Sentința dată de Completul SRI-DNA – cea de condamnare cu suspendare – mai rezolvă cîteva probleme:
Justifică ținerea unei nevinovate timp de șase luni în arest preventiv.
Dă o lovitură de imagine Completului condus de Risantea Găgescu.
Se constituie într-o amenințare cumplită pentru toți judecătorii care vor îndrăzni să dea altă sentință decît cea sugerată de Binomul SRI-DNA.
„Ni s-a spus, am citit, printre altele, un membru al CSM opina ca magistratii cinstiti nu au de ce sa se teama. Magistratii cinstiti au de ce sa se teama si fiecare cetatean cinstit are de ce sa se teama. Garantia corectitudinii actului de judecata nu ne-o da supravegherea judecatorilor de catre SRI. Daca acceptam acest lucru, ca o Justitie corecta este o Justitie facuta sub supravegherea SRI sau a altor servicii, putem renunta din start la ideea de independenta a sistemului judiciar si ne focusam pe acest palier. Insa cele doua nu merg impreuna”.
Cum încearcă binomul DNA-ÎCCJ (SRI-ul încă nu se vede!) să întoarcă o decizie definitivă și să trimită după gratii un martor incomod se vede din toate chichițele prin care se încearcă schimbarea turnurii acestui proces. Din păcate, ele sunt extrem de specioase și greu accesibile publicului larg.
Slugărnicia oficialităţilor noastre în faţa ambasadorilor, devenită aproape lege intangibilă, a dus la situaţia în care absolut orice ambasador îşi permite să se pronunţe chiar şi faţă de „organul suprem reprezentativ al poporului”, cum este definit Parlamentul în Constituţie. Şi nu aşa, în general, ci chiar concret, asupra unor decizii luate de plen! Or, un asemenea amestec în problemele interne ale unei ţări nu veţi mai întîlni nicăieri în vreo ţară civilizată, ci doar în colonii.
Traian Băsescu a fost exponentul perfect al valorilor și practicilor securității comuniste. Diversiunea, șantajul și atacul disproporționat, la intimidare, i-au marcat ca un fier roșu cariera politică de rachetă, cu mai multe trepte, trimisă la atac. În ultima sa fază, după ce a fost solid instalat pe orbita supremă, cea de președinte al României, a început să facă arheologie și robotică instituțională; să scoată la suprafață relicve de pe vremea lui Pleșiță și Iulian Vlad, ce se retrăseseră în clandestinitate, să le restaureze, să le programeze (cu propriile defecte, algoritmii de mare succes represiv moșteniți de la fosta securitate ceaușistă) și să le pună la lucru. Astfel a reușit, în final, să-și prezinte unei Europe buimace și unei Americi fascinate de jurasic, capodopera – kitsch, intitulată „justiție independentă”; un monstru bicefal, SRI + DNA, mare devorator, la grămadă, de vinovați și nevinovați arătați de indexul revanșard al tătucului.
