„Îmi iubesc ţara, locurile natale, iubesc mănăstirile şi bisericile noastre de acasă. Astfel că resimt acut, în Scandinavia,
Articole cu eticheta (tag): Macarie Dragoi
Am tras șalupa în dreptul unui ghețar plutitor, pe care soarele și apa se amuzaseră pe rând, născocind forme și iluzii efemere în bulgărele congelat. Apa din acest sloi are, probabil, mii și mii de ani, iar acum se topește lent în „marele albastru”. Pe acest fundal mirific, Preasfințitul Macarie a vorbit despre ghețarii noștri lăuntrici care sunt mai de neclintit decât cei de aici, despre urșii polari care sunt, totuși, mai ușor de îmblânzit decât fiara dinlăuntrul nostru. Niciodată aceste pustietăți nu au auzit înțelepciunea ortodoxă grăindu‑le astfel, și nici drept-măritorii creștini nu au primit un asemenea mesaj, spus cu durere și dragoste. De aici, dintre ghețuri, de pe frontiera vieții și de pe buza morții celei reci. Cum, în ce fel, în ce mod ne mai poate vorbi Biserica Răsăritului pentru a ne trezi? Ce gesturi de recuperare să mai facă pentru noi, cei moleșiți de păcat? Unde să mai iasă la propovăduire, ce ungher ostil al planetei să mai încălzească cu forța dragostei pentru a ne dovedi, fără tăgadă, că Dumnezeu este viu?!
Câți dintre noi, dacă am avea parte de un astfel de succes, am fi capabili să ne desprindem sufletele de carieră, de recunoașterea celor din jur, de admirația lor, de prietenii noștri sus-puși? Câți dintre noi oare am reuși să rămânem, în ciuda ascensiunii sociale, niște simpli creștini, gata nu doar să renunțe oricând la tot, ci să-și dea viața pentru Hristos, acceptând să fie tratați ca ultimii oameni, scuipați și huliți cu aceeași intensitate cu care au fost, înainte, lăudați și admirați?
Poate că nu conştientizăm îndeajuns această slujire liturgică în frumuseţea ei, decât atunci când ochii ne sunt plini de lacrimi pentru suferinţa noastră şi a celor din jur. Mulţi descoperă Sfânta Taină a Maslului doar la vremea suferinţei, mai ales a suferinţei trupeşti. Realitatea vieţii ne determină să ne îngrijim nu doar de trup, ci şi de suflet. Tocmai de aceea, în această vreme când Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale lui Hristos ne copleşesc din cauza slăbiciunii şi duplicităţii oamenilor, dar şi prin iubirea până la jertfă a lui Dumnezeu, suntem chemaţi să vedem ce am făcut cu sufletul în această anticameră a Împărăţiei.
Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, purtând pe brațe icoana Naşterii Domnului şi tricolorul românesc, îi colindă în aceste zile pe românii din micile comunități din Norvegia, aflate dincolo de Cercul Polar
Este o imagine emoționantă această inversare de roluri: dacă în cele mai multe icoane pe care le vedem este reprezentată Maica Domnului cu dumnezeiescul Prunc în brațe, iată că azi avem în fața ochilor icoana Fiului ținând în brațe pe Maica Sa. Cea care L-a purtat în pântece, apoi în brațe, cea care L-a îngrijit în copilărie și I-a fost alături în toată activitatea Sa de propovăduire și vindecare este, la rândul ei, ținută acum în brațe de Hristos.
De aici, din această icoană, înțelegem și noi creștinii că trebuie să-L primim pe Hristos în sufletul și în viața noastră precum o maică primește și crește pe pruncul său. Dacă ne vom îngriji ca Hristos să rămână întru noi de-a lungul vieții noastre, atunci și El, când ni se va despărți sufletul de trup, ne va primi întru ale Sale, deschizându-și brațele într-o părintească îmbrățișare precum și noi am deschis brațele pentru a-L purta pe pământ.
O atenție specială a fost acordată, în cadrul acestor întâlniri, îngrijorărilor familiilor de români. Care este educația potrivită pentru copii, cum să fie protejați aceștia de feluritele ispite ale unei lumi dezorientate și hedoniste, cum să viețuiască după voia lui Hristos tinerii și tinerele, cum să trăiască familiile după principii sănătoase, atât suflești, cât și trupești, cum să fie întreținut focul credinței în mijlocul unei societăți secularizate, au fost câteva dintre subiectele conversațiilor întreținute de ierarh și de oaspeți cu cei întâlniți în Norvegia.
Pornind de la această mărturie pe care cei ce au auzit glasul păstorilor au dat-o, înțelegem și modul în care Dumnezeu ne cheamă să fim părtași lucrării Lui, să fim mâna Sa în creație până la sfârșitul veacurilor și, înviind lăuntric, trezindu-ne din neputințele grijilor de zi cu zi, să fim și pentru alții sprijin spre împlinirea celor rânduite din veac de Dumnezeu.
Să nu uităm că lumea are nevoie să se împărtășească de Învierea lui Hristos prin deșteptarea noastră. Să nu uităm că suntem aluatul care dospește frământătura lumii și destinul lumii depinde și de mărturia noastră. Să ne unim cu lumina Învierii și noi înșine să devenim fii și fiice ai luminii pentru ca lucrarea lui Hristos să se împlinească și prin noi. Mărturisind prin faptele noastre că Hristos a Înviat, nădăjduim că măcar unii dintre cei pe care Dumnezeu ni i-a scos în cale se vor deschide spre primirea adevăratei Lumini.
„Iată, iubiţii mei, port pe piept icoana Maicii Domnului Alăptătoarea. Plângeţi pentru această mamă care a plecat năprasnic dintre noi și mai ales plângeţi pentru acest copil orfan care, fiindu-i foame, încălzit la pieptul bunicii sale și al tuturor mamelor care-l mângâie acum, caută un piept pentru a fi alăptat – era un copil sugar, așa cum sunt toţi copiii mici, neînţărcaţi – însă pe acest copil, de azi înainte, îl va hrăni Maica Domnului, care ne hrănește pe toţi cei care îi cerem ajutorul în nevoi. L-a alăptat și pe Hrănitorul făpturii, ne alăptează pe fiecare în parte și mai ales pe cei care sunt fără de mamă și fără de ajutor. Deoarece Maica Domnului preferă să stea mai degrabă între cei neajutorați, decât între Puterile Cerești. Maica Domnului este hrănitoarea tuturor. Precum L-a hrănit odinioară pe Iisus Hristos Emanuel, Cel întrupat de dragul nostru și spre folosul nostru, ne hrănește, împreună cu El, și pe noi cei care, prin harul înfierii, am devenit fraţii lui Iisus și copiii Maicii Domnului”.
Nu ne-am eliberat de patimi si, in ciuda marturisirii adevarului de credinta, acesta nu are intotdeauna corespondenta in viata noastra de zi cu zi. Si un om cuprins de patimi, mai ales cele legate de orgolii, de ambitii, de constiinta superioritatii proprii si dorinta de a domina inlatura valul de bucurie care ar trebui sa ne defineasca mai ales in zilele Sfintelor Pasti
Doxologia: IPS Teofan, la hramul „Taborului românesc”: „Trebuie să dăm minţii noastre cât mai mult Ceahlău şi cât mai multă Liturghie” (GALERIE FOTO) Cea mai înaltă aşezare monahală din ţară, Mănăstirea cu hramurile „Schimbarea la Faţă“ şi „Sfântul Voievod Ştefan …
