EPISCOPUL ARTEMIE PENSIONAT IN ULTIMA ZI A SINODULUI BISERICII SARBE!/ Pe cine mai cinsteste Lumina patriarhala/ Lupta pentru pace si toleranta se ascute/ MOASTELE SFANTULUI NECTARIE AU FOST FURATE, DAR HOTII PRINSI IMEDIAT/ Patriarhul Ilia, patriarhul increderii (STIRI RELIGIOASE 2-5 mai 2010)

5-05-2010 10 minute Sublinieri

UPDATE

*

In ultimele doua paragrafe se mentioneaza votul privind retragerea definitiva a episcopului Artemie de pe scaunul de episcop al Kosovo, “punandu-l la dispozitia Bisericii ca episcop retras (sau pensionat)” datorita neregulilor financiare si, zic ei, canonice derulate sub autoritatea sa. In comunicat se afirma ca “episcopul Artemie a acceptat decizia Sinodului”. Un ton foarte dur este rezervat sustinatorilor episcopului Artemie, acuzati, culmea, ca il persecuta si defaima ca niciodata pe Patriarhul Irineu (tactica hotul striga hotii…) si ca au intentii schismatice, para-sinagogice. Exact ca in cazul Arhiepiscopului Ciprului, IPS Hrisostomos, avem de-a face cu o atitudine in mod special provocatoare fata de sustinatorii vladicai Artemie, asimilati si, practic, indemnati sa iasa din Biserica pentru a deveni schismatici.

  • Pelerinul Ortodox:

JUDECĂTORII EPISCOPULUI ARTEMIE DE RAŞKA ŞI PRIZREN

Îndepărtarea definitivă a Episcopului Artemie de Raşka şi Prizren

[…]De menţionat că dezbaterea a început în dimineaţa zilei de luni într-o atmosferă destul de tensionată şi care a ajuns la culme în şedinţa de ieri după-amiază, când, conform informaţiilor, tonurile erau destul de ridicate, dar nu au lipsit nici altercaţiile şi disputele. La sfârşitul şedinţei, asupra propunerii de caterisire sau de îndepărtare, votanţii au ales îndepărtarea, aşa încât de aseară Episcopul Artemie este îndepărtat şi scos la pensie. Conform informaţiilor, Sinodul va cere în acest punct ajutorul statului pentru elucidarea scandalului economic din Episcopia de Raska şi Prizren. De asemenea, în urma unei propuneri, Sinodul a decis un control economic al tuturor sfintelor mănăstiri din Biserica Ortodoxă Sârbă. O parte a ierarhilor au contestat implicarea fostului Episcop de Zahumio şi Herţegovina, Atanasie Jeftici, de vreme ce el este ne-eparhiot. În sfârşit, lucrările Sinodului Ierarhiei, care au început săptămâna trecută, se aşteaptă să fie încheiate până la sfârşitul acestei săptămâni. De semnalat şi faptul că în afara Palatului Patriarhal, imediat după comunicarea hotărârii, credincioşii şi monahii Episcopului Artemie au protestat energic împotriva Sinodului Ierarhiei.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Sarbe a decis, cu o majoritate de voturi de 21 pentru, 9 impotriva, 4 abtineri si 2 voturi anulate, pensionarea vladicai Artemie. Dezbaterile au fost tensionate si au avut loc in ultima zi a Sinodului, Episcopului Artemie fiindu-i dat sa aleaga, se pare, intre a demisiona singur, pensionandu-se, sau a fi judecat si demis de un consistoriu. Artemie a replicat ca, din punct de vedere canonic, retragerea sa este contrara canoanelor care prevad ca episcopul ramane in scaun pana la moartea sa, precizand, in acelasi timp, ca va face ascultare de Sinod. Eparhia sarbeasca din Kosovo va fi condusa, pana in toamna, de acelasi Atanasie, interimarul desemnat sa il inlocuiasca pe episcopul Artemie. [Vom reveni cu informatii (n.n.).]

***

  • Lumina:

Stareţul-cardinal de la Roma s-a mutat la Domnul

Comentariul nostru:

Asa inteleg Lumina si Basilica sa intareasca legaturile inter-ortodoxe: marginalizand canonizarea Cuviosului si marelui teolog Justin Popovici de catre Biserica Sarba (prezentata intr-o notita ridicol de lapidara) si dedicand un material plin de falsificari teologice, istorice si logice comemorarii unui cardinal catolic. Admiratiile nepotrivite aduse unei teologii sofianice (despre erezia sofianista a atras atentia inclusiv par. Dumitru Staniloae) a cardinalului catolic Tomáš Špidlík sunt inca nimic fata de atacul neasteptat al autorului panegiricului, diac. Ica, la adresa traditionalismului. Dar sa le luam pe rand:

Ipostazierea Intelepciunii (Sofia) dumnezeiesti si ajungerea la ea prin devenirea intru celalalt (filosofia alteritatii) este o ratacire subtire a intelectualitatii contemporane. In fapt, si dupa invatatura Bisericii, Intelepciunea (Sofia) este Insusi Hristos, si doar prin Hristos se ajunge la celalalt, la aproapele, nu invers... Sofianismul a fost propagat mai ales la inceputul sec. XX de catre figuri ale teologiei rusesti printre care se distinge mai ales Serghei Bulgakov, si a fost respins ca erezie de Biserica Rusa. Sfantul Ioan Maximovici (in capitolul despre nestorianism din cartea Cinstirea ortodoxa a Maicii Domnului) este unul din cei care au aratat in ce consta ratacirea sofianista. Mai mult, atat Patriarhia Moscovei, cat si Sinodul ROCOR, au proclamat invatatura despre Sofia drept eretica.

Mai departe, figura staretului Zosima din romanul Fratii Karamazov este transformata de parintele Ioan Ica jr. intr-o figura origenista. Halucinant in ce l-a transformat pe Dostoievski arhidiaconul Ica jr., in dispretul profund fata de celalalte scrieri ale autorului rus si fata de opiniile pe care le avea despre catolicism, de pilda. Teoria serafismului dostoievskian este contrazisa de atasamentul profund pe care scriitorul il declama mereu fata de poporul mujic rus, pastrator ”habotnic” si necultivat intelectual al ortodoxiei. In Jurnalul de scriitor, insumare a activitatii sale de editorialist in publicatiile vremii, gasim un Dostoievski care a aparat intotdeauna credinta ”bigota”, postirile ”prostesti” ale poporului mujic, in fata sicofantelor si europenizatelor elite rusesti ale sec. XIX, foarte dispretuitoare atat de fata de ortodoxie cat si fata de popor si fata de ideile ”anacronice” ale credintei sale – postiri, slujbe, moaste, icoane etc. Legaturile lui faimoase cu Staretii de la Optina si conceptiile lui adanc duhovnicesti sunt la antipodul cugetarilor ratacite de mai jos.

Existenta unor personaje fanatice si inguste in romanele scriitorului rus, rastalmacite insa si ele dupa gandul icăian, nu poate scuza nici ereziile sofianiste si nici relativizarea origenista a credintei ortodoxe. Zelotismul inconstient sau manipulat al unora nu va justifica niciodata ratacirea eretica a altora! Chiar si apologia iubirista a diac. Ica jr. este in contrasens cu conceptia dostoievskiana despre iubirea celuilalt. Caci Dostoievski arata ca iubirea idealista fata de umanitate este, de fapt, o inselare, pentru ca aceasta “iubire” nu e reala, ci e o parelnicie, de multe ori insotita de dispret si raceala a inimii fata de aproapele concret. Si, inainte de a ajunge la acel aproape ideal, abstract, pe care il “iubim”, chipurile, in mintea noastra, trebuie sa incepem cu cei de langa noi, poate chiar din familia noastra, din biserica noastra etc. Daca fata de ei nu implinim poruncile evanghelice, atunci e vadit ca recurgem la iubirea idealista dar goala fata de aproapele abstract compensand, de fapt, psihologic, lipsa adevaratei iubiri, care e dar de la Dumnezeu, lucrare a harului. Din acest punct de vedere nu este absolut nicio diferenta intre ecumenisti si extremisti. Ambele categorii traiesc captivi intr-o ideologie, primii intr-o ideologie a laxismului si a umanismului abstract, ultimii intr-o ideologie a strictetii rigide. Dar ambele categorii au aceeasi carenta fundamentala: lipsa vietii duhovnicesti, lipsa unei inimi indurerate, a pocaintei, a cautarii harului dumnezeiesc.

In fapt, pledoaria diac. Ica nu este nici pentru cardinalul recent raposat si, evident, nici pentru lecturarea scrierilor lui Dostoievski. Pledoaria sa nu este PENTRU ceva, ci IMPOTRIVA cuiva, restul fiind un pretext. Impotriva cui? Exact impotriva acelei credinte simple dar puternice pe care Dostoievski o apara, solitar, in a doua jumatate a sec. XIX, in fata acuzelor de inapoiere. Adica, impotriva traditiei, de care, din motive neelucidate, autorul insusi se teme. Caci altfel nu se explica lungul excurs impotriva “fricii” traditionalistilor. Aici este vorba, ca si in cazul lui Dostoievski, de o falsificare. Caci traditionalistii nu se tem de nimic, ci resping o conceptie si o metoda – adica, o ideologie ce poarta numele de ecumenism. Daca diac. Ica ar fi bine intentionat si nu ar avea frica, ar prezenta in mod cinstit argumentele traditionaliste, mai ales ca ele sunt expuse de mari figuri duhovnicesti, cum este chiar recent canonizatul Cuvios (si mare teolog) Justin Popovici sau cum este parintele Dumitru Staniloae, sau cum sunt luarile de pozitie ale Marii Chinotite din Muntele Athos. Dar diac. Ica, la fel ca toti teologii de scoala noua, prefera sa recurga la exemplele totusi izolate ale unor zeloti iresponsabili pentru ca, nu-i asa, ei le servesc de minune ca sa isi ilustreze cazuistic teoriile lor aberante.

***

“[…] Păşind deliberat pe urmele Sfinţilor Chiril şi Metodie, dar şi ale lui V. Soloviov şi P. Florenski, părintele Tomáš Špidlík este astfel, fără nici o exagerare, un apostol al divinoumanităţii şi un prieten al Sofiei, în care vede autentica filosofie spirituală şi profetică a Bisericii viitorului şi a unui creştinism înnoit. Restituirea actualităţii şi urgenţei acestei filosofii ecleziale este testamentul spiritual al întregii vieţi şi opere a părintelui Tomáš Špidlík, dar acesta trebuie înţeles ca un program profetic şi eclezial de reflecţie şi acţiune pentru creştinismul mileniului al III-lea: Biserica secolului al XXI-lea nu poate fi decât una a unităţii reconciliate a Orientului şi Occidentului sub semnul unei divino-umanităţi dinamice, care să actualizeze divino-umanitatea eternă a lui Iisus Hristos ca atotunitate dialogică a întregii existenţe al cărei simbol e Sofia divină. […] Decisive sunt nu în primul rând elementele exotice ale sintezei bizantine, necunoscute sau nedezvoltate în Occident şi conservate formal până astăzi în Bisericile Ortodoxe, cât metoda teologică integrativă şi înţelepciunea sintetică şi personalistă a Răsăritului, adeseori uitate de răsăritenii înşişi. Inspirată de iubire, înţelepciunea spirituală esenţială a Orientului creştin are, ca sapientia charitatis, drept scop – aşa cum arăta limpede în Stâlpul şi temelia Adevărului (1914) părintele Pavel A. Florenski – realizarea de către creştinii spirituali a Înţelepciunii divine, care are forma unei homoousia, a unei consubstanţialităţi vii, personale şi interpersonale dialogice, a întregii creaţii. Nu-l poţi cunoaşte pe celălalt şi pe tine însuţi, nu poţi să fii tu însuţi – sună legea kenotică şi trinitară a Înţelepciunii homoousianice – dacă nu devii celălalt. Iar despre părintele Tomáš Špidlík se poate spune din plin că, studiind Răsăritul creştin în lumina Duhului Sfânt şi a Înţelepciunii divino-umane a lui Hristos, a devenit cu adevărat un răsăritean. Dar nu într-un sens pur cultural ori ritualist, ci filosofic. […] El a devenit nu doar un profesor, ci un om duhovnicesc, un bărbat cucerit de Iisus, un apostol al divino-umanităţii şi un prieten al Sofiei divine. Într-un cuvânt, părintele Tomáš Špidlík a devenit la Roma un veritabil ‘stareţ’ modern, un Zosima în Compania lui Iisus. Fiindcă întotdeauna când mă gândesc sau îl văd pe părintele Tomáš Špidlík îmi vine în minte şi în inimă în mod spontan figura ‘stareţului’ Zosima din romanul Fraţii Karamazov al lui Dostoievski, despre care unul dintre personajele romanului spune odată că ‘este un iezuit, un iezuit rus’. ‘Vesel întotdeauna când venea lumea să-l vadă’, Zosima socotea că ‘oamenii au fost făcuţi să fie fericiţi’, că ‘viaţa e o bucurie fără seamăn, nu o vale a plângerii’, că tot pământul e un rai, şi numai noi suntem vinovaţi dacă nu vrem să ne dăm seama de unitatea paradiziacă a existenţei. Refuza să facă minuni pentru a nu forţa libertatea oamenilor, predica un Dumnezeu al milei şi iubirii infinite (cel al Sfântului Isaac Sirul), ‘nu voia să creadă că focul gheenei e un foc adevărat’, că iadul e o cameră de tortură, ‘nu ţinea post, îi plăceau dulciurile, iar la ceai nu-i lipsea niciodată dulceaţa de vişine cu care-l răsfăţa cuconetul din oraş’. Creştinismul nou al moralei şi iubirii de oameni şi de întreaga creaţie al ‘stareţului’ Zosima (veritabil pater seraphicus) e opus profetic de Dostoievski atât creştinismului medieval, sumbru şi fanatic al ascetului Ferapont, un creştinism egoist al fricii, centrat pe demoni şi un Dumnezeu răzbunător, un creştinism autohtonist al tradiţiei obscurantiste (apărat tenace, împotriva lui Dostoievski şi Soloviov, ca ‘esenţă’ a adevăratei Ortodoxii de către un K. Leontiev), cât şi ateismului rafinat intelectual, dar pervers moral al occidentalistului Ivan Karamazov (precum şi antihristismului Marelui Inchizitor din poemul cu acelaşi nume al lui Ivan). Din tot romanul Fraţii Karamazov, numai Ferapont şi Ivan văd demoni, sunt victime ale halucinaţiilor demonice şi rătăcesc în sens simetric contrar de la Adevărul iubirii reprezentat de triada paradiziacă Markel – Zosima – Aleoşa.

Dacă ‘stareţul’ Zosima poate fi privit drept simbolul înţelepciunii iubirii şi al consubstanţialităţii, în schimb, ascetul Ferapont şi intelectualul Ivan par a reprezenta versiunea religioasă şi, respectiv, secularizată, a unei viziuni despre lume, inspirate de frică şi conduse de voinţa de putere, şi care, în loc să creeze prin iubire persoane în comuniune, creează prin idei, orgoliu şi teroare indivizi fragmentaţi şi grupuri totalitare alcătuite de indivizi similari (homoiousioi) depersonalizaţi. Creştinismul confesionalizat – fie el ortodox sau catolic – şi secularismul au în comun voinţa de putere, totalitarismul abstract şi falsificarea ideologică şi manipularea tehnică, în ultimă instanţă refuzul persoanei spirituale de dragul ştiinţei şi al prosperităţii în folosul colectivităţilor de indivizi exteriori, juxtapuşi antagonic sau fuzionaţi impersonal în diferite imitaţii perverse ale Bisericii şi homoousiei ei sofianice autentice. Nu fără motiv am invocat exemplul ‘stareţului’ Zosima, încadrat de cele două figuri simetric opuse, ale călugărului Ferapont şi intelectualului Ivan. Am făcut-o pentru a arăta, pe de o parte, provocarea metodei filozofiei spirituale divino-umane autentice a părintelui Tomáš Špidlík la adresa celor două moduri de înţelegere şi asumare inadecvată a Răsăritului creştin practicate astăzi, iar, pe de altă parte, şansa extraordinară pe care ea ne-o oferă de a depăşi blocajul şi impasul lor. Este vorba de o reducţie ilicită a patrimoniului spiritual al Răsăritului creştin la un număr de ‘valori’ (reducţie ideologică care, după Nietzsche, e esenţa nihilismului contemporan – [extraordinar cum parintele nihilismului este evocat pentru a acuza nihlismul rasaritean – n.n.]) înţelese şi practicate în două moduri diferite, ambele la fel de funeste.

În estul Europei, în Bisericile Ortodoxe eliberate de sub comunism, dar nu şi de sub fascinaţia ideologiei, Ortodoxia răsăriteană este redusă la un corpus de tradiţii religioase şi naţionale identitare, opuse atât civilizaţiei moderne, cât şi creştinismului occidental considerat responsabilul moral principal pentru fenomenele negative ale istoriei acestui secol. Tradiţionalismul ortodoxist-naţionalist are o logică dualistă inconfundabilă care trădează neputinţa depăşirii fricii, teama de dialog şi refuzul asumării provocărilor prezentului şi viitorului prin refugiul comod în utopiile premoderne, anacronice, ale trecutului. Izolaţionismul liturgic, apologia stagnării, neasumarea reflexivităţii culturale şi acţiunii sociale duc însă la o înţelegere închisă şi exclusivistă a divino-umanităţii redusă în cele din urmă la un clişeu autoflatant şi autarhic, lipsit de dinamismul şi perspectivele deschise de asumarea dialogică a ecumenicităţii. Evitând să dea răspunsul la întrebarea fundamentală: poate fi Răsăritul creştin, a cărui inimă este o înţelepciune divino-umană, redus la o simplă tradiţie naţională? Ortodocşii de azi par a fi asemenea călugărului din Obdorsk din romanul Fraţii Karamazov care, la mijloc între Zosima şi Ferapont (Dostoievski şi Leontiev), preferă în cele din urmă religia fricii în locul creştinismului iubirii. […]

Dezbateri despre toleranţă, comuniune şi echitate

Consiliul European al Liderilor Religioşi, întrunit la finalul lunii aprilie la Istanbul, a emis o declaraţie comună pe tema toleranţei şi a angajamentului faţă de justiţie, echitate şi comuniune, ce a fost prezentată apoi Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Consiliul a examinat şi posibilitatea creării unui cod universal al locurilor sfinte, cu ajutorul liderilor religioşi din Europa şi Orientul Mijlociu. Toleranţa între popoare, comuniunea în pace şi echitate sunt unele dintre elementele fundamentale ce trebuie respectate pentru o bună convieţuire, iar pentru a nu încălca drepturile celorlalţi, este nevoie de respect şi toleranţă. De altfel, acestea au fost principalele teme de dezbateri în cadrul întrunirii Consiliului European al Liderilor Religioşi de la Istanbul ce a avut loc în perioada 26-28 aprilie. La finalul întrunirii a fost semnată o declaraţie comună în acest sens, informează portalul rfp-europe.eu, ce a fost apoi prezentată Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. “Toleranţa este o recunoaştere activă a diversităţii şi înseamnă respectarea specificităţii celorlalţi, de care ne diferenţiem religios, cultural sau în oricare alt fel, având compasiune şi bunăvoinţă. Toleranţa nu înseamnă aprobare necondiţionată a ideilor altora şi nici a modului de vieţuire a lor. Toleranţa înseamnă respectarea drepturilor omului, dar nu neapărat şi împărtăşirea punctelor sale de vedere“, se arată în declaraţie. Membrii consiliului au apreciat că, înţeleasă în felul acesta, toleranţa trebuie considerată o precondiţie pentru o cultură a păcii în Europa. Această percepţie a toleranţei provine în mod firesc din tradiţia religiilor.

Angajamente pentru promovarea libertăţii

Declaraţia de la Istanbul are opt puncte prin care liderii religioşi se angajează să lupte pentru promovarea libertăţii religioase şi a respectului reciproc, precum şi să se “angajeze într-o examinare minuţioasă de sine” pentru a preîntâmpina intoleranţa. Declaraţia a fost inspirată de o discuţie pe tema: “Egalitatea – Mai egali decât alţii? Minaretele, minorităţile şi identitatea europeană”, în care s-a conchis în mod unanim că Europa este şi a fost întotdeauna un continent multicultural şi multireligios. În problema interzicerii minaretelor din Elveţia, un vorbitor a spus că “în loc să atace extremismul şi terorismul, Europa îşi atacă propria moştenire, prezenţa musulmană în Europa”. Discuţia a abordat şi problema antisemitismului, una crescândă în acest moment. Unii membri au punctat şi faptul că, în unele ţări, chiar şi creştinii, majoritatea tradiţională în cele mai multe ţări europene, pot fi afectaţi de atacuri odioase. Consiliul a examinat şi posibilitatea creării unui cod universal al locurilor sfinte, cu ajutorul liderilor religioşi din Europa şi Orientul Mijlociu.

După emiterea declaraţiei, o delegaţie a Consiliului Liderilor Religioşi a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în care i-a fost prezentat documentul. Întâlnirea de la Istanbul a fost găzduită de preşedintele pentru probleme religioase din Turcia, Ali Bardakoglu, membru al consiliului. Printre ceilalţi 30 de participanţi s-au aflat Marele Muftiu Dr. Mustafa Ceric (Bosnia-Herzegovina), şef-rabinul Pinchas Goldschmidt (Rusia), maica Marian Murcia (Italia), Mitropolitul Emmanuel (Franţa), Bhai Saheeb Mohinder Singh (Marea Britanie) şi părintele Philip Ryabykh (vicepreşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe din Rusia)”.

Cuviosul Grigore Uriţescu de la Schitul Trivale

***

*

Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984). Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea când era încă ierodiacon. Acest articol a fost publicat în două numere ale revistei „Kivotós” (din iulie 1953, pag. 285-291 şi decembrie 1953, pag. 483-485). Fostul monah franciscan venit la Ortodoxie (la obârşie, un nobil catalan din Barcelona) a studiat în Grecia, la Atena şi Halki. Acolo a fost hirotonit ierodiacon în 1953 şi ieromonah în 1954. Prima sa slujire preoţească a fost în Constantinopol (1954-1959), apoi în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii (1959-1984). În 1970 a fost hirotonit episcop al Nazianzului, în New York, cu scaunul în Mexic. Lucrarea sa de cleric, profesor universitar şi autor prolific a fost strălucită şi remarcabilă, punându-i-se din păcate capăt prin moartea sa prematură. A fost ucis la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii slujită în capitala Mexicului în anul 1984, de un fanatic romano-catolic. La înmormântarea sa a mers şi Arhiepiscopul Iacov al Americii, care cunoştea lucrarea misionară a energicului episcop. În 2006, osemintele acestui nou-mucenic al Ortodoxiei au fost strămutate din porunca Patriarhiei Ecumenice într-un monument aparte, în curtea catedralei mitropolitane din Ciudad de México.

  • Marturie crestin-ortodoxa:

Patriarhul Ilia al II-lea, cel mai “de încredere” om al Georgiei

În decembrie 2007, Patriarhul a anunţat că va boteza personal nou-născuţii, într-un efort susţinut în lupta cu declinul ratei natalităţii din Georgia. Mii de oameni s-au îndreptat atunci către botez; părinţi zîmbind, când preoţii le cufundau copiii în apa botezului. Irma Amirejibi, şi soţul său Giorgi, au fost printre cei care au răspuns la apelul Patriarhului. Aveau deja patru fiice şi au decis imediat să o aibă şi pe a cincea (bucurandu-se de promisiunea ca Patriarhul va fi naş al fiecărui nou-născut). Într-adevăr, anul trecut, cea mai tânară fiică a lor, Nino, a fost botezată de către Patriarh. “Credem că acest botez şi bunătatea patriarhului vor binecuvânta familia noastră şi o vor proteja în viitor”, a declarat Amirejibi, aşezând-o mai comod pe mica Nino în braţele sale. Statisticile oficiale arată că în 2008, Georgia a avut cel mai mare număr de naşteri din ultimii nouă ani. Ilia al II-lea a avut merite în creşterea numărului naşterilor. “Am botezat deja aproximativ 5.000 de copii”, a spus el. “Părinţii au decis să dea naştere acestor copii, deoarece au avut şansa ca aceştia să devină fini ai Patriarhului.”

Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt, poate fi citit astăzi datorită călugărului Emanuil Rus, de la Mănăstirea Rohia, care l-a ascuns de Securitate, timp de un an şi jumăte, într-o instalaţie de încălzire centrală nefolosită. În prezent, Emanuil Rus este stareţ la Mănăstirea Bixad, judeţul Satu- Mare.

COMUNICAT DE PRESĂ: ATAC MESCHIN ŞI DEZONORANT

Întâlnire ecumenică la Institutul de la Bossey – Elveţia

Profesorul Karl Felmy susţine o conferinţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Karl Christian Felmy este unul din cei mai mari teologi ortodocşi şi este autorul unei opere de înaltă ţinută academică. Are o serie întreagă de cărţi teologice publicate în limba română şi numeroase studii şi texte traduse în volume şi reviste ale BOR. Profesorul Felmy s-a născut în tradiţia luterană, a primit botezul în Biserica Ortodoxă Rusă şi, în curând, va primi taina diaconiei.


Categorii

Ecumenism, Episcopul Artemie, Mitropolitul Atanasie Jevtic, Pagini Ortodoxe, Patriarhul Ilia al Georgiei

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “EPISCOPUL ARTEMIE PENSIONAT IN ULTIMA ZI A SINODULUI BISERICII SARBE!/ Pe cine mai cinsteste Lumina patriarhala/ Lupta pentru pace si toleranta se ascute/ MOASTELE SFANTULUI NECTARIE AU FOST FURATE, DAR HOTII PRINSI IMEDIAT/ Patriarhul Ilia, patriarhul increderii (STIRI RELIGIOASE 2-5 mai 2010)

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » SE STRANGE LATUL. ROMANIA, LA MANA FMI / Care sunt problemele copiilor crescuti cu TV. Initiativa pentru interzicerea OMG in Romania / Se profileaza UNGARIA MARE? / Escaladarea tensiunii in Orientul Mijlociu / Adeptii MISA is
  2. IPS Artemie pensionat?!!!! De risul diavolilor.
    Ceea ce Dumnezeu a legat, omul nu poate dezlega. Sunt ferm convins ca fiii sai duhovnicesti nu se vor impiedica in aceasta minora ”pensionare”.

  3. Din articolul diaconului Ica Jr , nu am inteles nimic!! Si mai bine!
    Hristos a inviat! El este Intelepciunea lui Dumnezeu!
    Restul e logoree… cu pretentii academice
    Iertare dar chiar m-am suparat si tulburat!

  4. Maria-Magdalena:

    Nu mai scrieti, va rugam, cu litere mari! Dezactivati caps-lockul ca sa va putem publica, fiindca impresia este de agresivitate si isterie, sa nu va suparati pe noi.

  5. “Din nefericire,putini episcopi buni care exista,sunt FRICOSI!Nu au putere morala a se lupta, TREMURA SA NU FIE CATERISITI!…apuca cu forta demnitatea episcopala…
    Pentru a deveni cineva episcop(vladica)trebuie sa fie chemat de Dumnezeu sau chemat de popor.Pe acestia nici Dumnezeu nu i-a chemat,nici poporul nu i-a ales(din contra,acestia,ignora pe toti ce detin ADEVARUL).
    Din nefericire,nu exista astazi un Gura-de-Aur,nu exista un Vasile,nu exista un Grigorie de Nazianz…UITA BUNII EPISCOPI CA O CATERISIRE ESTE TITLU DE ONOARE…
    Caterisit a murit Gura-de-Aur,dar slava lui este vasnica in Biserica!De mii de ori
    sa fiu caterisit de astfel de episcopi si sa merg in pustie…!Luptatu-s-au toti acesti Sfinti Parinti.Astazi nu mai exista lupta”(nu mai exista lupta cea buna si acolo unde exista sfintenie si bun luptator,este inlaturat miseleste,…ce sila!)
    (Extrase din cartile fostului episcop de Florina,Augustin Kandiotis,”TRADAREA CREDINTEI ORTODOXE”
    Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne pe noi pacatosii!

  6. Hristos a înviat !
    Vestea aceasta văd ca a “eclipsat” pe multă lume. Oare să ne mai mirăm de asemenea lucruri…? De la primul articol pe care l-am citit, despre acţiunile potrivnice Episcopului Artemie,am gândit că aşa se va întâmpla… Totul este posibil , în toată lumea!
    Interesul, orgoliul, minciuna, perfidia, desfrâul(de orice natură)….sunt de actualitate. Nu mai suntem siguri de nimic, dar mai ales de oameni !
    Doar cu gândul ridicat în rugăciune, la Dumnezeu,vom mai putea răzbi prin această lume murdară.
    Doamne, ajută-ne !

  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » „Frate, bea sangele fratelui tau…”.
  8. A aparut cartea “Convertirea mea la Ortodoxie” a Prea Sfintitului Pavel de Ballester, Episcop de Nazianz, Editura Nepsis 2010.
    O carte autobiografica despre convertirea calugarului franciscan de origine spaniola (catalana) Francisc de Ballester la ortodoxie, dupa ce “intamplator” afla care este adevarul despre primatul papal. O carte utila si lamuritoare pentru cei care inca mai cred in ecumenism si in unirea bisericilor “surori”.

  9. Pingback: Episcopul Artemie a fost depus din treapta « Theologhia
  10. Pingback: Razboi întru Cuvânt » TRADARE FINALA SI RASTIGNIRE IN SAPTAMANA PATIMILOR: Patriarhul Serbiei afirma ca Vladica Artemie VA FI EXCOMUNICAT, sugerand ca si-a pierdut mintile (video + traducere)
  11. Pingback: Sinodul Bisericii Serbiei il acuza pe Episcopul depus ARTEMIE de tendinte SCHISMATICE si il cheama la ASCULTARE, amenintand cu "masuri canonice" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare