Omul de azi nu vrea să dea şi el ceva, vrea doar să primească, fără osteneală şi fără nici o jertfă personală. Se teme să se privească pe sine în ochi. Sistematic fuge de sine însuşi. Se zbate în golul său lăuntric. Postul Mare funcționează ca un aparat de radiografiere, ca un aparat fotografic, ca o oglindă. Într-un anume fel, nu-l dorim, tocmai pentru că ne va dezvălui realitatea noastră ascunsă.
Postul, de exemplu, nu este o interdicție, nici un simplu exercițiu de îmbunătățire individuală. Este, cum spun Părinții Bisericii, o foame şi o însetare după plinirea Trupului lui Hristos. Este un mod liturgic al Bisericii. Eu postesc nu doar pentru mine, ca individ, ci ca mădular viu al unui Trup ce însetează după plinirea Sa în Hristos, capul Său.
Sfânta Biserică ne pregăteşte prin cele două căi puse înainte. Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei? Eşti liber să alegi şi ai minte să descifrezi ce este bine şi ce este rău. Să nu iei binele drept rău şi răul drept bine. Trebuie să păşim cu inima curată în Postul cel Mare, în vederea Paştelui, a trecerii noastre de la omul trupesc la omul duhovnicesc, pentru ca nu numai cu gura, dar şi cu strunele sufletelor noastre să putem cânta „Hristos a Înviat!”.
Cum “astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”? Doxologia: Săptămâna Sfintelor Pătimiri în imnele poetice ale Bisericii – Sfânta şi Marea Joi „Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi credincioşii la loc înalt cu gânduri …
Doxologia: Noi toţi suspinăm după lumină Iubiţi credincioşi, Astăzi S-a schimbat la faţă pe Tabor Domnul nostru Iisus Hristos, ca să întărească în credinţă pe ucenici că El este Fiul lui Dumnezeu, iar în vremea patimii de bunăvoie să înţeleagă …
