ESENȚIAL DE VĂZUT: Ana Săcrieru și Vasile Bănescu la Trinitas TV despre RECONSTRUIREA IDEOLOGICĂ A OMULUI prin instrumentul otrăvit al EGALITĂȚII DE GEN – normativizarea juridică a enormităților prin CONVENȚIA DE LA ISTANBUL (video)/ “Catehismul transgender este obligatoriu și nu are vârstă de consimțământ”: TRANSGENDERISMUL – NOUA RELIGIE OBLIGATORIE DE STAT sau Zorii Noii Lumi Totalitare a Absurdului și Demenței care ne va afecta RADICAL pe toți/ REVOLUȚIA PRONUMELOR DE GEN – “NEWSPEAK”-UL ORWELLIAN DE COȘMAR este deja realitate!
Credință și Cultură. Deconstruirea și reconstruirea ideologică a omului (04 03 2018) – Invitat: Ana Săcrieru, avocat Realizator: Vasile Bănescu
Care sunt consecințele ratificării de către România a controversatei Convenții de la Istanbul?, mai poate România să facă un pas înapoi, așa cum au făcut-o alte state vecine, neratificând documentul care promovează o nouă viziune asupra noțiunii de gen? – acestea au fost câteva din întrebările la care, purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru Familie – avocatul Corina Săcrieru -, a răspuns duminică, în cadrul emisiunii „Credință și cultură”, realizată de Vasile Bănescu la Trinitas TV.
Pe fondul polemicilor aprinse din ultima perioadă, declanșate de prezentarea la MNȚR a unui film acuzat că face propagandă homosexualității în rândul tinerilor și după scandalul de la Focșani și București, când elevii au fost îndoctrinați cu mesaje ideologice privind teoria de gen, în spațiul românesc au apărut dezbateri privind controversata Convenție de la Istanbul. Document ratificat de România, dar respins de țări ca Bulgaria și Slovacia. Despre îngrijorările privind punerea în practică a acestei Convenții, în care, potrivit ideologilor de serviciu, genul nu se suprapune cu sexul, dar și despre ce ar trebui să facă societatea românească a vorbit avocata Ana Săcrieru în interviul de la Trinitas TV.
„Convenția de la Istanbul a fost ratificată de România în anul 2016. Este refuzată să fie ratificată în aproape toate țările din jurul nostru, singura care a ratificat-o fiind Polonia, dar cu rezerve. Ungaria a sistat ratificarea acestei Convenții, în Bulgaria sunt foarte multe mișcări bine argumentate din rândul societății civile, din care rezultă de ce se opun bulgarii atât de tare, astfel încât, în prima parte a anului, președintele bulgar a declarat că Bulgaria nu va ratifica Convenția de la Istanbul, cu motivarea că noțiunile din interiorul său sunt prea vagi. Vorbim de o declarație a unui președinte de stat care deține în acest moment președinția Consiliului UE. În Slovacia s-a respins ratificarea ei de două ori.
Aș putea să continui cu citatul din fiecare stat în care Convenția nu a fost ratificată pe baza argumentelor de acest gen. Când bulgarii au refuzat prima dată ratificarea Convenției, în presa occidentală s-a scris că nu sunt suficient pregătiți pentru a fi la nivel european”,
a amintit avocata Săcrieru, precizând că în România ratificarea Convenției este un fapt împlinit. Pe 23 mai 2016 a fost ratificată și a intrat în vigoare pe 1 septembrie 2016.
Întrebată dacă un document atât de important promovat de UE nu ar fi trebuit supus consultării publice, Săcrieru a adus următoarele precizări:
„Există o procedură întreagă, așa cum există la intrarea în vigoare a fiecărei legi. Este adevărat că Bisericile din statele unde s-a refuzat ratificarea au luat atitudine, însă acolo, inițial, societatea civilă a fost cea care a reacționat. Biserica nu e gardianul societății civile. Societatea civilă este cea care trebuie să noteze eventuale tentative de acest gen, să le aducă la cunoștința celor care nu le înțeleg și abia apoi să se ia poziție. La noi, fără să încerc să iau apărarea BOR sau a altui cult creștin, pe fondul necunoașterii și al unui foarte jos nivel de implicare în ceea ce privește deciziile care ne privesc pe noi, dacă întrebi în mediul juridic despre această Convenție, la doi ani de la ratificare, poți avea surprize.
Vreau însă să subliniez că, din moment de s-a întâmplat, și această ratificare s-a făcut, trebuie să analizăm implicațiile ei raportat la dispozițiile constituționale, pentru că un tratat nu poate intra în coliziune cu prevederile Constituției”.
Oamenii care țin la ideea de NORMALITATE și de REALITATE UMANĂ ar trebui să ia atitudine față de acest document, pentru că, spune Săcrieru, „ceea ce pune în discuție noua definiție a genului pe care o aduce această Convenție este însăși ființa umană”.
„Aș vrea să încerc să explic de ce această egalitate de gen nu înseamnă egalitatea femeii cu bărbatul, așa cum ar părea la prima vedere. Totul se bazează pe jocul dintre deconstruire și reconstruire. Ce înseamnă că genul este un rol asumat? Înseamnă că ne-am mutat din sfera biologicului, adică a datului biologic, a sexului biologic, în sfera lingvistică și în loc să desemnăm printr-o noțiune o realitate biologică, desemnăm printr-un termen lingvistic, care nu mai are două variante, are trei variante, masculin, feminin și altceva, și schimbăm realitatea biologică, o deconstruim, și punem în locul ei altceva.
Dăm la o parte sexul și punem în locul lui o noțiune care nu e din realitatea din care făcea parte noțiunea de sex, realitatea biologică. Ea este o grefă străină pe realitatea biologică. Și venim și spunem așa: nu există nimic din naștere, nu există nimic natural, totul este pentru că ți s-a indus și ai fost educat, dar acum vine marea eliberare, tu trebuie doar să identifici tiparele de când ai venit pe lume, de când ai fost îmbrăcat în roz sau albastru, de când ți s-a dat roboțel sau de când ți s-a cumpărat păpușă. Toate acestea sunt tipare pe care tu le poți da la o parte și te reconstruiești după calapodul pe care ți-l dorești.
Odată deconstruit tiparul, genul este un rol asumat, nu e nimic de la natură, totul e cum îți imaginezi. După ce a murit Dumnezeu, trebuie să moară și omul în succesiunea logică a nihilismului.
Am înțeles că, la momentul de față există peste 100 de genuri declarate. Pe mine m-a intrigat cel mai mult astral-gender-ul, acea identificare ca gen când ești în conexiune cu cosmosul. Asta arată că deja începem să ne schimbăm mintea după realitatea juridică. Este primul efect al normativizării, primul efect al situației în care nu dreptul este reflexia societății, ci dreptul resetează societatea.
De aceea egalitatea de gen nu este egalitatea dintre femeie și bărbat, ci egalitatea de gen își are fundamentul în această anihilare a diferenței dintre sexe pe baza procesului de deconstruire și reconstruire”.
Care ar fi primele consecințe ale ratificării Convenției? Explicația cât se poate de clară o dă Corina Săcrieru mai jos:
„Știți care e prima consecință după ce se definește genul în Convenție? Este articolul 12. pct.1, care spune așa: statul care ratifică această Convenție, deci România, promovează schimbarea modelelor sociale, culturale, de comportament, pentru femei și bărbați, în vederea eradicării prejudecăților, tradițiilor, obiceiurilor, practicilor bazate pe stereotipuri. Deci pe roluri de gen stereotipe. Convenția nu definește roluri de gen stereotip.
Prima consecință: schimbarea modelului social și cultural bărbat-femeie. Într-o societate normală, cum au fost bulgarii, slovacii, cum sunt lituanienii, care spun că nu li se potrivește această Convenție, la noi în țară, dacă vii și spui că potrivit sondajului 87% dintre români cred cu tărie în familia tradițională formată din femeie și bărbat, ai putea să spui că, da, este prevăzut așa ceva în Convenție, că genul este rolul asumat, dar uite ce spune teza finală- că dacă o societate le consideră adecvate. Dar noi, societatea românească nu le considerăm adecvate.”
Se mai poate face ceva?
„Astăzi, un grup de profesori universitari a cerut factorului politic să ia măsuri pentru retragerea Convenției. Este un fapt juridic consumat, care produce efecte juridice și care trebuie respectate. Și care nu are decât o singură consecință: conștientizarea, implicarea, înțelegerea, cunoașterea fiecărei definiții. Față de un fapt juridic cu consecințe juridice atât de mari, în momentul de față prima măsură care se impune este înțelegerea acestor termeni. Pentru că, de exemplu, Convenția prevede că orice măsură luată în temeiul prezentei Convenții nu se va considera discriminare. Avem însă o mare problemă de discriminare: cel mai mare stereotip, profund discriminator, este acela că, potrivit Convenției, bărbatul este un agresor aprioric. Deci fiecare mamă care dă naștere la băieți dă naștere la niște apriorici agresori. Asta are consecințe foarte mari. Pentru că nu toți bărbații sunt agresori, nu toate violențele provin de la bărbați”, spune Corina Săcrieru.
La întrebarea dacă textul Convenției nu intră în coliziune cu art.29 al Constituției, unde se spune că părinții au dreptul preeminent să își crească copiii conform convingerilor lor, avocata a precizat că:
„Articolul 14 din Convenție spune că statul care a ratificat Convenția se obligă să introducă materiale didactice suficiente privitoare la rolurile nestereotipe de gen. La toate nivelurile de învățământ. Când am văzut acest pasaj „la toate nivelurile de învățământ”, m-am gândit la ultima soluție pronunțată de CEDO, din iarna aceasta, în plângerea unor părinți elvețieni care au încercat să obțină dreptul de a nu frecventa fetița lor de grădiniță cursuri de educație sexuală.
Revenind la aplicarea art.14, „viața nu se găsește, viața se creează” – a fost unul dintre citatele spuse copiilor. Întâi identificați tiparele, apoi deconstruiți-le și apoi reconstruiți-vă după propriul vostru calapod.
Părintele este cel care răspunde de copil pentru că el este cel care realizează procesul care ar putea antrena răspunderea sau nu. Este graduală proporția dintre răspundere și investirea în educație. Cea mai frumoasă reglementare a acestei probleme o dă Codul nostru civil, care are un articol superb, art.487, care spune în ce constau nevoile copilului raportat la îndatorirea părintelui: dezvoltare psihologică, educație, învățătură și pregătire profesională. Toate astea sunt în conținutul relației dintre părinte și copil. Ceea ce este cel mai grav este că, odată cu intruziunea în educație, se vine la pachet și cu măsurile de protecție a intruziunii”.
O altă consecință, la fel de gravă, a aplicării Convenției, ar fi, după cum susțin chiar experții în drept, punerea sub semnul întrebării a libertății religioase. Întrebată dacă România se mai poate retrage din această Convenție, Corina Săcrieru a afirmat:
„Legea tratatelor are capitol, are secțiune. Să ajungem însă la ultima consecință care vizează cultele. Este pusă sub semnul întrebării libertatea religioasă. O spun experți în drept, care au analizat Convenția și au spus-o și argumentele celorlalte state care au refuzat. Convenția definește violența sub mai multe forme. Printre formele de violență ale Convenției există „violența psihologică”. Nu o definește, dar în cadrul violenței de gen, pentru că așa e definită violența, ca fiind violență „de gen”, dar spune convenția așa: Nu va constitui justificare pentru această violență cultura, tradiția, religia sau onoarea.”
***
Cultura vietii:
Transgenderismul: o religie sponsorizată de stat? (de Andre Van Mol)
Andre Van Mol este medic de familie în California. Este noul co-președinte al Colegiului American al Medicilor Pediatri, Comitetul pentru sexualitatea adolescentului. Traducere și adaptare după The Public Discourse.
Disforia de gen este o problemă gravă de sănătate mintală. Spre deosebire de aceasta, transgenderismul este un sistem de convingeri care, din ce în ce mai mult, arată ca o religie cultică – un gnosticism modern care neagă realitatea fizică punând în loc percepții înșelătoare –, ce este impusă oamenilor de către stat.
Dezacordul cu politicile pro-LGBT devine repede stigmatizat drept anti-știință. După cum subliniază Jonah Goldberg, acesta este un exemplu de ideologie, care folosește limbajul științei pentru a se camufla.
Se pare că știința reală nu contribuie prea mult la promovarea transsexualilor. Manualul de diagnostic și statistici de tulburări mentale DSM-5 al Asociației Americane de Psihiatrie observă rate de disforie de gen de 70 până la 97% la „bărbații nativi” și de la 50 la 88% la „femeile native”. Manualul Asociației Americane pentru Psihiatrie privind Sexualitatea și Psihologia afirmă că marea majoritatea băieților și a fetelor cu disforie de gen acceptă sexul/cromozomii lor din naștere până la adolescență sau maturitate. Psihologul de la Universitatea din Toronto, Dr. James Cantor, citează trei studii pe scară largă și alte studii mai mici care arată că copiii care se trans-identifică vor depăși această stare în 60-90% din cazuri. Un studiu din 2008 a afirmat că 80 până la 95% dintre copiii pre-puberi cu disforie de gen își vor accepta sexul biologic până la sfârșitul adolescenței.
Ca să spunem limpede, identificarea transgender este ceva care se corectează cel mai adesea. Dar o probabilitate copleșitoare de depășire a situației nu este un caz științific pentru politica de identitate și respectarea obligatorie a cerințelor sale.
Nu pro-știință, ci fără știință
În 2016, Institutele Naționale de Știință din SUA au început recrutarea pentru un studiu de 5,7 milioane de dolari privind minorii transgender, cel mai mare până în prezent. Acesta va fi primul studiu, care va urmări efectele medicale ale întârzierii pubertății, și cel de-al doilea, care va urmări și efectele psihologice ale întârzierii pubertății. Așa cum site-ul Centrului de Excelență pentru Sănătatea Transgender de la UC San Francisco remarcă, „În timp ce din punct de vedere clinic devine din ce în ce mai frecvent, impactul analogilor GnRH [medicamente de blocare a pubertății] administrați tinerilor transgender la pubertate timpurie și sub 12 ani nu a fost publicat”.
Un rezumat al îndrumărilor clinice JAMA din septembrie 2017 privind tratamentul hormonal al disforiei de gen a oferit șase recomandări majore, dintre care trei au încurajat administrarea hormonului (începând cu adolescența) și chirurgie (post tratament cu hormoni), în ciuda faptului că aceste trei recomandări aduceau dovezi „puține” sau „foarte puține”.
În mod evident, emiterea unor recomandări terapeutice majore bazate pe dovezi scăzute până la zero dovezi nu este compatibilă cu bunele practici. Străduindu-se să îngroape constatările contradictorii, Bath Spa University din Marea Britanie a refuzat recent să permită unui cercetător – care este el însuși un psihoterapeut identificat ca homosexual și membru al Asociației mondiale a profesioniștilor pentru sănătatea persoanelor transgender – să investigheze oamenii care regretau operația de schimbare a sexului, care s-au reîntors la sexul lor din naștere.
Bazându-ne pe datele puține pe care le avem – dintre care multe arată că în practică nu există rezultate pozitive pe termen lung – este imposibil să recomanzi minorilor trecerea la sexul opus, ca fiind bazată pe dovezi sau chiar că ar fi o chestiune sigură. În absența unor rezultate verificabile, ceea ce avem este ideologia stridentă impusă de un tip de totalitarism soft. Ea nu este pro-știință, ci fără știință.
O soluție fizică la o problemă psihospirituală
Niciun copil nu se simte complet confortabil în pielea sa. Asta face parte din creștere. Astăzi însă, incomoditatea socială poate conduce mult prea ușor tinerii, fete sau băieți, să tragă concluzia că de aia nu se simt ei bine pentru că sunt LGBTQ.
Diagnosticul greșit conduce la un tratament eronat, și tot mai mulți oameni recunosc acest lucru în întreg spectrul politic. Rezistența la impunerea transgenderism-ului apare chiar și la stânga eșichierului politic. Acest site, de exemplu, este condus de oameni care se descriu ca fiind „psihologi, asistenți sociali, medici, eticieni medicali și universitari, care tind să fie de stânga, deschiși și pro-homosexuali, dar care sunt, de asemenea, îngrijorați de tendința actuală de a diagnostica rapid și de a afirma tinerii ca transgender-i”. Ei explică: „Considerăm că intervențiile chirurgicale inutile și / sau tratamentele hormonale, care nu au fost dovedite a fi sigure pe termen lung, reprezintă riscuri semnificative pentru tineri”.
Acest site e un exemplu ce arată tendința crescătoare a scepticismului față de ideologia transgender de către feministele celui „de-al patrulea val”. El prezintă articole ale persoanelor care s-au afirmat drept LGB și/ori s-au identificat drept LGB și ale părinților care sunt sceptici față de „mimarea transgender-ului născut” și sunt preocupați de faptul că minorii sunt forțați la transgenderism.
Deși se prezintă ca o ideologie bazată pe știință și opusă religiei tradiționale, ideologia transgender este ea însăși cvasi-religioasă. Are o asemănare izbitoare cu goeteia, o practică pe care J. Budziszewski o descrie în cartea What We Can’t Not Know, ca fiind „practica antică al cărei scop era să dobândească puterea prin „stricarea” naturii, deconstruindu-și modelele, de-creând creația”.
Robert George de la Princeton explică faptul că ideologia transgender este gnostică în negarea realității fizice în favoarea unei presupuse depășiri a cunoștințelor plus sentimente. În mod similar, în scrisoarea sa către editorul „The Times of London” din 3 august 2017, Rev. N.T. Wright a scris,
„Confuzia cu privire la identitatea de gen este o formă modernă, acum alimentată de internet, a filozofiei antice a gnosticismului. Gnosticul, cel care „știe”, a descoperit secretul a „cine sunt eu cu adevărat”, în spatele aspectului înșelător… Aceasta implică negarea binelui, sau chiar a realității supreme, a lumii naturale. Natura, totuși, are tendința de a lovi înapoi, probabil că victimele, în acest caz, vor fi tinerii vulnerabili și impresionați care, ca adulți confuzi, vor plăti prețul fanteziilor la modă ale bătrânilor lor”.
Psihiatrul Karl Benzio exprimă acest lucru și mai succint: „Transgenderul apare atunci când o persoană cu o problemă psihospirituală caută o soluție fizică”.
Noua noastră religie gnostică de stat
Ideologia transgender este o credință doctrinară, iar guvernul nostru face prozelitism agresiv, la naiba cu clauza de constituire [Clauza de constituire, împreună cu Clauza de liberă exercitare, formează dreptul constituțional la libertatea religiei care este protejat prin Primul Amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii, care interzice Guvernului stabilirea unei religii oficiale, n. tr]. La nivel federal, Administrația Obama a decis interzicerea Titlului IX privind discriminarea după sex aplicată transgenderismului ori de câte ori fondurile de la Titlul IX au trecut. Fondurile federale vin cu șiruri federale atașate. Feministele s-au plâns că aceasta este o impunere suplimentară a bărbaților pe domeniul femeilor, însă politica a persistat până când Administrația Trump a anulat-o.
Illinois a făcut mișcarea, vrând să scape de familiile adoptive și de asistenții sociali care nu vor „facilita” transgenderismul. În California, Legea privind sănătatea tinerilor 2016 mandatează ca instrucțiunile pro-LGBT să fie predate în învățământul gimnazial și liceele de stat. Aceasta prevede inspecția parentală cu privire la conținutul educației sexuale și de prevenire HIV și permite studenților să renunțe la aceste ore, fără repercusiuni. Cu toate acestea, spre deosebire de conținutul educației sexuale și HIV, prevederea Legii de renunțare la ore „nu se aplică instrucțiunilor, materialelor, prezentărilor sau programelor în care se discută despre gen, identitate de gen, exprimarea genului, orientarea sexuală”, printre alte conținuturi. De asemenea, legea mandatează ca „Instruirea și materialele trebuie să fie adecvate” pentru „elevii din toate… mediile culturale”, fără a ține cont de multiculturalismul religios. Legea afirmă: „Instrucțiunile și materialele nu pot învăța sau promova o doctrină religioasă”, dar poate că ar trebui să se scrie „orice altă doctrină religioasă”.
Legea nu-i protejează nici pe copiii de la grădinițele din California Rocklin Academy Schools când, fără a informa părinții, în clasă au fost citite două cărți despre transgenderism, iar un coleg de clasă pe care îl știau drept băiat a fost prezentat ca fată. Educatorul și-a apărat decizia menționând că, spre deosebire de materialele de educație sexuală, problemele de identitate de gen nu necesită acordul părintesc. Catehismul transgender este obligatoriu și nu are vârstă de consimțământ.
Acest lucru are loc și în alte țări. În Canada, de exemplu, proiectul de lege 89 din Ontario permite confiscarea de către stat a copiilor ai căror părinți nu sunt de acord cu politicile și ideologia LGBTQI și prevede ca agențiile guvernamentale să interzică cuplurilor de convingere similară să îngrijească sau să adopte copii.
Ni se spune că trebuie să respectăm cerințele insațiabile ale politicii transgender. Orice nereușită este o infracțiune condamnabilă. După cum spune David French, „În credința seculară a stângii iliberale, utilizarea pronumelor a devenit echivalent cu codurile blasfematoare”. Richard John Neuhaus observa, în 1997 (și Matthew Franck îl cita în 2013):
„Cu doctrina mai veche este posibil să nu fii de acord, la fel e când ești în dispută. Dovezile, rațiunea și logica contează, în principiu, cel puțin. Nu contează atât de mult, când vine vorba de noua doctrină. Aici dezacordul este un afront personal intolerabil. Este considerată o negare a celorlalți, a experienței lor despre cine sunt. Este un atac blasfemator asupra celui mai înalt zeu, «IDENTITATEA MEA»”.
Rod Dreher confirmă. El scrie:
„Nu puteți avea o dispută cu un zelot al politicii de identitate, pentru că a-i nega afirmația înseamnă să-i negi personalitatea. Drept răspuns… nu-ți acordă nici un respect. Cauza mai mare de afirmare și confirmare a identității lor scuză totul… astfel legea încetează și este înlocuită de voința de putere.”
Nu este suficient să fii pur și simplu pro-LGBT. Orice eșec de a sărbători suficient revendicările și propunerile LGBT este rapid întâmpinat cu acuzații că ești ostil, bigot, fob sau cuvântul cu „f”: fundamentalist.
Consecințele dezaprobării
Creștinii ortodocși și evreii care își exprimă obiecțiile față de ideologia și practica LGBT sunt acuzați că sunt împotriva drepturilor omului și împotriva egalității. Cunoașterea faptului că astfel de concepte, cum ar fi egalitatea universală umană și drepturile omului, sunt în mod special, la origine, biblice și iudeo-creștine, se pierde în critici, deși asta este afirmată chiar de către filosofi atei proeminenți precum Luc Ferry și Jurgen Habermas. Preceptul fundamental este că toți oamenii sunt creați în imago Dei, sau după chipul lui Dumnezeu. Oamenii au aceeași valoare, deși comportamentele, nu. Adversarii nu sunt văzuți nici subumani, nici ca incarnarea răului, dar merită respect și onoare, chiar și atunci când sunt în total în dezacord cu noi. Aceste opinii sunt în contradicție cu actuala tactică culturală de tip argumentum ad Hitlerium.
Și ce înseamnă libertatea de exprimare și dreptul la a nu fi de acord? Primul Amendament se bazează pe drepturile la libertatea de conștiință și se prăbușește fără ele. Dreptul la a obiecta în mod conștient există tocmai pentru a proteja persoanele care dețin puncte de vedere diferite. Se pare destul de clar – sau cel puțin părea la un moment dat. Dreptul la conștiință nu se mai aplică celor care nu vor fi de acord cu grupul de gândire de tip LGBT. Convingerea că se face rău în numele transgenderismului, în special copiilor, ne va costa. Nu se acceptă nici un fel de divergențe de la linia de partid. Nici o erezie nu poate fi lăsată nepedepsită.
Disforia de gen este o problemă gravă de sănătate mintală, cu o rată enormă de recuperare. Dar transgenderismul este un sistem de credințe care, din ce în ce mai mult, arată ca o religie cultică – un gnosticism modern, ce neagă realitatea fizică pentru percepții înșelătoare – ce e impusă publicului de către stat, încălcându-se clauza de constituire a Primului Amendament. Copiii sunt împinși spre protocoale de tratament, care nu au evidențiat rezultate pe termen lung în ceea ce privește siguranța și eficacitatea. Ideologia transgender este un crez intolerant, iar dogmele sale cer sacrificarea nu numai a drepturilor de conștiință, ci și a îngrijirii cazurilor disperate de copii și adulți disforici.
***
Activenews:
PROTEST în fața Ministerului Culturii: „Prea des în ultima vreme au început să ia copiii, fără acordul părinților, să-i ducă școala în instituții de cultură și să le arate că este în regulă să fii homosexual, că e în regulă să te crezi altceva decât ești”
Peste 100 de persoane, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, au protestat, duminică, în fața Ministerului Culturii sub deviza: „Opriți propaganda homosexuală în școli și în instituții de cultură”, informează Agerpres.
Ei au afișat, pe acordurile Imnului de stat și ale Horei Unirii, pancarte cu mesaje: „Propaganda homosexuală este ultraj la bunele moravuri”, „Cultura românească înseamnă valoare, nu depravare!”, „Opriți propaganda homosexuală în Muzeul Țăranului Român”, „Nu împingeți tinerii spre homosexualitate!”.
„Vrem să apărăm inocența copiilor, având în vedere că viitorul fiecărui neam îl reprezintă copiii. Prea des în ultima vreme au început să ne ia copiii, fără acordul părinților, să-i ducă școala în instituții de cultură și să le arate că este în regulă să fii homosexual, că e în regulă să te crezi altceva decât ești. (…) Copilașii când sunt mici au nevoie de niște repere, de educație. Cum să ajungă ei să fie buni când lor li se prezintă tot felul de idei nelalocul lor? (…) Suntem îngrijorați unde se îndreaptă lumea asta, de asta am venit aici, nu scopul este să facem proteste, nu suntem experimentați să facem proteste, suntem organizație de faptă”, a declarat Dan Grăjdeanu, reprezentantul Asociației Frăția Ortodoxă.
Mai multe organizații, printre care Frăția Ortodoxă “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință”, Alianța pentru Demnitate Națională, Asociația Pro Vita București, au transmis o scrisoare deschisă miniștrilor Sănătății, Educației și Culturii în care au solicitat demisia persoanelor care au permis desfășurarea filmelor cu mesaj pro LGBT la Muzeul Țăranului Român și a celor care au dus o sută de elevi la vizionarea filmului “120 BPM”.
***
Steven Jonathan Rummelsburg/ Anacronic:
Chiar aveam nevoie de noi pronume de gen?
O renumită doamnă profesoară de lingvistică a ieșit de curând în față și ne-a ținut o lecție publică perfect integrată în linia partidului despre pronume. Nu e nevoie să o numim pe această semi-faimoasă profesoară pentru că, în ciuda absurdului situației, s-ar găsi poate prea mulți care se consideră „educați” să fie de acord cu ea. Ea a spus: „în mod normal suntem obișnuiți să folosim el, ea și ei/ele (they, în engl) însă acum există alternative din cauza ambiguităților de gen și mulți oameni nu se mai regăsesc în schema asta binară masculin-feminin. Așa că, de dragul inclusivismului, ar trebui să-i denumim pe oameni cu pronumele pe care le doresc ei.” Repet, contextul de care discutăm este cel al studiului lingvisticii în universitate.
Or fi bune compromisurile și consensul în politică, însă în mediul academic este absurd să lași consensul, politicile identitare, autoreferința subiectivă sau orice altceva să vină înaintea adevărului. Ideea că ar trebui să numim pe cineva cu pronumele pe care îl dorește acea persoană și nu cu cel care o reprezintă este absurdă de-a dreptul. Și acest absurd cu siguranță nu ar trebui cultivat în primul rând în universități. Din nefericire, universitatea modernă este chiar locul unde se nasc asemenea absurdități și încă multe altele aidoma lor. Acest atac flagrant asupra naturii și realității de fapt se pierde în gălăgia generală deja existentă pe tema aceasta care constituie azi cacofonia sonoră a noii culturi a omului alb, prin care suntem legănați până cădem într-o stare generală de leșin intelectual.
Încă ne mai aflăm în Vest, chiar dacă pentru noi azi acest lucru echivalează cu amurgul. Încă mai există vestigii și dovezi răspândite ale unei tradiții curajoase pe care odinioară o numeam cu mândrie Civilizația Apusului.Azi, pe măsură ce tradiția ne e atacată și se erodează sub ciocanul presiunii ideologice constante, vedem cum școlile noastre nu mai au Civilizația Apuseană ca materie de studiu. Revizuirile multiculturale care-i iau locul blamează și denigrează istoria noastră nobilă, e drept, s-o recunoaștem, pătată pe alocuri. Un lucru vrednic de amintit este că în tradiția noastră, unde se întâlnesc Atena și Ierusalimul, până nu demult scopul ultim al educației era aflarea adevărului. Nu cel subiectiv, nu cel empiric, ci adevărul după standardele obiective, despre care luăm cunoștință mai întâi cu simțurile noastre și pe care apoi, cu ajutorul darului inteligenței, îl identificăm din standardele legii naturale atât de vizibilă în ordinea creată și scrisă în inimile noastre.
Aici, în Occident, noi obișnuiam să pornim de la premisa că simțurile noastre exterioare, așa limitate cum sunt, au totuși capacitatea de a percepe ceea ce există cu adevărat, nu în totalitate dar în esență. Știam că cele patru simțuri interioare au competența de a pregăti datele experienței pentru ca acestea să fie apoi prelucrate adecvat prin activitatea spirituală pe care odinioară o numeam intelecție. Filozofii englezi au contopit noțiunile de percepție și concepție cu multe secole în urmă, iar rezultatul acestei întreprinderi a fost belșugul material în schimbul secetei intelectuale. Universitatea modernă a devenit un deșert intelectual și moral. Un exemplu mărunt dar grăitor este ilustrat de noua folosință „standard” a pronumelor, care spulberă convențiile tradiționale și precise de pe orbita lor și le zvârle departe de realitatea căreia îi corespundeau. Vom vedea în continuare modul în care acestea se vor a fi inclusive, dar inclusive a ce, mai exact?
Universitatea zilelor noastre, școala de azi în general, mass media și încă multe alte asemenea instituții de felul acesta comit de atâta vreme abuzuri asupra limbii încât limbajul acesta orwellian duplicitar a ajuns de preferat. Noțiuni eminamente false despre persoana umană și despre felul în care se produce învățarea au produs un impact profund asupra limbajului modern. Doi oameni, unul ideolog al unei universități de azi și altul, om încă nepervertit al Occidentului, pot rosti aceleași cuvinte în timp ce se referă la lucruri cu totul diferite. Cei doi ar putea spune, de exemplu, „educația e un lucru bun,” sau „e important să fim inclusivi” sau „diversitatea e sarea și piperul vieții” pentru ca totuși să înțeleagă fiecare altceva, pentru că aceste noțiuni trimit spre premise și concluzii diametral opuse pentru fiecare. Cei doi au o atitudine echivocă asupra definițiilor cuvintelor „educație”, „inclusiv” și „diversitate.” Aceste cuvinte folosite de „savantul” modern au fost divorțate de sensurile lor tradiționale și indică spre teritorii pe care generațiile anterioare nu s-ar fi gândit să le exploreze.
În lucrarea sa Topica, volumul 2, 101a, 15-21, Aristotel sugerează că atunci când se pune problema numirii lucrurilor așa cum sunt ele, ar trebui „să determinăm ce fel de lucruri să denumim așa cum le denumesc cei mai mulți oameni și ce să nu denumim.” Filozoful continuă spunând că în principiu „trebuie să ne folosim cuvintele pentru a denumi aceleași lucruri pe care le denumesc majoritatea oamenilor.” Și desigur, trebuie să facem așa de dragul clarității în exprimare, dar el mai zice și : „când întrebăm ce fel de lucruri sunt sau nu sunt de un fel sau altul, nu ar trebui să ne lăsăm duși de mulțime.” Și desigur, a merge cu mulțimea în hora noilor pronume de gen e curată nebunie. Exemplul lui Aristotel este: „e bine să denumim sănătos orice lucru care produce sănătate, așa cum o fac majoritatea oamenilor ; dar pentru a spune dacă obiectul din fața noastră tinde să producă sau nu sănătate, nu ar mai trebui să folosim limbajul maselor, ci pe cel al doctorului.” Dacă aplicăm învățăturile lui Aristotel la situația prezentă, va începe oximoronic să se clarifice absurdul.
Am putea spune că în vorbirea noastră de zi cu zi ar trebui să folosim sensurile pe care le înțeleg „educații, adică cei mulți”, cu excepția situațiilor în care se produce o deviere de la realitate. În acest caz, trebuie să ne luăm cuvintele de la filozofii pereni, pentru a clarifica sensul cuvintelor la care facem referință. În cazul limbajului „inclusiv de gen”, această deviere este grosolană de-a dreptul. Am folosit dintotdeauna pronumele „el” pentru masculine și „ea” pentru feminine. Cu cincizeci de ani în urmă, acesta era un lucru de la sine înțeles și foarte uzual. Astăzi însă nu mai este permis să te referi la o fată cu „ea” și la un băiat cu „el” dacă ei nu doresc acest lucru, pentru că formatorii moderni ai gândirii pretind că „genul” unei persoane e o chestiune de decizie personală și subiectivă. Această deviere inovativă la care s-au aliniat majoritățile este de fapt o ofensă împotriva naturii și realității. A numi un bărbat cu „el” și o femeie cu „ea” pe baza ADN-ului este acum în contradicție cu ideologii genului care consideră că este o ofensă adusă drepturilor individuale și civile.
Filozofii știu că sexul unei ființe umane este un accident esențial al nașterii, un artefact din substanța pusă în forma persoanei umane. Trupul acelei persoane nu este separat de forma de substanță din care emană, totul este un întreg. De fapt, trupul este manifestarea cauzei sale formale, a principiului care îl animă, a sufletului spiritualizat. Substanța de esență nu trimite doar informația asupra fiecărui aspect al trupului, ci este 100% prezentă în fiecare parte divizibilă a trupului. A fi bărbat sau femeie, un el sau o ea, în adevăr, în reprezentare ca și în realitate nu e un lucru asupra căruia oamenii ar avea vreo putere de alegere. Așadar, a numi un el ca fiind o ea, sau o ea ca fiind un el, sau a inventa o mulțime de alte pronume de gen inexistente care nu au corespondent în realitate este o iresponsabilitate intelectuală și morală.
Ideea că ar trebui să ne adresăm unei persoane așa cum dorește ea să fie numită ar putea fi o necesitate modernă ce ține de convențiile sociale și de conversația politicoasă, acolo unde primează dorința de a nu ofensa. Totuși, nu ar trebui să facem niciodată acest lucru în universități, licee sau școli pentru că prin definiție acestea sunt locuri care trebuie să țină sus adevărul ca valoare supremă. Includerea adevărului ar trebui să se practice în orice domeniu al existenței școlii, în orice exprimare și în valorile pe care le susține.
Tendințele ideologiei de gen care duc la crearea de „noi reguli” pentru pronume, de dragul inclusivismului sunt realmente absurde. Cum se constată asta? O afirmație este absurdă dacă neagă în mod implicit ceea ce afirmă explicit. Așadar, trebuie să o întrebăm pe această doamnă profesoară foarte populară: „dacă este inclusiv când numești pe cineva cu pronumele pe care îl dorește, chiar dacă cel pronume nu are corespondent în realitate, în ce fel este acest pronume inclusiv?”Afirmația dumneaei pronunță în mod explicit inclusivismul ca valoare de respectat, însă în același timp neagă în mod implicit această valoare. Să examinăm în ce fel se face aceasta. Dar mai întâi să aruncăm o privire asupra acestei liste luate de la centrul de resurse LGBT de la Universitatea Wisconsin Milwaukee.
[…]
Prin lista de mai sus, doamna profesoară ar putea pretinde în mod explicit că se includ în vorbire multe genuri diferite. Așadar, afirmând în mod explicit incluziunea unei multitudini de genuri inexistente, ea neagă în mod implicit incluziunea acelora ce cred că persoana umană este creată în mod exclusiv ca bărbat și femeie. Ceea ce profesoara numește inclusivism nici nu este de fapt inclusiv în mod substanțial, ci în realitate îi exclude pe cei care resping falsa teorie a genurilor nenumărat de multe.
Unul care știe, așa ca filozofii, că ființa omenească este făcută în mod exclusiv ca bărbat sau femeie, chiar dacă imperfecți, este exclus și chiar ostracizat pentru că nu poate participa la sarabanda irealismului noilor pronume de gen, care mereu par că se înmulțesc. Desigur, denumind pe cineva cu un pronume care nu corespunde realității sale ontologice, noi includem în afirmațiile noastre un neadevăr în timp de excludem însuși adevărul. Afirmăm în mod explicit o irealitate din cauză că ea reprezintă de fapt o realitate dorită de unii, care implicit neagă realitatea obiectivă. Și datorită importanței exagerate care se dă opiniilor subiective chiar peste realitatea obiectivă, suntem acum siliți să denumim o persoană cu un cuvânt care nu o reprezintă, doar din simplul motiv că persoana respectivă simte că așa vrea ea să facem. Dacă avem obiecții pornite din nevoia noastră de a acționa conform adevărului științific, filozofic și moral, ajungem să fim excluși.
Nu mică e ironia faptului că și dacă universitățile sunt locuri în care nu ar trebui să propagăm niciodată falsuri, ele sunt tocmai cazanul în care fierb nenumărate asemenea falsități asupra naturii ființei umane, asupra învățăturii și asupra drepturilor autentice ale omului.O multitudine de pronume pe de-a-ntregul inventate și false care să desemneze ceea ce Dumnezeu a făcut bărbat și femeie este irațională – și pentru a include iraționalitatea suntem forțați să excludem adevărul. Într-o universitate autentică, adevărul este singurul lucru care nu ar trebui niciodată exclus.
Și totuși, iată-ne aici, în zorii unei „minunate” lumi noi care aruncă afară adevărul și include orice altceva. Aceasta nu e o universitate, ci o multiversitate, incapabilă să răspândească ceva cât de cât apropiat de ce ar trebui să fie educația autentică. Pronumele sunt doar vârful aisbergului și câteva din cele mai vizibile aiureli lipsite de ordine propagate de mincinoșii din turnurile de fildeș. Vom continua noi să stăm nepăsători și să privim cum această civilizație, odinioară măreață, se prăbușește într-un morman de moloz intelectual și moral, minciună cu minciună „inclusivă”? Treziți-vă, bărbați ai Occidentului, recuperați-vă virtutea bărbătească necesară pentru a spune adevărul – cu blândețe, chiar în tăcere, dacă vreți… sau chiar în șoaptă în sinea voastră dacă trebuie.
Traducere de Monica Stinghe după The Imaginative Conservative
***
- Cultura vietii (2016):
VIDEO Un politician german ridiculizează nebunia „gender”, salutând în Parlament 60 de „genuri” diferite
Politicianul german Steffen Königer, deputat în parlamentul landului Brandenburg din partea partidului eurosceptic și antiimigraționist Alternativă pentru Germania (AfD) și-a ridiculizat adversarii de la Partidul Verzilor pentru propunerea lor legislativă intitulată „Campanie pentru acceptarea diversității sexuale și de gen, autodeterminare și contra homo- și trans-fobiei în Brandenburg” prin citarea celor 60 de genuri diferite considerate de către promotorii aberantei ideologii gender ca fiind corespunzătoare unor identități și înclinații.
El și-a încheiat intervenția menționând că grupul parlamentar AfD respinge propunerea în cauză.
Cele mai multe din aceste genuri, care se înmulțesc continuu, nu au (din fericire) un corespondent în limba română; ca atare, preluăm integral lista denumirilor în limba engleză, fără traducere cu excepția celor două „tradiționale”:
Doamnelor, domnilor, agender, androgyne, androgynous, bigender, cisgender, cis female, cis male, cis men, cis women, cisgender females, cisgender males, cisgender men, cisgender women, females to males, FTM, gender fluid, gender nonconforming, gender questioning, gender variant, genderqueer, intersex, males to females, MTF, neither, neutrois, non-binary, other, pangender, trans, trans*, trans females, trans* females, trans males, trans* males, trans men, trans* men, trans people, trans* people, trans women, trans* women, transfeminine, transgender, transgender females, transgender males, transgender men, transgender people, transgender women, transmasculine, transsexual, transsexual females, transsexual males, transsexual men, transsexual people, transsexual women, people of spirit, womyn, womyn*, two-spirit, three-spirit, four-spirit, altele
Intervenția lui Königer a fost urmată de un comunicat de presă prin care grupul parlamentar AFD și-a subliniat opoziția la proiectul legislativ.
Ziarul german Junge Freiheit relatează că dl. Königer a citit, pur și simplu, lista „genurilor” oferite ca opțiuni la înscrierea pe platforma socială Facebook.
Nu întâmplător proiectul disputat a fost înaintat de Verzi, un partid cu vederi de extrema stângă. Verzii sunt notorii pentru eforturile lor de legalizare a pedofiliei și normalizare a trans-sexualității la copii. Oficiali de rang înalt precum fostul europarlamentar Daniel Cohn-Bendit vorbesc deschis despre experiențele lor sexuale cu copii.
Nebunia „gender” a atins nivelul critic în Germania, mai ales în mediul universitar – pepiniera tradițională de recrutare a Stângii. Expresiile „Sehr geehrte(r) Herr/Frau”, „Sehr geehrte Student*innen” sau „Sehr geehrte Studierende” (noua formă „neutră” de gen a termenilor) sunt acum folosite în facultăți, în presă, la reuniuni oficiale și în documentele guvernamentale pentru a se adresa bărbaților și femeilor în locul terminologiei binare, bazate pe realitate, folosită de sute de ani. Corectitudinea politică scăpată de sub control dă naștere și la costuri aberante pentru curicule specifice. Spre exemplu, partidele din coaliția de guvernare (Verzii și „Creștin”-democrații) din landul Baden-Württemberg au precizat în programul lor de guvernare că cel mai fertil teren pentru cercetarea academică în vederea menținerii competitivității Germaniei sunt… „studiile de gen”, științele politice, filosofia și artele.
O minoritate infimă, foarte puternic susținută financiar și politic, își impune prin forță ideologia nebunească nu doar în Germania, ci asupra tuturor societăților occidentale. Influența teoriei „gender”, lipsită de orice bază reală și științifică, și așa-numita „gender mainstreaming” – acțiunea de transformare a acesteia dintr-o teorie marginală în regulă academică – este foarte mare, în ciuda faptului că trans-sexualii și homosexualii alcătuiesc doar o proporție infimă din societate.
Königer s-a făcut astfel porta-vocea germanilor frustrați și sătui de corectitudinea politică. Judecând după sprijinul în creștere pentru AfD – care a primit și 25% din voturi în unele landuri la ultimele alegeri – foarte mulți germani doresc revenirea la o societate bazată pe familia normală, sănătoasă. Aceasta și industria performantă au făcut din Germania o țară puternică și o cultură majoră a lumii, nu aberațiile ideologice marxist-leniniste.
***
SUA: Pronumele „el” și „ea” trebuie înlocuite cu „xe”, „zir” și „xyr”, cer oficialii pentru „drepturile homosexualilor” de la Universitatea din Tennessee (sept. 2015):
Universitatea din Tennessee cere angajaților și studenților să nu mai folosească pronumele „el” și „ea” – ci să le înlocuiască cu „xe”, „zir” și „xyr”
Un proverb românesc spune că „pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”. Agresivitatea lobby-ului homosexual, care în urmă cu doar 20 de ani folosea retorica umilă a lui „lăsați-ne și pe noi să trăim” a atins culmi uimitoare. La fel ca și în cazul lobby-ului avortist, modificarea limbajului este un punct esențial pe agenda „noii ordini sexuale”, întrucât nimic nu modelează și nu schimbă mai bine comportamentele sociale decât forțarea unor modificări în folosirea unor cuvinte uzuale. Mai țineți minte cum în 2013, odată cu legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex și a adopției de copii pentru aceste „familii”, autoritățile franceze au găsit de cuviință să interzică în actele de stare civilă cuvintele mamă și tată, respectiv soț și soție – pentru a le înlocui cu „partener 1” și „partener 2”, respectiv „părinte 1” și „părinte 2”?
Între timp am mai relatat cazuri deloc izolate (vezi spre exemplu „pinguinii purpurii” care au înlocuit băieții și fetele din câteva școli americane); iată acum că Universitatea din statul Tennessee le-a cerut angajaților și studenților să nu mai folosească pronumele „el” și „ea” – ci să se adreseze unii altora cu „xe”, „zir” și „xyr”!
Ideea i-a venit responsabilului cu „drepturile homosexualilor” din această instituție, Donna Braquet (un soi de „ofițer CI” din România dinainte de 1990) conform căruia noul limbaj, „neutru” din punct de vedere al „genului”, va face universitatea „incluzivă” și va ajuta oamenii să nu se mai simtă „marginalizați”.
Oficialul (sau oficiala? Greu de spus, după imaginea de mai jos) universității de stat cu 27.400 de studenți a trimis prin intermediul newsletter-ului o circulară în care le cere membrilor să folosească aceste noi părți de vorbire:Ulterior, și website-ul universității a publicat aceleași ghidaje ale „vice-rectorului pentru diversitate” (vice-Chancellor for Diversity) Braquet, care conduce de asemenea și Centrul Mândriei (Pride Center, oficiul local de propagandă homosexualistă) este cea care a întocmit recomandările, însoțite de tabelul explicativ de mai sus.
Ea (pardon, „xe”) recomandă cadrelor didactice să nu strige prezența în sălile de curs, ci să salute fiecare student/ă întrebându-l/o cum se numește și care este pronumele preferat, ca să îi poată identifica pe cei care refuză „binaritatea de gen” bărbat-femeie.
În afara strategiei (imposibilă în română, din fericire) de a denumi chiar și indivizii cu pronumele de grup „they”, „them” și „their”, care în engleză au caracter neutru, Braquet mai sugerează alternative neutre pentru „el” și „ea”: „ze” sau „xe” și conjugări asociate acestora.
Barquet a adăugat că dacă toată lumea va urma aceste instrucțiuni, campusul va deveni „mai incluziv”.
Nu a fost făcută publică nicio informație cu numărul studenților din campus care se declară transsexuali.
După o serie de critici care au numit propunerea ridicolă și absurdă, universitatea a clarificat că nimeni nu va fi forțat să folosească acești termeni. Un purtător de cuvânt al universității a declarat că nu există „niciun mandat sau politică oficială pentru utilzarea acestui limbaj. Informația (…) a fost oferită ca o resursă pentru practicile inclusive ale campusului nostru. Eset adevărat că cei mai mulți oameni preferă pronumele ‘el’ și ‘ea’; nu dictăm noi modul în care să se vorbească.”
Într-un interviu oferit Fox News și menționat de același DailyMail.com, senatorul de Tennessee, Mae Beavers (Partidul Republican), a declarat: „E cel mai ridicol lucru pe care l-am auzit vreodată. Dacă trebuie să îi iei interviu unui student înainte să îi saluți, asta nu mai e acceptare – e absurditate.”
La fel de absurd, credem noi, este și faptul că avocații „diversității” urmăresc să impună… uniformitatea.
- Cristina Popescu (august 2017):
Legea aia din Canada care stabileşte cum suntem obligați -mă rog, deocamdată doar când suntem în Canada- să ne adresăm celor care se cred altceva/altcineva decât sunt (ştiţi voi, băieţilor care se cred fete, fetelor care se cred pisici, fluizilor care sunt când bărbat când femeie ori celor care sunt simultan şi femeie şi bărbat etc), lămurește şi care e pronumele de adresare pentru ăia de se cred Napoleon?
Că nu am văzut „Sire” sau „Majestate” menţionate pe unde am mai căutat. Şi nici măcar „Zyre” sau „Xyr Majesty”.
***
Discriminare sexuală, domnule Iohannis! De ce le spuneți ,,experților” pe care sunt obligate intreprinderile să-i angajeze, ca să asigure egalitatea de șanse, ,,experți”?!
Dacă vor fi femei sunt ,,experte”, dacă sunt din celălalte 80 de genuri sexuale, trebuie să inventați 80 de pronume și 80 de substantive care să le înfățișeze genul. Unul pentru fiecare în parte.
Și mai e ceva, ca să nu existe suspiciuni de discriminare, în fiecare intreprindere trebuie să fie angajați cel puțin 80 de ,,experți”, din fiecare gen câte unul. Sau ați putea să mergeți din nou la ONU și să vă lăudați că ați găsit o soluție mai bună: candidații trebuie să-și schimbe genul în așa fel încât să se schimbe natural dintr-un gen în altul, musai în 80!
Pas cu pas, tot înainte, până la victoria în lume a sexo-marxismului!
Legaturi:
Bolșevicii s-au întors și nu vor pleca prea devreme. Ce-i de făcut?
Și “transgender-ismul” și “transumanismul” sunt abia aspecte ale acestei panreligii noi, anti-hristice, dar nu sunt fiecare în parte acea religie în sine și în fine. Aceea le încorporează și pe acestea. Dar sunt doar aspecte, părți… Vin altele, ce sunt pregătite – groaznice, care sunt încorporate (precum sunt și acestea acum) și la final va fi încorporată una atât de brutală în impact și atât de ispititoare prin viclenie încât puțini îi vor scăpa din capcana ucigașă, și care le va potența și pe acestea și le va încununa desăvârșit întru moarte și întuneric și rătăcire…
Despre toate s-a putut ști de suficient de mult timp, de către cine a avut urechi de auzit și ochi de văzut… Acum ne ajung nouă la os, ni se strânge lațul în jurul grumazului… Deși toate au fost spuse dinainte de Domnul și de Sfinții de ieri și de azi… Dacă nici acestea ce se petrec acum nu ne trezesc să facem ce se cuvine să facem…
Domnul și Maica Domnului să ne miluiască!
https://marturieathonita.ro/paternitatea-este-dragoste/
Barbatul este cel care asigura educarea copiilor. Rata infractionalitatii este mult mai mare in randul copiilor crescuti numai de mame.
Rick Santorum: Majority of school shooters ‘did not have dads in the home’
Former Sen. Rick Santorum pointed the finger at broken homes and fatherless young males as a major contributor to mass shootings when asked to weigh in on the gun-control debate.
“75 percent of these school shooters since Columbine did not have dads in the home. This is a serious issue and we’re not talking about it.”
“You go into the incarceration rates of young men in prison and you look at how many of them do not have fathers in the home, again 75-80 percent,” Mr. Santorum said.
https://www.washingtontimes.com/news/2018/feb/26/rick-santorum-majority-of-school-shooters-did-not-/
Convenţia de la Istanbul şi picătura de otravă în oala cu supă
Se întâmplă să scriu acest articol chiar pe 8 Martie, de Ziua Internaţională a Femeii. Poate nu aş fi făcut-o dacă nu aş fi citit, într-un articol al colegului Andrei Tiut, că opozanţii faţă de Convenţia de la Istanbul te încadrează automat în rândul “ultraconservatorilor”. Se poate ca ataşamentul faţă de norme neschimbate de mii de ani şi necontestate până acum câţiva ani să te facă să devii “conservator”, însă acel “ultra” nu este decât o tactică de demonizare a adversarului.
Convenţia de la Istanbul nu a fost semnată de statele UE Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Irlanda, Marea Britanie şi Ungaria, şi nici de Azerbaidjan şi Rusia, membre ale Consiliului Europei. Trebuia menţionat acest fapt pentru că au apărut deja manipulări precum cea a platformei “Respect”, care menţionează doar Rusia, Azerbaidjan şi Ungaria ca opozanţi.
Ţările semnatare se obligă practic să recunoască genul ca un construct social, independent de sexul biologic al persoanei.
Schimbările legale care ar putea fi forţate de diverse grupuri de lobby, invocând acest articol din Convenţie, pot merge mult dincolo de ce îşi doreşte sau poate accepta o societate dată.
Pentru unele persoane, “eradicarea obiceiurilor şi tradiţiilor care sunt bazate pe rolul stereotipe” ar putea însemna interzicerea unor practici religioase precum preoţia dedicată exclusiv bărbaţilor.
https://www.stiripesurse.ro/conventia-de-la-istanbul-si-picatura-de-otrava-in-oala-cu-supa-opinie_1253213.html