Un gând curat, bun, are mai mare putere decât orice nevoinţă. Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate şi face privegheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Insă un gând …
Articole cu eticheta (tag): Nevointa duhovniceasca
2. VENIREA IN FIRE 04-03-2013
“Venindu-si in sine…” (Lc.15,17) “Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar si la mare inaltime. Pentru ca cineva sa-L “indoaie” pe Dumnezeu, sa-L faca sa Se coboare si sa ramana cu el, trebuie sa se smereasca si sa se pocaiasca. …
Vezi si: Viaţa duhovnicească se întemeiază pe gând – Părinte, am citit că în războiul cu italienii, grecii mai întâi încercau să strice fortificaţiile vrăjmaşului şi după aceea atacau. – Şi diavolul face la fel. Adică aşa cum inamicul, înainte …
Încrederea în gând Increderea în gând este începutul înşelării “- Părinte, când mă mânii mă fac ca torentul; nu mă pot abţine. – De ce să nu te poţi abţine? – Pentru că îmi cred gândului meu. – Ei, atunci …
25 iulie 1924 – +12 iulie 1994 In aceste vremuri grele este bine să vă cunoaşteţi între voi, ca să vă ajutaţi “Odată, l-a vizitat un grup de închinători şi Stareţul a întrebat pe unul din ei: – Tu unde …
“Rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi”[1] Despre înşelarea penticostalilor – Părinte, cele pe care le spun cei care aderă la penticostali, că văd vedenii, vorbesc în limbi etc, sunt din imaginaţie sau din lucrare diavolească? – Sunt din …
Cititi si: * CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CEI INDRACITI “- Parinte, cati diavoli erau in indracitul din Gadara [1]? – “Diavoli multi” [2], scrie Evanghelia. De aceea a spus indracitul ca numele lui este “Legiune”. Si uitati-va, precum intr-un indracit …
25 iulie – 22 de ani de la adormirea intru Domnului a Cuviosului Serghie Sevici ŢINE CANDELA INIMII APRINSĂ. Învăţătura PĂRINTELUI SERGHIE de Jean-Claude Larchet (fragmente din Partea a treia – “CUVINTE DE MÂNTUIRE”) Fă din rugăciune candelă nestinsă …
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL NE INVATA: “- Părinte, intru în panică atunci când am căderi în nevoinţa mea. – Nu te teme. Este luptă şi vom avea şi răni. Acestea se vindecă prin spovedanie. Iată, soldaţii aflaţi în război, atunci când …
Recunoaşterea greşelii noastre – Părinte, Avva Isaac spune că în vremea rugăciunii trebuie să te simţi ca un copil[1]. – Da, dar să te simţi că eşti un copil neastâmpărat. Să recunoşti că ai mâhnit pe Părintele tău şi să …
“Vreau sa spun ca si in viata duhovniceasca, acela care isi justifica patimile sale primeste in cele din urma o inraurire diavoleasca si nu se poate ascunde. Stii ce inseamna sa primeasca omul inraurire diavoleasca? Se salbaticeste, se face fiara, …
12. INTRE CONSTIINTA SI MINCIUNA 25-08-2008
CUVIOSUL PAISIE: Sa ne cercetam constiinta “Bunul Dumnezeu a dat primilor ziditi constiinta, prima lege dumnezeiasca. A incrustat-o adanc in inimile lor si de atunci fiecare om o mosteneste de la parintii lui, iar cand el nu actioneaza corect, ea …