Veniti de primiti Lumina! – INVIEREA DOMNULUI SUB DICTATUL “CORONEI”. Marturii tulburatoare, meditatii planse si trairi sfasietoare de la EROII UMILI(TI) ai acestor zile – PREOTI, VOLUNTARI si simpli CREDINCIOSI “exilati” in afara bisericilor, traind Sarbatoarea “cu lacrimile înnodate în barbă”, “cu inima jumătate cioburi, jumătate cer” (si VIDEO)/ MESAJUL LUI MIHAITA NEȘU: “Avem nevoie de Dumnezeu, dragi prieteni! Avem mare nevoie de puterea lui Dumnezeu din Sfintele Taine”

21-04-2020 26 minute Sublinieri

VIDEOReportaj din Noaptea de Înviere: Cum s-a luminat Titanul, unul dintre cele mai mari cartiere din București, cu sau fără voie de la Poliție

Praznicul Învierii Domnului a fost, anul acesta, unul deosebit pentru întreaga comunitate ortodoxă: pentru prima oară în ultimul secol, cel puțin, clericii au fost nevoiți să slujească în noaptea de Înviere singuri, iar credincioșii au fost obligați de către autorități să stea acasă.

În aceste condiții, clericii și voluntarii fiecărei parohii au adus lumina sfântă la casele oamenilor, mergând din scară în scară, din bloc în bloc, strigând „Veniți de luați lumină”.

Pentru a vedea cum a decurs această noapte, vă prezentăm reportajul realizat de către Constantin Ghiță în parohia „Sf. Antonie cel Mare” din Titan, București, păstorită de părintele Nicolae Gavrilă.

Oamenii s-a bucurat să vadă lumina biruind întunericul nopții și sirenele autorităților, ieșind la ferestre sau la ușă cu lumânări sau candele aprinse.

Hristos a Înviat!

***

Fundatia Ortodoxa Arsenie Boca

Hristos a înviat! Coronavirusul a încununat lumea cu o grea şi înţepătoare cunună de spini, împletită din păcatele noastre. Lumea este pălmuită din îngăduinţa lui Dumnezeu şi lovită cu trestia. Astăzi lumea este adăpată cu oţet şi cu fiere. Cu toţii ne dorim să se facă ziuă – ZIUA ÎNVIERII!

Dumnezeu s-a milostivit şi a adus o preafrumoasă şi minunată Săptămână Luminată peste lumea întreagă şi toate s-au umplut din nou de Lumină!

***

Vestea.net:

Au cântat Hristos a Înviat în supermarket! Manifest pentru credinţă!

Imagini incredibile circulă pe reţele de socializare cu clienţii de la supermarketul Carrefour din Piatra Neamţ cântând Hristos a Înviat în timp ce stau cu cărucioarele la coadă la casele de marcat.

Oameni de diverse vârste, îmbrăcaţi în diverse moduri (se vede şi un tânăr în bermude) murmură cântarea Dumnezeiască, stârniţi probabil de unul dintre ei care a fost scânteia acestei descătuşări.

Episodul a avut loc [în Sambăta Mare] la Piatra Neamţ, în magazinul respectiv dintr-un mall, cu puţin înainte de amiază.

***

VIDEO Mihai Neșu, mesaj emoționant de Paște: „Hristos a înviat! Să ne punem toată nădejdea în Învierea lui Hristos, care S-a jertfit pentru noi”

Aflat la Oradea, Mihai Neșu (37 de ani) a transmis românilor un mesaj emoționant cu ocazia Paștelui.

Dragi prieteni, vă doresc, cu ocazia Sărbătorilor de Paște, pace, liniște sufletească și bună înțelegere între voi, mai ales în perioada asta mai specială. Să ne ajute Dumnezeu, cu mare mila Sa, chiar dacă noi, din neștiință, ne-am îndepărtat de El prin purtarea noastră. Acum, când mai mai ales pentru imunitatea noastră, avem mare nevoie de puterea lui Dumnezeu din Sfintele Taine, Sfânta Împărtășanie, Sfânta Spovedanie, Sfântul Maslu și Sfânta Liturghie.

Avem nevoie de Dumnezeu, dragi prieteni. Toți avem nevoie de Dumnezeu ca să dobândim dreapta socoteală, discernământ, să alegem soluțiile potrivite. Mai ales acum, într-o situație nouă, necunoscută la nivel mondial, din toate punctele de vedere. Dumnezeu, care este Creatorul și doctorul trupurilor și sufletelor noastre, n-are soluția împotriva acestui virus? Are orice! Trebuie doar să ne dorim să colaborăm cu El, să-L rugăm și ne va izbăvi. Acolo unde ne punem nădejdea, de acolo vine și izbăvirea.

Hristos a înviat! Să ne punem toată nădejdea în Învierea lui Hristos, care S-a jertfit pentru noi. Să ne purtăm crucea personală cu răbdare și dragoste”, a fost mesajul lui Mihai Neșu.

Mihai Neșu a rămas paralizat în 2011, în urma unui accident suferit la antrenamentul lui Utrecht. De atunci, acesta s-a dedicat ajutorării celor cu probleme și vrea să construiască centru ultramodern de recuperare.

„Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul. Mi-a mai ușurat boala și mi-a schimbat un pic felul de a gândi. Așa am tras concluzia că El există și lucrează. E Creatorul nostru. Cea mai mare greșeală a vieții e că n-am stat aproape de Dumnezeu de la început. Mă rog în fiecare zi la Dumnezeu să-mi dea putere să înfrunt orice greutate. Cel mai important lucru e să fac zilnic voia lui Dumnezeu. Ce vrea sunt lucruri simple, dar noi nu înțelegem asta mereu”
Mihai Neșu, în decembrie 2019 

Citește AICI un interviu tulburător cu Mihai Neșu: „Nu-mi închipuiam că viața unui paralizat poate fi atât de frumoasă!”

***

Diac. George-Mihai Hrițuleac

“Hristos a înviat!”

Asta am strigat azi în biserică din toți rărunchii… Însă doar ecoul ne-a repetat cuvintele și ne-au răspuns sfinții din icoane, întărind adevărul mărturisirii. Am cântat Sfânta Liturghie cu lacrimile înnodate în barbă. Slavă lui Dumnezeu că erau încă doi frați la strană, că dacă aș fi fost singur nu cred că aș fi reușit să duc toată slujba la bun sfârșit. După citirea Apostolului, m-am așezat în strană și am început să plâng ca un copil mic. Am plâns cu lacrimi fierbiți și nu m-am putut opri o vreme bună, până undeva înainte de cântarea Heruvicului. Am plâns apoi, mai aprins, la Epicleză… Am plâns pentru că la fiecare strigare a preoților care ziceau “Hristos a înviat!”, răspundeau doar sfinții din icoane și de pe pereți, alături de noi, cei de la strană. Am plâns pentru că, de data aceasta, Hristos a fost singur pe drumul Cinstitelor Sale Patimi și pe Golgota. Nu a mai fost ajutat de nimeni să Își ducă Crucea la Locul Căpățânii. Nici măcar tâlhari nu a mai avut alături de El când a fost răstignit. Nu a mai plâns nimeni la picioarele Sale și, după moartea Sa cea cu Trupul, a fost petrecut la mormânt de maxim 8 persoane, la distanță regulamentară, să nu se “infecteze” de Viață. Nu l-au putut ține pe Hristos în mormânt, așa că au decis să îi țină pe oameni departe de mormânt, ca să nu mai vadă învierea Lui. Dar totuși El a înviat, așa cum făgăduise și cum o face mereu, însă nu a mai venit nimeni să găsească piatra răsturnată, giulgiurile singure zăcând și mahrama de pe capul Său, înfășurată undeva alături. Noi știm, credem și mărturisim aceasta în biserici, dar cine să ne răspunda? A fost pentru prima dată în viața mea când am plâns și de bucurie și de întristare în același timp. Au fost cele mai fierbinți și cele mai amare lacrimi vărsate vreodată…

Iartă-ne, Doamne, că Te-am părăsit, Tu însă nu ne părăsi nici în vremea cărunteților noastre, nici în veacul aceasta nici în cel ce va să fie!

“Mărturisim și credem cu adevărat
Că Tu, Hristoase, din morți ai înviat!”

Hristos a înviat!

Binecuvântați și iertați!

***

Intru în CeaMaiFrumoasăBisericăDinLumeDupăHagiaSofia cu inima jumătate cioburi, jumătate cer. Scot cheile din buzunar și vreau să mă închid pe interior. Mi-a intrat, zilele trecute, un creștin, în timpul unei liturghii. L-am alungat. L-am scos afară din biserică, cum alungi un câine strecurat pe sub gard. M-a privit lung, lung, s-a întors pe călcâie, s-a închinat cuminte și-a plecat acasă. Eu m-am repezit în altar și-am plâns cu fața îngropată într-un prosop. De atunci, în fiecare dimineață, după ce mă spăl pe dinți, îmi verific limba. Să văd de unde începe să mi se usuce. Mă trezesc noaptea și mă aud alungându-l din biserică. Toate celelalte păcate ale vieții mele, deloc puține, pălesc pe lângă ăsta. Am devenit ”al drakku”, în cel mai propriu mod.

Cântărețul Nicolae are cărțile deschise și nu mi se uită în ochi. Nici unul dintre noi nu mai suntem noi. Ne căutăm un ritm, ca într-o lume străină, ne agățăm de cărțile alea vechi, căutând un sens, un vector, într-o biserică goală, rece și înaltă.

Miroase a tămâie proaspătă, de trandafiri călcați în picioare. Prima evenghelie, de la Ioan citire, a tristeții. N-o mai cânt, de la jumătate, o recit, ca și cum aș citi o poveste unui copil pregătit să viseze frumos. Domnul îi spune lui Petru că se va lepăda de trei ori de El, și-mi răsare în minte chipul creștinului pe care l-am dat afară din biserică. Mai trebuie să-l vând de două ori.

Cumva, nu știu cum, terminăm. N-a mai rămas mare lucru din mine. Sunt o structură organică pe care stă agățată o reverendă. Care răsuflă corect și sportiv într-o mare de jale, fără valuri și fără răsărit de soare. Hristos e mort, așezat în peșteră, mormântul e pecetluit, clopotele au încremenit, Nicolae mă salută vag din mână și pleacă mestecând psalmul 50, ca pe o gumă de mestecat cu parfum de paradis. E și el plin de păcate și plin de încăpățânare, agățat de poala lui Dumnezeu ca un copil de sânul mă-sii. E bătrân deja și-l simt că îl apasă un gând. Un anume gând. N-are salariu. Nici eu nu mai am. Suntem ca Pavel, stăm sub un cort înstelat și sperăm.

Rămân singur în biserică, în CeaMaiFrumoasă… Denia s-a scurs, a rămas în urma ei mirosul de tămâie, ca o brutărie care miroase a coptură, a colaci și-a prescură. Mă învârt prin biserică aiurea, cu sferturi de gesturi, oare ce doream să fac? Ah, da. Să curăț epitaful.

Epitaful e icoana lui Hristos așezat în mormânt. Îl desfac cu mișcări voluntare, ca atunci când fac noduri pe coarda din peșteră; cățărarea și mântuirea nu funcționează cu ezitări. Palmele mele se plimbă pe epitaf, degetele pipăie trupul Domnului, căutând firimiturile unei liturghii inexistente, și-mi dau deodată seama că fac confuzie între epitaf și antimis, între Hristos pus în mormânt și Hristos împărțit în liturghie; și stau un timp agățat de gândul ăsta, mirându-mă cât de corect e, de fapt. Orice peșteră e lumină, orice mormânt este Înviere, orice moarte este viață.

Sunt hotărât de mult timp: traversez strada, intru în casa parohială pe sub drapelul bizantin de deasupra ușii și anunț din prima că noaptea asta voi dormi în biserică, lângă epitaf. Noaptea asta voi dormi cu Domnul în mormânt. Preoteasa încremenește cu o lingură în mână, încearcă să-mi bage mințile în cap, dar îmi vede ochii și se arde în ei. Și înțelege. Mihai oftează lung, se întoarce spre Roxana, care e perplexă, și-i zice ”ca să știi în ce familie te-ai băgat!” Ce-o fi în sufletul fetei ăsteia, nu știu. Nu știu nici ce e în inima mea.

Îmi întind sacul de dormit pe mocheta nouă, deasupra vulturului paleolog de pe traversă, la picioarele lui Hristos întins pe masă. Lanterna frontală de peșteră alături. Pe cap, un prosop. După atâția ani de dormit sub pământ, pe maluri de mări transparente și prin vârfuri colțoase de munți, știu că nimic nu te protejează mai bine, noaptea, ca un prosop sub care-ți învârți capul, visurile și coșmarurile. Nici o căciuliță nu e la fel de eficientă. Și în timp ce netezesc prosopul, realizez că e imaginea procovățului care i se pune preotului mort pe față, în sicriu.

Sting luminile din ”CeaMaiFrumoasăBisericăDinLumeDupăHagiaSofia”; doar candela de pe Sfânta Masă pâlpâie, ca o zi care se stinge. Mă rog un timp, în genunchi, cu fruntea apăsată pe epitaf, silabisind rugăciunile din carte, la lumina unei lumânări care pârâie, umedă și pusă pe sminteală. Sunt cel mai prost rugător din lume. Nu plutesc, cuvintele mele sunt niște plăcinte vechi și reci, uitate pe o policioară, mucegăite și respingătoare. Vocea mea e ca sfârâitul unei cafele date în foc, ezitantă, slabă și străvezie. Mi-ar fi plăcut să am o voce gravă, copleșitoare, seducătoare, care să năvălească peste tine, să te răpească și să te ducă drept în brațele lui Dumnezeu. În schimb am primit asta, ce-am zis. De multe ori îmi văd credincioșii alergând, chinuindu-se, sărind să ajungă la cuvintele mele. Vai de capul meu.

Mi-ar fi plăcut să nu dorm deloc, noaptea asta. Să priveghez, ca la mănăstiri, cu lumânarea de ceară arzându-mi degetele și cu ochii în psaltirea veche și scorțoasă. Să fiu stâlp de lumină, să mă rog așa de fierbinte încât să simt podeaua cum coboară sub mine și cerul cum se așterne pe umerii mei. Sau măcar lacrimi să am, măcar. În loc de asta, închid cărțile ușor, să nu facă zgomot, să nu-L trezesc pe Hristos din somn; nu încă. Mai e un timp de tristețe și de tăcere, mai e. Închid fermoarul sacului de dormit și mă ghemuiesc pe podea, la picioarele Domnului, ca soldații romani care L-au răstignit, i-au jucat cămașa la zaruri, L-au aruncat în peșteră și pe urmă s-au întins să tragă un pui de somn, în așteptarea a ceea ce e de neconceput, de necrezut: Învierea. Sunt ca ei, la fel de pustiu și de departe, la fel de nesimțit. Dorm în post, ca un ticălos ce sunt. Un nemernic plin de găuri care visează cerul și Învierea prin care se intră în cer; învierea e gura peșterii, icnești cu casca în cap, agățat în hamuri, scoți lonja din amaraj, agăți blocatorul de capul de puț și-ți strecori corpul la suprafață, ieșind din peșteră la lumină, ca dintr-un somn la trezvie, ca dintr-o noapte la zi.

Și chiar înainte să dorm, ultimul gând: ”niciodată nu o să-L mai las singur pe Hristos în mormânt, niciodată. Că dacă dorm cu El în mormânt, și El va dormi cu mine în mormântul meu, când va fi. Când va fi”

Ora 12, adaggio: intru în casă, și Mihai îmi spune „te-am visat, tată, te-am visat dormind în biserică, pe jos. Nu erai singur. Era plin de oameni care dormeau cu tine, pe jos…”

***

Jurnal de preot in vreme de criza – 19 aprilie, 2020 (Pr. Constantin Coman):

***

Daniela-Liliana Borzan (fb) se simte emoţionată.

Azi noapte am iesit pana in curte. Era asa o liniște, cum nu a mai fost niciodata. Un cantec se auzea pe drum: “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand / Si celor din morminte viata daruimdu-le…. ” Se auzea atat de clar si de aproape! Am ieșit in drum sa vad cine canta, ma asteptam sa fie pe la vecini in vreo curte, la vreo poarta… Pana la scoala nici o miscare, mai departe nu este vizibilitate, drumul facand o curba usoara. Atunci mi-am dat seama ca se aude de la biserica ortodoxa, fiind scoase boxele afara. Nu pot explica sentimentul pe care l-am avut. As fi stat toata noaptea in poarta sa ascult cantecul sau as fi plecat asa, in pijama, pana as fi ajuns acolo de unde se auzea cantecul. Acel cantec suna de aceasta data altfel, ca o veste buna, ca un balsam, ca un cantec imgeresc. Ma intreb daca la fel va fi si strigatul care il vom auzi la miezul noptii: “IATA MIRELE! IEȘIȚI-I IN INTAMPINARE!”

Ps. Un singur lucru nu l-am inteles, dar asta numai tarziu mi-a trecut prin minte: de ce nu am auzit clopotele batand in toate aceste zile? E nevoie de un singur om sa bata clopotul si totusi nu l-am auzit nici joi, nici vineri (nici macar la orele cu insemnatate majora in suferinta Domnului), nici sambata seara cand trebuia sa anunte intrarea in Ziua Domnului, nici macar la slujba de Inviere de la miezul noptii…. In schimb saptamana trecuta, sâmbătă , am auzit clopotul de la biserica reformata (ungureasca), singurul clopot pe care l-am auzit in tot acest timp de carantina.

***

Virgil Iordache:

Eroii acestei Învieri sunt preoţii noştri

Într-o ţară a incompetenţei în care ştiinţa şi administraţia au eşuat, preoţii au performat, pentru că harul nu se distribuie după merit. Ne-au arătat puterea lui Hristos prin fapte. Ne-au arătat smerenia cea Dumnezeiască prin umilinţă. Batjocoriţi, dezbrăcaţi, cu pensii speciale numai în rai, şi nici acolo garantate de acum, au dus pâinea şi Lumina tuturor credincioşilor unindu-i în speranţă. Iadul răutăţii au omorât cu strălucirea dumnezeirii pe care au primit-o.

Nesinguri în singurătatea bisericilor au fost. Până şi familiile şi le-au lăsat acasă, la războiul cu răutatea au plecat numai îmbrăcaţi în Hristos. Nici o susţinere psihologică n-au mai avut. Ieromonahi au fost, singur cu Dumnezeu din potir în mâinile lor strânse puternic. Veniţi de primiţi lumină, au strigat, şi sumedenie de îngeri au venit să o ia, în aripi de serafimi şi roţi de heruvimi.

Din burta chitului ştiinţa şi filosofia n-au mai ieşit, doar adevărul credinţei s-a înălţat. Câte un cercetător şi filosof real, ici colo, a fost lăsat să arate câte ceva numai ca să se vadă mai bine întunericul de acum al acestor comunităţi. La vreme de încercare au tăcut ca peştii. Centurionii s-au ascuns în spatele zidurilor lor speciale, pilaţii în spatele scuturilor de propagandă mediatică, arhiereii şi bătrânii post-comunismului şi-au pus masca puterii şi ochelarii negri ai banilor în aşteptarea unor vremuri mai mincinoase, ca ei.

Dumnezeu s-a ridicat şi a risipit vrăşmaşii Lui, au fugit de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe dânsul. Am înviat toţi credincioşii din mormântul unei ţări acaparate de rău şi ne vom bucura de viaţa în lumină şi dreptate dumnezeiască.

Hristos a înviat, şi noi odată cu El. Eroii acestei nopți sunt preoții noştri. Eroii acestor vremuri sunt ei, cei simpli, supuşi, grâu bun gata să bea paharul pe care l-a băut El. Neghina s-a aruncat în foc. Sā îi purtām ín rugāciune şi sā le fim recunoscātori.

***

Pr. Constantin Sturzu/ Doxologia:

Autodenunț: La Catedrala Mitropolitană din Iași, la slujba Învierii au fost credincioși!

Noaptea Învierii. Ajung la Catedrală pe la 23.40, pentru a-mi face datoria de purtător de cuvânt. Pustiu. Doar vreo 16 reprezentanți ai presei în curte iar jos, păzind poarta dinspre G.M. Cantacuzino, număr cam 12 agenți ai Poliției Naționale și ai Poliției Locale. La miezul nopții iese din Catedrală, purtând făclii de Lumină Sfântă, Părintele Mitropolit Teofan cu doar doi preoți, doi diaconi și tinerii teologi de la strană.

Sunt singurul, chiar singurul care merge spre esplanadă și primește Lumină. Apoi mă îndrept spre zona în care se află oamenii din presă. Spontan, câte unul încep să vină către mine. Nu, nu pentru a-mi cere o declarație. Ci pentru a primi Lumină. „Hristos a înviat!”, spun fiecăruia. „Adevărat a înviat!”, primesc răspuns. Mâna începe să-mi tremure ușor. De parcă pentru prima dată de când sunt preot împart această bucurie. Le simt emoția. Sunt și ei copleșiți de acest moment istoric, neașteptat, de nedorit.

Surpriza nu se oprește aici. Neobservat, urcă treptele un polițist și, tăcut, cere binecuvântarea harului pogorât în troița de luminițe pâlpâind în noapte a celor trei lumânări pe care le țin cu mâinile transpirate deja. Se întoarce apoi către colegii săi și, de departe, văd cum, treptat, în mâinile lor se aprinde focul pascal. Slujba continuă și, deodată, am sentimentul că e curtea plină de credincioși. Ba chiar sunt atât de mulți, că stau și în afara curții.

„Hristos a înviat!” La întreita strigare a Părintelui Mitropolit Teofan se aud glasuri din pieptul acestor credincioși strecurați în chip nevăzut, prin noapte, la dumnezeiască slujbă. Oameni din presă sau din rândurile Poliției răspund mai tare, mai încet sau doar în inimi: „Adevărat a înviat!”.

Iată – mă cutremur eu – poporul nu a putut fi prezent. Dar Dumnezeu, care poate „și din pietre să ridice fii lui Avraam” (cf. Matei 3, 9), din cei prezenți la datorie a făcut popor al Său. Sau, mai exact, „a ridicat” la lumină credința lor. Dincolo de privirea omului profesionist, în slujba semenilor – mai întâi tainic, discret, apoi vădit, manifest – a fost gestul lor de mărturisire. Așa cum a fost la Învierea Lui, așa cum se cuvine să fie învierea fiecărei inimi.

Abia după ce se intră în catedrală, spre ora 01.00, reușesc să-mi revin și să fac o declarație pentru presă: „N-am văzut niciodată, la nici o slujbă, nici la o slujbă obișnuită de peste săptămână, să nu fie nimeni în curtea catedralei sau în biserică și sper să nu mai văd niciodată. Dar, cu toată această durere – nu știu -, se simte în aer, plutește o bucurie inefabilă. (…) A intrat Hristos prin ușile-ncuiate, categoric va intra și-n inima lor, și-n casa lor (adică a credincioșilor, n.m.)”.

Închei declarația. Am spus adevărul. N-a fost nimeni, dar a fost bucuria. Multiplicată și în multe chipuri luminoase de jurnaliști și de polițiști. De creștini!

***

Silviu Dancu:

Primii care au primit Paștile (pentru că le-au cerut!) au fost chiar polițiștii.

Erau vreo cinci, că venise și controlul și urma să se schimbe tura. Noi, tot cinci: un preot și patru voluntari – două femei și doi bărbați. Măști, mănuși, ecuson, banderolă albă. Polițiștii nu aveau nici măști, nici mănuși. ”Părinte, mai pot primi una? Să-i dau și soacră-mii!” ”Sigur, luați câte aveți nevoie!”

Am mers prin cartier. Parohia nu este mare, are sub 15 străzi. Multe case, câteva blocuri. Preotul avea în telefon contactele unui număr destul de semnificativ de enoriași. Ei știau că va veni, îi așteptau telefonul. Ieșeau la poartă sau la ușa blocului. Celor din case ori de la parter li se ofereau Paștile la fereastră. Un singur voluntar se apropia, ridica până la doritor lădița cu Paștile în cutii din plastic, cu capac. Omul își lua câte zicea că are nevoie. Unii ne-au ținut pe loc, pentru că au scris acatiste: ”Pentru că nu mai putem veni la biserică, părinte!”

Cei care stăteau la bloc luau și pentru vecini. La fel și-n cazurile în care cobora persoana care era administrator sau președinte de bloc. Atunci era chiar amuzant să-i vezi cum enumeră mai mult ca pentru ei: păi ar fi dna Popescu, dna Duică de la 1, dna Crăciun de la 4… Privire concentrată, gesturi făcute în aer, ca și cum plasau cu degetul apartamentele pe etaje invizibile. Parcă se jucau în VR. Foarte multe doamne, mai deloc domni. Destul de interesant din punct de vedere statistic.

Majoritatea blocurilor din cartier sunt vechi, interbelice. Pline de bătrâni sau de tineri în chirie. Segmentul de mijloc e mai subțire. Un număr mare de cutii a dispărut în mașini! Treceau, ne vedeau, opreau: ”Oh, asta e pâinea sfințită pentru Paști?” ”Da!” Luau fie o cutie, fie două, rareori mai multe. Mereu cu explicații. Unii întrebau de cost: ”E gratis!”, li se spunea.

Au luat și cei care veniseră cu marfă la Mega, au luat și angajații de la Mega (aceștia sunt mai toți dotați cu mănuși și măști). De altfel, dintre puținii oameni care erau pe stradă, mai toți aveau cel puțin mască. Au luat și farmacistele sau paznicii de pe la vreun șantier. La un moment dat, pe strada pe care mergeam răsfirați a apărut duba jandarmeriei. Aluneca încet, cu girofarurile pornite, dar mute. S-a oprit lângă noi. Au cerut câte două (”Și pentru maică-mea!”). Au existat și oameni care n-au vrut. Un moment simpatic a fost la o casă din care a ieșit o femeie. ”Bună ziua, doamna…. , cum e treaba?” a întrebat preotul. ”Cum să fie, treabă, pe drumuri, deh!” ”Doamna e de la Poliție”, ne-a lămurit parohul. Am râs: acum ea era după gard, iar noi pe stradă.

La un bloc nou, preotul ne-a atras atenția: ”De două ori l-am pus și de două ori l-au dezlipit”. Pe geamul de la intrare se vedeau doar urmele anunțului pus de preot privind orele între care se va veni cu Paștile. Dar în balconul de la etajul doi a apărut o femeie: ”Aveți pască?” ”Paștile, da!” ”Oh, vreau și eu!” ”Vă așteptăm aici.” Femeia a coborât, una dintre voluntare s-a apropiat până la o distanță anume, a întins lădița, femeia și-a luat cutia cu pâine sfințită. Dacă nu ne auzea vorbind pe stradă, nu ne-ar fi nimerit. Doar pentru că un vecin a decis că dacă pentru el nu e relevant anunțul, atunci nu este pentru nimeni sau nu trebuie să fie. Dacă el nu vrea să-l vadă, atunci nimeni nu trebuie să-l vadă.

Mergând așa, fără grabă, am realizat cât de important e, totuși, un preot într-o parohie. Se știa cu lumea, știa că femeii cutare îi murise soțul, lăsând-o cu copii, vedeam cum familia cutare era ajutată cu cele necesare de către biserică sau cum familia cutare făcuse donații la biserică. Preotul a râs: ”Auziți, poate că ne-a impus carantina să facem asta, dar poate că ar trebui să devină o tradiție, mersul ăsta pe la case, în Vinerea Patimilor, și-n vremuri fără pandemie.Mulți s-au bucurat realmente să îl vadă pe preot. Alții nu au dat importanță. Nimeni nu s-a burzuluit. Nici un contact fizic. S-a vorbit doar de la distanță, făcându-se haz de necaz. Unul dintre voluntari a realizat că deși s-a născut în cartier e prima oară când își vede la față vecinii de stradă sau când le poate asocia chipurile cu o adresă!

A fost un moment în care s-a terminat prima serie de cutii. Ne-am întors spre biserică. Am ajuns primul. Polițistul m-a rugat să nu plec până nu-i vine colegul (întârziase puțin schimbul de tură) ca să nu rămână biserica deschisă, nepăzită. Am intrat, am lăsat deoparte lădița goală, am început să număr cutiile rămase. Brusc am realizat: eram singur!

Singur în biserică. Gina îmi spusese cu niște zile înainte: ”Anul ăsta nu trecem pe sub masă...” Gestul acela prin care credinciosul intră de trei ori în mormânt pentru a ieși la lumină, ca un ecou al scufundării în apa botezului. A muri cu Hristos, pentru a învia cu El. Și, iată, în fața mea, în mijlocul bisericii era chiar masa pe care se afla Sfântul Epitaf. Epitaf înseamnă literalmente ”pe mormânt”. Pe el e reprezentată punerea în mormânt a Mântuitorului. O icoană-giulgiu. Pe Sfântul Epitaf se afla Evangheliarul, ferecat în metal ornamentat. Pe Evangheliar, crucea, culcată. Dar dincolo de masa-mormânt, se afla crucea mare, adusă din altar. Flori. Liniște.

Nu se auzea ca de obicei muzica bisericească, în difuzoare. Nu exista forfota pregătirilor de dinainte de Prohod. Iconostasul lucea stins doar în lumina care intra prin ferestrele vitrate și prin ușa de la intrare, pe care o lăsasem deschisă. Umbra mea se prelungea peste masa cufundată în tăcere. Era o liniște parfumată discret și multă răcoare. Am murit de trei ori pentru a ieși tot de-atâtea ori în partea cealaltă. Un gest făcut cumva în grabă, deși eram singur, ca și cum încălcam legea. Și ca și cum beneficiam de un privilegiu nepermis, pentru că era interzis altora. M-am gândit și la Gina. Ea nu a putut veni.

Când a ieșit la magazin pentru ultimele cumpărături a trecut prin dreptul bisericii. Care chiar este în drum. Avea la ea, pregătite, câteva flori și o candelă mică. S-a oprit pe trotuar, lângă poartă. A așezat florile pe marginea zidului, a scos lumânarea, a aprins-o. Ca de nicăieri, lângă ea s-a înființat unul dintre polițiști. Ea l-a privit în ochi, fără să zică nimic. El a privit-o înapoi, tot în tăcere. Nu i-a cerut explicații, acte, declarații. Nimic. Doar a apărut acolo. Gina a așezat lumânarea aprinsă lângă flori, a stat câteva clipe în dreptul bisericii, s-a închinat, a plecat. La întoarcerea de la magazin, polițistul nu se mai vedea. Dar florile și lumânarea pâlpâind încet erau tot acolo.

Azi voi fi voluntar pentru a duce lumina. Între 8 și 10 seara. Vom avea, ca și ieri, măști, mănuși, ecusoane și banderolă albă. Vom duce lumina în niște felinare mari, cu pereți din sticlă. O vom împărți oamenilor cu ajutorul unor lumânări lungi, groase, care să nu impună o apropiere prea mare. Cel mai bine ar fi dacă cei doritori ar lăsa la poartă sau la scara blocului, candele. Le aprindem, ne vedem de drum. Nici măcar nu e nevoie să ne întânim. Va fi așa, ca pe vremuri, când ți se lăsa laptele la ușă.

***

Silviu Dancu

”Hristos a înviat!” zicea cu voce tare, preotul, și cuvintele lui se loveau de pereții blocurilor vechi, ca de marginile unui canion. Dacă nu răspundea nimeni, răspundeam noi: ”Adevărat a înviat!”. Căci nu sunt vorbe spuse ca un anunț, nu e doar un salut, e o mărturisire, o declarație, un crez!

Într-un mod cumva surprinzător, strada îi întorcea un ecou ca de biserică. O biserică din care rămăsese doar naosul, căci altarul îi era itinerant, iar drept cupolă avea cerul. Uneori, privind spre confrații voluntari, cu lumânări, candele și felinare, aveam sentimentul că suntem ca lampagiii de odinioară, care băteau străzile în faptul serii, pentru a aprinde luminile în oraș.

Dar cel mai mult ajuta cântatul. Cântam ”Hristos a înviat din morți!”, iar vocea preotului era clară, puternică; cântarea făcea ca oamenii să ne audă din timp, ne pomeneam că-i vedem de la distanță, așteptându-ne. Se ițeau capete la ferestre, se ieșea prin balcoane, se răspundea ”Adevărat a înviat!” O doamnă ne-a aplaudat de la fereastră! ”Doriți lumină?” ”Vreau!” ”Aici suntem!” La un balcon erau patru fete. ”Doriți lumină?” ”Vrem, dar ia tata!” Un bărbat s-a apropiat de noi, ducând de lesă un cățel. Zâmbea în timp ce din balcon fetele lui pălăvrăgeau, vesele. O femeie care-și trimisese soțul în stradă, sporovăia cu noi de la etaj. ”De ce n-o fi coborât ea, nu știu!” se minuna, amuzat, soțul. Pe o altă stradă a fugit după noi un bărbat: ”Părinte! Părinte! Spuneți-i că de la dumneavoastră am luat lumină!” În spatele bărbatului venea repede, soția, în capot, râzând ușor jenată: ”Sărut mâna, părinte, iertați-mă, dar nu l-am crezut. Că el umblă teleleu și am zis că mă minte!” Preotul a râs și l-a apărat pe bărbat: ”De la noi a luat, stați liniștită!”

Din curtea unei case a ieșit o doamnă. A întins lumânarea prin grilajul gardului. Preotul i-a aprins-o din stradă, i-a dat și o cutie cu Paști. Nu am ținut post, părinte, sunt medic și, mai ales în perioada asta, cu tensiunea și cu gărzile pe care le am, trebuie să am o dietă anume!” Preotul a binecuvântat-o, i-a urat sănătate și putere, i-a dat lumină și Paști, ea i-a întins printre barele de fier forjat, un pachet în care se aflau o mască și o pereche de mănuși. Fiecare dădea și primea protecția celuilalt, un schimb în care trup și suflet își regăseau în seara Învierii, unitatea.

N-a fost singurul cadru medical întâlnit, dimpotrivă. La ușa unui bloc ne aștepta un pâlc mic de oameni. Puteai din ochi să vezi cum stăteau grupați, câte doi, după familie. Una dintre femei era medic. L-a întâmpinat pe preot: ”Oh, părinte, de-ați ști ce mă bucur c-ați ajuns! Sunt doctor și nu e zi să nu mă tem. Mă duc la serviciu ca la judecată. Am mare nevoie să vă rugați pentru mine!” Și preotul s-a rugat, a binecuvântat-o, i-a spus să nu se teamă, i-a spus că totul va fi bine. Ea, doctor în toată firea, îi primea cuvintele cu nesaț, i se vedea în priviri, pe deasupra măștii. M-am gândit că cei care căinau medicii cărora le-am fi dat noi de furcă, prin gestul de a duce Paști și lumină în parohie, nu prea i-au întrebat și pe ei, pe medici, dacă au nevoie de Paști și de lumină! Dacă îi ajută, dacă îi întărește, dacă le dă curaj, putere, încredere… Dacă vor ieși în stradă pentru a aștepta preotul și voluntarii. ”Știu, doamna doctor, știu cum e, a zis părintele, căci până să vin la parohie, ani de zile am fost preot de spital!”

Pe o stradă cu case vechi erau patru bătrâne, fiecare în dreptul porții. Stăteau așa, înșirate pe trotuar, fiecare la poarta ei, cu lumânările în mână, ca niște străjeri. S-au bucurat de apariția preotului cu o bucurie pe care numai bătrânele știu să o aibă și să o arate. Au dat să vină spre el, dar li s-a zis: ”Nu, dragelor, nu-i nevoie, rămâneți acolo, că doar trecem noi pe la fiecare!”

Ba chiar am întâlnit și-un tânăr din Algeria. Musulman. Ne-a întrebat care e treaba, dacă mersul cu lumina e vreo tradiție. ”Nu e. Și sperăm să nu devină!” am râs noi. Ne-a zis că și la ei începe Ramadan-ul în cinci zile și că o să-i fie tare greu cu postul. Ne-a arătat spre scuterul parcat lângă el, doldora de pachete cu mâncare de livrat la domiciliu. ”Eu sunt mare mâncău. Îmi place să mănânc. Și cum să țin post când eu duc mâncare?” s-a căinat el. I-am urat post ușor, el ne-a urat sărbători frumoase. În spatele lui se vedea restaurantul gol, fără mesele și scaunele care în mod normal ar fi fost pline, ocupate de clienți, dar care acum se lupta să supraviețuiască din comenzi.

La o intersecție a apărut o tânără. Se apropia zâmbind cu toată fața, dar când a ieșit din umbra străzii am văzut-o că plânge. Preotul o cunoștea de la Liturghie. A întâmpinat-o cu bucurie, spunându-i pe nume, întrebând-o: ”Vrei lumină?” ”Am luat deja, părinte, mulțumesc!” ”Vrei Paști?” ”Am luat, ieri, sărut mâna!” ”Și atunci? Ce te frământă, de ce te văd atât de tristă?” ”Nu știu părinte, totul, situația asta! Am nevoie să mă binecuvântați! De-aia am coborât…” Preotul a ridicat brațul și a binecuvântat-o de la distanță, înmănușat. Fata a întins capul, mi-a amintit de motanul meu care se împinge cu capul în mâna mea, așa s-a întins, iar preotul a atins-o fugar, pe creștet. Ea s-a îndreptat, îi râdea fața, dar în lumina felinarelor urmele lacrimilor străluceau într-un fel anume. A plecat cu paltonașul strâns cu brațele în jurul trupului, mergea încet spre scara blocului, privind mereu în urmă, înspre noi, cu o bucurie atinsă de tristețe. M-a frapat. Era ceva matern sau ceva de femeie îndrăgostită în privirea ei, era ca o femeie care-și vede revenind copilul ori iubitul plecat de mult sau, dimpotrivă, că-l vede plecând în lume. Iată o mironosiță!” mi-am zis, gândindu-mă le femeile care au mers la Mormânt.

Vineri, când am dus Paștile, am ajuns la o casă frumoasă, dar în decădere. Din ea a ieșit o femeie care-și scotea câinele. ”Doriți Paști?” ”Nu!” A răspuns scurt, cu glas coborât, gutural. Preotul a privit-o atent: ”Aveți nevoie să vă ajutăm cu ceva?” ”Nu!” ”Sigur?” Ea i-a întors privirea: ”Când am cerut ajutor am fost dată afară din biserică!” Ne-a lovit ca un trăznet. Tulburat, părintele a întrebat-o: ”Cine a îndrăznit asta? Când s-a întâmplat?” ”Nu contează când. Nu contează cine! Contează că am cerut și c-am fost izgonită!” A plecat fără să mai zică ceva, lăsându-ne în drum, cam copleșiți. ”Cine-o fi smintit-o așa de tare?” a întrebat preotul ca pentru sine. În seara Învierii pe când dădeam lumină unei persoane care ne așteptase la poarta unui bloc, am văzut-o. Pe femeia cu cățelul, care nu mai dorea nimic, care se certase cu biserica.

Era acolo, în stradă, o umbră între mașinile parcate. Ținea lumânarea în mână, fără să zică ceva, nemișcată, fără să ne cheme, ca și cum era treaba noastră să o vedem, nu treaba ei să ne strige. Și chiar așa și era, de stăm să ne gândim bine. ”Hristos a înviat!” i-a strigat preotul peste cele câteva zeci de metri distanță. Nu i-am auzit răspunsul, nici dacă l-a dat. Ne-am dus înspre ea, traversând în diagonală intersecția pustie. ”Veniți de luați lumină!” a chemat-o parohul. Ea a așteptat până am ajuns la câțiva metri. A făcut un pas, a întins lumânarea. ”Paști nu vreți? Că ieri n-ați luat!” Femeia l-a privit scurt, apoi a căutat înspre mine, că aveam lădița-n brațe. Fără o vorbă, a întins mâna, a cules o cutie cu Paști. ”Dacă aveți nevoie de ceva să-mi spuneți!” i-a zis preotul cu ton serios. Ea a dat să plece, s-a întors și a zis ca și cum altul era subiectul: ”Nu e normal! Nu e normal să fim, din nou, ca acum două mii de ani!” A intrat în casa frumoasă, dar în decădere, ducând înăuntru Paștile și o lumânare aprinsă, ca pe o iertare și pe-o împăcare.

Pe stradă s-au apropiat de noi doi bărbați pentru care era destul de limpede că restricțiile carantinei nu aveau mare valoare. Țineau în mâini niște lumânări mici. Haine ponosite. Unul dintre ei avea gura mare, vorbea tare, de la distanță: ”Părinte, ne dați și nouă lumină?” ”Dăm, cum să nu dăm? E pentru toată lumea!” ”A, păi nu, că ăsta e catolic, e eretic, părinte!” a zis cel cu gura mare. ”Ereticul” a mormăit ca și cum i se divulgase o slăbiciune, surprinzător de docil: ”Hai, mă, lasă asta, acum!”. A primit lumina chiar din mâna preotului. Guralivul și-a aprins și el lumânarea, decretând: ”Acum trebuie spus Hristos a înviat! De trei ori!” Pentru că nu i s-a dat curs dorinței a insistat aproape poruncitor: ”De trei ori, trebuie!” Așa că i-am zis eu ”Hristos a înviat!” de trei ori, că eram mai aproape de el. ”Adevărat a înviat!” a răspuns el, de tot atâtea ori. Dar vocea îi era, deodată, liniștită, aproape tandră.

N-a bătut vântul! N-a bătut deloc. Aseară, în prima zi de Paști, da, a bătut cu putere. Dar nu în seara Învierii. Îmi amintesc ani în care era o adevărată performanță să ții lumânarea aprinsă. Nu și de data asta. Părea că aerul și-a ținut respirația. Aprindeam lumânările celor ieșiți în stradă și vedeam cum flăcările stăteau drepte, mișcând ușor sub propria lor energie. Nici răsuflarea oamenilor, captivă sub măști, nu le amenința în vreun fel. Am văzut tot soiul de oameni în cele două seri de voluntariat. Am descoperit cartierul în care locuiesc așa cum nu l-aș fi descoperit nicicând: prin cei care-i dau viață. Oameni cu chipuri adesea acoperite, oameni-ochi, oameni-glasuri, oameni-mâini-cu-mănuși. Dar oameni. Medici, pensionari, polițiști, studenți, tineri, bătrâni, femei, bărbați, copii la ferestre. Oameni în chirie sau proprietari, oameni în blocuri vechi și-n blocuri noi, în case făloase ori modeste.

Am fost și la slujba Învierii. La 12 noaptea eram cu ai mei, acasă, am luat paștile, am trimis copii să se culce, pe Gina să se odihnească, m-am dus la slujba care începuse deja. Poate m-or lăsa polițiștii. Nici măcar n-au ieșit din mașină. Mă știau, m-au lăsat. Poarta era închisă, am fost convins că e încuiată, chiar mă gândeam să stau puțin și să plec, dar când am împins-o, mai mult pentru a-mi confirma convingerea, s-a deschis! M-a trecut un fior, era ca și cum se deschisese în chip miraculos. Am intrat și am stat până pe la 2 dimineața simțind nu vreun privilegiu, cât un soi de rușine că eu pot asta, iar alții, aproape toți ceilalți, nu. ”Îmbrățișați-vă, fraților!” zicea preotul, rostind cuvintele slujbei, și – în contextul dat – vorbele astea îmi sunau ca un îndemn la încălcarea legii. Cinci oameni la slujba Învierii. Preotul, cântărețul, o doamnă despre care bănuiesc că era fie soția preotului, fie a cantorului, și cineva care înregistra slujba care s-a transmis inclusiv live. Și eu.

Când am plecat, cam învins de oboseală, l-am văzut pe bărbatul care asista la slujbă de afară, din stradă. Mult timp stătuse în dreptul porții. Văzându-mă ieșind se dusese cât mai departe, la capătul gardului, la granița cu casa vecină. Se prefăcea că-și aranjează ceva într-o geantă. La două noaptea! Eu am ieșit, uitându-mă spre el, m-a privit scurt, dar pur și simplu n-am avut glas, mi-au venit mai multe cuvinte care s-au anulat între ele, nici măcar ”Hristos a înviat!” nu mi-a ieșit, așa că doar am ridicat brațul! Atât am făcut.

Am ridicat brațul, a salut. De la distanță.

***

Pr. Ioan Istrati:

Ne-o încuiat aici și-o aruncat cheia

Am dus Pască sfințită în parohie, cu mănuși, banderole, mască. Bătrânicile plângeau, își frângeau mâinile. Doamne, ce dor ne e de Dumnezeu. Oamenii, săracii de ei, obișnuiți ca peste tot să dea bani, că nimic nu e gratuit și din inimă, se buzunăresc să plătească pâinea cu har. Noi: nu trebuie bani. Cum așa? Așa bine.Aducem binecuvântarea lui Dumnezeu. De-abia atunci se deschid inimile. Sărut mâinile, părinte, Paști cu bucurie. Altă mămăiță: Părinte, ne-o încuiat aici și o aruncat cheia.

Pentru aceste suflete care se roagă și pentru prunci mai ține Dumnezeu lumea.

*

De la 21 la 23 am dus Sfânta Lumină pe străduțe. Oameni înfrigurați, în pijamale, așteptau stingheri. Aveam un mănunchi uriaș de lumânări aprinse, flacăra era un foc adevărat. Deasupra măștilor, ochii slobozeau lacrimi. Mulți dormeau deja. Un popor mutilat de durere și de frică.

Marea Liturghie a Paștilor am cântat-o toți preoții, din rărunchi, poate ajunge ruga noastră la cer. De vreo cateva ori m-a bușit plânsul, dar l-am mascat în tuse, mai ales la binecuvântarea: Pace tuturor.

Maica Domnului din icoana ei făcătoare de minuni parcă plângea. O înviat copilul Tău Dumnezeu, i-am zis, dar tot îndurerată o rămas.

Doamne, iartă-ne.

Hristos a înviat!

*

Hienele sar cu o violență de nedescris la gâtul preoților și credincioșilor. Biserica nu transmite, n-a pornit pandemia.

Apoi m-am dumirit.

În vreme de molimă, Dumnezeu arată adevărată față a idolului știință. În mileniul trei, medicina, chimia, virusologia, miliardele de dolari, se vădesc un uriaș ZERO în fața durerii lui Dumnezeu. În același timp creștinii medievali se tratează cu harul lui Dumnezeu, iar vaccinul lor e rugăciunea.

Nu a existat din zeci de mii de cazuri de împărtășire cu Hristos euharistic acum o lună nici măcar o infectare cu Covid.

Spitalele, gemând de pretenții aseptice, cu finanțări de miliarde de euro anual, sunt FOCARELE de infecție ale țării.

Pandemia e de fapt Judecata lui Dumnezeu care vădește cât de gol e omul fără har, cât de ridicol, cât de slab, cât de orb, cât de nemernic, cât de muritor.

*

Ce pedagogie dumnezeiască, ce psihologie inversă aplică peste umanitate Dumnezeu.

Uciderea Lui a fost cea mai mare oroare a istoriei pe care a transformat-o în Izvorul învierii noastre.

Tot așa și acum. De frica unui virus, s-a interzis creștinilor accesul la Sfânta Liturghie. Dumnezeu a transformat această uriașă durere într-o trezire a oamenilor. S-au vărsat milioane de lacrimi, și de oameni care dădeau din an în Paști în Biserică. S-a cutremurat inima omului când a văzut că o gânganie microscopică poate distruge libertatea lumii. Lumina a fost îmbrățișată mai adânc, milioane de oameni au fost pomeniți la Jertfelnicul lui Dumnezeu.

***

Marian Serafim

E o mare suferinta sa petrecem Pastile fara Dumnezeu. ,,Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” Daca nu iubesti, nu te doare despartirea de cel drag. Dar si cei care nu sufera aceasta acum, sufera constrangerea unei lumi din care posibilitatea de a iubi altceva decat trupul si robia fricii e evacuata. Macar sa ne dam seama de aceasta nevoie, de aceasta lipsa, ca sa nu ne pierdem cu totul.

La durerea mortii Mantuitorului se adauga durerea inchiderii bisericilor, durerea ca suntem la fel ca cei de acum doua milenii ca Il vindem si Il parasim, nu suntem cu nimic mai buni, plansul si durerea Lui nu ne-au induplecat, am adormit si apoi am fugit. E singur. Niciodata Patima nu ne-a privit mai direct.

E un bilant al umanitatii si e greu de acceptat si de dus. Ca intr-o adevarata pregatire pentru Patimi, la Cina cea de taina s-au cerut tacamuri din plastic, politia a fost pusa de paza la cimitire, noi toti ne-am ascuns goi de har si plini de teama in case, s-au revarsat atacuri la mica cedare pentru ca lumea sa aiba, totusi, lumina de Pasti daca in biserici nu poate intra si nu se poate cumineca – de la soldati cu bice la farisei si carturari straini de credinta care explica credinciosilor cum ar trebui sa traiasca Invierea la distanta, culminand cu ofensiva anti-Inviere a presedintelui in ziua vanzarii lui Iuda.

Se indoieste, oare, cineva ca Hristos aparut acum ar fi fie alungat, fie pus responsabil peste vindecari, prea putini dorind si iertarea pacatelor? Evident, totul va sfarsi prin acelasi “Rastigneste-l!” pentru ca nu ne va da ceea ce noi ii cerem. Ne deranjeaza incusiv libertatea pe care ne-a dat-o, am vrea fie sa o cedam pentru ca nu mai intelegem nimic, fie sa o luam pe a altora pentru ca stim mai bine. Abunda reactiile liberticide, iar organizatiile asa-zis de aparare a drepturilor dorm peste tot in lume. Hristos e din nou un scandal. De ce? Pentru ca noi suntem aceiasi, nu iubim nici libertatea, nici binele, ne luptam intre noi si cu El. Azi mai mult decat oricand l-am salva pe Baraba. Ispita trebuie sa vina, dar vai de cei prin care vine.

Ce planuri europene de revenire graduala la normalitate, cand in foaia de parcurs nu exista nici o singura referire la biserici, dar sunt mentionate concertele si festivalurile?! Omul e prezumat mort, e un program de organizare a inmormantarii sufletului, sacrificat, nu-i asa, pentru salvarea trupului. Atat a putut stiinta salva, anuntatul om-dumnezeu a fost lansat, dar din cauza unui virus aparut in productie, a iesit omul-carantina, care domneste doar asupra propriului apartament. Nu se primesc plangeri.

Macar sa ne dam seama acum de aceasta nevoie ce plange in noi, de aceasta lipsa, de absolutismul acestei lumi. Atunci Patima Sa nu va fi fost in zadar, a lucrat in ciuda vremurilor si a stapanirilor. Plansul Lui nu cade intr-o prapastie fara fund pe care de frica am sapat-o, ci devine cale de navigare catre El.

Hristos a inviat!

***

Hetti Adriana Benedek

Am să spun ceva. Ceva care cred că răspunde la toate frământările din această perioadă de grea încercare, în care am simțit cum ni se ia cel mai de preț lucru: viața noastră în Hristos. A fost nevoie de o singură noapte, a Învierii, ca toți cei care Îl iubesc pe Domnul să își găsească liniștea și așezarea lăuntrică. De ieri până azi toți creștinii care au tânjit în aceste zile după El, s-au umplut de lumină – o lumină care le-a oferit garanția supremă: Hristos nu ne-a lăsat.

Și vreau să ajung de fapt aici: cred cu tărie că toți am avut dreptate, altfel nu s-ar fi revărsat acum pacea peste noi și nici n-am fi strigat din toți rărunchii, treji, Hristos a Înviat! Au avut dreptate și cei care au îndemnat la supunere și ascultare, dar și cei care s-au luptat să aibă Sfânta Liturghie. De ce? Pentru că Hristos are nevoie de noi toți, așa cum fiecare știe să Îl primească în sine: unii cu răbdare, cei pentru care interiorizarea este un firesc, iar alții cu lupta cea bună, pentru care ținta merită sacrificiul suprem. Ambele categorii de oameni sunt la fel de plăcute lui Hristos, nu am nici un dubiu – s-a simțit de ieri până azi, s-a văzut, s-a întâmplat. Cei care au ales să Îl întâmpine pe Hristos în casele lor, deși frământați de lipsa prezenței în Biserică, s-au mângâiat nespus cu Sfânta Lumină și cu cântările sfinte ale învierii, așteptând acum cu răbdare și ardoare întâlnirea cu cel viu, prin Sfântul Potir, când aceasta va fi cu putință. Iar celor care n-au putut răbda să nu își întâlnească Hristosul în Taina Împărtășaniei, Hristos le-a dat acest dar, ca prin minune. Cum? Doar El știe cum a rânduit și de ce. Acum toți cei cu adevărat preocupați de El sunt în odihnă. Iar asta confirmă faptul că Dumnezeu ne așază acolo unde suntem potriviți, diferiți fiind.

Și toate acestea ne învață un lucru extrem de important, pe care mi-ar plăcea nespus de mult să nu îl uităm, însă mai ales să îl aplicăm: să ne îngăduim, sprijinim, înțelegem și iubim unii pe alții, căci avem același scop, deși ne sunt puse înainte căi diferite. Unii sunt mai sensibili, alții mai puternici, unii mai tăcuți, alții mai vocali, unii mai calmi, alții mai focoși, important e să ne vedem măsura și locul, ca să putem crește și înțelege că ne este pusă în spate o cruce pe care fiecare o duce așa cum îi este rânduit. Și să încetăm a ne imagina că celălalt greșește doar pentru că nu simte ca noi. Iar asta ne-a demonstrat-o Hristos astăzi, când a readus pacea de sus în inimile noastre!

Nu-i așa că astăzi nu suntem răzvrătiți, plini de remușcări și lipsiți de bucurie? Nu suntem! Pentru că Învierea Domnului ne-a scos din iadul lăuntric în care, din disperare, ne-am afundat zilele acestea, neștiind ce e mai corect să facem. Și iată cum, doar gândind la asta cu sinceritate, pentru Hristos, ducând o luptă dureroasă, pentru El, am primit cu toții în dar pacea Lui!

Hristos a Înviat!

***

Dan Andronic:

Pentru toți iluminații care ne-au explicat că nu se poate ține slujba de Înviere la biserică. Pentru că oamenii nu respectă distanța socială.

Pentru că o poză face cât 1000 de cuvinte!

P.S. Știu, bulgarii sunt ăia cu ceafa groasă…

***

TVR:

Cum a fost sărbătorită Noaptea de Înviere în lume, în condiții de pandemie

Pandemia de coronavirus i-a ținut acasă pe majoritatea creștin ortodocșilor în noaptea de Înviere. Cu excepția câtorva țări, aproape toți credincioșii au mărturist Hristos a Înviat de la ferestre. Slujbele de Înviere s-au ținut anul acesta în bisericile pustii.

Grecii au sărbătorit Învierea Domnului de la balcoanele în care pâlpâia Lumina Sfântă împărțită locatarilor de voluntarii care au avut grijă să ajungă la fiecare casă. În toate bisericile din statul elen slujba de Înviere s-a ținut în absența credincioșilor.

La fel și în biserica pariarhală Sfântul Gheorghe din Istanbul unde trăiește cea mai mare comunitate de creștini din Turcia.

Și rușii au sărbătorit Învierea Domnului tot în case. Numărul din ce în ce mai mare de persoane infectate cu SARS cov 2 a impus reguli stricte și în noaptea de Înviere.

În Ucraina, [Bulgaria] și Georgia, credincioșii au venit la biserică. Au participat la slujbă, afară, păstrând distanța de siguranță, protejați de măști și apoi au intrat rând pe rând pentru a lua lumină.

În Belarus, unde lupta cu pandemia se dă pe ascuns, credincioșii nu numai că s-au înghesuit ca să participe la ceremonia religioasă, dar au atins unul după altul obiectele de cult fără să fie protejați în vreun fel.

Legaturi:

PASTORALA PS MACARIE la “o praznuire trista si pustie” a INVIERII (2020) – CUVANT DE EXCEPTIE, MARTURISITOR SI INDURERAT despre starea reala a Bisericii si a oamenilor in timpul IZOLARII impuse de PANDEMIA COVID-19: “Pentru aceasta lume, noi, Biserica, suntem o amenintare, un risc. Sarbatoarea PASTILOR a fost transformata intr-un prilej de INTIMIDARE a celor credinciosi. Dar HRISTOS NU-SI ABANDONEAZA PRIETENII!”

PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei – CUVÂNT CURAJOS ÎN PASTORALA DE PAȘTI 2020: “Dumnezeu a murit de tot?! VA MAI ÎNVIA HRISTOS ȘI ANUL ACESTA? Păi ce, oamenii chiar au crezut că pot face orice, oricând și oricum? Sunt prea imprevizibili! Și prea mulți! Sunt prea liberi! Sunt prea… OAMENI! Așa nu se mai poate…”

MESAJELE DUHOVNICESTI DE INVIERE ALE IPS TEODOSIE, Arhiepiscopul Tomisului, intre LACRIMI si BUCURIE: “Dacă nu ne iubim, înseamnă că nu primim Lumina. Dumnezeu este iubire. Iubindu-ne, ajutându-ne, fiind o familie, vom birui și coronavirusul! DUMNEZEU NU NE LASĂ DIN BRAȚELE SALE!” (video, text)

PLÂNSUL PREASFINȚITULUI MACARIE STRIGĂ LA CER împotriva CRIMELOR și NEDREPTĂȚILOR făcute lui Dumnezeu și oamenilor simpli: “CE-AȚI FĂCUT CU HRISTOS? Ce-ați făcut cu toți nevinovații acestei lumi, cu toți cei înfometați și asupriți pentru meschine interese? Vor să ne facă să trăim într-O LUME ÎN CARE HRISTOS SĂ FIE PUS SUB CARANTINĂ, în care comuniunea euharistică să nu mai fie posibilă”

“Hristos a îngăduit în aceste vremuri grele să fie PUS SUB PAZĂ, în bisericile păzite unde CREDINCIOȘII NU POT SĂ INTRE”. Episcopul Macarie Drăgoi – CHEMARE LA PRIVEGHERE pentru a primi LUMINA Duhului Sfânt “atunci când se așterne întunericul peste lume”

Nou cuvant de incurajare si limpezire al MITROPOLITULUI NEOFIT DE MORFOU in mijlocul PANDEMIEI COVID-19: “Problema noastra este FRICA! Toate acestea se intampla ca sa nu avem Pasti cu pace noi, ortodocsii, CA SA NU AVEM INVIERE! ASTA E CE II ARDE… Acum a venit momentul in care va da examen credinta noastra!”

ÎNTREBĂRI GRAVE și MEDITAȚII TRISTE în ZILELE BISERICILOR GOALE și a perspectivei trăirii Paștilor… fără Înviere. “De ce ar mai veni? De ce ne-ar mai crede? Îl luăm în derâdere. Ne folosim de El doar când ne e greu. Îi batjocorim pe cei care cred. Și-a dat seama de mult că jucăm la cacealma…”

“S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună… ÎMPOTRIVA DOMNULUI ȘI A UNSULUI SĂU” – Gânduri din zilele tot mai apăsătoare ale înstrăinării

GLASUL CELUI LITURGHISESTE IN BISERICA PUSTIE… Parintele Tudor Ciocan despre experienta sfasietoare a slujirii de Bunavestire fara credinciosi si talcul duhovnicesc al ROBIEI IN CARE AM CAZUT, dupa 30 de ani: “NE-AM BATUT JOC DE LIBERTATE, dar dumnezeiesc, si ne-am vandut-o precum Edom pentru un blid de linte”

“AZI E JOIA MARE. Dar uite, azi, creștinii nu se mai pot împărtăși. Bisericile Tale sunt închise…” – VREMEA CERCETĂRII NOASTRE. Spovedania unui preot în numele său, al confraților săi și al credincioșilor

“Ar fi trebuit ca bisericile sa fie deschise” – VOCI ALE NORMALITATII in Biserica noastra se ridica IMPOTRIVA FRICII, A PSIHOZEI MEDIATICE – ca parte a unui RAZBOI PSIHOLOGIC care distruge sufleteste pe cei slabi – si a ABUZURILOR in vreme de criza. PARINTELE PIMEN VLAD si PARINTELE ANTIM DAVID (video): “SUNTEM PE O PANTA PERICULOASA IN TOT CEEA CE INSEAMNA VIITORUL BISERICII NOASTRE. Preotii trebuie sa aiba putin curaj! Din mana cui se vor cere sufletele celor care pleaca nespovediti si neimpartasiti?”

Actualizare: Acordul a fost revizuit, dar nu anulat/ IOHANNIS contestă brutal ACORDUL șuierând amenințări funeste!/ ACORD NEAȘTEPTAT – și BINEVENIT – între PATRIARHIE și MAI privind distribuirea Sfintei Lumini. Inițiativa de „consolare” a credincioșilor stârnește JIHADUL ANTI-ORTODOX. USR protestează, Andrei Caramitru se auto-exclude din BOR (?!), trollii INFECTEAZĂ CU URĂ spațiul public

BULGARIA si GEORGIA, redutele Ortodoxiei in fata asaltului pandem(on)iei, NU OPRESC CREDINCIOSII DE LA SFINTELE LITURGHII SI DE LA SLUJBA INVIERII. Premierul bulgar ramane NECLINTIT pe pozitii in ciuda presiunilor: “Cum aș putea închide bisericile, ca să nu te poți ruga Lui, Celui fără de Care nu poți face nimic?”/ SFANTA LITURGHIE IN VREMEA CORONAVIRUSULUI (video)

IPS TEODOSIE, Sorin Lavric, Silviu Biriș – APELURI LA DESCHIDEREA BISERICILOR CEL PUȚIN PENTRU INVIERE. Presedintele Iohannis cere deja românilor să inteleaga ca nu pot merge la Biserica de Paste (VIDEO). BISERICA GEORGIEI NU INCHIDE BISERICILE: “Hrana spirituala este la fel de necesara ca cea fizica”. BISERICA GRECIEI SOCHEAZA, MUTAND SERBAREA INVIERII INAINTE DE INALTARE, IN MIJLOCUL SAPTAMANII/ In ce conditii se va putea lua Sfanta Lumina de la Ierusalim in acest an?

Ceremonia pogorarii Sfintei Lumini la Ierusalim este posibil sa aiba totusi loc/ BULGARIA, APARATA DE CORONAVIRUS DE SFANTUL NICHIFOR CEL LEPROS SI DE… CREDINTA MARTURISITOARE A PRIM-MINISTRULUI SAU, BOYKO BORISOV: “Nu pot inchide bisericile! De la aceasta criza NUMAI DUMNEZEU NE POATE SCAPA!”/ SFANTUL NICHIFOR SE ARATA IN VEDENIE: “Exista un leac si acesta este… SFANTA IMPARTASANIE!”

PATRIARHUL ILIA al GEORGIEI – mesaj de incurajare in criza pandemica: “AM AVUT O VIZIUNE despre cum omul poate sa infranga CORONAVIRUSUL, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Sfintei Cruci”

SFINTELE MOASTE ALE CUVIOSILOR DIMITRIE CEL NOU de la Bucuresti si PARASCHEVA de la Iasi au fost scoase in PROCESIUNI ISTORICE, pentru IZBAVIREA DE MOLIMA/ Declaratia ferma a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei: “BISERICA ESTE SPITAL! Această boală nu poate fi tratată exclusiv cu mijloace omeneşti” (si VIDEO)

 

***

 

MIHĂIȚĂ NEȘU sau PUTEREA VINDECĂTOARE ȘI DE-FERICIRE-DĂTĂTOARE A CREDINȚEI: “Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul. Sunt foarte recunoscător pentru fiecare zi trăită!”. CUM PUTEM AJUTA PROIECTUL CENTRULUI SĂU DE RECUPERARE? (interviuri și reportaj VIDEO)

Minunata spovedanie a fotbalistului MIHAI NEȘU la Trinitas TV despre INTOARCEREA LA DUMNEZEU, BOTEZUL ORTODOX, DESCOPERIREA CREDINTEI dupa accidentarea care l-a tintuit in scaunul cu rotile: “ACCIDENTUL S-A TRANSFORMAT DIN BLESTEM IN BINECUVANTARE. Sunt intr-o noua viata, care da sens tuturor lucrurilor”

Interviu impresionant cu MIHAI NESU. “Credeam ca sunt indestructibil. Acum stiu altceva; am constatat asa, ca pe o revelatie, ca traim complicat”. DESPRE ZVONURILE DE RETRAGERE LA MANASTIRE: “Aici, la români, dacă te duci duminica la biserică, gata, ai luat drumu’ mănăstirii…”


Categorii

Eroism, omenie, Pagini Ortodoxe, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Parintele Constantin Sturzu, Pastile/ Invierea, Preot Constantin Coman, Preot Ioan Valentin Istrati, Preoti si duhovnici romani, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “Veniti de primiti Lumina! – INVIEREA DOMNULUI SUB DICTATUL “CORONEI”. Marturii tulburatoare, meditatii planse si trairi sfasietoare de la EROII UMILI(TI) ai acestor zile – PREOTI, VOLUNTARI si simpli CREDINCIOSI “exilati” in afara bisericilor, traind Sarbatoarea “cu lacrimile înnodate în barbă”, “cu inima jumătate cioburi, jumătate cer” (si VIDEO)/ MESAJUL LUI MIHAITA NEȘU: “Avem nevoie de Dumnezeu, dragi prieteni! Avem mare nevoie de puterea lui Dumnezeu din Sfintele Taine”

  1. “clericii și voluntarii fiecărei parohii au adus lumina sfântă la casele oamenilor, mergând din scară în scară, din bloc în bloc” Am asteptat dar la noi nu a venit nimeni.

  2. Fratilor, iertati-ma, dar chiar nu vrem sa vedem gravitatea situatiei? Am fost impiedicati noi, laicii, sa ne spovedim si sa ne impartasim, precum si sa ne impartasim copiii! Oare Pastile nostru nu este Hristos Domnul prezent real in Sfintele sale Taine, in Sfanta Taina a Euharistiei?!

  3. @ Mari:

    Ne pare rau… Din pacate, nu toate parohiile s-au organizat la fel de bine, nu toti preotii sunt asa cum ar trebui, iar in alte cazuri, din cauza intinderii prea mari a parohiilor si a prea putinilor voluntari ingaduiti, a fost imposibila acoperirea intregii zone.

    @ Dragos:

    Cine anume nu vede?! Pe de alta parte, chiar daca nu a fost ceva unitar, a existat posibilitatea de a chema preotii acasa, pentru impartasanie. Din pacate, stim, multi dintre ei s-au temut si au refuzat, dar recomandarea Patriarhiei a fost limpede. In rest, nu ai sa gasesti aici vreo urma de justificare cat de mica a acestei prigoane.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/plansul-preasfintitului-macarie-striga-la-cer-impotriva-crimelor-si-nedreptatilor-ce-ati-facut-cu-hristos-ce-ati-facut-cu-toti-nevinovatii-acestei-lumi-ume-in-care-hristos-sa-fie-pus-sub-carantina/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-munte-scrisoare-staretul-eftimie-kapsala-ucenic-sfantul-paisie-aghioritul-consecinte-criza-coronavirusului-panica-teroare-izolare-incatusarea-bisericii-dictatura-mondiala-antihrist-pecetluire/

  4. In Saptamana Patimilor am trecut pe la biserica parohiala sa intreb cum va fi organizata aducerea Luminii Sfinte. Din paraclis se auzea slujba deniei in surdina, pentru ca preotii nu aveau voie sa ”deranjeze” cartierul , desi biserica are instalatie de difuzare a slujbei si transmitea toate slujbele mai inainte de criza, slujbe ascultate si din blocurile din jur. Doamna care statea la pangar, unde ne puteam apropia sa luam o lumanare sau altceva, m-a intrebat daca nu vreau sa descuie biserica sa ma pot inchina. Am acceptat imediat si mi-a deschis biserica unde am intrat singura, singura asa cum nu mi s-a mai intamplat niciodata. Slujba se auzea tot in surdina din paraclisul de la demisol si mie imi venea sa plang. Am stat mai mult in biserica, mai mult decat ar fi permis „organili”, am vorbit cu Dumnezeu , cu Maica Domnului si cu toti sfintii din icoane. Am plecat oarecum mai linistita, dar tot confuza in fata situatiei neverosimile in care ma aflam. Hristos era in biserica si nimeni cu El.

  5. Acum sintem in vremurile descrise in Luca 22:36, in care se spune ” si cine n-are sabie sa-si vanda haina si sa-si cumpere o sabie”.  Cu alte cuvinte, in vremurile in care crestinului ii este atacata credinta, Biserica si viata sa intru Hristos,  el trebuie sa se faca sabie!  

  6. Iertare, poate ca s-a strans cam multa durere. Nu ma refeream neaparat la voi, la administratorii acestui site carora personal va multumesc pentru lucrarea pe care ati facut-o in decursul acestor ani si de care eu am beneficiat; ma asteptam ca discursul oficial al Bisericii sa fie unul care sa exprime adevarul in ceea ce priveste durerea imposibilitatii laicilor de a fi partasi Euharistiei! Intr-adevar au existat luari de pozitie ca si cea a P.S. Macarie, dar mi se pare ca a fost prea putin…

  7. Hristos a Inviat
    La noi impartirea Luminii a fost de poveste. Deja parintele nostru paroh ne-a spus inca din Vinerea Mare ca Suceava, fiind in carantina, nu va avea parte de Lumina de la Ierusalim. (Marturia lui Romil a aratat ca se poate si altfel iar el personal a trait o minune). Asa ca ne-a sfatuit sa aprindem fiecare luminarea si candela de la chibrit. A spus-o cu mare tristete. Putin dupa miezul noptii, in timp ce ascultam ecouri ale cintarilor Invierii de la balcon, cintind sinoi, iata si Lumina! Adusa de un tinar de la un serviciu de paza si protectie! (seful si patronul sau ne este vecin). Unii au coborit, altii au deschis usa si au asteptat in prag. Ne-am zimbit si intimpinat cu Hristos a inviat! Adevarat a inviat!
    Pe la 4 dimineata m-au trezit niste batai puternice in usa. M-am speriat rau de tot, am sarit buimaca din pat, am ajuns tremurind la usa si am auzit aceleasi batai la usile vecine. Am strigat cine-i? LUMINA! de la Biserica. Am deschis. L-am recunoscut, ajuta si el la biserica, un omulet cu o candela si luminare in mina, Zimbea cu gura pina la urechi, ne-am salutat, am aprins si eu o luminare si am spus bogdaproste. Mi se topise toata spaima. Asa am primit de doua ori Lumina Invierii,o data de la fortele de ordine (ceva cu care la inceput nu am fost de acord), o data de la un voluntar de la biserica.

  8. @Mari

    Ati facut cerere expresa? Intreb pt ca ordonanta asa prevedea (si este bine ca asa prevedea pt ca unele parohii sunt f mari, si cu 5 voluntari abia faci fata).

  9. HRISTOS A INVIAT !
    Nesfarsita Dragoste a lui Dumnezeu sa fie pentru toti mangaiere, vindecare si scut pentru toata fierberea pe care vrajmasul, impreuna cu supusii sai a revarsat-o peste noi!

    A trecut o pala din umbra prigoanei, ne-am infricosat si intristat, dar cand lacrimile pline de amar si dor au inceput sa curga, Hristos ni le-a indulcit, asa cum numai El stie sa o faca. Mai mult nici nu ne trebuie, El a fost cu noi, fie si pentru o binecuvantata clipa care a acoperit toata durerea si neputinta noastra. Slava Lui Dumnezeu pentru toate! Nu suntem singuri, Hristos nu ne lasa.
    Au fost multi care au lacrimat in noaptea Invierii. EL îi stie, i-a vazut pe toti si le-a sters lacrimile pe care voluntarii cu lumina nu le-au putut sterge.

    Ce va fi de acum mai departe?
    Va trebui sa tinem aproape de duhovnicii/preotii nostri.
    Va fi foarte greu, daca nu imposibil, sa mai pastram ce a fost pana acum. Unii poate vor dori sa sarbatorim Sf. Pasti la balcoane, altii sa ia Sf. Impartasanie acasa. Sa ne pazeasca Domnul de ratacire! Cert este ca mergem spre necunoscut cu mare viteza si nu stim cine va mai putea deosebi, recunoaste, tilcui si desparti cu discernamant duhovnicesc exaltarea emotionala, sau inselarea, de Harul lui Dumnezeu.
    Este vremea marturisirii.
    Daca am adunat cat am stat in genunchi langa marii nostri duhovnici, Harul trimis de rugaciunea lor in inimile noastre a lasat urme. Sa avem nadejde, multe lacrimi vom varsa de acum incolo, dar va fi si mangaiere. Duhul ortodox nu va muri niciodata, dar sta numai langa cei smeriti.
    Doamne iarta-ne si ai mila de noi cei slabi si neputinciosi din vremurile de pe urma!

    SLAVA SFINTEI INVIERII TALE!

  10. @albert

    Sabia Duhului si a iubirii de vrăjmași… ca o alta sabie Creștinul nu are.

  11. Hmmm….. E adevarat ce spui, sabia Duhului trebuie sa fie intotdeauna la crestin, dar exista si momente in care sabia trebuie sa fie pur si simplu sabie! Nu trebuie sa uitam ca Stefan cel Mare si cel Sfant a folosit sabia impotriva celor care atentau(mai putin decat cei de azi) la credinta si viata crestina a supusilor sai moldoveni, iar Biserica Ortodoxa si Istoria nationala il omagiaza an de an!

  12. @ Mari, încă nu-i târziu, poate afli pe cineva prin apropierea(sau mai indepartarea) ta care păstrează Sf. Lumina în casă mai mult timp de la care s-o iei(acum sau când se mai eliberează carantina). Eu intenționez s-o păstrez în candelă cât de mult voi putea fără să o sting – chiar peste an. Doamne ajută!

  13. @Albert
    Sa nu încurcăm lucrurile. Iar Sfântul Ștefan cel Mare nu e sfânt pentru razboaiele lui.

  14. @admin: Desi sfintenia unui om nu se masoara separat, dupa faptele lui bune sau rele, ci dupa intreaga lui viata luata ca un tot unitar, eu cred ca Ștefan cel Mare este Sfant si pt razboaiele sale, pt ca acestea toate au fost pt apararea tarii, a vietilor oamenilor si a credintei stramosesti, nu de cucerire, pt ca daca ar fi asa cum spui tu, BOR n-ar mai trebui sa faca comemorarea eroilor si martirilor romani! Sa nu uitam de asemenea, ca si un alt Sfant domnitor roman, Constantin Brancoveanu, a masacrat la Zarnesti 1690, ostea austriaca si pe ruda sa Constantin Aga Bălăceanu care vroiau sa invadeze Tara Romaneasca pt a-l da jos pe Brancoveanu si a-l inscauna pe Bălăceanu! Ca sa nu mai vorbim de atatia Sfinti luptatori, comemorati de Bisericile Ortodoxe vecine!

  15. @Albert

    ‘Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia de sabie vor pieri.” (Matei 26;52)

  16. Totuşi când mergea la luptă şi înainte şi după oastea ţinea post, iar steagul de luptă era o icoană cu Sf. Gheorghe.

  17. Hristos a înviat!

    Albert, Ana: vă recomand cartea următoare:
    Sfântul Nicolae Velimirovici – Taina și Semnificația Bătăliei de la Kosovo

    https://www.youtube.com/watch?v=VD-eCD3RJJs

    Vă ajută să ascultați și numai primele trei minute. Apoi eventual restul.
    Domnul să vă lumineze cu Harul Său și cu rugăciunile Sfinților Săi!

  18. @Doroteea

    Eu nu stiu nimic de asa ceva, peste tot s-a anuntat ca voluntarii vor imparti acestea (dar fara a se preciza ca trebuie facuta o cerere expresa).

    @Denis

    Nu am pe nimeni prin jur de unde sa iau. M-am resemnat oricum…

  19. Buna Mari, Hristos a inviat!

    Din pacate aceasta cerinta era prevazuta in acel protocol incheiat intre BOR si MAI. Spun „din pacate” pentru ca multi au omis acest amanunt, nu esti singura. Altfel, cum am spus, cerinta cred ca isi avea rostul ei (multe parohii si asa au fost excedate), pentru ca si inainte mergea la Biserica si lua Lumina si Pasti cine vroia, nu toata lumea. Ar fi fost coplesitor pt parohiile mari sa distribuie efectiv tuturor, chiar si acelora care altfel poate n-ar fi venit la Biserica.

    Cred pe de alta parte foarte sincer ca nu trebuie sa te necajesti deloc. Cunosc oameni f vrednici care n-au apucat sa ia Lumina. Le-a parut un pic rau dar nu s-au intristat. Asa cum am spus, de acum incolo adevaratul test va fi sa Il avem pe Hristos in inimi, oricare ar fi contextul, să ne sprijinim pe prezenta Lui în Duh.

    „Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr ”(Ioan 4, 23-24).

    „4Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.5Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. 6. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. 7.Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.” (Epistola catre Filipeni)

    Doamne ajuta si bucurie!

  20. @Albert

    Noi nu suntem Ștefan cel Mare, și nu cred că putem folosi asta pentru un mesaj pe care, sincer, nu îl înțeleg fparte bine. Până la urmă ce înseamnă să scoatem sabia? Să ne apărăm dacâ suntem agresați? Păi asta înseamnă că în prezent trebuie să stăm ca niște baligi când familia noastră e agresată (dacă, evident, ai ce face omenește vorbind)? Și cam câtă bază ne vom pune în „sabia” scoasă în aceste timpuri? Sigur, facem cele ce se pot face… Dar la o adică, în scosul sabiei ne punem noi nădejdea?

  21. @Doroteea,

    Ai dreptate, sa il avem pe Hristos in inima este cel mai important.
    Multumesc, asemenea si tie!

  22. N-am spus niciodata ca sabia trebuie scoasa prosteste, ci doar intr-un moment prielnic, ca o consecintza a faptului ca stapanirea calca cu bocancii pe credinta, Biserica si viata spirituala a romanului!! Ce-o fi asa de greu de inteles si de “provocator” in mesajul meu?

  23. @Albert

    Sabia duhului este singura sabie pentru crestini.

    “Iisus i-a zis: Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.”

  24. @Mari: Dar marii voievozi romani, drept-credinciosi si unsii Domnului, crezi ca au folosit doar sabia Duhului? Iar unii dintre ei sunt proclamati sfinti!
    In Luca 22:36 se spune ” si cine n-are sabie sa-si vanda haina si sa-si cumpere o sabie”. Dupa tine, aici e vorba de cumparat sabia Duhului?

  25. @albert

    E cineva voievod pe aici si nu am aflat?

  26. @ Lucian Octavian-Anghel
    Am audiat cartea Sfantului Episcop Nicolae Velimirovici – Taina si semnificatia bataliei de la Kosovo. Cu adevarat valoroasa, o comoara de invatatura nepretuita, ca de altfel toate scrierile si lucrarile Sfantului Nicolae Velinirovici.

  27. Pingback: PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, MĂRTURISIRI (NE)AȘTEPTATE în PASTORALA de Paști din vremea bisericilor goale: "BISERICA NU SUNTEM DOAR NOI, SLUJITORII. Acum funcţionăm incomplet. Pe planul credinţei, PANDEMIA s-a dovedit a fi mai malefică şi
  28. Pingback: S-A UMPLUT PAHARUL RABDARII IN BISERICA ORTODOXA A GRECIEI. Arhiereii Sinodului grecesc acuza DUBLA MASURA si cer imperios REDESCHIDEREA BISERICILOR, dupa ce prim-ministrul Mitsotakis a comis un act de SFIDARE, participand la un CONCERT PUBLIC al unei art
  29. Pingback: STATUL - PENTRU PREOTI, CIUMA (si biserici inchise), PENTRU MULTI ALTII, SALARII SI PENSII SPECIALE... - Cuvântul Ortodox
  30. Pingback: REDESCHIDEȚI BISERICILE! Arhiepiscopul Teodosie: "BISERICA A FOST ȘI ESTE MARGINALIZATĂ! Relaxarea trebuie să înceapă cu bisericile, pentru că destul au stat închise" (VIDEO)/ CÂND ȘI ÎN CE CONDIȚII se poate intra în biserici și pa
  31. Pingback: PĂRINTELE EPISCOP MACARIE MĂRTURISEȘTE: “Atunci ești ucenic al lui Hristos, CÂND ASCULȚI MAI MULT PE DUMNEZEU, DECÂT PE OAMENI. CÂND NU TACI, DEȘI UNII ÎȚI CER SĂ TACI. Când propovăduiești și când slujești, deși unii îți cer să
  32. Pingback: PROFETII despre pandemiile prezente si viitoare ale unor PARINTI CU VIATA SFANTA DIN GRECIA? "Vom avea parte de un Pasti negru si o vara saraca" - Cuvântul Ortodox
  33. Pingback: PS Benedict Bistrițeanul: MESAJ CATRE TINERI, chemare la CURAJ si la “NEASTAMPARUL CEL BUN” al cautarii intalnirii cu Dumnezeu si a IMPARTASIRII ACESTEI BUCURII SI CELORLALTI: “Voi acum sunteti cei chemati sa slujiti celor care sunt in
  34. Pingback: SĂRBĂTOAREA PAȘTILOR NU A CRESCUT NUMĂRUL INFECȚIILOR CU CORONAVIRUS - recunoaște unul din principalii specialiști din Georgia, țară unde bisericile NU au fost închise
  35. Pingback: Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: „Biserica în vremuri de restricții”/ Șeful Academiei despre „Periculoșii bătrâni”/ Mircea Miclea despre NOUA RELIGIE a SIGURANȚEI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare