INTALNIREA CU MIRELE NOSTRU, LA CINA CEA DE TAINA. Cum sa avem candelele aprinse, cum sa ne pregatim pentru Impartasire si cum sa PARTICIPAM LA DENII pentru A TRAI INVIEREA CA EVENIMENT LAUNTRIC, NU EXTERIOR?

17-04-2014 23 minute Sublinieri

Cum “astept Invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie”?

Doxologia: Săptămâna Sfintelor Pătimiri în imnele poetice ale Bisericii – Sfânta şi Marea Joi

Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi credincioşii la loc înalt cu gânduri înalte, să ne îndulcim prin Cuvântul cel Preaînalt, din cuvântul Său cunoscându-L, pe care să Îl slăvim”.

Sfânta Biserică, prin imnele sale preface dogma în viaţă. Învăţătura Mântuitorului Hristos nu rămâne doar în paginile Sfintei Scripturi, uitată şi ea în bibliotecă. În ortodoxie, teologia şi dogma sunt prefăcute în cântare, în imn de slavă lui Dumnezeu. Prin cântare, omul ia ceva din misiunea îngerească. Aşa spune şi Fericitul Augustin, în unul dintre tratatele sale teologice: Învaţă omule să cânţi, căci Dumnezeu nu va şti la judecată dacă să te aşeze în cetele îngerilor sau ale oamenilor, tu ştiind să cânţi la fel ca îngerii!”.

În Sfânta şi Marea Joi, tocmai aceasta fac credincioşii, slujesc cu îngerii în dumnezeiasca Liturghie. Un singur glas – preot, îngeri şi popor euharistic! Imnografia sacră numeşte jertfa nesângeroasă din Joia Pătimirilor, când a fost instituită Sfânta Euharistie sau Împărtăşanie, drept ospăţ al stăpânului”.

Împărtăşirea noastră, a credincioşilor cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, în mod real este asemănată cu o mare petrecere la masa împăratului. De câte ori un om de rând are cinstea să stea cu un rege sau cu un împărat, la aceeaşi masă? Puţin probabil. Dar întâlnirea din Sfânta Împărtăşanie devine cu mult mai mult decât un eveniment monden! Dumnezeu, Cel ce a creat tot ceea ce este văzut, Îşi lasă slava Sa şi ne cheamă pe fiecare în parte la masa Lui cea îmbelşugată.

  • Ziarul Lumina:

Arhim. Timotei Aioanei: Să întâmpinăm Mirele Cel fără de moarte cu făclii luminoase

Lecturile şi cântările Triodului ne-au însoţit zece săptămâni într-un urcuş duhovnicesc şi într-o călătorie interioară cu Hristos către noi înşine. Ce-am descoperit înlăuntru mărturisim sub epitrahil, cu permanenta dorinţă de a fi mai buni, de a ne schimba gândirea şi trăirea. Dacă n-am putut urca câteva trepte pe scara virtuţilor, aşa cum ne-a chemat evlaviosul şi filocalicul egumen de la Sinai, Sfântul Ioan Scărarul, măcar „să nu fim lepădaţi afară din cămară, tânguindu-ne“, ca să cităm din marele Canon de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul.

Timpul petrecut alături de cuvintele şi rugăciunile Triodului constituie de fapt multe ceasuri câştigate, iar dacă n-am meditat cumva cu atenţie şi zăbava cuvenită, am irosit de fapt vremea vieţii noastre şi n-am răscumpărat-o, aşa cum ne îndeamnă cuvintele Scripturii.

Ceasurile de rugăciune şi meditaţie profundă din săptămâna care precedă luminata zi a Învierii Domnului le trăieşte fiecare după credinţa şi evlavia lui.

Mulţi dintre fiii Bisericii părăsesc grija cea lumească şi se roagă mult, alungând întunericul nopţii păcatului şi căutând lumina pe care a adus-o în lume Cuvântul care S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi şi am văzut slava Lui, ca a unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan 1, 14).

Să lepădăm lenea departe de la noi şi să întâmpinăm pe Hristos, Mirele Cel fără de moarte, cu făclii luminoase şi cu cântări, pentru a nu rămâne afară de cămara lui Hristos, după cum spun cântările acestei perioade.

Dacă privim în mod general la viaţa Bisericii, observăm că mulţi fraţi de-ai noştri găsesc în perioada Păresimilor, mai ales în prima şi ultima săptămână a postului, timp mai mult pentru a-şi îndrepta paşii spre Biserică. Când facem un pas spre Dumnezeu, El face zece sau o sută către noi.

Dacă suntem măcar acum sinceri, observăm, din nefericire, că într-o mare măsură suntem preocupaţi de lucruri neînsemnate, trecătoare. Celor veşnice nu le acordăm atenţia cuvenită şi trecem pe lângă ele tot mai grăbiţi şi mai indiferenţi.

Sinaxarul Triodului din Sfânta şi Marea zi de Joi a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, urmând predaniile dumnezeieştilor Apostoli şi ale Sfintelor Evanghelii, ne-a lăsat spre prăznuire patru evenimente: Spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de Taină; Rugăciunea cea mai presus de fire şi Vânzarea [Prinderea, n.n.] Domnului.

Toate cele amintite au o importanţă covârşitoare în istoria mântuirii, în viaţa Bisericii şi, implicit, în drumul nostru spre dobândirea Împărăţiei, între acestea având de fapt întâietate Euharistia, medicamentul nemuririi, marele dar pe care Mântuitorul l-a lăsat oamenilor.

Cu puţin timp înainte de Sfintele Sale Pătimiri, Domnul Hristos, fiind împreună cu ucenicii Săi, cărora le-a descoperit tainele Împărăţiei cerurilor vreme de trei ani şi mai bine, le-a mărturisit:

Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea, căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 22, 15-16).

După cină au plecat în Grădina Ghetsimani, loc predilect de rugăciune şi linişte, la poalele muntelui Eleonului, unde Domnul adeseori poposea singur ori însoţit de ucenicii apropiaţi.

Importanţa Euharistiei este subliniată, dintru început, de cuvintele Mântuitorului descoperite şi lui Pavel, vasul cel ales, care în Epistola I către Corinteni, capitolul 11, versetele 23-26 spune:

„Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci, de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni“.

Aflăm, astfel, că primirea Trupului şi Sângelui Domnului impartasirea-apostolilor-1se face întotdeauna spre pomenirea Lui. În acest sens, creştinii sunt hristofori, adică purtători de Hristos. În Hristos suntem un singur neam, un popor al Împărăţiei. Ucenicii, răspândiţi până la marginile pământului, au dus cu ei Taina Euharistiei. Primele comunităţi înfiinţate sub teroarea persecuţiilor aveau în centrul lor tocmai frângerea pâinii.

Înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii, fiii Bisericii se pregăteau cu mare atenţie, iar ierarhii şi teologii perioadei de început şi de aur a creştinismului au acordat spaţii ample teologhisirii despre acest capitol esenţial din învăţătura noastră de credinţă. De fapt, aşa a rămas mereu Euharistia, în centrul Teologiei, reper fundamental al cultului ortodox şi al luptei noastre duhovniceşti întru dobândirea mântuirii.

Joia Sfintelor Pătimiri ne aduce aminte de momentul în care Domnul a instituit Euharistia, de aceea, Liturghia acestei zile are o semnificaţie specială şi o importanţă covârşitoare, reflectate în primul rând în sfinţirea unui Agneţ din care se va pregăti Trupul şi Sângele Domnului, păstrat în Sfântul Altar pentru împărtăşirea pruncilor şi a bolnavilor, în cazuri speciale, pe parcursul unui an întreg.

Liturghia Marelui Vasile, unită întotdeauna cu Vecernia, are cântări care vorbesc despre evenimentul petrecut în 13 Nisan, anul 30 d.Hr. Ele ne vestesc că

„adună-se acum soborul iudeilor, ca să dea lui Pilat pe Ziditorul şi Făcătorul tuturor. O, nelegiuiţii, o, necredincioşii! Că rânduiesc spre judecată pe Cel ce vine să judece viii şi morţii; pe Cel ce vindecă patimile Îl gătesc spre Patimă. Doamne, îndelung-Răbdătorule, mare este milostivirea Ta, slavă Ţie. Iuda cel fără de lege, Doamne, care şi-a întins mâna în blid la cină, împreună cu Tine, şi-a întins mâinile fără de lege ca să ia arginţii; şi cel ce socotea preţul mirului nu s-a temut a Te vinde pe Tine, Cel fără de preţ; cel ce şi-a întins picioarele să i le speli Tu, Stăpânul, Te-a sărutat cu vicleşug, ca să Te dea celor fără de lege“…

În locul heruvicului cunoscut de peste an, marii Părinţi ai Bisericii au hotărât, de demult, să pună în această zi o frumoasă alcătuire, numită Cinei Tale celei de Taină, esenţă a unor învăţături pilduitoare şi, în acelaşi timp, rugăciune fierbinte, ca să fim şi noi părtaşi înfricoşătoarei, minunatei şi mântuitoarei Cine de Taină. Ni se aminteşte să nu spunem vrăjmaşilor Domnului tainele Lui şi nici să-I dăm sărutare vicleană ca altădată Iuda vânzătorul. Trebuie să urmăm însă comportamentul onest al tâlharului răstignit în preajma Mântuitorului, care a câştigat Raiul doar mărturisind Dumnezeirea Lui şi rugându-L să-l pomenească întru Împărăţia Sa.

impartasire femei PatriarhieDintr-un anumit punct de vedere, nimeni nu este vrednic să se apropie, să slujească la Sfânta Liturghie şi să se cuminece cu Sfintele Taine. Ne ajută însă mult lacrimile de pocăinţă strivite de pleoape în colţul ochilor, la vremea când în genunchi citim rugăciunile rânduite şi, „venindu-ne în sine“, ne întoarcem către Părintele cel iubitor, Care aşteaptă întoarcerea celor plecaţi departe, în lumea păcatului. Ne mai ajută dorinţa profundă de a fi împreună cu Hristos şi iertarea duhovnicului pe care o primim ca şi cum ar veni de la Hristos Însuşi.

Gândindu-mă acum la importanţa Euharistiei, îmi amintesc de felul în care oameni ai lui Dumnezeu, trăitori departe de lumina reflectoarelor şi paginile jurnalelor, îşi duceau (şi încă îşi mai duc) viaţa întru aşteptarea întâlnirii cu Domnul, prin chipul pâinii şi al vinului prefăcute în Dumnezeieştile Taine odată cu pogorârea harului Sfântului şi de viaţă făcătorului Duh. Posteau îndelung, cu bucate simple, fără vin şi untdelemn. Se fereau de păcate, de vorbiri pe la colţuri, de intrigi şi tulburare. După ce se îngrijeau de cei mai săraci ca ei oferindu-le un semn de bunăvoinţă, căutau duhovnicul, căruia îi mărturiseau păcatele cu adânc de smerenie… Îşi cereau iertare de la toţi, cu maximă conştiinciozitate şi mergeau la biserică având bucuria negrăită a întâlnirii cu Mântuitorul.Chiar dacă nu era deasa împărtăşire,[…], era pregătirea îndelungată şi exemplară.

vizita bolnaviO altă practică ce subliniază respectul acordat Euharistiei este cea legată de împărtăşirea celor suferinzi.

În satul Rădăşeni, din ţinutul Fălticenilor, bolnavii ţintuiţi la pat erau împărtăşiţi în cele patru posturi, dar şi în răstimpul anului, la intervale de cel mult 40 de zile. Acesta era obiceiul împământenit de marii duhovnici Paisie Olaru şi Cleopa Ilie, bine cunoscuţi sătenilor şi de altfel prezenţi de multe ori în viaţa comunităţii.

Când preotul pleca de la biserică cu Sfânta Împărtăşanie, purta pe grumaz epitrahilul şi cutiuţa cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului în mâini. Suna atunci clopotul mare. Mântuitorul era în mijlocul oamenilor. Preotul, bătrân cum era, mergea agale pe uliţele satului, prin nămeţi, pe ploaie ori vreme bună. Credincioşii se închinau cu evlavie, sărutau mâna preotului, ştiind că merge câteva case mai departe, ducând cu el mărgăritarul cel mai de preţ la un suferind care aştepta această binecuvântare. După spovedanie şi împărtăşanie, bolnavii erau mai senini, mai încrezători, mai plini de speranţă. Mulţi dintre ei îşi recunoşteau public carenţele şi spuneau că nu sunt vrednici să primească acest mare Dar de la Dumnezeu, partea lor de Cer, arvuna Raiului de care nu-i lipsise Biserica.

N-am auzit în anii aceia să fi fost vreo familie care închidea uşa preotului, sau care să nu-i fi solicitat prezenţa la căpătâiul bolnavilor, în preajma Sfintelor Paşti ori la alte sărbători importante de peste an.

impartasanieTrecem adeseori oricum, fără a ne cutremura, pe lângă minunea care se întâmplă sub ochii noştri la fiecare Sfântă Liturghie. Aflându-ne în Altar, ne comportăm ca şi cum am fi într-un loc oarecare. Puţină evlavie şi puţină trăire duhovnicească! Să ne gândim că Sfântul Simeon Noul Teolog afirma că preotul care nu vede harul pogorând în potir nu merită să fie preot.

În această zi care ne aduce aminte de Cina cea de Taină, când Mântuitorul a instituit Euharistia, se cuvine să reflectăm cu atenţie la negrăita milostivire a lui Dumnezeu faţă de noi, arătată sub chipul pâinii şi al vinului. Să nu uităm că, ori de câte ori ne cuminecăm, facem aceasta „întru pomenirea Lui“, vestind moartea Domnului până când El va veni…

PS Varsanufie Prahoveanul: Pregătirea pentru venirea Mirelui: aşteptare şi trezvie

Dacă perioada celor patruzeci de zile din Postul Mare de până acum ne-a condus tot mai mult către conştientizarea păcatelor noastre, conştientizarea stării noastre de pelerini pe acest pământ, accentuând în chip pedagogic starea de pocăinţă neîncetată pe care trebuie să o dobândim, iată că Săptămâna Patimilor prin toate slujbele ei este orientată eshatologic către unirea cu Hristos euharistic, întâmpinarea Mirelui nostru şi unirea cu El, nu simbolic, ci real, în Trupul şi Sângele Său.

În săptămâna aceasta, Săptămâna Mare, nu temporal, ci mare ca importanţă pentru viaţa noastră în Hristos, mai puţin plângem păcatele noastre, cât Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos şi Moartea Sa, pentru a ni le împropria, încât să înviem împreună cu El:

„Mire, Cel ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul cel ticălos al greşelilor mele prin împărtăşirea pătimirilor Tale şi, împodobindu-mă cu haina slavei frumuseţii Tale, fă-mă împreună şezător luminat la masa Împărăţiei Tale, ca un Milostiv (Stihira 3 a Stihoavnei, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triodul, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 489).

Astfel, întreaga patruzecime se împlineşte în Săptămâna Patimilor:

„Săvârşind aceste patruzeci de zile cele de suflet folositoare, cerem să vedem şi Sfânta Săptămână a Pătimirilor Tale, Iubitorule de oameni, ca să preaslăvim în ea măririle Tale, şi nespusă orânduirea Ta cea pentru noi“ (Idiomela, glas VIII, Vecernia Sâmbetei lui Lazăr, Triod, p. 484).

Perspectiva aceasta eshatologică, a sfârşitului, pe care o are întreaga Săptămână a Pătimirii lui marti-parabola-celor-10-fecioare-bunHristos şi a noastră împreună cu El în chip mistic, este accentuată chiar de la începutul slujbelor Deniilor din primele zile, când se cântă troparul:

Iată Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară de Împărăţie să te încui“.

Troparul acesta subliniază admirabil prima pildă din Evanghelia care se citeşte la Denia de luni seara (Utrenia din Sfânta şi Marea zi de Marţi), Pilda celor zece fecioare, din care, cu siguranţă, se şi inspiră. Mesajul esenţial al Evangheliei zilei acesteia este tocmai atenţionarea noastră de a nu rămâne în afara Împărăţiei, departe de „cămara cea împodobită a lui Hristos“. Atât cântările slujbei de astăzi, cât şi pericopa Evangheliei nu sunt altceva decât îndemnuri la priveghere pentru a putea intra împreună cu Hristos în cămara Împărăţiei Sale:

„Pe Mirele, fraţilor, să-L iubim, candelele noastre să le îngrijim, în virtuţi strălucind şi în credinţă dreaptă, ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiţi, cu fecioarele cele înţelepte ale Domnului (Sedealna, Glas IV, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triod, p. 486).

Vinerea-Mare-(c)-eMM.roÎntâmpinarea Mirelui se face cu candela sufletului aprinsă; candelă aprinsă de sălăşluirea virtuţilor în noi, care o ţin veşnic arzândă, nu precum cea a fecioarelor nebune ce nu au ştiut să aibă untdelemnul iubirii ca imbold al trezviei lor. Prin rugăciune neîncetată şi păzirea inimii fără preget, ajungem la întâmpinarea Mirelui cum se cuvine, la poftirea de către El la veşnicul ospăţ.

Hristos, Mirele Bisericii, ne cheamă pe toţi la ospăţul Său de nuntă:

„Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă (Sedealna, Glas IV, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triod, p. 486),

dar pentru a putea fi împreună-părtaşi la ospăţul Său trebuie să împlinim condiţiile arătate în Pilda celor zece fecioare: trezvie neîncetată, feciorie şi untdelemn în candela sufletului:

„La ceasul sfârşitului, suflete, gândind, şi de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ţie cu iubire de osteneală, lucrează-l ticăloase, priveghind şi grăind: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos“ (Condac, glas 2, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triod, p. 487).

Pilda celor zece fecioare subliniază faptul că fecioria, chiar dacă este o virtute „ce are mult merit şi este într-adevăr mare“ (Sinaxar în Sfânta şi Marea Marţi, Triod, p. 487), trebuie însoţită de permanentă priveghere, şi mai ales de milostenie, căci aşa cum explică şi Sinaxarul zilei, untdelemnul pare a fi proba de încercare pe care nu au trecut-o toate acele fecioare:

„Pe cinci dintre ele le numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi multul şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei (…). Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire, prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii“ (Triod, p. 487).

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPrivegherea, trezvia, permanenta luare aminte la sufletul nostru şi gândul la sfârşitul nostru pământesc (simbolizat de somnul ce le-a cuprins pe toate cele zece fecioare, care erau în aşteptarea venirii Mirelui  ce întârzia), trebuie să fie o stare de a fi a noastră, ethos autentic de vieţuire creştină, şi nu o etapă de moment:

„De lenea sufletului meu dormitând eu, Mire-Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă de virtuţi, şi m-am asemănat fecioarelor celor neînţelepte, trândăvind în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale, ci scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă primeşte în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi cântă neîncetat: Doamne, slavă Ţie!“ (Stihira 2, la Laude, Utrenia în Sfânta şi Marea zi de Marţi, Triod, pp. 488-489).

Dacă înţelegem că viaţa noastră întreagă nu este decât o pregătire pentru reîntoarcerea noastră în Raiul cel pierdut, că suntem aici doar pentru a-L aştepta pe Mirele sufletului nostru să ne readucă la acasă cel veşnic, doar atunci putem înţelege de ce milostenia, iubirea aproapelui şi a lui Dumnezeu în concret, jertfindu-ne pe noi înşine, este singura modalitate de a pregusta de acum, şi apoi de a gusta veşnic, bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu. Evanghelia din Sfânta şi Marea zi de Marţi, precum toate slujbele Săptămânii Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos, accentuează în mod evident lepădarea de sine ca singură posibilitate de sporire duhovnicească a noastră până la unirea noastră cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat.

Pregătirea pentru marele praznic al Paştilor: Cum putem trăi cu adevărat bucuria Învierii

Pregătirea pentru Învierea Domnului trebuie făcută în duh de rugăciune şi post, prin eliberarea de egoism şi descoperirea revelaţiei dumnezeieşti prin iubire. Rugăciunea pe care o facem pentru iertarea păcatelor devine hrană spirituală, anulând astfel hrana materială. Spovedania ne ridică din păcat pironindu-ne pe cruce, ca mai apoi să înviem prin Sfânta Euharistie.

protos-ioachim-ceausu-2Un interviu cu protos. Ioachim Ceauşu, de la Mănăstirea Cernica.

Preacuvioase părinte, în aceste zile, în care credincioşii se apropie mai mult de Biserică, cum ne sfătuiţi să ne pregătim pentru marele praznic al Învierii?

Protos. Ioachim Ceauşu: Mulţi ar putea spune că trebuie o pregătire specială pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului, dar nu este chiar aşa, deoarece toată viaţa noastră trebuie să fie închinată Domnului. În această perioadă trebuie să ne cercetăm cu mai multă atenţie. Această cercetare nu se poate face la voia întâmplării, ci rezumată la voia noastră proprie în duh de rugăciune şi post, prin eliberarea de egoismul nostru şi descoperirea revelaţiei dumnezeieşti prin iubire.

[…] Cum ne ajută Sfânta Taină a Spovedaniei în urcuşul spre Înviere?

Dumnezeu, când a creat omul, l-a creat bun. Datorită faptului că acesta nu a făcut ascultare a pierdut din bunătatea dumnezeiască, aducând în lume păcatul şi consecinţa sa, moartea, care sunt contrare firii omeneşti primordiale. Pentru faptul că omul nu mai concepe păcatul ca fiind ceva contrar legilor dumnezeieşti, acesta perturbă relaţia sa cu Creatorul, dar şi cu semenii. Păcatul devenit eşec, deviere, abatere gravă de la problemele dumnezeieşti, îl face pe om mai vulnerabil în faţa diavolului care nu încetează în nici o clipă să-l sfătuiască greşit. Păcatul îl face pe om să se îndepărteze de Dumnezeu, făcându-şi rău singur, ducându-l către o incapacitate de simţire spirituală. Dumnezeu ne dă mântuirea prin pocăinţă. Pocăinţa se face prin mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului. Mărturisirea trebuie să fie: completă; sinceră şi din bunăvoie; făcută în taină; cu umilinţă şi zdrobire de inimă.

Spovedania este taina care îl ia pe om din mocirla păcatului, îl ridică prin durerea trupească şi suferinţa sufletească, pironindu-l pe cruce, ca mai apoi să învieze prin mărturisire, prefaţând astfel urmarea lui Hristos prin Înviere.

Care este folosul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului?

Prin post înfrânăm trupul şi sufletul de a mai păcătui, prin Spovedanie ştergem păcatele, iar urmarea este cina de taina - versiune inedita frumoasaedificatoare, primirea Trupului şi Sângelui Domnului care vine ca mărturie că Hristos sălăşluieşte în noi. În aceste momente prin care omul primeşte postul ca o Taină a Pocăinţei, starea omului este reflectată ca într-o icoană a Judecăţii de Apoi, cu marea realizare că el se acuză acum singur, iar la judecata cealaltă nu va mai fi acuzat. Urmarea acestei acuze proprii este precedată de primirea lui Hristos, noi ne unim cu El, făcându-ne părtaşi ai unei tainice Cine. Aceasta remarcându-se pe o altă icoană ce reprezintă Sfânta Euharistie. Prin Euharistie, Hristos ne îndeamnă să participăm la toate momentele vieţii Sale pământeşti, să fim părtaşi ai fericirii veşnice, făcând ca jertfa sa pe Cruce să devină de fapt iubirea supremă revărsată asupra noastră.

Precum Sfinţilor Apostoli Luca şi Cleopa, pe drumul spre Emaus, li „s-au deschis ochii lor şi l-au cunoscut“ după ce Mântuitorul „a luat pâinea, a binecuvântat şi frângând le-a dat lor“, tot aşa se întâmplă şi cu noi, vedem şi primim Învierea Domnului cu bucurie dacă reuşim să ne pocăim cu adevărat. Vine Hristos în noi, ne vorbeşte, dar trebuie să şi reuşim să-L cunoaştem ca mai apoi să-L primim prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său.

Cum facem ca grijile lumeşti să nu ne îndepărteze de pregătirea pentru Înviere?

Purtarea de grijă a credincioşilor trebuie să fie una dumnezeiască. În momentul când amestecăm grija dumnezeiască cu cea lumească înseamnă că suntem departe de Înviere. Credinciosul nu se poate limita la o perioadă de pregătire, cum ar fi în cazul de faţă, Postul Mare, ci trebuie ca toată viaţa sa pământească să fie în concordanţă cu dumnezeirea. Atunci când omul doreşte să aibă şi să realizeze mai multe în viaţa pământească, de fapt el se îndepărtează de Dumnezeu. Grija pentru viaţa cea veşnică trebuie să se sălăşluiască în noi. Dumnezeiasca Liturghie trebuie să fie continuată de către creştini în viaţa aceasta pământească, ca astfel toate lucrurile lumeşti comune şi banale să poată fi încadrate într-o Liturghie permanentă şi sfinţită prin harul dumnezeirii. Ca recomandare, să ne aducem aminte de stihirile Sfântului Ioan Damaschinul de la Slujba de înmormântare:

Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier…“

Viaţa aceasta pământească trebuie să o trăim cu credinţă, dragoste şi în nădejdea că vom câştiga viaţa cea veşnică, prin mântuirea sufletului.

Cum putem trăi cu adevărat bucuria marelui praznic al Învierii Domnului?

Bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos o putem trăi atunci când suntem împăcaţi unul cu altul, când suntem izbăviţi de întristare, când sufletul nostru tresaltă de bucurie duhovnicească. Trebuie să ne gândim că prin Înviere a venit în lume izbăvirea sufletelor noastre, mântuirea noastră şi că moartea, consecinţa păcatului, a fost biruită de Domnul. Biruinţa aceasta a venit prin Hristos Domnul, arătând astfel că şi creştinul poate să recurgă la această cale de mântuire.

  • Doxologia:

Arhim. Mihail Daniliuc: Alături de Hristos pe drumul Crucii

Ne apropiem cu pași repezi de Slăvita Înviere! Program încărcat, activități solicitante care, nu arareori, ne răpun. Osteniţi, mulţi dintre noi nu reuşim să participăm la denii sau, dacă printr-un efort răzbim să căpătuim un dram de timp pentru slujbele speciale rânduite de Biserică în zilele premergătoare Praznicului, adesea ajungem istoviți. Unii Părinți glăsuiesc că astfel procedând facem ca sângerările Nevinovatului Răstignit să fie pricinuite nu doar de bicele aprig mânuite de chinuitori, ci și de nepăsarea noastră de a ne lăsa răpită sărbătoarea de grija preparării unei mese îmbelșugate ori de înghimpoasele „branduri” care se năpustesc în existența zilnică (să ne gândim doar la forfota pregătirilor; la magazinele ori piețele gemând de o mare agitată de oameni, toți grăbiți, dornici să vândă ori să cumpăre ceva; la „invazia” iepurașilor din ciocolată din magazine ori a celor luminați noaptea pe marile bulevarde ale orașelor). Să nu uităm însă că se cade să pregătim sărbătoarea nu doar trebăluind, epuizându-ne energia prin magazine după nesfârșite cumpărături, ci stăruind duhovnicește, pentru ca privirea cea lăuntrică a credinței noastre să prindă a desluși adâncul învățăturii dăruite nouă de Hristos prin Crucea şi ridicarea Sa din morți.

242_dionisiatDar, ca să ne împărtășim din negrăita lumină și bucurie a Învierii Domnului, trebuie, întâi de toate, să-L însoțim pe drumul suferinței și umilinței din dramatica săptămână a Sfintelor Sale Pătimiri. În lipsa părtășiei duhovniceşti, vom avea un Paști auster, chiar păgubos, fără lumina cea neînserată care să ne copleșească întreaga ființă. De aceea, să parcurgem cernitele zile încercând să-L ajutăm pe Mântuitorul nostru a-și duce Crucea, să gândim mai îndelung la semnificațiile acestor clipe tulburătoare.

În Joia Mare, potrivit sinaxarului zilei, prăznuim: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, Cina Cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului. În centru se află Cina Cea de Taină cu instituirea Euharistiei care se va face până la sfârşitul veacurilor în sfintele biserici, spre pomenirea jertfei Mântuitorului. Liturghia euharistică este Liturghia smereniei, a dragostei Lui, testamentul iubirii Sale de oameni: „Aceasta să o faceţi spre pomenirea mea”. De aceea în Sfânta și marea Joi se face o excepție de la postul aspru al întregii săptămâni prin dezlegare la untdelemn și puțin vin, tocmai pentru că este ziua Sfintei Euharistii, când la dumnezeiasca Liturghie se sfințește un agneț în plus, ce va fi pregătit a treia zi de Paști, prin uscare; el va constitui, de-a lungul anului, Împărtășania pentru copii, bolnavi ori alte cazuri speciale.

good-friday-2013Cu rugăciunea din grădina Ghetsimani şi cu prinderea Domnului ne îndreptăm către Vinerea cea Mare a Sfintelor Pătimiri, numite de Biserică „sfinte”, „mântuitoare” şi „înfricoșătoare”. Sfinte, fiindcă Acela Ce le‑a răbdat este Sfântul Sfinților; mântuitoare, deoarece ele au reprezentat prețul răscumpărării neamului omenesc din robia păcatului; înfricoşate, căci nu poate exista ceva mai cutremurător decât ocara, rușinea şi batjocura aruncate de făptură asupra Creatorului întregului univers, Care ne-a arătat că iubirea se dovedeşte mai mare decât moartea. În această zi, numită și vinerea seacă, nu se oficiază Sfânta Liturghie, fiind vreme de ajunare totală. Vinerea Sfintelor Pătimiri este sumbră din toate punctele de vedere: iudeii şi‑au pierdut dreptul de întâi‑născuţi, Iuda moşteneşte Iadul din pricina deznădejdii, Petru se leapădă din mândrie de Învăţătorul său, cerul se întunecă, pietrele se despică. Pe de altă parte, cainta talharului de pe cruceaceeași zi ne arată că Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, îl acceptă pe păcătosul ce se pocăiește în ultimul ceas: tâlharul de pe cruce.

Numeroşi credincioși, fără studii teologice, simt și trăiesc într-un mod deosebit de intens înlăcrimatele ceasuri ale zilei premergătoare Sâmbetei celei Mari. Există zone din Moldova unde mulți dintre ei se îndoliază. Merg la denii îmbrăcați în straie cernite, postind negru. Alții ajunează aproape în întregime în săptămâna Sfintelor Pătimiri, gustând aghiazmă mare doar după slujba prohodirii Domnului. Unii refuză să deschidă televizorul ori radioul, rupându-se astfel din iureșul vieții cotidiene, căznindu-se să se afle cât mai aproape de Iisus, dulcele nostru Mângâietor, a Cărui iubire pentru noi nu cunoaște limite, căci în braţele Sale întinse pe Cruce Hristos îl primeşte pe tâlharul pocăit şi Îi este „sete” (Ioan 19, 28) să mântuiască tot neamul omenesc. De aceea Crucea devine mijloc de mântuire şi izbăvire. De acum înainte, ea nu va mai constitui un instrument de tortură ori de ruşine. Fărădelegea s‑a înfăptuit, dar totodată Domnul Şi‑a împlinit lucrarea răscumpărătoare: „Săvârşitu‑s‑a!”. Porțile iadului s-au zdrobit, căci Hristos, pogorându-Se în împărăţia întunericului, vinerea mare epitafbiruiește pentru totdeauna moartea, aducând în locul ei viaţa veşnică. De la spaima în faţa negrăitei coborâri a Domnului pentru biruinţa asupra morţii, Prohodul trece la odihna Sâmbetei celei Mari; după fapta cea neagră de vineri, acum se întrevăd zorile albe ale Învierii. Atmosfera tristă şi apăsătoare a Sfintelor Suferințe dispare încetul cu încetul, iar lumina învierii înaintează tot mai limpede.

Așadar, să ne alăturăm Domnului, mulțumindu-I neîncetat pentru nespusele Sale suferințe, răstignirea pe Cruce, moartea și îngroparea de trei zile îndurate pentru noi. Prin toate acestea, Hristos ne învață ce înseamnă iubirea, sacrificiul și nemurirea, punând înaintea ochilor minții noastre adâncurile fragilei viețuiri pământești, marcată de dureri și moarte, pentru ca, apoi, să ne arate viața veșnică și atotputernicia Sa dumnezeiască.

Vlad Botez: Scrisori din Occident. Întâlniri cu Dumnezeu (VI)

Să ne înfruptăm din această Săptămână. Cu amândouă mâinile!

– dialoguri de seară –

[…]

Hristos îl înviază pe Lazăr după care le cere oamenilor să-l desfacă de mahramele cu care fusese legat. Adică Dumnezeu vine cu harul Său, îl dezleagă pe om de atâtea ori (la spovedanii), dar și omul trebuie să-și aducă partea sa de osteneală, și omul trebuie să-și aducă asceza lui, strigătul lui, lupta lui. Și atunci și Dumnezeu va fi tot mai prezent în viața lui. Dacă avem o relație la distanță cu Dumnezeu, pentru că așa vrem noi, asta o să și avem, din nefericire, pentru că Dumnezeu are o singură „limită” în atotputernicia Lui, și anume libertatea omului, pentru că ne-a făcut liberi și altfel și-ar încălca cuvântul pe care ni l-a dat. Suntem liberi și alegem. credinciosi-lumanariIar Săptămâna ce vine ne îndeamnă să ne luăm crucea, în cel mai concret mod, să luptăm să-L urmăm pe Hristos, pentru că în măsura pregătirii noastre așa ne vom și bucura de Înviere. Fiecare cu măsura vasului (ostenelii). Cine vine cu un pahar va primi har pe măsura paharului, cine vine cu o cupă mare va primi har tot pe măsura mărimii cupei. Pe măsura pregătirii noastre în aceeași măsură se va revărsa harul Învierii în inimile noastre.

E foarte important ca toate evenimentele pe care le trăim în Biserică să le facem ale noastre. Nu doar să marcăm momente, „a mai trecut un an, ce am mai făcut în anul acesta?”. Să jertfim (mergând la Denii) măcar o fărâmă din anul pe care ni L-a dat încă o dată Dumnezeu și să trăim și noi ceva din marea bogăție care este în Biserică în această Săptămână. Când eram student la Teologie ni se spunea la cursul de Teologie Pastorală că vom reuși să trăim în duh de Adevăr duminicile de peste an, adică ziua Învierii, doar dacă peste săptămână ne vom îndurera și noi inimile atunci când Iuda Îl vinde pe Hristos,  doar dacă ne vom sui și noi pe Cruce cu Hristos, doar dacă vom plânge și noi împreună cu Maica Domnului la picioarele Crucii, doar dacă vom sta și noi în mormânt împreună cu El. Doar așa vom putea și învia împreună cu El. Altfel, doar vom mai bifa o duminică în calendar, „n-am ratat-o nici pe asta”, și viețile noastre vor rămâne la fel, fără de strălucire, fără ca măcar vreun singur om să-și dorească și el să fie creștin văzând bucuria noastră.

Dacă vrem să trăim creștinește, dacă vrem să-I urmăm lui Hristos, trebuie să intrăm în gândul Lui Dumnezeu pentru noi și nu să-L înghesuim pe Dumnezeu în înțelegerea noastră.

HRISTOS TRAS SPRE RASTIGNIRE - Fresca de Sorin Nicolae si Adrian Botea din Biserica Nasterea Maicii Domnului din BucurestiSăptămâna care ne stă în față va fi cu  adevărat Mare dacă preocuparea noastră va fi spre cele lăuntrice, spre răstignirea lăuntrică, dacă ne vom lua crucea căutând să-I urmăm lui Hristos, asumându-ne, trăind liturgic, trăind bisericesc Săptămâna ce ne stă înainte, și nu doar așa, ca niște evenimente exterioare. Slavă Domnului, în poporul nostru încă e multă evlavie și mulți oameni merg la Denii, dar dacă ne raportăm la Denii ca la niște momente exterioare și venim de la slujba de Denii acasă în aceeași stare, dacă nu ne sfâșiem inimile când pomenim vânzarea lui Iuda, amintindu-ne, trăind aievea toate vânzările noastre, suntem mai răi decât Iuda. Dacă vrem să trăim și noi cu adevărat Învierea lui Hristos, dacă vrem ca Învierea lui Hristos să devină învierea noastră, să devină reper al anului duhovnicesc, reper de început al mântuirii noastre, asta e singura cale, să trăim lăuntric evenimentele Săptămânii ce ne stau înainte.

Hristos a biruit moartea. Ce ne rămâne nouă de făcut nu e decât să ne însușim această biruință, nu mai trebuie eu să o biruiesc, eu doar trebuie să intru în biruința lui Hristos asemănându-mi viața cu viața lui Hristos, biruind patimile așa cum pe Hristos nu L-au atins patimile, luptând să iert într-un mod foarte concret. Să ne concentrăm pe relația cu aproapele nostru, căci așa putem să trăim lăuntric evenimentele ce ne stau înainte. Iuda L-a vândut o singură dată pe Învățătorul Lui, dar noi, de câte ori nu L-am vândut pe Dumnezeul nostru, de câte ori nu ne-am vândut aproapele? Și pentru asta mai avem la dispoziție încă o săptămână. Să căutăm să ne împăcăm cu toți cei care ne-am certat, să ne cerem iertare, să nu ne mai justificăm, să căutăm să trăim mai însingurați, mai puțini comunicativi, cu mai multă întoarcere spre sine, cu mai multă adâncire în sine, să căutăm să ducem la o culme a trăirii duhovnicești cele pe care deja le-am pregustat în Postul acesta. Să facem rodnică spovedania, și în acest fel facem rodnică spovedania și roade vrednice de pocăință, când ne eliberăm inima de tot ce ne desparte de Dumnezeu, atunci se cheamă că ne luăm crucea, atunci se cheamă că Îi urmăm cu adevărat lui Hristos! Și atunci sâmbătă seara nu va mai fi doar un moment în care venim și sfințim bucate și fugim acasă să gustăm că „slavă Domnului, s-a terminat Postul”, atunci n-o să ne mai deranjeze nici înghesuiala și atunci vom ierta tuturor toate pentru Înviere și cu adevărat Duminică dimineața va fi cu adevărat și învierea noastră.

ips-teofan-impartasesteDată fiind importanța zilei de Joi, în care Hristos a săvârșit prima Sfântă Liturghie, îndemnul Bisericii este să se împărtășească tot omul care tânjește după Împărtășanie, care s-a pregătit pentru Împărtășanie. Asemenea și în noaptea de Înviere. Din nefericire, în multe zone ale țării noastre circulă o mare erezie, o mare aiureală „grăbiți-vă să vă împărtășiți ca nu cumva să veniți de Înviere să vă împărtășiți”. Scopul Postului e ca în noaptea de Înviere să ne împărtășim, să ne întâlnim aievea cu Dumnezeu. Ne-am mai întâlnit pe parcurs, ca să ne întărim, să prindem putere, la Liturghia Darurilor, Duminicile, însă toți trebuie să tânjim să ne împărtășim în noaptea de Înviere. E o mare batjocură pe care diavolul a reușit să o introducă în Biserică, ca și (falsă) tradiție. Și pentru a nu fi interpretat greșit, ceea ce am zis nu este valabil și pentru cel care tocmai și-a stins țigara înainte de a intra în biserică (în noaptea de Paști, că mă îndoiesc că va fi acolo și în Joia Mare) și care, probabil, a fost ultima dată la biserică cu un an în urmă, ci pentru tot omul care măcar tânjește să trăiască cele ale nevoinței. Ba chiar este de datoria noastră ca văzând pe cineva care se așază la rând pentru a se împărtăși și știm despre el că nici nu știe pentru ce stă la rând să-i spunem că „anafura se dă mai târziu”. 

Îndemn adresat în Săptămâna Mare către slujitorii sfintelor altare

09_slujba_de_inviere_catedrala_mitropolitana_foto_viorel_catusanuReluăm, și anul acesta, îndemnul adresat Preacucernicilor și Preacuvioșilor Părinți de a veghea ca în Vinerea Mare, zi aliturgică, aşadar când nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, să fie împărtăşite numai acele persoane care se află în situații excepționale. Aceasta deoarece cuminecarea cu Sfintele şi Preacuratele Taine se face doar în cadrul Sfintei Liturghii, în afara acesteia fiind permise numai situaţiile foarte grave.

De asemenea, fie la scaunul de spovedanie, fie de la amvon, fie prin alte modalități binecuvântate, credincioșii să fie îndemnați să participe în noaptea Sfintelor Paști nu numai la momentul pascal al luării luminii, ci şi la Utrenia Învierii şi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, astfel încât atmosfera de rugăciune și, pe cât este posibil, chiar de părtășie euharistică, să fie deplină în cea mai sfântă noapte a anului liturgic. Să fie conștientizat poporul prin cuvânt de învățătură că momentul în care se împarte lumina ce binevestește biruința asupra iadului și a morții nu este semnalul că se poate pleca de la biserică spre alte locuri (corectând, pe cât posibil, o astfel de mentalitate), ci este momentul în care suntem chemați să ne adâncim și mai mult în atmosfera liturgică din prima zi a Sfintelor Paști.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți, cler și credincioși, monahi și monahii, și să reverse în inimile voastre harul cel tămăduitor izvorât din nemăsurata Sa milostivire şi iubire de oameni!

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

***

 Conferinţa “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”

Arhimandritul Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi stareţul mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, 23.03.2009, ASCOR Iaşi –

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, IPS Teofan Savu, Pagini Ortodoxe, Parintele Nichifor Horia, Pastile/ Invierea, Postul Mare, Preoti si duhovnici romani, PS Varsanufie, Saptamana Patimilor, Sarbatori, comemorari, sfinti, Sfanta Impartasanie, Spovedania, Video, Vlad Botez

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “INTALNIREA CU MIRELE NOSTRU, LA CINA CEA DE TAINA. Cum sa avem candelele aprinse, cum sa ne pregatim pentru Impartasire si cum sa PARTICIPAM LA DENII pentru A TRAI INVIEREA CA EVENIMENT LAUNTRIC, NU EXTERIOR?

  1. Pingback: LUPTA LUI IISUS DIN GRADINA GHEȚIMANI: “Intristat este sufletul Meu pana la moarte“. CHINUL SUFLETESC AL DOMNULUI INAINTE DE PATIMA SA si marea lectie pentru noi: RUGACIUNEA e indispensabila cand avem de luat hotarari! -
  2. Pingback: CUM PETRECEM INVIEREA? Falsificarea si deturnarea Sarbatorii de Pasti intre OBICEIURI POPULARE, “TRADITII” DE MARKETING si “DISTRACTIA COOL”. De ce e important sa stam la Liturghia Invierii si CE INSEAMNA “SA LUAM LUMINA̶
  3. Pingback: PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumne­zeu a fost ‘concediat’“ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE -
  4. Pingback: Sfantul Iona de la Kiev: CE SA FACEM CA SA DOBANDIM MANTUIREA? In cine sau in ce ne punem increderea? -
  5. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului -
  6. Pingback: MARTURIA UNEI TINERE “purtatoare de mir” din zilele noastre despe INTALNIREA VIE CU HRISTOS: “Ma simteam singura, aveam nevoie de dragostea cuiva si asteptam un baiat, dar cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, am inteles că El era Mirele aste
  7. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Stareta Macrina Vassopoulos: “MAICA DOMNULUI VREA SA-I VORBIM, SA-I SPUNEM UNA SI ALTA… Si Hristos vrea sa strigam la El, vrea sa-L chemam. El este Cel iubit si vrea ca toata dragostea noastra sa I-o dam Lui” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Sfantul Ioan Gura de Aur despre NEVOIA DE POCAINTA si PREGATIREA PENTRU IMPARTASANIE: “Am căzut din mân­tuire şi nu ne lovim piepturile noastre?” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: INTRAREA IN IERUSALIM A DOMNULUI si intrarea noastra in SAPTAMANA PATIMILOR. Parintele Ioanichie Balan (audio) ne arata CUM SA NE PREGATIM PENTRU A SIMTI ADEVARATA BUCURIE A INVIERII: “Mergeti pe urmele lui Hristos!” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: CUM SE CUVINE SA PETRECEM SAPTAMANA MARE SI SFANTA A PATIMILOR LUI HRISTOS? “Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului. Cum vom cuteza sa lipsim de langa Iisus tocmai in aceste momente?” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: SPALAREA PICIOARELOR – TAINA JERTFEI SMERENIEI: “Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-a ei ţărână! Iisus vă spală iarăşi cu propria Sa mână! Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge! Iisus vă spală astăzi cu propriul S
  14. Pingback: LA OSPATUL LUI HRISTOS, IN COMUNIUNE. Pastorala la Invierea Domnului a PS MACARIE, prin care cheama la reasezarea pe vechile fundamente ale FAMILIEI si CREDINTEI FERME, avertizand asupra PERICOLELOR PENTRU FORMAREA COPIILOR intr-o lume dominata de RELATIV
  15. Pingback: SFANTA LITURGHIE si CINA CEA DE TAINA. Locul pregustarii Imparatiei lui Dumnezeu si scoala vesniciei: “Hristos Însuşi este de faţă, Domnul locuieşte în mijlocul unşilor Săi pe care îi zideşte drept Biserica Lui, Trupul Lui” | Cuvânt
  16. Pingback: VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ! “Auzi? Înviază Hristos! Adică tu, adică eu, adică toţi aceştia pentru care plângem!” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: PAZA LUMINII IN CAUSUL INIMII: “Nu poţi să te bucuri de Învierea lui Hristos, şi cu Hristos dacă nu mergi pe calea Lui. Este o bucurie care nu este din lumea aceasta, nu este o bucurie sentimentală sau trupească – şi atunci va trebui SĂ
  18. Pingback: VINO, DOAMNE IISUSE! “Nu te teme! Eu sunt Dumnezeul tău şi te ţin de mână şi te întăresc…” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: IPS Teofan la intrarea in Saptamana Mare: PATIMILE CARE NE IMPIEDICA BUCURIA INVIERII/ Pastorala de Pasti a PS Gurie: DREAPTA JUDECATA si INVIEREA – certitudinile ultime care zguduie DICTATURA RELATIVISMULUI/ Scara spre Vesnicie – intre MANA I
  20. Pingback: Pilda Fecioarelor si “PRAVILA” PRIVEGHERII DUHOVNICESTI/ Saptamana Patimilor ca o CALATORIE INTRE “INTUNERICUL CEL MAI DINAFARA” si “IMPARATIA DINLAUNTRU”/ Prea ocupati pentru CEL CE A MURIT PENTRU NOI? Mai are loc si H
  21. Pingback: “În zilele noastre atât de viclene, în care criza îi îngenunchează pe mulți, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE ÎNVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI
  22. Pingback: CUM SA NE PREGATIM PENTRU SFANTA IMPARTASANIE? Cum sa traim si ce sa facem INAINTE SI DUPA PRIMIREA SFINTELOR TAINE, pentru a ne impartasi din harul lor? “Este o problema ca prea multi primesc Sfanta Impartasanie cu usuratate. Trebuie sa ne apropiem
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare