Cuviosul Paisie Aghioritul: “DARUIREA CONTINE OXIGEN DUHOVNICESC”

4-12-2007 Sublinieri

Ca pregatire pentru marele praznic al mult-iubitului Sfant Ierarh Nicolae, milostivul si mult-daruitorul nostru Parinte, dar si inaintea sarbatorii inchinate Sfintei Filoteia, copila prigonita si ucisa de casnicii ei pentru milostivirea sa nemasurata, va propunem spre (re)citire acest capitol minunat din cartea Cuv. Paisie Aghioritul, TREZIRE DUHOVNICEASCA”, pentru a carui transcriere s-a nevoit o sora duhovniceasca si colaboratoare a noastra, careia ii adresam si acum recunostinta noastra:

01.jpg

Oamenii uita pe cei ce sufera

– Parinte, ati spus ca pe cat te departezi de mangaierea omeneasca, pe atat o primesti pe cea dumnezeiasca. De aceea intelegi mai bine rugaciunea atunci cand esti flămând?

– Da, pentru ca un flămând intelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l intelege. Am auzit ca undeva se arunca mancarea, iar putin mai departe niste refugiati rusi nu au ce manca. Traiesc saptamani in sere, in niste baraci de tabla. Sa zicem ca nu stii ca acolo, aproape, exista oameni care au nevoie. Bine, dar nu intrebi ca sa afli? Sa arunci mancarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care il avem nu il dam. Este pacat ca unul sa nu poata cumpara ceva de care are nevoie si altul sa aiba lucruri pe care nu le foloseste si sa nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecata, Hristos ne va spune: “Am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc.[1]

Unii care le au pe toate spun: “Astazi nu exista saracie. Nu se gandesc la celalalt. Nu se pun in locul celuilalt, ca sa nu se mahneasca si sa-si piarda linistea lor. In felul acesta cum vor afla pe cel sarac? Daca se gandeste cineva la celalalt, afla si pe sarac si afla si de ce are nevoie. Exista atatia orfani care nu au un om care sa le mangaie capusorul. Oamenii uita pe cei ce sufera. Mintea lor este la cei care o duc bine si se compara cu acestia si nu cu cei ce sufera.

Daca s-ar gandi putin, de pilda, la unii epiroti albanezi[2], care, deoarece si-au facut semnul crucii, sunt, sarmanii, pentru 20 de ani in inchisoare intr-o celula de unu pe unu, ar fi vazut altfel lucrurile. Este atat de infricosator, incat nici nu ne putem gandi la aceasta. Stiti ce insemna unu pe unu? Nici asezat, nici intins, nici in picioare. Iar ca fereastra unele celule abia daca au cate o gaura mica[3].

– Adica in morminte, Parinte!

– In mormant cel putin esti intins. Ce mucenicie! Multa nefericire exista astazi, deoarece fac arme de distrugere si au parasit grija pentru cei saraci. In Africa am vazut cum mancau balegar de camila. Acolo oamenii au niste trupuri care nu seamana cu trupurile omenesti. Sunt ca broastele. Si toracele lor este ca un cos de nuiele. De ce ma doare? Ma doare pentru ca noi le avem pe toate si nu participam la suferinta celorlalti. Si mai vrem sa mergem in rai…

In 1958, cand am mers la Sfanta Manastire Stomiu, in Konita, era un protestant pe care il sustineau economic din America si care castigase de partea lui 80 de familii. A zidit si o cladire unde sa se adune. Sarmanii oameni aveau mare nevoie si din pricina marii lor saracii au fost nevoiti sa se faca protestanti, pentru ca aceia ii ajutau economic. Intr-o zi mi-a spus unul dintre ei: “Eu ma fac si evreu, nu numai protestant, deoarece am nevoie.” Cand am auzit aceasta, mi-am spus: “Trebuie sa se faca ceva”. Am adunat pe cativa care aveau oarecare situatie economica si puteau ajuta si le-am vorbit. Atunci aceia, sarmanii, erau cu desavarsire lumesti, dar aveau intentie buna. Iar unul dintre acestia, cu toate ca era complet lumesc, avea insa o inima mare. Cand l-am vazut pentru prima oara mi-am spus: “Pe dinafara se vede lemn putred, dar pe dinauntru este esenta de calitate”. Asadar am hotarat sa adunam cativa bani si sa-i dam la familiile sarace. Le-am spus ca banii adunati sa merga ei insisi sa-i dea la saraci, ca sa-i miste saracia acelora si sa se foloseasca duhovniceste. In felul acesta si de piatra sa fie inima lor se inmoaie, se face omeneasca si li se va deschide si usa raiului. In putin timp toti acestia s-au schimbat, pentru ca au vazut nenorocirea ce exista si nu-i mai impingea inima sa mearga sa se distreze. “Ne-ai dezarmat”, imi spuneau. “Cum sa mai mergem acum sa ne distram?”. Au venit si la biserica. Mai tarziu am aflat ca unul a devenit si cantaret. Dar si cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una dupa alta s-au intors la Ortodoxie. Mai tarziu, cand au venit protestantii americani sa vada lucrarea protestantului lor care, mai inainte, atrasese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecata pentru ca nu avea ucenici.

– Parinte, unii cer usor atunci cand au nevoie, iar altii nu spun nimic.

Multi se rusineaza si nu vor sa se compromita. Acestia au mai multa nevoie. Acolo ajutorul foloseste mult mai mult. Cunosc doi medici carora li s-a intamplat ceva si nu aveau bani nici de o aspirina. Omul care are dragoste nu se multumeste sa dea numai la cel care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa-i ajute. Mama mea se ingrijea mult sa afle astfel de cazuri.

icon-gcu-5-sm.jpg

Criteriul dragostei

Atunci cand cineva are si da milostenie, nu-ti poti da seama daca are dragoste sau nu, caci se poate sa dea nu din dragoste, ci sa se descarce de niste lucruri. Cand nu are si da, atunci se vede dragostea lui. Cred, sa presupunem, ca am dragoste; Dumnezeu, ca sa-mi incerce dragostea, imi trimite un sarac. Daca, de pilda, am doua ceasuri, unul bun si unul stricat, si-l dau pe cel stricat saracului, inseamna ca dragostea mea este de calitatea a doua. Daca am dragoste adevarata il voi da pe cel bun saracului. Intra in lucrare atunci logica cea stricata si spunem: “Ce, sa-l dau pe cel bun? Pentru el, care nu are nici un ceas, e bun si cel vechi”, si il dau pe cel vechi. Dar cand dai pe cel vechi, inca mai traieste omul vechi in tine. Daca dai pe cel nou, esti un om renascut. Iar daca le tii pe amandoua si nu dai nici unul, esti in stare de iad.

– Parinte, cum iese cineva din starea aceasta?

– Sa se gandeasca: “Daca ar fi fost Insusi Hristos, pe care l-as fi dat? Cu siguranta ca pe cel mai bun”. In felul acesta se poate intelege care este dragostea cea adevarata. Va lua asadar o hotarare tare, si a doua oara va da pe cel mai bun. Se poate ca la inceput sa-i vina greu, dar daca se nevoieste in felul acesta, va ajunge in starea sa dea si pe cel nou si pe cel vechi, ca sa-i ajute pe ceilalti, iar el sa se lipseasca de amandoua ca sa-L aiba inlauntrul lui pe Hristos si sa-si auda bataia dulce a inimii sale care va tresari de bucuria dumnezeiasca. Daca iti vor lua haina iar tu dai si camasa ce o ai[4], te va imbraca Hristos dupa aceea. Daca te doare pentru un nenorocit si il ajuti, de ar fi fost Hristos, gandeste-te ce jertfa ai fi facut! In felul acesta dam examene. Omul credincios vede in aproapele persoana lui Hristos. Insusi Hristos spune: “Intrucat ati facut unui dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”[5]. Desigur, cinstea o acorda fiecaruia potrivit situatiei [6], dar dragostea este aceeasi pentru toti. In inima Lui acelasi loc il are si un ministru si un sarac; un general si un soldat.

– Parinte, oare de ce se intampla ca de multe ori cel ajutat sa se comporte urat fata de cel ce l-a ajutat?

– Diavolul se duce si imboldeste pe celalalt, astfel incat sa se poarte urat cu noi, ca noi sa ne maniem si sa pierdem binele facut. Nu este de vina omul. Diavolul il brodeaza pe celalalt, ca sa ne faca sa le pierdem pe toate. Cand faceti o fapta buna, totdeauna sa simtiti ca ceea ce ati facut ati avut datoria s-o faceti si sa fiti gata sa infruntati ispita, ca sa nu pierdeti binele ce l-ati facut, ci sa-l castigati in intregime. De pilda, face unul o milostenie, fara sa aiba ca scop sa o arate. Intra ispita la mijloc si-i pune pe altii sa spuna: “Tu, iubitorule de argint, care n-ai facut nimic etc… Cutare a facut aceasta, cutare cealalta”, ca sa-l sileasca sa spuna si el… cu “smerenie”: “Am facut si eu un lucru mic, un spital”, sau sa-l faca sa se manie si sa spuna: “Cine, eu, care am facut asta si asta?”, si sa le piarda pe toate. Sau il va pune pe cel ce a fost ajutat sa-i spuna: “Nemultumitorule, profitorule etc.”, pana ce-i va raspunde: “Eu, profitor? Eu, care ti-am facut binele acela, acea fapta buna?“. Dupa care va spune: “Mai, ce nerecunoscator! Nu voiam sa-mi spuna <<multumesc>>, dar cel putin sa recunoasca”. Dar cand cineva asteapta recunostinta, le pierde pe toate. In timp ce daca si-ar pune un gand bun si ar spune: “Mai bine ca a uitat facerea mea de bine”, sau: “Poate sa fi fost suparat sau obosit si de aceea a vorbit asa”, indreptateste pe celalalt si nu-si pierde rasplata sa. Cand nu asteptam sa ni se dea inapoi, atunci avem rasplata curata. Hristos a facut totul pentru noi si noi L-am rastignit. Ce cantam? “In loc de mana, fiere[7]. Intotdeauna sa incercam sa facem binele, fara sa asteptam sa primim vreo rasplata.

icon-gcu-9-sm.jpg

Cel ce da primeste bucurie duhovniceasca

In om exista doua bucurii. O bucurie atunci cand ia, si o bucurie atunci cand da. Dar nu se compara bucuria ce-o simte cineva atunci cand da, cu bucuria ce-o simte atunci cand ia. Omul, ca sa-si dea seama daca sporeste corect duhovniceste, trebuie ca la inceput sa cerceteze daca se bucura cand da si nu cand ia; daca simte mahnire cand ii dau si bucurie cand da. Dupa aceea, daca lucreaza corect duhovniceste, atunci cand face vreun bine nu isi mai aduce niciodata aminte de el, dar nu uita niciodata nici cel mai mic bine ce i s-a facut.

Nu-si poate inchide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlati. Se poate ca acesta sa-i fi dat cuiva o vie si sa fi uitat. Dar daca celalalt ii da un ciorchine de struguri din via pe care el i-a daruit-o nu-l poate uita niciodata. Sau poate sa-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate si sa nu isi mai aduca aminte. Dar daca acela ii da o iconita plastifiata, este miscat de acesta iconita, cu toate ca este de mica valoare si, drept recunostita, se gandeste cum sa-l rasplateasca. Poate da chiar toata biserica si terenul ei si sa uite. Adica atunci calatoria duhovnicesca este corecta, cand uita cineva cele bune ce le face si isi adduce aminte de cele bune ce i le fac ceilalti. Cnd omul ajunge in starea aceasta, atunci este om; om al lui Dumnezeu. Dar daca uita mereu faptele bune pe care i le-au facut altii si isi adduce aminte de cele bune facute lor de el, aceasta este lucrarea potrivnica celeia pe care o cere Hristos. Iar cand gandeste: “Tu mi-ai dat atata si eu ti-am dat atata”, aceasta este un lucru negustoresc. Eu caut sa dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustoreste: cutare mi-a dat cartile acelea si eu acum ii datorez atata, asa ca trebuie sa-i dau ca sa ma achit. Sau, daca celalalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic. Caci aceasta este o drepate omeneasca.

Cel ce ia ceva, primeste bucurie omeneasca. Cel ce da primeste bucurie dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca o luam prin a da. De pilda imi da cineva o carte. Acela se bucura duhovniceste, dumnezeieste, iar eu care am luat cartea ma bucur omeneste. Dar cand si eu voi da cartea, ma voi bucura si eu dumnezeieste, iar celalalt ce o va lua se va bucura omeneste. Cand si acela o va da, se va bucura si el dumnezeieste, iar cel ce o va lua se va bucura omeneste. Dar daca si acesta la randul sa o va da, atunci si el se va bucura dumnezeieste. Vedeti cum cu un lucru multi oameni se pot bucura si omeneste, si dumnezeieste?

Sa va invatati sa va bucurati prin a da. Atunci cand se bucura cineva prin a da, este bine intocmit, este in legatura cu Hristos, are harul dumnezeiesc. Atunci cand se bucura prin a lua sau prin a se jertfi altii pentru el, bucuria aceasta are miros urat, asfixiaza. Astfel de oameni, care dau fara sa se gandeasca la ei insisi, ne vor judeca in Ziua ce Apoi. Ce bucurie simt acesti oameni! Pe unii ca acestia ii apara Hristos. Insa cei mai multi oameni se bucura cand iau si se lipsesc de bucuria dumnezeiasca si de aceea sunt chinuiti. Hristos este miscat atunci cand il iubim pe aproapele nostru mai mult decat pe noi insine si ne umple de desfatare dumnezeiasca. Vezi, El nu S-a limitat la “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti[8], ci S-a jertfit pentru om.

nicolae1.jpg

Iubitorul de argint aduna ca sa le afle altii

– Parinte, am auzit de doi frati, dintre care cel mai mic era milostiv, iar cel mare nu.

– Parintii sa-l invete si pe cel mare sa se indulceasca prin a da. Daca cel mare va cultiva aceasta virtute, va primi plata mai mare decat cel mic, care o are din fire, si va deveni mai bun.

– Parinte, cum se poate izbavi cineva de stramtimea inimii, de greutatea ce o are in a da?

– Ce, esti zgarcita? O sa te arunc afara! Si la ascultare, de pilda, cand esti la arhondaric, sa iei o binecuvantare generala, ca sa poti da. Nu vezi si Dumnezeu cu cata imbelsugare da tuturor binecuvantarile Sale? Daca cineva nu se obisnuieste sa dea, se invata zgarcit si dupa aceea ii vine greu sa dea.

Iubitorul de argint este “pusculita”; aduna el, ca sa-i gaseasca altii. Si astfel pierde bucuria de a da si rasplata dumnezeiasca. Odata i-am spus unui bogat: “De ce aduni? N-ai obligatii. Ce-o sa faci cu ei?”. “Aici vor ramane cand voi muri”, imi raspunde. “Eu iti dau binecuvantare sa le iei pe toate sus!”, ii spun. “Aici vor ramane”, imi spune din nou. “Daca voi muri, lasa sa le ia altii”. “Ei, dar asa aici vor ramane”, ii spun. “Scopul este sa le dai cu propriile tale maini acum, cat traiesti”. Nu exista om mai nesocotit decat lacomul de bani, care aduna mereu si totdeauna traieste in lipsa si in cele de urma isi cumpara iadul cu economiile pe care le-a adunat. Este cu desavarsire pierdut, pentru ca nu da si se pierde cu lucruri materiale si pierde astfel si pe Hristos.

De cel zgarcit isi bat joc toti. Este un mosier foarte bogat, care are ogoare la tara, iar in Atena multe cladiri, dar este foarte zgarcit. Odata a facut o oala de mancarica de fasole, dar numai zeama, ca sa manance lucratorii ce lucrau pe ogoarele lui. Mai demult lucrau sarmanii de dimineata, inainte de a rasari soarele si pana la apus. Asadar, la amiaza, cand s-au oprit putin, ca sa se odihneasca, stapanul a pus mancarea de fasole intr-o cratita si a chemat pe lucratori sa manance. S-au asezat sarmanii in jurul cratitei si au inceput sa manance. Cand luau cu lingura vreo boaba, cand numai zeama goala. Un lucrator era foarte glumet. Lasa lingura si se duce mai departe. Isi scoate cizmele si ciorapii si se apropie voind sa intre in cratita. “Ce faci?”, il intreaba ceilalti. “Ma gandeam sa intru inauntru, poate voi prinde vreo boaba de fasole!”. Atat de zgarcit era ticalosul acela. De aceea, de o mie de ori este mai bine sa-l stapaneasca pe om risipa, decat zgarcenia.

– Zgarcenia este boala, Parinte?

– Boala foarte mare! Daca il stapaneste pe om zgarcenia, boala mai mare nu exista. Economia este buna, dar sa ia aminte omul sa nu-l stapaneasca incet-incet diavolul cu zgarcenia.

– Parinte, unii din pricina zgarceniei stau flamânzi.

– Numai flamânzi? Era un negustor bogat care avea o pravalie mare si cu briceagul taia in trei chibriturile acelea late! O alta foarte bogata avea un fitil cu sulf; tinea carbuni aprinsi si cu acel fitil lua foc din carbuni ca sa aprinda soba, ca sa nu cheltuiasca vreun chibrit. Si avea case, terenuri, o avere mare.

Nu spun ca sa fie cineva risipitor, dar, cel putin, acestuia daca ii vei cere ceva, repede iti va da. Iar daca este zgarcit, ii va parea rau sa-ti dea. Erau odata doua gospodine si discutau despre salate, despre oteturi si, asa discutand, una a spus: “Am un otet foarte bun”. Odata cealalta a avut nevoie, saraca, de putin otet si s-a dus la aceea sa-i ceara. “Asculta aici”, ii spune aceea, “daca-l dadeam, n-as fi mai avut otet de sapte ani!”. E bine sa faci economie si sa dai. Econom nu inseamna zgarcit. Tatal meu nu tinea bani. La Farasa nu exista hotel; casa noastra era ca un hotel. Oricine venea in sat, la primar mergea sa stea. La el manca, el ii spala picioarele si-i dadea ciorapi curati.

Acum vad ca unele locuri de inchinare au magazii intregi cu candele dar nu spun: “Avem destule, nu ne mai dati altele”. Acestea nu le pot folosi, nici nu le pot vinde, dar nici nu le dau. Cand cineva incepe sa adune, se leaga si nu poate da. Iar daca incepe sa adune lucruri dar le si da, atunci inima lui se va aduna in Hristos fara sa-si dea seama cum. O vaduva sa nu aiba bani sa cumpere un cot de stofa ca sa-si imbrace copiii, si eu sa adun! Cum voi suporta aceasta? La Coliba nu am nici farfurii, nici cratite, ci niste tinichele. Prefer sa dau cinci sute de drahme unui student sa mearga de la o manastire la alta, decat sa iau ceva pentru mine. Daca nu aduni, ai binecuvantare de la Dumnezeu. Daca dai binecuvantare, iei binecuvantare. Binecuvantarea naste binecuvantare.

04fb5fa0.jpg

Intentia cea buna este totul

– Parinte, ce sa fac atunci cand cineva imi cere milostenie, dar nu am ce sa-i dau?

– Cand vreau sa fac milostenie si nu am ce sa dau, atunci fac milostenie cu sange. Unul care are si da ajutor material, simte bucurie, in timp ce acela ce nu are ce da, sufera mereu si spune smerit: “N-am facut milostenie”. Intentia cea buna este totul. Un bogat are ce sa dea dar nu da. Un sarac vrea sa dea, dar nu da pentru ca nu are ce sa dea. Difera unul de altul. Bogatul, daca da, simte si o multumire. Pe sarac il doare, caci vrea sa faca milostenie, dar nu are ce sa dea, si sufera sufleteste; in timp ce de ar fi avut, ar fi dat si n-ar fi suferit. Intentia cea buna se vede din fapte. Daca cineva cere de la un sarac milostenie si saracul, desi este il lipsa, ii da, atunci saracul ce a dat va simti o bucurie duhovniceasca, indiferent daca acela se duce si bea rachiu cu ei, si Dumnezeu va lumina pe cineva sa-i trimita si lui ajutor material.

Si stiti ce nedreptate se face uneori? Unul sa dea tot ce are ca sa ajute, iar altul sa le interpreteze in cugetul sau cum i se pare lui.

– Parinte, la ce va referiti?

– Sa presupunem ca unul, de pilda, are numai 5000 de drahme in buzunarul sau. Intalneste pe drum un cersetor, ii pune in mana aceluia si pleaca. Cersetorul vede ca sunt 5000 si se bucura. In clipa aceea trece pe acolo un bogat si, vazand ca acela a dat 5000, spune pentru sinesi: “Ca sa dea acesta 5000, cine stie cati are! Va fi vreun milionar!”. Atunci el ii da cersetorului doar 5000 de drahme si isi odihneste gandul ca si-a facut datoria. In timp ce sarmanul acela a avut numai acei 5000 si, de indata ce l-a vazut pe cersetor, inima i-a tresaltat si i-a dat. Daca si bogatul ar fi lucrat putin duhovniceste, ar fi avut si el un gand bun si ar fi zis: “Ia te uita, acela a dat tot ce a avut”. Sau ar fi spus: “A avut zece mii si a dat cinci mii”. Dar cum sa aduca gandul cel bun, daca n-a lucrat duhovniceste! Ci spune: “Ca sa arunce asa banii, inseamna ca-i intoarce cu lopata”.

Unii oameni, desi dau cinci sute sau o mie de drahme unui sarac, fac bazar evreiesc pentru cinci sau zece drahme cu lucratorul sarac ce lucreaza la ei. Nu pot pricepe: bine, dai cinci sute si o mie de drahme celui pe care nu il stii si pe acesta, pe care il ai langa tine si te ajuta, il lasi sa flamanzeasca? Ai datoria ca mai intai pe acesta sa-l iubesti si sa-l ajuti. Dar se vede ca acesti oameni fac milostenie ca sa fie laudati. Sau pe altul il trag chiar si la judecata pentru o mie de drahme, deoarece incep de la o logica lumeasca, chipurile ca sa nu-i considere prosti. O femeie credincioasa mi-a povestit o intamplare. Odata ea a vrut sa cumpere o cantitate de lemne de la o batrana, care a facut trei ore ca sa le aduca din padure in sat. De data aceea a facut jumatate de ora mai mult, adica trei si jumatate, pentru ca a inconjurat cazarma, ca sa n-o prinda padurarul. “Cat fac?”, o intreaba acea femeie? “Cincisprezece drahme”, raspunde batrana. “Nu, este mult”, ii spune. “Eu le iau cu unsprezece”. “I-am cerut atata”, mi-a spus acea femeie, “pentru ca pe noi, oamenii duhovnicesti, sa nu ne ia de prosti…”. I-am tras dupa aceea un perdaf. Batrana avea doua animale si a pierdut doua zile ca sa castige 22 de drahme. In loc sa-i fi dat mai mult, i-a mai si oprit din cat se cuvenea.

icoana-sf-nicolae-cu-hristos-si-maica-sa2.jpg

Milostenia ajuta mult pe cei raposati

Bogatia aduce mare paguba omului atunci cand nu se imparte saracilor pentru sufletul nostru si pentru sufletele mortilor nostri. Milostenia catre cei indurerati, vaduve, orfani, etc. ajuta foarte mult si pentru odihna celor adormiti. Pentru ca atunci cand cineva da milostenie pentru un raposat, ceilalti spun: “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Daca se intampla ca cineva sa fie bolnav, sa nu poata lucra si sa aiba datorii si in aceasta imprejurare grea il ajuti si ii spui: “Ia-i pe acestia pentru sufletul cutaruia”, va spune si acela “Dumnezeu sa-l ierte. Sa i se sfinteasca oasele”. Adica aceia fac o rugaciune din inima si aceasta este ceea ce ajuta foarte mult pe cei raposati.

– Atunci cand unei oarecare femei ii moare barbatul nespovedit si neimpartasit sau ii moare copilul, ce altceva mai poate face ca sa le ajute sufleteste?

– Pe cat poate sa se faca mai buna. Asta, fireste, o va ajuta si pe ea, dar il va ajuta si pe barbatul ei, pentru ca, dupa ce s-au casatorit, are parte si cel care a murit din tot ce face ea. Acesta este lucrul cel mai important dintre toate, sa se faca mai buna. Altfel, se poate sa faca si vreo fapta buna, dar sa ramana cu tipicul ei. Si iti spune: “Mi-am facut datoria mea. Ce altceva vrei sa mai fac?”, si ramane neindreptata sau se face si mai rea.

sfantul-nicolae.jpg

Milostenie “in ascuns”[9]

– Parinte, unii considera fariseism a merge la biserica si a trece cu vederea dragostea si jertfa.

– Ei, dar de unde stiu ei aceasta? Sunt siguri de lucrul acesta?

– Asa judeca ei.

– Dar ce-a spus Hristos? “Sa judecati”?[10] Unul se poate sa nu dea unui tigan, deoarece are in vedere un bolnav care are mare nevoie si il ajuta pe acela. Se va afla vreun trecator sa-i dea ceva tiganului, in timp ce bolnavului nu-i va da nimeni. Cum trag concluzii fara sa stie? Fariseism este atunci cand cineva face fapta buna la aratare, ca sa fie laudat.

Imi aduc aminte ca in 1957 eram intr-o manastire cu viata de sine, unde dadeau pentru fiecare ascultare o binecuvantare, potrivit cu cat de grea era. Deoarece atunci in manastiri era lipsa de oameni, unii parinti care aveau putere isi luau mai multe ascultari si luau si mai multe binecuvantari, dar le dadeau milostenie. Era acolo un monah caruia ii spuneau “sfoara” pentru ca toti spuneau ca acesta nu da nimic. Dar cand a murit monahul acela, la inmormantarea lui s-au adunat oameni saraci din Halchidiki, din Sfanta Marie Mare, din Satul Vechi, din Satul Nou[11] si il plangeau. Acestia aveau boi si carau lemne, pentru ca atunci transportul se facea cu boii, nu ca acum cu masinile. Ce facea sarmanul acesta? Aduna-aduna banii care i se dadeau pentru ascultarile ce le facea si cand vedea vreun om ca avea numai un bou sau ii murise boul sau, ii cumpara un bou. Si atunci ca sa cumperi un bou era mare lucru: costa 5000 de drahme, dar si banii aveau valoare. Ceilalti parinti dadeau cinci drahme la un sarac, zece la altul, douazeci la altcineva, adica faceau astfel de milostenii care se vedeau. Ale aceluia nu se vedeau deloc pentru ca nu dadea precum dadeau ceilalti, ci ii aduna si ajuta in felul acesta. Astfel toti ii spuneau: “Sfoare, sfoara”, si i-a ramas numele “sfoara”, adica strans ca sfoara. Si in cele din urma, atunci cand a murit, s-au adunat sarmanii si plangeau. “M-a mantuit!”, spunea unul; “M-a mantuit!”, spunea altul. Deoarece atunci, daca cineva avea un bou, cara lemne si isi hranea familia sa. Au ramas uimiti Parintii. De aceea spun: de unde stii tu ce face celalalt?

– Parinte, atunci cand cineva face milostenie, dar simte un gol, ce este de vina?

Sa ia aminte, ca nu cumva sa fie miscat de slava desarta. Caci atunci cand are scop curat, simte bucurie. Stii ce au facut odata intr-un oras? Mi-a spus-o un avocat cunoscut, credincios. Se apropia Nasterea Domnului si unii crestini au spus sa se adune diferite lucruri, sa le faca pachete si sa le imparta in piata la saraci – era atunci dupa ocupatia germana cand oamenii erau saraci. Avocatul le spune: “Deoarece stiu care sunt cei saraci, mai bine sa le dau pe ascuns”. “Nu”, ii spun aceia, “sa ii impartim in piata spre slava lui Dumnezeu, ca sa se vada ca ne interesam de ei”. “Dar nu este bine”, le spune din nou acela. “Unde ati gasit scris ca milostenia sa se faca asa?”. Dar aceia tineau pe a lor “spre slava lui Dumnezeu…”. In nici un chip nu i-a putut convinge. Daca a vazut asa, i-a lasat. Au adunat asadar pachetele in piata mare a orasului si chiar au instiintat ca acolo se vor imparti pachete. Au aflat toti si s-au napustit niste oameni ca niste gorile, care le-au rapit pe toate. Si astfel au luat pachetele cei ce erau barbari si nu aveau nevoie, iar sarmanii saraci au ramas cu mainile goale. Cand cei responsabili au inceput sa se impotriveasca, au primit si cate una buna “spre… slava lui Dumnezeu”. Vezi cum lucreaza legile duhovnicesti! Unul lumesc este indreptatit sa se mandreasca si sa-si faca reclama, dar la oamenii duhovnicesti cum sa se justifice aceasta?

– Parinte, exista oameni care nu cred, dar sunt compatimitori si fac fapte bune.

Cand un om lumesc da cu scop curat si nu din slava desarta, atunci Dumnezeu nu-l va lasa, ci candva ii va vorbi in inima. Un cunoscut de-al meu ce traia in Elvetia mi-a povestit odata urmatoarea intamplare: o doamna bogata atee era atat de compatimitoare, incat ajunsese sa-si imparta toata averea sa la saraci si scapatati, in cele din urma ramanand foarte saraca. Atunci toti cei ajutati de ea s-au ingrijit sa o aduca in cel mai bun azil. Dar cu toate ca a facut atatea fapte bune a ramas atee. Mergeau si ii vorbeau despre Hristos, dar nu primea cuvantul. Spune ca Hristos nu a fost altceva decat un om bun, un lucrator social si alte teorii de felul acesta. Poate ca si crestinii pe care i-a cunoscut sa n-o fi putut ajuta asa fel ca sa fie miscata de viata lor. “Fa rugaciune pentru sufletul acesta”, mi-a spus prietenul meu. In tot cazul a facut multa rugaciune si acela pentru intoarcerea ei. Dupa o vreme mi-a spus prietenul meu: “Intr-o zi cand am mers sa o cercetez in azil, am aflat-o in intregime schimbata. <<Cred, cred>>, striga”. I s-a intamplat ceva care a schimbat-o. A cerut dupa aceea sa fie botezata.

12_decembrie_07-filofteia.jpg

Facand aceasta, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui

– Parinte, atunci cand cineva nu are nevoie, dar se preface ca are, trebuie sa-l ajutam?

– Hristos a spus: “Sa dam celui ce ne cere fara sa cercetam”[12]. Desi nu are nevoie acesta ce-ti cere, tot trebuie sa-i dai. Sa te bucuri ca-i dai. Dumnezeu “trimite ploaie si peste cei drepti si peste cei nedrepti”[13], noi de ce sa nu ajutam pe aproapele nostru? Oare noi suntem vrednici de toate darurile lui Dumnezeu? Dumnezeu “nu dupa pacatele noastre a facut noua, nici dupa faradelegile noastre ne-a rasplatit noua”[14]. Un oarecare sarac iti cere ajutor? Chiar daca te indoiesti pentru starea lui, tot trebuie sa-l ajuti cu discernamant, ca sa nu te supere gandul. Ai vazut ce spune Avva Isaac: “Si calaret sa-ti ceara, da-i”. Nu stii in ce situatie este. Tu sa crezi ce iti spune celalalt si sa dai potrivit cu ceea ce-ti cere.

Daca, de pilda, avem numai o mie de drahme si ii dam unui sarac si ne nelinistim ca nu avem sa-i dam mai mult, atunci afara de binecuvantarea (de banii pe care ii dam), il bagam in constiinta sa pe Hristos si nelinistea cea buna. Aceasta fapta a nostra il va rascoli, pentru ca mintea lui mereu se va invarti in jurul milostivului aceluia care i-a dat impreuna cu mia de drahme si inima sa cea indurerata si va fi nevoit sa-i intoarca inapoi, in chip ascuns, banii de care s-a lipsit sau chiar mai multi. Mie mi s-a intamplat un fapt asemanator. Odata, aflandu-ma in Salocin, m-a oprit o femeie – parea a fi tiganca – si mi-a cerut bani pentru copiii ei, pentru ca barbatul ei era bolnav. Aveam numai 500 de drahme si i-am dat. “Iarta-ma”, i-am spus, “dar nu am mai mult sa-ti dau. Daca vrei, ia-mi adresa si scrie-mi cum merge barbatul tau si voi incerca sa-ti trimit din Sfantul Munte mai mult”. Dupa putin timp am primit o scrisoare cu 500 de drahme, in care scria: “Iti multumesc pentru bunatatea ta. Iti trimit banii pe care mi i-ai dat”. Atunci cand cineva da milostenie cu durere, cersetorul este ars de dragoste, de Hristos si incepe si el sa imparta, iar nu sa adune. Si de s-ar intampla sa fie chiar si foarte impietrit cel ce cere si sa adune, nu se va bucura de cele adunate si Hristos va iconomisi ca banii sa-si afle locul lor, iar aceluia sa-i ramana numai osteneala si chinul pentru colecta (ca s-o numim asa) pe care a facut-o pentru altii.

– Parinte, cat trebuie sa dea cineva?

Sa dea atat cat sa nu-l mustre constiinta sa. Este nevoie de discernamant. Sa nu dea o suta de drahme si apoi sa se mahneasca pentru ca n-a dat cincizeci. Este nevoie de multa luare aminte atunci cand cineva are dragoste cu mult entuziasm. Este bine ca atunsi sa franeze putin dragostea si entuziasmul sau, ca sa nu-i para rau ca a dat mult unui nenorocit, ramanand cu mainile goale, cand trebuia sa dea mai putin. Incet-incet va dobandi experienta si va da potrivit cu ravna ce o are.

– Parinte, cand cineva cere lucruri fara soccoteala, sa-i dam?

– Aici este nevoie de discernamant si iarasi discernamant. Atunci cand unul iti cere lucruri fie si ca sa se faleasca cu ele, da-i-le. Vezi, Hristos nu i-a spus lui Iuda: Ce fel de apostol esti? Taie-ti iubirea de argint”, ci i-a dat si punga[15]. Dar daca unul iti cere, de pilda, o cutie de marmelada si o ai, si tu stii ca acela are un vas plin, in timp ce altul nu are deloc si are nevoie, atunci spune celui ce are si mai cere: “Frate, daca vrei, da si tu putin cutaruia din ceea ce ai”. Daca nu exista nimeni care sa aiba nevoie, da-i fara sa spui nimic. Poate ca prin darea aceea, daca mai exista o coarda sensibila in el, va fi miscat sufleteste si se va indrepta.

In cazurile acestea se intampla ceea ce spune Sfantul Apostol Pavel: “Atunci cand vrajmasul tau iti face rau si tu ii faci bine, gramadesti carbuni aprinsi pe capul lui“. Asta nu inseamna ca il arzi, ci ca atunci cand ii faci bine, incepe sa lucreze in el dragostea, care este Hristos, si intra in actiune harul dumnezeiesc. Dupa aceea omul se schimba, deoarece il mustra constiinta, adica se arde de constiinta lui. Nu este bine sa faci binele ca sa se mustre celalalt si sa se cuminteasca, pentru ca astfel slabeste binele, ci sa-l faci cu dragoste. Atucni cand il compromiti cu binele, se schimba in sensul cel bun si se indreapta.

Era un betiv in Konita care avea si familie si-i dadeam cate ceva. Au aflat unii ca-l ajutam pe acel sarman, chiar din spusele lui, si mi-au spus: “Nu-i da, ca ii bea”. Acela imi spunea “Da-mi pentru copii”, iar eu cand ii dadeam ii spuneam: Ia asta pentru copiii tai”. Stiam ca-i bea, dar stiam ca acest cuvant il va ajuta putin. Va merge sa bea, dar se va gandi putin si la copiii lui. Daca nu i-as fi dat si-ar fi chinuit femeia, deoarece i-ar fi luat banii ce-i castiga aceea – se ducea sarmana sa lucreze la straini – si i-ar fi baut, iar copiii s-ar fi chinuit si mai mult. Atunci cand ii spuneam “ia pentru copiii tai”, isi aducea aminte puin si de copiii lui. Ai inteles? Ma durea de el si asta a fost un lucru foarte sensibil, care lucra inauntrul lui. Multi au fost ajutati astfel. Unii, deoarece ii mustra dupa aceea constiinta, trimiteau banii inapoi.

Noi cu logica noastra nu Il lasam pe Hristos sa lucreze. Invatati Evanghelia in chip corect, daca vreti sa va faceti oameni “evanghelici”, iar nu protestanti!

_______________________________________________________

[1] Mt. 25, 42.

[2] Provincia greceasca Epir a fost impartita in doua, dupa al doilea razboi mondial, partea de nord intrand in componenta Albaniei.

[3] S-a spus in mai 1990

[4] Lc. 6, 29.

[5] Cf. Mt. 25, 40.

[6] Cf. Rm. 13, 7

[7] Din troparul antifonului 12 de la Utrenia din Vinerea Mare

[8] Lev. 19, 18; Mt 22, 39; Mc 12, 31; Lc. 10, 27

[9] Mt. 6, 4.

[10] Mt. 7, 1; Lc. 6, 37; In. 7, 24.

[11] Sate de langa Sfantul Munte.

[12] Mt. 5, 42; Lc. 6, 30;

[13] Mt. 5, 45;

[14] Ps. 102, 10;

[15] In. 12, 6.

cuv-paisie-tinand-de-mana.JPG


Categorii

1. SPECIAL, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

40 Commentarii la “Cuviosul Paisie Aghioritul: “DARUIREA CONTINE OXIGEN DUHOVNICESC”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: SFANTA SI MAREA MARTI. Pilda celor 10 fecioare si pilda talantilor. Cuvant despre cantarea: Iata, Mirele… -
  2. Pingback: Concentrate duhovnicesti despre DRAGOSTE, SENSIBILITATE si SMERENIE din invatatura Cuviosului Paisie Aghioritul -
  3. Pingback: BOGATUL NEBUN DIN NOI IN FATA SARACIEI LUMII: “Cum poti sa dormi li­nistit daca cel de langa tine, semenul tau, nu are ce manca? Rusine sa ne fie!” -
  4. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, trezvia si lupta cu gandurile, citirea Evangheliei… -
  5. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  6. Pingback: Parintele Ciprian Negreanu talcuind si aducand in prezent Apostolul: INIMA LARGA si INIMA STRAMTA, masura darniciei din iubirea pentru fratii saraci, UNTDELEMNUL BLANDETII SI VINUL MUSTRARII PARINTESTI, comunitatea “sfintilor” de la Ierusalim
  7. Pingback: SFANTUL NICOLAE. Predici despre chipul RAVNEI MILOSTIVE si al ADEVARATEI CUCERNICII oglindit in viata Sfantului Mare Dascal al lumii si Ierarh iubitor de oameni -
  8. Pingback: Avva Efrem Filotheitul – sfaturi duhovnicesti de mare pret despre FOLOSUL SI PUTEREA MILOSTENIEI, mai ales a celei SUFLETESTI si DUHOVNICESTI -
  9. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul despre CUM POT FI AJUTATI SI CUM AR TREBUI SLUJITI CEI BOLNAVI. “Daca nu suspini in pat, suspina cel putin in rugaciunea pentru bolnavi. Daca cerem ceva de la Dumnezeu fara sa jertfim şi noi ceva, rugaciunea nu ne e
  10. Pingback: SFANTUL IOAN CEL MILOSTIV, PATRIARHUL ALEXANDRIEI (12 nov.) – Pilda paturii celei scumpe. Grija pentru cei saraci, “fratii lui Hristos” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate