Parintele Rafail Noica: “Cuvantul pe care-l pazesc, PE MINE ma pazeste”

“Cuvantul lui Dumnezeu este cultura duhului. M-amintesc cand am venit in Romania dupa multi ani, cineva mi-a vorbit de Parintele Paisie Olaru si mi-a spus ca i-a cerut inainte de moarte un cuvant pentru tineretul roman. Si asa cum am auzit eu si cum retin, cuvantul ar fi fost cam acesta: “sa pazeasca cuvantul lui Dumnezeu” Am auzit doua-trei cuvinte frumoase despre Parintele Paisie Olaru, dar cand am auzit cuvantul lui, nu stiu de ce l-am indragit foarte mult in inima mea. Si m-am gandit ca asta este poate un cuvant mai mare decat ne dam seama: “Sa pazeasca cuvantul lui Dumnezeu”. Incepem a pazi cuvantul lui Dumnezeu, a-l cultiva la nivelul la care ne gasim. Etic il intelegem? Pai etic incercam sa-l pazim, dar as vrea sa atrag atentia la asta: Nu acolo sa ramana mintea noastra, nu acolo sa caute, sa nu formalizam – viata sa cautam.

Exista o cercetare duhovniceasca pe care trebuie s-o faca omul. Exista un “de ce”, o intrebare pe care trebuie s-o puna omul. Trebuie sa intelegem sensul si esenta lucrurilor. Nu este numai paza unui “Fa asta, nu te gandi de ce, doar sa fie asa, ca asa-i bine!” Dumnezeu nu a spus lui Adam “Sa nu mananci din pomul acela, ca asta-i rau!” A explicat lui Adam: “Sa nu mananci din pomul acela, ca in ziua in care vei manca, vei muri”. Si vedem ca de o anume moarte a si murit, desi trupul mai avea sa-si traiasca un termen pana la moarte, dar in duh a murit, s-a despartit de Dumnezeu, s-a invrajbit cu Dumnezeu. In loc sa se bucure de venirea lui Dumnezeu, s-a infricosat, s-a rusinat si s-a ascuns. Notiunile astea de frica, de rusine, de ascundere sunt foarte mari.

Asadar, sa pazeasca cuvantul lui Dumnezeu. Noi incepem prin a pazi cuvantul asa cum ne taie capul. Dar as vrea sa indemn pe fratii si pe surorile mele sa inteleaga, sa nazuiasca, sa caute in rugaciune mai departe decat ce ne taie capul astazi. Ca nu este numai o pazire a unui cuvant – etica; cuvantul nu este o porunca morala, desi are si efectul asta, dar e numai un efect, si efect secundar. Este Cuvant de Viata. Pazind cuvantul lui Dumnezeu, dam posibilitatea acestui cuvant sa salasluiasca in noi si sa petreaca in noi. Si descoperim ca acesta este cuvantul care pe noi ne pazeste.

Pana la urma cine pazeste pe cine? Omul pazeste cuvantul lui Dumnezeu? Mai adevarat, cuvantul pe care-l pazesc, pe mine ma pazeste. Si nu numai ma pazeste, ci ma duce mai departe. Cat de departe? Spune Scriptura ca trupul si sangele nu pot mosteni Imparatia Cerurilor, Imparatia Cerurilor nu este in trup si sange, in mancari si in infranari: este Imparatia Duhului. Scris este – tot de Apostolul Pavel, caruia i s-au dezvaluit taine adanci – caci: “Ochi n-au vazut si urechi n-au auzit, si nu s-a suit la inima omului ce a pregatit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El”. Daca ochi n-au vazut si urechi n-au auzit, daca n-a intrat in inima omului, cum putem noi sa mergem catre acestea pe care nu le vedem si nu le auzim? Sunt asa departe de noi, ca nimica omenesc nu le poate intelege.

Cultura Cuvantului tocmai catre acest nevazut, neauzit, neinchipuit de om conduce. Cuvantul lui Dumnezeu vine din imparatia Cerurilor, si nu numai ca ne pazeste, dar ne si duce in imparatia Cerurilor.

Ce este Imparatia Cerurilor?

Ce este imparatia Cerurilor? Mantuitorul zice: “Sa nu cautati la dreapta si la stanga. Imparatia este in voi”. Imparatia este in om, si cuvantul lui Dumnezeu cauta sa salasluiasca in om. Omul este la inceput ca un animal, fara nimica peiorativ; adica traind in viata materiei, in viata animalica, dar spre deosebire de alte animale care vietuiesc ca noi pe pamant, care se nasc ca noi pe pamant, care cresc ca noi si aparent mor ca noi (adica noi ca ele), spre deosebire de aceste animale vedem in nazuinta aceasta a omului, in poftele acestea, de neimplinit prin nimica material in om, vedem cautarea aceasta, care tradeaza chipul dumnezeiesc in om.

Omul niciodata nu se va putea satisface pe pamantul acesta, nici cu cele mai mari placeri, nici cu cele mai groaznice pacate, nici cu cele mai mari infaptuiri ale istoriei, ci poate sa moara deznadajduit, chiar fiind implinit in toate; fiindca alta nazuieste omul, dar nu poate atinge. Trup si sange nu pot mosteni lucrurile acestea, pe care trupul si sangele nu le pot vedea, nu le pot auzi, nu le pot percepe, nu le pot intui, decat un firicel vag. Dar cultivand in noi acest cuvant, insusi cuvantul lui Dumnezeu, Cuvantul descopera ceea ce este El.

Revin la ceea ce numim poruncile lui Hristos, ce spuneam la inceput, ca nu sunt ca cele a ale Vechiului Legamant, desi am aratat ca si Vechiul Legamant indica ceva mai departe decat doar o lege, un Rai. Cuvantul lui Hristos este trecerea de la disciplina la viata. Spune Evanghelia Sfantului Ioan: “Legea prin Moisi s-a dat, dar harul si adevarul prin Iisus Hristos au venit”.

(din: Parintele Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2002, extras din: Parintele Rafail Noica – Conferinta despre “Cuvantul lui Dumnezeu – Cultura Duhului” – Alba Iulia, Postul Mare, 1994)

Legaturi: