Românii se pregătesc acum de un Paște care, peste două săptămîni, va avea loc cu bisericile goale. Cum situația în care ne aflăm aduce cu o recluziune forțată în care fiecare fierbe în suc propriu între patru pereți, analogia dintre noi și deținuții politici nu e deloc deplasată. Trăim o detenție la care sîntem siliți în numele protecției noastre. Sîntem protejați cu de-a sila, cu sîrguința cu care un părinte își oblăduiește niște copiii care sînt prea necopți ca să priceapă actul de binefacere la care sînt supuși.
Articole cu eticheta (tag): Patriarhul Ilia al Georgiei
Orthodox Christianity: ILIA PATRIARHUL ILIA al GEORGIEI: am avut o viziune despre cum omul poate să înfrângă CORONAVIRUS Tbilisi, 4 martie 2020 În predica sa de duminică, Prea Fericitul Catolicos Patriarhul Ilia al II-lea al Georgiei i-a îndemnat pe credincioși …
Ce putem face noi? În primul rând să conştientizăm gravitatea momentului, faptul că Dumnezeu amână judecata lumii tocmai pentru că dreapta-credinţă mai este mărturisită în biserici, şi să ne rugăm cu toţii, ca un adevărat popor al lui Dumnezeu, înmulţind nevoinţele vieţii duhovniceşti. Astfel, numai astfel putem avea nădejdea că, indiferent de presiunile care se vor face asupra ierarhilor noştri, Adevărul-Hristos va birui şi de astă-dată. Dar este nevoie de multă rugăciune…
ZIUA IMPOTRIVA HOMOFOBIEI – INCA O MANIFESTARE A PROPAGANDEI GAY RUSIA SI GRECIA: SONDAJE CU PRIVIRE LA ATITUDINEA SOCIETATII FATA DE HOMOSEXUALITATE GEORGIA: AGITATII STRADALE PUTERNICE IN URMA APROBARII PRIMEI PARADE GAY DIN TIBILISI, IN CIUDA PROTESTULUI PATRIARHULUI ILIA (VIDEO) …
Romfea.gr: Patriarhul Ilias: “Arestarea lui Gheronda Efrem, un fapt trist” “Suntem indurerati de arestarea Egumenului Efrem”, a declarat din Biserica Patriarhala, Sfanta Treime din Tbilisi, Patriarhul Georgiei.
UPDATE Vezi si stirile generale: SE STRANGE LATUL. ROMANIA, LA MANA FMI / Care sunt problemele copiilor crescuti cu TV. Initiativa pentru interzicerea OMG in Romania / Se profileaza UNGARIA MARE? / Escaladarea tensiunii in Orientul Mijlociu / Adeptii MISA …