TIMPUL NEPASARII UCIGASE/ Aruncati inca o data in bratele unui acord cu FMI/ CRIZA ALIMENTARA GLOBALA – consecinta incendiilor din Rusia sau o alta psihoza marca ONU?/ IARASI SUNTEM LA COADA JOCURILOR GEOPOLITICE/ Noul ministru al comunicatiilor, fan al actelor biometrice, ne anunta ca e VREMEa “platilor online” si a informatizarii complete a Romaniei/ VACCINUL PORCIN A FALIMENTAT INST. CANTACUZINO?/ Internetul, ultimul teritoriu liber…pentru foarte putin timp (STIRI 2 – 6 SEPT. 2010)

6-09-2010 10 minute Sublinieri

UPDATE

Anul viitor România va trebui să împrumute această sumă atât pentru acoperirea deficitului bugetar (5,2 miliarde de euro), cât şi pentru a “rostogoli” creditele mai vechi, respectiv pentru a le achita prin noi împrumuturi.

“Este dramatic”. Aşa a caracterizat preşedintele Traian Băsescu faptul că deficitul facturii sociale este de aproape trei miliarde de euro. “Trebuie să vedem cât de mult vom continua să cheltuim pentru costuri sociale. Avem un deficit de aproape 3 miliarde euro, ceea ce este dramatic. Trebuie să reducem toate bugetele”, a declarat preşedintele în contextul unor discuţii avute luni la Palatul Cotroceni cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, privind deficitul bugetar al României.

Anul viitor România va trebui să împrumute, în total, circa 13 miliarde de euro de la bancheri sau de la instituţiile financiare internaţionale, atât pentru a acoperi deficitul bugetar (estimat la 4,4% din PIB – 5,2 miliarde de euro), cât şi pentru a rambursa creditele luate până acum care vor ajunge la scadenţă în 2011. Doar pentru plata dobânzilor aferente împrumuturilor luate până acum statul va cheltui anul viitor peste două miliarde de euro, conform da-telor Ministerului de Finanţe. Din totalul de 5,2 miliarde de euro, 3,6 miliarde de euro reprezintă deficitul sistemului public de pensii, respectiv diferenţa între cheltuielile cu pensiile şi veniturile din contribuţiile sociale de stat.

***

  • Gandul:

Legea – inscripţie pe o cruce

O fiinţă umană se apropie de altă fiinţă umană, o ia de gât şi o dă gospodăreşte cu capul de perete. Îi mai trage celui căzut un şut în plină figură şi-şi vede de treabă, adică se duce să danseze. Celălalt îşi vede şi el de treaba lui, se duce purtat pe braţe, în comă, la reanimare. Atacatorul a făcut totul public, în câteva secunde, cu o rutină liniştită, ca şi cum ar fi apăsat pe clanţă, ar fi deschis o uşă şi ar fi închis-o la loc. Scena aceasta se repetă tot mai des sub diverse forme, de un număr înfiorător de ori, pe întreg teritoriul României. Femei, poliţişti, tineri, bătrâni, loviţi cu sălbăticie mecanică, umpluţi de sânge, călcaţi în picioare pentru că mergeau prea încet, pentru că deschid gura când vorbesc sau pentru că erau pe-acolo. O uriaşă nepăsare ucigaşă faţă de om, pentru care legea nu mai e decât un epitaf. Citate din textele de lege corespunzătoare decesului ar trebui scrise pe morminte ca în Cimitirul Vesel de la Săpânţa. (…) Fenomenul de disoluţie a autorităţii, despre care începeam să scriu cu 12 ani în urmă, se apropie tot mai mult de culme. El generează altul, şi mai hidos: disoluţia umanului, la scara întregii societăţi. Într-o ţară în care şeful statului e un promotor al şpriţului la volan, al capului şi dosului de labă în gură şi în care presa e încadrată la ameninţări pentru siguranţa naţională, cetăţenii devin cel mai mare pericol la adresa siguranţei naţionale a concetăţenilor lor. Derbedeismul instalat de ani de zile la cel mai înalt nivel eliberează, prin rezonanţă, rezervele de agresivitate şi urâţenie lăuntrică ale acestei naţii. Până să-i termine guvernul, românii se grăbesc să se lichideze între ei. Cool.

A crescut nivelul agresivităţii în România?

  • Adevarul:

Un băiat de 16 ani a salvat doi copii, dar a intrat în comă

Copilul erou de la Vaslui şi-a revenit din morţi pentru a doua oară

De vineri, părinţii lui stau numai la căpătâiul tânărului, internat la Spitalul Judeţean Vaslui. După 48 de ore de comă, Florin a deschis ochii pentru câteva secunde. Constanţa Onică, mama eroului, a stat lângă el de când a fost preluat de ambulanţă. Nu a mâncat nimic de aproape trei zile şi, cu toate astea, mai are încă puterea să reziste. „L-am rugat să deschidă un pic ochii. I-am spus: «Mama e lângă tine, Florin» şi atunci a deschis pe jumătate ochii şi a lăcrimat. Dumnezeu e mare şi poate va face o minune să-l salveze”, ne-a mărturisit femeia.

SA NE RUGAM CU TOTII PENTRU FLORIN!

***

  • Gandul:

Un nou guvern, un nou împrumut cu FMI. Negocierile vor începe în octombrie

Guvernul Boc remaniat se pregă­teş­te să înceapă luna viitoare ne­gocierile cu FMI pentru un nou îm­prumut prin care să fie asi­gurată inclusiv rostogolirea ra­telor din acordul actual de aproape 13 mld. euro care expiră în primăvara anului viitor. În 2011 România va avea de finanţat un deficit bu­getar de cel puţin 6 mld. euro dacă va reuşi să re­ducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, aceasta fiind cel mai probabil suma noului acord. Către FMI va avea de achitat peste 280 mil. euro, iar în 2012, când începe rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte la 1,8 mld. euro.

La împlinirea a 130 de ani, BNR chemată să substituie lipsa de coerenţă a deciziilor politice. Ce au declarat Isărescu, Băsescu şi Trichet–preşedintele Băncii Centrale Europene

Nota noastra:S-a sarbatorit cumva rolul BNR in umflarea datoriei private a romanilor? Sau grija cu care protejeaza interesele bancilor straine in fata IMM-urilor autohtone? Nu? Atunci ce s-a sarbatorit? Apartenenta la o organizatie comuna care are deasupra doar cerul albastru instelat cu pentagrame si in interior datoria fata de Marele Arhitect?

Pentru detalii, a se vedea si articolul lui Ilie Serbanescu din Bloombiz:

Romania: esecul globalizatorilor

Banci vestice au fost trimise in Est, li s-au pus la dispozitie bani nelimitati de catre propriii actionari spre a crea, prin creditare aproape fara noima, consum pentru produsele din Vest. Nu se stie exact ce s-a crezut ca se va obtine, intrucat Romania era o tara saraca, cu o slaba putere de cumparare, conditii in care transformarea ei intr-o piata de desfacere, si nu intr-un atelier de productie, era inevitabil sortita esecului mai devreme sau mai tarziu. Transformarea intr-o piata de desfacere a unei tari sarace prin indatorarea ei nu poate duce decat la innamolire completa. Indatorarea poate oferi consum doar un timp. Dupa care totul se blocheaza. Acest deznodamant intarzie numai daca exista ceva de aspirat din tara vizata: resurse naturale sau active.

În final, Kevin Dowd prezice ceea ce orice economist rezonabil poate să realizeze, anume că din această imposibilitate nu se poate ieși decât prin inflație sau prin repudierea datoriei. Noi, în România, simțim cel mai bine ce înseamnă aceasta. Pur și simplu realizezi că statul nu îți mai oferă nimic, că mare parte din întregul capital al națiunii (căi ferate, drumuri, poduri, clădiri, școli)se consumă încet-încet, fără nicio speranță ca va fi măcar înlocuit; că asistența medicală publică se volatilizează pe măsură compensarea medicamentelor dispare iar spitalele rămân fără provizii; că pensiile de stat sunt tăiate, iar dacă nu sunt tăiate se impozitează.

Toate aceste lucruri ai fost spuse și de alții. Ce nu subliniază suficient niciunul dintre profesorii citați este efectul economic depresiv al creșterilor de impozite – alea câte vor fi, căci e greu de crezut că se vor dubla. Toate calculele făcute de FMI, de Congressional Budget Office și alte instituții oficiale mizează pe faptul că economia va crește. (Tocmai am primit o informare și un buletin de vot de la American Economic Association și acolo mi se spune că membrii asociației vor fi mai bogați în viitor, drept pentru care trebuie să decidă modificarea cotizației). Dar nu va crește. Mai degrabă se prefigurează câteva „decenii pierdute” – modelul japonez. Oricum nu va crește ca în trecut, trendul istoric arată decelerarea creșterii economice. Cu cât impozitele vor fi mai mari cu atât se va munci mai puțin, cu atât se va produce mai puțin… cu atât zidul spre care ne îndreaptă locomotiva se apropie mai repede.

  • Adevarul:

Pedepse mai aspre pentru statele deficitare

Taxe pentru preoţi şi drepturi de autor

  • Hotnews:

Ministrii de Finante din UE discuta luni despre penalizarea tarilor care incalca regulile bugetare

Premierul slovac: Bancile trebuie sa plateasca pentru criza datoriilor din Grecia

Bill Gates si Warren Buffett vor merge in China pentru a-i convinge pe miliardarii chinezi sa-si doneze averile

Producţia de grâu este una dintre cele mai lovite din Rusia. Premierul Vladimir Putin a decis stoparea tuturor exporturilor de grâu până la recolta de anul viitor, când se va decide dacă producţia este suficientă pentru consumul intern şi mai rămâne ceva şi pentru restul lumii. Decizia a dus imediat la creşterea preţului internaţional al grâului, iar în cazul în care recolta globală se dovedeşte insuficientă am putea asista la o nouă criză alimentară internaţională.

Situaţia ne arată o faţă nouă a Rusiei. Până anul acesta foarte puţină lume a înţeles că Rusia nu înseamnă doar materie primă, în principal petrol şi gaze naturale. Acum vedem cum ţara lui Lenin şi a lui Stalin ne poate arunca într-o criză alimentară globală. Fără să vrea lucrul acesta.

Preţul grâului este mai mare cu 60% în Europa faţă de anul trecut, iar preţurile la carne, zahăr, cacao şi cafea cresc şi ele.

O nouă “criză alimentară” este temerea Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) după ce 2010 se anunţă un an agricol foarte prost. Seceta, inundaţiile şi incendiile au făcut ca preţul tonei de grâu în Europa să fie cu 60% mai mare decât anul trecut, în timp ce în Mozambic (sud-estul Africii), creşterea cu 30% a preţului la pâine a fost urmată de răzmeriţe. Şapte mozambicani au murit şi alte sute sunt răniţi în urma protestelor, în ceea ce ar putea fi numai “preludiul” unor tulburări sociale generate de creşterea preţului la alimente în statele în curs de dezvoltare. Seceta din Rusia, Ucraina şi Kazahstan, trei mari producători din care importau astfel de state, face ca grâul din SUA şi Europa să devină mai scump pentru cumpărători.

***


***


  • Adevarul:

Diplomaţia europeană este la răscruce

Într-un context în care statele membre vechi şi noi ale Uniunii Europene au făcut lobby pentru a obţine o felie cât mai mare din „Ministerul de Externe“ al UE, România a rămas pe dinafară. Ţara noastră nu a obţinut niciun post de ambasador în Serviciul European de Acţiune Externă. Doar două state din sud-estul Europei – Bulgaria şi Ungaria – vor avea câte un reprezentant de primă mărime în acest serviciu.

Comisarul Karel De Gucht, acuzat de antisemitism

Un obişnuit al derapajelor verbale, Karel De Gucht, comisarul european pentru Comerţ şi fost şef al diplomaţiei belgiene, a declanşat, la sfârşitul săptămânii trecute, un scandal cu tentă antisemită. El şi-a exprimat public îngrijorarea faţă de influenţa „lobby-ului evreiesc” la Washington şi incapacitatea diasporei de a trata rezonabil problema Orientului Mijlociu. De Gucht a mai spus că e „dificil să porţi cu evreii o discuţie raţională despre ce se întâmplă în Orientul Mijlociu”. Ulterior, comisarul belgian şi-a exprimat regretul că declaraţiile sale „au fost interpretate într-un sens nedorit”.

Republica Moldova se cufundă în criză?

Grupul anti-musulman Liga Engleză de Apărare, care include în rândurile sale sikhşi, evrei şi homosexuali, se uneşte cu alte mişcări europene care fac parte dintr-un nou val de extremă dreapta. În octombrie, ei au de gând să manifesteze la Amsterdam, în apărarea eroului lor, chinuitorul de imigranţi Geert Wilders, scrie euobserver.com, citat de presseurop.eu.

***

Viitorul deţinător al portofiliului Ministerului Comunicaţiilor, în locul remaniatului Gabriel Sandu, deputatul Valerian Vreme a făcut lobby pentru pasapoartele biometrice anul trecut într-o întâlnire cu reprezentanţi al clerului din Oneşti.

Sper ca experienta mea de peste 33 de ani in domeniul informaticii sa constituie o baza sanatoasa pentru sustinerea proiectelor de informatizare a societatii romanesti”. Valerian Vreme si-a fixat si primele prioritati ale mandatului sau de ministru al Comunicatiilor, pe care le-a ordonat dupa criteriile de importanta si urgenta, iar printre proiectele imediate figureaza si cele privind depunerea declaratiilor si efectuarea online a platilor pentru taxe si impozite. “Prioritatile principale sint cele privind atragerea de fonduri europene pentru domeniu, unificarea sistemelor de transmisie a datelor detinute de statul roman si utilizarea lor eficienta, precum si interoperabilitatea sistemelor informatice detinute de ministere – ne-a precizat ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme. Exista si doua masuri imediate, dintre care una cu termen la 25 septembrie, moment in care, in Romania, declaratiile pe care le fac cetatenii sa poata fi depuse online, si alta cu termen 31 decembrie, cind si platile sa fie facute online. De asemenea, in urmatorii doi ani vrem sa avem implementat sistemul de informatizare completa a Romaniei”.

(...) Au mai rămas vaccinuri de la gripa porcină?

A existat un contract între Ministerul Sănătăţii şi Institutul Cantacuzino pentru a fabrica 5 milioane de doze de vaccin. De ce 5 milioane? Pentru că e acea valoare teoretică ce ar fi acoperit eficientă populaţie, 20%-25% din total, în cazul în care epidemia se răspândea agresiv. Din păcate, a existat o mare rată de refuz a populaţiei, de rezistenţă la vaccinare chiar şi a medicilor care au avut reticenţe în a se vaccina sau în a recomanda pacienţilor vaccinarea. Noi am avut capacitatea de producţie a întregii cantităţi contractate, dar într-un anumit ritm de livrare. Totul a mers bine până în februarie, dată până la care livrasem ministerului 3 milioane de doze, iar până în aprilie, când expira contractul, am fi livrat întreaga cantitate. Din păcate, chiar şi cele 3 milioane de doze s-au dovedit a fi prea multe. Până la data ridicării autorizaţiei, eram cu restul de 2 milioane de doze în diferite stadii de fabricaţie. Am primit la finele anului trecut toţi banii pentru această comandă, dar ministerul (în fapt, Curtea de Conturi) ne-a cerut banii înapoi pe cele 2 milioane de doze de vaccin gripal pandemic nelivrate şi de care nu mai era nevoie. Pe ce nu am livrat a trebuit să returnăm contravaloarea. Dar cheltuiala noi o efectuasem în mare parte. (…)

Care e situaţia financiară a institutului în acest moment?

Din păcate, prestigiul nu generează bani. Criza sistemului sanitar ne-a afectat, în primul rând, noi livrând predominant unităţilor sanitare. Acestea n-au avut bani să ne plătească şi am acumulat datorii faţă de furnizori. Am intrat în cerc vicios, blocaj. Situaţia s-a suprapus şi cu oprirea producţiei pe liniile de produse injectabile şi returnarea acelei sume la Ministerul Sănătăţii pentru vaccinurile împotriva virusului porcin, sumă ce ne-ar fi permis o oarecare linişte financiară. La trei zile după ce am preluat mandatul, m-am trezit că nu mai am aceşti bani, dar eram nevoit să continuu investiţiile, modernizările, campania de producţie de vaccin, să plătesc salariile.

  • Voxpublica:

[Costi Rogozanu]: Ăştia se pregătesc să ne reprime protestele care nu există

[Laura Cernahoschi]:  Un jurnalist spânzurat

„Internetul este ultimul teritoriu liber”

Potrivit ziariştilor occidentali, doar bloggerii sunt cei care mai pot exercita în continuare rolul tradiţional deţinut până nu de mult de mass-media (situatia e valabila nu doar pentru spatiul rusesc, cum in mod ipocrit afirma “ziaristii occidentali” – n.n.). Kremlinul a reuşit în ultimul deceniu să controleze cele mai importante posturi de televiziune, iar ziarele şi revistele au tiraje tot mai mici, cele mai multe fiind deţinute de oligarhi cu strânse legături cu guvernul. Directorul ziarului Kommersant apreciază că Adagamov este un concurent real pentru ediţiile online ale celor mai importante ziare din Rusia, inclusiv Vedomosti şi Izvestia. „Preşedintele Medvedev nu este un tip rău şi apreciez deschiderea lui”, spune Adagamov într-una dintre rarele declaraţii de apreciere a liderului de la Kremlin, mulţumit de pasiunea lui Medvedev pentru noua tehnologie. „Internetul este ultimul teritoriu liber, dar nu va rămâne aşa pentru mult timp”, crede Adagamov, pe care mulţi dintre cititorii săi îl sfătuiesc să plece pe viitor din ţară pentru a se putea exprima liber.

Cenzura oficială

Pe de altă parte, agenţia rusească a serviciilor secrete interne, temutul FSB, nu stă degeaba şi încearcă să-i forţeze pe furnizorii de servicii de internet să blocheze site-urile indezirabile. O lege deja le impune acestor furnizori să instaleze pe cheltuială proprie un hardware, care să permită FSB să urmărească vizitatorii website-urilor şi e-mail-urile transmise. Unii furnizori de servicii chiar au început să-şi cenzureze propriii utilizatori. Companii precum Scartel, de pildă, au blocat portaluri care aparţin criticilor Kremlinului, inclusiv pe cel al fostului campion de şah Garry Kasparov.

Paşaport electronic pentru a intra pe net

Unul dintre cei mai puternici adversari al libertăţii online este tânărul Robert Schlegel (foto), de etnie germană. Ca şi Adagamov, Schlegel deţine un iPad şi scrie pe blog. Dar Schelegel are 25 de ani şi aparţine grupului pro-Putin „Nashi” (în traducere, „al nostru”), o organizaţie de tineret controlată de Kremlin. Având poziţia de purtător de cuvânt al Nashi până în 2007, Schlegel a servit ca parlamentar Partidul Rusia Unită al lui Putin. În prezent, el lucrează la o lege nouă a internetului, care ar introduce un tip de paşaport electronic pentru fiecare utilizator, ceea ce va face ca internetul să fie la fel de uşor de controlat ca şi alte forme media care au cedat, promovând interesele guvernului. Schlegel visează ca într-o zi să devină ministru. Între timp, el dă instrucţiuni tinerilor patrioţi prin clipurile postate pe YouTube de la tabăra de vară Nashi de pe lacul Seliger, aflat la jumătatea distanţei dintre Moscova şi Sankt Petersburg. Este de notorietate admiraţia faţă de Putin a membrilor Nashi. Cu ceva vreme în urmă, ziarul de opoziţie Kommersant a acuzat grupul că a lansat atacuri cibernetice care au paralizat site-ul publicaţiei. Anul trecut, Schlegel a sugerat chiar să fie permisă închiderea mai multor ziare pentru „defăimare” şi a făcut lobby pentru limitarea strictă privind proporţia de filme străine difuzate în cinematografele din Rusia, motivând că „mass-media abuzează de libertăţile lor”.

Am citit că în Bucureşti va apărea primul bloc inteligent. El o să fie controlat de un computer care va supraveghea lumina, temperatura şi consumul de utilităţi. Sunt convins că ar fi putut fi un subiect savuros pentru Chaplin, dar poate că nu comedia tehnologică este cea mai importantă în cazul nostru. Deşi aş vrea să ştiu cum au să se distreze locatarii cu computerul care o să ia decizii trăsnite când nu sunt ei acasă. În rest, totul sună perfect într-o lume blocată în trafic. Temperatura va fi reglată de pe mobil, televizorul va funcţiona numai pe programele selectate, accesul va fi permis numai cu amprenta, o mândreţe de viaţă. Povestea asta frumoasă, care îmi întăreşte convingerea că trăim într- un Afganistan întrerupt din când în când de bune intenţii, mi-a adus aminte de mai vechiul meu vis legat de un sistem universal de supraveghere şi corecţie.

***

  • Ce “dezbateri” pline de “miez” gazduieste Foreign Policy, revista zisa de politica externa…:

Cititori: De ce să plătim pentru preoţi şi Biserici

Sunt bisericile o povară pentru stat? (Să trecem la protestantism?)


Categorii

Acordul cu FMI, Al treilea razboi mondial, Carduri electronice/ cipuri, Criza preturilor, criza alimentara, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “TIMPUL NEPASARII UCIGASE/ Aruncati inca o data in bratele unui acord cu FMI/ CRIZA ALIMENTARA GLOBALA – consecinta incendiilor din Rusia sau o alta psihoza marca ONU?/ IARASI SUNTEM LA COADA JOCURILOR GEOPOLITICE/ Noul ministru al comunicatiilor, fan al actelor biometrice, ne anunta ca e VREMEa “platilor online” si a informatizarii complete a Romaniei/ VACCINUL PORCIN A FALIMENTAT INST. CANTACUZINO?/ Internetul, ultimul teritoriu liber…pentru foarte putin timp (STIRI 2 – 6 SEPT. 2010)

  1. Tot ce mai ramane poporului acesta este sa darame bisericile,sa le jefuiasca,sa batjocoreasca si ultima farama de credinta si atunci totul se va sfarsi…bancile sunt o prima faza,violenta si asa zisa solidaritate a guvernului roman sunt doar franturi din ceea ce va veni…sa ne rugam Lui cu toata inima sa ne ajute sa rezistam,sa ne lumineze mintile si sa ne apere de vrajmas

  2. Emotionanta scrisoarea parintelui C.Noica catre fiul sau, Rafail. Pentru ca acolo, la limita necredintei parintelui, acolo incepe credinta fiului cu binecuvantarea tatalui sau.

    Interesant mi se pare ca tatal, C.Noica, intuieste ca, alegerea fiului sau este aceea a unei lumi cu totul si cu totul noi, unde primim totul si nu ni se cere decat sa traim ca adevarati fii ai Tatalui Ceresc.

    Multumesc, mi-ati adus o bucurie pe ziua de azi!

  3. Au reusit sa darame si institul Cantacuzino, singurul producator de vaccinuri din tara si pentru tara. S-a terminat si cu aceasta institutie interzicandu-i-se productia si punandu-o pe butuci dpdv financiar. Statul nu intervine! Era de asteptat contrariul data fiind importanta institutiei pentru siguranta nationala. Spitalele sunt distruse si ele sau, daca mai sunt in picioare, sunt doar ca si cladiri nu ca si institutii functionale de asigurare a sanatatii publice. Medicii isi iau picioarele in spate spre zari mai umane. Co-plata pune o povara in plus natiei tot mai bolnave iar renuntarea la subventionarea medicamentelor necesare bolnavilor cronici garanteaza grabirea trecerii lor in lumea celor drepti.In aceeasi situatie dramatica se afla si invatamantul, reformat de zeci de ori de la Revolutie incoace incat nu mai stii pentru ce sa-ti pregatesti copiii. Fara strategie, fara planuri de dezvoltare pe termen lung, fara metoda, tributar inca mentalitatilor comuniste sau de oportunism dambovitean, frangand orice tentativa buna si imprumutand toate surogatele externe doar pentru a face o politica nu numai straina neamului dar chiar impotriva lui. Distruge sanatatea si invatamantul unui popor si-l lovesti la temelie. Asta e ceea ce fac vandutii acestei tari. Ce sange trebuie sa curga prin venele acestor iude de vand un neam asa de ieftin si de crud? Soarta acestui neam trebuie ca seamana tot mai mult cu a Mantuitorului: batjocorit in bunatatea lui, luata in ras si totodata temuta invatatura (traditia) lui, furandu-i bogatia (via), prigonind apostolii (aparatorii neamului), rastignindu-l in saracia crucii dar inaltandu-se in acelasi timp pe aceasta arma care a biruit pana la urma vrasmasul si a asigurat invesnicirea omului. La fel se va invesnici si acest neam! Ei (dusmanii acestui neam) lucreaza ranjind si sfasiind dar nestiind, la mantuirea neamului nostru. Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!

  4. Apropo de comentariul celor de Bussiness Cover,imi place duplicitatea si aratarea cu degetul: Rusia vinovata fara sa stie de o criza alimentara; din ceea ce mi-a spus o persoana destul de avizata despre Orientul mijlociu, prezenta rusa din Iran impiedica(deocamdata) atacarea acestei tari si aruncarea lumii in cine stie ce haos; din aceasta cauza rusii sunt foarte vinovati ca nu sunt carpele mondializarii.

    Si,deasemeni,mi se pare extrem de pretentios ‘languajul’ folosit in presa fata de penibilul acela violent din Targoviste:”disolutia umanului”. Nu este nici o disolutie a umanului,e durerea in … a autoritatilor:ai un golan-il arestezi pur si simplu in baza probelor evidente si mai lasi deoparte penibilitatea respectarii drepturilor omului. In liceu(era unul industrial,pe vremea impuscatului) cei care sareau calul erau corijati de ceilalti si nu se prea ajungea la diriginte. Si nu exista nici o disolutie a umanului,era echilibru.

  5. >Da, Băsescu pare să-şi fi pierdut minţile, dacă le va fi avut cândva la el.

    >Să nu înţelegi că măsurile pe care tocmai le-ai anunţat prin care cobori
    >mai mult de jumătate din populaţia ţării sub pragul de sărăcie nu pot fi
    >puse în aplicare dacă nu ai de partea ta majoritatea electoratului e o
    >dovadă de inconştienţă criminală.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/05/12/anul-dezastrului-total-scapa-cine-poate-iar-statele-unite-ale-europei-asteapta-dupa-colt-stiri-10-11-mai-2010/

    Paradoxal, chiar si pentru acest prag de saracie, trebuiesc bani de la bancile occidentale. Problema Romanei este ca a fost distrusa capacitatea de a produce, ca atunci cand se mai produce ceva, profitul este “repatriat” de catre “investitorii strategici” -investitori care au monopolizat principalele capacitati productive + resursele atunci cand nu le-au distrus pt ca “erau nerentanile” -, statul nemaiavand cu ce sa acopere cheltuielile curente.

    Masuri drastice de austeritate, in urma carora fiecare sa traiasca in functie de ceea ce produce se impuneau inca de acum 15-20 de ani… Nu cred ca am fi fost lasati sa facem asta.

    O sa-i invidiem pe belarusii lui Lukasenko: traiesc in saracie si austeritate severa dar independeni, intr-o economie viabila.

    Imi povestea cineva, ca la Sankt-Petersburg rusii traiesc o saracie cumplita: mancare scumpa, produse scumpe in conditiile in care vad gaze naturale, bunuri de larg consum de proasta calitate-ma refer la omul de rand. Liderii lor nu le dau mai mult decat poate produce economia; e drept ca se baga mult si in inarmari.

    NICI UN GUVERN DEMOCRAT DIN ROMANIA, NU AR REZISTA MAI MULT DE CATEVA LUNI, OFERIND CETATENILOR SAI ASEMERNEA STANDART DE VIATA, in conditiile “libertatii presei”.

    NICI UN POLITICIAN NU A AVERTIZAT: NU AVETI DREPTUL SA CONSUMATI MAI MULT DECAT PRODUCETI; NU A AVUT O ASEMENEA PLATFORMA POLITICA !

  6. Majoritatea pastorilor nostrii isi sapa groapa singuri.Am fost martorul(nu partcipantul)unor cununii religioase oficiate in Postul Adormirii Maicii Domnului(si vineri) sau de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul.Chiar daca preaingaduitorul Parinte Teofil Paraian spunea ca nunta nu-i pomana,totusi se fac dezlegari catastrofale,in dispretul sfintelor canoane.Logica e insa lumeasca. Daca nu il cunun eu,pierd banii, ca se gaseste alt preot.
    Si noi vorbim de marturisitori anti-cip,cand se fac concesii pe toate fronturile…
    Cum sa se mai sinchiseasca statul de Biserica?Dezleaga linistit la taxe care vor fi suportate tot de talpa tarii…

  7. Doamne ajuta,
    Cunosc astfel de cazuri si eu, cu nunta in situatii “speciale”.
    Astfel de persoane nu au nici un fel de credinta vie a Bisericii, multi dintre ei fiind madulare moarte, dorind doar sa-si satisfaca dorinte trupesti. Pt. ei immportanta este masa si distractia. Asta este stiut.
    Chiar daca Biserica face “concesii”, trebuie sa fie foarte atenta, deoarece Taina Nuntii poate deveni taina faradelegii.
    Multi din acesti “crestini” provin din cei plecati peste granita, unde au rupt contactul cu Biserica si neamul, iar in planul nuntii, pe ultimul loc sta Biserica (intai planifica concediul apoi restaurantul si in ultimul rand Biserica).
    Ceea ce e insa dureros, sunt acele “dezlegari” facute pt. donatii in contul eparhiei.
    Este greu astazi sa tii ca preot o linie dreapta, pt. ca ai sanse mari sa “zbori” din preotie.
    Faptul ca “fura” Taina Cununiei, acestia nici macar nu inteleg ca mai mare osanda isi aduna in ziua judecatii.
    Bine fac parintii cu viata frumoasa crestineasca spovedind viitorii miri si apoi stand de vorba si cu parintii si cu nasii, separat.
    Cred ca daca are loc o cateheza in prealabil, crestinul poate fi atentionat de primejdiile care-l asteapta dintr-o intelegere gresita a Sf.Taine ale Bisericii, ajutand astfel la o analiza mai profunda si o decizie care sa fie asumata, in toata deplinatatea ei.
    Parintele insa, la predica si la cateheaza va trebui sa fie foarte abil sa le explice greseala lor si daca tot staruiesc, Biserica poate face o “concesie” (pt. ca e dezlegare de ..sus?!), dar viata noii familii va sta sub semnul unei “schiopatari” care poate duce la dezastre spirituale si de ce..de convietuire.

    Dar, sper, din tot sufletul, ca parintii sa nu aiba astfel de cazuri..
    Oricum, nu se pot transmite urari ci doar..usor unele regrete pt. decizia neinteleapta.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare