De ce nu poate fi Sf. Siluan un sfant ecumenist
ARHIMANDRITUL SIMEON (Essex): Riscurile unei mondializări
Deschidere sau „receptare”?
Primirea de care se bucură Sfântul Siluan în afara limitelor Bisericii Ortodoxe propriu-zise face parte dintr-un interes pentru spiritualitatea ortodoxă în general, ma gandesc mai ales la practica larg răspândită a rugăciunii lui Iisus şi prezenţa icoanelor până şi în mediile protestante. Enzo Bianchi, priorul Comunităţii monastice catolice din Bose, este părintele expresiei „sfânt fără frontiere” pentru a-l desemna pe Sfântul Siluan. Cred că „frontierele” de care este vorba sunt cele ce separă creştinătatea divizată şi vrea să spună că Siluan e un sfânt în care fiecare confesiune creştină se recunoaşte în ce are mai bun şi că-l primeşte „printre ai săi”.
„Universalitatea” Sfântului Siluan se pare că merge încă şi mai departe, el fiind pus între „marii iniţiaţi” ai secolului XX (Jean Bies) şi între gânditorii cei mai reprezentativi ai filozofiei europene de-a lungul veacurilor (Dictionnaire d’ethique et de philosophie morale). Această foarte largă primire – aproape o modă, am putea spune – nu poate decât să ne bucure, fiindcă va ajuta cu siguranţă multe suflete să se întoarcă spre Hristos şi să-şi găsească astfel mântuirea. Acestea fiind spuse, aş dori să fac câteva remarci.
Mai întâi trebuie să ne aducem aminte că, pentru ca o primire să devină o adevărată receptare, nu trebuie să izolăm cutare sau cutare element din întregul din care face parte lăsându-le la o parte pe celelalte: primirea „spiritualităţii” nu trebuie să lase deoparte viziunea dogmatică şi universul eclezial în care ea se înrădăcinează. Arhimandritul Sofronie a exprimat foarte concis această idee astfel: „Există trei lucruri pe care nu le înţeleg: 1) o credinţă a-dogmatică; 2) un creştinism neeclezial şi 3) un creştinism neascetic. Acestea trei: Biserica, dogma şi ascetismul formează pentru mine o singură viaţă“. Există cu alte cuvinte o legătură existenţială care uneşte viziunea dogmatică, actul ascetic (viaţa duhovnicească) şi înrădăcinarea sacramentală şi eclezială. Aceste trei elemente formează o unitate „în chip nedespărţit şi neamestecat“. Adoptarea unuia ignorându-le pe celelalte e, desigur, o acceptare – în sine pozitivă -, dar e departe încă de o „recepţie”, ea singură satisfăcătoare.
Două pericole
In ce-l priveşte pe Sfântul Siluan, ceea ce am spus atrage după sine două consecinţe:
1. Faptul de a ne inspira din stareţul Siluan ca un ghid spiritual fără a ţine seama de apartenenţa sa la Biserica Ortodoxă e cu siguranţă un act pozitiv în sine, dar încă nu ne permite receptarea beneficiului deplin al sfinţeniei şi exemplului sau. In cele din urmă faptul acesta se reduce la minimalizarea mesajului său şi la slăbirea puterii mărturiei pe care am încerca-o pe drept cuvânt să o asimilăm. In omilia sa cu ocazia Postului Mare 1999, Bartolomeu I, patriarhul Constantinopolului, subliniază şi el necesitatea, pentru a putea culege roadele sfinţeniei, de a păstra intactă legatura care uneşte practica poruncilor îndumnezeitoare ale lui Hristos (asceză, viaţă spirituală), cu baza dogmatică şi cadrul eclezial al Ortodoxiei.
2. Faptul de a-l aşeza pe Sfântul Siluan printre sfinţii „Bisericii universale” (expresie echivocă) sau printre „marii iniţiati” ai altor religii, trecând sub tăcere viziunea sa dogmatică (mărturisirea credinţei ortodoxe), contextul său ecleziologic (apartenenţa sa la Biserica Ortodoxă) şi practica sa ascetică (moştenitoare a marii tradiţii a Părinţilor filocalici), e incorect din punct de vedere „metodologic” şi va crea mereu confuzii care ar fi mal bine să fie evitate.
Faptul de a-l izola pe Sfântul Siluan din mediul său favorizează un relativism foarte pe gustul zilei unei epoci în care punctele de reper dispar şi „totul e permis” pentru că totul e posibil. In marele bâlci al globalizării, să ştim să receptăm în chip onest pe acest umil ambasador dezarmat care propovăduieşte dragostea de vrăjmaşi şi se roagă pentru mântuirea tuturor oamenilor. Şi, întorcându-ne spre el, să-l întrebăm: „Veghetorule, unde este noaptea?” (Isaia 21,11).
(in: “Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui! Spiritualitatea Sfântului Siluan Athonitul. Tâlcuiri teologice“, ediţie îngrijită şi traducere de Maria-Cornelia şi diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu , 2003).
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Mi se pare ca raportul care exista intre Sfantul Siluan si ecumenism este exact raportul care exista intre Biserica Ortodoxa per ansanblu si acelasi ecumenism.In acelasi fel in care acest mare sfant nu poate fi considerat ca “deschis” inspre ecumenism ( si asta in ciuda mesajului universalist adresat clar tuturor oamenilor, ca de altfel intreg mesajul crestin al Evangheliei!)la fel nici adevarata ortodoxie (si nu cea dulceaga)nu poate primi in continutul sau mesajul incert si ametitor de dulce al ecumenismului. Felicitari pentru articol si Doamne Ajuta!
Textul articolului mi se pare ambiguu. Afirmatiile se succed si nu este afirmat clar care sunt in duh ortodox si care nu. Exemplu:
Este clar ca astazi avem de a face cu un furt de Ortodoxie , adica se tinde ca Ortodoxia cea autentica sa fie furata si coafata, spre a putea fi integrata in marile “biserici universale”. Deci nu poate “sa ma bucure”, ci sa ma infricoseze afirmatia ca “Această foarte largă primire – aproape o modă, am putea spune – nu poate decât să ne bucure, fiindcă va ajuta cu sigu¬ranţă multe suflete să se întoarcă spre Hristos şi să-şi găsească astfel mântuirea” . Ce cale de mantuire sa fie aceea care isi pune bazele pe o harta si o busola inselatoare ?!
Afirmatia urmatoare :
Mai întâi trebuie să ne aducem aminte că, pentru ca o primi¬re să devină o adevărată receptare, nu trebuie să izolăm cutare sau cutare element din întregul din care face parte lăsându-le la o parte pe celelalte: primirea „spiritualităţii” nu trebuie să lase deoparte viziunea dogmatică şi universul eclezial în care ea se înrădăcinează. Arhimandritul Sofronie a exprimat foarte concis această idee astfel: „Există trei lucruri pe care nu le înţeleg: 1) o credinţă a-dogmatică; 2) un creştinism neeclezial şi 3) un creştinism neascetic. Acestea trei: Biserica, dogma şi ascetismul formează pentru mine o singură viaţă“, este clara si la obiect!
Incercarea politicoasa de a nu jigni pe cei ce cauta in mod relativ o experienta spirituala, avand drept reper… “marii iniţiaţi” ai secolului XX (Jean Bies) intre gânditorii cei mai reprezentativi ai filozofiei europene de-a lungul veacurilor (Dictionnaire d’ethique et de philosophie morale), este o modalitate gresita de a fi “politically correct”.
Nu jignesc pe nimeni cand afirm ca eu, ca ortodox, pot cunoaste adevarul numai ca Adevar-Dumnezeu.
Deci cine cauta vreun adevar in cadrul Experientei Ortodoxe il poate gasi numai ca Adevar-Dumnezeu, in Biserica de El creata, Adevar Care nu poate fi scos din contextul ortodox fara a-L nega.
Orice incercare de dialog cu cei ce cauta o experienta spirituala trebuie sa se bazeze pe sinceritatea de cautare a Adevarului, iar aceasta sinceritate va gasi in duhul dialogului cea mai gingasa abordare pe care Duhul cel Sfant o va aseza in inimile si mintile celor ce dialogheaza.
Dialogul are doua functii: una informativa si alta formativa. Deci trebuie inteles ca nesinceritatea in dialog poate altera o constiinta neduhovniceasca (pentru ca Duhul Sfant, nefiind Stapan al constiintei, nu o poate apara).
Daca dialogul pleaca de la durerea mea (pentru pacatele mele si pentru inselarea din lume) catre durerea celuilalt (pentru cautarea plina de raniri), daca deschiderea mea catre strigatul celui in durerea deznadejdii isi afla radacina in cainta pentru viata mea cea pacatoasa, nu se poate ca latura formativa a dialogului sa nu aduca dureri izvoratoare de rugaciune in inima mea, pe de o parte, si mangaieri luminatoare spre Calea Bisericii, pe de alta parte. Sfinti ca Sfantul Siluan mangaie pentru ca au in cuvantul lor puterea cea multa izvorata din oceanul lacrimilor pocaintei. Ortodoxia este si trebuie sa ramana ortodoxa pentru a putea curati, lumina si … desavarsi.
Fratele nostru, ai exprimat foarte drept, dar si foarte frumos ceea ce se afla si in cugetul nostru intocmai! Iti multumim!
Si noi credem ca parintele Symeon a exagerat un picut cu diplomatia aici, fiind vorba de o conferinta internationala si inter-confesionala. Parintele are o delicatete si o dorinta de a nu jigni cu nimic pe nimeni, care, poate, uneori, trece peste o limita si da nastere unor exprimari foarte echivoce. Am preluat totusi textul, pentru ca dincolo de acele ambiguitati (cu functie exclusiv de curtoazie, de politete, sunt convins) mesajul anti-ecumenist este totusi clar si este mai important.
Doamne ajuta fratilor mei,mai intai de toate doresc sa va multumesc pentru straduinta de a ne “hrani”dintr-un material foarte cuprinzator si bine echilibrat,asa,dupa masura sfinteniei mult iubitului Staret Siluan.Va rog sa-mi dati voie sa vin si eu cu cateva argumente la aceasta revoltatoare remarca extrase din cartea lui Maxim Egger”Sa ne rugam 15 zile cu Sfantul Siluan”:
…..”Pentru ca Domnul are milostenie fata de toti oamenii,cel ce vrea sa-L iubeasca si sa fie impreuna cu El trebuie sa-si iubeasca vrajmasii,ne avertizeaza Sf. Siluan.A-L cunoaste pe Dumnezeu,care este iubire,inseamna asadar,a-L iubi nu numai pe El ,ci si pe cei pe care El i-a iubit:toatefiintele omenesti,indiferent de rasa,de sex,de religie sau statut social,in mod special pe cei saraci,pe cei neputinciosi,pe cei alungati si pe vrajmasi.Iar iubirea aceasta trebuie sa fie intocmai asa dupa cum i-a iubit El:iertandu-i,slujindu-i,,primind sa-ti daruiesti viata pentru ei.In sensul acesta,dragostea fata de vrajmasi este mult mai mult decat o lege morala;este un principiu ontologic si spiritual,de nedespartit de unirea noastra cu Iisus Hristos intru Duhul Sfant. Si aici Staretul Siluan este foarte clar:cel ce nu-si iubeste vrajmasii n-a invatat inca de la Sfantul Duh sa-L iubeasca cu adevarat pe Dumnezeu si pe aproapele .Iar harul dumnezeiesc nu salasluieste deplin in launtru sau,si nu-L poate cunoaste pe Domnul,nici blandetea Duhului Sfant.Alaturi de smereniae,de care nu poate fi despartita,iubirea vrajmasilor este,deci,aceea care,mai presus de toate ritualurile,de lucrarile teologice si de trairile mistice-fie ele si cele mai alese-marturiseste adevarul Bisericii si al vietii intru Hristos.
DAR CINE SUNT OARE VRAJMASII NOSTRI? Fara indoiala,Sfantul Siluan,contemporan al marii teorii staliniste,se gandea inainte de toate,la asupritorii Bisericii rusesti,ca si la toti cei carora,rataciti in pacate,nu le pasa de Dumnezeu sau iL tagaduiau.Cu toate acestea,notiunea de iertare trebuie inteleasa in sens mai larg.Vrajmasul nostru nu este numai cel ce ne face sau ne doreste raul -noua sau celor apropiati noua-,cel care ne raneste sau ne ocaraste,cu buna stiinta sau nu,se opune voii si planurilor noastre,ne irita prin caracterul si felul sau de a fi.Mai mult inca,vrajmasul nostru este si “celalalt”,cel ce nu este si nu traieste asemenea noua,nu gandeste sau nu se inchina asemenea noua,,nu apartine aceleiasi etnii,clase sociale ori confesiuni cu noi,si care,chiar prin aceasta,ne stanjeneste,ne determina sa ne interogam si ne pune sub semnul intrebarii.
Iubirea aceasta fata de vrajmasi trebuie insa sa-i includa si pe Stalin si ingerii sai,diavolii?Se cuvine ca,in punctul acestasa SA INTERPRETAM CU LUARE AMINTE SCRIERILE SFANTULUI SILUAN. Si aceasta,fiindca diavolul,Vrajmasul nostru,care ne vrea moartea si ne vrea despartiti de Dumnezeu,n-ar putea in nici un caz sa devina aproapele nostru. De aceea,trebuie sa ne luptam cu el-avand dret arme DRAGOSTEA SI SMERENIA,iar nu sa-l iubim.In schimb,razboindu-ne impotriva lor din toate puterile noastre,putem,asemenea Staretului,incerca mila fata de diavoli,putem sa-i deplangem,fiindca sunt despartiti de tot binele,care este Dumnezeu.
CUM OARE SA NE IUBIM VRAJMASII? Se cuvine,ne avertizeaza Sfantul Siluan,sa ne amintim ca Domnul ii iubeste,in ciuda a orice,ca a murit pe Cruce in chinuri ,si pentru mantuirea lor.De aici decurg patru principii,care ar trebui sa ne calauzeasca in relatiile cu ceilalti CEL DINTAI:se cuvine sa rezistam inaintea oricarei intentii de a-l judeca pe acesta,,inaintea oricarui resentiment sau sentiment de ura fata de el;fiindca,a bombani impotriva cuiva,a-l critica,inseamna,din punct de vedere duhovnicesc,a deveni asemenea lui.IN AL DOILEA RAND,se cuvine sa ne fie mila de vrajmasi,cum ne este mila de propriii nostri copii,constientizand suferintele pe care le indura din cauza patimilor lor si a duhurilor rele-un om rau,coleric sau insetat de putere este,din punct de vedere duhovnicesc,bolnav.IN AL TREILEA RANd,trebuie sa le aratam milostenie,in ciuda tuturor neplacerilor si durerilor pe care ni le-au cauzat;sa ne amintim ca Domnul a poruncit ucenicilor sai sa ierte pana la SAPTEZECI SI SAPTE de ori(Mat.18,22),subliniind astfel CA NU NE VA PRIMI JERTFA DECAT DUPA CE,MAI INAINTE,NE VOM FI IMPACAT CU FRATII SI SURORILE NOASTRE.Mai mult,Sfantul Siluan precizeaza ca,in masura in care noi le vom ierta celorlalti greselile comise fata de noi,Domnul nu si le va aminti pe ale noastre la JUDECATA DE APOI.IN AL PATRULEA RAND,iubirea vrajmasilor inseamna a ne obisnui sa ne rugam pentru ei,din toata inima noastra,asa cum ne rugam pentru noi insine,pentru ca Dumnezeu sa se milostiveasca de dansii,sa-i slobozeasca de cel rau si sa-i aduca pe calea pocaintei.
O asemenea cale este,desigur,anevoioasa.Este foarte usor sa iubesti pe un Sfant,caci este vrednic de aceasta,dar pe un mare pacatos,care,pe deasupra,ne-a mai si suparat,ne dispretuieste,ne face rau,cum oare sa-l poti iubi?In absenta harului,fara salasluirea lui Iisus Hristos,cel atotmilostiv,in sufletele noastre,lucrul acesta este cu neputinta.Numai Duhul lui Dumnezeu ne poate darui puterea de a-l iubi.La inceput,trebuie totusi sa ne silim un pic inima,ne sfatuieste Sf. SIluan.Vazandu-ne straduintele,bunele noastre intenti,Domnul NE VA AJUTA.Daca totusi nu putem dintr-o data face aceasta,un lucru de nimic ne sta in putinta:daca nu-ti iubesti vrajmasii,cel putin nu-i bruftului si nu-i blestema;acesta este deja un pas inainte.Iar daca nu poti rosti rugaciuni pentru ei,atunci macar suspina pentru ei inaintea lui Dumnezeu.La urma urmelor daca nu putem face nici aceasta,ne ramane posibilitatea de a ne intoarce catre Domnul,catre PREA SFANTA SA MAICA,si catre TOTI SFINTII,ca sa ne ajute. ………”
“O,Dumnezeule,cel ATotputernic,daruieste-ne noua darurile Sfantului Tau Duh,pentru ca sa cunoastem astfel slava Ta si ca sa vietuim pe pamant in pace si in dragoste,pentru ca sa nu mai existe nici ura,nici razboi,nici vrajmasi,ci sa dainuie singura DRAGOSTEA,pe intreg pamantul.In felul acesta,nu vom mai avea nevoie nici de armate,nici de inchisori si va fi o BUCURIE sa traiasca pe acest pamant,pentru toti fiii Tai,AMIN!”
@pioanob + admin
1. Am avut si eu sentimentul ‘furtului’ despre care se aminteste,
numai ca am anumite indoieli pe care le prezint aici.
Sunt de acord ca cei din afara Bisericii au cateodata o comportare de
neinteles, pe de o parte luptand impotriva Ortodoxiei ca gresita, pe
de alta parte furand din bogatia ei spirituala si prezentand roadele
insusite drept ‘cugetare proprie’ (poate cu unele mici schimbari
formale). Aici sunt de acord cu termenul de ‘furt’.
Pe de alta parte, sa observam ca cei care fac aceasta si apoi vin cu
conceptul lor de iubire si fac ghiveci din toate si nascocesc termeni
ciudati nu-s de-ai nostri. Cu alte cuvinte, ce putem face noi daca
unii incearca sa se inspire de la noi si nu pricep totul cum trebuie?
E cumva Biblia un text exclusiv pentru Ortodocsi? Nu, cuvantul scris e
pentru toata lumea, si Domnul vrea ca toti sa-l auda. Asadar, daca cei
din afara iau aminte la patrimoniul Bisericii si le place cate ceva,
cum ar fi Sf. Siluan, cred ca e foarte bine (pentru ei, pentru noi ar
fi dezastruos, fireste, sa privim lucrurile ca ei). Noi am crescut
intr-un mediu sanatos spiritual (exceptie facand anumite curente ale
vremii, precum comunismul, capitalismul, etc), dar prapaditii astia de
aici, saracii, s-au format intr-o atmosfera in care tot soiul de
strambaturi s-au strecurat prin mai toate cotloanele, si mi se pare ca
poate fi greu pentru ei si sa priceapa adevarul cand il aud, pentru ca
au sechele de procesare a informatiei de care nici nu-s constienti.
Dupa cum spunea Pr. Rafail Noica, si noi avem deseori sechele si nu
intelegem cuvantul in intelegerea cea dreapta (lucru verificat
experimental pe mine), dar ia sa vedem cum ar putea suna o
‘intelegere’ vestica, in care ‘sfantul’ Bernard of Clairvaux spune
asa: “cavalerul lui Hristos nu trebuie sa se teama de pacat in
uciderea dusmanului, el este un trimis al lui Dumnezeu spre pedepsirea
celor rai. In uciderea unui pagan crestinul e slavit pentru ca Hristos
e slavit.” Am citat/tradus din cartea “Two Paths”, pag.106 ( vezi
detalii despre carte, in engleza, la
http://www.amazon.com/Two-Paths-Monarchy-Collegial-Tradition )
Stim cu totii care a fost mesajul Sf. Siluan pentru arhimandritul care
mergea in vest si ‘tuna si fulgera’ cu zel pentru puritatea dogmei, si
pe care nu-l asculta nimeni, si cum l-a indrumat/indreptat Sf. Siluan.
Mi se pare ca fost cam acelasi cu mesajul Arhim Simeon, ca e bine ca
ceilalti sa ia aminte la Sf. Siluan, si cine poate/vrea sa priceapa,
sa se foloseasca! Iar daca altii vad asta ca pe o ocazie de furt, sa
ia bucati din adevar si sa-si faureasca arme impotriva noastra, ce
putem noi face? Asta e, intr-adevar, semnul satanei, care L-a abordat
pe Hristos cu aceeasi tactica in pustie, si a ereticilor, si a celor
care se lupta impotriva Bisericii, dar ma gandesc ca nu despre acestia
spune Arhim Simeon ca e bine ca aud de Sf. Siluan (aproape sigur, caci
pentru prapaditii astia adevarul sta doar ca marturie impotriva lor),
ci pentru cei din vest care se lupta saracii in intelegerea lor
gresita si tot nu se leapada de Hristos. Noi am putea zice: da, dar ei
nu fac mai nimic, nu postesc, au slujbe de o jumate de ora (in caz ca
se pot numi slujbe unele din ele), isi permit aia si ailalta… Da, e
adevarat, dar oare e usor sa stai cu Hristos intr-o formatie
spirituala aproape prabusita? Dumnezeu stie care e mai greu, eu nu ma
pot pronunta. In sfarsit, vreau sa spun ca la un moment dat am
cunoscut un America o mica comunitate proaspat trecuta la Ortodoxie
din diverse parti ale ratacirii, care mi-au spus ca au fost catalizati
inspre aceasta din citirea conversatiei Sf. Serafim cu Motovilov, ca
ii rodea nemultumirea cu starea ‘Bisericii’ lor si nu stiau ce sa
faca, si cand au citit despre sfintenia adevarata, atunci au
recunoscut-o si au actionat! Am vazut apoi, in comunitatea cu pricina,
un Post al Adormirii Maicii Domnului cu liturghie in fiecare zi,
dimineata de la 6:30, ca oamenii sa poate apoi pleca la lucru (fara sa
distruga astfel economia SUA, :), si aproape toti participau.
De aceea, ma bucur vazand ca vesticii se indeamna intre ei sa-l
citeasca pe Sf. Siluan, chiar daca unii n-o vor face spre folosul lor,
si cred ca sunt de acord cu mesajul autorului, care face, politicos
(ca altfel iti aprinzi paie in cap si nu te asculta nimeni),
precizarile de rigoare.
2. Pe de alta parte, mi-a placut comentariul lui “pioanob”, si
observatiile sale cu privire la adevar. Mi se pare ca una din
sechelele vestului este pierderea din vedere a unitatii adevarului.
Sigur, dupa cum marturiseste Biserica, Adevarul Absolut e Unul,
Hristos, dar noi traim diferite niveluri de intelegere a acestuia,
adica fiecare traim cu adevarul nostru inferior, si pe masura ce ne
aliniem tot mai mult la Adevar, Ii intelegem tot mai deslusit si
unitatea si pricepem putin, dupa cum putem, ca fiecare ‘adevar’ mic
‘de-al nostru’, nu-si gaseste taria si sensul decat in Adevarul Mare.
Dar omul vestului, pornind pe urma celor care si-au luat titlul de
capi ai ‘Bisericii’, care de fapt au incetat a mai fi Parinti si au
cazut la categoria cugetatorilor batuti de vanturi (acele vanturi din
Pateric, pe care nimeni nu le poate opri), au inceput prin a transmite
si altora conceptia lor imprastiata despre adevar, cum ca acesta ar fi
la indemana intelectului asa cum e si la indemana Domnului (vezi
disputele din vremea Sf Grigorie Palama), si ca ar putea fi adunat in
bucatele mici, separate una de alta, si intelese in sine, si de indata
ce s-au rupt de Biserica au inceput s-o ia pe calea cea veche a
nestiintei intr-un mod nou, ‘iluminat’…, si s-au certat cu noi pana
au obosit, si acum iau din armele noastre, ca se gandesc probabil in
continuare ca intr-o bucatica de ici, de colo, sa va gasi ceva hrana
spirituala pentru ei.
E foarte interesant ca, pe wikipedia, catolicul Thomas Merton il
numeste pe Sf. Siluan ‘cel mai autentic monah al secolului XX’. Oare
nu se intreaba de ce acest exponent al monahismului se gaseste in
Biserica si nu in gruparile lor? Si ca, de vreme ce Sf. Siluan nu
ducea o viata diferita de a celorlalti monahi aghioriti (si de prin
alte parti), probabil ca figuri duhovnicesti similare sunt podoabe ale
Bisericii celei Una si nu ale ratacirii?