LUPTA IMPOTRIVA GANDURILOR. Sa punem semne de intrebare gandurilor de banuiala fata de altii, ca sa nu ne imbolnavim!

24-07-2012 Sublinieri

Vezi si:

Viaţa duhovnicească se întemeiază pe gând

– Părinte, am citit că în războiul cu italienii, grecii mai întâi încercau să strice fortificaţiile vrăjmaşului şi după aceea atacau.

– Şi diavolul face la fel. Adică aşa cum inamicul, înainte de a ataca cu artileria, bombardează fortifi­caţiile cu aviaţia ca să le distrugă, tot astfel şi diavolul mai întâi îl bombardează pe om cu gânduri şi apoi îl atacă. Dacă nu strică gândul omului, nu atacă, pentru că omul se apără cu gândul cel bun; este în adăpos­tul [1] său!

Gândul cel de-a stânga este corp străin şi omul tre­buie să se străduiască să-l lepede. Toţi avem puterea să facem nevoinţa aceasta, nimeni nu este îndreptăţit să spună că este slab şi nu o poate face. Nu este vorba de târnăcop sau baros, ca să nu le poată ridica fiindcă îi tremură mâinile. Nu văd un lucru greu în faptul de a le trece pe toate de-a dreapta. De ce să cercetez, de pildă, capriciul celuilalt? Se poate ca în realitate ceea ce face să nu fie capriciu, ci o face intenţionat, ca să se smerească.

– Părinte, mă neliniştesc deoarece numai în cele de-a stânga lucrez. Mă nevoiesc, dar nu mă pot întoarce spre cele de-a dreapta.

Faptul de a-ti da seama care gânduri nu sunt curate, de a te nelinişti şi de a te nevoi ca să le îndepărtezi, şi aceasta este sporire. Dacă vrei să sporeşti mai mult, atunci când diavolul te atacă cu gân­duri de-a stânga şi te trage de partea lui, întoarce volanul cu putere în partea cealaltă şi nu-l lua în seamă. Incearcă să-ţi pui în minte gânduri bune şi pen­tru surorile tale cele mai mici, dar şi pentru cele mai mari, care fac lucrare lăuntrică fără zgomot, pentru că aghiuţă îţi strică gândul ca să-ţi întârzie sporirea ta duhovnicească. Dacă nu te-ai fi agăţat de gândurile tale, ai fi făcut salturi duhovniceşti. Toată viaţa duhov­nicească se întemeiază pe gând. Sporirea în viaţa duhovnicească depinde de gând.

– Părinte, cum voi putea fi ajutată în nevoinţa împotriva gândurilor de-a stânga?

Prin trezvie şi rugăciune neîncetată. Dacă te afli în trezvie, iei aminte şi-ţi pui în minte gânduri bune. De pildă, vezi un pahar şi te gândeşti la Sfântul Potir, la Cina cea de Taină, la Hristos etc. Iar dacă nu te afli în trezvie, se poate ca mintea ta să meargă la diferite lucruri neduhovniceşti sau chiar şi la cele vrednice de plâns. De aceea încearcă să nu aduni zgura gândurilor, ca după aceea să trebuiască să te lupţi ca să le izgoneşti. Să rosteşti rugăciunea şi să fii atentă la cuvintele ei. Şi dacă mintea îţi fuge, adun-o din nou şi mereu să faci lucrul acesta. Nu-ţi lăsa mintea să umble aiurea. Pentru că deşi mintea nu s-ar afla totdeauna numai la lucruri urâte, ci şi la cele indiferente, totuşi şi acestea o slăbesc prin răspândire şi ea se risipeşte. Iar gândurile pricinuite de răspândire sunt mai viclene decât cele rele, deoarece nu le pricepem, ca să le lepădăm.

– Părinte, gândul îmi spune: “N-ai făcut nici o sporire în atâţia ani de când eşti în mănăstire”.

– Ia să aud, ce altceva îţi mai spune gândul? Precum mi-am dat seama, ascultaţi mult de aghiuţă. Cum vă înşală! De ce credeţi în aghiuţă? De ce vă ameţiţi? Linişteşte-te. Te mâhneşti în zadar şi te chinuieşti fără nici un motiv. Aghiuţă îţi prezintă lucrurile încurcate ca fachirul [2]. Te ameţeşte cu gânduri pesimiste ca să-ţi mănânce timpul şi să te distragă de la rugăciune şi de la atenţia în ascultare. Chiar şi puţin de te-ar ameţi şi te-ar face să nu ai dispoziţie să lupţi împotriva lui, şi tot îi este destul ca să avanseze. Atunci când lucrezi singură încearcă să ai următorul tipic: psalmodie, doxologie, rugăciune cu mintea sau cu vocea, încât să eviţi şoaptele gândurilor, adică să schimbi subiectul. Dacă diavolul schimbă subiectul, pentru  ce să nu-l schimbăm  şi  noi? V-am  spus şi altădată că, în decursul unei discuţii, în clipa în care trebuie să spun cuiva ceea ce îl va ajuta, vine cineva şi întrerupe discuţia sau se face un oarecare zgomot etc, ca să fiu nevoit să mă opresc. Dacă ispititorul face astfel de încurcături, de ce să nu-i facem şi noi lui încurcături? Să fiţi inteligente, să vă bateţi joc de aghiuţă.

Părinte, mă chinuie întristarea, plictiseala… Sufăr un martiriu.

– Martiriu înainte de martiriu!… Tu ai încredere în tine. Gândurile de-a stânga ţi-au devenit o stare firească, de aceea te chinuieşti. Ai trebuinţă de gânduri de-a dreapta. Trebuie să schimbi maşinile cele viclene ale… fabricii tale în maşini bune. Cea mai bună acţiune a omului este să-şi facă o fabrică de gânduri bune. Atunci chiar şi pe cele rele mintea sa le va face bune. De pildă, dacă pe un om îl vezi ca pe un suflet, ca pe un înger, te sui îngereşte la cer şi viaţa ta este prăznuire. Dacă îl vezi trupeşte, te pogori în iad.

– Părinte, uneori atunci când îmi pun în minte un gând bun, peste puţin vine un gând de-a stânga şi mi le strică pe toate. Nu cumva se întâmplă aceasta pen­tru că nu o fac din inimă?

– Scopul este să o faci din inimă, iar dacă îţi vor veni gânduri de-a stânga, să-ţi spui: „Acestea sunt ale celuilalt. Trebuie să-l alung. Acum am semnat[3]; gata, s-a terminat“.

– Părinte, atunci când cu osteneală alung un gând de-a stânga, cum se face că revine, chiar dacă s-a încheiat subiectul respectiv?

– Da, subiectul s-a încheiat, însă aghiuţă nu a ter­minat. Diavolul nu moare niciodată. Spunea un bătrâ­nel: “Câinele fuge dacă îi dai un picior sau două. Diavolul însă nu fuge, ci insistă. Stă şi nu fuge. Aprind o lumânare pentru Sfinţii Chiliei, ca diavolii să plece, dar ei îmi spun: “Pentru noi ai aprins lumânarea?“. “Bre, întunecaţilor, cum pentru voi? Pentru Sfinţi am aprin­s-o“. “Da, dar noi te-am silit“, îmi spun ei.

– Părinte, atunci când se întâmplă cuiva ceva ne­plăcut, şi acela începe să spună: “Dumnezeule, de ce să mi se întâmple şi aceasta?”, omul acesta este aju­tat?

– Cum să fie ajutat? Esenţialul este ca omul să le explice pe toate prin gândul cel bun. Numai atunci se foloseşte. Sunt unii care au motor bun, condiţii multe pentru viata duhovnicească, dar volanul lor are o direcţie greşită. Dacă îşi îndreaptă însă volanul în direcţia gândurilor bune, înaintează după aceea con­stant pe direcţia corectă.

Cultivarea gândurilor bune

– Părinte, gândurile bune vin singure sau trebuie să le cultiv?

– Trebuie să le cultivi. Să te urmăreşti pe tine însuti, să te cercetezi şi, atunci când vrăjmaşul îţi aduce gânduri rele, să încerci să le alungi şi să le înlocuieşti cu gânduri bune. Când te vei nevoi aşa, se va cultiva intenţia ta şi va deveni bună. Şi atunci Dumnezeu, văzând intenţia ta cea bună, Se va milos­tivi şi te va ajuta. Şi astfel gândurile rele nu vor afla loc în tine. Vor pleca şi în mod firesc vei avea gânduri bune. Vei dobândi o obişnuinţă spre bine, va veni bunătatea în inima ta şi astfel vei sălăşlui înăuntrul tău pe Hristos. Insă lucrul acesta nu se face de la o zi la alta, ci este trebuinţă de timp şi o nevoinţă continuă, pentru ca sufletul să ia cununa biruinţei. Atunci războ­iul se şterge pentru totdeauna, deoarece războaiele sunt izbucnirile dezordinii lăuntrice, pe care o exploa­tează propagandele vrăjmaşilor.

– Aşadar, Părinte, cei care au gânduri bune au reuşit aceasta prin nevoinţă.

– Depinde. Unii oameni au gânduri bune încă din­tru începutul vieţii lor duhovniceşti şi astfel sporesc. Alţii, deşi la început au gânduri bune, după aceea nu iau aminte şi încep să aibă gânduri de-a stânga. Alţii au la început gânduri de-a stânga, dar, urmărindu-se pe ei înşişi şi văzând de câte ori o păţesc, îşi pierd încre­derea în ei înşişi şi după aceea au gânduri bune. Alţii pot avea jumătate bune şi jumătate rele. Alţii, mai multe bune şi alţii, mai multe rele. Cineva, de pildă, care vine să se facă călugăr are gânduri bune şi rele potrivit cu mediul şi cu condiţiile în care a trăit. Poate avea zece până la douăzeci la sută, chiar şi optzeci la sută gânduri bune. Atunci când începe să facă lucrare lăuntrică, se urmăreşte pe sine însuşi, încearcă să alunge gândurile rele şi să le cultive pe cele bune. Continuând această nevoinţă va ajunge ca după un interval de timp să aibă numai gânduri bune. Intervalul de timp care va trebui pentru a pleca gândurile cele rele va depinde de intervalul de timp în care le-a avut. In continuare, încet-încet se opresc şi gândurile bune şi ajunge la o golire. Atunci trece un interval de timp în care nu are nici gânduri bune, nici gânduri rele. Această fază aduce după sine şi o oarecare nelinişte în suflet şi omul începe să se întrebe: “Ce se întâmplă? Ce se petrece acum? Am avut gânduri rele, au plecat; au venit cele bune. Acum nu am nici rele, nici bune“. După această golire mintea se umple de har dum­nezeiesc şi vine şi iluminarea dumnezeiască.

– Părinte, cum este această golire?

– Unuia care nu a văzut stelele nu-i poţi descrie cum este soarele. Dacă a văzut cel puţin stelele, îi poţi da să înţeleagă cam cum este soarele.

– Părinte, ce ajută ca să ajungă cineva la această golire de care aţi spus?

– Studiul duhovnicesc, rugăciunea neîncetată, tăce­rea şi nevoinţa cu mărime de suflet. Un suflet care va lua în serios nevoinţă împotriva gândurilor rele poate ajunge într-o stare mai bună decât unul care nu are aproape deloc gânduri rele. Adică se poate ca la începutul vieţii duhovniceşti să fi avut nouăzeci de gânduri rele şi zece bune şi să ajungă la o stare mai bună decât a aceluia care a avut nouăzeci de gânduri bune şi zece rele.

Curăţia minţii şi a inimii

– Părinte, cum vine curăţia minţii şi a inimii?

– V-am spus că pentru curăţia minţii şi a inimii omul nu trebuie să primească gândurile viclene ce i le aduce aghiuţă, şi nici el însuşi nu trebuie să gândească în mod viclean. Ci să încerce să-şi pună în minte tot­deauna gândul cel bun, să nu se smintească repede şi să privească greşelile celorlalţi cu îngăduinţă şi dra­goste. Atunci când se înmulţesc gândurile bune, omul se curăţă sufleteşte, se mişcă cu evlavie, se linişteşte şi viaţa lui este rai. Altfel, pe toate le vede cu bănuială şi viaţa lui devine iad. Singur îşi face viaţa iad.

Trebuie să lucrăm pentru curăţire. Ne putem recu­noaşte halul în care am ajuns, dar aceasta nu ajunge. Dacă nu primim gânduri viclene şi noi înşine nu gândim în mod viclean, ci pentru orice ni se spune, pentru orice vedem, punem gândul cel bun, mintea şi inima se vor curaţi. Desigur, ispititorul nu va înceta să ne trimită din când în când câte o telegramă vicleană. Şi deşi ne vom elibera de gândurile noastre, vor exista atacurile diavolului, însă nu se vor lipi dacă inima este curată.

– Părinte, rugăciunea nu ajută în curăţirea minţii?

– Nu ajunge numai rugăciunea. Nu foloseşte la ni­mic să ardă cineva kilograme de tămâie atunci când se roagă, dacă mintea îi este plină de gânduri rele faţă de alţii. Din minte telegrama coboară în inimă şi-l face pe om fiară. Dumnezeu vrea să avem “inimă curată”[4], şi inima noastră este curată atunci când nu îngăduim să treacă prin mintea noastră gânduri rele faţă de alţii.

– Părinte, mai întâi trebuie să pună omul gândul cel bun şi numai după aceea ajută Dumnezeu?

– Numai atunci când omul îşi pune gândul cel bun, i se justifică ajutorul dumnezeiesc. Cu gândul cel bun îşi curăţă inima sa cea vicleană, deoarece “din inimă ies”[5] toate relele; şi iarăşi: “Din prisosul inimii vorbeşte gura”[6]. Adică Dumnezeu îl răsplăteşte pentru gândul bun ce şi-l pune.

Să punem semne de întrebare gândurilor de bănuială

– Părinte, ce mă ajută să alung gândurile de bă­nuială?

– Oare întotdeauna toate sunt aşa precum le vezi? Să pui întotdeauna un semn de întrebare fiecărui gând al tău, mai ales pentru că pe toate le vezi de obicei de-a stânga, precum de asemenea şi câte un gând bun pentru alţii, ca să nu păcătuieşti prin judecăţile tale. Dacă pui două semne de întrebare, este mai bine. Dacă pui trei, este încă şi mai bine. Astfel şi tu te linişteşti şi te foloseşti, dar îl foloseşti şi pe celălalt. Altfel, cu gândul cel de-a stânga te enervezi, te tulburi şi te mâhneşti, deci te vatămi duhovniceşte. Atunci când înfrunţi ceea ce vezi prin gânduri bune, după puţin timp vei vedea că toate au fost într-adevăr aşa, precum le-ai văzut cu gânduri bune. Iţi voi spune o întâmplare, ca să vezi ce face gândul cel de-a stânga. Intr-o zi vine la Colibă un monah şi îmi spune: “Părin­tele Haralambie este vrăjitor. A făcut vrăji“. “Ce spui, nenorocitule? Nu ţi-e ruşine?“, îi spun. “Da, îmi spune, l-am văzut într-o noapte cu lună că făcea “m, m, mmm…“, şi vărsa ceva dintr-o damigeana în nişte crengi“. Intr-o zi mă duc şi îl găsesc pe Părintele Haralambie. “Ce faci, Părinte Haralambie?“, îl întreb. Cum o mai duci? Cineva te-a văzut că ai aruncat ceva dintr-o damigeana în rugi şi făceai “m, m, mmm…“. “Erau nişte crini în rugi şi m-am dus să-i ud”, mi-a spus. Spuneam: «Bucură-te, mireasă pururea Fecioară!» şi aruncam puţină apă pe un crin. «Bucură-te, mireasă pururea Fecioară!» şi aruncam puţină apă pe altul… Umpleam din nou damigeana şi udam iarăşi”. Vezi? Şi celălalt l-a luat drept vrăjitor.

Văd la unii mireni ce gânduri bune au. In timp ce alţii, sărmanii, cât se chinuiesc cu lucruri care nici nu există şi pe care nici diavolul nu ar fi putut să le gân­dească. Odată, când a plouat după o mare secetă, am simţit o astfel de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, încât stăteam în chilie şi spuneam mereu: “Dumnezeul meu, îţi mulţumesc de milioane şi de miliarde de ori“. Afară, fără să ştiu, era un mirean şi m-a auzit. După aceea, când m-a văzut, mi-a spus: “Părinte, m-am smintit. Te-am auzit spunând: “milioane-miliarde” şi mi-am spus: “Ce sunt acestea ce le spune Părintele Paisie?” Ce să-i fi spus? Eu Ii înălţăm mulţumiri lui Dumnezeu pen­tru ploaie şi acela credea că număr bani. Şi dacă ar fi fost un altul, ar fi putut veni noaptea ca să mă prade, să-mi dea şi o bătaie bună şi în cele din urmă să nu fi găsit nimic. Altă dată a venit cineva care avea un copil bolnav. L-am luat în bisericuţă ca să-l ascult. Când i-am auzit problema, i-am spus ca să-l ajut: Trebuie să faci şi tu ceva ca să-ţi ajuţi copilul. Metanii nu faci, post nu ţii, bani nu ai ca să faci milostenie, aşa că spune lui Dumnezeu: «Dumnezeule, nu am nici un bun ca să jertfesc pentru sănătatea copilului meu, voi încerca cel puţin să tai ţigara»“. Sărmanul a fost mişcat şi a făgăduit că o va face. M-am dus să-i deschid uşa ca să plece, iar acela şi-a lăsat ţigările şi bricheta în bise­ricuţă, sub icoana lui Hristos. Eu nu am observat nimic. După el a intrat un tânăr în bisericuţă, voind să-mi spună ceva. După aceea a ieşit afară şi fuma. “Voinicule, îi spun, nu este cuviincios să fumezi aici. Du-te puţin mai departe“. “Dar în biserică este îngăduit să fumezi?“, mă întreabă. Acela văzuse pachetul cu ţigări şi bricheta pe care le lăsase tatăl copilului bolnav şi şi-a pus în minte gândul că fumez. L-am lăsat să plece cu gândul lui. Bine, şi dacă fumam, aş fi fumat în biserică? Vedeţi ce înseamnă gândul?

– Părinte, bănuiala şi suspiciunea oare câtă pagubă pot pricinui în suflet?

– Potrivit cu bănuiala este şi paguba. Suspiciunea aduce îmbolnăvirea.

– Şi cum se vindecă?

– Prin gânduri bune.

– Părinte, dacă omul va vedea că a greşit o dată cu bănuiala, aceasta nu-l ajută?

– Dacă va greşi o dată, în sfârşit. Dar dacă va greşi de două ori, se va secătui. Este trebuinţă de atenţie, pentru că şi unu la mie să nu fie lucrurile aşa cum le-am gândit, tot ne osândim. Când eram în viaţa de obşte, odată, în Postul Mare, un bătrânel, Părintele Dorotei, prăjea dovlecei. Un frate l-a văzut în clipa când îi punea în tigaie şi vine şi-mi spune: “Să vezi, Părintele Dorotei prăjeşte nişte barbuni atât de mari!“. “Dar nu este cu putinţă ca în Postul Mare Părin­tele Dorotei să prăjească barbuni“, îi spun. “Ba da, îmi spune, i-am văzut cu ochii mei. Nişte barbuni, uite aşa!“. Bătrânul Dorotei venise în Sfântul Munte de la 15 ani şi era ca o mamă. Dacă vedea vreun călugăr puţin bolnăvicios, îi spunea: „Vino-ncoace, am să-ţi spun o taină“, şi-i dădea puţin tahini cu nucă sau altceva. Şi pe bătrânei îi iconomisea după nevoie. Mă duc după aceea la Bătrânul Dorotei, şi ce să văd? Prăjea dovle­cei pentru bolniţă.

– Părinte, dar dacă un gând de bănuială în privinţa cuiva se adevereşte?

– Dacă vreodată se va adeveri un astfel de gând, înseamnă că de fiecare dată se vor adeveri astfel de gânduri? Apoi de unde ştii dacă nu Dumnezeu a îngăduit să se adeverească acel gând, pentru ca celălalt să dea examene duhovniceşti în smerenie?

Desigur, trebuie să ia aminte unul ca acesta ca el însuşi să nu dea pricini ca celălalt să tragă concluzii greşite. De pildă, pentru ca cineva să-şi pună gânduri de-a stânga despre tine, se poate ca el însuşi să o facă având patimă, dar şi tu se poate să-i fi dat pricină. Dacă, deşi tu iei aminte, celălalt gândeşte ceva împotriva ta, atunci să slăveşti pe Dumnezeu şi să te rogi pentru acela.

Vorbirea cu gândurile

– Părinte, sufăr atunci când îmi vine un gând de mân­drie.

– Il tii înlăuntrul tău?

– Da.

De ce îl ţii? Inchide-i uşa. Dacă îl tii înlăuntrul tău, te vatămi. Gândul vine ca un hoţ, iar tu îi deschizi uşa, îl bagi înlăuntru, începi discuţia cu el şi după aceea acela te fură. Discută cineva vreodată cu hoţul? Nu numai că nu discută, ci încuie şi uşa ca să nu intre înlăuntru. Se poate să nu discuţi cu el, dar de ce îl laşi să intre înlăuntru? Să dăm un exemplu; nu spun că ai astfel de gânduri, dar să presupunem că îţi vine un gând că puteai să fii tu stareţă. In regulă, a venit gân­dul. Cum a venit, spune-ţi ţie: “Foarte bine. Vrei să fii stareţă? Fă-te mai întâi stareţă pentru tine“, şi aşa ime­diat tai discuţia. Ce, vom discuta cu diavolul? Vezi, atunci când diavolul s-a dus să-L ispitească pe Hristos, El i-a spus: “Mergi înapoia Mea, satano”[7]. Dacă Hristos i-a spus diavolului “haide, pleacă…“, noi ce să discutăm cu el?

– Părinte, este rău să discut cu un gând de-a stân­ga ca să văd de unde vine?

– Răul este că nu discuţi cu gândul, aşa cum crezi, ci cu aghiuţă. In clipa aceea simţi plăcere, dar după aceea te chinuieşti. Să nu discuţi deloc cu astfel de gânduri. Apucă grenada şi arunc-o în duşman, ca să-l omori. Grenada este astfel construită încât să nu explodeze imediat, ci după 2-3 secunde. Tot astfel şi gândul cel de-a stânga, nu te poate vătăma dacă îl alungi imediat. Dar tu de multe ori nu eşti atentă, nu spui rugăciunea şi nu te poţi apăra. Vine telegrama diavolului de afară, o iei, o citeşti, o reciteşti, eşti de acord cu ea şi o pui în arhivă. Aceste dosare le va prezenta diavolul în Ziua Judecăţii, ca să te acuze.

– Părinte, când devine cădere atacul unui gând de-a stânga?

– Vine gândul şi-l alungi imediat. Aceasta nu este cădere. Vine şi discuţi cu el. Aceasta este cădere. Vine, îl primeşti puţin şi apoi îl alungi. Aceasta este o jumătate de cădere, pentru că şi în cazul acesta te vatămi, fiindcă diavolul ţi-a întinat mintea. Adică este ca şi cum ar veni diavolul şi tu i-ai spune: “Bună ziua. Ce faci? Bine? Ia loc, să te cinstesc cu ceva. A, eşti diavolul? Pleacă“. Dacă ai văzut că este diavolul de ce l-ai băgat înăuntru? L-ai cinstit şi va reveni.

Consimţirea cu gândul

– Părinte, de ce în mănăstire îmi vin diferite gânduri rele, în timp ce în lume nu mi se întâmpla aceasta? Eu le îngădui?

– Nu, binecuvântato! Lasă-le să vină şi să plece. Oare avioanele ce trec pe deasupra mănăstirii şi îţi strică liniştea te întreabă pe tine dacă să treacă sau nu? Aşa şi gândurile acestea. Nu te descuraja. Gândurile acestea sunt aranjamentele diavolului. Sunt ca păsările călătoare care, atunci când zboară în văzduh, sunt foarte frumoase şi căşti gura la ele. Dar când coboară şi-şi fac cuiburi la streaşină casei tale, după aceea fac pui şi puii fac murdărie.

– Părinte, de ce oare îmi vin astfel de gânduri?

Diavolul face treaba aceasta. Insă există înlăuntrul tău şi fermentul. Incă nu s-a făcut curăţirea. Din moment ce tu nu le primeşti, nu eşti răspunzătoare. Lasă câinii să latre. Nu arunca multe pietre în ei. Pentru că, atâta timp cât le arunci pietre, continuă să latre şi din pietrele cele multe vor zidi mănăstire sau casă, depinde, şi după aceea cu greu o vei dărâma.

Părinte, când anume se face consimţirea cu gân­durile?

– Atunci când le sugi ca pe bomboană. Să încerci să nu sugi gândurile acestea care pe dinafară sunt zaharisite, iar pe dinlăuntru otravă, şi apoi să deznădăjduieşti. A-i trece omului gânduri rele prin minte nu este un lucru neliniştitor, pentru că numai îngerilor şi celor desăvârşiţi nu le trec gânduri rele. Neliniştitor este atunci când omul nivelează o bucată a inimii sale şi îi primeşte pe lupii cei cu aripi – pe diavoli. Dacă vreodată se va întâmpla şi aceasta, ime­diat trebuie spovedanie, cultivarea aeroportului şi plantarea de pomi roditori, pentru ca inima să devină iarăşi rai.


Note:

[1] Săpătură provizorie în pământ.

[2] Pe lângă faptul că fachirul acţionează cu puteri demonice asupra sa însuşi, o face şi asupra fiinţei vii, precum şi asupra ma­teriei neînsufleţite, derutând şi încurcând astfel minţile.

[3] Subînţeles – despărţirea de gândurile vrăjmaşului.

[4] Ps. 50, 12.

[5] Mt. 15, 19.

[6] Lc., 6, 45.

[7] Lc. 4, 8.

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Legaturi:

***

***


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “LUPTA IMPOTRIVA GANDURILOR. Sa punem semne de intrebare gandurilor de banuiala fata de altii, ca sa nu ne imbolnavim!

  1. Cand ma gandesc ca, nu cu mult timp in urma ma gandem ca pacatuirea cu vorba si cu fapta sunt cum sunt, cele cu mintea (prin gand) nu prea…m-am inselat!

    N-ajungi sa pacatuiesti cu vorba si-apoi cu fapta daca mintea n-a lucrat impreuna cu gandul rau venit de la stim noi cine (crezand ca-i al tau – aici e auto-inselarea) si care, iti speculeaza orgoliul ranit – de aproapele – amplificandu-ti mania, supararea facand adesea, din tantar armasar paranduti-se (la un moment dat) ca situatia este/a devenit insuportabila (in cazurile mai grele, de ispite usturatoare sau in cazul necazurilor care vin unul, dupa altul); cred ca de la stadiul asta, nu mult iti trebuie (pentru cei slabi de inger) si care sunt rupti de Biserica, sa-ti faci rau, sa-ti doresti moartea, sa dispretuiesti viata data de Dumnezeu, simtindu-o ca pe o povara…

    Da! E periculos gandul rau, statul de vorba cu el, tricotarea acestuia impletind un val de ura care-ti inunda inima impulsionand gura, alteori bratul spre savarsirea unor pacate ‘superioare’ de care iti va parea rau si te vei cai pentru ele – platind si lumeste (prin inchisoare, pentru cazurile mai grele) si duhovniceste (mustrandu-te usturator constiinta).

  2. Omul cinstit iubeşte cinstea.
    Omul curat doar curăţia.
    Omul împătimit plăcerea,
    Exteriorul şi mândria.

    Nu-i drept (şi nici cistit), “creştinul”
    Ce (apărându-şi dreptul său)
    A încălcat dreptatea sfântă
    (Nedeptăţind pe Dumnezeu).

    Nu-i credincios cel ce se crede
    (Chiar de-i “cinstit”), UŞOR, pe sine
    Căci se’ndoieşte (în credinţă
    Şi în Hristos) şi… de cei bine.

    Nu e smerit cel ce s’arată.
    Nici credincios cel ce vorbeşte.
    Ci doar acel ce’n otseneală
    Şin suferinţă nu cârteşte.

    Ortodoxia nu sfinţeşte
    Şi nu sporeşte prin “cultură”
    Ci doar ş’enşeală (că… zideşte),
    Cu omenescă’nvăţătură.

    Vicleanu’nşeală “credincioşii”
    Prin dulce, “bun”, “deştept”, “frumos”,
    Prin falnic, lucitor, “puternic”
    Ce nu-i, (dar,… PARE), în Hristos.

    Fără smerenia trăită
    În cea mai sfântă simplitate,
    În neprihană (ŞI ÎN GĂNDURI),
    Dreptatea noastră nu-i dreptate.

    Noi, (crezând nouă), nu mai credem
    În Dumnezeu cu’adevărat,
    Ci’n ce ne place (şi convine),
    Din ce Hristos a învăţat.

    Tot înşelatul se socoate
    (Prin înşelarea’i), mai sporit
    Şi apără cu îndârjire,
    (Şi indignare) ce-a greşit.

  3. E de ajuns doar sa privesc chipul Parintelui Paisie ca imediat sa uit de toate relele si sa simt caldura dragostei si bunatatii sale……

    Dumnezeu sa-l aseze intre Sfintii Sai!

  4. Doamne ajuta !
    Doamne, ajuta-ma ca mintea mea sa inteleaga si sa retina toate invataturile cuviosilor si sfintilor Tai pe care le citesc si ale caror sfaturi imi mangaie sufletul, bucuria si necazul si-mi sterge lacrima. Ajuta-ma Tu Doamne ca toate aceste invataturi sa nu le uit si ele sa ramana in inima si mintea mea.
    daca dai atentie acestor ganduri de banuiala, ca si altor ganduri pierzatoare, pragul este atat de subtire ca ajungi repede la nebunie si in nebunia ta ii impingi si pe cei de langa tine. mintea ta naste monstri legand situatii dintre cele mai banale sau clar neadevarate. inselatorul te prinde si te lupta, iti suceste mintea si iti leaga tot facandu-te sa crezi ca tu descoperi adevarul. intr-o clipa de orbire si disperare distrugi tot ce ai cladit cu iubire si munca de-a lungul a zeci de ani. primesti un astfel de gand, il cultivi pentru ca te roade, te macina si aproape ca iti pierzi ratiunea si distrugi totul. Nici sa te rogi nu mai esti in stare pentru ca gandurile iti macina mintea si ti-o imprastie si vezi cum incepi sa te indepartezi de Dumnezeu. odata infipt gandul in inima, greu il scoti.Dureros este ca in acest pacat al tau ii omori sufleteste si pe cei dragi de langa tine. Tu singur te distrugi sufleteste si trupeste si ajungi asa cum se spune in popor,, sa mori de suparare,, spre bucuria vrajmasilor.
    Bunul Dumnezeu, pentru rugaciunile Maicii Domnului si ale tuturor sfintilor Sai sa ierte pacatele parintilor duhovnici ce le vin din partea noastra si sa ne ierte si noua pacatele, sa ne dea bucurie, vointa si putere sa trecem peste incercari. Doamne pune in inima noastra si a aproapelui nostru dragoste, pretuire si o vorba buna unul pentru celalalt, si ne fereste de ispitele pe care nu suntem in stare sa le purtam. Amin.

  5. Pingback: INMULTIREA MILEI LUCRATOARE sau CUM AJUTA DUMNEZEU OMUL PRIN OM. De ce uitam binefacerile Domnului, cartind si tinand minte numai raul? -
  6. Pingback: LUCRAREA DEMONILOR IN SUFLETELE NOASTRE. Forme de manifestare a indracirii si CUM PUTEM LUPTA CU INFLUENTELE DIAVOLESTI -
  7. Pingback: “Cu gandurile de-a stanga judeca si nedreptateste pe ceilalti, impiedica venirea harului si lasa pe diavolul sa lucreze liber in el… DACA NU AI GAND BUN, TE VEI VATAMA SI DE CUSURURILE MELE, SI DE VIRTUTILE MELE!” -
  8. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL: “Este foarte obositor atunci cand nu exista sim­plitate si incredere! In vremea noastra insa, cu cat se raspandeste politetea lumeasca, cu atata se pierde bucuria adevarata si zambetul firesc” -
  9. Pingback: Parintele NICOLAE STEINHARDT (†29 iulie 1989): “Pentru crestinism BANUIALA e un pacat grav si oribil. NEINCREDEREA e ucigatoare ca si pruncuciderea, desfiinteaza ca om pe cel asupra caruia este manifestata” -
  10. Pingback: Parintele Ciprian Negreanu talcuind si aducand in prezent Apostolul: INIMA LARGA si INIMA STRAMTA, masura darniciei din iubirea pentru fratii saraci, UNTDELEMNUL BLANDETII SI VINUL MUSTRARII PARINTESTI, comunitatea “sfintilor” de la Ierusalim
  11. Pingback: Invataturi ale SFANTULUI AMBROZIE AL OPTINEI despre LUPTA DUHOVNICEASCA impotriva feluritelor si rafinatelor ISPITE ALE VRAJMASULUI: “Striga catre Domnul si catre Maica lui Dumnezeu cu constiinta adanca a starii tale putrede, parasind gandurile seme
  12. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA -
  13. Pingback: RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL” -
  14. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PREDICI AUDIO la Vindecarea lunaticului despre FELURILE DE NECREDINTA ASCUNSE SUB CHIPUL CREDINTEI si despre lucrarea ascunsa a vrajmasului prin superstitii, horoscoape, prin increderea noastra in semne exterioare facile | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA… | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Cuviosul Moise Aghioritul despre ADEVARATA POCAINTA, TAINA SPOVEDANIEI, DUHOVNIC, ROSTUL CANOANELOR SI NEVOIA DE DISCERNAMANT IN CALAUZIRE. “Spovedania nu se face ca sa ne mearga bine, pentru ca asa e obiceiul, de frica sa nu ne pedep­seasca Dumnez
  18. Pingback: PĂRINTELE PROCLU – ultimul cuvant de folos, despre tulburarile din Biserica, dupa “sinodul” din Creta si CONDITIILE MANTUIRII IN ACESTE VREMURI: “Sunt nişte duhuri care au tulburat lumea. Noi trebuie să căutăm să nu facem rup
  19. Pingback: “În aceste zile, Biserica ne cheamă să aflăm chipul lui Dumnezeu din noi, adică ceea ce suntem cu adevărat, şi să-l scoatem la suprafaţă”– TREPTE SI BORNE DUHOVNICESTI PE SCARA VIRTUTILOR LAUNTRICE, de la Mitropolitul grec Nico
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate