Arma silenţioasă nu face zgomote explozive, nu cauzează răni fizice sau mentale vizibile şi, la nivel de aparenţă, nu interferează cu viaţa socială a nimănui. Dar asta numai pentru un observator neavizat. Căci, în realitate, arma silenţioasă provoacă şocuri teribile la nivel subconştient, pagube teribile şi de neînlăturat din punct de vedere fizic şi mental şi grave tulburări ale vieţii sociale individuale sau colective – şi asta este de domeniul evidenţei pentru cel ce ştie unde să se uite.
Publicul nu poate înţelege această armă tăcută şi, de aceea, nu poate crede că este atacat în mod discret şi insidios. Publicul poate, în mod instinctiv, să simtă că ceva este în neregula; dar, mulţumită naturii tehnice a armei tăcute, publicul nu îşi poate exprima acest presentiment într-o manieră raţională, inteligibilă. Aşa că publicul nu va şti cum să strige după ajutor, iar indivizii obişnuiţi nu vor şti cum să se asocieze cu alţii pentru a se apăra colectiv contra armei tăcute.
