ARATARILE MINUNATE ALE CUVIOSULUI IOSIF ISIHASTUL, DUPA ADORMIREA SA. SI INVATAMINTELE PENTRU NOI

16-08-2010 Sublinieri

DSC03098

“Fiul meu, să ştii că atunci când şi voi faceţi ascultare mă ajutaţi să am mai multă îndrăzneală înaintea Tronului lui Dumnezeu. Mijlocirile mele sunt mai primite la Părintele nostru ceresc pentru cei care trăiesc potrivit voii Sale şi fac ascultare, silindu-se pe ei înşişi la rugăciune”.

Din cartea: Arhim. Efrem Filotheitul, “Staretul meu Iosif Isihastul“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2010:

CELE DE DUPĂ ADORMIREA SA

Indată după adormirea sa ne-am asumat împlinirea îndatoririlor noastre monahale faţă Stareţul nostru adormit. L-am curăţat, l-am spălat şi l-am schimbat, dar ne scăpa din mâini, fiindcă trupul său se mlădia. Nu exista acea rigiditate pe care o are orice trup mort, ci rămânea mlădios, de parcă ar fi fost al unui om care doarme.

In mod firesc, trupul celui mort capătă o rigiditate musculară. Cu toate acestea însă monahii şi monahiile nu „înlemnesc” atunci când mor. Trupul monahului mort rămâne elastic, precum cel al unui om care doarme. Oricâte ore şi zile ar trece, monahul rămâne mlădios.

De îndată ce primeşte cineva Schima monahală, dobândeşte şi această însuşire mai presus de fire. Chiar şi păcătos de moare monahul, trupul său nu primeşte acea rigiditate de mort. De îndată ce va lua cineva Schima, chiar şi pentru o singură oră de va fi monah, sunt anulate pentru un timp însuşirile fireşti ale unui trup mort. Iar aceasta se face mai întâi pentru că Dumnezeu îşi arată în felul acesta bunăvoinţa faţă de petrecerea monahală, iar apoi pentru a încredinţa că moartea nu este sfârşitul, ci este un somn. Din această pricină şi mormintele alcătuiesc cimitirele. A adormit creştinul? Da, dar într-o zi se va deştepta.

In a treia zi de la adormirea sa l-am îngropat pe iubitul nostru Stareţ. Când am coborât în mormânt trupul său, acesta s-a îndoit, s-a mlădiat şi mai mult. Inmormântarea sa s-a făcut, aşa cum a cerut, chiar pe locul unde s-a săvârşit. Au venit toţi părinţii din schit, căci Stareţul îi iubea pe toţi şi la rândul lor toţi îl iubeau şi îl respectau.

Trupul său a fost pus în biserică, iar noi a doua zi am liturghisit. Simţeam că prăznuim Pastele, învierea, că ne aflam în Săptămâna Luminată. Nu exista întristare, ci doar bucurie pascală pogorâtă din Cer.

Odată am întrebat un mare ascet:

– Părinte, de ce am simţit că prăznuim Pastele atunci când a adormit Stareţul nostru?

– Acest simţământ al Invierii este o pecete şi o încredinţare că este vorba de un om sfânt.

După cea de-a patruzecea zi, când am terminat parastasul, a încetat şi această bucurie pascală.

Cu adevărat, oamenii sfinţi le lasă celor apropiaţi, după adormirea lor, o bucurie pascală. De aceea nici noi nu am simţit întristare, ci am fost cuprinşi de o asemenea bucurie pe care nu am avut-o nici în timpul cât a trăit Stareţul. Această bucurie a ţinut mai multe zile. Desigur, simţeam mâhnire pentru lipsa Stareţului nostru, dar mai presus de aceasta ne stăpânea o pace şi o fericire cerească. In felul acesta simţeam întristare dătătoare de bucurie, bucurie şi tânguire în acelaşi timp.

Binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a manifestat doar ca bucurie şi fericire, ci şi ca înţelepţire. Părintele Haralambie a observat că după adormirea Stareţului i s-a deschis mintea atât de mult, încât nu putea descrie în cuvinte.

La înmormântarea Stareţului au venit doi preoţi ca să cânte troparele de la Slujba înmormântării, fiindcă părintele Haralambie nu ştia să cânte.

Impreună cu preoţii a început să cânte şi el şi atâta umilinţă simţea din această cântare, încât nu putea suferi revărsările Harului. Atât de intensă era simţirea Harului, încât nu a putut dormi două-trei zile. Iar în a treia zi părintele Haralambie a avut următoarea vedenie:

„Citeam Evanghelia şi deodată l-am văzut lângă mine pe Stareţ, care era foarte luminos şi plin de decoraţii; strălucea atât de mult, încât mă temeam să-l privesc. Când am terminat de citit Evanghelia, m-am trezit şi cugetam în sinea mea cât de mare îndrăznire trebuie să aibă Stareţul înaintea tronului lui Dumnezeu”.

Pe când Stareţul trăia, a venit la noi de vreo două-trei ori episcopul din Boston, Atenagora, care mai apoi a ajuns Arhiepiscop al Marii Britanii. Părintele Panteleimon îi vorbise despre Stareţ, iar acela de atunci simţea multă evlavie pentru el. Când Stareţul a adormit, episcopul l-a văzut intrând în chilia sa şi a rămas uimit, căci nu îl ştia adormit.

Atunci l-a strigat pe părintele Panteleimon şi i-a spus:

L-am văzut pe Stareţ! Ce se întâmplă?

Noi nu aveam telefon, ca să ne sune îndată şi să ne întrebe. De aceea ne-a scris o scrisoare în care ne-a spus ce văzuse, iar noi i-am răspuns că Stareţul adormise şi de aceea îl văzuse.

Şi monahia Eupraxia l-a văzut cu ochii trupeşti pe Stareţul ei Iosif în ziua adormirii lui. Când acesta a intrat în chilia ei din Tesalonic, monahia s-a pierdut cu firea şi de aceea l-a întrebat cu uimire:

– Cum de aţi ajuns aici? Nu cumva aţi murit?

– Da, dar am trecut ca să-mi iau rămas bun.

Pe când Stareţul trăia încă, i-a făgăduit părintelui Efrem Katunakiotul:

„Voi trece ca să-mi iau rămas bun de la tine înainte de a pleca”.

Atunci părintele a înţeles că Stareţul avea să treacă pe la el înainte de a adormi. Dar Stareţul adormise de ceva timp şi nu trecuse încă pe la părintele Efrem care îşi zicea întru sine:

„Dar mi-a spus că mă va înştiinţa înainte de a muri. De ce, oare, nu m-a înştiinţat?”.

Au trecut astfel treizeci şi nouă de zile şi în după-amiaza celei de-a treizeci şi noua zi de la adormirea Stareţului, părintele Efrem, în timp ce stătea în curte şi făcea peceţi, a simţit deodată o mireasmă puternică şi o foarte mare dulceaţă în inima sa. Atunci a sărit în picioare, întrebându-se în sinea sa:

„De unde vine, oare, această mireasmă?”.

A cercetat toată chilia, dar nimeni nu ardea tămâie. Şi-a amintit atunci de Stareţ şi a primit vestire în inima sa că această mireasmă se datora faptului că el îl cercetase. A numărat zilele şi a văzut că era cea de-a treizeci şi noua, iar în a patruzecea zi Stareţul a plecat la locul rânduit pentru el. Atunci şi-a amintit ce îi spusese Stareţul:

„Inainte de a pleca voi trece să-mi iau rămas bun” .

Inainte de a adormi, Stareţul mi-a încredinţat mai multe ascultări. Făceam rucodelie, îi găzduiam pe străini, îl slujeam pe Stareţ în boală, răspundeam la corespondenţa sa, liturghiseam în fiecare zi şi aveam şi privegherea de toată noaptea. Toate acestea mă istoveau mult.

Odată, pe la miezul nopţii, am mers să pun metanie ca de obicei pentru a liturghisi. Era vară, iar Stareţul, împreună cu bătrânul Arsenie, cu metaniile în mâini, ieşiseră pe balcon pentru a se răcori. Eu m-am aşezat, fiindcă eram foarte obosit.

– De ce te-ai aşezat?, m-a întrebat Stareţul.

– Am obosit, Gheronda.

– Da, într-adevăr, ai obosit, micuţule. Ai obosit mult. Ştiu că te-am încărcat cu multe, dar mai fa puţină răbdare câteva zile, iar când voi pleca de aici şi voi afla îndrăznire la Dumnezeu, îţi voi trimite Harul „cu sacul”. Nu cu dramul sau cu ocaua, ci „cu sacul”  îţi voi trimite Harul!

– Mulţumesc, Gheronda.

După ce Stareţul a plecat din această lume deşartă, noi, ucenicii săi, am făcut întocmai cum ne-a poruncit: ne-am despărţit pentru a face obşti separate. Eu eram cu părintele Timotei, părintele Iosif Filotheitul de mai târziu, pe care Stareţul mi-l lăsase ucenic.

După aproape două luni de la adormirea Stareţului, părintele Timotei mă întreabă:

– Imi daţi binecuvântare să merg deseară la Karyes, căci mă dor dinţii.

– Da, poţi să mergi, i-am spus eu.

De îndată ce a plecat părintele Timotei, am rămas singur. Stăteam pe terasă, acolo unde adormise Stareţul, când, deodată, am simţit multă dulceaţă, adică am primit vestirea că avea să urmeze ceva foarte important. Am simţit înlăuntrul meu ceea ce spune Sfântul Isaac Sirul:

„Atunci când trebuie să se nască Hristos în inima omului, aşa cum femeia simte înainte de a naşte săltările pruncului în pântece şi ştie că este viu, tot astfel simte şi omul că se va naşte Hristos în sufletul său, simte săltările Harului”.

Atunci mi-am zis în sinea mea:

„Acum ce se va întâmpla? Se pare că sunt săltările Harului Sfântului Duh. Mai bine să mă închid în chilia mea”.

Dar nu am mai apucat, căci aşa cum mă aflam acolo, a venit binecuvântarea lui Dumnezeu, m-a copleşit desfătarea Harului şi o nespusă dulceaţă cerească. Insă nu precum cea pe care o încearcă ereticii şi cei înşelaţi, care în realitate sunt demoni ce nu mai ies.

Mintea mea a devenit îngerească, sufletul mi s-a preschimbat şi lacrimile îmi curgeau şiroaie. Nici măcar un pas nu mai puteam să fac. M-am aşezat pe balcon şi mă sprijineam ca să nu cad. Priveam Cerul în adâncime cu ochii sufletului şi simţeam o negrăită fericire.

Iar din Cer, Dumnezeu, de parcă ar fi pus o pâlnie uriaşă, turna în inima mea dumnezeiasca Sa fericire. Adică pogora de sus cunoaştere dumnezeiască, veselie negrăită, dulceaţă. Mă aflam în uimire, iar lacrimile curgeau din belşug. Din pricina bucuriei care mă cuprinsese eram ca un ieşit din minţi.

„Ce binecuvântare de la Dumnezeu!”, cugetam în sinea mea.

Nu ştiu cât timp m-am aflat în această stare, căci nu puteam să mă clintesc din loc. Am stat aşa până când Harul s-a retras puţin şi am putut să mă întorc încet-încet în chilia mea. Şi după ce s-a oprit puţin revărsarea Harului, m-am apucat să scriu, mânat fiind de un îndemn lăuntric. Am scris despre multele harisme ale Sfântului Duh şi le-am trimis unei monahii.

„Iată sacul de Har al Sfântului Duh”, cugetam în sinea mea.Iată vestirea în faptă că Stareţul a aflat îndrăznire înaintea lui Dumnezeu”.

Pe când Stareţul încă trăia, l-am întrebat dacă trebuie să repar bisericuţa şi să măresc chilia, iar el mi-a spus:

– Da, fă-le încet-încet, în linişte şi pace.

Cu o zi sau două înainte de a adormi Stareţul am mers în bisericuţă să aprind candelele, în timp ce părinţii ceilalţi erau împreună cu el.

In acest timp Stareţul le-a spus:

– Luaţi aminte, părinţilor, acum, că voi pleca, să vă străduiţi să fiţi pe cât puteţi lipsiţi de griji, să vă afierosiţi rugăciunii şi să nu faceţi multe lucruri.

Dar tocmai în acea clipă eu lipseam. După moartea sa am fost cuprins de o mare mâhnire din această pricină, fiindcă părintele Haralambie şi părintele Efrem Katunakiotul mi-au povestit că Stareţul le spusese atunci ca să nu avem griji, în timp ce eu mă gândeam să mă apuc de zidit, aşa cum îmi spusese.

Intr-o după-amiaza, fiind foarte mâhnit, şedeam pe scaunul pe care stătea de obicei Stareţul. Mă luptau foarte multe gânduri care mă mâhneau şi nu ştiam ce să fac. Deodată am auzit o voce înlăuntrul meu zicându-mi:

„Fă aşa cum ţi-am spus şi linişteşte-te!”.

Şi îndată m-am liniştit.

Noaptea, când am mers să mă odihnesc, l-am văzut în vis pe Stareţ, care stătea în scaunul său, ca de obicei. Atunci am alergat îndată bucuros şi i-am spus:

– Gheronda, daţi-mi binecuvântarea Sfinţiei Voastre!

Arhim. Efrem Filotheitul (acum staret in Arizona) – la fel de luminat si luminos ca si Parintele sau sfant

– O ai, fiul meu.

– Gheronda, ce să fac acum? Le-aţi spus părinţilor să nu aibă griji, dar mie mi-aţi dat binecuvântare să-mi măresc chilia şi să repar şi bisericuţa.

Şi zicând acestea, l-am ridicat de pe scaun şi i-am arătat cam cum aş fi făcut reparaţiile. Atunci el mi-a spus:

– Ieri după-amiază, pe când stăteai pe scaunul meu, în chilia mea, nu ţi-am spus ce să faci? Fă, aşadar, aşa cum ţi-am spus şi linişteşte-te!

Această vedenie a fost o întărire a încredinţării pe care o auzisem înlăuntrul meu.

După adormirea Stareţului părintele Timotei a sădit câţiva chiparoşi pe mormântul său. Pe unul dintre aceştia i-a sădit lângă capul lui, iar pe ceilalţi în jurul mormântului. Cel de lângă capul său, în scurt timp, s-a dezvoltat neobişnuit de mult. Se petrecuse o minune! Când şi ceilalţi părinţi au văzut aceasta, s-au minunat şi au spus: „Minune, minune! Cum de a crescut astfel?”. Atât de mare se făcuse!

Părintele Procopie era împreună-nevoitorul părintelui Efrem Katunakiotul. Era un om simplu. Odată a avut o mare ispită: îl chinuiau gândurile să plece de la asprul său stareţ, părintele Nichifor. Atunci părintele Efrem i-a spus:

– Mergi şi pune metanie la mormântul Stareţului Iosif şi vei primi mângâiere pentru gândurile tale.

Iată ce a mărturisit însuşi părintele Procopie:

„Când am plecat de la Katunakia, m-a învăluit o mireasmă puternică. Am venit la mormântul Stareţului şi am pus metanie. Mi-am mărturisit gândul, m-am rugat şi m-am întors la chilie. Pe când mă întorceam, am fost înconjurat de aceeaşi mireasmă. Insă îndată ce am ajuns la chilia mea, acea mireasmă a dispărut. Ispita s-a risipit cu desăvârşire şi toate gândurile mi s-au liniştit”.

Când l-am dezgropat pe Stareţ, la trei ani de la adormirea lui, am văzut că moaştele sale aveau culoarea chihlimbarului. Acesta este un semn al sfinţeniei.

In timpul dezgropării fiecare dintre fii săi duhovniceşti spuneau: „Eu voi lua aceea”. Altul spunea: „Eu voi lua cealaltă”. „Eu nu voi vorbi deloc”, spuneam eu în sinea mea, „ce îmi vor da, aceea voi primi”.

Părintele Atanasie a luat mâna lui, zicând:

– Această mână m-a mântuit, cu scatoalcele pe care le-am primit.

Şi în timp ce toţi luau ca binecuvântare o bucată din Sfintele Moaşte, eu stăteam deoparte. Atunci părintele Arsenie a spus:

–  Capul să-l daţi părintelui Efrem.

Capul Staretului Iosif Isihastul la Manastirea Avvei Efrem din Arizona

– Să fie binecuvântat!, am răspuns eu. Iţi mulţumesc mult.

Altul avea de gând să-l ia, căci toţi cei din obştea noastră ne aflam acolo. Astfel, nu am pus voia mea întru nimic şi am dobândit capul Sfântului meu Stareţ.

La Noul Schit l-am pus în paraclis, alături de chilia mea. La Sfânta Mănăstire Filotheu îl păstram în chilia mea, iar acum, în Arizona, este aşezat în paraclisul Sfântului Panteleimon şi răspândeşte bună-mireasmă. De la Noul Schit şi până astăzi aceasta se petrece neîncetat. Şi lucru minunat este că, cu cât trec anii, cu atât răspândeşte mai multă mireasmă.

Până în ziua de azi, atunci când merg fie la priveghere, fie ca să slujesc Sfânta Liturghie, fie să fac orice altă slujire, trec mai întâi pe acolo şi pun metanie, iau binecuvântarea sa şi fac ascultare.

Moaştele sfinţitului Stareţ Iosif, oriunde s-ar afla, răspândesc mireasmă şi săvârşesc minuni cu cei care se închină lor, după credinţa pe care o are fiecare.

Intotdeauna la praznicul Adormirii Maicii Domnului, seara, facem parastasul Stareţului nostru, pe care îl socotim, fără îndoială, un Sfânt contemporan.

Odată, la Mănăstirea Filotheu, când am scos capul Stareţului din racla sa pentru a face parastasul, răspândea foarte multă mireasmă, mai ales în partea gurii. Pe când noi ne întrebam de ce oare mai mult din partea gurii izvorăşte mireasmă, un călugăr mi-a spus:

– Gheronda, ştii de ce răspândeşte mireasmă mai mult pe gură? Fiindcă rostea neîncetat cu gura Rugăciunea lui Iisus.

Intr-adevăr, avea dreptate, acesta era adevărul! Căci fie rostea Rugăciunea, fie cuvinte mântuitoare, de Dumnezeu insuflate, pe care le scotea pe această gură spre folosul tuturor, fie desăvârşita evitare a vorbirii deşarte şi a judecării, fie cuvintele sale pline de învăţătură rostite pentru desăvârşirea ucenicilor săi, fie psalmodia sa cea de miere izvorâtoare, pe care de la Dumnezeu o primise, toate din gura sa ieşeau. Binecuvântat şi de trei ori binecuvântat! De aceea şi gura sa izvora mai multă mireasmă decât oricare altă parte a capului.

Cei doi Parinti Efrem (Katunakiotul si Filotheitul), ucenicii lui Gheron Iosif

Mai târziu, părintele Efrem Katunakiotul ne-a spus întristat:

„Stareţul mi-a spus că atunci când era cuprins de dumnezeiasca dragoste, îşi ştergea lacrimile cu o batistă. Când a trecut stadiul dragostei dumnezeieşti şi a venit cel al contemplaţiei, a lăsat deoparte această batistă. Şi îmi zicea că această batistă răspândea toate aromatele lumii. Atât de mult răspândea mireasmă!”.

– Şi unde se află această batistă?, l-am întrebat noi.

– Au luat-o monahiile. Am pierdut o comoară nepreţuită. Am pierdut-o… Au moştenit-o monahiile.

Odată, ne-a povestit părintele Efrem Katunakiotul, la tunderea în rasofor a primului meu ucenic, Panaghiotis (care a primit numele de Iosif), liturghisea părintele Haralambie, iar eu mă aflam în Sfântul Altar. Când s-a apropiat momentul citirii rugăciunii, am simţit prezenţa Stareţului Iosif. De aceea i-am spus părintelui Haralambie:

– A venit Stareţul Iosif!

Când părintele Haralambie a început să citească Evanghelia, cuprins fiind de umilinţă, a izbucnit în lacrimi. Apoi l-am văzut aievea pe Stareţul Iosif, care mi-a spus:

– Ai dat numele meu lui Panaghiotis? Este un băiat bun.

In 1989, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Stareţul Iosif l-a cercetat în vis pe părintele Efrem Katunakiotul. După ce s-au sărutat, Stareţul i-a spus foarte bucuros:

– Vreau să-ţi predau eclesiologia.

De ani de zile nu-l mai văzuse aşa de bucuros. Dar lucru minunat este că părintele Efrem nu ştia ce înseamnă cuvântul „eclesiologie”.

Deşi bătrânul Arsenie era plin de bunătate şi simplitate şi împărţea binecuvântări cu multă uşurinţă, totuşi, în mod ciudat, odată a rămas neînduplecat faţă de un frate, care s-a întristat.

Când a fost întrebat de ce s-a purtat atât de aspru, el a răspuns:

– Ieri, în vis, a venit Stareţul şi mi-a spus:

„Arsenie, ia aminte, nu te încărca cu poveri străine! Mâine va veni H., să nu-i dai binecuvântare!”

Deşi fusese vis, bătrânul Arsenie avea experienţa şi discernământul de a distinge care vise erau de la Dumnezeu, care de la fire şi care de la demoni.

Altădată s-a trezit într-o noapte şi l-a văzut aievea pe Stareţ, care l-a îmbrăţişat şi i-a zis:

– Până când vom trăi despărţiţi? Vino, te aştept!

Iar bătrânul Arsenie, cu simplitatea lui firească, i-a răspuns:

– Dar, oare, asta stă în puterea mea?

Şi atunci când părintele Haralambie urma să devină egumen al Mănăstirii Dionisiu, Stareţul Iosif i s-a arătat în vis părintelui Arsenie şi l-a vestit de mai înainte.

Stareţul ni s-a arătat tuturor de mai multe ori. Aveam şi eu câteva experienţe. Pe când făceam cele patruzeci de Liturghii pentru Stareţul Iosif, într-o zi, după Liturghie, am mers să mă odihnesc. Atunci am avut o vedenie, care nu era vis, căci mă aflam într-o stare de semiconştienţă.

M-am aflat deodată într-o sală foarte frumoasă, în care domnea o atmosferă de taină, cu mult Har şi cu multă Lumină. Se afla acolo o strană arhierească pe care stătea Stareţul, deşi nu era arhiereu, ci stătea acolo în calitate de stareţ, dar cu chipul mai tânăr şi mult mai frumos. Era plin de viaţă, strălucea, chipul său lumina ca fulgerul, scotea scântei. La dreapta sa stătea părintele Arsenie, iar la stânga părintele Atanasie. Şi aşa cum îl priveam pe Stareţ, el devenea când Hristos, când Stareţ. Părintele Arsenie devenea Maica Domnului, iar părintele Atanasie Sfântul Ioan Inaintemergătorul. Aşa cum este icoana cu trei chipuri: Hristos, Maica Domnului şi Cinstitul Inaintemergător. O dată îi vedeam pe aceşti trei Sfinţi Stareţi şi o dată pe Hristos, pe Maica Domnului şi pe Cinstitul Inaintemergător. Şi aşa cum stăteam acolo şi mă minunam, mi s-a părut că Stareţul era neliniştit, căci voia să vadă dacă vin acolo şi fiii lui duhovniceşti. Iar eu mă simţeam de parcă aş fi venit de departe şi aş fi intrat în această sală cerească.

Am intrat primul şi, înaintând, m-am apropiat de Stareţ care a spus:

– Cine a venit, cine a venit? Să vină şi ceilalţi!

– Gheronda, eu sunt.

– Cine eşti tu?

– Efrem.

– Ah, ce bucurie am că vin fiii mei!

L-a privit apoi pe următorul. Era părintele Haralambie. Au început să vină şi ceilalţi unul după altul. Eu nu-i vedeam pe ceilalţi, fiindcă erau mai departe. Stareţul însă strălucea în întregime şi avea o bucurie cerească. Toată acea atmosferă era sfântă şi de trei ori binecuvântată.

Când mi-am revenit, credeam că mă aflu cu Hristos. Şi această privelişte mi-a rămas întipărită până astăzi. Aşa cum am văzut-o, am păstrat-o întocmai în inima mea. Cu toate că era o taină, am primit vestirea că Stareţul meu avea multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu. O astfel de îndrăznire numai un Sfânt poate să aibă. Dar şi o astfel de nevoinţă pe care a făcut-o Stareţul Iosif, în vremea noastră nici în vis nu mai putem să o facem.

In 1978, pe când mă aflam la Mănăstirea Filotheu, a adormit un ucenic bun de-al meu, părintele Iov.

După puţin timp am făcut în mănăstire priveghere în cinstea Cinstitului Inaintemergător. In timpul acestei privegheri am avut o trăire deosebită: l-am simţit înlăuntrul meu viu pe Cinstitul Inaintemergător şi de aceea cu multă bucurie am prăznuit pomenirea lui.

După priveghere am mers la trapeză, iar apoi la odihnă. După ce am adormit, am văzut următoarea vedenie:

De la mănăstirea noastră am pornit cu un om nevăzut, care era îngerul păzitor al părintelui Iov. L-am luat pe Sfântul Inger şi pe părintele Iov şi am mers la Stareţ, în pustie, la colibele noastre de la Sfânta Ana Mică. Ajungând acolo, am simţit că asudasem din pricina ostenelii şi de aceea m-am dus la coliba mea ca să-mi schimb flanela. Ingerul care ne însoţea l-a luat pe Iov şi l-a dus la Stareţ, care se afla în coliba lui.

După ce m-am schimbat, am ieşit din coliba mea şi am mers la Stareţ ca să-i pun metanie şi să-i spun că îl adusesem pe fratele nostru. Când am intrat în colibă l-am văzut pe Stareţ stând jos, aşa cum stătea de obicei. Lângă el stătea bătrânul Arsenie, iar în spatele lui se aflau şi alţi oameni. Eu i-am pus metanie, apoi i-am luat mâna şi am pus-o peste gura mea, pe faţă şi pe ochi, ca o binecuvântare. După aceea am spus:

– Părinte Arsenie, să pun metanie şi Sfinţiei tale?

– Nu, mie să nu-mi pui. Eu nu am nevoie de metanie.

– Nu, eu vreau să-ţi pun şi ţie.

24Atunci am început să vorbesc cu Stareţul în duh. Ne înţelegeam într-un chip tainic, aşa cum se vor înţelege oamenii în cealaltă lume.

– Gheronda, am spus eu, unde este Iov?

– Inăuntru. Intr-o odaie aleasă.

– Este şi Ingerul împreună cu el?

– Da, sunt împreună.

– Gheronda, au trecut?

– Au trecut. Vrei să-l aduc înapoi?

– Nu! Dacă a trecut înăuntru (adică dacă l-a luat îngerul la Cer) este bine.

Şi zicând acestea, mi-am venit întru sine. Când m-am trezit, mă simţeam atât de minunat, atât de fericit, încât nu pot exprima în cuvinte. Simţeam o desfătare duhovnicească a Harului lui Dumnezeu. Aceasta era o încredinţare de la Dumnezeu că, într-adevăr, ceea ce se petrecuse fusese realitate.

Aceasta dovedeşte că Stareţul de acolo de sus, din Cer, ne ocroteşte cu rugăciunile sale, ne luminează şi ne aşteaptă pe fiecare ca să ne aşeze lângă Dumnezeu, lângă locul său pe care l-a dobândit de la Dumnezeu ca răsplată pentru sângeroasele sale osteneli ascetice. In acest loc ceresc ne aşteaptă pe fiecare dintre noi, fiii săi duhovniceşti, nepoţi şi strănepoţi, astfel încât toţi să alcătuim o obşte, o mănăstire, în împărăţia lui Dumnezeu.

Stareţului îi plăceau marea şi copacii, de aceea l-am văzut în Hawai în 1987, printre portocali. Erau nişte copaci înalţi, ticsiţi cu portocale. Deasupra lor se afla Stareţul, iar lângă el părintele Arsenie. Când Stareţul m-a văzut, s-a bucurat mult.

De îndată ce l-am văzut, i-am pus metanie şi i-am spus:

– Gheronda, îmi daţi şi mie o portocală?

– Numai una? Toate sunt ale tale, fiul meu.

Şi zicând acestea, mi-a umplut sânul cu portocale.

– Micuţule, mi-a spus părintele Arsenie, vom sădi şi alţi copaci.

In anul 1987, pe când mă aflam în străinătate, după ce mi-am terminat privegherea, l-am văzut din nou în vis pe Stareţ. Părea bucuros şi mai tânăr decât atunci când era pe lumea aceasta în puterea vârstei. Când l-am văzut, am alergat lângă el şi i-am spus:

– Intocmai cum m-aţi învăţat, Gheronda, aşa fac şi acum.

– Fiul meu, să ştii că atunci când şi voi faceţi ascultare mă ajutaţi să am mai multă îndrăzneală înaintea Tronului lui Dumnezeu. Mijlocirile mele sunt mai primite la Părintele nostru ceresc pentru cei care trăiesc potrivit voii Sale şi fac ascultare, silindu-se pe ei înşişi la rugăciune.

– Da, Gheronda, ne străduim să facem ascultare, să fac tot ce mi-aţi poruncit. Păzesc toate câte mi-aţi poruncit atunci când trăiaţi. Trăiesc aşa cum trăiaţi şi Sfinţia Voastră.

Cred că în cealaltă lume, unde se află acum, Sfântul Stareţ Iosif trăieşte cu neliniştea de a nu ajunge noi, fiii săi duhovniceşti, în iad şi a pierde bunătăţile de care el se desfătează în chip atât de îmbelşugat. Stareţul cunoaşte foarte bine toate acestea şi temându-se ca nu cumva cineva dintre noi să-şi piardă sufletul şi să devină împreună-locuitor cu demonii, se roagă îndelung lui Dumnezeu ca toţi să se mântuiască.

Chiar şi demonii ştiu foarte bine cine este Stareţul.

Odată a venit un demonizat la Mănăstirea Sfântului Antonie din Arizona. De îndată ce am adus Sfintele Moaşte, a sărit de parcă ar fi fost ars, iar când am adus Capul Stareţului, acela a strigat cu mai multă furie:

– Nu pot s-o văd pe această Femeie din Arizona! Iar acest Iosif este cel care a proiectat mănăstirea!

Despre Stareţul Iosif vorbea. De unde îl cunoştea acela? Diavolul avea de-a face cu Stareţul. De ce nu spunea nimic despre licenţiaţi şi diplomaţi, ci vorbea despre un Stareţ neînsemnat şi necărturar, care a trăit în ascuns? Pentru că acesta l-a războit şi l-a ars cu marile lui nevoinţe duhovniceşti şi cu rugăciunea sa.

Părintele Ştefan Anagnostopulos, preot slujitor la Biserica Sfintei Varvara din Amfialis-Keraţiniu, în anul 1982 citea într-o zi exorcismele unei demonizate.

In timpul celei de-a doua rugăciuni a exorcismelor Marelui Vasilie, părintele Ştefan a chemat cu mintea în ajutor mijlocirile Stareţului Iosif şi ale părintelui său duhovnicesc, părintele Efrem. Atunci demonizata a început să mugească ca o vită şi, scoţând spume pe gură, a strigat printre mugete:

– Iosif ăsta e de vină! Ăsta a dat putere celor doi roşcaţi Efrem ca să-mi răpească sufletele din ghearele mele. Bre, ticălosule, pe unul îl ai părinte, iar pe celălalt frate la Râul sec (adică pe părintele de la Mănăstirea Xiropotamu).

Când a terminat exorcismele aceea a încercat de mai multe ori să-l muşte, dar o împiedica epitrahilul.

Când a spus „Pentru rugăciunile…”, demonizata a căzut la pământ în prezenţa rudelor ei şi a spus:

– Mă voi răzbuna pe tine, bre!

De atunci nu a mai văzut-o şi nici nu a mai aflat ce s-a mai întâmplat cu ea.

Mitropolitul de Lemesou, Atanasie, ne-a povestit că o femeie din America a fost înşelată de Martorii lui Iehova şi, deşi înainte fusese o creştină bună, a început mai apoi să se amestece cu hiliaştii şi să primească erezia lor.

Intr-o seară Stareţul Iosif i s-a arătat şi a început să o povăţuiască şi să-i spună că ceea ce voia ea să facă era spre pierzarea ei.

Apoi a luat-o de mână şi i-a spus:

„Vino să te duc să te închini lui Hristos şi să vezi că hiliaştii nu au dreptate”.

Apoi a înfăţişat-o înaintea lui Hristos şi această femeie a primit de la însuşi Hristos vestirea despre adevărul Ortodoxiei noastre.

Stareţul Iosif este ultimul mare dascăl al Rugăciunii minţii. Nu avea doar rugăciune, avea şi trezvie. A reuşit să pătrundă toată taina Rugăciunii inimii. Era un cunoscător, un purtător şi primitor al Luminii necreate. Aceasta era frumuseţea, aceasta era roadă ostenelilor şi a suferinţelor sale cele de mulţi ani, aşa cum el însuşi a mărturisit înainte de fericitul său sfârşit:

„Fiul meu, Dumnezeu m-a învrednicit să cunosc Rugăciunea minţii în toată adâncimea şi înălţimea şi lăţimea ei. Am fost foarte îndrăzneţ şi am intrat în toate felurile de rugăciune. Le-am încercat pe toate. Căci atunci când Harul se apropie de om, mintea, «răpitoarea cea fără ruşine», aşa cum spune Sfântul Isaac, caută să intre peste tot, să le încerce pe toate. Incepe de la zidirea lui Adam şi ajunge la adâncimi şi înălţimi, încât dacă Dumnezeu nu-i pune îngrădire, nu se mai întoarce înapoi” .

(Din: Arhim. Efrem Filotheitul, “Staretul meu Iosif Isihastul“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2010)


NOTA IMPORTANTA: Din aceste marturii extraordinare, credem ca orice om de buna credinta si de bun simt isi poate da seama si despre originea dumnezeiasca si despre valoarea de adevar a acestor descoperiri si cuvinte lamuritoare, plina de dreapta socotinta izvorata de Sus, iar nu de la trup si sange, apartinand acestor giganti duhovnicesti aflati in intimitatea cea mai tainica a Imparatului Hristos:

“(…) – Dar mai în­tâi vom face rugăciune ca să vedem ce ne va spune Dumnezeu.Fiilor, rugăciune! Rugăciune, părinţilor, ca să ne descopere Dumnezeu şi să nu facem vreo greşeală. Ceea ce ne va descoperi Dumnezeu, aceea vom primi.

Staretul nu avea diplomă universitară de absolvire a teologiei de şcoală. Era însă un adevărat teodidact si, ca un văzător de Dumnezeu, era initiat în adevărata teologie. Niciodată nu-mi amintesc să fi făcut ceva fără să fi primit vestire de sus. Pentru această problemă atât de importantă ne-a pus pe toti să postim trei zile si să ne rugăm. Timp de trei zile nu am mâncat nimic, ci doar apă am băut.

În a treia zi Staretul s-a închis în coliba sa si toată noaptea s-a rugat varsand siroaie de lacrimi. Iar noi îl asteptam afară pe Staret, ca pe un alt Moise, ca să ne dea rezultatele „sinodului”.

După rugăciune se pare că a avut o descoperire, căci, iesind afară, ne-a spus:

„Câti sunteti credinciosi…”. Părintilor, s-a terminat! Am primit vestire că trebuie să trecem de partea mănăstirilor. Acesta e adevărul. Zelotistii sunt înselati!

Cu adevărat, mare si bruscă a fost întoarcerea Starețului, căci fusese zelotist si încă unul înfocat. Până atunci fusesem cu toții zelotisti: bătrânul Arsenie, părintele Iosif cel tânăr, eu, părintele Efrem Katunakiotul, bătrânul Nichifor si altii… O astfel de schimbare bruscă a Staretului a fost ca un fulger. Dar fiindcă Staretul niciodată nu a fost fanatic si nici nu a urmat o cale cu împătimire, am înteles îndată că ceea ce ne spunea era adevărul, era Ortodoxia.

Gheronda, ce ai văzut?

– Nu vă voi spune. S-a terminat! Vom urma calea pe care o urmează mănăstirile si vom pomeni pe Patriarh.

(…) Tu, părinte Atanasie, ia-ti traista si mergi la Lavra si spune-le că ne vom supune mănăstirii si Patriarhiei. Veti merge acolo ca să vă înscrieti. Repede! S-a terminat. Veti lua buletine si vom deveni în mod oficial monahi ai Mănăstirii Lavra. Aceasta este calea lui Dumnezeu. Zelotistii au pierdut calea. Auzi, să spună că Tainele nu au Har si că noii calendaristi sunt osânditi!”

Aceasta nu este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial! Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!”


Alte legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Calugaria / viata monahala, Gheron Iosif Isihastul, Minuni si convertiri, Parintele Efrem Filotheitul, Parintele Efrem Katunakiotul, Razboiul nevazut, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “ARATARILE MINUNATE ALE CUVIOSULUI IOSIF ISIHASTUL, DUPA ADORMIREA SA. SI INVATAMINTELE PENTRU NOI

  1. Doamne Dumnezeule! Cred ca doar la sfarsitul acestui veac v-a intelege omenirea maretia Sfantului Iosif Isihastul!

  2. Doamne, ce este omul ca sa-l pomenesti pe el…

    Doamne, ajuta!

    S-ajute Bunul sa ajungem la “mal”…cu “trecere lina”…cu binecuvantarile celor ce s-au atins pana la umplere de har si ne pot trimite si noua, cu dragoste si cu durere pentru valtoarea in care suntem…

  3. DOAMNE,CE SFANT MINUNAT!MARE SI MINUNAT.Am citit aceasta postare ieri,cu multa dragoste si bucurie,caci il stiam pe sfant de ceva vreme si chiar am simtit intr-un moment mai greu al vietii puterea rugaciunilor sale asupra mea.Se intampla ca aveam nevoie din nou de un ajutor puternic pentru o lucrare a mea,si iata ca din nou ma ajuta,caci citind cele de mai sus,m-am simtit inspirata sa-i pun si eu metanie si sa iau binecuvantarea sa pentru lucrul meu.Am simtit o dezlegare,un ajutor puternic,parca cineva mi-ar fi luat o sarcina grea de pe umeri,si chiar am avut gandul de a posti cateva zile.Ma simt teribil de bine,cum nu m-am mai simtit de multa vreme,ocrotita,protejata,puternica…Multumesc din suflet sfantului si dumneavoastra care va osteniti duhovniceste pentru noi,crestinii.Mii de multumiri si BUNUL DUMNEZEU sa va rasplateasca osteneala,si aici si dincolo.

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Chemarea primilor Apostoli si Duminica Sfintilor Romani. CHEMAREA SI LUCRAREA TAINICA A DUHULUI. CARE SUNT CRITERIILE CANONIZARII UNUI SFANT?
  5. Pingback: Suflete... schimbate la fata (1): Alexandru Tudor. MARTURISIREA DE CREDINTA SI MINUNILE DIN VIATA UNUI ARBITRU ROMAN DE FOTBAL
  6. Pingback: Darul inainte-vederii lui GHERON IOSIF (†15 august 1959), unul dintre ultimii mari sfinti athoniti: "Tot ce facea, facea cu instiintare de la Dumnezeu"
  7. Pingback: MERSUL PE APA IN MIJLOCUL FURTUNILOR VIETII: "Trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa intindem mana, asa cum a facut-o Petru, sa ne incredintam Domnului"
  8. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul povestind despre STARETUL IOSIF ISIHASTUL. "Ai vazut om inselat? Din pricina gandurilor nemarturisite a patimit aceasta"
  9. Doamne,ce frumos!!!
    Minunat!

    La ce masura suntem chemati!
    Iar noi(eu)…vai de capul nostru(meu)…

  10. Pingback: PARINTELE EFREM KATUNAKIOTUL SI INCERCAREA STILISTA. Cum descopera Dumnezeu cuviosilor Sai unde este Biserica si unde lepadarea de har -
  11. Pingback: Egumenul Efrem de la Vatopedi: MINUNILE MARILOR DUHOVNICI, SFINTI CONTEMPORANI (2002, Facultatea de Teologie + Biserica Rusa, Bucuresti – VIDEO) -
  12. Pingback: STARETUL EFREM IN ROMANIA. Conferinta de la Bucuresti, 2000 (si video). MESAJ DIN SFANTUL MUNTE: Nu va pierdeti curajul! Duhul Sfant nu iese la pensie! -
  13. Pingback: PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul: “DACA IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU NE ESTE DE FOLOS POSTUL!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: SFANTUL SERAFIM DE VIRITA – marturii minunate, tulburatoare si pline de invataminte despre puterea sfinteniei si necesitatea faptelor credintei (II): “PENTRU POCAINTA TE-A SALVAT DOMNUL!” -
  15. Pingback: PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona) despre razboiul duhovnicesc, nevazut: “Totul incepe cu gandurile”! (VIDEO SUBTITRAT) -
  16. Pingback: SFINTELE PASTI SI VINEREA MARE IN ARIZONA, la Manastirea Sf. Antonie cel Mare, cu Gheronda Efrem Filotheitul – (video, 2007) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Sfaturi athonite de la PARINTELE EFREM FILOTHEITUL: “Ai reusit sa rusinezi diavolul, care mult se bucura cand cineva isi ascunde gandurile…” -
  18. Pingback: Fiica disparuta a lui Al Bano, Ylenia, SORA SAU MAICA ORTODOXA LA O MANASTIRE DIN ARIZONA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL despre discernamant si stravedere: „Sare, fiilor, e trebuinta de sare!” -
  20. Pingback: GHERON IOSIF: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare CUMPATAREA SI CURATENIA” -
  21. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre VIATA DUPA MOARTE si PREGATIREA PENTRU MOARTE -
  22. Pingback: Povestea incredibila a unui SUPERSTAR DE FOTBAL AMERICAN, CONVERTIT LA ORTODOXIE SI UCENIC AL PARINTELUI EFREM FILOTHEITUL: Troy Polamalu -
  23. Pingback: INVIEREA DOMNULUI. Cu gandul si inima la Pastile cele Vesnice si la Lumina cea neinserata… -
  24. Pingback: La inceputul noului an bisericesc, CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014) : Cum sunt Raiul si Iadul? Ce sa facem ca sa ne mantuim astazi Despre SODOMIE si RAZBOIUL NUCLEAR: “Razboiul va incepe din cauza p
  25. Pingback: STARETUL EFREM DIN ARIZONA – “APOSTOLUL AMERICII” si “MAGNETUL” HARULUI (reportaj subtitrat in limba română) | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: “Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!” | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL, NEVOITORUL NEINTRECUT, STARETUL HARISMATIC SI INNOITORUL SFANTULUI MUNTE (†28 august 1959): “Vezi ca nimic nu s-a pierdut, ci pe toate le-a socotit Dumnezeu? Daca nu va osteniti, daca nu lucrati acum, la tinerete, nu veti a
  28. Pingback: Toate sunt cu putinta celui ce crede… si asculta de Dumnezeu. PANA UNDE AJUNG INCERCARILE RAZBOIULUI DEMONIC ASUPRA CELOR CARE VOR CU PUTERE SA SE MANTUIASCA si ce mangaieri dumnezeiesti vin in urma rabdarii. MAICA DOMNULUI SI MANTUITORUL I SE ARATA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate