SUB ACOPERAMANTUL ARIPILOR TALE… – Predici (si audio) la Duminica dupa Nasterea Domnului. Fuga din fata prigoanei lui Irod. DUREROASA INGADUINTA A LUI DUMNEZEU SI CONSECINTELE ALEGERILOR NOASTRE RAZVRATITE

27-12-2015 Sublinieri

Şi a zis Domnul către Samuel: “Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei”…

fuga-in-egipt-gabriela-david(Fuga in Egipt, desen iconografic de Gabriela Mihaita David)

***

Va mai recomandam pentru aceasta Duminica:

***

Predică la Duminica după Nașterea Domnului a Arhimandrit Nichifor Horia – 28 decembrie 2014:

INGADUINTA LUI DUMNEZEU SI CONSECINTELE ALEGERILOR NOASTRE RAZVRATITE

“Iubiţi credincioşi,

În Evanghelia ce s-a citit azi, în prima duminică de după Naşterea Domnului, Biserica ne pune înainte un eveniment: fuga Mântuitorului Hristos în Egipt din faţa prigoanei ucigaşe a lui Irod. Vedem, pe de o parte, că magii L-au recunoscut în chip minunat pe Cel Ce era Împăratul slavei şi Mântuitorul lumii pentru că steaua care li s-a arătat avea o traiectorie cu totul deosebită. Magii au văzut o stea orientându-se cu totul şi cu totul împotriva legilor acestei lumi, altfel decât stelele obişnuite, şi pornesc după ea. Înţelegem că, în călătoria lungă pe care au făcut-o, magii s-au poticnit, a fost noapte, a fost zi, o dată mergeau mai grabnic, altă dată mai încet şi steaua părea că-i aşteaptă de fiecare dată, ca apoi, când au ajuns, să se pogoare deasupra peşterii unde era Pruncul, arătând în chip lămurit minunea pe care Dumnezeu a descoperit-o acestora, minune la care, iată, puterile cerurilor au participat, păstorii, înşişi oameni simpli, aveau să primească în descoperire minunea ce se începuse în istorie: întruparea Fiului lui Dumnezeu. Şi vedem la puţin timp după plecarea magilor la Ierusalim un cuvânt paradoxal: îngerul îi vesteşte lui Iosif: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa, pentru că Irod va căuta să ia viaţa Pruncului. Ne întrebăm: dacă Dumnezeu a făcut minunea aceasta a stelei, minune mai presus de fire, pe care magii au înţeles-o, le-a vestit păstorilor minunea aceasta pe înţelesul lor, nu putea face El minune proslăvită asupra lui Irod? Era nevoie ca Însuşi Fiul Său Cel iubit să fugă în chipul acesta din faţa prigoanei lui Irod?

Ştim din cuvântul Apostolului că orice stăpânire este de la Dumnezeu. Stăpânirea lui Irod a fost de la Dumnezeu, înfricoşată stăpânire; Irod şi-a luat tronul prin uzurpare, prin ucidere cu vicleşug. Spune Iosif Flavius, istoricul din primul secol după Mântuitorul Hristos, că „Irod a intrat în împărăţie ca o vulpe, a domnit ca un tigru și a murit ca un câine.” Ca o vulpe, pentru că a luat tronul uzurpându-l prin ucidere şi a continuat în acest chip. A fost aceasta voia lui Dumnezeu? Mai târziu Irod avea să înnoiască crime înfricoşătoare în popor. A avut zece soţii, pe una singură se pare că a iubit-o cu adevărat: Mariam. Pe ea însăşi avea s-o ucidă mai târziu, la insistenţele soacrei sale, mama Mariamei, Adriana, avea să-l pună arhiereu pe Aristobul, care avea numai 17 ani, cumnatul său. Văzând la scurt timp că acesta câştigase o popularitate şi risca să-i fie ameninţată prin această popularitate însăşi puterea tronului, a dat să-l omoare după evenimentele Paştilor, în timp ce făcea baie, punându-i pe slujitorii săi să-l înece în baie. Asemenea şi pe soacră şi pe mulţi alţi fii ai săi.

A fost aceasta voia lui Dumnezeu? Cu siguranţă nu! Ci îngăduinţa lui Dumnezeu, îngăduinţa lui Dumnezeu în istorie. Și in istorie vedem că Dumnezeu lucrează voia Lui cu cei ce caută voia lui şi-o lucrează şi îngăduie nedreptăţi și blestemăţii atunci când cei ce au puterea acestei lumi îndrăznesc aceasta împotriva lui Dumnezeu. Şi toate aceste enormităţi le vedem în istorie atunci, dar şi acum, în zilele noastre,

văzând războaie nedrepte, și legi nedrepte, și îmbogățiri neaşteptate şi ucideri mistificate – le îngăduie Dumnezeu ca să înţelegem, pe de o parte, până unde poate merge omul fără Dumnezeu, şi vedem, în Evanghelia de astăzi: uciderea pruncilorpână la a ucide prunci nevinovaţi de 2 ani şi mai în jos, şi să înţelegem că judecata nu este un act de cruzime a lui Dumnezeu pentru om, ci o binecuvântare pentru lumea aceasta, care, fără judecata lui Dumnezeu, poate merge până la nebunia cea mai de pe urmă. Iată, Irod îndrăzneşte să ia viaţa pruncilor, nădăjduind că va ucide pe Cel despre Care auzise ca va fi rege al Israelului. Era de înţeles că Pruncul despre Care auzise va fi fost rege la vârsta maturităţii, mai era mult până atunci, dar însăşi ideea îl sperie pe Irod şi face acest act necugetat. Putea Dumnezeu atunci să fi întors inima ostaşilor faţă de un asemenea act, dar poporul era sub presiunea aceasta a puterii împăratului, deşi îl urau pe Irod pentru nelegiuirile lui.

Şi iată că se întâmplă aceasta, mulţime de prunci cad sub ascuţişul sabiei, împlinindu-se cuvântul proorocesc:

Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă, Rahila îşi plânge fiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt.

În calendar se pomeneşte de 14.000 de prunci ucişi. Numărul este, cu siguranţă, unul simbolic, de mai mult de câteva zeci de prunci de doi ani și mai în jos nu putea fi vorba în cetatea de atunci. Cifra este simbolică, arătând cât de mare va fi fost durerea mamelor şi a poporului înmărmurit, şi de neînţeles.

Şi această durere, desigur, a fost ca o înjunghiere în inima lui Dumnezeu, precum ca o înjunghiere va fi fost toată nedreptatea de la Abel până în ziua de astăzi şi toată mucenicia care s-a întâmplat şi Dumnezeu primeşte aceasta prin îngăduinţă. Pentru că Dumnezeu suferă cu zidirea Sa, altminteri nu am fi prăznuit nici Crăciun, nici Înviere, venirea lui Dumnezeu în istorie ca să pătimească împreună cu omul pentru a-l învia şi a-i da înţelegerea că tot ceea ce trăieşte în această viaţă are o altă judecată şi o altă finalitate. Capătul acestei vieţi nu este biruinţa lui Irod asupra pruncilor, nu este moartea pruncilor, ci învierea lor.

Irod avea să sfârşească puţin mai târziu într-un mod îngrozitor: îşi făcuse o cetate unde voia să îşi încheie socoteala acestei vieţi, însă n-a mai apucat, pentru că o boală înfricoşătoare, pe care istoricii au numit-o „boala lui Irod” avea să-l facă respingător tuturor oamenilor: din intestine îi curgeau puroi și viermi. Și spun istoricii că nimeni nu putea sta în preajma lui din pricina hidoşeniei și a mirosului greu, văzându-l putrezind de viu. Plus, probabil, „fantomele” crimelor pe care le făcuse, care apasă asupra cugetului omului. Iată că Dumnezeu, pentru păcate grave, face judecată încă din această viaţă şi pedepsirea în acest chip a lui Irod a fost şi ea un semnal şi o înţelegere celor ce aveau ochi de înţeles. Câţi au înţeles Naşterea minunată a Mântuitorului Hristos în Betleem? Puţini. Dar iată că Dumnezeu a vestit-o minunat Apostolului care ne-a pus-o în Evanghelie, cu toate minunile care au fost.

Irod avea să sfârşească în drumul său, dar vedeţi că şi în faţa puterii dezlănţuite şi nebuneşti a acestei lumi, Dumnezeu îşi duce planul înainte şi îl lucrează, ocrotind pe cei ce nădăjduiesc în El. Îngerul Domnului îi vesteşte lui Iosif: Fugi! Ia Pruncul şi fugi în Egipt. Şi face cale de scăpare.

Tot astfel, iubiţi credincioşi, lucrează cu fiecare din noi atunci când ne punem nădejdea în El şi înţelegem că scăparea noastră nu va veni din vreo guvernare neaşteptată, eventual în urma unor alegeri pe care le facem noi, ci va veni cel mult dacă împreună în poporul acesta ne vom ruga cu adevărat şi vom nădăjdui către Dumnezeu şi vom striga către Dumnezeu să înnoiască poporul şi să ne dea chip de înţelegere dreaptă a poruncilor Lui, încetând uciderile pruncilor în pântecele maicilor lor, la fel de îngrozitoare sau mai îngrozitoare decât pruncii ucişi de Irod, încetând minciuna pe care o vedem atât de măiestru ţesută împrejurul nostru şi în care, de multe ori, noi înşine picăm.

Aşadar, Evanghelia de astăzi m-a îndemnat să vă vorbesc despre lucrul acesta, despre voia lui Dumnezeu, şi îngăduinţa lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu, este ca omul să petreacă într-adevăr încă de aici precum în Împărăţia Cerurilor, de aceea ne şi rugăm: Vie Împărăţia Ta…, precum în cer aşa şi pe pământ – şi aceasta se poate atunci când oamenii sunt uniţi într-un cuget în voia lui Dumnezeu. Asta se vrea şi se încearcă în mănăstiri, atunci când oamenii se adună într-un cuget în voia lui Dumnezeu; şi, cu cât mai mulţi fiind într-adevăr în credinţa aceasta, în acea mănăstire va fi un chip al păcii şi al Împărăţiei.

Asta s-a împlinit într-o anumită măsură în timpul regelui David, când acesta a fost întărit în frică de Dumnezeu şi credinţă, chiar dacă a şi greşit în faţa lui Dumnezeu. Poporul, în timpul lui, a propăşit şi a cunoscut frica de Dumnezeu şi dragostea de Dumnezeu şi David a rămas cinstit până astăzi în poporul evreu și e socotit ca sfânt. Şi, când s-a vorbit de seminţia lui David, s-a vorbit ca de o binecuvântare a lui Dumnezeu. Atunci când oamenii aleg să fie uniţi împreună în Dumnezeu, atunci în poporul acela se împlineşte rugăciunea pe care o face:

Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ.

Suntem chemaţi să împlinim aceasta, iubiţi credincioşi, măcar acolo unde suntem, în familiile dumneavoastră, răbdând unui copil sau unui soţ sau unei soacre, învăţându-ne să sporim încrederea între noi, să trecem peste orgoliile mărunte, să putem, pentru pacea lui Hristos, într-adevăr să împlinim acest cuvânt: precum în cer, aşa şi pe pământ, în familiile în care suntem, în mănăstirea în care suntem, dacă se poate la locul de muncă unde suntem, în măsura în care depinde de noi, mărturisindu-ne cu curaj credinţa, adevărul şi dragostea pe care le vedem împlinite pe pământ.

Închipuiţi-vă ce ar însemna un oraş cum este Iaşiul, care o are pe Sfânta Parascheva ocrotitoare, care o mărturiseşte ca sfântă, se închină ei în fiecare zi atâţia ieşeni, ce ar însemna ca toţi să ţină într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu în chip desăvârşit; să mă uit în ochii unui om şi să pot avea încredere în orice cuvânt iese din gura lui, ştiind că omul acela nu va minţi, pentru că se teme de Dumnezeu, că nu va avea vreun ascunziş sau vreun rău sau vreo viclenie în inima lui, pentru că se teme de Dumnezeu; nu se va lăsa cuprins de delăsare şi de nelucrare, pentru că se teme de Dumnezeu. Dar, din păcate, fiecare se amăgeşte, punând confortul său sau nedreptatea crezută sau închipuită pe care o are pentru a se apăra pe sine, pentru a se proteja pe sine, pentru a lucra mai puţin şi a avea mai mult şi altele asemenea acestora. Și de aici izvor al răutăţii mai mic sau mai mare. Şi înţelegem că Dumnezeu poate schimba lumea atunci când noi dorim voia lui Dumnezeu şi nu ne lăsăm, sărmanii, asupriţi de îngăduinţa lui Dumnezeu asupra răului care se manifestă pentru păcatul omului şi neînţelegerea lui.

Iată că Dumnezeu n-a vrut să desfiinţeze aparentele puteri ale acestei lumi, slăbănogita putere a acestei lumi, ci o respectă, fuge din calea lui Irod, deşi Irod avea să moară în slăbiciune și stricăciune şi batjocură, dar, în acelaşi timp, Dumnezeu Îşi împlineşte planul până la capăt. Hristos S-a născut ca să împlinească tot planul, până la capăt, mântuirea tuturor celor ce cred în El. Aşadar, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă pe de o parte să nădăjduim că Dumnezeu Îşi duce planul până la capăt, pe de altă parte să înţelegem că Dumnezeu respectă chiar voia cea stricată a omului şi să ne temem de voia noastră cea stricată, de răul pe care-l putem face, mai ales atunci când suntem în funcţii de autoritate sau de putere şi putem lua hotărâri nedrepte, împovărătoare.

Am deschis Sfânta Scriptură pentru a vă pune înainte un cuvânt despre ceea ce am numit îngăduinţa lui Dumnezeu, pentru că în poporul lui Israel fusese instituţia judecătorilor şi, înainte de a fi fost primul rege, regele Saul, Samuel a fost judecător drept şi harismatic, inspirat de Dumnezeu. Dar fiii lui nu i-au călcat pe urme. Si atunci poporul cere un rege. S-a întristat Samuel, pentru că judecătorul era chipul judecăţii lui Dumnezeu pentru poporul Lui, judecătorul era cel ce judeca poporul prin prisma cuvântului lui Dumnezeu și a legii lui Dumnezeu din frica lui Dumnezeu. Chiar fiii lui Samuel aveau ca legământ legământul lui Dumnezeu. Regele avea să fie ca o alegere a poporului de a se înstrăina de Dumnezeu. Şi voi da citire acestui capitol ca să înţelegem îngăduinţa lui Dumnezeu şi începutul unei lucrări care avea să ducă până la Irod a unei puteri îndepărtate de Dumnezeu care lucrează în oameni:

Iar dacă a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel.
Numele fiului său celui mai mare era Ioil, iar numele fiului său al doilea era Abia. Aceştia erau judecători în Beer-Şeba.
Dar fiii lui nu umblau pe căile sale, ci se abăteau la lăcomie, luau daruri şi judecau strâmb.
Atunci s-au adunat toţi bătrânii lui Israel, au venit la Samuel, în Rama,
Şi au zis către el: “Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!”
Cuvântul acesta însă n-a plăcut lui Samuel, când i-au zis: “Dă-ne rege, ca să ne judece!” şi s-a rugat Samuel Domnului. (I Regi, 8, 1-6)

Omul lui Dumnezeu, de fiecare dată când are o nedumerire sau o întristare sau o lucrare deosebită, se roagă Domnului!

Şi a zis Domnul către Samuel: “Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei. (I Regi, 8, 7)

Ce înseamnă să domnească Domnul peste om? Vedem ce a însemnat venirea lui Hristos în lume: spălarea picioarelor Apostolilor, primirea oricărei înjosiri pentru ca să înalţe pe om şi să-i redea chipul demnităţii, pe care dintru început l-a vrut întipărit în om, asta înseamnă!

Cum s-au purtat ei cu Mine din ziua aceea, când i-am scos din Egipt, până astăzi, părăsindu-Mă şi slujind la dumnezei străini, aşa se poartă şi cu tine.

Ascultă deci glasul lor, dar să le spui şi să le arăţi drepturile regelui, care va domni peste ei”.

Şi a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului care îi cerea rege

Şi a zis: “Iată care vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: pe fiii voştri îi va lua şi-i va pune la carele sale şi va face din ei călăreţii săi şi vor fugi pe lângă carele lui.

Va pune din ei căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci; să lucreze ţarinile sale, să-i secere pâinea sa, să-i facă arme de război şi unelte la carele lui.

Fetele voastre le va lua, ca să facă miresme, să gătească mâncare şi să coacă pâine.

Țarinile, viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale voastre le va lua şi le va da slugilor sale.

Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială şi va da oamenilor săi şi slugilor sale.

Din robii voştri, din roabele voastre, din cei mai buni feciori ai voştri şi din asinii voştri va lua şi-i va întrebuinţa la treburile sale.

Din oile voastre va lua a zecea parte şi chiar voi veţi fi robii lui.

Veţi suspina atunci sub regele vostru, pe care vi l-aţi ales, şi atunci nu vă va răspunde Domnul”.

Poporul însă nu s-a învoit să asculte pe Samuel, ci a zis: “Nu, lasă să fie rege peste noi,

Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre”.

A ascultat deci Samuel toate cuvintele poporului şi le-a spus Domnului;

Iar Domnul a zis către Samuel: “Ascultă glasul lor şi pune-le rege!” Atunci a zis Samuel către Israeliţi: “Duceţi-vă fiecare în cetatea sa!”

(I Regi, 8, 8-22)

Tot cuvântul nostru, iubiţi credincioşi, toată alegerea noastră Dumnezeu o respectă. Să fim atenţi şi cu frică faţă de aceasta, căci ceea ce se lucrează în viaţa noastră şi în ţară şi cu copiii voştri poartă, într-o anumită măsură, și povara propriilor alegeri. Într-o mănăstire deosebită, în care se trăieşte foarte frumos, am primit această mărturisire: la sfârşitul mesei este această rugăciune ca să binecuvânteze Dumnezeu fărâmăturile ce au rămas, rămăşiţele mesei, şi să le înmulțească. Un frate nou venit în mănăstire, căruia nu-i plăceau măslinele, la sfârşitul mesei, glumind, a zis: „Să le binecuvânteze Dumnezeu pe toate, dar nu şi măslinele.” Şi toţi ceilalţi, ştiind neputinţa fratelui, au râs ca de o glumă bună, cu îngăduinţă pentru frate. Mănăstirea respectivă, fiind pe un teren apropiat de greci, primea aproape în fiecare zi măsline de la închinători, veneau şi aduceau cafea şi măsline, că aşa era rânduiala. Timp de trei ani de zile nimeni n-a mai adus măsline în mănăstirea respectivă. Şi acesta este un fapt real, petrecut în zilele noastre. Părinţii din obşte l-au văzut şi l-au văzut cu atât mai mult cu cât stareţul a poruncit să nu se mai cumpere măsline, ca să-şi poarte ca un canon ceea ce Dumnezeu le-a dat pentru un cuvânt nesăbuit spus aproape la întâmplare.

Să fim atenţi, dar, în locul unde ne aflăm la tot cuvântul pe care-l grăim, la cele pe care le împlinim, că Dumnezeu, Cel Ce a lucrat în chip minunat încă de la Naşterea Fiului Său lucrează în zilele noastre cu atât mai mult în viaţa celor ce cred în El şi-L mărturisesc, lucrează cele ale adevărului pentru cei ce iubesc adevărul, cele ale bucuriei pentru cei ce împart bucurie şi cele ale neputinţei pentru cei ce rămân în nelucrare. Cum este scris:

Cu cel cuvios, cuvios vei fi şi cu cel ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici.

Să ne dăruiască Dumnezeu, iubiţi credincioși, inimă bună, astfel încât să fim aleşi în faţa lui Dumnezeu şi să ne alegem unii pe alţii în lucrarea voii Lui, astfel încât să trăim încă de pe pământ cuvântul pe care-l spunem în rugăciune: Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Amin.

***

fuga7

  • Doxologia:

Predică la Duminica după Nașterea Domnului – IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

Dreptmăritori creştini,

În slava cerului şi în văzduh, încă stăruiau cântările voioase ale îngerilor, iar pe pământ, inimile păstorilor încă fremătau de mare bucurie că li S-a născut Mântuitor. Peste câteva zile, aici se aşterne durerea şi plânsul, fiindcă din porunca lui Irod au fost masacraţi şi ucişi 14.000 de prunci din Betleemşi ţinuturile învecinate, cu gândul că printre ei va fi şi „potenţialul său rival”, Iisus. Regele Iudeei s-a înşelat, fiindcă Dumnezeu l-a înştiinţat în vis pe Iosif să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt, pentru a-L scăpa pe Iisus de sabia lui Irod (Mt. 2, 13).

Precum Dumnezeu a ocrotit Sfânta Familie, zădărnicind planul tiranului rege, tot aşa ne ţine şi pe noi sub „acoperământul” Său (cf. Ps. 90, 1), încât nimeni nu poate schimba planul Tatălui ceresc cu fiii Săi, chiar dacă aceştia trebuie să treacă uneori prin dureri, încercări, lipsuri şi primejdii.

Iubiţi credincioşi,

Au trecut două mii de ani de când Familia Sfântă, străbătând câmpul lui Booz, se îndrepta spre Egipt, hristos-ingerfiind supravegheată de privirea Dumnezeului ceresc. Despre această grijă Dumnezeiască vorbea strămoşul lui David, Booz, spunând lui Rut moabiteanca:

Să ai plată deplină de la Domnul Dumnezeul lui Israel, la Care ai venit ca să te adăposteşti sub aripile Lui!” (Rut 2, 12). Proorocul David, uns rege în Betleem, în 1072 î.Hr., va spune mai târziu:

Ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui” (Ps. 35, 7).

Viaţa noastră e plină de pericole fizice şi spirituale. Dar credinciosul adevărat este încredinţat că Dumnezeu are ştire de noi, ne acoperă cu atotputernicia Sa. Şi ce refugiu mai minunat poate exista, decât acesta: să trăieşti „la umbra aripilor Sale!. Celsus, filozoful grec, spunea despre Hristos: „Oricare alt învăţător invită la sine pe cei mai buni oameni, pe cei mai înţelepţi şi mai virtuoşi, dar acest nebun, Iisus, cheamă la El pe cei osteniţi şi zdrobiţi…, epava şi drojdia”. Însă, departe de a se ruşina, Biserica se mândreşte cu aceasta: „Da, este adevărat – spune ea – Hristos, într-adevăr, ia pe cei împovăraţi şi înfrânţi, dar nu-i lasă pe ei apăsaţi şi înfrânţi. Din rămăşiţe pe care le-ai arunca, El face oameni noi”.

Domnul nostru Iisus Hristos a fost ispitit şi a biruit. Pe poarta cea strâmtă şi cu chinuri trebuie să mergem şi noi, pentru ca mai apoi să ne odihnim veşnic. Aşadar, ispitele sunt aducătoare de [slava], ispitele ne fac vrednici de o răsplată şi o cunună nepieritoare. Ele trebuie privite ca un semn al dragostei lui Dumnezeu faţă de noi, lucru arătat şi de Sfântul Apostol Pavel, prin cuvintele:

„Pe cine îl iubeşte Domnul, pe acela îl ceartă şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte (Evr. 12, 6).

potolirea_furtuniiToate ispitele care ne vin de la diavol şi de la lume trebuie să le primim cu bucurie, ca unele ce ne dau prilejul să înfrângem pe diavolul cel ce înşală pe toată lumea” (Apoc. 12, 9). Virtuţile creştine, precum smerenia, răbdarea, iubirea, iertarea ş.a. se desăvârşesc în cuptorul ispitelor. Puterea unui creştin şi valoarea credinţei sale se arată în vremea când luptăm cu furtunile vieţii, după cum destoinicia unui cârmaci se vădeşte, nu când marea e liniştită, ci când vasul este bântuit de valurile ridicate de furtună.

Dumnezeu, Care ne-a creat şi ne-a răscumpărat, nu ne lasă singuri dacă ne încredem în puterea Sa, ci ne întăreşte cu harul Său, în aşa fel încât să putem înfrunta şi învinge amăgirile diavolului şi greutăţile existenţei şi să nu cădem în păcat. Bine spune Sfântul Ioan Gură de Aur:

Harul ne face tari şi capabili de împotrivire ca diamantul. El ne face cu totul nebiruiţi, numai dacă vrem”.

Când cu credinţă puternică te adresezi, prin rugăciune, lui Hristos, El poate să-ţi închidă orice rană şi să-ţi uşureze orice povară.

Era o femeie care urma să fie operată de cancer. Noaptea, înaintea operaţiei, ea s-a rugat cu lacrimi şi îşi recunoştea cu regret păcatele, în faţa lui Hristos. Rugăciunea aceea a avut un mare efect, căci iată cum ne mărturiseşte femeia:

În timp ce mă rugam, m-a stăpânit simţământul că Mântuitorul era cu adevărat alături de mine, ascultând mărturisirea mea, iertând necredinţa mea, întărind credinţa mea. Era ca şi cum mâna mea era ţinută în a Lui, pentru că un sentiment de pace a venit peste mine, încât părea să zică: „De ce te îngrijorezi? Tu eşti copilul lui Dumnezeu. El te iubeşte. El a dat pe unicul Său Fiu pentru tine. Soţul tău este copilul lui Dumnezeu. Copiii tăi sunt ai Lui. Nu contează dacă trăiţi o viaţă lungă pe pământ sau sunteţi chemaţi să vă uniţi cu Tatăl vostru Cel ceresc, fiindcă fiecare dintre voi este iubit şi El va avea grijă de voi”.

Lacrimile mele au încetat, mărturiseşte ea şi apoi m-am culcat în acel pat, într-o aşa linişte, aşa bucurie, încât n-a trecut mult timp până ce am adormit”.

Să nu ne întristăm atunci când suntem ispitiţi, ci, dimpotrivă, să ne bucurăm. Vânturile fac ca rădăcinile copacilor să se întărească tot mai mult. Ispitele fac ca sufletele credincioşilor să se întărească, treptat, în credinţă, în nădejde şi în dragoste. Important este să nu ne încredem cu îngâmfare în puterile noastre, ci să ne bizuim pe ajutorul lui Dumnezeu. rugaciune_interior_biserica_manastire_neamt_foto-stefan_cojocariu_2De aceea, Lui trebuie să ne închinăm, pe El să-L chemăm!

Privegheaţi şi vă rugaţi, zice Iisus, ca să nu intraţi în ispită. Că duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios” (Mt. 26, 41).

Mulţi dintre credincioşii de astăzi fac mare greşeală, pentru că cer de la Dumnezeu mai întâi lucruri pământeşti şi abia la urmă cer iertarea păcatelor, care ne asigură fericirea şi mântuirea sufletului. Iar Dumnezeu, dimpotrivă, ne porunceşte să căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, adică Biserica, rugăciunea, pocăinţa, împăcarea cu toţi, postul, smerenia şi Sfânta Împărtăşanie şi numai la urmă, să cerem şi cele pământeşti, adică sănătate, reuşită în viaţă, căsnicie, copii, ajutor în toate, pe care ni le promite să ni le dea gratuit, chiar dacă nu le cerem.

Flacăra credinţei este cea care ne luminează drumul vieţii şi ne fereşte de primejdii. De aceea, în clipe de îndoială sau în clipele grele ale vieţii, să nu ne pierdem încrederea, ci să alergăm înaintea Mântuitorului, rugându-ne împreună cu Sfinţii Apostoli: Doamne, sporeşte-ne credinţa” (Lc. 17, 5).

Pentru creştini, norii negri ai necazurilor şi ai amărăciunilor nu sunt decât umbra aripilor lui Dumnezeu. Ca să simţim aceasta este necesar să intrăm în profunzimea rugăciunii şi să ne abandonăm toate interesele, păcatele, toate grijile şi propriile intenţii, în aşa fel încât să resimţim, în rugăciune, iubirea lui Dumnezeu şi să ne topim în ea.

icoana-pomul-vietii-vita-vie-1De asemenea, trebuie să permitem lui Dumnezeu să ne pătrundă cu iubirea Lui imensă şi în acest fel, ne vom umple mai mult de convingerea că noi nu suntem singuri pe lumea aceasta, nu suntem ca nişte coji de nucă mânate de ape învolburate. Ci, odată altoiţi pe tulpina lui Hristos, primim seva biruitoare, ne împărtăşim de tăria Aceluia Care, deşi a pătimit şi S-a lăsat batjocorit şi omorât, a învins puterile întunericului şi S-a ridicat din suferinţă, strălucitor ca un soare luminos.

Înainte de a Se înălţa la ceruri, Domnul ne-a promis:

„Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20);

Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi (In. 14, 18).

Iubiţii mei,

Nimeni nu va putea enumera vreodată toate minunile şi darurile care umplu sufletele celor ce se roagă şi trăiesc în evlavie. Istoria Bisericii cu persecuţiile sângeroase dezlănţuite împotriva creştinilor este istoria credinţei care a biruit slăbiciunea legilor firii şi vitregia veacurilor.

Eroii creştinismului stau acum înaintea tronului de domnie al lui Dumnezeu, Căruia Îi slujesc zi şi noapte. Ei stau la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu a şters orice lacrimă din ochii lor (cf. Apoc. 7, 15-17).

În patria cerească, sunt Profeţii şi Apostolii, dulgherul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria, care n-au fost scutiţi de suferinţe. În cer, sunt toţi cei ce L-au urmat pe Hristos, pe calea îngustă a crucii, printre care şi apărătorii Legii noastre strămoşeşti în vremuri de prigoană şi strâmtorare.

Ştiind aceasta, se cuvine să credem că iubirea lui Dumnezeu întrupată în Betleem şi în istorie preface lacrimile în mărgăritare cereşti şi iadul suferinţei în paradis veşnic. Acest adevăr îl exprimă colindul:

„Doamne, Tu pe-ai Tăi nu’i laşi/Nimiciţi de cei vrăjmaşi./Uneori îi înstrăinezi, /Dar oriunde Tu’i veghezi./Vremea greului trecând,/Tu’i vei izbăvi curând./Sus în sfântul Tău locaş,/Unde nu’i nici un vrăjmaş”.

Mulţumindu-I lui Dumnezeu Atotţiitorul că, în anul care a trecut, ne-a ţinut, ca un Părinte bun, sub acoperământul aripilor Sale (cf. Ps. 16, 8), Îl rugăm ca şi în anul care începe, să ne aibă în paza Sa şi să ne ferească de tot răul. Plecându-ne fruntea înaintea Celui Atotputernic, să-I zicem cu încredere:

Doamne, dă-ne ajutor în „lupta cea bună” şi fă-ne parte de bogate îndurări şi de binecuvântate împliniri, în vieţile şi în familiile noastre”.

Amin.

Legaturi:

***

***


Categorii

1. SPECIAL, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Cuvantul ierarhilor, Fuga in Egipt (Duminica dupa Nasterea Domnului), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Nichifor Horia, Uciderea pruncilor de catre Irod

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “SUB ACOPERAMANTUL ARIPILOR TALE… – Predici (si audio) la Duminica dupa Nasterea Domnului. Fuga din fata prigoanei lui Irod. DUREROASA INGADUINTA A LUI DUMNEZEU SI CONSECINTELE ALEGERILOR NOASTRE RAZVRATITE

  1. Hristos se naste si din prima zi a vietii in trup in mijlocul nostru, este declarat proscris; este vanat si prigonit ; devine cel mai cunoscut refugiat si migrant; migreaza fortat in Egipt. Tiranul manat de vrasmas, incearca sa-l lichideze printr-un pogrom; printr-o crima in masa.
    De atunci incoace, inclusiv in primii treizeci si trei de ani, nenumarate tentative de ucidere a lui Hristos s-au desfasurat. Una a reusit, cu ingaduinta Sa.Altele vor sfarsi in zadar,caci Domnul este Biruitorul.

  2. Am actualizat postarea, multumita unei surori duhovnicesti careia ii datoram mult pentru jertfa ei neobosita, cu transcriptul integral al primei predici, cea a Parintelui Nichifor, pe care va invitam calduros s-o si ascultati (cei care puteti) sau, macar sa parcurgeti textul ei, pentru ca are referiri importante la actualitate, fiind rostita la putin timp dupa alegerile prezidentiale din 2014, iar astazi mesajul ei iese in evidenta cu mult mai multa forta si claritate.

  3. Multumesc acestei surori pt jertfa ei.
    Domnul sa o binecuvanteze si sa inmulteasca darurile ei.

  4. Pingback: Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a intamplat cu LOCUITORII SODOMEI? | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
  6. Mulțumim mult frățiilor voastre, precum și surorii duhovnicești mult ostenitoare în via Domnului, pentru această postare reactualizată. Nu-mi amintesc dacă am parcurs-o la vremea respectivă, dar cu siguranță acum m-a “lovit în gândire”(vorba părintelui Cleopa Ilie, vrednicul de pomenire!). Am parcurs acum, fiind noapte, doar textul predicii părintelui Nichifor Horia, dar este cât se poate de ziditor și edificator în același timp, pentru oricine dorește sincer să înțeleagă de ce ne aflăm, ca neam, ca popor, așa zis creștin, într-o fundătură…Fundătură din care cei mai mulți dintre noi doresc o ieșire, dar fără a-și conștientiza, asuma și mărturisi greșelile, păcatele și neputințele înaintea Domnului, pentru a putea primi iertare și apoi ajutorul Domnului, al Maicii Domnului și al Sfinților care “au biruit lumea”!!! Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toți !!!

  7. Pingback: mâine… Fuga în Egipt | albastru de… mai departe (2)
  8. Pingback: DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI: “De unde samanta potrivniciei, de unde gandul acesta de adversitate fata de Dumnezeu?” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: PARINTELE ILARION DAN la conferința de la Cluj (decembrie 2019) – AVERTISMENTE DUHOVNICEȘTI GRAVE DESPRE LUMEA ÎN CARE TRĂIM ȘI CĂDEREA POPORULUI NOSTRU: “Ce se prefigurează este un REGIM TOTALITAR TERIFIANT, care va nega tot ce ţine d
  10. Pingback: “IROD reprezinta CRUZIMEA LUMII, CARE UCIDE pe cei nevinovati. PRUNCII UCISI reprezinta si pe toti copiii care sunt ABANDONATI, UITATI, MALTRATATI, JERTFITI in multe feluri pentru scopuri de castig”. DARUL TIMPULUI pentru mantuirea noastra si
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate