Articole cu eticheta (tag): colinde

<i>“Ne ciocăne la poarta inimii degetul lui Dumnezeu”</i>. VESTIREA COLINDELOR ca ÎMPĂRTĂȘIRE A BUCURIEI ȘI A DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU, „prin slujirea celuilalt, prin iertare, prin biruirea oricărei vrăjmășii, prin dăruire de sine. NUMAI ASTFEL VOM GUSTA TAINA SĂRBĂTORILOR. Altfel… Nu e nevoie de prigoană, că înșine ne prigonim” (Predică AUDIO + TEXT)

1. “Ne ciocăne la poarta inimii degetul lui Dumnezeu”. VESTIREA COLINDELOR ca ÎMPĂRTĂȘIRE A BUCURIEI ȘI A DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU, „prin slujirea celuilalt, prin iertare, prin biruirea oricărei vrăjmășii, prin dăruire de sine. NUMAI ASTFEL VOM GUSTA TAINA SĂRBĂTORILOR. Altfel… Nu e nevoie de prigoană, că înșine ne prigonim” (Predică AUDIO + TEXT) 24-12-2020

 „Cea mai adâncă rugăciune este să înțelegi binefacerile lui Dumnezeu” Arhim. Nichifor Horia Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) și la Sfântul Ioan de Kronstadt – Arhim. Nichifor Horia, Mănăstirea Sfinții Trei …

EPISCOPUL MARAMUREȘULUI ESTE HOTĂRÂT: <i>“Nu putem să avem sărbători de Crăciun cum au fost la Paști, fără credincioși la biserică! Avem promisiuni ferme. Să fiți liniștiți, că avem forța, demnitatea și dârzenia!”</i> (VIDEO)

2. EPISCOPUL MARAMUREȘULUI ESTE HOTĂRÂT: “Nu putem să avem sărbători de Crăciun cum au fost la Paști, fără credincioși la biserică! Avem promisiuni ferme. Să fiți liniștiți, că avem forța, demnitatea și dârzenia!” (VIDEO) 08-12-2020

 PS Iustin: Nu putem să avem sărbători de Crăciun cum au fost la Paști (de Sfântul Nicolae, 2020) „Nu putem să avem sărbători de Crăciun cum a fost la Paști, fără credincioși la biserică. Și s-a convenit. Păstrând regulile, …

<i>“CE AI CU NOI, IISUSE?”</i> – SEMNUL PRUNCULUI NEAJUTORAT si DURERILE BUCUROASE ALE NASTERII DE SUS. Cum sa ne pregatim de primirea Lui, cum sa asteptam Nasterea Domnului? <i>Ce Craciun va sarbatori cineva cand nu este in randuiala, cand sufletul lui nu se odihneste in Dumnezeu?”</i>

4. “CE AI CU NOI, IISUSE?” – SEMNUL PRUNCULUI NEAJUTORAT si DURERILE BUCUROASE ALE NASTERII DE SUS. Cum sa ne pregatim de primirea Lui, cum sa asteptam Nasterea Domnului? Ce Craciun va sarbatori cineva cand nu este in randuiala, cand sufletul lui nu se odihneste in Dumnezeu?” 23-12-2016

“FĂRĂ POCĂINȚĂ ADEVĂRATĂ NU VINE CRĂCIUNUL!” “… S-a dat în mâinile noastre ca şi cum ar fi fost cea mai neajutorată fiinţă de pe pământ… Ce Dumnezeu avem! Cu câtă delicateţe vine El spre om! Cât de mult se smereşte …

Pastorala puternica de Craciun a PS Sebastian: DE LA NAȘTEREA DOMNULUI LA ”O, TANNENBAUM”: <i>“Sărbătoare fără Sărbătorit și Crăciun fără Hristos pare a fi modul de a sărbători pentru mulți dintre „creștinii” de astăzi!</i> Aceasta este tragedia omului modern! HRISTOS NU MAI ARE LOC DE NOI!”

5. Pastorala puternica de Craciun a PS Sebastian: DE LA NAȘTEREA DOMNULUI LA ”O, TANNENBAUM”: “Sărbătoare fără Sărbătorit și Crăciun fără Hristos pare a fi modul de a sărbători pentru mulți dintre „creștinii” de astăzi! Aceasta este tragedia omului modern! HRISTOS NU MAI ARE LOC DE NOI!” 23-12-2015

Vedeti si: DE LA NAȘTEREA DOMNULUI LA „O, TANNENBAUM” – PASTORALA PS SEBASTIAN LA NAŞTEREA DOMNULUI † S E B A S T I A N, cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor, Iubitului nostru cler şi popor …

Carti recomandate