*** Diavolul il razboieste pe cel care se roaga Sa nu incepem discutie cu diavolul – Gheronda, desi simt nevoia sa vorbesc cu Dumnezeu, totusi nu pot sa ma rog. – Daca simti nevoia sa vorbesti cu Dumnezeu, nu inteleg …
Articole cu eticheta (tag): Everghetinos
“In timpul nostru, daca iti ascunzi viata, celalalt, fara roade duhovnicesti fiind, nu mai poate ‘citi’ dincolo de hartie pentru a vedea din interior pe om… Intr-o lume a reclamelor, este greu sa experimentez smerenia. Inclusiv in Biserica, oamenii alearga …
“Dacă vreţi să fiţi conştienţi de momentul în care trăim, pe lângă ce v-am spus până acum, luaţi aminte la mărturiile mucenicilor din închisorile comuniste. Dumnezeu Însuşi i-a ţinut în viaţă pe aceşti oameni pentru ca noi să avem mărturii …
* … A doua treaptă cu care și începe aici este nădejdea. Şi tema unu chiar aşa şi este: Nimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată chiar dacă a păcătuit mult, ci cu pocăinţă să aibă nădejde în mântuire. Deci nişte …
*** CONFERINTA profesorului Ioan Patrulescu (actualul rasofor Iona) – TIMISOARA, MARTIE 2008 (mp3) [Audio clip: view full post to listen] (prima parte) “Întotdeauna sentimentul pe care îl am când sunt în astfel de ipostaze, în ciuda faptului că am o …
Vezi si: *** Bucuria din ceruri si slava gatita sfintilor sunt mai presus de gand si, de aceea, se cuvine sa le ravnim din tot sufletul. Nimic din cele ce sunt sau din cele ce facem nu este vrednic de …
“Trebuie să fim cu luare-aminte: Evanghelia a fost dată prin Apostoli ca o carte pecetluită cu şapte peceţi. Cheia cu care deschidem şi despecetluim Evanghelia este sfinţenia!” Vezi si: “Eu simt ca sunt român! Si iubesc foarte mult pe românii …
9. Parintele Paisie Aghioritul: CUM SA DUCEM “LUPTA CEA BUNA” SI CUM SA SPORIM DUHOVNICESTE? 02-04-2008
Ne raspunde Cuviosul Paisie Aghioritul in cartea “Trezire duhovniceasca“: “Viata nu este ca o tabara de vara. (…). Sa va spun ce patesc unii de nu sporesc. Desi au toate conditiile, le risipesc insa in lucruri mici si dupa aceea …