Din discuțiile de la fața locului (dar nu numai din Scadinavia, ci și din întreaga Românie), am sesizat prezența între enoriași a unor “zvoneri“ și “răspândaci“, adică a unor persoane foarte agitate și vocale, îngrijorate vezi Doamne de planul perfid al corupților care scapă de pușcărie. Aceștia creau o atmosferă tensionată, înveninată, aruncau sămânța discordiei între creștini și contestau în gura mare chiar și ceea ce le spunea preotul de la altar. Pe scurt, răspândeau cu bună știință zavistie, dihonie mare. Bieții preoți ce puteau să facă? Să le țină piept? Erau foarte vehemenți: “Lăsați părinte, că știm noi cum e cu hoții ăștia!“ Să îi ignore? Cel mai adesea, da, căci a le face jocul echivala cu creșterea tensiunii.
Articole cu eticheta (tag): Credinta si cultura
Așadar, NU familia, ci căsătoria face obiectul proiectului de lege care va sta la baza Referendumului pentru Căsătorie. Prin avizul constituțional dat de CCR în iulie 2016, se arată în mod expres că „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”.
Ce ar deveni femeia fără creștinism? O vedem, pe de o parte, în afara lumii creștine, unde femeile sunt lipsite de drepturi elementare, de educație, de libertate și de demnitate. O vedem și în interiorul lumii creștine unde, sub influența unor mode și curente ideologice, și bărbații, și femeile pornesc pe căi confuze, spre o utopică egalitate absolută (neutralitate!) care neagă complementaritatea dintre sexe și care face din feminitate și din masculinitate, din fidelitatea reciprocă și din maternitate, din devotament și din altruism, din armonia dintre adevăr, frumos și bine concepte perimate și depășite. Rezultatele le vedem în hipersexualizarea femeilor și a copiilor, în tratarea femeii ca pe un pur obiect sexual, și nu doar în industria filmelor erotice, în numărul tot mai mare de familii destrămate și de copii care cresc cu un singur părinte, când nu ajung la orfelinat.
Dreptul la conștiință nu se mai aplică celor care nu vor fi de acord cu grupul de gândire de tip LGBT. Convingerea că se face rău în numele transgenderismului, în special copiilor, ne va costa. Nu se acceptă nici un fel de divergențe de la linia de partid. Nici o erezie nu poate fi lăsată nepedepsită. […] Copiii sunt împinși spre protocoale de tratament, care nu au evidențiat rezultate pe termen lung în ceea ce privește siguranța și eficacitatea. Ideologia transgender este un crez intolerant, iar dogmele sale cer sacrificarea nu numai a drepturilor de conștiință, ci și a îngrijirii cazurilor disperate de copii și adulți disforici.
Îmi amintesc că, atunci când activiștii gay au început să ceară „drepturi”, spuneau că „ceea ce fac adulții de bună voie la ei în dormitor nu e treaba nimănui.” Acum însă tot ei cer aprobarea publică a lucrurilor care nu ar fi trebuit să fie treaba nimănui. Iar dacă aprobarea acestor lucruri este un „drept”, urmează, în mod logic, că oricine are o altă părere nu mai are libertatea să-și exprime dezaprobarea. Și astfel, așa-numita „toleranță” devine tirania intoleranței.