“Cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”: EXPERIMENTUL PITESTI. Despre reeducarea prin tortura la emisiunea ROMANIA, TE IUBESC (Video)

10-05-2015 10 minute Sublinieri

  • RomaniaTeIubesc:

Metodele de spalare pe creier folosite in inchisorile comuniste din Romania. “Eram niste schelete, oase imbracate in piele”

Dupa 65 de ani, supravietuitorii experimentului Pitesti, locul unde a inceput totul, vorbesc despre chinurile indurate si despre metodele de tortura cumplite prin care li se cerea sa renunte la idealurile lor, la principii si la credinta in Dumnezeu si sa imbratiseze noua ideologie comunista.

Omul nou, creat prin tortura

„Tratamentul in penitenciarul de la Pitesti a fost cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”. Aceste cuvinte au fost scrise de Aleksandr Soljenitin, laureat al premiului Nobel pentru Literatura. Putini stiu ca, la inceputul comunismului, in Pitesti a existat un loc al terorii absolute. Romania a fost scena unui fenomen prin care s-a incercat crearea omului nou folosindu-se reeducarea prin tortura despre care specialisti si istorici aveau sa declare mai tarziu ca a fost unic in lume: experimentul Pitesti.

Amintirile supravietuitorilor s-au asternut in multe carti. Cosmarul trait in inchisorile comuniste s-a transformat in file de istorie, studiate si publicate de Alin Muresan, istoric si cercetator in cadrul Institutul National de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. El spune ca liderii comunisti „Urmareau sa anihileze o forta de potentiala opozitie dupa iesirea din inchisoare, iar anihilarea aceasta se facea prin tot ceea ce s-a intamplat in Pitesti. Nu doar prin bataile in sine ci prin torturile de neintalnit”.

Actiunea de la Pitesti a fost unica nu doar din cauza metodelor de tortura care depaseau orice fel de imaginatie, dar si prin prisma metodelor de reeducare care presupuneau etape atat de cumplite incat detinutii erau dusi in punctul in care fie deveneau din victima, agresorii propriilor camarazi. Altfel erau torturati, uneori, pana la deces. „In special dumincile sau Sarbatorile de Pasti, de Craciun, le canta bisericeste in ras, punea fosti teologi sa cante si ii vara cu capul in hardaul de urina si fecale. Pe altii ii punea sa manance fecale. Pare de necrezut, dar asa a fost” , povesteste un supravietuitor.

“Eram niste schelete”

Radu Ciuceanu este azi presedintele Institutul National pentru Studiul Totalitarismului. Dupa revolutie a facut cercetari pentru ca vrut sa afle adevarul. A fost arestat in septembrie 1948 pentru ca initiase si condusese o organizatie anticomunsita. A fost condamnat la 15 ani de temnita grea si a trecut prin inchisorile de la Craiova, Pitesti, Jilava, Targsor, Gherla, Dej si Vacaresti. „Jocul de societate era asa: erai dezbracat, impins intr-un cerc si si se lipea de ochi o carpa si erai aruncat dintr-o parte in alta, tu nevazand pe nimeni. Erai dezlegat si marele amuzament era ca incercai sa te aperi pentru ca loviturile veneau si de sus si de jos si ceafa.”

„Eram niste schelete, niste oase imbracate in piele”, spune Gheorghe Plop, unul dintre supravietuitori. „Era o spalare pe creier”. Asa o numesc cei mai multi dintre cei care au trecut prin „Experimentul Pitesti”: spalarea creierului pentru a se lepada de idealurile lor, de familie, de prieteni si in final de credinta in Dumnezeu. Cand ajungeau in acest punct erau obligati sa-si faca demascarea: sa spuna tot ce n-au recunoscut in ancheta si sa ofere informatii care permiteau Securitatii sa faca noi arestari.

Centre de reeducare pentru detinutii politici

Mii de romani au fost arestati de-a lungul anului 1948 pentru ca erau ostili regimului. Multi dintre ei erau studenti sau elevi. Partidul Comunist, isi dorea eliminarea unor grupari de rezistenta ale caror idei antisistem erau din ce in ce mai prezente in randul populatiei. In 1948, cand s-a infiintat Securitatea condusa de agenti scoliti in serviciile secrete sovietice, au fost arestati 3019 tineri facand parte din fratiile de Cruce, Miscarea legionara sau care pur si simplu vorbisera impotrica sistemului.

Seful serviciului Gheorghe Pintilie, vorbea atunci despre inchisori ca despre niste centre de reeducare in care detinutii sa-si insuseasca ideologia comunista. Ideea lui a prins contur la Suceava si a fost cultivata de un detinut, Eugen Turcanu, care se ofera sa devina informator si sa propage ideile comuniste in inchisoare. Dupa ce este condamnat la 7 ani de inchisoare corectionala, Turcanu e transferat la Pitesti 1949 alaturi de un lot de studenti din care cativa au fost dispusi la compromisuri pentru a scapa de penitenciar. Studenti din toata tara ajungeau in acel an la Pitesti, intr-o inchisoare noua, mica, departe de forfota orasului.

Cum se desfasura reeducarea prin tortura in temnita comunista de la Pitesti. “In celula, imi tremura sufletul”

Tache Rodas avea 17 ani si era elev cand a fost arestat prima data pentru apartenenta la Fratiile de Cruce, organizatia de tineret a Miscarii Legionare. A fost eliberat dupa doi ani, in 1944, dar reincarcerat cateva luni mai tarziu. In 1945 a evadat din lagarul de la Slobozia si a stat acasa pana in 1948, cand l-a arestat Securitatea. A fost condamnat la cinci ani de inchisoare corectionala si intemnitat la Pitesti.

Gheorghe Plop se afla deja in penitenciarul Pitesti cand au inceput sa vina loturile de studenti. Fusese arestat de doua ori. Prima data la 17 ani, pentru apartenenta la Fratiile de Cruce si condamnat la munca silnica pe viata, dar gratiat doi ani mai tarzi. A fost reintemnitat in 1948 si condamnat la 8 ani de temnita grea. In aceeasi perioada e adus la Pitesti, Gheorghe Bagu, care era in ultimul an de facultate si care fusese retinut dupa ce unul dintre prietenii sai l-a denuntat ca la o petrecere a participat la discutii impotriva Partidului Comunist. A primit doi ani de inchisoare.

Metode de reeducare inventate de sovietici

„M-a varat intr-o camera mare fara foc, fara nimic. Erau numai fecale pe jos, ceva de nedescris. M-a impins acolo in intuneric, nu se vedea nimic”, povesteste Bagu despre prima zi in penitenciar. Acolo l-a intalnit pe Gelu Gheorghiu, un student la Politehnica ce fusese arestat pentru ca adapostise in casa lui mai multi membri ai Fratiilor de Cruce. Tot la Pitesti a fost adus si Radu Ciuceanu, arestat in septembrie 1948 deoarce cu un an inainte initiase si condusese o grupare anticomunista afiliata la grupul de rezistenta armata condus de Iancu Carlaont.

La Pitesti, ca si la Suceava, Turcanu isi continua activitatea de informator, dar nivelul scazut de informatii trimis catre Securitate determina sefii sa-i dea mana libera sa foloseasca orice mijloace pentru a-si atinge scopul. Metoda reeducarii folosind alti detinuti apartine pedagogului rus Anton Makarenko, care se baza totusi pe munca in colectiv si mai putin pe bataie.

Bataia, argumentul suprem

Pe 6 decembrie 1949, in camera 4 spital, Turcanu organizase o actiune prin care detinutii sa-si spuna parerile despre noul regim. Gheoghe Bagu isi aminteste ca a luat cuvantul in acea zi. „Le-am spus: mai am venit aici, am gresit cu totii, sa ne reeducam, sa scapam. Dar ei nu au vrut sa accepte. Unul, il chema Berj parca, preot, tanar de tot, un student la Teologie, ce-o fi facut ca pe ala a inceput sa il bata, i-a umflat capul, l-a desfigurat complet.” Acela a fost momentul care a declansat bataia generala. Sustinatorii lui Turcanu au scos ciomege de sub paturi si au inceput sa-i loveasca pe ceilalti, primind imediat ajutorul gardienilor.

“Directorul a venit si i-a pus pe toti pe ciment si cu pielea goala sa stea pe ciment si cu fata in jos. Si directorul cu vreo trei gardieni si Turcanu bateau ca la fasole, pana i-a facut numai sange pe toti, pe dusumele. Si ei racneau si cand auzeam ca racnesc in halul ala, de moarte racneau, mie de la celula 7 imi tremura sufletul”, isi aminteste uin supravietutor.

Cateva zile mai tarziu, de Craciun, in camera 4 se cantau colinde. La un moment dat a intrat Turcanu si a strigat: „Pe ei!” Detinutii loveau alti detinuti, cerand informatii despre activitatea lor antipartid. Dupa doua zile de batai ingrozitoare, multi nu mai puteau sa mearga si nici nu mai stiau ce spun..

“Avea ochii unui asasin”

In inchisoare, Turcanu avea un regim special. Avea acces la toate celulele, decidea locul de detentie al noilor veniti, iar conducerea si gardienii il protejau. „Ce m-a suprins la el”, isi aminteste Radu Ciuceanbu, „era culoarea ochilor – avea ochii unui asasin. Am observat la el un comportament paranoic”. Turcanu „avea o dementa criminala”, confirma si alti supravietuitori.

Tehnicile de tortura inventate de Turcanu si ai lui nu se mai folosisera nicaieri in lume pana atunci: genoflexiuni cu mainile sus pana lesinau, erau bagati cu capul in hardaul cu fecale pana la sufocare si scosi in ultimul moment. Dupa ce-si reveneau erau varati din nou. Erau pusi pe marginea patului cu privirea fixata spre degetul mare timp de 16 ore. Daca miscau erau loviti. La toaleta erau lasati sa stea doar 20 de secunde. Ii culcau pe ciment, iar alti 15-20 de detinuti se urcau peste ei. Erau pusi sa stea pe ciment si sa se uite la bec 24 de ore. Aceea era si pozitia in care mancau. Alti detinuti erau pusi sa se bata cap in cap pana la lesin. Victimele nu mai erau in stare sa reactioneze asa ca cei mai multi faceau mecanic ce li se cerea, iar vietile lor se desfasurau intre batai si scrierea declaratiilor. Nu exista timp de odihna.

“Experimentul Pitesti”, iadul care i-a ingrozit chiar si pe sefii PCR. Detinutii erau obligati sa isi tortureze prietenii

Slabiti si infometati, detinutii intrau in ceea se numea procesul de reeducare. Sub torturi cumplite erau obligati sa-si faca demascarea, care incepea cu etapa externa, in care furnizau informatii despre oameni aflati in libertate pe baza carora se faceau noi arestari. Prietenii cei mai buni erau scosi in fata celorlalti si obligati sa se palmuiasca pana la epuizare.

Etapele reeducarii

Cum eu am facut autodemascarea asa au facut-o zeci si sute”, spune Radu Ciuceanu. „Mi-am luat toti membrii de partid pe care ii stiam. am luat pe toti cei care decedasera, am luat doua puncte de armament fictive din Retezat.” Gelu Gheorgiu povesteste ca „reeducarea era facuta asa: te batea sa spui ce n-ai spus la Securitate. Te confrunta cu altii. Dupa aia venea sa te puna sa-l ajuti, ia stai si tu cu banditii astia si spune-ne si noua. Cine nu reusea la proba asta se mergea cu bataia mai departe. Te leaga, iti ridica genunchii cu o ranga, te pun pe doua mese, te ridica cu o sfoara si trage asa ca sa fie talpile sus si te bate la talpi cu ranga si apoi mai sus si peste fund pana te innebuneste”.

Dupa ce li s-au luat declaratii despre cei aflati in libertate, detinutii intrau in a doua etapa, demascarea interna, care presupunea divulgarea de informatii aflate de la colegii de detentie. Cel demascat, uneori de cel mai bun prieten, ajungea in mainile lui Turcanu. Gelu Gheorghiu spune ca pentru cei mai multi, cea mai grea torutura era aceea de a fi obligati sa priveasca cum sunt schingiuiti prietenii lor. El insusi a incercat sa-si taie vinele.

Cea mai cumplita etapa in procesul de reeducare era insa demascarea de interior care presupunea sa declari cele mai oribile lucruri despre familie, prieteni sau credinta. Scopul ei era sa-l aduca pe detinut intr-o stare de dezumanizare completa de care sa-I fie rusine si care sa-l oblige sa pastreze secretul asupra celor petrecute.

De Sarbatori cei care nu se lapadasera de credinta erau actorii unor scene incredibile. Cei din jurul lui Turcanu rosteau cantece religioase cu continut obscen, iar detinutii erau obligati sa le reproduca. Mai apoi erau impartasiti. „Ne facea din paine sau din sapun falusuri si alte obiecte scarboase, ne lua sa ne faca impartasanie”. Unii dintre detinuti spuneau inclusiv ca au fost bagati cu capul in galeata in care isi faceau. Mai ales cei care terminasera teologia erau torturati astfel.

Singura scapare de tortura: sa devii tortionar

Tortura nu consta doar in batai, iar ceea ce face unic „Experimentul Pitesti” e faptul ca detinutii erau sub o permanenta teroare pentru ca victima era permanent in aceeasi celula cu agresorul care nu-i da nici un moment de ragaz. Slabiti fizic, umiliti, torturati uneori de prietenul cel mai bun, multi au cedat si au devenit la randul lor agresori. Iar asta ii trecea in categoria reeducatilor si intr-un final scapau de tortura.

Gheorghe Plop isi aminteste ca intr-o noapte cand supraveghea un alt detinut care nu acceptase reeducarea si-a dat seama ca instinctul de conservare, in cazul lui, invinsese. „Ala imi cerea apa. Am stat mult timp sa-i dau, sa nu-i dau astuia. Ii dau apa si cand va termina cu rezistenta o sa spuna ca i-am dat apa”.

Tache Rodas a fost dintre cei care a suportat toate umilintele. A indurate chinuri cumplite, dar n-a cedat.
Martor si participant la ororile din camera 4 spital, Tudor Stanescu, devenit monah, isi aminteste ca dupa ce a fost bagat in celule a fost tras de limba de alti detinuti, deveniti la randul lor agresori. „Toti au scos de sub paturi curele, bete, bastoane si au inceput sa ne bata. Bataia a durat mai mult de o jumatate de ora, o ora. Plini de sange si pe urma a inceput tortura. Eu am fost pisat timp de doua saptamani cu bocancul. Eram obligati sa mergem in sir indian in genunchi si cu hainele noastre sa frecam mozaicul care era ca sticla”.

Iertare dupa 6 decenii

Multi dintre ei n-au mai suportat chinurile si au acceptat sa devina agresorii celor ce nu erau de acord sa demaste pe altii. ”Importanta era dorinta de a ne transforma in unelte ale comunismului”, spune Tudor Stanescu „Alta solutie nu aveai decat aceea de a face tot ceea ce iti impunea Turcanu. Acesta a fost iadul de la Pitesti”. Dupa ce s-a eliberat din penitenciar si-a reprimat amintirile, iar in 2003 s-a calugarit.

Spune ca nu-si mai aminteste pe cine a batut, iar despre chinurile la care l-a supus pe Tache Rodas a citit in cartea istoricului Alin Muresan, dupa care a incercat sa-l gaseasca si sa-si ceara iertare.

Muresan le-a facilitat intalnirea in 2011 pe cand lucra la un material documentar despre iadul de la Pitesti. Tache Rodas l-a iertat si dupa mai bine de 60 de ani s-au imbratisat. Anii ce-au trecut le-a adus nu doar impacarea cu trecutul, ci si curajul de vorbi despre ororile traite. Gheorghe Plop s-a intors la Pitesti dupa 65 de ani, sa revada camera 4 spital, celulele, locul care pentru el a insemnat un examen de credinta. Dupa revolutie cladirile inchisorii au fost vandute unor firme private care le-au renovat. Doar aripa din fata a ramas intacta si e administrata de Fundatia Sfintii Inchisorilor, care organizeaza aici evenimente legate de Experimentul Pitesti.

In 1950 procesul de reeducare se extinde si spre alte penitenciare: detinuti care trecusera prin reeducare la Pitesti erau transferati la Brasov, Gherla, la Canal si Targu Ocna. Radu Ciuceanu e transferat la Targsor, Gheorghe Bagu la Canal, Gelu Gheorghiu, Gheorghe Plop si Tache Rodas ajung la Gherla. Cu totii sperau atunci ca scapasera de orori. La scurt timp insa, in vara lui ’51 e transferat la Gherla Eugen Turcanu care-si reia activitatea de reeducare in randul celor gasiti acolo. Detinutii sunt scosi la munca in ateliere, iar Tache Rodas face imprudenta de a preveni niste cunostinte din orasul lui sa se fereasca de studentii veniti la Pitesti. A fost denuntat iar Turcanu l-a batut pana cand chipul i-a ajuns de nerecunoscut. Apoi l-a purtat prin fiecare celula ca sa-l dea exemplu celorlalti detinuti care ar fi putut fi tentati sa vorbeasca despre torturile de la Pitesti.

Securitatea si Experimentul Pitesti

Radu Ciuceanu isi aminteste ca cea mai mare spaima a lui, dupa ce a plecat de la Pitesti a fost sa nu-l mai revada pe Turcanu.In celula lui a fost adus un detinut nou, Vintila Vais. un angajat al Ministerului de Interne care cazuse victima unei rafuieli cu ministrul adjunct, depre care avea informatii compromitatoare. Vais nu stia nimic de torturi, ceea ce arata ca experimentul Pitesti era cunoscut doar de cateva persoane din Securitate si Ministerul de Interne.

Exista dovezi ca Turcanu avea aprobarea si primea indicatii de la ofiterul politic din inchisoare, Ioan Marina, care cerea indicatii de la sefii Serviciul Operativ Bucuresti infiintat special pentru supravegherea detinutilor si obtinerea de informatii de la ei, Gheorghe Pintilie si Alexandru Nicolschi.

Securitatea pusese doi ofiteri sa supravegheze activitatea din penitenciare, Iosif Nemes si Tudor Sepeanu care au trimis referenti in aceste inchisori : Mihai Stanga la Suceava, Ion Marina la Pitesti, Dezideriu Iacob la Gherla. Spre deosebire de Pitesti, unde administratia a intervenit doar la prima bataie, la Gherla gardienii au dat uneori tonul batailor. Printre cei pomeniti de detinuti in declaratiile lor se afla si Tiberiu Gabor care supraveghea sectia III. Azi, e pensionar, si traieste in Gherla.

Radu Ciuceanu si-l aminteste: „mic de statura cu ochii vicleni si brutal si in expresie”. Nu poate spune precis daca Gabor l-a lovit. „Este ca si cum ai un om care trece prin grindina daca a numarat firele de gheata care l-au atins”. Gabor nu recunoaste ca a batut detinuti, dar admite ca stia ce orori se intampla in celule.

Tortura, oprita de partid

Cei care mureau in urma torturilor sau erau executati – peste 100 pe luna, potrivit supravietuitorilor – ajungeau in gropi comune. Bataile se mai domolisera la Gherla dupa ce Vintila Vais a reusit sa ia legatura cu oficiali din Securitate si mai ales din Partidul Comunist, care nu stiau despre demascari, si carora le-a vorbit despre atrocitatile petrecute in inchisori. Radu Ciuceanu sustine ca l-a incurajat pe Vais sa faca acest lucru. „Stiam ca regimul voia sa intre in ONU si nu puteai sa intri in ONU cata vreme in puscariile din tara se mananca fecale.” Afirmatia lui e intarita si de gardianul Tiberiu Gabor care admite ca dupa reclamatiile lui Vais s-au declansat anchetele. Partidul a ordonat o ancheta si, pe fondul unor lupte interne in partid, in 1952 reeducarea a luat sfarsit.

Tiberiu Gabor a fost martor in proces, iar in arhivele CNSAS declaratiile lui arata ca: „detinutii erau batuti cu picioarele de la pat care erau sub priciuri. Se impungeau cu acul pana la sange, se tineau in picioare cu fata la perete acestea erau metodele pe care eu le cunosteam”. „In ceea ce priveste bataile care se preteceau la etajul III ele aveau aprobarea Biroului de Inspectie care stia de toate bataile”. „S-au intamplat cazuri cand au fost detinuti care au murit din cauza bataii si inainte de deschidere se scoteau de catre comandantul de paza si seful de sectie cu doi detinuti si se duceau la camera pentru morti.”

Anchetele aveau sa gaseasca vinovati 21 de detinuti din lotul Turcanu care mai apoi au fost transferati pentru a fi judecati la inchisoarea Vacaresti. In ancheta au fost fortati sa declare ca au actionat din proprie initiativa pentru ca Miscarea Legionara sa compromita si in inchisori Partidul Comunist. Turcanu n-a cedat insa, mai ales cand a inteles ca va fi scos tap ispasitor. 6 luni a refuzat sa vorbeasca. In cele din urma, pe 10 noiembrie 1954 Tribunalul Militar condmana la moarte 20 dintre studentii detinuti pentru „acte de teroare in grup” si „crima de uneltire impotriva Republicii Populare Romania”. Au fost executati la Jilava 10 zile mai tarziu. Intr-un proces separat, in boxa acuzatilor sunt adusi si cativa ofiteri ai Penitenciarelor Gherla si Pitesti, dar si oficiali ai Securitatii din esalonul doi, care stiau despre torturile la care erau supusi detinutii. Au primit intre 5 si 8 ani de inchisoare, dar au fost gratiati la scurt timp.

Povestile supravietuitorilor

De la incetarea experimentului Pitesti au trecut 64 de ani si putini sunt cei care azi mai pot vorbi despre acest subiect. Dupa eliberare Radu Ciuceanu s-a casatorit, a facut Facultatea de Istorie si a devenit arheolog. Spune ca a continuat lupta cu sistemul si a fost hartuit de Securitate. Dupa Revolutie a intrat in politica si a fost deputat in doua legislaturi. A publicat mai multe carti in care a vorbit despre chinurile indurate in inchisoare. Azi, la cei 88 de ani se lupta sa aduca in fata instantei si subofiterii care se fac vinovati de chinurile traite de tineri in puscariile comuniste. Iar unul dintre ei e chiar gardianul de la Gherla, Tiberiu Gabor.

Gheorghe Plop avea 38 de ani cand a scapat de inchisoare si cu greu si-a gasit un post de contabil. S-a casatorit, dar n-a avut copii. La 91 de ani e recunoscator ca experienta Pitesti i-a intarit credinta in Dumnezeu.

Tache Rodas a devenit liber abia dupa revolutie. Pana atunci, Securitatea l-a hartuit in permanenta, cerandu-i sa devina informator. S-a casatorit cu Matilda si dupa mai bine de 50 de ani de casnicie inca sunt fericiti impreuna.

Gheorghe Bagu, dupa ce a fost eliberat, s-a casatorit cu logodnica lui, la randul ei inchisa din cauza ca fusese ostila regimului. Are o fiica ce a aflat despre ororile traite de parintii ei inchisoare abia dupa revolutie. Pana in 1989 n-au vorbit cu nimeni despre reeducare. Nu vrea sa se mai duca vreodata la Pitesti. „Vad numai sange acolo daca ma duc. Si numai porcarii, si fecale si injuraturi si .. acolo eram noi oameni?”


Categorii

Fenomenul Pitesti, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la ““Cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”: EXPERIMENTUL PITESTI. Despre reeducarea prin tortura la emisiunea ROMANIA, TE IUBESC (Video)

  1. Te ingrozesti, suspini, plangi cand citesti despre sistemul de reeducare si te intrebi cum de au putut supravietui unei asemenea terori! Si nu gasesti decat un singur raspuns: mila si puterea lui Dumnezeu.
    Dar cel mai mult si mai mult, te intrebi si incerci sa cauti, sa descoperi, sa intelegi cum de a fost posibil sa existe oameni, fie ei securisti, gardieni sau detinuti, care sa fie capabili sa se poarte in asa hal cu alti oameni. Este de neinchipuit ca un om ar putea faca asa ceva oricarei creaturi, dar unui om!
    Eu unul, am ajuns la o singura concluzie: omul fara Dumnezeu se satanizeaza si se transforma in bestie. Devine ceva infricosator, ceva inimaginabil, de nerecunoscut.

    Daca in vremurile din urma spun sfintii insuflati de Duhul Sfant ca vor fi prigoane, torturi si chinuri asa cum nu au mai fost niciodata de la facerea lumii, oare poate mintea omului sa-si inchipuie ce vor trebui sa patimeasca cei ce prin mila Domnului vor fi intariti sa nu se lepede de credinta?
    Asa ma gandesc de multe ori ca dintr-un oras nu vor fi nici macar zece care sa tina credinta si sa nu cedeze nici ispitelor, nici terorii care va fi sa fie.

  2. Pingback: "ÎNTRE CHIN ȘI AMIN", primul film artistic având ca temă Experimentul Pitești - Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII ME
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare