Se indoieste, oare, cineva ca Hristos aparut acum ar fi fie alungat, fie pus responsabil peste vindecari, prea putini dorind si iertarea pacatelor? Evident, totul va sfarsi prin acelasi “Rastigneste-l!” pentru ca nu ne va da ceea ce noi ii cerem. Ne deranjeaza incusiv libertatea pe care ne-a dat-o, am vrea fie sa o cedam pentru ca nu mai intelegem nimic, fie sa o luam pe a altora pentru ca stim mai bine. Abunda reactiile liberticide, iar organizatiile asa-zis de aparare a drepturilor dorm peste tot in lume. Hristos e din nou un scandal. De ce? Pentru ca noi suntem aceiasi, nu iubim nici libertatea, nici binele, ne luptam intre noi si cu El. Azi mai mult decat oricand l-am salva pe Baraba. Ispita trebuie sa vina, dar vai de cei prin care vine.
Articole cu eticheta (tag): parintele Constantin Coman
Printre mese întinse și pline, simbol de netegaduit al fibrei creștine tradiționale, ne prefacem că înțelegem.
Că simțim.
Că trăim.
De ce ar mai veni?
De ce ne-ar mai crede?
Îl luăm în derâdere de sute de ani.
L-am scos din case și din școli.
L-am alungat și din biserici și am pus în locul Lui tarabe.
Ne folosim de El doar când ne e greu.
Într-o vizită, la chilia Părintelui Sofian mi-a atras atenția o icoană a Pantocratorului, pusă pe șevalet, o icoană străină de stilul iconografic al bătrânului. Pantocratorul era foarte supărat, cu o privire plină de întristare. Privind icoana cu atenție și mirare, nu l-am auzit pe bătrânul când m-a rugat, de două ori, să mă așez pe canapea, uitându-se la mine cu un semn de întrebare și așteptând un cuvânt de la mine. «Cine a pictat-o?», l-am întrebat. Mi-a răspuns cu o întrebare: «Ce vezi?». «Cum să fie Pantocratorul pictat așa de supărat, cu ochii în jos?», am zis. Bătrânul cu fața strălucitoare a zis: «Cel care iubește, se și supără». Eu i-am răspuns că nu am înțeles totuși de ce Pantocratorul este pictat supărat, la care a explicat: «Bunul Dumnezeu ne iubește și se bucură când Îl iubim și când facem voia Lui, dar când Îl tratăm cu indiferență, se supără pe noi. Astăzi, noi suntem preocupați de cele lumești mai mult decât de cele cerești». L-am întrebat iarăși: «De ce nu ați șters chipul, ca să-l refaceți din nou?». Întrebarea mea parcă l-a tulburat, iar dinlăuntrul său mi-a zis: «Nuuu, dragul meu. Când îți dăruiește Dumnezeu un copil cu oarecare dizabilitate, ce faci? Oare îl ucizi? Nu, îl iubești mai mult și îl îngrijești și mai mult. Pictorul este un creator; nu este un om simplu. Dumnezeu ține mâna lui când pictează și din cauza aceasta nu am dat icoana, ci o țin la mine, ca să nu mai pictez icoane cât timp nu am liniște». După două luni, a fost cutremurul din București. Atunci mi-au venit în minte cuvântele bătrânului despre supărarea Pantocratorului”.
Un film de Gabriel Achim, ca prefata a lansarii primului volum al Audiobook-ului „Patericul Mare. Apoftegmele Parintilor Pustiei”, in traducerea si lectura Parintelui profesor Constantin Coman.
Vedeti si: *** Marturia parintelui Irineu Curtescu (actualmente duhovnic la Man. Ponor) – TVR *** Playlist Trinitas TV – “Marturii si evocari” cu: Arhim. Mihail Stanciu, Arhim. Quais Sadiq (acum episcop in Patriarhia Antiohiei), Arhim. Policarp Chitulescu, Protos. Vincenţiu Oboroceanu, …
Numai cu ajutorul lui Dumnezeu poți să ajungi la răspunsuri. Este important să-ți cunoști limitele, să știi cât poți, și mai ales când nu mai poți, crede cu tărie Paul Gherasim. „Ca să ajungi să-ți dai seama cu adevărat unde te afli în experiența ta trebuie să cauți să înveți toată viața. Viața este un studiu permanent, dar studiul acesta îl faci prin darul pe care ți l-a dat Dumnezeu. Împlinirea acelui dar cere o experiență de o viață. Acest lucru se întâmplă ca să-ți dai seama că atunci când înaintezi spre bine se cere să ai cunoștință de neajunsurile tale. Adică, să-ți dai seama că nu poți mai mult și să spui: «Ajută-mă Doamne! Nu pot mai mult!»”, mărturisește maestrul Gherasim. Oamenii, în trecut, când aveau toți câte ceva de făcut din ceea ce au învățat și moștenit de la înaintași, aveau un dar. „Unii aveau darul de a fi dascăli, alții tâmplari, pietrari. Toți își foloseau darurile prin meșteșuguri. Oamenii erau lăsați să slujească unii altora și adesea dintre acei oameni au fost unii care au reușit mai mult. Lumina pe care o descoperim în natură își are izvorul în lumina neapropiată. Lumina cuvântului lui Dumnezeu, lumina logosului”, spune pictorul.
Lumina: Simpozion comemorativ la Mănăstirea Antim : „Rugul Aprins“, mărturisire şi rugăciune în duhul Ortodoxiei La Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim s-a desfăşurat, în perioada 17-18 noiembrie, Simpozionul comemorativ “Rugul aprins, mărturisire şi rugăciune în duhul Ortodoxiei“. Evenimentul a fost …