JUNCKER, TIMMERMANS, ȘANTAJUL “STATULUI PARALEL” EUROCRAT, LEGILE JUSTIȚIEI și posibilul JOC DUBLU AL LUI IOHANNIS (cu VIDEO și FOTO)

Liviu Plesoianu: Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER – un mare iubitor de interceptări ilegale și evaziune fiscală

Știați că…

1. Actualul Președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost nevoit să demisioneze în 2013 din funcția de prim-ministru al Luxemburgului (funcție pe care o deținea de 18 ani) din cauza implicării sale într-un mega-scandal legat de spionaj? ...În decembrie 2012, în Luxemburg a fost înființată o Comisie Parlamentară de Anchetă, ca urmare a unor dezvăluiri referitoare la grave nereguli și practici ilegale comise între anii 2004-2009 de către Serviciul de Informatii din Luxemburg, plasat sub autoritatea directă a premierului Jean-Claude Juncker. În raportul parlamentar s-a arătat că servicile secrete ale Luxemburgului au supravegheat ilegal politicieni și membri ai societății civile, au folosit autoturisme în scopuri personale și au cerut bani și alte favoruri în schimbul influențării unor oficiali. Potrivit comisiei parlamentare de anchetă, abuzurile ar fi cuprins şi plantarea ilegală de microfoane în spațiile ocupate de politicieni!

…Vă sună, pe undeva, cunoscut?

– Abuzuri ale serviciilor comise în perioada 2004-2009 (poate de aceea îi pupă Juncker lui Băsescu pielea lustruită a capului, probabil se află într-o afinitate de idei despre cum se conduce, cu ajutorul serviciilor, o țară).
– Plantare de microfoane și interceptarea/supravegherea ilegală a politicienilor (tocmai suntem în plin scandal chiar în România, într-o speță similară).
– Raport al unei Comisii parlamentare de Anchetă care vorbește în clar despre abuzurile serviciilor (tocmai am făcut publică partea mea de raport privind alegerile din 2009, în care exact la implicarea abuzivă, nelegală, neconstituțională a SRI fac referire).

2. În perioada în care a ocupat funcția de premier al Luxemburgului, distinsul domn Jean-Claude Juncker s-a implicat direct într-o uriaşă schemă de evaziune fiscală, care vizează multe dintre cele mai mari companii din lume. International Consortium for Invetigative Journalists a dezvăluit că autorităţile luxemburgheze sunt o parte esențială a unei uriaşe scheme de evaziune fiscală, colaborând cu cele mai mari patru companii de audit din lume – Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PricewaterhouseCoopers – şi cu clienţii acestora, companii multinaţionale precum Apple, Amazon, Pepsi şi Ikea, pentru ca acestea să ocolească plata unor impozite în valoare de miliarde de euro în ţările în care au operaţiuni. Aceste companii îşi rulează profiturile prin Luxemburg, cu ajutorul unor instrumente contabile complicate, astfel încât să plătească impozite aici şi nu în UE sau SUA. Astfel, giganţii globali ajung să aibă o rată de impozitare mai mică de 1%, faţă de 21% – media în UE.

Aceste operaţiuni se pot derula în Luxemburg doar prin încheierea unor acorduri fiscale individuale cu entităţile respective, care trebuie semnate de Guvern. Cele mai multe astfel de acorduri au fost semnate în timp ce Juncker conducea guvernul luxemburghez…

Conform investigațiilor, în perioada în care Juncker era premier şi ministru de finanţe al Luxemburgului, acesta a orchestrat opoziţia din grupul de lucru privind taxarea afacerilor, astfel încât nicio măsură mai serioasă de impunere fiscală corectă a marilor corporaţii să nu fie adoptată de Uniunea Europeană. Poziţiei Luxemburgului, cel mai important potrivnic al impunerii fiscale a corporaţiilor, i s-au raliat şi alte state europene, printre care şi… Olanda (de unde vine distinsul domn Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, fost ministru de Externe).

Fabio de Masi, vicepreşedintele Comisiei privind spălarea banilor, evitarea taxării şi evaziunea fiscală din Parlamentul European, care a examinat cu atenţie documentele, a cerut insistent demisia lui Juncker:

„Juncker este parte din problemă şi nu din soluţie. Este absurd ca milioane de europeni care au suferit de pe urma politicilor de austeritate … să îl aibă acum pe naşul evitării taxării ca preşedinte al Comisiei!”…

CONCLUZIE:

Dacă vrem cu adevărat să schimbăm lumea noastră în bine, nu o putem face continuând să mergem pe drumul minciunii și al imposturii. Iar acest lucru este valabil atât la nivel național, cât și la nivel internațional! Eu nu am de gând să pup pe nimeni pe chelie și nici să tac atunci când IMPOSTURA ar trebui evidențiată cu glas tare. Tocmai de aceea, o spun fără rezerve: Jean-Claude Juncker e un impostor! Nu are ce să caute în funcția pe care o deține și este o #RUȘINE pentru Uniunea Europeană faptul că un astfel de personaj se află la vârful ierarhiei comunitare!

• Sokant: Cine sunt Timmermans și Juncker, cei care dau ordine României. Într-un minut te lămurești

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și  prim-vicepreședintele CE Frans Timmermans au semnat o scrisoare în care se arată îngrijorați de evoluțiile recente din România. Ei se referă la Legile justiției și dau ordine ca acestea să nu fie în modul făcut de parlamentarii din România. Poate ar vrea ei să fie făcute direct de Bruxelles dar țara noastră nu e colonia nimănui. Însă cine cine sunt cei doi care se pretind temple de moralitatea. Să începem cu Juncker.

Cu ceva timp în urmă, o înregistrare video cu Jean-Claude Juncker a apărut pe rețele sociale. În imagini apare președintele Comisiei Europene care pare destul de beat în timpul unui summit UE care a avut loc în 2015, în Letonia.

Acest clip a scandalizat opinia publică chiar înainte ca în Marea Britanie să se decidă dacă iese sau rămâne în UE. Alături de colegul din UE, Donald Tusk, care conduce Consiliul European, și prim-ministrul națiunii gazdă, Laimdota STRAUJUMA, Juncker a făcut o serie de gesturi prietenoase, care ar putea părea prea frivole pentru această ocazie. El a pălmuit mai mulți lideri peste față și i-a sărutat pe alții pe obraz. Altui invitat i s-a cerut să se aplece ca să-l pupe pe chelie. El ne conduce? Priviți video și apoi continuăm cu Frans Timmermans.

Membru al Grupului Bildelberg și Prim-Vicepreşedinte al Comisiei Europene, olandezul Frank Timmermans, vorbește pe șleau de amestecul etnic programat: „Viitorul umanităţii nu va fi al comunităţilor construite pe o cultură anume, ci pe Diversitatea Totală”.

Prin această declarație, plină de aberații istorice, apare cât se poate de clar că ţelul principal al Uniunii Europene este Dispariţia Statelor Naţionale, potrivit Flux24.

Doar poporul român prin VOT poate decide asupra VIITORULUI României. Prevederile Constituţiei României sunt clare — România este un stat naţional, suveran şi independent, iar suveranitatea nu poate fi încălcată de NICIO SUPRAENTITATE STATALĂ.

Orice străin, Bilderberg sau nu, comisar european sau nu, român sau nu, trebuie să respecte Constituţia României când se referă la România sau la un grup de state care include România. Decizia asupra organizării Statului Român aparţine DOAR cetățenilor României.

Mai mult, Constituţia în sine prevede la Art 1. Alin 5 că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”

Revenim la Juncker

Judecătoarea Camelia Baltag menționează într-o scrisoare trimisă Qmagazine, că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte frecvent cu miliardarul George Soros şi discută inclusiv despre Justiţia din România.

George Soroş a fost numit de Liviu Dragnea „personaj malefic” şi a fost acuzat că ar sponsoriza protestele care contestă schimbările din domeniul judiciar.

Gabriela Baltag: „Cine este în zilele acestea la capătul lucrurilor pline de neadevăr, rostite fără nicio rezervă, care împânzesc majoritatea canalelor de comunicare, încercând să îngenuncheze o societate încă visătoare, care îndrăzneşte să mai creadă că poate să stea la masă cu Marile Puteri, aşa cum se întâmpla altădată, în vremurile pentru care termenul ‘democraţie’ nu era deloc consacrat!? Claude Junker şi George Soros se văd frecvent. În ultimii ani, s-au văzut de cel puţin patru ori. Ultima dată s-au văzut cu o lună şi jumătate în urmă, când unul din subiectele principale ale discuţiilor a fost justiţia din România”.

Mai jos este un video scurt cu cei doi. Nu își dau mâna ci mai mult. Se pupă tovărășește pe obraz.

***

• Ramona Feraru:

Lasand gluma la o parte, iata cateva precizari apropos de ce s-a intamplat la Bxl.

Presedintele Comisiei europene nu are nici un fel de ascendent asupra vreunui guvern sau tari membre. Daca UE ar fi federala, da, in conditiile actuale CE este cea care se supune decizior statelor membre. Evident, el (ea) poate face recomandari dar ar fi de neimaginat de exemplu ca Junker sa adopte un asemenea ton fata de parlamentul francez sau german. Spuneti tot timpul ca nu vreti sa fiti tratati ca o tara de mana a doua, ca sunteti impotriva unei Europe cu doua viteze dar va plasati singuri – in frunte cu liderii politici – in aceasta situatie. Nu mai exista nici mandrie nationala nici verticalitate. Va sugerez sa reflectati putin.

***

National:

Iohannis, un presedinte fara reactii

„Cred ca avem o problema majora cu legile Justitiei si cu Codurile in Romania”, s-a grabit Klaus Iohannis sa declare dupa intrevederea cu Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene. Eu cred ca, in realitate, nu avem nicio problema, exceptand faptul ca presedintele si-a facut un obicei din a nu contrazice Bruxelles-ul si Washington-ul. De ce? Nu este greu de intuit. Daca ar avea opinii separate, ceea ce nu s-a intamplat niciodata, nu ar mai pupa al doilea mandat.

Ca Romania nu mai este condusa de acasa, se vede cu ochiul liber. Oricat ar incerca PSD-ALDE sa dea lucrurilor o alta fata, promovand independenta deciziilor, nu prea le reuseste. Mai ales cand, dintr-o pornire inexplicabila, Dragnea se trezeste ca este de acord cu presedintele, in discursurile de umplutura ale acestuia. Poate, in timp, vom afla de ce o face. Sau nu vom afla deloc.

Traduceti din romana in romana

Nu reiau toata insiruirea de vorbe rostite de Iohannis la Bruxelles. Sunt aceleasi banalitati rostite mecanic, fara sens si, din cand in cand, presarate cu termeni in engleza, ca sa impresioneze auditoriul roman cand iese la declaratii. Ceva-ceva imi spune ca expresia „phasing out” nu ii apartine in discurs, ci a reprodus-o dupa Juncker. Putea sa-i spuna simplu „reducere treptata” sau „scaderea presiunii” – pe romaneste – in referire la MCV, dar trebuia sa gadile si urechile luxemburghezului, semn ca si-a insusit lectia. In fine, daca te apleci asupra cuvintelor rostite de Iohannis, nu descoperi nimic nou sub soare. „Am discutat despre Romania si a exitat un interes proportional cu evenimentele de acasa, inclusiv pe tema Justitiei, intr-o nota pozitiva, constructiva si mi-au facut placere”. Cine? Discutiile? Sau evenimentele, caci asta era subiectul la care se raporteaza intreaga fraza? Daca nu intelegeti ce a vrut sa spuna, cereti-i traducerea din romana in romana.

Juncker, erai matol?

Cu doar cateva zile inainte de intrevedere, Dragnea si Tariceanu il informasera oficial pe Juncker ca este dezinformat in legatura cu procesul de modificare a legilor Justitiei. Iote, de aia nu mai putea el. S-a considerat informat, ca si Iohannis cand se considera informat. Vreo reactie din partea presedintelui? Dar de ce? Juncker tocmai ii facea jocul, doar nu era sa-l strice. Vreo replica macar, vreun apropo diplomatic din partea lui Iohannis cand Juncker a afirmat ca „daca legile vor fi adoptate asa cum se are in vedere de catre Parlament, atunci discutiile despre Mecanismul de Verificare si aderarea la Spatiul Schengen se vor pune in alti termeni”? Doamne-fereste! Nu face el d-astea. Vreo riposta eleganta si subtila cu privire la sarlatania si nesimtirea europeana cand vine vorba de intrarea Romaniei in Schengen? Intrunim toate conditiile de aderare de multi ani, dar Europa ne intreaba ba daca avem basca, ba de ce n-avem basca. L-a vazut cineva pe Iohannis sa schiteze barem un gest de nemultumire fata de obraznicia lui Juncker? Nu stiu cat de treaz era Jean-Claude la ora aia, ca de obicei e cam matol, dar a ameninta o tara ca daca nu face cum zice el, in numele Europei, mie mi se pare o magarie fara seaman. Iar asta, sub ochii unui Iohannis total absent, fara nici cea mai mica reactie. Nu pot sa nu ma intreb, in asemenea conditii, de ce s-a mai dus la Bruxelles? Pe cine reprezenta el acolo? Poate isi reprezenta doar propriile interese, mai putin ale romanilor.

*

Inpolitics/ Bogdan Tiberiu Iacob:

Relatia Iohannis-PSD si sfirsitul statului-paralel

În aprilie 2014, comparam într-o analiză, poate în premieră la noi, tăvălugul anti-corupție cu legendara operațiune Mani Pulite din Italia, derulată sub bagheta CIA. Similitudinile erau nenumărate și au continuat să fie; ne exprimam, la acea vreme, doar speranța că americanii vor fi învățat din greșelile care au dus la eșecul Mani Pulite, în doar cîțiva ani. Nu a fost să fie, însă. În Italia s-a ajuns la un sistem politic încă mai corupt și mai extremist decît înainte, în România s-a născut statul-paralel, în care clasa politică a fost înlocuită la butoane de servicii și de procurori. Întrebarea momentului e dacă nu cumva asistăm, în ultima vreme, la procesul invers, prin care se speră revenirea la o situație normală, măcar instituțional: serviciile și procurorii cu treburile lor, politicienii cu ale lor.

Experimentul derulat în România de americani în epoca democrată dă semne de epuizare după venirea la putere a republicanului Trump. America încearcă să curețe propria mizerie făcută de democrați în politică, la ei acasă, dar și în țările aliate.

Anul trecut, mulți de la noi, prinși în diverse structuri și simțind pericolul, au sperat într-o debarcare rapidă a lui Trump; n-a fost să fie, însă. Odată depășit primul an de mandat, președintele american nu mai poate fi clintit, puterea sa crește văzînd cu ochii.

Era firesc să înceapă replierea și la noi.

De la căderea democraților, în România se petrec lucruri spectaculoase: SRI s-a retras sau a fost scos din cîmpul tactic al justiției, CCR a spulberat o droaie de legi făcute în beneficiul structurilor de forță și împotriva cetățeanului, judecătorii nu se mai fac preș în fața DNA, procurorii lui Koveși apar, acum, în toata splendoarea incompetenței – sau a ticăloșiei, pe alocuri – lor, iar organismele europene au ajuns mai degrabă să simuleze unele critici decît să le formuleze cu toată gura. Din interiorul mașinăriei au început să transpară tot mai multe dezvăluiri stupefiante, vezi campania lui Daniel Dragomir ori scandalul sufrageriei lui Oprea.

România a avut parte de cîțiva ani de demență, în numele dreptății; ca orice exces, nu putea ține la infinit.
Cel mai grav aspect, repetăm, a fost implicarea tot mai fățișă a serviciilor în viața publică.
Nu se mai făcea un guvern fără negocierea feliilor alocate SRI, SIE șamd.
Ori vreo administrație prezidențială.
Ori vreo conducere de mare companie.
În unele cazuri, la vedere, vezi cazul zecilor de sereiști detașați la ANAF.
Nu se mai lansa un partid fără binecuvîntarea sistemului.
Nemaivorbind de mass-media: s-a prăbușit dramatic în ultimii ani, dar au rezistat cu brio organele devotate serviciilor, așa numita presă a acoperiților.

”Nu mă îndoiesc nicio clipă – dar mulți încă nu înțeleg asta – că peste o sută de ani toate posturile de comandă din Germania vor fi ocupate de SS”. Visul lui Adolf Hitler, așa cum reiese din cartea sa, ”Însemnări politice și intime” va fi fost și visul unor generali și colonei din serviciile noastre.

O Românie în care tot ce mișcă, inclusiv sport sau showbiz, să fie controlat de ”băieți”.

Ca și profeția lui Hitler, speranța statului paralel a fost în van.

Mișcările disperate de stradă orchestrate anul trecut nu au reușit să oprească schimbarea.

Iar marea surpriză vine dinspre președinte.

Instalat la putere de servicii, în 2014, s-a sperat că Iohannis va fi prizonierul veșnic și obedient.
Păpușa care se va conforma orbește.

Se dovedește tot mai mult eșecul planului.
Păpușa s-a defectat și nu mai ține partea sistemului.
Nu știm dacă Iohannis și-a dorit, el însuși, să se scuture de teroarea creatorilor săi, la urma-urmei principiul ”eu te-am făcut, eu te omor” nu convine nimănui, ori dacă președintelui i s-a întors cheița din afara țării, poate chiar de la Washington. Noul Washington…

Cert e că președintele nu a reacționat violent, cum se așteptau mulți, în cazul legilor justiției, ba chiar arată o anume detașare care a adus la disperare presa sistemului.

În ultimele săptămîni, România e zugrăvită în unele articole ca o țară în pragul războiului civil, al prăbușirii economice, al golirii de populație, ca o viitoare dictatură mai feroce decît cea comunistă ori erdoganistă.

”S-a pus in miscare planul de acaparare totala a puterii. Daca va fi dus pana la capat, Romania se transforma intr-o dictatura. Dar va fi una mult mai urata decat in Polonia, Ungaria sau Turcia. Vom avea de-a face cu o dictatura ineficienta economic, fara ideologie, fara lideri providentiali si fara fanatici. Nu vom fi inca un stat iliberal, ci un stat mafiot. Vine peste noi dictatura borfasilor, o tara capturata de banditi, analfabeti si impostori. Din pacate, multi, mult prea multi se vor simti foarte bine in ea iar altii nici nu vor realiza macar ce le nenoroceste viata in fiecare zi” plînge azi Hotnews, cu lacrimi de sînge.

Ziare.com consemnează, tot azi, cu jale, că ”SRI a fost deja bagat in cazarma de curajosii sai sefi”, și că ”Asa arata statul paralel. Asa arata distrugerea caramida cu caramida a arhitecturii institutionale. Asa arata o tara condusa de lideri care o vulnerabilizea galopant si extrem de periculos”.

Nu întîmplător, Iohannis e făcut vinovat de situație în toate aceste articole.

Veștile ”proaste” vin, însă, avalanșă peste adepții sistemului: investitorii străini sosesc în loc să plece, economia merge bine, un raport al World Justice Report ne plasează azi pe locul 29 în topul țărilor cu stat de drept, la nivel mondial, parcă și lui Klemm i-a cam amuțit gurița.

Deruta e maximă în rîndul ”băieților”: un articol șocant apare azi pe comisarul.ro, suspectat a fi subdivizia murdară a Hotnews, articol în care se scrie negru pe alb că, sub PSD, România merge mai bine decît le place unora să recunoască și că viitorul aparține acestui partid. Ca să nu existe dubii, ni se transmite în clar că materialul nu e un pamflet.

Sindromul ”Am fost un dobitoc!” al lui Postelnicu?

Debutul repoziționării?

România momentului e departe de a fi un paradis din orice punct de vedere. Dar imaginea care s-a încercat a i se zugrăvi de către nenumărate voci ”civice” e mult exagerată, de asemenea. Perdeaua de fum întreținută artificial începe să se risipească, lent, dar sigur.

Rămîne de urmărit, pe mai departe, modul în care va juca președintele.

În urmă cu un an, pe 17 ianuarie, la trecerea în rezervă a lui Florian Coldea, scriam despre ceea ce ar fi putut fi un moment istoric: ziua cînd Klaus Iohannis, în mod neașteptat, a întins mîna partidelor politice în numele solidarizării în fața serviicilor secrete, el cerînd pe un ton neașteptat de deschis reforma legilor siguranței naționale și promițînd sprijinul președinției. Declarația merită recitită cu atenție:

“În aceste zile, s-a discutat mult în spațiul public, dar și în Parlament, despre serviciile secrete. Serviciile secrete sunt foarte importante pentru securitatea națională. Ele își fac treaba și, așa cum spune numele, câteodată opinia publică nu știe multe despre ce fac.
Aceste discuții la prima vedere poate ar părea contraproductive, dar eu cred că este bine că în aceste zile s-a discutat despre serviciile secrete, despre locul și rolul lor în sistemul de securitate națională. S-a discutat, de asemenea, despre controlul parlamentar, și bine că s-a discutat. S-a discutat despre comisiile care trebuie să verifice activitatea serviciilor secrete.
În acest context, vreau să subliniez câteva lucruri care mie mi se par foarte importante. Pentru ca serviciile secrete să își facă treaba bine și pentru ca politicienii să își facă treaba bine este important să trasăm cel puțin două linii roșii.
Una se referă la felul cum se relaționează serviciile secrete la politicieni, la politică. Sau, mai simplu spus, dacă e bine sau nu e bine ca serviciile secrete să se amestece în politică. Acest lucru trebuie foarte bine clarificat. Părerea mea e că nu este bine să fie lăsate serviciile secrete să se amestece în politică.
Cealaltă, a doua linie roșie, trebuie să definească cât de mult și cum se pot implica politicienii în treaba serviciilor secrete sau, în traducere liberă, cum e cu politizarea serviciilor secrete. După părerea mea, nici aceasta nu este bună.
Dacă vrem să avem servicii secrete puternice, care își fac treaba bine, și politicieni care sunt liniștiți și mulțumiți de felul cum relaționează cu serviciile secrete, este clar nevoie de un control parlamentar efectiv, eficient și transparent. Parlamentul trebuie să aibă un control puternic, dar nu partinic. Nu se poate ca politica unui partid să definească modul în care se face controlul parlamentar asupra serviciilor. Pentru a avea un astfel de control parlamentar, este nevoie de negocieri puternice, între Putere și Opoziție. Este nevoie să se implice și unii, și alții, în aceste comisii, fiindcă o dată sunt unii la Putere, peste câțiva ani sunt alții la putere, dar serviciile secrete rămân, procedurile rămân și, în definitiv, cred că toți românii își doresc ca serviciile secrete să fie bine conduse și să garanteze partea lor de securitate națională. Aceste lucruri ar fi bine să le ia în discuție noul Parlament și să le lămurească.
Noul Parlament are multă treabă în domeniul securității naționale. Împreună cu consilierii mei, am numărat încă o dată și am constatat că este nevoie de modernizarea sau îmbunătățirea a cel puțin 12 legi din domeniul securității naționale, la care jumătate se referă la munca și domeniul de activitate al serviciilor secrete. Iată un volum impresionant de muncă pentru Parlament, cu singurul scop de a îmbunătăți sistemul de securitate națională și de a face munca serviciilor secrete mai eficientă, mai bine coordonată.
Avem o nouă majoritate în Parlament. Această nouă majoritate are, evident, un rol foarte important: rolul hotărâtor în felul cum se abordează aceste chestiuni legate de securitatea națională. Această majoritate cred că va trebui să dovedească în această speță, a securității naționale, și în cealaltă mult discutată și mult zvonită în ultimele zile, a amnistiei și a grațierii. Va trebui să dovedească dacă este matură această nouă majoritate sau mai are de lucru. Măsura maturității noii majorități parlamentare va fi felul cum abordează legislația în domeniul securității naționale, inclusiv al serviciilor secrete și al legilor justiției, în special o posibilă abordare legislativă de tip amnistie și grațiere.
Ce fel de majoritate vom avea încă nu ştim. Deocamdată, noua majoritate nu a făcut nimic. Și-au impus câţiva şefi de comisii, şi-au votat câteva promisiuni populiste din campanie.
Dar asta a fost uşor. Vom avea o majoritate care vrea să impună legea majorităţii, indiferent de ce se discută, care va vrea să dovedească că face jocurile în Parlament, care va dori să albească dosarele celor incriminaţi sau vom avea o majoritate matură, care înţelege că România este numai una şi care va veni lângă Preşedinte pentru ca, împreună, să garanteze securitatea naţională, statul de drept şi împreună să dovedim că România este sigură pentru cetăţenii ei şi este o naţiune puternică în corul celorlalte naţiuni.
Eu îmi doresc a doua variantă, o majoritate matură. O aştept”.

Discursul lui Iohannis nu avea cum să fie pe placul statului-paralel dintr-un motiv simplu: absența unei legislații moderne, actualizate, avantajează profund serviciile de la noi și facilitează abuzurile.

Din nefericire, PSD și ALDE nu au achiesat atunci la planul președintelui.

Nu au înțeles corect mesajul, aveau altă agendă sau au sperat că se vor descurca pe cont propriu, nu e clar și nici nu mai contează.

Important e că acum lucrurile par să se fi schimbat radical.
Se vorbește, brusc, de reforma SRI, a SIE, a SPP șamd, și asta chiar în actuala sesiune.
O reformă care așteaptă de 27 de ani.
Dacă Iohannis se va plasa pe aceeași baricadă cu guvernanții, sfîrșitul statului-paralel e mai aproape decît s-ar crede.

Și va consemna una dintre marile surprize ale istoriei noastre: victoria ”ficusului”, a ”mutului” asupra propriilor puternici creatori și refacerea în sens invers a odiosului traseu spre militarizare parcurs de România în mandatele lui Traian Băsescu. Ne putem măcar imagina un asemenea scenariu? (Bogdan Tiberiu Iacob)