“ÎNTRE CHIN ȘI AMIN”, primul film artistic având ca temă Experimentul Pitești

20-10-2019 8 minute Sublinieri

ÎNTRE CHIN ȘI AMIN, primul film artistic având ca temă Experimentul Pitești, unul dintre cele mai teribile experimente de reeducare prin tortură din istoria modernă, va fi difuzat duminica, 20 octombrie, ora 18, la Cinematograful Pacea din Gherla.

La această premieră pentru județul Cluj vor fi în sală regizorul filmului, Toma Enache, o echipă de actori din distribuție și foști deținuți politici. Filmul are intrarea gratuită, dar este nerecomandat minorilor sub 15 ani pentru violența scenelor și limbajului. Spectacolul are o singură reprezentație.

Lung-metrajul a fost filmat în șase săptămâni și îi are pe afiș, printe alții, pe Vali V. Popescu, Constantin Cotimanis, Ana Pârvu, Kira Hagi, Ciprian Nicula, Ioachim Ciobanu, Laurențiu Stan, Csaba Ciugulitu, Victoria Cociaș, Teodora Calagiu Garofil, Dragoș Stoica, Bogdan Sălceanu.

Proiecția de duminică este prima dintr-o serie de spectacole organizate de Asociația Memorialul Gherla în câteva localități din Ardeal, împreună cu partenerii săi, Memorialul Aiud, Fundația Aiud, Fundația Gulag și Asociația Foștilor Deținuți Politici, dar si administrații locale din județele Cluj și Alba.

Regizorul Toma Enache spune despre ÎNTRE CHIN ȘI AMIN:

„Filmul are la bază întamplări reale care m-au marcat puternic atunci când le-am aflat, indiferent că s-au întamplat în închisoarea din Sighet, în cea din Piteşti sau în altă parte. Discuțiile pe care le-am avut cu câțiva supravieţuitori m-au ajutat să înțeleg şi mai bine evenimentele din acea perioadă. Biografiile personajelor principale înglobează lucruri teribile, trăite de mii de deținuți politici din perioada comunistă, însă conțin şi esenţa unor caractere unice şi extrem de puternice.

Intenția mea a fost să arătăm  că există o altă lume dincolo de această lume concretă, o lume suprasensibilă, cu valori transcendente (dragostea, Dumnezeu, binele), că există o valoare superioară vieții, care are ca efect tocmai triumful acesteia, atunci când totul pare pierdut.”

Organizator:

Asociația Memorialul Gherla

Grigorie Vlad Benea

Email: contact@memorialulgherla.ro

www.memorialulgherla.ro

https://www.facebook.com/MemorialulGherla/

***

Active News: „Între Chin și Amin” va rula la Sibiu, Arad, Cluj, și Piatra Neamț. Recenzii la pelicula despre „Fenomenul Pitești”

După ce a rulat luni la Filarmonica „Banatul” din Timișoara, filmul „Între CHIN și AMIN” va fi proiectat până la sfârșitul lunii octombrie în alte patru orașe din țară. Sibienii se vor bucura de el vineri, 18 octombrie, la Cinema „Ion Besoiu” (fosta Casă de Cultură a Sindicatelor, ora 18:00), arădenii îl vor putea vedea luni, 21 octombrie, la Cinema „Arta” (ora 19:00), clujenii îl vor viziona miercuri, 23 octombrie, la Cinema „Florin Piersic” (ora 19:00), iar la Piatra Neamț filmul va rula duminică, 27 octombrie, la Cinema „Mon Amour” (ora 18:00).

Românii care au avut ocazia să vizioneze până acum filmul regizorului Toma Enache au mărturisit că experiența i-a mișcat sufletește.

Între CHIN și AMIN, sau despre cum Oda lui Dumnezeu se înalță din iadul reeducarii de la Pitești. Un film de Toma Enache. Nu știu exact în care ordine, dar a fost o seară cu emoție, lacrimi, durere, iubire și Dumnezeu. Felicitări, Toma, ție și întregii echipe!! Mulțumesc pentru invitație”, a declarat jurnalista Lavinia Siclitaru.

ÎNTRE CHIN ȘI AMIN – un film artistic ce reconstituie tenebre ale trecutului recent... Toată admirația, Toma Enache, pentru inspirația și curajul de a face parte din planul divin de a scoate la lumină adevărul! În ciuda scenelor cutremurătoare, dar atât de autentice (o spun în cunoștință de cauză), filmul reprezintă o simfonie a vieții și a dragostei”, a mărturisit profesoara Corina Cușa.

Între chin și amin este un film care te duce în iad, îți arată că oamenii pot deveni brute, te scufundă în smoala încinsă a lumii păcătoșilor, te ține acolo sufocat și revoltat, cu lacrimi de neputință în ochi, pentru ca apoi să te ridice spre rai. Ridicarea aceasta se produce prin iubire sau credință. Iubirea față de cel/cea pe care o iubești, credința în Dumnezeu. La finalul filmului, m-am întrebat dacă cele două pot fi despărțite. Probabil că nu. Nu poți să iubești pe cineva cu adevărat dacă nu crezi în Dumnezeu sau în ceva superior, cosmic, într-o forță mai puternică decât cea de care noi, oamenii, suntem capabili.

„Aici e iadul”, spune călăul, în film. Chiar dacă trupul e în iad, spiritul poate fi, prin iubire și credință, în rai, spun deținuții.

E frumos, e poetic, dar nu trebuie să uităm niciodată că, pentru că mii de tineri au fost torturați în lagărele comuniste, că mulți și-au pierdut viața în chinuri îngrozitoare. Toma Enache a avut flerul și decența de a nu ne arăta tot ce s-a întâmplat în spatele gratiilor. Unele lucruri sunt atât de oribile încât nu pot fi privite. E frumos să spui că iubirea și credința te salvează, dar tineri fără absolut nicio vină au murit la Pitești, așteptând izbăvirea. Oamenii s-au transformate în demoni”, e de părere un alt spectator al filmului.

„Un film despre întâmplări din care nu mai poți face poezie, pentru că deja realitatea e Poezie, tragică, cutremurătoare, dar cu acele irumperi de rai ce dau fiorul credinței neclintite. Refugiul ultim e dragostea, gândul la ea e salvator în tenebrele lagărului exterminator, în care dracul își dezlănțuie împotriva omului prin semeni “reeducați” obsesia de a-l scoate pe Dumnezeu din inima lui. Suferința extremă, groaza morții, amenințarea de a face rău celor dragi sunt instrumentele torționarilor, ce încearcă experimentul de a preface minciuna în adevăr, lumina în întuneric, poruncile iubirii în dictoanele urii, credința în lepădare, libertatea în slugărnicie înjositoare, sau în automatismul mașinal de unelte ale sistemului ateist.

Însă “cel mai liber om e cel ce locuiește în inima cuiva”, exclamă un personaj. Izbăvitoare e această dragoste ce păstrează în iadul torturii un colț de rai, pe care nimeni nu-l poate scoate cu forța din inima noastră. În momentele de chin extrem, pulsează ca un contrapunct imaginile în care Tase rememorează scurta petrecere împreună cu Lia, într-o natură feerică, ce parcă tresare de durere (lanul cu maci) la presimțirea a ceea ce va urma. Ochii ei albaștri consonează cu cerul din inima lui, de care refuză să se lepede.

Pentru reeducați nu există milă, fiara apocaliptică se dezlănțuie-n ei, dar, o vedem la Iancu Caraman, există întoarcere, pocăință, metanoia, schimbarea minții, ce-i preface din călăi în martiri. Sacrificiul lăuntric al lui Tase Caraman ajunge într-un punct culminant atunci când prețul semnării actului de lepădare devine salvarea surorii sale (deja omorâte, dar fără să i se aducă la cunoștință). Pare un moment înrudit cu jertfa lui Avraam. Cu o maximă sfâșiere, pe punctul de a semna, Tase găsește resursele de a se opri, într-o stare de jertfă lăuntrică ce anticipează minunea.

Într-adevăr, dat morții prin asfixiere într-o etuvă cu aburi, mecanismul se oprește ca prin miracol, sub presiuni externe experimentul e oprit de la centru și torționarii dintre reeducați sunt făcuți țapi ispășitori și condamnați la moarte de către sistemul însuși. Curând eliberat, Tase își găsește iubita alături de fiica sa, născută pe când el era în închisoare. Lia își pierduse memoria în urma loviturilor gardienilor, pe când se furișa împreună cu sora lui în preajma închisorii, în căutarea celui drag. Tase o vizitează multă vreme zi de zi, fără ca ea să-l recunoască.

Apoi într-un gest de înnoită jertfă Tase se retrage să scrie oda adusă lui Dumnezeu, odinioară neterminată, dar desăvârșită în lagărul de concentrare. La auzul ei, se declanșează catharsisul final: Liei îi revine memoria, și îl caută împreună cu fiica sa în locul (slăvirii) lui Dumnezeu, unde sunetul contrabasului pare tonalitatea unei pogorâri la iad ce se face însăși icoana învierii.

Sfârșitul lasă să se întrevadă, dincolo de finalul reunirii fericite a familiei Caraman, continuarea răului sub altă formă: fostul director al închisorii și dirijorul experimentului de la Pitești (considerat de Alexandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1970 drept “cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”), ajuns o persoană cu putere de decizie în zilele noastre, lasă să se difuzeze acest film, pe considerentul că “românii sunt proști” și oricum “o să creadă că e ficțiune”.

Scenariul, regia, interpretarea actorilor, imaginea, sunetul, decorurile sunt la nivelul capodoperelor cinematografice. Veniți în sălile de cinema să vedeți acest film cutremurător de frumos, să ne recăpătăm memoria, luând lumină din torța martiriului! “Cei care au puterea Jertfei înviază înainte de a muri”, spunea Părintele Ghelasie Gheorghe. Despre asta este vorba”, a consemnat, la rândul lui, Florin Caragiu.

Între chin și amin, un film zguduitor despre un experiment criminal încă prea puțin cunoscut în România: “fenomenul Pitești”, reeducarea prin tortură pusă la cale de liderii comuniștilor români și de capii Securității, pe un model de inspirație sovietică. Obiectivul era zdrobirea morală a individului și transformarea victimei în călău. Am avut privilegiul de a lucra, acum mai bine de 15 ani, alături de un supraviețuitor al “fenomenului Pitești”, Profesorul Gheorghe Boldur-Lățescu, la volumul din seria “Genocidul comunist în România” dedicat reeducării prin tortură.

Este unul dintre episoadele cele mai dureroase din istoria noastră și nu e ușor să scrii sau să creezi opere de artă pe marginea lui. Putem discuta despre opțiunile estetice, despre partiturile actoricești, despre firul poveștii. Ce rămâne însă este curajul de a ataca o astfel de temă. Rămâne un film emoționant, care îți zdrobește zona de confort pentru a te conduce către o reflecție empatică asupra infernului pe care regimul comunist l-a dezlănțuit asupra României. Un film greu de privit, dar care trebuie văzut. Un film recomandat în mod special uitucilor și celor tentați să relativizeze azi caracterul criminal al doctrinei comuniste, al P.C.R. și al Securității.

După un Centenar ratat din punct de vedere cinematografic, în care niciunul dintre cineaștii români multipremiați și intens promovați nu s-a interesat de Primul Război Mondial sau de Marea Unire, e admirabil că se găsesc oameni care să se încumete să trateze un episod atât de dureros din istoria națională.

Felicitări lui Toma Enache, întregii echipe și tuturor celor care i-au sprijinit! Omagiu etern victimelor de la Pitești și tuturor victimelor regimului comunist. Mergeți să vedeți filmul, în cinematografe, din 4 octombrie!”, îndeamnă și Filip Iorga Barbulescu.

Aseară, la Cinema PRO, am avut șansa să vizionez un film esențial, “Între chin și amin “, regizat de Toma Enache.

Grozăviile, tragediile care s-au petrecut în închisorile comuniste impresionează până la durere și pun în lumină caracterul criminal al regimului instaurat la 6 martie 1945.

Un film mai mult decât convingător, care trebuie văzut pentru a ne curăța interior, măcar prin mărturisire”, a afirmat actorul Vlad Rădescu.

Un uriaș Mulțumesc regizorului aromân Toma Enache pentru filmul artistic “Între Chin și Amin”, menit să readucă în memoria colectivă a românilor ororile regimului bolșevic care a schimonosit, distrugând până în cea mai adâncă fibră, sufletul românilor. Puțini au fost cei care au reușit să și-l salveze și mai stau Azi mărturie, drepți și triști ca niște brazi solitari. Experimentul Pitești, născut din mintea pocită și contorsionată a activiștilor bolșevici din care s-au întrupat – nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase- comuniștii și puii lor, socialiști, e filmat și redat cu o lupă extrem de performantă într-una din temnițele comuniste din anii cincizeci. Filmul lui Toma Enache reușește ce n-au reușit – n-au avut niciun interes! – autoritățile române după ’89: să aducă în lumina democrației cauzele pentru care și azi batem pasul pe loc: perpetuarea năravurilor și metehnelor bolșevice, inoculate în gena colectivității de “îngerii” lui Stalin care au propăvăduit zeci de ani abjecta lor doctrină. S-ar cuveni ca măcar azi un astfel de film să figureze pe toate listele scurte de premii naționale și să fie apreciat cum se cuvine de statul român, căci Toma Enache ne face un mare bine nouă, românilor, dăruindu-ne un film istoric și artistic de mare clasă. Nu am știință de un alt regizor român care să fi realizat un film pe măsura acestuia. Sufletul meu tânjea de ani buni după un film românesc profund, poetic și omenesc, țesut pe ororile unui trecut de care puțini români sunt conștienți. Pentru multiplele lui calități, filmul “Între chin și amin” ar trebui studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, astfel încât viitorii regizori să învețe să asculte mai bine inima publicului român. Un film pe care simt deja nevoia să-l revăd. Până atunci, rugăciunea Tatăl nostru, rostită de eroul Tase Caraman în graiul matern (armân), și cântecul pescărușilor mă vor însoți în demersul cotidian de a face, la rândul meu, ca lumea din jur să afle de unde venim și ce traume nevindecate ne apasă prezentul și ne umbrește viitorul. Totul pentru o posibilă și multdorită vindecare. Înclinăciuni, Toma Enache!”, a transmis Catia Maxim.

Pe durata filmului, în sală, s-a așternut o liniște cutremurătoare. Între replicile actorilor puteai auzi, cu ușurință, cum păianjenii își țes pânza. Dintre cei care au venit la film m-a impresionat un grup de 6-7 baieți extremi de vocali când au intrat în sală. Credeam că vor pleca în primele 20 de minute. Nu numai că au rezistat pâna la final, dar cred că nici nu s-au atins de cutiile cu pop corn. Erau în spatele meu și n-am auzit nici măcar un ronțait. A mai fost o familie cu 2 copii: unul de 13 ani, altul de 17. Să petreci o seară de vineri uităndu-se la un film dur despre fenomenul Pitești, când adolescenții preferă alternative mult mai amuzante, e mare lucru.

Am ieșit din sala la 00:30. În mall eram doar noi spectatorii, paznicii și o liniște apăsătoare. Și deodată am auzit preț de câteva secunde bune cum bat clopotele. Cu siguranța era rodul imaginației mele. Dar le-am auzit! Le-am interpretat ca pe o rugă pentru risipă de personalitate, talent, cultură și șansă care a pierit la Pitești.

O scenă cutremurătoare

Toma Enache și echipa lui și-au încheiat misiunea. Acum e rândul nostru al spectatorilor să împărtășim mai departe. O lume normală așa ar trebui să funcționeze. Când primești ceva ești dator să dai mai departe. Personajele din filmul „Între chin și amin”au murit, suferit și rezistat pentru că nu au putut să renunțe la o lume normala. O lume normală nu există fără Dumnezeu, fără credință și fără memorie.

Acolo în sala de cinema a rămas o parte din sufletul meu. Cum aș putea să le mulțumesc lui Toma Enache și echipei lui decât urându-le: Avânt frumos filmului „Între chin și amin” spre inimile oamenilor!

Mergeti la film, dovediți că nu suntem cum ne vede Ciumău în scena finală. „La cât de prost este românul, o sa creadă că filmul asta este ficțiune.”

Mulți spun că este prea dur și că nu pot suporta suferința. Dacă alegem în felul ăsta liniștea, ignorând trecutul, ne expunem unui viitor tulbure.

Nu toți avem stofă de eroi, dar am putea măcar să le cinstim memoria. „Între chin și amin” filmul lui Toma Enache asta face le cinstește memoria și ne mai spală din păcate.

Caravana „Între chin și amin” va merge în această lună prin toată țara”, atrage atenția scriitoarea Emilia Chebac.

***

Biserica Azi. Între chin și amin. Un film despre „Fenomenul Pitești”

Basilica: „Între chin şi amin” va fi proiectat la Gherla

Filmul „Între chin şi amin” va fi proiectat duminică la cinematograful Pacea din Gherla, începând cu ora 18:00, informează Radio Renaşterea.

Proiecția, la care vor fi prezenţi o parte dintre protagoniştii filmului, este prima dintr-o serie organizată de Asociația Memorialul Gherla în câteva localități din Ardeal.

În regia lui Toma Enache, pelicula prezintă tragedia umană petrecută în închisoarea politică de la Piteşti în perioada comunistă (1949-1964).

Acest film este un omagiu pentru cei care au pătimit în închisorile politice pentru ideile lor de esenţă românească, creştină, pentru cei care au îndrăznit să creadă într-o Românie mai bună”, a spus într-o emisiune Trinitas TV Toma Enache, regizorul peliculei.

Deşi cu o istorie lungă, consacrată în secolul al XVIII-lea, în vremea Mariei Tereza, ca spaţiu de detenţie pentru cei condamnaţi pentru infracţiuni grave, penitenciarul Gherla și-a făcut un trist renume în perioada comunistă.

Regimul comunist a reuşit „performanţa” de a creşte atât numărul deţinuţilor politici, cât şi regimul de teroare, la cote maxime.

În total, comunismul românesc a însemnat (în cifre) 44 de închisori politice, 77 locuri de muncă silnică, 3 milioane de oameni [închişi] şi peste 800.000 de morţi.

Fenomenul tragic al REEDUCARII din inchisoarea PITESTI. Plus: documentarul “DINCOLO DE TORTURA” (“BEYOND TORTURE – The gulag of Pitesti ROMANIA”)

“Cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”: EXPERIMENTUL PITESTI. Despre reeducarea prin tortura la emisiunea ROMANIA, TE IUBESC (Video)

Despre EXPERIMENTUL PITESTI… In premiera la TV, de Pasti: Povestea dramatica a lui TACHE RODAS si TEODOR STANESCU la Antena 3/ Lectia de demnitate si adevar a fostului detinut politic PAUL DUMITRESCU, la Realitatea TV

Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU

Istoricul Alin Muresan despre EXPERIMENTUL PITESTI (video): Care este “PERVERSITATEA celor care aduc în discuţie „FILOLEGIONARISMUL” unor deţinuţi de la Piteşti”; Si: “Ceea ce s-a întâmplat în închisoarea Guantanamo se aseamănă cu ce s-a întâmplat în închisoarea de la Piteşti”

Lectiile EXPERIMENTULUI PITESTI la Scoala de Vara a CSIC: marturii despre REEDUCAREA, PERVERTIREA si SPALAREA CREIERULUI prin TORTURA (video)

NICOLAE PURCAREA – marturii despre reeducarea prin tortura de la Pitesti: “DIN VICTIMA TREBUIA SA DEVII CALAU” (si VIDEO)

NICOLAE PURCAREA, o marturie vie a Rezistentei anticomuniste: “In inchisoare am invatat sa iau bucata de paine cea mai mica” (VIDEO)

Interviuri cu regizorul NICOLAE MARGINEANU, fiul marelui psiholog cu acelasi nume, “banditul” condamnat de comunisti: DACA NU-L AVEAI PE DUMNEZEU IN INCHISOARE, PUTEAI SA INNEBUNESTI! (si video)

FORT 13 JILAVA: istorii tulburatoare din inchisoare cu Constantin Iulian, Gheorghe Jijie si altii/ Despre FENOMENUL PITESTI cu Alin Muresan/ BISERICA ORTODOXA SI PRIGOANA COMUNISTA [documentare si interviuri VIDEO]

EXPERIMENTUL PITESTI: marturii povestite de Radu Ciuceanu, supravietuitor al temnitelor comuniste

ARTICOLELE SAPTAMANII (4): Calai, victime, iertare, credinta, eroi, testamente… “NOI NE IUBIM NEAMUL ASA CUM UN COPIL ISI IUBESTE PARINTII”


Categorii

1. DIVERSE, anunturi, Filme ortodoxe, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““ÎNTRE CHIN ȘI AMIN”, primul film artistic având ca temă Experimentul Pitești

  1. Banuiesc ca majoritatea celor care citesc acest magazin crestin au citit deja aceste cuvinte pe activenews sau poate mai inainte in alte parti.
    Dar acest om si tot ce a spus sau scris el sunt astazi pomenite prea putin. Asa ca am sa le repet eu aici, Este vorba despre fericitul Mircea Vulcanescu:

    „Rostul meu în viață s-a terminat. Am început o operă, dar n-am fost în stare s-o duc până la capăt. Am predat la o catedră pe care am părăsit-o tocmai în clipele în care trebuia să fiu prezent. M-am despărțit de studenții pe care-i iubeam tocmai în cele mai dureroase momente ale istoriei. Am crezut că mi-am făcut datoria ca cetățean față de această țară hăituită și jefuită cu nerușinare, față de acest neam însângerat. M-am înșelat. N-am fost decât un vanitos. Am ținut să vin aici lângă cei în suferință, cei care au visat libertatea și-au sângerat pentru ea. Studenții mei nu mai pot aștepta nimic de la mine, o biată epavă ce se târăște pentru ultima picătură de viață. Strădaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice. Potentații vremii n-au nevoie de cultură.

    Pseudocultura și-a întins tentaculele ca o caracatiță. Nu știu ale cui păcate îndură acest neam ospitalier. Boala mi-a măcinat și ultima fărâmă de vlagă. Sunt la capătul puterilor. Mă vedeți în ce hal am ajuns. O caricatură de om. Charon mă așteaptă să mă treacă Styxul. Corbii sunt gata să mă însoțească. Priviți-i cum dau rotocoale croncănind în văzduh. Mă doboară tăcerea asta. Mă ucide suferința prin care trec prietenii de celulă. Știu că mă despart de ei. Îi rog să mă ierte că-i părăsesc.

    Dacă veți avea șansa supraviețuirii și veți ieși din acest infern, căutați-mi familia și spuneți-i să mă ierte că i-am oferit această viață copleșită de lacrimi și lipsuri. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți, să le aducă alinare. Poate că fetele vor avea o soartă mai bună. Știu prin câte suferințe au trebuit să treacă. Sunt perfect conștient că vor mai întâlni pe drumul vieții încă multe obstacole. Sunt convins că le vor putea depăși, chiar dacă colții răutății vor căuta să mai rupă din adolescența lor zbuciumată. Să le spuneți că nu mi-am făcut decât datoria de cetățean al acestei țări oropsite”.

  2. Pingback: Reflecții pornind de la filmul „Între chin și amin”. "NU VEDEM CÂT DE TÂRZIE E ORA pare deplasat și nebunesc să afirmăm că trăim timpuri apocaliptice
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare