STARETUL EFREM IN ROMANIA. Conferinta de la Bucuresti, 2000 (si video). MESAJ DIN SFANTUL MUNTE: Nu va pierdeti curajul! Duhul Sfant nu iese la pensie!

“Trebuie să fim cu luare-aminte: Evanghelia a fost dată prin Apostoli ca o carte pecetluită cu şapte peceţi. Cheia cu care deschidem şi despecetluim Evanghelia este sfinţenia!”

Vezi si:

“Eu simt ca sunt român! Si iubesc foarte mult pe românii ortodocsi!”

Facultatea de Drept, Bucuresti, mai 2000

Parintele Constantin Coman: Prea Cuvioşi Părinţi, iubiţi tineri studenţi şi onorată asistenţă, avem o deosebită bucurie în această seară ca, în programul binecunoscut al conferinţelor organizate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, să vă vorbească un stareţ Athonit. Este vorba de Părintele Arhimandrit Efrem, stareţul Manăstirii Vatopedi din Sfântul Munte. Imi revine deosebit de plăcuta sarcină ca, pe lângă oficiul de traducător în această seară, să îl prezint în câteva cuvinte pe Părintele Stareţ şi, de asemenea, cu voia dumneavoastră, am să încerc să vă prezint şi pe dumneavoastră Dansului, pentru că deja constituiţi o comunitate foarte bine conturată.

Mănăstirea Vatopedi este una din cele douăzeci de mari mănăstiri ale Sfântului Munte, cu o istorie de o mie de ani deja, care s-a bucurat în ultimul deceniu de un reviriment, de o renaştere extraordinară. Imi spunea Părintele Efrem că, după patru veacuri de viaţă de sine, Mănăstirea Vatopedi a revenit la rânduiala de obşte împreună, dealtfel, cu toate cele douăzeci de mari mănăstiri din Sfântul Munte. Este o renaştere pe care o trăieşte în general Sfântul Munte, mănăstirile athonite, însă nu numai mănăstirile mari, ci şi schiturile şl chiliile. Dar, între toate, aş îndrăzni să spun că Mănăstirea Vatopedi înscrie pagini de foarte frumoasă — ca să nu spun mai mult — istorie a monahismului contemporan.

Actualmente obştea Mănăstirii Vatopedi a ajuns la şapte zeci şi cinci de fraţi [intre timp deja in jur de 120, n.n.], proveniţi din aproximativ opt ţări, între care, cu bucurie vă spunem că se află şi un număr – destul de însemnat de fraţi proveniţi din România [printre ei si parintele Daniil Cotescu – vezi foto -, fiul faimosilor actori Octavian Cotescu si Valeria Seciu, co-traducator al Everghetinos-ului in limba romana – despre care puteti auzi o relatare interesanta a Domnului Dan C. Mihailescu, mai scurt AICI sau, mai pe larg, in emisiunea de AICI, n.n.], români deci, unii dintre ei chiar dintre ascorişti, să spunem. Este o mănăstire care se arată a fi foarte deschisă, care – îndrăznesc să spun – are o intuiţie foarte profundă a timpurilor pe care le trăim şi a nevoii extraordinare de reînfrăţire a popoarelor ortodoxe.

Părintele Efrem, pe care îl avem în mijlocul nostru din mila lui Dumnezeu în această seară, este egumenul acestei mănăstiri — stareţul, de fapt —de zece ani, deşi are numai patruzeci şi patru de ani. Eu sunt mai bătrân cu câţiva ani decât dânsul. Este de fel născut în Cipru; de fapt, mare parte din obştea Mănăstirii Vatopedi este formată din greci ci­prioţi, la care se adaugă, aşa cum spuneam, părinţi şi fraţi veniţi din alte şapte-opt ţări, nu numai ortodoxe.

Obştea Mănăstirii Vatopedi continuă tradiţia Părintelui Iosif Isihastul prin ucenicul direct al acestuia care îi poartă de altfel şi numele, Părintele Iosif Vatopedinul [adormit intru Domnul in 2009, n.n.], astăzi Părin­te duhovnicesc al fraţilor din Mănăstirea Vatopedi. Am făcut această menţiune întrucât, cu darul lui Dumnezeu, în ultimii zece ani, după cum ştiţi, s-au făcut multe traduceri din litera­tura duhovnicească grecească, între care şi o cunoscută lu­crare a Părintelui Iosif — Gheron Iosif, cum s-a tradus în limba română — „Mărturii din viaţa monahală” o carte de mărturii zguduitoare despre lupta şi nevoinţele monahului pentru dobândirea harului lui Dumnezeu. Obştea Mănăstirii Vatopedi, aşadar, este sub oblăduirea Părintelui Iosif Isihastul şi continuă tradiţia acestuia.

Am să mă limitez aici pentru că doresc şi eu, şi dumnea­voastră cred în egală măsură, să dăm cuvântul Părintelui Efrem ca să ne adreseze de la Sfântul Munte, de la Mănăsti­rea Vatopedi, din experienţa monahismului aghiorit contem­poran, câteva cuvinte introductive, după care va urma obişnuitul dialog între dumneavoastră şi dânsul.

Arhimandritul Efrem:

“Simt multă bucurie şi multă emoţie că sunt împreună cu dumneavoastră. Mă aflu în binecuvântata ţară a României şi vă aduc binecuvântarea Sfântului Munte. Vă aduc binecuvântarea Născătoarei de Dumnezeu care, după cum ştiţi, este Stareţa Sfântului Munte. Acolo, la Sfântul Munte, simţim că Maica Domnu­lui acoperă pururea pe monahii aghioriţi; simţim că Născă­toarea de Dumnezeu este cu adevărat Egumena Sfântului Munte, care poartă matern de grijă lumii întregi, dar în mod deosebit se mângâie şi se bucură purtând de grijă monahilor.

Deoarece, aşa cum subliniază Sfântul aghiorit Grigorie Palama — care şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Vatopedi şi a ajuns Arhiepiscop al Tesalonicului şi stâlp al întregii Ortodoxii —Născătoarea de Dumnezeu este, după Hristos, primul ascet şi primul sihastru. Intr-adevăr, Maica Domnului aflându-se în Sfânta Sfintelor, conform Tradiţiei Ortodoxe, era hrănită de Arhanghelul Gavriil nu numai cu paine pentru trup, ci acesta o învăţa şi întregul meşteşug al lucrarii minţii. Şi vieţuirea ascetică a continuat-o până la sfâr­şitul vieţii sale. După cum ne mărturiseşte un alt ierarh, Sfân­tul Andrei Arhiepiscopul Cretei, în locuinţa Maicii Domnului din Ierusalim, în Sion, din pricina mulţimii metaniilor pe care le făcea, au rămas urme de neşters pe podeaua casei.

Născătoarea de Dumnezeu, ca întâi-stătătoare a vieţii ascetice şi ca primă monahie — potrivit Sfântului Grigorie Palama — a primit dumnezeiasca iluminare şi cercetarea negrăitului si necreatului har dumnezeiesc precum nici o altă persoana de pe pământ. De aceea a şi înţeles în toată profunzimea mărimea iconomiei dumnezeieşti şi a priceput ca nici un alt om de pe pământ ce mare lucru este sfinţenia. Din acest motiv, întrucât monahismul este preocupat în mod deosebit de sfinţirea omului, Maica Domnului a cerut— conform Tradiţiei noastre —de la Fiul său şi Dumnezeul nostru, ca pe o favoare, să devină purtătoarea de grijă şi protectoarea vieţuirii athonite. Astfel, înzestrată fiind şi cu darul profetic, adresându-se întemeietorului vieţii monahale din Sfântul Munte, Sfântul Petru Athonitul — încă înainte de a se trans­forma Sfântul Munte într-un stat monahal ortodox — il îndeamnă să meargă la Sfântul Munte al Athonului, proorocindu-i cu claritate să meargă la „Muntele cel Sfânt.“ Deoarece ştia Născătoarea de Dumnezeu că acest Munte va deveni un loc al oamenilor sfinţi, va fi pământul acela care va primi lacrimile multor asceţi cunoscuţi şi necunoscuţi; ştia că Sfântul Munte al Athosului se va împodobi cu oameni virtuoşi care vor păstra Tradiţia şi vor slăvi Biserica Orto­doxă; ştia că Muntele cel Sfânt se va numi „Sfânt” pentru că locuitorii săi permanenţi, monahii aghioriţi, vor fi îndră­gostiţi de sfinţenie. Şi, continuând să se adreseze Sfântului Petru Athonitul, îi spune: „Mergi în Muntele cel Sfânt, în „Muntele meu”. Deci ea însăşi ne mărturiseşte că Sfântul Mun­te este alegerea Maicii Domnului.

Noi venim de la Mănăstirea Vatopedi, de la mănăstirea prin excelenţă a Maicii Domnului din Sfântul Munte, întru­cât Mănăstirea Vatopedi este împodobită cu şapte icoane făcătoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu şi cu Prea Sfântul Brâu al Maicii Domnului. Prezenţa Sfântului Brâu în Mănăstirea Vatopedi este dovada unei binecuvântări deosebite din partea Maicii Domnului. {…}

Dacă ar citi cineva istoria Sfântului Munte ar vedea multe situaţii în care Maica Domnului cai a intervenit în chip minunat, ajutându-i pe călugări în nevoinţa lor ascetică. In mod deosebit l-a ajutat pe patriarhul monahismului athonit, pe Sfântul Atanasie Athonitul, care este ctitorul primei mari mănăstiri a Sfântului Munte, Marea Lavră. De multe ori, chiar pentru ajutor material, Maica Domnului a intervenit şi l-a ajutat pe primul egumen din Sfânittul Munte, pe Sfântul Atanasie. I s-a arătat sfântului, zicându—Si: „Eu voi fi iconomul şi purtătoarea voastră de grijă, ajunge  ca voi să vă îngrijiţi de împlinirea făgăduinţelor şi a datoriilor voastre călugăreşti.” Iar acolo unde i s-a arătat Maica Domnului Sfântului Atanasie se află icoana făcătoare de minuni „Iconomiţa”.

Sfântul Atanasie, în deosebita sa dragoste şi îndrăzneală pe care o avea către Născătoarea de Dumnezeu, a rugat-o să-i facă o favoare: să nu ardă niciodată Mănăstirea Marea Lavră. Căci trebuie să ştiţi că mănăstirile din Sfântul Munte, folosind lemne pentru încălzire, au fost de multe ori distruse de incendii. Aceste incendii au distrus — în istoria de o mie de ani a Sfântului Munte — foarte multe odoare de preţ ale mănăstirilor. Intr-adevăr, acum câţiva ani — îmi spunea un monah de la Marea Lavră — soba unui călugăr bătrân a pricinuit aprinderea chiliei sale şi, din cauza lui, începuse să ardă mănăstirea — pe la ora unu noaptea, când toţi părinţii dor­meau. Iar atunci s-a întâmplat următoarea minune: clopotul cel mare al mănăstirii a început să bată singur, încât s-au trezit monahii şi au apucat să stingă focul înainte de a arde mănăstirea, după făgăduinţa făcută de Maica Domnului Sfântului Atanasie.

V-am descris în câteva cuvinte o dovadă „măruntă” a grijii ce o poartă Născătoarea de Dumnezeu Muntelui Athos. Scopul meu a fost de a vă arăta că Maica Domnului iubeşte foarte mult monahismul, deoarece mănăstirile orto­doxe sunt o continuare a Faptelor Apostolilor. In mănăstirile adevărate se retrăieşte învăţătura evanghelică; în mănăstiri, în chip foarte amănunţit, este pusă în practică învăţătura Sfintei Evanghelii. Istoria unei mănăstiri, iubiţii mei, nu în­seamnă doar a şti cine a întemeiat-o şi cine a renovat-o, ci adevărata istorie a unei mănăstiri este cea nevăzută, căci is­toria sa se scrie cu lacrimile, oftatul şi nevoinţele călugărilor.

Din păcate astăzi oamenii, prin modul lor de viaţă, se înstrăinează de învăţătura evanghelică. Astăzi oamenii dau importanţă mai mult maşinilor şi civilizaţiei tehnice, amăgindu-se cu gândul că progresul civilizaţiei tehnice şi electronice le va rezolva problemele. Dezvoltarea aceasta nu numai că nu a rezolvat problemele omului, ci mai degrabă le-a înmul­ţit. Nu suntem, iubiţii mei, împotriva promovării civilizaţiei industriale, tehnice şi electronice, dar suntem categoric îm­potriva absolutizării preocupărilor umane în direcţia aceasta.

Din nefericire, omul contemporan, influenţat în mod deosebit de spiritul european — iar spiritul Europei este unul antropocentric, raţionalist, umanist — uită că este prin exce­lenţă o existenţă duhovnicească. Iubiţii mei, nu va reuşi să se împlinească în viaţa aceasta acel om care se îndeletniceşte numai de înaintarea sa profesională, economică sau socială, ci va reuşi în viaţa aceasta acela care va deveni tron al harului dumnezeiesc. Omul se împlineşte în viaţa aceasta dacă de­vine părtaş al energiilor necreate, dumnezeieşti, după cum ne spune Sfântul Grigorie Palama. De aceea, omul trebuie să se îngrijească de ipostasul său spiritual, pentru că astăzi oricine poate face tot ce vrea, poate spune tot ce doreşte, poate merge oriunde doreşte, poate împlini tot ce doreşte. Insă nu poate fi fericit, nu este bucuros. Tocmai pentru că omul a fost creat a fi părtaş al bucuriei. De aceea Hristos, după Inviere, s-a adresat oamenilor cu salutul „Bucuraţi-vă!” Şi când spunem, în mod teologic, că omul este părtaş al bucuriei înţelegem că este părtaş al harului dumnezeiesc. Bucuria (hara) şi harul (haris) au aceeaşi rădăcină etimolo­gică¹ ([hara]—bucurie,  [haris]—har). De aceea, la fiecare început de an, oamenii îşi urează unul altuia un an bucuros, un an fericit. Oamenii numai atunci îşi găsesc odihna când în inima lor se află această bucurie, această fericire.

Cât de tragic este însă când omul caută această bucurie păşind pe drumuri greşite şi, în loc să afle bucurie, găseşte o tristeţe insuportabilă! De aceea, aşa cum subliniază cu cla­ritate Sfântul Apostol Pavel, bucuria este rod al Sfântului Duh(Galateni 5:22). Pentru ca omul să găsească bucuria şi harul, Sfinţii Părinţi spun că trebuie să-şi pună în lucrare ipostasul său duhovnicesc; iar tronul ipostasului duhovnicesc este mintea omului. De aceea mintea este într-o permanentă mişcare, atât când omul este treaz, dar şi când doarme. Dumnezeu a făcut mintea omului într-o permanentă mişcare tocmai pentru a avea posibilitatea unei neîncetate împărtăşiri de dumneze­ire. De aceea monahii, Sfinţii Părinţi mişcaţi de Dumnezeu, au descoperit rugăciunea minţii, care este efortul permanent al minţi de a comunica cu Dumnezeu.

Sfântul Grigorie Palama spune că una este a se gândi cineva la Dumnezeu şi altceva — foarte diferit şi foarte substanţial — este a avea permanentă comuniune cu Dumnezeu. Omul, spre a-şi atinge ţelul său spiritual, trebuie să aibă neîntrerupt această lucrare a minţii. Această învăţătură nu înseamnă că Evanghelia dispreţuieşte preocupările omu­lui în lumea materială — pentru că şi noi, cei care vieţuim la Sfântul Munte, cei care am plecat din lume pentru a ne ocupa cu o viaţă curată, duhovnicească, ne îndeletnicim şi noi cu lucruri materiale: clădim, zidim şi renovăm — şi trebuie să vă spun că, din fericire, astăzi Sfântul Munte este populat de tineri, îndeosebi monahi cu studii. Dar, cu toate că ne ocupăm şi cu aceste lucruri materiale, cea dintâi lucrare a noastră este cea duhovnicească. Pentru că monahismul dă urmare în mod deosebit cuvântului Domnului care spune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33)

Deci, fraţii mei, modul de vieţuire care face să se împli­nească persoana umană este viaţa lăuntrică, întoarcerea că­tre lăuntru, rugăciunea minţii. După cum ne spune Sfântul aghiorit contemporan Gheron Iosif Isihastul, căruia noi îi suntem urmaşi duhovniceşti, trebuie ca omul — şi îndeosebi călugărul — să se desfateze cu această lucrare lăuntrică, ur­mând cuvântul proorocului David: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalm 45:10). Intr-una din arătările de după moarte ale lui Gheron Iosif, acesta i-a spus unui călugăr evlavios că salvarea omenirii stă în săvârşirea corectă a lucrării minţii.

De aceea mesajul pe care vi-l aducem de la Sfântul Munte este: pe cât puteţi, îndeletniciţi-vă cu rugăciunea lui Iisus! Din nefericire, astăzi oamenii risipesc mult timp cu nimicuri. Cei mai mulţi se vaită în permanenţă că nu au timp. Şi totuşi, dacă am face un control al felului în care îşi petrec timpul, vom vedea că pierd multă vreme cu lucruri fără valoare. De aceea, fraţii mei, atât cât puteţi, atât cât aveţi putere, să iubiţi rugăciunea, căci rugăciunea este mijlocul prin care vine dumnezeiescul har şi se înscăunează în inimă.

Problemele în viaţa omului s-au înmulţit foarte mult, iar aceasta se datorează faptului că oamenii s-au îndepărtat de vieţuirea corectă după Evanghelie. Astăzi oamenii se află continuu sub o presiune psihologică. Astăzi oameni sunt tulburaţi permanent, nu au nicicând pace înlăuntrul lor. Şi aceasta pentru că numai Hristos este pacea noastră, după cum spune Sfântul Apostol Pavel(Efeseni 2:14). Iar problemele din viaţa noastră nu se rezolvă prin a ne gândi la ele, ci se rezolvă atunci când ne rugăm pentru ele. De aceea, atât cât ne stă in putinţă, să fim încadraţi corect în Biserică.

Vin mulţi închinători astăzi la Sfântul Munte şi de multe ori ne prezintă pretexte, zicând că ei nu sunt buni creştini tocmai pentru că s-au smintit de purtătorii de rasă din ierar­hia bisericească, fie aceştia pe o treaptă superioară, fie pe una inferioară. Noi credem însă că acestea sunt numai pretexte pentru a-şi justifica viaţa păcătoasă. Noi le răspundem că, aşa cum nu renunţăm la ştiinţa medicală pentru faptul că există şi medici slabi, nici Biserica lui Hristos nu trebuie le­pădată pentru că există câţiva purtători nevrednici de rasă în slujba Bisericii. Să nu uităm că între primii membrii ai Bisericii, între cei doisprezece Apostoli, a fost şi fiul pierzării.

De aceea şi noi, din Sfântul Munte, ne rugăm pentru dumneavoastră şi vă asigurăm că vom continua să ne rugăm astfel încât şi Biserica Ortodoxă din România să înceapă a-şi regăsi strălucirea şi tradiţia de altădată. Noi, cei din Sfântul Munte, suntem datori în vecii vecilor Bisericii Ortodoxe Române!  Nu uităm că domnitorii români, după împăraţii bizantini, sunt ctitorii celor mai multe mănăstiri aghiorite! Nu uităm că prin Sfântul Munte au trecut nenumăraţi români, creştini evlavioşi, oameni sfinţi, care au adus flacăra Tradiţiei Ortodoxe neîncetat în această ţară şi care au lăsat în Româ­nia mulţi ucenici care au ajutat, la rândul lor, multă lume!

De aceea noi, Mănăstirea Vatopedi, încercăm să conti­nuăm această tradiţie, găzduind mulţi fraţi ortodocşi români aflaţi în pelerinaj, ajutând monahii români din Sfântul Mun­te şi având şi noi chilii româneşti în teritoriul deţinut de Vato­pedi. Pe cât putem, încercăm să găzduim pentru o vreme şi monahi din Biserica Română pe care îi îndemnăm să se în­toarcă şi să continue în ţara lor tradiţia aghiorită, deoarece nu trebuie să uităm că „dinastia” comunismului a traumati­zat viaţa ecclesială de aici.

Cunoaştem însă cu claritate, după făgăduinţă Domnului, că „porţile iadului nu vor birui Biserica” (cf. Matei 16:18). De aceea credem că Biserica Ortodoxă Română îşi va regăsi slava şi strălucirea de odinioară, va oferi multe vlăstare sfinte în spaţiul Bisericii şi cred că întreaga Biserică Ortodoxă va continua să se mân­drească cu credinciosul popor ortodox român. Amin, aşa să fie!”

Întrebare: Ca o primă întrebare, mai largă, îl rugăm pe Părintele Efrem să vorbească despre cum vede, ca Părinte duhovnicesc, tineretul de astăzi şi problemele cu care se confruntă?

Arhim. Efrem: Tinerii de astăzi sunt foarte zăpăciţi. Există însă şi un element pozitiv: faptul că sunt foarte zăpăciţi, încurcaţi, îi face să se întoarcă către Biserică. Acesta este lucrul care ne bucură.

[…]

Întrebare: Nu putem crea puţină confuzie dacă vorbim prea mult de bucuria duhovnicească fără a vorbi despre asu­marea suferinţei şi nevoinţa pentru rugăciune?

Arhim. Efrem: Dacă cineva vorbeşte despre bucuria du­hovnicească nu înseamnă că ignoră suferinţele şi ispitele vieţii. Hristos însă ne-a asigurat că, în ciuda suferinţelor pe care le presupune purtarea crucii, dincolo de toate acestea există în mod tainic şi minunat dulceaţa Sfântului Duh. Aceasta este bucuria duhovnicească, roadă a Duhului Sfânt. Oamenii virtuoşi n-au trăit niciodată zile bune, însă prezenţa harului îi bucura continuu. „Prin Cruce vine  bucurie la toată lumea”, spune imnografia Bisericii. Bine* (Părintele Efrem rosteşte de fiecare dată cuvântul „bine” în limba română)

Întrebare: Cuvântul „Vatopedi” înseamnă ceva în limba greacă?

Arhim. Efrem: Cuvântul „Vatopedi” are o însemnătate esenţială. Vine de la cuvintele batos şi paidioti([vatos]—tufă;  [pedion]—copil) deoarece, în acord cu tradiţia aghiorită — iar această tradiţie nu trebuie dispreţuită, deoarece Sfântul Munte este o civilizaţie mona­hală în viaţa căreia, încă de la început, transmiterea succe­sivă a „predaniilor” nu a încetat nici o clipă; de aceea, la noi, tradiţia este luată foarte serios în seamă — fiul lui Teodosie cel Mare, Arcadie, întorcându-se de la Roma la Constantinopol, în timp ce corabia plutea în apele Mănăstirii Vatope­di, fiind furtună şi aflându-se în pericol, s-a rugat Maicii Domnului ca să-l scape. In mod minunat, este adus în tufele de lângă Mănăstirea Vatopedi, aflând acolo şi icoana făcătoare de minuni „Vimatarissa” sau „Ctitoriţa”. Pentru această minune s-a zidit acolo mănăstire având ca prim cti­tor pe Teodosie cel Mare. Aşadar „Vatopedi”, aşa cum scriem noi în greceşte paidion cu ai, care se traduce „copil”, înseamnă „Copilul tufei”. Bine.

Întrebare: Cum putem dobândi liniştea trăind în oraş, unde este atâta poluare trupească şi sufletească?

Arhim. Efrem: Zgomotul nu ne poate împiedica a deve­ni fii ai păcii. Ceea ce ne împiedică a fi purtători ai păcii este păcatul. De aceea, omul care este corect încadrat în Biseri­că, care se hrăneşte din Tainele acesteia şi care se împotri­veşte păcatului, acela devine fiu la păcii, deoarece este în comuniune cu Domnul păcii. Acest om care dobândeşte pacea lăuntrică devine izvor de pace şi pentru mediul în care trăieşte. Un sfânt rus, Sfântul Serafim de Sarov, pe care cred că îl cunoaşteţi mulţi dintre dumneavoastră, zicea: „Dobândeşte pacea în inima ta şi foarte mulţi oameni îşi vor afla şi ei pacea alături de tine.”

Întrebare: In zilele noastre tot mai mulţi creştini orto­docşi relativizează adevărurile dogmatice ale Bisericii. Este posibilă mântuirea celor care de bunăvoie primesc învăţături eretice, cum ar fi reîncarnarea?

[…]

Întrebare: In viaţa de familie intervin tot timpul pro­bleme între soţi, între părinţi şi copii. Vă rugăm să ne daţi un sfat despre cum putem să ne rugăm, ce trebuie să facem.

Arhim. Efrem: Din păcate astăzi, în ceea ce priveşte ches­tiunea căsătoriei, sunt foarte multe probleme deoarece acolo, de multe ori, nu există harul Duhului Sfânt care să-i unească pe soţi într-un duh şi într-un gând. A se uni un cuplu într-un singur cuget, într-o singură inimă şi a deveni una, aşa cum a spus Hristos, acest lucru este o minune a minunilor care nu poate fi realizată decât prin prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în Taina cununiei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, desigur, vor fi foarte multe probleme, atât între soţi, cât şi între părinţi şi copii. De aceea, noi considerăm că nu este deloc potrivită oficializarea căsătoriei civile în ţările ortodoxe, pentru că este o dispreţuire şi o încălcare a Tainei cununiei. (Spre deosebire de România, în Grecia cununia religioasă are deplină recunoaştere în faţa autorităţilor statului, pentru neortodocşi rămânând căsătoria civilă).

Întrebare: Care sunt motivele pentru care Mănăstirea Vatopedi este cea mai deschisă mănăstire grecească din Sfântul Munte faţă de români?

Arhim. Efrem: Care sunt motivele?!… Nici eu nu ştiu!… Aşa vrea Pronia lui Dumnezeu!

Întrebare: Vă rugăm să ne explicaţi cuvintele: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”(Matei 5:3)

Arhim. Efrem: Cei săraci cu duhul nu sunt cei nebuni, aşa cum zic unii, ci sunt cei smeriţi cu inima. Explicaţia este deci foarte simplă: „Fericiţi cei smeriţi“. Atunci când Apostolii se tot întrebau în sinea lor: „Cine este Acesta care mer­ge pe ape, Care înviază morţi, Care porunceşte firii şi aceasta I se supune?”, Hristos le vine în întâmpinare zicându-le: „Nu vă întrebaţi între voi cine sunt Eu, ci «învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre»“( cf. Matei 11:29)

Întrebare: Sunt cinci-şase bileţele în care se cere să se răspundă la două întrebări: „Ce este smerenia?” şi „Cum se poate dobândi?”

Arhim. Efrem: Smerenia este o mare taină şi o mare mi­nune. Este o taină deoarece atunci când Sfinţii Părinţi vor­beau despre smerenie nu spuneau multe lucruri, ci ziceau că smerenia este „asemănare cu Dumnezeu”. Smerenia este o minune deoarece omul simte că fără Hristos este zero, tră­ind la modul absolut cele spuse de Iisus: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). De aceea sfinţii, în ciuda faptului că erau înzes­traţi cu harisme — şi sfinţii ştiau ce sunt, nu erau proşti — erau însă smeriţi, deoarece se împărtăşeau neîncetat de Hristos cel smerit.

Întrebare: Dacă vreţi să ne vorbiţi puţin despre lupta cu gândurile din timpul rugăciunii.

Arhim. Efrem: In vremea rugăciunii diavolii sunt în aler­tă şi ne aduc în minte soluţii la toate problemele noastre, ne oferă soluţiile cele mai bune. De aceea, pentru că mintea este hoinară, plăcându-i să se plimbe de ici-colo, cel care se roagă nu trebuie să se sperie de această ispită [din timpul rugăciunii] ci, aşa cum spune Sfântul Ioan Scărarul, atunci când mintea fuge, trebuie să o aducem înapoi. Făcând această lucrare, vine harul şi ajută încetul cu încetul mintea, întărind-o astfel încât să poată lupta împotriva răspândirii. Iar biruinţa este un dar curat al Duhului Sfânt, este o minune.

[…]

Întrebare: Duhovnicul mă povăţuieşte să merg la mă­năstire. Cum pot şti că voia lui Dumnezeu este să mă căsă­toresc sau să mă călugăresc? Câtă autoritate poate să aibă duhovnicul în această problemă?

Arhim. Efrem: Duhovnicul, referitor la atitudinea creştinului faţă de monahism, nu trebuie să aibă o poziţie autoritară, ci una consultativă. Cei care au gând de călugărie pot incerca, cu ştirea sau fără ştirea cuiva, să stea o vreme la mănăstire ca să vadă dacă sunt sau nu pentru monahism. Bine.

[…]

Întrebare: Ca studenţi ai Facultăţii de Teologie suntem nevoiţi să accentuăm mai mult latura ştiinţifică, care nu ne ajută în viaţa noastră duhovnicească. Cum să procedăm pentru a nu fi răniţi sufleteşte şi dacă credeţi că se poate schimba metoda actuală în care se practică teologia?

Arhim. Efrem: Teologia, desigur, este viaţă, iar teolog este acela în inima căruia vorbeşte Dumnezeu-Cuvântul (o Theos Lagos). Nu este respinsă însă nici partea ştiinţifică a teologiei. Noi combatem absolutizarea şi rămânerea numai în această „teologie ştiinţifică”. Bine.

Întrebare: „Ce trebuie să facem în perioadele de «se­cetă» duhovnicească? Cum să ne ferim de aceste stări?” Şi o altă întrebare: „Ce rol au în viaţa lăuntrică?”

Arhim. Efrem: Trebuie să facem răbdare. Omul care se nevoieşte va întâlni şi „schimbări” duhovniceşti (alloioseis). Sfântul Simeon Noul Teolog subliniază faptul că până şi schimbările vremii aduc modificări în lumea lăuntrică a omului. Chiar şi oamenii cei mai virtuoşi au „schimbări”. Nu trebuie însă a le lua în seamă, ci să păşim privind numai înainte. Marea nu rămâne niciodată agitată de furtună şi nici cerul pururea înnourat, ori plin de fulgere şi trăznete. Schim­bările lăuntrice însă, de cele mai multe ori, ne îmbogăţesc în experienţa războiului duhovnicesc şi sunt necesare, aşa cum este necesară furtuna pentru ca marea să scoată la ţărm pie­trişul pentru construcţii. Bine.

Întrebare: Există foarte multe icoane făcătoare de mi­nuni. Reproducerile după aceste icoane au aceeaşi putere, sunt şi ele făcătoare de minuni?

Arhim. Efrem: De foarte multe ori harul unei icoane se transmite şi reproducerii sale. Una dintre icoanele noastre făcătoare de minuni este Maica Domnului „Pantanassa” care tămăduieşte îndeosebi pe cei ce suferă de cancer. Am trimis în Rusia vederi ale icoanei şi aceste reproduceri au făcut foarte multe minuni, înviind chiar un copil. Vestea aceasta s-a răspândit foarte mult la Moscova şi Patriarhul ne-a scris rugându-ne să facem o copie a icoanei „Pantanassa” pe care am dus-o acolo personal, aşezând-o la Mănăstirea Novopanski in Moscova. Această copie a „Pantanassei” face multe minuni.

Recent mi s-a întâmplat şi un alt lucru. In insula Andros in Grecia există o icoană izvorâtoare de mir. A venit la mine un pelerin care fusese în Andros şi luase de acolo o icoană de hârtie lipită pe lemn. Mi-a spus cu teamă că din ziua în care o cumpărase, icoana se umezeşte şi izvorăşte mir încontinuu. Apoi mi-a adus-o şi am văzut-o. I-am cerut să mi-o dea mie, dar bineînţeles, nu mi-a dat-o…

Întrebare: După câte ştim, la mănăstirea dumneavoastră există mai multe icoane făcătoare de minuni. Dacă s-a întâmplat în ultimii ani vreo minune cu ele, vă rugăm să ne povestiţi.

Arhim. Efrem: Atât de multe sunt aceste minuni, încât pentru noi reprezintă acum lucruri obişnuite. Sunt foarte nulte vindecări cu uleiul din candelele icoanelor făcătoare le minuni, ulei pe care îl trimitem bolnavilor şi se fac bine. Dacă ar fi să povestim minunile care se întâmplă la Vatopedi ar trebui să rămânem până mâine dimineaţă!

[…]

Întrebare: Ce putem face noi, ca profesori de religie, când în şcoala în care predăm vin protestanţi şi împart gra­tuit cărţi cu conţinut protestant şi traduceri protestante ale Noului Testament?

Arhim. Efrem: Lucrul cel mai important pe care putem să-l facem este ca în viaţa noastră personală să trăim învă­ţătura ortodoxă, viaţa ortodoxă, care este ea însăşi teologie. Dacă profesorii de religie ar trăi viaţa creştin ortodoxă, atunci ar fi oameni cu har, iar predicatorul cu har, în momentul în care vorbeşte, odată cu vorbele iese şi harul din gura sa, har care face ca cei care îl ascultă să-i primească cu uşurinţă cu­vintele. Şi atunci lucrarea lui reuşeşte. Iar meritul nu este „nici al celui care voieşte, nici a celui care aleargă, ci al lui Dumne­zeu care miluieşte” (cf. Romani 9:16).

[…]

Întrebare: De ce nu sunt primite femeile în Sfântul Munte?

Arhim. Efrem: Da… Asta o auzim peste tot, oriunde am merge. Se interzice intrarea femeilor în Sfântul Munte nu deoarece monahii ar avea un complex în faţa femeilor, aşa cum mi-a spus cineva. Dovada că nu au complexe este fap­tul că persoana cea mai iubită şi cea mai cinstită în Sfântul Munte este o femeie: Maica Domnului. Insă deoarece este un loc al fecioriei bărbăteşti, se interzice femeilor să intre „în curtea noastră”. Monahii însă ies, cu ascultare, din Sfântul Munte şi spovedesc femei, ajută la unitatea familiei şi evi­denţiază şi adevăratul rol al femeii, care este maternitatea.

Întrebare: Pictura bizantină şi muzica psaltică sunt doar o problemă de gust sau reprezintă ceva mai mult?

Arhim. Efrem: Pictura bizantină şi muzica psaltică sunt rezultate ale iluminării Părinţilor duhovniceşti, deoarece ex­primă, ca nici o altă artă, dogma ortodoxă.

Întrebare: Sunt câteva întrebări care vorbesc despre posibilitatea celibatului în lume şi despre căsătoria albă. Dacă aţi putea să ne spuneţi ceva în legătură cu aceasta.

Arhim. Efrem: Biserica nu acceptă cu uşurinţă aceste exagerări, cum este căsătoria albă. Biserica acceptă şi propovăduieşte înfrânarea de comun acord a soţilor. Un lucru negativ însă care se întâmplă de multe ori în căsnicie este acela că, de pildă, femeia merge la duhovnic şi acesta îi spu­ne: „Acum este Postul Mare, trebuie să vă înfrânaţi!” Iar femeia ia lucrul acesta literalmente, fără să aibă în vedere şi cealaltă jumătate a familiei — soţul. Şi de aici încep toate pro­blemele în căsnicie, deoarece acest mod total de înfrânare este o situaţie anormală. Cei care doresc căsnicie albă ar fi mult mai bine să se despartă, de comun acord, şi să meargă la mănăstire. Repet, dacă există o căsătorie albă în urma unui acord deplin al soţilor, atunci este acceptată de Biserică. N-o instituţionalizează, dar o acceptă, aşa cum a fost cazul Sfântului Ioan de Kronstadt. Dar aceste lucruri au nevoie de multe precauţii, deoarece există oameni excentrici care do­resc astfel de lucruri şi atunci provoacă situaţii anormale.

Întrebare: Vă rugăm să ne povestiţi mai pe larg despre câţiva Părinţi duhovniceşti pe care i-aţi întâlnit în Sfântul Munte. Mai pe larg!

Arhim. Efrem: Din nefericire pentru mine, deşi am întâlnit mulţi Părinţi duhovniceşti aghioriţi, pot spune şi eu ce se spune la Pateric: „Nu sunt călugăr bun, dar am întâl­nit foarte mulţi călugări buni”. Este binecunoscut acel aghiorit contemporan, fericitul întru adormire Părinte Paisie. La fel de binecunoscut este Părintele Efrem Katunachiotul care este frate duhovnicesc al Bătrânului nostru Iosif  Vatopedinul şi urmaş duhovnicesc al lui Gheron Iosif Isihastul.  Pe Gheron Iosif Isihastul nu l-am apucat în viaţă, acesta adormind în 1959, atunci când eu aveam trei ani. A trecut la cele veşnice în ziua Adormirii Maicii Domnului. Fusese înştiinţat că va adormi în această zi. Avea foarte mul­tă dragoste către Maica Domnului şi când îi pomenea nume­le, îl rostea mereu cu lacrimi. Ea însăşi l-a înştiinţat dinainte că va adormi în ziua Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. A trecut la cele veşnice chiar în această zi, la apusul soarelui. Deja se neliniştea, crezând că s-a amăgit cu acea înştiinţare. Maica Domnului însă s-a arătat nemincinoasă şi, în seara sărbătorii Adormirii, şi-a dat sfinţitul său duh. Dar sunt mulţi alţi Părinţi şi, ca să vă vorbesc despre ei, ar trebui să rămânem până dimineaţă.

[…]

Întrebare: O întrebare de la un tânăr care este în scaun cu rotile: „Se poate face călugăr?”

Arhim. Efrem: Este greu să devină monah într-o mă­năstire. Dacă însă se presupune că ajunge în relaţie cu un părinte duhovnicesc, îi va putea face cumva pogorăminte. Acest lucru nu se poate realiza decât în relaţie personală cu un părinte duhovnicesc. Ar putea ajunge la o mănăstire cu mai puţini călugări, sau ar putea trăi călugăreşte acasă.

Întrebare: Vă rugăm să ne spuneţi câteva cărţi de care v-aţi folosit mai mult.

Arhim. Efrem: Cărţile care ne vor ajuta în viaţa noastră duhovnicească sunt, întâi de toate, Cărţile Evangheliei. Altă carte foarte importantă este „Scara”. O altă carte extrem de importantă, care din păcate nu o aveţi tradusă în limba ro­mână, este „Everghetinosul”. Cred că un monah român pe care l-am găzduit la mănăstirea noastră a început să o traducă.

Pr. C-tin. Coman: îngăduiţi-mi să-i spun Părintelui că este tradusă de domnul Academician Virgil Cândea, dar nu este încă tipărită şi îşi aşteaptă rândul în tipografia Institu­tului Biblic şi de Misiune al Bisericii. „Everghetinosul” este o colecţie asemănătoare cu Patericul.

Arhim. Efrem: Oricum, această carte trebuie tipărită cât se poate mai repede, pentru că este foarte folositoare. Desi­gur însă, toate cărţile Părinţilor sunt folositoare. Eu reco­mand de asemenea vieţile sfinţilor contemporani. Este un lucru îmbucurător şi faptul că avem în această seară o carte vatopedină, a Bătrânului nostru Iosif Vatopedinul, numită „Mărturie athonită”. Cu multă bucurie am auzit şi am con­statat că se traduc şi cărţile Părintelui Paisie, cărţi care vor ajuta foarte mult, precum şi „Viaţa” lui Gheron Iosif Isihastul şi „Epistolele” sale. Iar o carte extraordinară, foarte importantă, este „Viaţa” Sfântul Siluan Athonitul.

Studenţii: Şi a Părintelui Porfirie!

Arhim. Efrem: Şi a Părintelui Porfirie, desigur. Astăzi, când trăim timpuri de îndoială în ceea ce priveşte credinţa, fără doar şi poate vieţile părinţilor duhovniceşti contempo­rani ajută foarte mult la întărirea credinţei creştinilor.

Trebuie să fim cu luare-aminte: Evanghelia a fost dată prin Apostoli ca o carte pecetluită cu şapte peceţi. Cheia cu care deschidem şi despecetluim Evanghelia este sfinţenia! Pentru că aceeaşi Evanghelie o au şi romano-catolicii, şi martorii lui Iehova, şi protestanţii, dar din păcate nu o in­terpretează corect. De aceea, Sfânta Evanghelie s-a dat prin Apostoli, dar a fost interpretată de Sfinţii Părinţi, acesta este un lucru foarte important! De aceea, calea cea mai sigură de a studia Evanghelia este aceea de a studia pe Sfinţii Părinţi.

Întrebare: Cum se pot ridica cei care au avut o viaţă duhovnicească, dar din cauza „prietenilor” au căzut în pă­cate grele?

Arhim. Efrem: Pocăinţa este atotputernică! Mari crimi­nali, mari infractori, au devenit sfinţi ai Bisericii. Deci, dacă astfel de oameni au ajuns sfinţi, nimeni nu trebuie să deznădăjduiască! Omul care se pocăieşte are posibilităţi nelimi­tate. De aceea, niciodată să nu deznădăjduiţi. De multe ori — este o taină — Dumnezeu îngăduie ca un om care se nevoieşte să alunece, pentru că este un prilej de a se smeri şi astfel înaintează mult mai repede către sfinţenie. Este o mare taină căderea nevoitorilor! De aceea zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu este rău să cadă cineva, ci este rău să cadă şi să nu se ridice”.

Întrebare: In condiţiile tot mai grele, din punct de ve­dere al credinţei, în România de astăzi, ce sfătuiţi să facă tinerii pentru a-şi păstra optimismul şi dreapta socoteală şi nu deveni fanatici sau resemnaţi?

Arhim. Efrem: Să aibă relaţii duhovniceşti cu oameni duhovniceşti. Şi când au relaţii cu oameni duhovniceşti şi cu un mediu duhovnicesc, nu au a se teme de nimic.

Întrebare: In încheiere, vă rugăm să ne adresaţi un cuvânt de sfârşit.

Arhim. Efrem: Eu pot să spun, aşa cum am amintit şi la inceput, că sunt foarte bucuros să mă aflu împreună cu dumneavoastră. Vă spun că, deşi sunt pentru prima oară aici, locul îmi este foarte familiar. Simt că în România există multă sete de Dumnezeu. Există, desigur, şi mult păcat, este insă mult dor de Dumnezeu şi cred că şi în România vom fi martorii unor zile mult mai bune. Noi nu vă vom uita niciodată, ci ne rugăm ca dumneavoastră, şi individual şi ca familie, să aveţi zile mai bune, duhovniceşti. Cred că mileniul care vine este mileniul Ortodoxiei. Aceasta ne-a spus-o si un anglican care a venit la mănăstirea noastră, care nu este o persoană necunoscută: Prinţul Charles. Deci lucrul acesta îl simt şi oameni care sunt în afara Ortodoxiei.

Astăzi sunt foarte mulţi care vin la Ortodoxie, care caută cuvântul ortodox. De aceea, niciodată să nu vă pierdeţi curajul, niciodată să nu vă temeţi, să nu deznădăjduiţi, să nu uitaţi prezenţa maternă a Maicii Domnului şi oricâte neca­zuri veţi avea, oricâte greutăţi veţi întâmpina, să vă ridicaţi ochii şi inima către Maica Domnului şi către Iisus Hristos, „şi Acesta răstignit“(cf. I Corinteni 2:2). Amin. Aşa să fie! (aplauze)

Preşedintele ASCOR: Mulţumim. Inainte de rugă­ciune, am dori să-l rugăm pe Părintele Sofian, care, după mult timp se află astăzi din nou în mijlocul nostru, să ne adreseze un cuvânt.

Arhimandritul Sofian: Cuvântul meu este scurt: îl ru­găm pe Părintele cuvântător să ne mai bucure încă cu ase­menea cuvinte, şi cu acest cuvânt: „Bine”.

Arhim. Efrem: Bine! (aplauze) Foarte bine! Eu simt că sunt român! Şi iubesc foarte mult pe românii ortodocşi! Ortodoxia va străluci iarăşi în România şi vor veni iarăşi zile de aur pentru Or­todoxie! Iar Biserica Română va scoate încă mulţi sfinţi, deoarece poporul român este din fire un popor mistic, românul este un om care prin caracter este pentru viaţa lăuntrică! Poporul român este un popor isihast! Iar un astfel de popor va da multe roade! Amin!

Arhim. Sofian: Noi considerăm cuvintele Sfinţiei Voas­tre o profeţie!

Arhim. Efrem: Eu cred, cu smerenie, că se vor împlini, Gheronda! Vor fi iarăşi oameni cu virtuţi care vor mângâia poporul şi care vor fi stâlpi ai Ortodoxiei! Duhul Sfânt nu a ieşit la pensie! Duhul Sfânt suflă unde vrea! Duhul Sfânt este cel care face sfinţi!

Preşedintele ASCOR: Mulţumim mult! Şi se cuvine să mulţumim şi Părintelui Coman pentru traducere şi Părinte­lui Stareţ Andrei de la Mănăstirea Poşaga [intre timp, exarhul Manastirilor din eparhia Alba Iuliei, n.n.], la iniţiativa căruia Părintele Efrem a venit în România.

Arhim. Efrem: Aş vrea să spun că faptul de a fi Părintele Constantin Coman la Facultatea de Teologie, pentru noi, aghioriţii, este o mare bucurie!

Pr. C-tin. Coman: (în greceşte) Cine să traducă asta? 🙂 […]

Arhim. Efrem: Nu cumva a spus invers decât am spus eu?!… 🙂

[…]

Arhim. Efrem: Hristos a înviat! Trăiască Ortodoxia!“

(din: Cuvant din Sfantul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001)

Legaturi: