PS MACARIE DRĂGOI – cuvânt pentru mărturisire: “SĂ NU NE RABDE INIMA SĂ PĂSTRĂM TĂCEREA atunci când oameni nevinovați sunt NEDREPTĂȚIȚI sau PERSECUTAȚI lângă noi! Câți dintre noi, dacă am avea parte de un astfel de SUCCES, am fi capabili să ne desprindem sufletele de carieră, de recunoașterea celor din jur sau de prietenii sus-puși?”

30-04-2018 3 minute Sublinieri

Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini?

Cuvântul Părintelui Episcop Macarie Drăgoi rostit în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe la Privegherea și Liturghia din Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, 24 aprilie 2018

După cum ne arată Sinaxarul, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe era militar și avea o importantă funcție de conducere pe vremea împăratului roman Dioclețian. Provenind dintr-o familie bună, înstărită, creștină, foarte abil, foarte viteaz, a reușit, în scurt timp, să se facă remarcat în armata Imperiului Roman și, astfel, să ajungă chiar în proximitatea împăratului. Toate acestea s-au întâmplat, când era foarte tânăr. Avea, așadar, tot ce își putea dori cineva: avere, recunoaștere, admirație, carieră strălucitoare, și ajunsese, din punct de vedere social, în cel mai strălucit și înalt anturaj posibil: cel imperial. Și, după cum știți, pe atunci Imperiul Roman era, practic, imperiul lumii.

Părintele nostru Mitropolit Bartolomeu al Clujului, spunea că e mai greu să-și păstreze cineva măsura când are succes decât atunci când trece prin încercări. Și este minunat acest lucru, mai puțin scos în evidență atunci când ne referim la acest sfânt mucenic. Nici succesul, nici cariera strălucită, nici curtea imperială nu au reușit să-l facă pe oșteanul Gheorghe să se piardă cu firea. Iar aceasta, deși era foarte tânăr!

Ce ne spune oare acest lucru despre mucenicul lui Hristos?

Ne spune acest lucru, că avea o viață duhovnicească foarte profundă și o credință foarte vie, avea dreaptă socoteală, încât a rămas cu gândul la Hristos, la viața veșnică și la destinația finală: Ierusalimul cel ceresc. Câți dintre noi, dacă am avea parte de un astfel de succes, am fi capabili să ne desprindem sufletele de carieră, de recunoașterea celor din jur, de admirația lor, de prietenii noștri sus-puși? Câți dintre noi oare am reuși să rămânem, în ciuda ascensiunii sociale, niște simpli creștini, gata nu doar să renunțe oricând la tot, ci să-și dea viața pentru Hristos, acceptând să fie tratați ca ultimii oameni, scuipați și huliți cu aceeași intensitate cu care au fost, înainte, lăudați și admirați?

Nimeni nu poate face acestea dacă nu are darul Duhului Sfânt.Nimeni nu poate avea această tărie de diamant dacă nu este întărit de focul harului dumnezeiesc, dacă nu are inima curată, adică străină de orice atașament pătimaș și predată integral Mântuitorului Hristos.

Ce suflet minunat de creștin a fost Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Trăia fericit, după cuvântul evanghelic: fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

După cum citim în Viața sa, în momentul în care împăratul Dioclețian a început cumplita sa persecuție împotriva creștinilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe l-a înfruntat și, cu sfântă îndrăzneală, l-a mustrat pentru decizia sa samavolnică. În cuvântul său, Sfântul Gheorghe a arătat împăratului că persecutarea creștinilor era împotriva legii și a dreptății și reprezenta un abuz de putere incalificabil, de vreme ce se abătea asupra unor oameni nevinovați. „Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini?”, l-a întrebat mucenicul pe împărat și apoi i-a întrebat și pe oamenii săi.

Iată, așadar, că, pe lângă credință, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe avea și un mare simț al dreptății. Erau persecutați oameni nevinovați. Se încălca în mod grosolan dreptatea și legea. Se săvârșeau abuzuri și atrocități inimaginabile, cărora le cădeau pradă oameni buni, onești, cinstiți, cetățeni exemplari ai imperiului roman.

Inima curată a Sfântului Gheorghe nu a răbdat persecutarea creștinilor. Nu a putut să tacă, să stea deoparte, să se ascundă de confrații săi de suferință. Iată, un alt aspect al vieții sfântului este: faptul că imboldul mărturisirii sale l-a adus spre acești oameni nevinovați uciși cu sălbăticie, cu cruzime, rostind o fericirea evenghelică: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate!

Să nu ne rabde inima să păstrăm tăcerea, să ne facem că nu e treaba noastră, atunci când oameni nevinovați sunt nedreptățiți sau persecutați lângă noi! Mai cu seamă dacă cei persecutați, sunt chinuți, sunt torturați pentru mărturisirea lor creștină!

Să urmăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și să iubim faptele sale, căci doar astfel ne putem numi cinstitori adevărați și prieteni ai săi. Să iubim curăția inimii, să iubim dreapta mărturie pentru cei nevinovați, să iubim mărturisirea dreptei credințe.

Și să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să ne dea și nouă tărie de a ne ridica înaintea puternicilor acestei lumi și a le spune așa cum a spus și el odinioară: „Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini?”

Va mai recomandam:

“Tu ce esti dispus sa faci pentru Acest Iisus Hristos?” – CUVINTE ZGUDUITOARE ale Parintelui HRISOSTOM RADASANU la sarbatoarea SFANTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE (video, text): “Sa nu ne asteptam la ceva bun de la aceasta lume! Noi, crestinii, nu suntem din aceasta lume. Obisnuiti-va cu ideea! COMODITATEA NE INVATA SA FIM MICI, SA FIM SCLAVI SI EA VA AJUNGE SA NE UCIDA SUFLETUL!”

CRESTINII DE AZI – APARATORI AI TIRANILOR si lepadatori sau chiar ucigasi ai celor slabi si ai celor nedreptatiti? CINE II MAI CERCETEAZA SI II MAI APARA PE CEI CAZUTI IN DIZGRATIA CELOR PUTERNICI?

TACEREA, PASIVITATEA SAU SUPERFICIALITATEA OAMENILOR “CUMSECADE”: conditia suficienta pentru triumful nestingherit al raului. UNDE NE AFLAM NOI?

A SPUNE CA 2+2=4 SAU DESPRE MARTURISIREA SI LEPADAREA ADEVARULUI INCOMOD

PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – cuvintele unui om nobil intr-o lume a celor smecheri, turnatori, nemilosi…

Cele nebagate in seama ale lumii…

PILDELE SFINTEI VERONICA – palpairi de Lumina in mijlocul stapanirii intunericului sau MILA CA MARTURISIRE A LUI HRISTOS

IUDA. “Vai, cat de mult rau fac… acei oameni nelegiuiti care vand pe ai lor si care tradeaza dragostea, prietenia, fratietatea…”

UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I) Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea

Parintele Ioan Buliga despre SANATATE, BOALA, SUFERINTA, PACAT si PARTASIA LA RAU: “Dumnezeu va pedepsi pe toti cei care nu plang din cauza multor ticalosii care se petrec in jurul lor”

VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu

CRESTINII SI RAZBOIUL. Ca mieii in mijlocul lupilor. BISERICA ORTODOXA NU SUSTINE IDEEA DE “RAZBOI SFANT”. Totodata, cel care nu-l apara pe aproapele de NEDREPTATE se face PARTAS faradelegii ASUPRITORULUI

Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“

Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si PENTRU A NE PREGATI DE INCERCARILE CARE VOR VENI?

HARUL DUHULUI SFANT – SINGURA ARMA A CREDINCIOSILOR in fata lui Antihrist si a inaintemergatorilor lui

BUNĂTATEA – VIRTUTEA UITATĂ A CREȘTINILOR (conferința video de la Iași a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord). RĂCIREA IUBIRII ÎN VREMEA “VIRTUȚILOR” INDIVIDUALISMULUI: eficiența, competiția, realizarea de sine, succesul…. SACRIFICAREA APROAPELUI PE ALTARUL IDOLILOR LUMEȘTI

PREASFINȚITUL MACARIE – avertismente duhovnicești puternice pentru CREȘTINII DIN LUME: “Sacrificăm propriii copii, propria soție sau propriul soț noilor idoli, pentru că noi înșine căutăm altceva decât pe Hristos în viața noastră. Vrem bunăstare, confort și apreciere în această lume…”/ MESAJ LA CENTENARUL MARII UNIRI, de deșteptare din letargia duhovnicească și a conștiinței românești: “Ne aflăm în fața unui ABANDON, sufletesc, dar și fizic, al țării și al neamului”


Categorii

Pagini Ortodoxe, PS Macarie Dragoi, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “PS MACARIE DRĂGOI – cuvânt pentru mărturisire: “SĂ NU NE RABDE INIMA SĂ PĂSTRĂM TĂCEREA atunci când oameni nevinovați sunt NEDREPTĂȚIȚI sau PERSECUTAȚI lângă noi! Câți dintre noi, dacă am avea parte de un astfel de SUCCES, am fi capabili să ne desprindem sufletele de carieră, de recunoașterea celor din jur sau de prietenii sus-puși?”

  1. Pingback: “Ne-am slabanogit cu totul, abia palpaie credinta noastra, suntem dispusi a ne plia dupa cei ce au puterea, ACCEPTAM ORICE, DE DRAGUL DE A NE PASTRA LINISTEA SI CONFORTUL. Ne-am invatat cu COMPROMISUL, cu DUBLU-GANDITUL, cu adevarurile ciuntite, car
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare