SFANTUL MARTURISITOR VALERIU – OMUL IN CARE VIA HRISTOS

18-02-2008 Sublinieri

Am taria sa marturisesc ca sunt un om fericit, intrucat am vazut un om in care via, gandea, zambea, traia si biruia Hristos: VALERIU GAFENCU.

Pe Hristos, pe Hristos cel Viu intru Valeriu, pe Hristos cel Rastignit in secolul 20, PE ACESTA IL MARTURISIM!” (Ioan Ianolide)

sf-valeriu.jpg

“Sa duceti duhul mai departe!”

Va impartasim, spre deplina incredintare si in cinstea zilei de pomenire a mutarii sufletului Fericitului Valeriu in cetele sfintilor, cateva fragmente din Intoarcerea la Hristos” – documentul duhovnicesc scris de Ioan Ianolide ca testament al unei generatii de marturisitori – fragmente care dau seama cu asupra de masura despre cat de mare a fost, ascuns in maxima umilinta si simplitate, Sfantul Inchisorilor noastre. Mesajul Sfantului Inchisorilor catre noi, transmis prin Ianolide este simplu si puternic: SA NE INTOARCEM LA HRISTOS! DAR SA NE INTOARCEM SINCER, PROFUND SI PANA LA CAPAT!

prcalciu-cu-icoana-pe-care-este-pictat-valeriu-gafencu.jpg

Streptomicina

“Treptat apele tulburi din sufletul lui W[urmbrandt]. se limpezeau. Atmosfera de pace si dragoste care domnea printre detinutii din camera 4 era ca un balsam pe zbuciumarile lui launtrice. Dar inca nu vazuse tot. Urma sa fie martorul unui gest care avea sa-i salveze viata si sa-i faca inca o data dovada adevaratului crestinism.

In calculele tactice ale politrucilor din Targu-Ocna intrau si elemente socante. Asa se explica faptul ca au permis sa patrunda in sanatoriu 10 grame de streptomicina pentru R. A fost un adevarat pelerinaj. Toti bolnavii se duceau sa o vada ca pe o minune, iar medicii savarseau un intreg protocol cand o manevrau. R a decis sa dea aceasta streptomicina lui Valeriu.

– Iti multumesc din suflet, dar nu o pot primi, de ea depinde sanatatea ta! i-a zis emotionat Valeriu.

– Eu nu sunt atat de grav bolnav si condamnarea mea este mica. Am toate sansele sa supravietuiesc. Deci te rog sa o primesti! a insistat R..

B. a auzit si a spus:

– Avem datoria sa-l salvam pe W.! El este apostol al lui Hristos si poate fi de folos oamenilor. Propun sa-i dam lui streptomicina.

Situatia era delicata, caci atat pastorul cat si Valeriu erau primii candidati la moarte apropiata.

– O voi da lui Valeriu, a hotarat stapanul medicamentului.

Valeriu a ascultat linistit si spus:

Iata un prilej in care ne putem arata dragostea pentru poporul evreu, dincolo de atitudinea lui fata de Hristos. Sunt deci de parere sa-i dam lui W. streptomicina.

– Nu! S-a impotrivit R. Raman la prima mea hotarare. Dorim sa traiesti, avem nevoie de astfel de oameni!

– Bine, a zis Valeriu. Primesc streptomicina si-ti multumesc. Sunt nevrednic de dragostea ta.

A luat deci streptomicina si a daruit-o, la randul sau, lui W. Era atat de ferm in gestul lui, incat nici R si nici nimeni altcineva nu a putut obiecta. Acele 10 grame de streptomicina au salvat viata lui W. El traieste, iar Valeriu s-a stins din viata.

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

Ascultarea

In ultimele luni ale anului 1951 credeam ca Valeriu se va sfarsi. Slabise, era epuizat, nu se mai putea hrani. Era straveziu. Suferea ingrozitor si necontenit. Dar prin nu stiu ce minune, a primit un pachet de la familie, in care erau si 18 grame de streptomicina. Mai primise ceva lenjerie, un pulover si o haina, insa haina era micuta ca de copil. Valeriu a privit-o zambind si a spus:

– Cred ca mama mea draga s-a gandit ca Domnul s-a ajutat pe fiul ei sa devina prunc, asa dupa cum dorea, si de aceea mi-a trimis o haina de copil!

Apoi a adaugat:

Oare cu ce sacrificii au putut surioarele mele sarace si singure sa-mi faca rost de streptomicina? Ele nu stiu ca nu mai am mult de trait. Alergarea mea se sfarseste aici. Nimic nu ma mai poate salva acum, cel putin in conditiile de aici. Nu avem nici un semn ca sfarsitul suferintei noastre se apropie si nu cred ca eu mai pot ajunge acolo. De aceea as vrea sa salvam viata cuiva care are sanse sa traiasca. O fac cu toata libertatea sufleteasca si fara nici o parere de rau. Va rog sa alegeti voi bolnavul care are nevoie de cele 18 grame de streptomicina.

– Asta nu se poate! i s-a raspuns categoric. Tie ti-a fost trimisa si tu o vei face. Este o datorie, indiferent de rezultate.

Au urmat zile de discutii contradictorii pe aceasta tema. In cele din urma, vazand ca n-o scot la capat cu el, i-am zis:

– Vei face ascultare! Ti-ai spus gandul, dar nu ai libertatea sa hotarasti in afara noastra. In numele lui Dumnezeu, al familiei tale si din ascultare fata de noi, vei face streptomicina!

Si i s-a facut. In scurt timp si-a revenit binisor. Ne bucuram toti in jurul lui. Incepuse sa compuna cateva poezii-testament, caci voia ca tinerii sa cunoasca cele ce s-au petrecut in temnitele acestui secol. A putut deci sa-si continue versurile.

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

Minunea Maicii Domnului

La Craciun era destul de inviorat. In noaptea cantarilor ingeresti a compus un minunat colind al detinutilor din Targu-Ocna. In patul de alaturi isi dadea sufletul arhimandritul G. Venise in stare grava de la Canal, unde fusese unul dintre stalpii rezistentei. In seara aceea a Nasterii Pruncului Iisus el a fost luat la cer. A plecat neclintit in credinta. Neavand cu ce-l imbraca, caci rufele sale erau ude de transpiratie, Valeriu i-a oferit hainele lui si a pastrat pentru sine pe ale parintelui.

– Acestea sunt hainele mele monahale! A zis el emotionat. Cu ele sa ma inmormantati!

Noaptea aceea de Craciun nu o voi putea uita pana la sfarsit. Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luandu-le pulsul si ingrijindu-i. Din cand in cand imi mai aruncam privirea si spre Valeriu. Era vesel, fericit inlauntrul sau, cu pleoapele lasate, cu capul plecat in piept. Nici el nu se putea odihni. Dupa ce mi-am terminat treaba, am simtit ca ma cheama din priviri, ca ma roaga sa ma duc la el. M-a privit cu o patrundere cum inca nu simtisem pana atunci. Si-a facut semnul crucii, apoi mi-a luat mana. Un fior adanc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobisnuit la el, caci in starea lui duhovniceasca putea ramane destins pana si in cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat sa trecem. Simteam ca are ceva sa-mi impartaseasca.

– Ioane, tu imi esti cel mai bun prieten, mi-a zis. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca sa-ti cer sfat, sa ma supun tie. Vrei sa ma asculti?

– Te ascult, am raspuns eu, dar nu stiu daca voi fi vrednic de increderea ce-mi arati.

Valeriu a plecat ochii si mi-a spus linistit:

– In noaptea asta am privegheat. Asteptam sa vina cantecul colindei mele. Doream sa fie foarte frumos. Il cantam in mine. Il desluseam din cerurile inalte din care cobora. Cam greu pentru mine, caci nu cunosc notele muzicale si trebuie sa o fac dupa ureche. Eram deci treaz, lucid si senin, cand deodata am vazut ca am in mana fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de intamplare, am ridicat privirea si la capul patului meu am vazut-o pe Maica Domnului, imbracata in alb, in picioare, vie, reala. Era fara Prunc. Prezenta ei mi se parea materiala. Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul parea nesfarsit. Atunci Ea mi-a spus: “Eu sunt dragostea ta. Sa nu te temi. Sa nu te indoiesti. Biruinta va fi a Fiului meu. El a sfintit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fiii intunericului decat fiii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai e credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin parjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa e multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti, lumea e a lui Hristos! Apoi Maica Domnului a disparut si am ramas coplesit de fericire. M-am uitat in mana, dar nu mai aveam nici o fotografie.

Valeriu vorbea simplu, deschis, fara urma de parere de sine. Sufletul lui parea un potir din cel mai pur cristal, care se invrednicise a-L primi pe Hristos. Cugetul lui smerit si pacea cu care mi-a vorbit mi-au dat certitudinea ca nu fusese o inselare. Ma simteam cumva si eu sfintit, innoit, participand la minune. Cu intensitatea cu care tasnesc intr-o astfel de imprejurare luminile launtrice, cu sfiala dar si cu convingere i-am spus simplu:

Dumnezeu ne cerceteaza. Daca noi vom cadea, El va birui. Ne trebuie credinta, si acum putem avea mai multa. Sa ne rugam!

Am facut impreuna o scurta rugaciune. Si in tacerea camerei 4 pentru muribunzi, sufletele noastre s-au facut pentru o clipa scara catre cer.

(…)

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

Legamantul

Cu fiecare zi care trecea Valeriu se apropia de moarte. In ultimele luni de viata a fost vioi, bucuros, a scris poezii si ne-a vorbit cu insufletire.

In ziua de praznuire a Intampinarii Domnului din 1952 ne-a chemat, pe mine si pe Gheorghe [Jimboiu], si ne-a spus:

Doresc mult sa slujim Domnului intru totul si intru toate. Suntem fiii Bisericii si nu ne vom desparti de ea. Se deschide o era noua in lume, care trebuie umpluta de duh, idei si activitati crestine. Crestinismul reinvie, dar sarcinile crestinilor sunt mari. Este vremea unui nou apostolat. De pe Golgota ne spune Domnul ca oamenii sunt liberi si sunt chemati la adevar prin jertfa. Dar pana la jertfa avem credinta, pocainta, lupta, indrazneala, infruntarea dusmanilor, insufletirea oamenilor, vestirea Evangheliei la cei saraci si oropsiti, propovaduirea Fericirilor si a Imparatiei lui Dumnezeutoate aceste si altele sunt virtuti si metode pe care le descoperim in viata si invatatura Domnului. Imparatia lui Dumnezeu, daca nu incepe acum, nu va exista nici eshatologic; de fapt ea a inceput cu Hristos si se continua prin lucrarea Duhului Sfant. Exista o unitate si continuitate in lume si in viata, deci sa nu parasim nici un plan al existentei noastre, ci prin toate, in toate sa fim crestini. Dusmanii sunt multi, din afara si dinlauntru, dar sa nu uitam ca lupta noastra este cu incepatoriile si stapaniile intunericului. Lumea secolului nostru nu are nicaieri o infatisare crestina. Structura sufleteasca a omului “civilizat” este lipsita de Dumnezeu. Biserica nu are putere. Sunt deci de infruntat forte uriase, apocaliptice. Trebuie nebunia lui Hristos pentru a reincrestina lumea. Insesi formele civilizatiei trebuie revazute, caci oamenii au pierdut si masura si tinta. Aici noi am redescoperit pe Hristos, Biserica si crestinatatea.

Cred ca e necesar sa ne legam a fi slujitorii lui Hristos si ai oamenilor. Nu putem sa ne multumim cu putin, trebuie sa nazuim totul in Hristos si El va implini toate prin cei ce-I slujesc. Purtam in noi o experienta atat de amarnica, incat am fost umpluti cu lumina. M-am rugat indelung inainte de a va vorbi si cred ca Dumnezeu m-a indemnat si m-a luminat…Va rog deci sa-mi spuneti daca vreti sa ne legam sa-L slujim pe Hristos in forma care aici ni s-a descoperit. Modul de organizare va veni in timp. E loc si pentru celibi si pentru casatoriti. Nu avem de la cine lua binecuvantare, dar o cerem de Sus. Sa ne rugam impreuna in aceasta zi, ca o fagaduinta facuta Domnului.

Valeriu rostea aceste cuvinte limpede si linistit, incat lasa impresia ca nu din el, ci de la Hristos veneau indrazneala si puterea cu care vorbea. Prevazatori datorita conjuncturii din temnita, am facut impreuna o foarte scurta rugaciune, prin care am pecetluit pe Hristos in sufletele noastre si peste viata noastra toata.

Am fost trei! Dintre ei am ramas in viata numai eu, caci Valeriu si Gheorghe s-au mutat la ceruri. Port aceasta uriasa si sfanta povara. Cred ca am trait numai pentru ca Dumnezeu are un rost cu mine ca slujitor al Lui. Sunt constient si responsabil pentru ceea ce scriu aici. Sunt in deplina pace sufleteasca, lucid mintal, lipsit de patimi si orgolii, smuls din teroare si panica, incat pot marturisi fara nici o umbra de modificare a realitatii.

Ma rog fierbinte lui Dumnezeu sa-mi ajute si rog pe oameni sa se opreasca o clipa din iuresul ametitor al vietii si sa cugete mai adanc la rostul lor.

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

“Se termina alergarea!”

Zilele se scurgeau lin. Valeriu era inundat de o tainica bucurie launtrica. Chinul devenise mai bland. Inflorea pe fata lui un zambet aducator de lumina. Raspandea in jur un duh de pace adanca. Mergeam la el cu incredere si nadejde. Sufletele noastre se plecau pe pieptul lui si primeau putere si intarire.

In noaptea dinspre 18 februarie am fost intr-o stare de trezie, fara framantari, fara nelinisti, ci priveghind fara sa-mi fi propus acest lucru. Dimineata, cand temnicerul a deschis usa, eram deja imbracat. Am plecat linistit, chemat tainic de Valeriu. Simteam inlauntru ca ceva se petrece. Pe scari m-a intampinat un medic detinut, care mi-a zis:

– Vino, Valeriu nu mai are puls! Azi se va sfarsi!

Nu am fost tulburat, nu m-am alarmat, nu am simtit nici durere si nici spaima, mi se parea ca totul e firesc si am raspuns:

– Stiu!

Cand am ajuns la usa camerei 4, Valeriu era tot rezemat de marginea patului, cu capul plecat in piept, cu pleoapele lasate si zambea fericit, desi unde de durere inca ii mai brazdau fruntea. M-a simtit si a deschis ochii:

– Bine ai venit, a spus el. Azi sa stai langa mine. Se termina alergarea!

– Bine, Valeriu, i-am spus, voi fi aici tot timpul.

– Sa ai grija sa se plineasca toate dupa cuviinta. In starea in care ma gasesc, eu pot uita ceva.

De fapt, el n-a uitat nimic, ci m-a purtat si pe mine pe cararile lui. Pe la ora noua a chemat preotul, s-a spovedit si s-a cuminecat, stralucind de bucurie.

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

Despartiri

S-a dus vestea printre detinuti ca va muri. In camera era atmosfera de reculegere. W., care de obicei era in verva, acum se asezase mot in pat si, cu ochii plini de uimire, asista ca la o minune.

Prietenii au venit rand pe rand sa-si ia ramas-bun. Pana si “reeducatii” se imblanzisera si, impresionati, cautau si ei sa-l vada. Iar temnicerul, care exalta prin rautate, in ziua aceea s-a facut nevazut, incat nimic nu a tulburat atmosfera de pace si taina.

Valeriu isi pierdea puterile din ceas in ceas, dar sufletul ii era tot mai viu si mai tare. De cateva ori a cerut apa, de cateva ori m-a rugat sa-l masez pe spatele inconvoiat. A vorbit de mai multe ori si de tot atatea ori s-a odihnit cu capul plecat in piept. Cativa prieteni i-au cantat din melodiile sale. A ascultat si parca intruchipa el insusi cantecul. Apoi a multumit cu recunostinta baietilor.

– Sa dati slava lui Dumnezeu toata viata! Le-a spus el.

Unui tanar de o rara curatie i-a spus:

Tu esti o floare! Daruieste tot parfumul sufletului tau Celui ce ti-a dat daruri atat de frumoase!

Altuia i-a spus:

Nu te teme sa te incredintezi lui Hristos, caci toate nelamuririle tale vor primi raspuns si vei intelege viata si lumea in Duhul Sfant.

A venit si un poet si Valeriu l-a privit cu dragoste:

Tu ai talent, inchina-l lui Hristos! E nevoie de o cultura crestina. Poetii au mari daruri si mari raspunderi. Slaviti-L pe Dumnezeu si toate lucrurile Lui!

Poetul a fost atat de emotionat incat n-a retinut ce-i spusese. Uimit, a iesit afara si m-a chemat, rugandu-ma sa-i repet cuvintele lui.

A venit si un medicinist protestant, care-l ingrijise in ultima vreme:

– Domnule doctor, va sunt recunoscator pentru dragostea cu care m-ati ajutat, l-a intampinat Valeriu. Noi doi am avut dese confruntari teologice. Sfarsitul vietii mele este o ultima marturisire ortodoxa. M-as bucura mult sa reveniti la Biserica cea adevarata.

De fiecare data cand incepea sa vorbeasca, Valeriu raspandea din el putere si asta ma misca. Harul era in el, iar eu ma impartaseam de lumina lui. Totul se petrecea normal, simplu si fara intentie, ca o lucrare a lui Dumnezeu.

A venit si W., plin de fior si evlavie, cum nu era el de obicei:

– Slava Domnului ca am ajuns aici! a zis. Dumnezeu m-a adus aici pentru a mea mantuire. Aici L-am cunoscut curat pe Hristos. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine. Cuvintele pe care mi le-ai spus nu vor ramane fara rod, nici adevarul ortodox pe care mi l-ai descoperit. Iarta-ma pentru necazurile pricinuite. Roaga-te pentru mine, caci am nevoie de aceasta rugaciune. Doresc ca in Imparatia lui Dumnezeu sa intram pe aceeasi poarta!

Valeriu i-a raspuns:

– Ma bucur ca ne-am intalnit. Va inteleg framantarea, dar va rog sa veniti la Hristos ca Pavel, fara sovaiala, fara ocolisuri, fara rezerve. Sa-L rugam impreuna pentru pocainta si increstinarea poporului evreu. Nici un neam din lume si in primul rand ei nu au mantuire decat in Hristos. Harul Domnului sa va aduca la Adevar!

W. era adanc miscat. S-a inapoiat in patul lui si a continuat sa-l priveasca pe Valeriu.

Pe la ora zece a sosit vizita medicala. Era o doctorita cu suflet bun, pe care insa nu avea voie sa si-l deschida fata de noi. L-a privit pe Valeriu si a inteles ca sosise ultima zi. Era vadit impresionata. Valeriu i-a spus:

– Va multumim pentru tot ce faceti pentru noi. Poate ca maine va lipsi inca unul din camera 4. In masura in care puteti, va rugam sa obtineti aprobarea ca in aceasta camera sa existe o lumina pe timpul noptii.

– Lasa tu lumina! S-a rastit un sanitar politruc.

Valeriu i-a zis si lui:

– Nu va suparati, dar aceasta rugaminte v-o adresam si dumneavoastra, caci si dumneavoastra va obositi ingrijindu-va de soarta noastra. Va multumesc!

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

“Sa duceti duhul mai departe!”

Era tot mai epuizat. Gatul nu putea sa mai sustina capul, deci l-am sprijinit eu cu mana. Am trait atunci sentimentul ca se dezvaluie tainele creatiei, ca talpile picioarelor aveau sub ele un fel de panza care ma sustinea, iar sufletul a avut sentimentul plinitatii. Am fost atat de fericit in orele acelea, incat niciodata nu le voi uita. Si in vesnicie nu-mi doresc o stare mai inalta decat aceea, caci atunci eram plin, deplin fericit. Cred ca Hristos era prezent in Valeriu. Numai asa pot explica starea lui de har, cat si uimirea mea si a prietenilor care au participat la acel moment.

Cu ultimele puteri, Valeriu mi-a spus:

– In primul rand gandul si sufletul meu se inchina Domnului. Multumesc ca am ajuns aici. Merg la El. Va rog mult sa-L urmati, sa-L slaviti si sa-L slujiti. Sunt fericit sa mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri. Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii. Indrazniti si rugati-va! Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul. Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. Sa-i iubiti si sa-i slujiti pe oameni. Au nevoie de ajutor, caci dusmani pradalnici cauta sa-i insele. Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit![1]

Din cand in cand se oprea pentru a-si reface puterile.

– Va multumesc din suflet pentru tot ce ati facut pentru mine. Rog sa ma iertati… Sa ma ierte orice om fata de care am gresit cu ceva… gandesc cu multa dragoste la mama si surioarele mele. Doresc sa mearga pe calea Domnului. Va rog sa aveti grija de ele… Testamentul meu este cuvantul de azi. Crestinatatea trebuie sa puna un inceput nou, mai curat, mai aproape de adevar… Rog oamenii politici crestini sa ia seama la Hristos si sa urmeze invataturile Sale. Ei sunt incarcati cu foarte mari raspunderi…

Trecuse de ora doisprezece. Afara ningea cu fulgi mari, catifelati, care se zbenguiau in vazduh. Bolnavii au servit masa. Valeriu via si se stingea in acelasi timp. Respira greu. Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund miscat.

– Ioane, a zis el, sa duceti duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!

A urmat o pauza indelungata. S-a congestionat putin la fata si apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut sa mai rosteasca:

S-a sfarsit!

A ridicat ochii albastri la cer si am vazut cum se descopereau in ei minuni tot mai adanci, tot mai uimitoare. Totul era facut din lumina nepamanteasca, dar real, un fel de realitate desavarsita, a carei vedere te face fericit. Plangeam in hohote.

Si-a dat sufletul catre orele 13, in ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins a vesteasca. Lacrimile mele au incetat.

intoarcerea-la-hristos-coperta.jpg

Fara cruce, fara nume….

Valeriu era frumos, mai frumos ca oricand. Am stins lumanarea mica ce fusese aprinsa in ultimele lui minute de viata, (Am uitat sa spun ca in ziua aceea, pe la orele noua, l-a chemat pe preot si s-a cuminecat stralucind de bucurie). L-am imbracat. In gura i-am pus o cruce mica de argint, pe care reusise sa o salveze din toate perchezitiile.

– Sa mi-o puneti in gura, pentru a fi recunoscut! Spusese el.

A sosit targa. Toti detinutii se aflau in curte, in asteptare. Cand am trecut cu el catre poarta, ne-am oprit, iar ei s-au descoperit si s-au inchinat. L-au luat in primire doi detinuti de drept comun, care aveau misiunea inmormantarilor.

Doua zile a fost tinut in curtea mare, sub zapada si a fost ingropat noaptea. O parte din lucrusoarele lui le-a luat temnicerul, dar multe au fost pastrate de prieteni ca amintire.

La mormantul lui nu a fost pusa nici o cruce si nici nu i s-a scris numele nicaieri.

El a ramas viu si prezent intre noi. Multi l-au visat in zilele urmatoare. Vestea despre viata lui a strabatut toate temnitele si multi il pomenesc cu evlavie. Amin!

*

Ne-a iubit prea mult

ca sa moara.

El doar a plecat.

(F. Strejnicu, Valeriu Gafencu – Comemorare III)


[1] Parintele Serafim Rose indica clar, inca din 1982, echivalentul “democratic” al ateismului comunist: “civilizatia Disneyland“, adica o viata de distractii, placeri, confort si jucarii pentru oameni mari. Mesajul acestei civilizatii a eului – “Traieste pentru prezent! Relaxeaza-te! Simte-te bine!” – se propaga actualmente cu o forta uluitoare in Romania si in toate statele foste comuniste. E un mod mai perfid – dar cu atat mai primejdios – de a spune omului ca trebuie sa uite de Dumnezeu si de orice alta viata decat cea de acum, adica de a-l duce la pieirea vesnica (Ierom. Damaschin, op. cit., pp. 843-844).

(Ioan Ianolide, “Intoarcerea la Hristos“, Editura Christiana, Bucuresti, 2006)

VA INVITAM SA CITITI SI:

***


Categorii

Biserica rastignita, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Ioan Ianolide, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Sfantul Valeriu Gafencu, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “SFANTUL MARTURISITOR VALERIU – OMUL IN CARE VIA HRISTOS

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: INTOARCEREA LA HRISTOS – prefata marturisitoare a Parintelui Calciu. VIATA DUHOVNICEASCA DIN INCHISORILE COMUNISTE SI SERVITUTILE PATRIARHIEI -
  2. Pingback: VALERIU GAFENCU, SFANTUL INCHISORILOR – 60 de ani de la nasterea in Imparatia cerurilor -
  3. Pingback: Moldova Creştină » VALERIU GAFENCU, SFÂNTUL ÎNCHISORILOR – 60 de ani de la nașterea în Împărăția cerurilor
  4. Pingback: CUI II E FRICA DE SFANTUL INCHISORILOR? Stadiul cercetarilor dupa moastele Sfantului Valeriu Gafencu - Razboi întru Cuvânt
  5. Pingback: SOLIDARITATE CU VALERIU GAFENCU. Sfantul inchisorilor, prigonit si dupa moarte de un institut guvernamental?! - Recomandari
  6. Pingback: IOAN IANOLIDE – GLASUL CELUI CE STRIGA SFASIETOR IN PUSTIA VREMURILOR DE PE URMA: “Totul in Hristos!”. 5 feb. – Un sfert de veac de la plecarea sa la cer -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate