Efectul ar consta in erodarea statului national, iar aceasta erodare are ca singur efect nu integrarea refugiatilor, ci transformarea tuturor in migranti – inclusiv a cetatenilor statelor natiune gazda. In România deja numarul migrantilor creste de la an la an, iar balanta intre cei care vin din Re. Moldova vs cei care vin din zonele „clasice” din Orient incepe sa incline tot mai mult spre cei din urma.
Articole cu eticheta (tag): Liviu Plesoianu
Știați ca “opoziția” PNL a votat alături de “ciuma roșie”, alias PSD, proiectul guvernului condus de “civilul” Tudose prin care sunt cedate resursele noastre naturale din Marea Neagră către mai marii și stăpânii noștri? De ce, oare, avem unanimități doar atunci când se votează împotriva interesului național???
Dar hate speech-ul nu este hate speech când este orientat împotriva conservatorilor, a „creștinopaților” și a oamenilor de bun-simț. Dacă creștinii și conservatorii sunt înjurați și calomniați, dacă creștinilor și conservatorilor li se pune pumnul în gură, dacă sunt hărțuiți în tribunale și băgați la închisoare, cum vedem că se întâmplă pe alte meleaguri, de pildă în anumite state din SUA – ei bine, mâncăm popcorn și ne bucurăm: homofobii și-o merită, free speech-ul nu e pentru „retrograzi din Evul Mediu.”
Corespondentul de razboi Robert Fisk nu s-a multumit cu promisiunile lui Macron si nici cu videourile de pe net. S-a dus la Duma. A constatat ca nu a existat atac cu gaz. A scris. In The Independent. Niste americani de la OANN, o retea TV conservatoare, nu s-au multumit, ca CNN sau FoxNews, cu propaganda. S-a dus omul lor la fata locului si a constatat: nu a fost atac cu gaz.
Ca să rezumăm: nu furtul datelor este subiectul central al indignării care a cuprins presa și politica lumii, de vreme ce acest abuz se produce de multă vreme în scopuri comerciale. De asemenea, nu manipularea în sine provoacă îngrijorare (propaganda mincinoasă împotriva lui Donald Trump nu a fost niciodată luată în vizor cu atâta exigență etică), ci manipularea de un anumit semn. În calitate de perdanți, liberalii au desigur motive să fie nemulțumiți. Dar indignarea lor este lipsită de obiectivitate și în plus este ea însăși manipulatoare. Căci campania declanșată contra Cambridge Analytica recurge la tot soiul de efecte cu impact emoțional sigur (furtul datelor personale sau asasinarea unui consultant politic în Kenia), care nici măcar nu au o legătură cu subiectul și care nu este altul decât declinul influenței globale a orientărilor liberale.
De fapt, epidemia aceasta de indignare nu face ea însăși decât să manipuleze bunele sentimente democratice ale oamenilor din toată lumea în beneficiul exclusiv al unui curent politico-ideologic care dă semne că își pierde supremația. Cei care denunță manipularea par să fie primii manipulatori.
Dacă vrem cu adevărat să schimbăm lumea noastră în bine, nu o putem face continuând să mergem pe drumul minciunii și al imposturii. Iar acest lucru este valabil atât la nivel național, cât și la nivel internațional! Eu nu am de gând să pup pe nimeni pe chelie și nici să tac atunci când IMPOSTURA ar trebui evidențiată cu glas tare. Tocmai de aceea, o spun fără rezerve: Jean-Claude Juncker e un impostor! Nu are ce să caute în funcția pe care o deține și este o #RUȘINE pentru Uniunea Europeană faptul că un astfel de personaj se află la vârful ierarhiei comunitare!
“Reasezarea din sistem” ar putea insemna intarirea autonomiei DNA in raport cu celelalte institutii de forta. Decizia CCR taie doar rolul SRI in interceptarile din dosarele anticoruptie. Pentru ca acestea sa fie duse la acelasi nivel operativ, DNA isi va construi propriul aparat si propria infrastructura necesara. Acest lucru poate ca nu se face peste noapte, insa, in perspectiva, inseamna crearea unui SUPER-DNA, cu puteri mult crescute atat in aria sa de manevra, cat si, poate mai important, in sistem.