JUSTITIA “STATULUI DE DREPT” ISI DA PE FATA MECANISMELE MAFIOT-TOTALITARE. Contestatia in anulare a DNA in cazul RARINCA a fost ADMISA

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, contestaţia în anulare a DNA în cazul Marianei Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Instanţei supreme, Livia Stanciu, urmând a se relua judecarea apelului. CAB a acordat termen de judecată data de 21 august. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au judecat luni contestaţia DNA prin care a solicitat anularea deciziei de achitare în cazul Marianei Rarinca.

La finalul procesului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, nu a dorit să facă declaraţii presei, în timp ce Mariana Rarinca a susţinut că şefa ÎCCJ a venit în faţa instanţei “pentru a intimida cumva judecătorii şi pentru a da lecţii de drept”.

DNA a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie în care invocă faptul că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul care a decis achitarea Marianei Rarinca, ar fi fost incompatibilă, deoarece nu ar fi fost imparţială la judecarea dosarului.

În acest sens, procurorii anticorupţie aduc mai multe argumente, unul dintre acestea fiind schimbul de replici, din data de 16 mai 2013, cu ocazia şedinţei publice a plenului CSM, între şefa ÎCCJ, membru de drept al Consiliului, şi Risantea Găgescu – judecătorul acestei cauze -, care a candidat pentru funcţia de judecător la Secţia penală a Instanţei Supreme, ataşând transcrierea şi înregistrarea audio-video a interviului.

Procurorii mai susţin că judecătoarea a dispus la al doilea termen de judecată (22 aprilie 2015) interpelarea Marianei Rarinca, în sensul dacă insistă în solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de şantaj în cea de hărţuire, deşi aceasta a formulat o cerere scrisă care a fost depusă la dosarul cauzei chiar la primul termen. Ulterior, în sentinţa de achitare, instanţa nu s-a mai pronunţat pe cererea de schimbare a încadrării juridice, fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii.

La acelaşi termen de judecată, procurorul a solicitat elaborarea unei adrese pentru a fi comunicat stadiul dosarului în raport cu martorul Conrad George Olaru, care şi-a schimbat în cursul judecăţii declaraţiile şi faţă de care s-a formulat sesizare din oficiu pentru mărturie mincinoasă la 17 decembrie 2014, însă cererea a fost respinsă de către instanţă ca neconcludentă cauzei. Un alt argument adus se referă la faptul că Risantea Găgescu a dispus, la acelaşi termen, efectuarea unei adrese către Livia Stanciu pentru ca aceasta să formuleze precizări cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice. DNA consideră că judecătoarea s-a antepronunţat şi că avea deja formată convingerea cu privire la soluţia pe care intenţiona să o dispună în cauză.

Mariana Rarinca, femeia acuzată de DNA că a şantajat-o pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost achitată pe 21 mai de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă. Curtea de Apel a admis apelul femeii, după ce aceasta fusese condamnată în decembrie 2014 de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare. agerpres.ro

Cine a crezut la început că arestarea Marianei Rarinca a fost o simplă eroare a justiției române poate spune că s-a înșelat amarnic. Probabil că aparența de eroare judiciară ar fi fost convenabilă pentru toate părțile.

Datele de eroare grosolană i-au și adus Marianei Rarinca valul de simpatie și sprijinul aproape popular. Puțini și-au dat seama că în spatele acestei caz se ascunde un abuz al sistemului de justiție din România, orchestrat în a-și apăra capetele sistemului și puterea acestuia. Iar abuzul nu vine dintr-un simplu apetit de condamnat nevinovați. În spatele lui trebuie să se mai ascundă nenumărate alte mistere, infracțiuni și abuzuri.

Din păcate, viteza cu care apar și se sting evenimentele în România a obosit curiozitatea jurnaliștilor și, implicit, a opiniei publice. Un abuz ștampilat pe dosarul Rarinca impunea o măsură reparatorie și o sancțiune aplicată celor care au participat la el. Or, pedepsirea Liviei Stanciu și a Laurei Codruța Kovesi, cele care au decis desfășurarea accelerată și orientată a cazului Rarinca, ar fi putut să ducă și la descoperirea altor întîmplări incomode din culisele acestui dosar.

Numai că acceptarea contestației în anulare a Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție cu scopul de a desființa sentința definitivă a Curții de Apel București abia deschide porțile spre o condamnare severă și definitivă a Marianei Rarinca. Or, ăsta era finalul scenariului desfășurat la DNA ICCJ. Abia după ce punem o lupă asupra felului cum s-au desfășurat lucrurile din momentul introducerii contestației în anulare putem vedea ce mecanism nemilos, la marginea legii, pe alocuri ilegal, s-a pus în mișcare.

Pe 25 mai anul acesta, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie și Justiție-DNA a înaintat către Curtea de Apel București o contestație în anulare. Prin aceasta, DNA solicită desființarea deciziei penale nr. 733 din 20.05.2015, cea care a clasat cazul Rarinca.

Contestația invocă un banal dialog între Livia Stanciu și judecătoarea Risantea Găgescu. Prima era membră a comisiei, cealaltă participa la un examen de promovare la ÎCCJ. Cine a avut curajul să urmărească pe video presupusa dispută dintre Livia Stanciu și Risantea Găgescu poate constata cu mintea sa că nu ar putea fi vorba de un conflict nici dacă am umfla lucrurile de o sută de ori și le-am da proporții grotești.

De acel schimb de explicații premergătoare unei eventuale dispute teoretice de conjunctură în mod cu totul forțat avea să se lege tentativa de răsturnare a deciziei formulate de completul de la Curtea de Apel București, din care a făcut parte și Risantea Găcescu.

Din momentul introducerii contestației, mecanismul de la vîrful justiției din România începe să trădeze reacții ciudate. Nu se mai manifestă ca o justiție europeană, oarbă și independentă, ci ca una de tip totalitar. Apar primele semne că o parte a celor implicați în soluționarea contestației introduse de DNA se comportă ca niște procurori din anii proletculismului, porniți să găsească toate argumentele conform cărora șefii lor au dreptate și nu au greșit cu nimic.

Pe 29 mai, dosarul Rarinca a fost repartizat în sistemul aleatoriu unui complet (C5A). Imediat au început micile trucuri și jonglerii prin care dosarul a ajuns să fie programat la termenul 2.09.2015. Adică DNA a cerut preschimbarea termenului pe motiv că termenul inițial era prea mare în raport cu intensa mediatizare a cauzei și cu obiectul acesteia. Adică în raport cu obrazul Liviei Stanciu, președintele ÎCCJ, dar și subiectul unor acuze încă nelămurite, iar altele încă necunoscute publicului larg.

Cum a fost ”tras” dosarul Rarinca în plină vară, adică pe 17 august și la un judecător cunoscut ca unul care execută orbește ordinele primite și condamnă fără să clipească. De ce s-a urmărit cu subtilitate repartizarea dosarului unui complet specializat în pedepse demolatoare.

Într-un memoriu adresat Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea Risantea Găgescu a făcut o sesizare disciplinară împotriva judecătorului George Dorel Matei deoarece ”prin rezoluția din data de 23.07.2015 a judecătorului Matei George Dorel președintele completului C/Apel CO a admis cererea și a fixat termen de judecată în aceeași zi cînd, fără citarea părților, a fost admisă în principiu contestația în anulare” (sesizare Rarinca Găgescu către CSM din 3 august 2015).

Plasarea dosarului Rarinca fără niciun motiv sub semnul urgenței, la un complet de vacanță recunoscut pentru ”execuții nemiloase”, în care complet Dorel George Matei și-a ales cu discreție membrul completului (Mihaela Niță ”specializată” în participarea la complete pentru soluționarea incidentelor procedurale), pune un mare semn de întrebare asupra continuării unei judecăți corecte a dosarului amintit.

Suspiciunea vine și de la faptul că pe lista obiectelor de activitate alocate completelor de judecată constituite pe perioada vacanței de judecată nu este inclusă și ”contestația în anulare”. Or, demersul Parchetului de pe lîngă ÎCCJ-DNA este numai o contestație în anulare și nimic mai mult, fără niciun element de urgență.

Condamnarea Marianei Rarinca, cuplată și cu anularea încheierii completului din care a făcut parte judecătoarea Risantea Găgescu rezolvă la pachet două chestiuni incomode. Mariana Rarinca ar fi condamnată pentru un presupus șantaj, iar Risantea Găgescu și colega sa de complet ar putea fi sancționate pentru curajul de a fi dat o sentință împotriva dorințelor președintei ÎCCJ Livia Stanciu.

Toate chichițele arată o redirecționare a cazului Rarinca spre un alt final. Care ar putea fi explicația? Doar un șantaj periculos al unei femei de serviciu (sau de încredere) care lucra de ani și ani în casa celei care avea să fie promovată de Traian Băsescu și Mircea Toader la ÎCCJ? Sau mai există și alte motive de care se feresc toate părțile. Şi Livia Stanciu, și Mariana Rarinca, și CSM? Într-o declarație dată de Mariana Rarinca și existentă la dosarul cauzei se pomenește și despre lucrări de diplomă făcute de gălățeancă și de alte servicii făcute de președinta Înaltei Curți?

De ce n-a cercetat nimeni afirmațiile Marianei Rarinca? De ce, la un moment dat, după izbucnirea scandalului, femeia de încredere din casa soților Stanciu a pomenit despre lucruri extrem de grave, cu probe certe, pe care le are depuse într-un loc secret și sigur? Am văzut cu ochii mei aceste afirmații făcute în fața unei camere de luat vederi și care au rămas undeva în umbră. La ce se referă aceste probe și ce ascund ele? De ce se teme Mariana Rarinca să dea în vileag dovezile din perioada în care ea era curierul și omul de încredere dintre judecătoarea Livia Stanciu și avocatul Stanciu din Galați, soțul președintei ÎCCJ?

Notele Cabinetului de avocați ”Corneliu Liviu Popescu” subliniază dreptul judecătorului Risantea Găgescu de a-și prezenta poziția la judecarea contestației în anulare. Prezența judecătorului Risantea Găgescu la judecarea pe fond a acestei contestații în anulare este absolut obligatorie. Îi vizează cariera profesională, imaginea și statutul profesional.

Cabinetul de avocatură “Corneliu Liviu Popescu” mai subliniază o ciudățenie care trimie la aceeași bănuială. Procurorul care semnează contestația în anulare, Monica Danciu, a candidat de mai multe ori pentru a fi promovată ca judecător la ÎCCJ și de fiecare dată a fost respinsă. Cine poate garanta imparţialitatea unui procuror care vizează un post într-o instituție condusă de o parte grea în dosarul de față?

Cum încearcă binomul DNA-ÎCCJ (SRI-ul încă nu se vede!) să întoarcă o decizie definitivă și să trimită după gratii un martor incomod se vede din toate chichițele prin care se încearcă schimbarea turnurii acestui proces. Din păcate, ele sunt extrem de specioase și greu accesibile publicului larg.

E dificil de explicat de ce un complet de judecată nu-și poate desfășura activitatea decît într-o ședință de judecată (fie publică, fie în camera de consiliu) și nu poate decide ceva decît printr-o hotărîre judecătorească. Iar în legătură cu cererea de schimbare a termenului de judecată nu poate decide decît printr-o încheiere ce trebuie motivată. Or, în cazul Rarinca, pentru a grăbi calendarul și pentru a putea forma un complet ideal pentru o pedeapsă demolatoare, termenul de judecată a fost soluționat de un singur judecător (nu de doi) și nu într-o ședință de judecată și nici printr-o încheiere.

Mai pe șleau, cu eludări și interpretări, dosarul Rarinca a fost dus cu abilitate sistemică de CSM, ÎCCJ şi DNA la porțile unei condamnări a Marianei Rarinca, iar judecătoarea Risantea Găgescu, în fața unei sancțiuni profesionale. Asta, în vreme ce CSM-ul evită să cerceteze plîngerile Marianei Rarinca și volutele profesionale ale președintei ÎCCJ, mai ales cele de la Galați și cele de la instructajele organizate de SRI.

Pentru prima dată după trîmbițatele prefaceri, reforma justiției din România trădează fără chip de tăgadă existența aranjamentelor de tip vechi în chiar fundamentul existenței sale.