Pastorala puternica de Craciun a PS Sebastian: DE LA NAȘTEREA DOMNULUI LA ”O, TANNENBAUM”: “Sărbătoare fără Sărbătorit și Crăciun fără Hristos pare a fi modul de a sărbători pentru mulți dintre „creștinii” de astăzi! Aceasta este tragedia omului modern! HRISTOS NU MAI ARE LOC DE NOI!”
Vedeti si:
DE LA NAȘTEREA DOMNULUI LA „O, TANNENBAUM” –
PASTORALA PS SEBASTIAN LA NAŞTEREA DOMNULUI
† S E B A S T I A N,
cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,
Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,
Tatăl nostru,
iar de la Noi arhiereşti binecuvântări
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Preacuvioase Maici și Iubiţi credincioşi,
Nașterea Domnului, a doua mare sărbătoare creștină ca importanță după Sfânta Înviere, este „mama sărbătorilor” potrivit Sfântului Ioan Gura de Aur. Ea deschide seria sărbătorilor de iarnă, având drept preludiu prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae și fiind urmată de Soborul Maicii Domnului, Sfântul Ștefan, Anul Nou, Tăierea împrejur a Domnului, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul.
Nașterea Domnului sau Crăciunul însă, cu toate că este o sărbătoare exclusiv creștină, a avut de înfruntat, peste timp, cele mai multe elemente preistorice, păgâne și folclorice, care nu o dată au interferat cu învățătura și ritualul său, punându-i în pericol adevărata însemnătate și importanță. Astfel, deși la început creștinismul a evitat sărbătorirea marelui praznic odată cu nașterea zeului iranian Mithra și cu Saturnaliile romane, cu care coincidea ca timp, a împrumutat totuși de la ele supranumele lui Hristos de „Soare” − „Soare al dreptății” ori „Răsăritul cel de sus” (Mithra fiind supranumit „Sol invinctus” – Invincibilul Soare −, pentru că S-ar fi născut la solstițiul de iarnă, când ziua începe să crească, în detrimentul nopții)[1].
Apoi Crăciunul, personificat folcloric în Moșul cu același nume, în fapt o reinventare a mai vechiului Moș Nicolae (Santa Claus), s-a văzut în timp concurat de mercantilismul acestui personaj, din ce în ce mai străin de duhul și însemnătatea sfintei sărbători. Ce să mai zicem de diversiunea cu Moș Gerilă, care aducea daruri abia pe 31 decembrie − invenție comunistă, indusă special pentru a adumbri sărbătoarea sfântă a Nașterii Domnului, în favoarea Anului Nou?…
Colindele, la origine menite să exprime însemnătatea praznicului și sfinte − câtă vreme au fost inspirate de autenticul Crăciun −, cu timpul au devenit creații folclorice străine de duhul lui, gen „Foaie verde portocală, noi suntem copii de școală….” sau „colindul bradului” – „O, Tannenbaum…” (O, brad frumos…). Ritualuri de-a dreptul păgâne, cum sunt jocul caprei și al ursului, au căutat să deturneze cu totul inocența și frumusețea praznicului, ca și colindele moderne de altfel, care cultivă orice altceva, numai evlavia și bucuria sfântă specifice acestei sărbători dumnezeiești nu.
Practica sacrificării porcului de Crăciun, prezentă ca ritual la vechii romani cu ocazia sărbătoririi Saturnaliilor, a constituit și constituie o necesitate culinară, numai că pentru mulți ea reprezintă, în fapt, și sfârșitul abrupt al postului, dacă nu cumva „Crăciunul însuși”; aceasta, alături și de tot mai generalizatul ritual al împodobirii bradului, obicei venit la noi pe filieră germană, pentru că, nu-i așa (?), tot ce e străin e mult mai bun!…
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
S-ar putea ca unii să vadă în multitudinea de tradiții, obiceiuri, practici și ritualuri țesute în jurul sărbătorii Nașterii Domnului – mai mult decât în jurul oricărui alt praznic – o bogăție care denotă tocmai bucuria sau dinamismul acesteia. Și poate că așa și este, numai că omul modern este mult mai comod și din ce în ce mai expeditiv pe fondul lipsei de timp, pe care o tot acuză pe zi ce trece. Și astfel, începând să aleagă – de vreme ce sunt prea multe, nu-i așa? − s-ar putea să prefere tocmai elementele care au prea puțin sau chiar nimic de-a face cu adevăratul și sacrul spirit al sărbătorii.
Așa se face că mulți dintre noi ne rezervăm timp pentru a ne face planuri și pentru a visa de sărbători; ne facem timp să vizităm din vreme magazinele, pentru a ne decide cu privire la cadourile pe care ni le vom face; găsim timp pentru a ne reuni familia ori pentru a ne invita prietenii, ca să petrecem „cât mai special” de Crăciun; ne facem timp pentru a ne primeni casele și a le pregăti așa cum se cuvine de sărbătoare; nu ne plângem de timp când e vorba de cumpărături și de împodobit bradul, de acum tradițional și el; avem timp pentru pregătirile culinare de tot felul și, uneori, peste firea consumului!…
Nu ne rezervăm tot atât timp, însă, și pentru planul duhovnicesc al sărbătorii: pentru a cerceta sfintele biserici și a culege de acolo binecuvântatele roade ale celor patruzeci de zile de postire, premergătoare Crăciunului; pentru a ne primeni și sufletele de păcate, nu doar casele, și pentru a le împodobi cu virtuți, de vreme ce pentru bulevarde și pomi se găsește timp în fiecare an; nu avem timp pentru Sfânta Spovedanie; nu avem timp pentru Sfânta Împărtășanie și pentru „masa cea duhovnicească” a zilei de Crăciun − adevăratul start al sărbătoririi Nașterii Domnului; pentru vizitarea unui bolnav, pentru mângâierea unui bătrân, pentru a face o bucurie unui sărac, pentru a petrece Crăciunul cu cei cu care nu-l petrece nimeni!…
Avem timp, în schimb, să fredonăm ori să ascultăm colinde, dar nu mai avem timp pentru slujba solemnă de Crăciun, care le-a generat pe toate acelea; găsim timp să mergem la concerte și la spectacole, dar nu și pentru marele concert – divino-uman – al îngerilor, păstorilor și magilor, care au adus slavă Celui Născut – mai întâi din veci, iar acum în timp; mai înainte din Tatăl, iar acum și din mamă −; avem timp să petrecem cu cei dragi, dar nu mai avem timp să petrecem cu Pruncul Născut ori cu noi înșine…
Asistăm în ultima vreme, tot mai mult, la mese presărbătoriale de Crăciun, hotărâte exclusiv de factorul uman, în disprețul postului și al timpului sacru al sărbătorii, uneori chiar bravate fără nicio jenă pe posturile publice de televiziune. Crăciun înainte de Hristos și fără El, sau cu El nenăscut încă, pentru că interesează mai puțin startul pe care îl dă Biserica; un Crăciun „furat” și, pentru aceasta, redus doar la o masă zdravănă!…
Acum, în centrul preocupărilor multora au ajuns elementele marginale, dacă nu chiar cele anticreștine. Obiceiuri și practici care pun la colț praznicul însuși, dacă nu cumva chiar îl insultă, de-a dreptul! Sărbătoare fără Sărbătorit, „nuntă” fără Mire și Crăciun fără Hristos pare a fi modul de a sărbători pentru mulți dintre „creștinii” de astăzi! Ca și cum ar aniversa vreun eveniment de familie, și-ar petrece un alt concediu de odihnă, ori s-ar sărbători pe ei înșiși!…. Aceasta este tragedia omului modern! Hristos, și așa mic (Prunc), nu mai are loc de NOI! Am devenit prea ocupați cu cele care au sufocat Crăciunul, ca să mai avem timp și de sărbătoarea însăși! Ne-am epuizat prea mult în pregătiri, ca să mai putem sărbătorii evenimentul însuși! În felul acesta însă, ne asemănăm atleților care rămân fără vlagă tocmai pe ultima sută de metri, dacă nu cumva (și mai rău!), celor care, nealergând după regulile jocului, rămân fără cunună (2 Tim. 2, 5), ori celor au abandonat de mult ideea de a mai participa la „cursă”.
Dragii mei,
Sărbătoarea care ne stă înainte este cu totul sfântă și se cere, așa cum au făcut-o moșii și strămoșii noștri, sărbătorită ca atare. De la Nașterea Domnului și până la „O, Tannenbaum…”, oamenii au rătăcit prin fel de fel de obiceiuri, tradiții, practici și ritualuri, care mai de care mai necreștine. Vreme de 2000 de ani istoria a adunat elemente care acum riscă să se întoarcă împotriva sărbătorii sfinte, suprimând-o poate, dacă nu vom avea înțelepciunea să selectăm din caierele evoluției ei tot ceea ce este cu adevărat propriu, de ceea ce a ajuns acolo absolut întâmplător, conjunctural, din egoism ori ca diversiune. Observați, vă rog, cum în mentalitatea celor mai mulți colindul reprezentativ al Crăciunului a ajuns, de fapt, un imn închinat… bradului! Întâmplător sau nu, în centrul sărbătorii, în locul Pruncului Născut în Betleem a fost situat bradul, în jurul căruia oamenii petrec din ce în ce mai necreștinește, fără Hristos sau prea puțin cu El!…
Noi să nu facem așa! Să ne curățim simțirile (cum spune cântarea), nu doar casele! Să ne agonisim virtuțile cele nestricăcioase, nu doar darurile cele materiale! Să ne împodobim și sufletele, nu doar mesele bogate și bradul! Să petrecem Crăciunul, nu doar simple sărbători de iarnă! Iar acestea toate – în felul în care ne-a învățat Hristos, Sărbătoritul Căruia Îi celebrăm aniversarea sfântă.
Lui să-I dăruim viața noastră și cu El să sărbătorim Crăciunul, potrivit învățăturii Sale și a Bisericii, Amin!
† SEBASTIAN,
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
[1] Vasile Pistolea, Sărbători religioase și datini la români, Ed. Marineasa, Timișoara, 2006, p. 79-80.
Vedeti si:
- Maica Arsenia: CUM SA NE PREGATIM PENTRU A TRAI BUCURIA NASTERII DOMNULUI?
- DESPRE CE E CRACIUNUL? Intre saracii sacrificati pe altarul rasfatului nostru, frenezia mincinoasa a spiritului Craciunului si bucuria tainica a Luminii
- Sf. Teofan Zavoratul: CUM TRAIM NASTEREA DOMNULUI, CUM SI PENTRU CE NE BUCURAM?
- Craciunul si rostul vietii. NASTEREA DOMNULUI: BUCURIE INTRU CUTREMUR/ Spovedanie si grijanie – de ce si cum sunt legate?/ CO-DEPENDENTA: TRAIM CA SA PLACEM OAMENILOR?/ Taina copilului si taina robului
- Dumnezeul care ne cauta si pe Care nu-L primim/ HRISTOS, TARIA MUCENICILOR/ Cand blasfemia comerciala manjeste si colindele…
- PARINTELE AMFILOHIE: CUM PUTEM GUSTA BUCURIA UNICA A NASTERII DOMNULUI?
- MOS CRACIUN by Coca-Cola – Povestea adevarata a “mosului” in haina rosie sau ISTORIA DETURNARII SENSULUI UNEI TRADITII CRESTINE
- CE FEL DE CRACIUN MAI TRAIM? Reeducarea intru demonism a copiiilor
- TUDOR CHIRILA: “Craciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari”
- CRACIUNUL UNEI LUMI DISPARUTE. VALENTIN URITESCU: “Obiceiurile de Crăciun o să dispară şi noi vom rămâne cu viaţa asta virtuală”/ GRIGORE LESE: Degeaba sunt colindele in UNESCO daca nu se mai practica in Romania
- MIRCEA DIACONU in “Lumea credintei”: COLINDATI VOI INSIVA, CU TOT SUFLETUL! “Modul de viata românesc al civilizatiei rurale face parte din PATRIMONIUL IMATERIAL”
- Grigore Lese despre colinda traditionala, autentica. “ASTAZI NU COLINDA NIMENI. Nu colinda, nu postesc, numai rele savarsesc, suduieste fiecare, si cel bun, ca si cel mare” (video)
- N-A MURIT COLINDUL NOSTRU…
***
- HRISTOS SI PĂSTORII – Pastorala de Craciun a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei, despre asaltul anticlericalist din zilele noastre si despre denigrarea si marginalizarea Bisericii din pricina caderilor unor slujitori (2014)
- Pastorala de Craciun a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei (2013): DARURILE MAGILOR SI “DARURILE” NOASTRE
- HRISTOS SI IROZII DE IERI SI DE AZI. Pastorala de Craciun a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: ULTIMA PERSECUTIE A CRESTINISMULUI (2012)
- HRISTOS SI MARELE INCHIZITOR. Pastorala de referinta a PS Sebastian la Nasterea Domnului. DUMNEZEU, PROFITABIL SAU INCOMOD? (2011)
- O noua pastorala marturisitoare a PS Sebastian Pascanu, care denunta “DEMONOCRATIA” si FANATISMUL ANTICRESTIN din U.E. (2010)
- PS SEBASTIAN AL SLATINEI – pastorala a durerii si realismului profetic. CUVINTE TARI, CU VALOAREA UNUI “DUS RECE” ARHIERESC: “…Dacă în comunism lupta se ducea pe faţă, acum “lupii” ce vor a sfâşia creştinismul au îmbrăcat piei de oi!… Să învăţăm a-i cunoaşte pe aceştia! (2009)
Este foarte trist faptul ca sensurile adevarate ale Craciunului sunt asa puternic deturnate in societatea de azi…multe din traditiile “necrestine” ar putea fi privite dintr-un punct de vedere duhovnicesc: “Toate sunt curate celor curati”. De exemplu, si la noi vin toata ziua cu capra si cu tobele, dar incerc sa ma gandesc duhovniceste la asta…adica ma gandesc ca poate semnifica faptul ca animalele se bucura de Nasterea Domnului si ele sunt constiente de bucuria venirii unui Mantuitor. Este o bucurie a intregii creatii. Atunci cand ma gandesc la brad, imi imaginez ca este un simbol al Mantuitorului Hristos care a fost rastignit pe o cruce de brad si El este impodobit cu toata virtutea, toata lumina si este o Stea care ne arata calea. Asta cred ca este important…mintea si sufletul nostru sa converteasca si sa filtreze duhovniceste lucrurile din jur…Sf Paisie Aghioritul explica foarte detaliat acest proces si spune ca “Gandul bun valoreaza mai mult decat toate privegherile si rugaciunile”. Foarte frumos explica Sf. Paisie Aghioritul cum trebuie sa perceapa omul chiar si lucrurile strambe…
Anonim…
Prentru tine…, dacă ai o viață şi o cugetare duhovnicească autentică (comfirmata de duhovnic), pate este ceva…, dar… a lăsa pe semenii tai (crestini… botezați), în eroarea pe care pastorala o prezintă… ce folos şi ce sporire mai aduce ? (Şi cum ? Şi cui?)
Conştientizarea, avertizarea asupra deturnarii sensurilor şi nu numai… a ajuns sa fie cosiderată, jignire, discriminare… iar printre “creştinii” ortodocşi….deschişi spre lume (occidentală), şi mai rau… (habotnicie, fariseism, judecare…).
Biserica nu este tribunal. Nu condamnă persoane… . Avertizează doar, conştientizează… (pe cei ce au facut fagaduințe lui Dumnezeu, prin botez…)
Omul modern defaimă pe Dumnezeu prin pacat, prin atitudini şi comportament, prin ce susține, aprobă şi ecpune vederii, auzirii şi simțirii celorlalți… DAR…, DAR…, se simte defaimat, discriminat, judecat, condamnat… de orice avertisment şi conştientizare…
Omul modern, este ultra sensibil pâna şi la cele mai vagi şi mai interpretabile suspiciuni aduse iubirii sale… (de sine). Cum sa fie atunci Dumnezeu cu noi ? (La Înfricoşata Judecată)
După cum judecam! Nu ?
Câți (din cei botezați…), cugetă (despre cele la care ai facut referire… ), astfel ?
Sau… altfel spus… câti sunt cei care nu simt spectacolul (păgân), dominându-le launtru şi acaparându-le inima şi sufletul… mai mult şi mai adânc decât liturghia sarbatorii…?
Câți nu se simt “re-vitalizați”… “reenergizați”… re-puşi pe… “linia de plutire”… de spectacolele “sarbatoreşti” neo-păgâne “crestinizate”… ?
Câți nu se simt… mai renăscuți… după un film “bun”…, un teatru… etc, mai mult decât dupa o… liturghie ortodoxă ?
Ca sa nu zic mai mult…
Câti nu pun egal între liturghie şi acestea ?
Ori ce este liturghia… (in care Fiul Lui Dumnezeu, este jertfit pe altar, pentru mântuirea noastră, pentru iertarea pacatelor noastre…), şi acelea, care ne cultivă… ce? Despatimirea poate? Îndumnezeirea… cumva?
Animalele se bucura de venirea Mântuitorului în trup omenesc, pe pământ…
Da. Are sens duhovnicesc…, dar cum se bucura… omul capră… şi ce sens duhovnicesc poate avea această mascaradă şi aceşti mascarici… ???
Ce sens duhovnicesc mai au cele aratate în pastorală şi cum mai pot fi înțelese… duhovniceşte… ?
Un cuvant tot la fel de inspirat si de puternic de la Mitropolitul Olteniei: http://www.mitropoliaolteniei.ro/?p=17257
“Din nefericire, încercarea unora de a distruge totul până la temelii, inclusiv tradiţia, iar apoi pe aceste dărâmături de a construi o lume nouă, nu duce la nimic bun, ci ne aduce multă pagubă sufletească nouă şi patriei noastre până la limita catastrofei duhovniceşti şi naţionale. De aceea este atât de important ca astăzi noi să ne îndreptăm privirea către Sfânta Ortodoxie şi Ţara noastră ortodoxă.”
“(…)a construi o civilizaţie pe baza imitării semnifică a determina dezvoltarea în aşa fel ca ea să rămână întotdeauna în urmă faţă de cei care au generat şi generează originalul. Deci, este important a înţelege că o cale cu adevărat europeană presupune nu imitarea modelului străin, ci conştientizarea propriilor rădăcini europene şi revenirea la ele, ţinând cont de condiţiile concrete culturale şi istorice.”
“Astăzi, Tradiţia noastră strămoşească este de multe ori încălcată, iar necredinţa încearcă deseori să îndepărteze pe om de la principiul moral, promovând permisivitatea nelimitată în deşertăciune şi păcat. Negarea dreptului la viaţă pentru pruncul în pântecele mamei, uciderea bătrânilor şi bolnavilor care, după opinia unora, „sunt datori să moară”, ca să nu folosească rezervele societăţii, încercările de a submina instituţia fundamentală a firii omeneşti – CASATORIA – sunt câteva din provocările care arată o mutare profundă în conceperea lumii şi a omului, o mutare pe care Biserica o consideră distrugătoare şi periculoasă. Ceea ce ar trebui să se considere de la sine înţeles, cum e, de pildă, studierea religiei în şcoli şi multe altele, în special cu referire la manifestarea culturii religioase, intră cu greu în viaţa noastră şi de multe ori cu scrâşnetul dinţilor celor care îşi imaginează „statul laic” care exclude prezenţa religiei în procesele sociale. În faţa acestor provocări suntem chemaţi să ne conducem, în îndeplinirea datoriilor noastre bisericeşti şi civile, de conştiinţa creştină ortodoxă. Aceasta se referă atât la credincioşii de rând, cât şi la cei care ocupă funcţii responsabile în Ţara noastră. Este de reţinut că Biserica modelează sufletele oamenilor chemaţi la slujirea frăţească unii altora şi binelui comun. Ea susţine caracterul nepieritor al legii morale, doar pe baza ei putând fi făurită o viaţă personală evlavioasă şi o societate dreaptă. Ea mărturiseşte despre Împărăţia Duhului, fiind veşnică şi tinzând spre infinit.”
@ cititor:
L-am inclus aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2015/12/24/pastorale-craciun-2015-ierarhi-romani-duh-de-ingrijorare-avertismente-2016-primejdii-incercari-invrajbiri-biserica-romania-intunericul-ce-se-abate-peste-lume-tara-noastra/