Articole cu eticheta (tag): decaderea din drepturi

BOLNAVII DE STALINISM – avocați, profesori sau psihologi GÂNDESC LA SANCȚIONAREA, INCLUSIV MAXIMALĂ, A PĂRINȚILOR, ELEVILOR SAU CADRELOR DIDACTICE care nu respectă DIKTATUL DEMENT AL REGULILOR COVIDIOATE ÎN ȘCOALĂ. <i>“Construim școala nounormală fără negaționiști și împotriva negaționiștilor!”</i>

1. BOLNAVII DE STALINISM – avocați, profesori sau psihologi GÂNDESC LA SANCȚIONAREA, INCLUSIV MAXIMALĂ, A PĂRINȚILOR, ELEVILOR SAU CADRELOR DIDACTICE care nu respectă DIKTATUL DEMENT AL REGULILOR COVIDIOATE ÎN ȘCOALĂ. “Construim școala nounormală fără negaționiști și împotriva negaționiștilor!” 07-09-2020

Așa cum bănuiam, încep să curgă amenințările la adresa celor care refuză îmbotnițarea. Măsuri punitive, luări de copii, amenzi, pușcărie, concedierea profesorilor. Asta e societatea în care trăim, dragi tovarăși. În care ai libertatea doar de a te supune sau a merge la închisoare. Că așa e democrația nouă, lumea nouă, totul făcut de frica temniței…

UN PSIHOLOG CLINICIAN SPULBERA, printr-o analiza profesionista riguroasa a cazului Bodnariu, toate MISTIFICARILE “PEDAGOGICE” DEBITATE DE GENUL DE IPOCRIT HIPSTERIST <i>“ALIAT CU BARNEVERNET care scrie fudul și condescendent pe forumuri: “Bine le-a făcut”</i>. CARE E ADEVARATA PROBLEMA EDUCATIVA NR.1 PENTRU PARINTI?

2. UN PSIHOLOG CLINICIAN SPULBERA, printr-o analiza profesionista riguroasa a cazului Bodnariu, toate MISTIFICARILE “PEDAGOGICE” DEBITATE DE GENUL DE IPOCRIT HIPSTERIST “ALIAT CU BARNEVERNET care scrie fudul și condescendent pe forumuri: “Bine le-a făcut”. CARE E ADEVARATA PROBLEMA EDUCATIVA NR.1 PENTRU PARINTI? 13-01-2016

HotNews: Mircea Toplean, psiholog clinician: Sa separi copiii de parinti in urma unor marturisiri facute chiar de copii are un efect devastator IN PRIMUL RAND asupra copiilor denuntatori Să zicem că lucrezi la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția …

FAMILIA BODNARIU – MARTURIA DIRECTA a lui MARIUS, tatal celor cinci copii rapiti, precum si a FRATELUI si SURORII SALE cu explicatii detaliate si clarificari asupra evolutiei cazului (si VIDEO): <i>“FATA NU A SPUS CA ASA S-A TREZIT EA… SUNT PERSOANE CARE INTEROGHEAZA COPIII. Statul norvegian nu ne-a luat o declaratie despre cum stau lucrurile din perspectiva noastra. NU E NUMAI CEVA CULTURAL!”</i>

3. FAMILIA BODNARIU – MARTURIA DIRECTA a lui MARIUS, tatal celor cinci copii rapiti, precum si a FRATELUI si SURORII SALE cu explicatii detaliate si clarificari asupra evolutiei cazului (si VIDEO): “FATA NU A SPUS CA ASA S-A TREZIT EA… SUNT PERSOANE CARE INTEROGHEAZA COPIII. Statul norvegian nu ne-a luat o declaratie despre cum stau lucrurile din perspectiva noastra. NU E NUMAI CEVA CULTURAL!” 13-01-2016

Marius Bodnariu a avut un mesaj şi pentru cei care nu cred în varianta familiei sale. „Am vrut să le spun celor ce nu ne cred, că nu îi judec şi nici nu încerc să le caştig credibilitatea. Argumentez, însă, că nu e numai ceva cultural. Cei care ne cunosc aici, norvegieni, sunt şocati, dar nu pot să se exprime la fel de uşor ca in Romania. Avem foarte multe mărturii din partea vecinilor şi a colegilor de serviciu şi a unor personalităţi din comunitatea locală, dar pe care le păstrăm ca evidenţe pentru proces şi nu le facem publice”, a spus Marius Bodnariu, care este conştient inclusiv de faptul că protestele de susţinere a familiei sale ar putea chiar fi folosite de autorităţine norvegiene împotriva sa.

Modelul norvegian de RAPIRE A COPIILOR PE MOTIVE DE RASISM SOCIAL aplicat cu aceeasi cruzime la Vaslui! Unei familii SARACE, DAR IUBITOARE de la tara i-au fost luati TOTI CEI 9 COPII, impotriva vointei lor, invocandu-se probleme de… IGIENA! Protectia Copilului TRAUMATIZEAZA COPIII inclusiv prin MODALITATEA GESTAPOVISTA DE DESCINDERE, la 4 dimineata, cu un pluton de forte de ordine care AU SMULS MAMEI INCLUSIV BEBELUSUL pe care-l alapta! (VIDEO)

4. Modelul norvegian de RAPIRE A COPIILOR PE MOTIVE DE RASISM SOCIAL aplicat cu aceeasi cruzime la Vaslui! Unei familii SARACE, DAR IUBITOARE de la tara i-au fost luati TOTI CEI 9 COPII, impotriva vointei lor, invocandu-se probleme de… IGIENA! Protectia Copilului TRAUMATIZEAZA COPIII inclusiv prin MODALITATEA GESTAPOVISTA DE DESCINDERE, la 4 dimineata, cu un pluton de forte de ordine care AU SMULS MAMEI INCLUSIV BEBELUSUL pe care-l alapta! (VIDEO) 12-01-2016

Cel mai mic dintre copii, de numai un an, i-a fost smuls de la piept, spune femeia. Tatăl celor 9 copii face coşuri de nuiele pe care le vinde. Aşa, reuşeşte să câştige câteva sute de lei pe lună. Un pastor i-a ajutat să-şi ridice o casă. Ce-i drept, n-are curent dar înăuntru e curăţenie. Oamenii cred de de data aceasta, un vecin, căruia i-au făcut o plângere la poliţie, a vrut să se răzbune şi i-a reclamat la protecţia copilului.

<i>Update</i>: RAPIREA COPIILOR IN NORVEGIA – POLITICA DE STAT pentru REEDUCARE SOCIALA prin distrugerea familiei normale SI AFACERE LA SCARA INDUSTRIALA CU VIETILE COPIILOR, condusa de un MAGNAT SUEDEZ, membru Bilderberg. Care sunt dedesubturile FASCISTOIDE care au generat modul de operare abominabil al temutei agentii Barnevernet? CRIMINALUL PSIHOPAT BREIVIK – PRODUSUL ACESTUI SISTEM ABUZIV? Ce rol joaca <i>fundamentalismul laicist</i> si aversiunea fata de religie? NOI IMAGINI SFASIETOARE ALE CONFISCARII COPIILOR. Proteste si campanii de sustinere a familiei Bodnariu (VIDEO)

5. Update: RAPIREA COPIILOR IN NORVEGIA – POLITICA DE STAT pentru REEDUCARE SOCIALA prin distrugerea familiei normale SI AFACERE LA SCARA INDUSTRIALA CU VIETILE COPIILOR, condusa de un MAGNAT SUEDEZ, membru Bilderberg. Care sunt dedesubturile FASCISTOIDE care au generat modul de operare abominabil al temutei agentii Barnevernet? CRIMINALUL PSIHOPAT BREIVIK – PRODUSUL ACESTUI SISTEM ABUZIV? Ce rol joaca fundamentalismul laicist si aversiunea fata de religie? NOI IMAGINI SFASIETOARE ALE CONFISCARII COPIILOR. Proteste si campanii de sustinere a familiei Bodnariu (VIDEO) 11-01-2016

Sunt și alte cazuri. Se pare că acolo nici nu poți să vorbești despre ele. Pe de altă parte, există două rapoarte oficiale făcute pe situația acestor adopții forțate în țările nordice. Mie mi se pare o situație de neînțeles. Pe de-o parte, aceste intervenții ale autoritățile sunt făcute pentru că se susține că se folosește violența împotriva copiilor, dar pe de altă parte intervenția este violentă în sine, și prin consecințe și prin modul prin care se face. Un avocat se pare că a câștigat un proces de genul acesta și, ca urmare, nu mai are licență să profeseze în Norvegia, din spusele fratelui respectiv. Iar ceea ce spune despre Breivik, că provine dintr-o asemenea familie, din care a fost scos la vârsta de patru ani și consecințele ar putea să fie explicate inclusiv prin această situație, se pare că sunt ținute secret de statul norvegian”.

“Eu știu că natalitatea în țările nordice este foarte scăzută, dar asta nu-ți permite să recurgi la asemenea practici”, a subliniat europarlamentarul.

Exclusiv: AMBASADA NORVEGIEI din Romania acuzata de MINCIUNA de un politician norvegian. JAN SIMONSEN, fost membru al Parlamentului Norvegian, CRITICA VEHEMENT “ABUZURILE ZILNICE” COMISE DE BARNEVERNET si dezvaluie MOTIVELE SOCANT DE ABSURDE ale rapirii institutionalizate a copiilor. ISTORIC SINISTRU AL ABUZURILOR statului norvegian asupra copiiilor: <i>“Asemenea fapte îngrozitoare erau rare până şi în anii cei mai crânceni ai stalinismului”</i>/ IDOLATRIA FATA DE OCCIDENT SI UMILITOAREA POSTURA A AUTORITATILOR ROMÂNE

6. Exclusiv: AMBASADA NORVEGIEI din Romania acuzata de MINCIUNA de un politician norvegian. JAN SIMONSEN, fost membru al Parlamentului Norvegian, CRITICA VEHEMENT “ABUZURILE ZILNICE” COMISE DE BARNEVERNET si dezvaluie MOTIVELE SOCANT DE ABSURDE ale rapirii institutionalizate a copiilor. ISTORIC SINISTRU AL ABUZURILOR statului norvegian asupra copiiilor: “Asemenea fapte îngrozitoare erau rare până şi în anii cei mai crânceni ai stalinismului”/ IDOLATRIA FATA DE OCCIDENT SI UMILITOAREA POSTURA A AUTORITATILOR ROMÂNE 10-01-2016

Pe hartie e corect. Insa procesul judiciar este o iluzie. Cazurile de pana acum arata ca niciodata acuzatii nu au castig de cauza. Avocatii norvegieni confirma acest lucru.

In timp ce are loc procesul, copilul se afla in mainile parintilor adoptivi, iar Barnevernet aduce aceasta ca un argument impotriva parintilor biologici, aratand ca copiii s-au adaptat la noii parinti si ca ar fi traumatic pentru ei sa fie luati din noul mediu!

CAZUL FAMILIEI BODNARIU, careia statul i-a rapit cei 5 copii abuziv – IN CE MASURA SE POATE INTAMPLA SI LA NOI? Sinistra POLITIE A COPILULUI din Norvegia. Metode SECURISTICE de DENUNT si SANTAJ EMOTIONAL practicate in “avansata” tara nordica. MOARTEA FULGERATOARE A JURNALISTULUI CRISTI TEPES, care tocmai documentase cazul si urma sa-l mediatizeze la TVR. ULTIMUL INTERVIU

7. CAZUL FAMILIEI BODNARIU, careia statul i-a rapit cei 5 copii abuziv – IN CE MASURA SE POATE INTAMPLA SI LA NOI? Sinistra POLITIE A COPILULUI din Norvegia. Metode SECURISTICE de DENUNT si SANTAJ EMOTIONAL practicate in “avansata” tara nordica. MOARTEA FULGERATOARE A JURNALISTULUI CRISTI TEPES, care tocmai documentase cazul si urma sa-l mediatizeze la TVR. ULTIMUL INTERVIU 16-12-2015

Dacă nu vom fi suficient de înțelepți și fermi, România va avea propriile cazuri Bodnariu. Și nu doar unele excepționale. Acceptând să meargă pe calea către totalitarism pe care a apucat-o deja Europa, în România Statul va fi noul dumnezeu – iar cale de mijloc și conciliere nu va mai fi. Ce vor face creștinii, deci, atunci când Cezarul va cere ceea ce i se cuvine lui Dumnezeu? Nu în ultimul rând, poate n-ar fi rău ca familiile plecate din țară în căutarea legitimă a unui trai mai bun să se gândească la revenirea acasă. Măcar aici, încă, nu li se răpesc copiii dacă spun poezii creștine la grădiniță.

Carti

Documentare

Articole Recomandate