SFANTUL PETRU DAMASCHIN DESPRE RABDARE, IMPRASTIERE, MANDRIE, MULTUMIRE SI SFATUIRE: “Cel ce nu vrea sa se smereasca ramane in intuneric…”

11-02-2011 Sublinieri

“Ajunge nebunia [mandriei] fara alt pacat, pentru pierderea sufletului”.

“Cel ce a luat de la Dumnezeu dar si se arata cu nemultumire isi pregateste pierderea acestui dar, fiindca s-a facut pe sine nevrednic de darul lui Dumnezeu”.

***

Pomenirea Sfantului Sfintit Mucenic Petru Damaschinul (9 februarie)

Unii zic ca Sfantul acesta Petru Damaschinul a trait in veacul al optulea, iar altii, ca in al doisprezecelea. Aceasta nelamurire vine din aceea ca au fost doi Damaschini [sfinti locuitori in Damasc – oras in Siria de astazi, n.n.] cu numele de Petru.

Cel despre care vorbim acum a fost un mare nevoitor. El era preamilostiv. Pentru aceasta Damaschinul nu avea nici macar o carte; ci mai curand imprumuta carti ca sa le citeasca. El citea cu ravna, strangand intelepciunea precum albina mierea. Un timp el a fost episcop in Damasc, dar cand a stat impotriva credintei islamice si a ereziei manihee, arabii i-au taiat limba si l-au aruncat in surghiun in Arabia cea mai dinauntru. Dar cu toate acestea Dumnezeu i-a dat darul grairii, astfel incat si in surghiun el predica Sfanta Evanghelie si ii intorcea pe multi la credinta in Hristos. El a alcatuit si lasat posteritatii o preascumpa carte de invatatura duhovniceasca.

A murit marturisitor si mucenic si s-a mutat la locasurile cele ceresti ale Imparatiei lui Hristos.

(in: Sfantul Nicolae Velimirovici, “Proloagele de la Ohrida”, vol I, Editura Cartea Ortodoxa-Egumenita, 2005)

Petru Damaschin este autorul unei scrieri în două cărţi, o veritabilă sinteză a spiritualităţii creştine de până la el. Aceasta poate fi considerată prima metodă sau primul itinerar al vieţii duhovniceşti apărut în Răsăritul creştin. Faţă de autorii mai vechi, el evidenţiază legătura organică dintre virtuţi şi pune accentul pe caracterul practic al vieţii duhovniceşti.

Petru Damaschin a fost un monah, cel mai probabil isihast, pe care Nicodim Aghioritul, orientându-se după apelativul „Damaschin“, îl identifică cu Petru, episcop în Damasc în cea de-a doua jumătate a secolului al VIII-lea. Din „Cronograful“ lui Teofan aflăm că în urma polemicilor sale cu arabii şi cu maniheii a fost exilat în Arabia, unde a suferit moarte mucenicească. El este pomenit în Sinaxar la 9 februarie ca fiind decapitat, deşi Teofan ne spune că ar fi vorba despre Petru de Majuma, căruia i s-a tăiat capul în aceeaşi perioadă.

(din: Făptuirea şi contemplaţia la Petru Damaschin, de Dragoş-Mihail OLTEANU, in “Ziarul Lumina”, 5 martie 2010)


Despre zidirea sufletului prin virtuti

“Orice om, zice marele Vasile, are nevoie inainte de toate de rabdare, ca pamantul de ploaie ca sa aseze pe ea, cum zice Apostolul, temelia sau credinta. Pe aceasta zideste treptat dreapta socoteala, ca un ziditor incercat casa sufletului, asezand necontenit lut din pamantul smereniei, ca sa tina la un loc piatra cu piatra, sau virtute cu virtute, pana ce se aseaza acoperisul, sau dragostea desavarsita. Atunci intra Stapanul casei si locuieste in suflet, daca are paznici buni la usa, care tin totdeauna arme in maini, adica cugetari luminoase si lucrari vrednice de Dumnezeu, ce pot pazi pe Imparat netulburat; daca nu are ca paznic o femeie, iar aceasta avand mainile ocupate cu lucrul, cum zice Sfantul Nil, talcuind vechea istorie (II Regi 4:6). De aceea, zice, nu a asezat patriarhul Avraam femeia ca paznic la usa, ci mai degraba un gand barbatesc si ager, si acesta purtand ca arme, pe langa altele, si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu, cum zice Apostolul, ca sa-i taie pe cei ce ar intra la el, sau sa-i alunge. Caci neatipind si stand drept, ucide gandurile straine printr-o lucrare ce li se opune si printr-un cuvant ce le graieste impotriva si alunga tot ce intra in inima in afara de scopul lui Dumnezeu, prin dispretuirea si lepadarea lui, ca mintea luminata sa nu se desfaca nicidecum de la vederea lui Dumnezeu si de la cugetarile dumnezeiesti.

Iar acesta este lucrul linistii, zice Sfantul Nil, precum in alta parte aducand marturie dumnezeiasca Scriptura, lamureste ca imprastierea este pricina intunecarii mintii. Si pe drept cuvant. Caci daca mintea nu e tinuta din toate partile, ca apa in matca, nu se poate aduna cugetarea in sine, tot asa si ca sa urce si la Dumnezeu. Iar neurcandu-se cineva cu mintea si negustand ceva din cele de sus, cum va  putea dispretui usor cele de jos? Asadar suntem datori sa alergam prin credinta, dupa Apostol, avand cu rabdare, ca lucru al nostru, sa bine-placem lui Dum­nezeu. Si venind vremea, cei ce alearga bine ajung sa cunoasca si sa inteleaga din parte, iar pe urma totul, in veacul viitor, cand se vor topi oglinzile, adica viata aceasta stricacioasa. (I Cor. XIII, 12). Atunci sufletul nu va mai pofti impotriva trupului, nici impotriva Duhului, precum lenea nu va mai putea aduce uitarea si nici uitarea nestiinta; lucru pe care-l patimim astazi cei multi incat trebuie sa scriem ca sa ne aducem aminte. Caci adeseori ne-a venit la fiecare vreo intelegere de la sine, si am predat-o scrisului spre tinerea de minte. Iar in vreme de razboi am avut-o ca mijloc de ajutorare, sau de usurare, sau de multumire, daca avea marturia dumnezeiestii Scripturi. Dar daca am fost fara grija in privinta unora ca acestea, nu s-a mai aflat cand am avut lipsa de ea, si ne-am pagubit de folosul ei, din pricina uitarii celei atotrele. De aceea suntem datori sa invatam cu lucrul virtutile, si nu numai cu cuvantul, ca prin deprinderea cu ele, sa se pazeasca amintirea binelui. Caci: «Nu este, zice Apostolul Imparatia lui Dumnezeu in cuvant, ci in putere».

Fiindca cel ce cauta cu lucrul acela vede paguba si castigul in lucrul cu care se indeletniceste, zice Sfantul Isaac, ci acela poate da sfat altora, ca unul ce l-a patit adeseori si l-a invatat cu cercarea. Pentru ca sunt, zice, lucruri bune la aratare, dar ascund o paguba destul de insemnata; si sunt altele rele la aratare, dar cuprind in ele cel mai mare castig. De aceea nu este, zice, tot omul vrednic de incercare, ca sa dea un sfat celor ce cauta, ci numai acela care a luat de la Dumnezeu darul deosebirii si a dobandit din staruirea in nevointa o minte stravazatoare, cum zice Sfantul Maxim. Iar acesta trebuie sa fie cu multa smerenie si sa nu dea sfaturi tuturor, numai celor ce le cer de bunavoie, si intreaba nesilit, si invata dupa randuiala. Sa faca asa, pentru ca prin smerenie si prin intrebarea de bunavoie a celui ce intreaba, sa se intipareasca cuvantul in sufletul celui ce-l aude, si sa se incalzeasca din credinta, vazand pe sfatuitor, bun, asemenea sfatuitorului aceluia minunat, pe care L-a numit Isaia Proorocul: «Dumnezeu tare, biruitor»... si celelalte, adica asemenea Domnului nostru Iisus Hristos. Caci Acesta a zis catre cel ce-L chema: «Cine M-a pus pe Mine judecator si impartitor peste voi?». Macar ca zice altadata: «Toata judecata a dat-o Tatal, Fiului». Prin aceasta ne-a aratat, ca in toate, si in privinta aceasta calea mantuirii, prin sfanta Lui smerenie. El nu sileste pe nimeni, ci zice: «Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine si sa-Mi urmeze mie»; adica sa nu-si faca despre sine nici o grija, ci precum eu fac si rabd moartea sensibila si de bunavoie pentru toti, asa si acela sa-Mi urmeze cu lucrul si cu cuvantul ca Apostolii si mucenicii, iar de nu, sa rabde macar moartea voii sale proprii.

Iar catre bogatul acela zice: «De voiesti sa fii desavarsit, mergi, vinde-ti averile…» si celelalte. Despre acesta zice Sfantul Vasile ca a mintit zicand ca a pazit poruncile. Caci daca le-ar fi pazit, nu ar fi avut averi multe, o data ce Legea spune mai intai de toate: «Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot sufletul». Caci zicand: «din tot sufletul tau», nu a lasat pe cel ce iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si altceva, pentru care intristandu-se, sa ramana in robia lui. Si iarasi zice:«Sa iubesti pe aproapele tau», adica pe orice om, «ca pe tine insuti». Dar cum pazeste aceasta porunca, daca in vreme ce multi altii sunt lipsiti de hrana zilnica, el are averi multe si aceasta cu impatimire?Caci daca le-ar avea ca Avraam, Iov si ceilalti drepti, ca averi ale lui Dumnezeu, nu s-ar fi departat intristandu-se. De asemenea si Gura de Aur zice:

«A crezut ca cele zise lui de catre Domnul sunt adevarate, pentru aceea s-a si departat intristandu-se; dar n-a avut putere sa le implineasca. Ca multi sunt, cei ce cred cuvintele Scripturilor, dar n-au putere sa  implineasca cele scrise».

*

Mare bine este dragostea si sfatul cu smerenie

Acestea deci si alte multe le sfatuieste Domnul. De asemenea si Apostolii care scriu: “va rugam pe voi, iubitilor, se faceti aceasta si aceasta”. Dar noi nu binevoim sa-i rugam pe cei ce cer de la noi sfat, ca vazandu-ne pe noi cum ne smerim si-i cinstim, sa asculte cu bucurie si sa ia [in]credintare ca le graim cuvantul Scripturii cu multa dragoste si smerenie, si sa se grabeasca sa raspunda la cinstirea si dragostea pe care le-o aratam noi si impreuna cu acestea sa primeasca cele grele si prin dragoste sa li se arate usoare. Caci stim ca Sfantul Apostol Petru, auzind adeseori de cruce si moarte; se bucura si se simtea cu sufletul ca si cand  n-auzea nimic de felul acesta, din dragostea care avea de invatator. Iar despre minuni n-avea nici o grija, ca necredinciosii, ci zicea: «Tu ai cuvintele vietii vesnice…» si celelalte. (…). Si iarasi zice Apos­tolul Pavel, scriind catre frati: «Uneori suntem cuprinsi de dorinta sa va dam nu numai Evanghelia lui Hristos, ci si sufletele noastre; iar alteori, sa ne facem robii vostri pentru Hristos». Iar scriind lui Timotei ii spune sa aiba pe cei mai batrani ca pe parinti, iar pe cei mai tineri ca pe niste frati. Dar cine este in stare sa cuprinda smerenia sfintilor si dragostea arzatoare pe care o aveau catre Dumnezeu si catre aproapele?

Dar nu numai la acestia suntem datori sa luam aminte, ci si la cei catre care graim sau scriem. Caci cel ce vrea sa indrume sau sa dea sfat cuiva sau sa-i aduca aminte de ceva, cum zice Scararul, e dator mai intai sa se curateasca de patimi, ca sa cunoasca in chip nemincinos scopul lui Dumnezeu si starea celui ce cere de la el cuvant. Fiindca nu tuturor li se potriveste acelasi leac, chiar daca neputinta este poate aceeasi. Pe urma sa se incredinteze de la cel ce cere sfat, daca face aceasta din faptul ca e supus cu trup si suflet, sau se roaga de la sine cu caldura credintei si cauta sfat, fara sa-l aduca dascalul la aceasta, sau dimpotriva il sileste vreo alta trebuinta spre a se preface ca e datornic sa auda sfat. Sa ne incre­dinteze de aceasta, ca nu cumva sa cada amandoi in minciuna si vorbarie, in viclesug si in alte multe. In acest caz, unul e silit de cei ce invata, zice-se, pe el, sa spuna lucruri pe care nu le voieste si minte cu nerusinare si se preface ca vrea sa faca binele. Iar celalalt linguseste cu viclesug pe cel pe care-l invata, ca sa afle cele ascunse in cugetul lui, punand in miscare orice mestesug si cat mai multa vorba. Din vorba multa insa, cum zice Solomon, nu lipseste pacatul. De asemenea si marele Vasile a scris care sunt pacatele acesteia.

Iar acestea s-au zis nu ca sa ne oprim de a sfatui pe cei ce vin la noi supusi si cu credinta tare, mai ales cand suntem nepatimitori, ci ca sa nu invatam cu infumurare, din slava desarta, pe cei ce nu vor sa asculte cu lucrul si din credinta fierbinte, cum o facem cand suntem patimasi. Nici sa nu facem aceasta ca niste stapani, ci cum ziceau Parintii: Fara intrebare de la frati nu trebuie sa graiasca cineva de dragul folosului, ca binele sa se faca din hotarare libera. Caci Apostolii ne cer sa fim nu ca unii ce stapanesc peste turma, ci ca unii ce ne facem chip turmei! Iar catre Sfantul Timotei zice Apostolul: «Trebuie ca mai intai plugarul sa se impartaseasca din roade»; prin aceasta cere ca cele ce vrea sa le invete cineva sa le implineasca intai el insusi. Sau iarasi: «Nimeni sa nu dispretuiasca tineretea ta», adica sa nu faci nimic ca un tanar, ci sa fii ca un desavarsit in Hristos.

Asemenea si in Pateric se zice ca fara intrebare de la frati, nu graiau Parintii pentru mantuirea sufletului, ci socoteau aceasta graire  desarta. Si pe drept cuvant. Caci noi ne pomenim dand drumul cuvantului, prin aceea ca ne inchipuim ca avem o cunostinta mai presus de altii. Si de fapt cu cat suntem mai vinovati, cu atat socotim ca avem mai multa slobozenie. Pe cand sfintii, cu cat sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atat se tin pe ei mai pacatosi, zice batranul Dorotei. Caci fiind coplesiti de cunostinta despre Dumnezeu, ca unii ce s-au impartasit de ea, simt ca nu mai stiu ce sa spuna. Asemenea si Sfintii Ingeri, din pricina bucuriei si a uimirii nemarginite, nu se mai satura de a preamari. Si pentru ca s-au invrednicit sa preamareasca pe un astfel de Stapan, neincetat preamaresc, minunandu-se de cele facute de El, cum a zis Gura de Aur, si sporind la o tot mai mare cunostinta, cum zice Teologul. Si precum puterile intelegatoare isi impartasesc unele altora luminare, tot asa si oamenii cuvantatori se invata unii de la altii; unii, luand cercarea din dumnezeiestile Scripturi, invata pe cei mai de jos; iar altii invatand mintal de la Duhul Sfant descopera si altora tainele descoperite lor prin Scriptura. De aceea toti trebuie sa ne smerim inaintea lui Dumne­zeu si intreolalta, ca unii ce am primit existenta si toate celelalte de la Dumnezeu; si tot de la El cunostinta unii prin altii.

Si cel ce are smerenie se lumineaza si mai mult. Iar cel ce nu vrea sa se smereasca ramane in intuneric, ca cel ce a fost mai inainte Luceafar, iar mai pe urma diavol. Aceasta fiind cel dintai din ceata cea mai de jos a puterilor intelegatoare, adica a zecea de la ceata cea mai de sus, care sta inaintea scaunului infricosat, si din cea dintai de la pamant, pentru ca s-a inaltat, a ajuns impreuna cu cei ce au ascultat de el nu numai dedesubtul celor noua cete si al nostru al pamantenilor, ci si dedesubtul celor de sub pamant, fiind aruncat in tartar, din pricina nerecunostintei. De aceea s-a spus adeseori ca ajunge nebunia [mandriei] fara alt pacat, pentru pierderea sufletului.

Caci cel ce are pacate mici e lasat sa cada in mai mari, spune Sfantul Isaac, si cel ce a luat de la Dumnezeu dar, si se arata cu nemultumire, isi pregateste pierderea acestui dar, fiindca s-a facut pe sine nevrednic de darul lui Dumnezeu, cum zice marele Vasile. Caci multumirea se roaga. Darsa nu fie multumirea ca a fariseului aceluia, care osandeste pe altii, iar pe sine se indreptateste, ci mai degraba ca una ce se indatoreaza pe sine mai mult decat toti, si multumeste, coplesita de uimire, ca una ce a cunoscut negraita indelunga-rabdare si ingaduinta lui Dumnezeu. Ba nu numai atat, ci ea  trebuie sa se minuneze cum Dumnezeu cel supralaudat, neavand lipsa de nimic, primeste multumire de la noi, care-L maniem si-L amaram pururea dupa atatea binefaceri de obste si particulare despre care a scris Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si ceilalti Parinti, binefaceri nu numai trupesti, ci si sufletesti, de multe feluri, carora nu este numar.

Una din acestea este si aceea ca unele lucruri aflatoare in dumnezeiestile Scripturi sunt limpezi si usor de inteles, iar altele nelamurite, greu de cuprins, ca prin cele dintai sa ne atraga pe cei mai trandavi la credinta si la cautarea si a celorlalte, ca sa nu cadem, dintr-o prea mare intelegere, in deznadejde si necredinta; iar prin celelalte, ca sa nu ne atragem o si mai mare osanda, dispretuind cuvantul inteles, ci ca, cei ce vor, ostenindu-se de bunavoie sa caute cu lucrul cele ascunse si sa aiba lauda din aceasta, cum zice Gura de Aur.

(Din dumnezeiestile invataturi duhovnicesti ale cuviosului parintelui nostru Petru Damaschin, in Filocalia, vol. 5, Editura Harisma, Bucuresti, 1995)


Va mai recomandam:

P.S. IMPORTANT: Daca va sunt de folos aceste cuvinte si daca mai doriti sa publicam pe site si altele de acest fel, inclusiv din invataturile Sfantului Petru Damaschin, va rugam sa scrieti mai jos, la comentarii. Va multumim!


Categorii

Filocalie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Razboiul nevazut, Sfantul Petru Damaschinul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

60 Commentarii la “SFANTUL PETRU DAMASCHIN DESPRE RABDARE, IMPRASTIERE, MANDRIE, MULTUMIRE SI SFATUIRE: “Cel ce nu vrea sa se smereasca ramane in intuneric…”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. dacă vă e cu putinţă, vă rog să continuaţi cu astfel de postări, care.mi vădesc toată răutatea. Doamne ajută!

  2. da, sunt de folos. Mai publicati. Multumesc!

  3. va multumesc pentru tot ce faceti pentru sufletele noastre incercate in acest razboi nevazut cu duhurile necurate! multumesc lui Dumnezeu ca existati! Continuati tot asa si veti salva multe suflete cu ajutorul proniei lui Dumnezeu! Doamne ajuta !

  4. Este mai mult decat necesară postarea de asemenea cuvinte, acum cînd suntem atat de dezorientaţi şi nu prea avem de la cine cere sfaturi.

  5. Doamne ajuta,sigur ca ne sunt de folos,va rog mai postati.Domnul sa va rasplateasca osteneala.

  6. …si daca nu ne pricepem de nici un raspuns cateodata, coplesiti de ajutorul primit fara nici macar efortul de a intreba, desi o sete este in fiecare, in germene si doar poate asteptand…trezirea. Nu ne lipsiti de leacurile cele de suflet tamaduitoare, de singurul Doctor care mai poate face ceva!…

    …durandu-va ranele noastre, pe care noi nici nu stiam ca le avem, desi vaditi a fi in suferinta suntem mereu, oferindu-ne prea pe degeaba,si astfel greu de crezut, partasia la comoara celor care nu sunt din lumea aceasta si care conteaza cu adevarat…

    …si mangaierea sa covarseasca nevointa voastra mereu!

  7. Si poate ca cei care nu au gust pentru cele din vitrina de aici, nu vor mai sparge geamurile plecand, ci vor starui cu delicatetea necunoscatorului, in liniste, sa caute mai adanc, sa nu se dea batuti, sa poarte din indemnul ce se porneste launtric sau din afara chiar, razboiul cel bun!

  8. Va rog sa-mi spuneti despre ce fel de imprastiere a mintii ne spune sfantul?Are legatura cu imaginatia?

  9. Doamne Ajuta!
    Va rog sa mai publicati! Ne sunt de mare folos!

  10. Avem mare nevoie.si mai multe invataturi ale parintelui Arsenie Muscalu.

  11. Cu lacrimi in ochi citesc articolele ce le publicati, invataturile Sfintilor Parinti, si altora le dau sa citeasca
    Slava Domnului, Slava!

    Multumim din tot sufletul.

  12. @ Dan-Ioan:

    Nu numai sau nu neaparat cu imaginatia. Are legatura cu faptul ca o lasam sa sara repede de la una la alta, ca nu ne adancim, nu aprofundam cugetarea pe cele importante si mai ales ca haladuim pe oriunde, numai sa nu stam inauntrul nostru.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/03/04/suntem-convertiti-cu-adevarat/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/10/10/2007/10/13/cum-sa-aducem-rod/

  13. Va multumesc!

  14. Pingback: Război întru Cuvânt » DE LA VECERNIA DIN ACEASTA SEARA INCEPE TRIODUL. “Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata!”
  15. Am o intrebare,daca imi permiteti. Care este limita crestinului cand vine vorba de: filme , muzica , distractii, sunt ele permise sau mai bine ne privam de tot , dar televizorul dar internetul? Mie mi se pare ca nu pot sa mai traiesc in societatea actuala ca si crestin . Sunt ca praful pe drum ,bate vantul plec pe alte meleaguri , vine ploaia si ma fac una cu pamtul ori ma arde arsita soarelui.

  16. @daniel:

    In societatea actuala a fi crestin inseamna a fi contra-curentului, este drept. Dar tocmai asta este nobletea si prin asta, a fi crestin devine echivalent cu a fi adevarat. Cine traieste ca un crestin, va sti singur, ca ii va spune constiinta, care este limita cu filmele si care lucruri ale lumii sunt nocive si trebuie renuntat la ele (cum sunt ”distractiile” care inseamna baute, chefuri, discoteci s.a.m.d. cu care un crestin nu face casa buna oricum ai lua-o). Nu inseamna sa nu mai vezi niciun fel de film, ci doar sa nu iti mai pierzi timpul cu filme ”de bataie” sau cu scene erotice (sunt destule filme artistice care au mesaje bune, pozitive, sau documentare); nu inseamna sa nu mai asculti deloc muzica, dar nu muzica ce tampeste cu ritmurile ei repetitive pana la obsesie, sau muzica agresiva, violenta verbal etc.
    In ceea ce priveste televizorul si internetul, daca nu se poate fara ele, atunci cat mai putin timp pierdut cu asa ceva. Macar daca ne gandim ca exista deja studii de specialitate care arata ca abuzul de tv si internet afecteaza functionarea normala a creierului.
    Toate acestea sa fie insa facute cu gandul ca ele reprezinta o cale de a fi normali, de a fi in firescul nostru de oameni intregi la suflet si la trup. Caci trebuie sa constientizam ca lumea de astazi nu doar ca nu e crestina, dar nici normala nu mai e. Asa ca noi nu facem aceste lucruri ca niste comandamente abstracte aplicate militareste, ci le facem ca sa avem viata.

  17. @ admin

    Fiindca cel ce cauta cu lucrul acela vede paguba si castigul in lucrul cu care se indeletniceste, zice Sfantul Isaac

    Dragi frati, cu siguranta ca, lucarnd pentru a ne aduce mereu aceasta minunata hrana duhovniceasca, si fiind in prima linie – acolo unde felurite duhuri isi fac aparitia, veti fi simtit pulsul din ce in ce mai slab al grijii de cele trebuincioase pentru suflet. Dar insasi aceasta dovedeste ca este mai mare nevoie de a starui in lupta, si nadajduim ca, pe viitor, noi toti cei care beneficiem de truda voastra, sa raspundem prezent aducand la randu-ne roadele ospatului la masa caruia ne vom bucura impreuna cu totii.
    Multumim pentru tot si ne iertati de neputinte!

    @ daniel

    Te-as ruga sa ma ierti daca ma insel, dar intrebarile pe care le pui, avand in vedere articolul de fata, apar ca un fel de test. Astfel tu ceri un sfat si astepti sa vezi cum ti se va raspunde.

    Dar iata ce este scris chiar in acest articol:” nu tuturor li se potriveste acelasi leac, chiar daca neputinta este poate aceeasi.Pe urma sa se incredinteze de la cel ce cere sfat, daca face aceasta din faptul ca e supus cu trup si suflet, sau se roaga de la sine cu caldura credintei si cauta sfat, fara sa-l aduca dascalul la aceasta, sau dimpotriva il sileste vreo alta trebuinta spre a se preface ca e datornic sa auda sfat…

    Asadar limita crestinului este limita de sine, si aceasta ar trebui sa si-o cunoasca el insusi. Iar cel ce se vede pe sine praful de pe drum, “cel ce are smerenie se lumineaza si mai mult“, deci ar trebui sa cunoasca raspunsul…

  18. multumesc.Dumnezeu sa va binecuvanteze.

  19. Dumnezeu sa va daruiasca intotdeauna puterea si intelepciunea de a face aceasta lucrare cu aceeasi daruire! Va multumesc!

  20. Va multumesc, si ….Da ! Bineinteles ca avem nevoie de asemenea articole! Vorbesc si in numele fiicei mele, pentru ca si ei ii dau sa citeasca de pe site-ul dvs., unele articole pe care le poate intelege ea la varsta ei.
    Sa ma iertati daca uneori m-am apucat eu sa dau sfaturi ….

  21. In cazul meu, postarile dvs completeaza ceea ce ne spune parintele duhovnicesc la predici. Si sfintia sa, de cele mai multe ori ii citeaza, sau face trimitere la Sfintii Parinti.
    Domnul sa va ajute!

  22. Multe din cele scrise aici le-as lua si le-as lipi pe toti peretii din casa si de la birou.
    As incepe cu cele despre mandrie, care mandrie simt ca sta la baza multor greseli, pacate pe care le fac.

    “Ajunge nebunia [mandriei] fara alt pacat, pentru pierderea sufletului”.

    Vorbaria multa:

    “In acest caz, unul e silit de cei ce invata, zice-se, pe el, sa spuna lucruri pe care nu le voieste si minte cu nerusinare si se preface ca vrea sa faca binele. Iar celalalt linguseste cu viclesug pe cel pe care-l invata, ca sa afle cele ascunse in cugetul lui, punand in miscare orice mestesug si cat mai multa vorba. Din vorba multa insa, cum zice Solomon, nu lipseste pacatul.”

    Apoi:

    “Ca multi sunt, cei ce cred cuvintele Scripturilor, dar n-au putere sa implineasca cele scrise”.

    Faptul ca stim si credem nu e de ajuns, caci vom fi precum semintele aruncate, care prind rod dar care se lasa sufocate de buruieni: aflam, stim, credem dar faptele…ioc.

    Si are dreptate Sfantul sa scriem si sa recitim…e un lucru care mi-a trecut o data prin cap dar din prea mare lene nu l-am facut.
    Acum ca am citit ca este recomandat chiar de un sfant, ma rog sa capat puterea sa-mi inving comoditatea si sa scriu, incepand chiar cu aceste margaritare citite azi aici.

  23. Va multumim foarte mult celor care ati scris! Avem nevoie mai des de feed-back-ul vostru. Dar sa intelegem ca numai 16 oameni s-au folosit si isi doresc sa continuam cu acest gen de postari duhovnicesti, din cei 600 (unici) care au accesat postarea aceasta macar cateva secunde, conform siteurilor de trafic, ci din cei circa 4000 care intra, de regula, in fiecare zi? Cam acesta sa mai fie astazi interesul pentru cuvintele referitoare la viata launtrica, duhovniceasca? 🙁

  24. Ne sunt foarte de folos fratilor,continuati…
    Si multumim.

  25. Prea de puţine ori m-am împărtăşit de bucuria tăcerii… Şi ce bucurie… Of, de-aş ajunge să iubesc tăcerea măcar pe cât am iubit vorbăria, atunci m-aş umple de dulceaţă… Dar ca să învăţ să tac trebuie să ascult… Vreau să (mai) ascult (citesc) pe Sfinţii Părinţi căci duhul lor mă odihneşte, mă ceartă cu blândeţe, chiar dacă mă vădeşte în toată necurăţia mea.

  26. Ne sînt de folos şi vă iubim mult, mulţumim!

  27. Sunt atât de bune articolele şi binevenite,încât am rămas fără cuvinte!Exact ce îmi trebuia!

  28. …şi nu pot fără să adaug,că acest articol m-a scos dintr-o mare dilemă.
    Mulţumesc Doamne!Mulţumesc fraţilor!

  29. Pingback: Război întru Cuvânt » UN CUVANT DUHOVNICESC CU PUTERE AL PARINTELUI MIHAI ALDEA: “Trebuie sa lasam deschise portile pocaintei pentru oricine si sa fim sinceri cu noi insine”
  30. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Petru Damaschin ne invata cum putem si trebuie sa facem din toate prilej de pomenire si multumire neincetata catre Dumnezeu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate