PSIHOZA, NEVROZA sau INDRACIRE? Care sunt cauzele posibile ale bolilor psihice?

12-02-2013 Sublinieri

mental-illness

Cauzele bolilor psihice: perspectiva ortodoxa

Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generale de catre pacat a naturii omenesti. Distingand in structura personalitatii nivelul duhovnicesc, cel sufletesc si cel trupesc, Sfintii Parinti deosebeau bolile dezvoltate «din fire» de cele provocate de lucrarea demonica sau de patimile care il inro­besc pe om. Potrivit acestei distinctii, sunt la fel de nejustificate atat considerarea tuturor bo­lilor psihice drept manifestari ale indracirii, ceea ce atrage dupa sine savarsirea fara te­mei a randuielii exorcismului, cat si tentati­va de tratare a oricaror tulburari spirituale exclusiv prin metode clinice…

Boala psihica nu micsoreaza demnitatea omu­lui. Biserica da marturie ca si cel bolnav sufletes­te este purtator al chipului lui Dumnezeu, rama­nand frate al nostru, care are nevoie de compa­timire si ajutor...”

Din „Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”

INFORMATII GENERALE

creativitatea-strans-legata-de-bolile-psihice-scriitorii-sunt-cei-mai-expusi-riscului-de-a-suferi-de-afectiuni-mintale-172926Boala psihica reprezinta modificari ale activi­tatii creierului, modificari in care psihicul nu se afla in concordanta cu realitatea inconjuratoare, ci o reflecta deformat. Bolile psihice se manifesta prin tulburari ale psihicului si comportamentului.

Cum se clasifica bolile psihice? In principiu, psihiatria recunoaste doua niveluri de modificari patologice. De primul nivel (sau grupa) apartin starile psihotice. Acestea formeaza o grupa lar­ga de maladii a caror origine este nepsihogena (nepsihologica) si care sunt legate de o serie de tulburari genetice, metabolice s.a. Dintre maladiile fundamentale ale acestei grupe se remarca schizo­frenia, psihoza maniaco-depresiva, psihozele epileptice si senile. Aceste boli se pot derula con­tinuu sau in accese, pot avea o evolutie stearsa ori manifesta, de gravitate mare sau moderata.

Simptomele tipice ale psihozelor sunt delirul, halucinatiile, tulburarile de comportament (mai ales in schizofrenie); tulburarile sferei emotionale sub forma maniei sau a deprimarii (in psihoza maniaco-depresiva) s.a.m.d. Cu timpul se poate schimba intreg „aspectul” psihologic al omului.

Cealalta grupa de boli psihice cuprinde dife­ritele tulburari nevrotice. Trasatura distinctiva a acestor afectiuni este reprezentata de legatura lor cu stressurile, cu circumstantele psihotraumatizante, cu defectele de educatie, cu conditiile sociale.

Spre deosebire de psihoze, in cazul tulbura­rilor nevrotice, care alcatuiesc asa-numita „mica” psihiatrie, bolnavii au o atitudine critica fata de propria stare psihica, incearca sa se lupte cu pro­blema lor.

Bolile psihice au in multe privinte o evolutie diferita fata de cea a bolilor somatice (trupesti). Una dintre particularitatile lor este aparenta lipsa a factorului patogen. In schizofrenie si in psihoza maniaco-depresiva lipsesc din creier orice modificari anatomice semnificative. Nici nevrozele nu prezinta defecte vizibile ale sistemului nervos central. In psihozele epileptice si senile, modifi­carile patologice din creier sunt mai degraba pre­mergatoare tulburarilor psihice decat produse de acestea.

Tulburarile psihice provocate de lucrarea demonica

VindecareaDemonizatuluiGP2Tulburari psihice pot aparea si ca rezultat al lucrarii duhurilor rele asupra omului. In Sfanta Scriptura se arata ca duhurile rele intra in om si ies din el (v. Mt. 4, 24; Mc. 1, 23; Lc. 4, 35 s.a.). Un exemplu deosebit de remarcabil il constituie vindecarea de catre Domnul a indracitului din ti­nutul gadarenilor. Acel nefericit isi tara zilele nu in locuinte omenesti, ci in cavourile sapate in piatra; se zbatea in convulsii, facand spume la gura si urland. Au incercat sa-l puna in lanturi, dar a rupt lanturile ca pe niste sfori. Ce boala sa fie asta?

Necredinciosii vor spune: epilepsie, tulburare nervoasa. Dar despre indracitul din tinutul gadarenilor nu se poate spune ca avea o simpla tulburare nervoasa, ceea ce se vede din faptul ca dracii izgoniti din nefericit au cerut voie de la Hristos sa intre intr-o turma de porci. Mantuitorul a ingaduit, si turma s-a aruncat de pe o rapa in mare (v. Mt. 8, 28-32). Cine i-a inecat pe porci? Nu indracitul, care statea la picioarele Domnului, ci legiunea dracilor izgoniti din el.

Ca rezultat al indracirii, sufletul devine nefiresc, el tanjeste si sufera. In Sfanta Scriptura, indracitii sunt deosebiti direct si limpede de oamenii cu boli sufletesti obisnuite. Acestea, dupa cum am aratat mai sus, se dezvolta din tulburari ale puteri­lor sufletesti, ale imaginatiei, ale ratiunii s.a.m.d.

Cand incepi sa meditezi la anumite manifestari psihopatologice ce se observa la bolnavi, fara sa vrei te pune pe ganduri esenta duhovniceasca a aparitiei lor. Eu nu afirm ca tulburarile psihice descrise mai jos sunt in mod exclusiv rezultatul posedarii sufletului de catre duhurile rele, insa, repet, cauze duhovnicesti, dupa toate aparentele, sunt implicate in ele.

Voi descrie in continuare cateva simptome si sindroame folosite in practica pentru descrierea starii sufletesti a bolnavilor:

bolile-psihiceDelirul de posesie in bolnav traieste, dupa pa­rerea lui, un animal, o insecta, o fiinta mitologica sau inventata de bolnavul insusi, care locuieste permanent (sau, mai rar, periodic) in organism, silindu-l sa execute miscari, gesturi in pofida vo­intei sale, dirijandu-i gandurile si sentimentele;

Automatismele aparitia de sentimente, mis­cari, ganduri, imagini s.a. in pofida vointei si do­rintei bolnavului;

Delirul de persecutie – grupa de idei delirante care se caracterizeaza prin convingerea deliranta a bolnavului ca asupra lui se actioneaza din exte­rior cu scopul de a i se cauza o vatamare morala sau fizica;

Delirul lui Cotard este insotit de convingerea ca atat pe bolnav, cat si pe rudele si apropiatii lui ii asteapta torturi indelungi si pline de cruzime;

Coprolalia — „colorarea” sistematica a limbaju­lui cu expresii indecente, vulgare;

Suicidomania tendinta puternica si constan­ta de sfarsire a vietii prin sinucidere.

Cel care a vazut macar o data cum se manifes­ta indracirea nu o s-o uite niciodata. Eu am vazut pentru prima data o indracita in Lavra Pesterilor din Kiev. Era o femeie de varsta mijlocie. De fie­care data cand preotul, cadind biserica, se apro­pia de locul unde statea ea, femeia scotea niste tipete salbatice, nearticulate, cazand in nesimtire. Dupa aceea, se scula incetisor, cu lacrimi pe obraji, cerandu-si iertare de la rugatori…

Mai tarziu m-am lovit de asemenea cazuri nu o data. Iata inca un exemplu. A venit la consul­tatie o femeie credincioasa, ortodoxa, trimisa la mine de parohul bisericii a carei enoriasa era. S-a aratat ca era deja pensionata pe motiv de boala psihica. Linistita, cu basmaluta, in spatele oche­larilor – ochi albastri senini… imi povestea cum se simte. Ca psihiatru, nu mi-a fost greu sa detec­tez ca avea tulburari psihice. Deodata i s-a schim­bat intreaga infatisare, a inceput sa se agite si a injurat cu glas puternic, foarte ragusit si neplacut, dupa care a spus cateva fraze ca pentru sine. Atat mie, cat si insotitorului ei ne-a fost limpede ca din ea vorbeste demonul.

Igumenul Mihai (Timofeev), calugar al Lavrei Sfantului Serghie, povestea despre parintele sau duhovnicesc, arhimandritul Serafim (Tiapocikin):

„Cand slujea parintele Serafim veneau nume­rosi indraciti. Cu rugaciunile parintelui, dracii erau alungati din Gadarenii indraciti indracitmulti. Cand se citea Evanghelia, la Heruvic, cand cadea parintele sau pur si simplu cand era in biserica, in altar, indracitii strigau pe felurite glasuri: femeile barbateste, cu voci de bas, multe latrau, scheunau. Striga puternic si Ivan. Mai ales cand se deschideau usile imparatesti, se spunea: «Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste apropiati-va» si incepea impartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine. Acesti bolnavi nu pu­teau sa se apropie de impartasanie fara ajutorul altora. Ivan a venit de cateva ori la Rakitnoe, iar acum se roaga si isi face cruce fara nici o im­piedicare.

Pe o indracita patru oameni de-abia au putut s-o duca la impartasit. Atat de uriasa era puterea ce se impotrivea Sfinteniei, atata ura avea dracul fata de Potir, incat femeia se impotrivea, se tra­gea inapoi cu inversunare, dadea sa fuga – dar Domnul l-a invins in ea pe demon. Ajungand langa parintele Serafim, care tinea potirul cu Sfintele Daruri, s-a impartasit linistita si, schimbandu-se la infatisare in ochii tuturor, i-a multumit smerita si supusa lui Dumnezeu.

Parintele arata intotdeauna o deosebita dragos­te fata de acesti bolnavi. In multi indraciti care se apropiau de Batran, dracul striga: «Plec, plec, plec imediat!» sau: «Aoleu, ma arde!» Multi racneau cu rautate, insa le era teama pana si sa se apropie de Batran. O bolnava si-a scos pufoaica si a aruncat-o in capul parintelui, care iesea din biserica, iar el, fara sa dea atentie faptului, a continuat sa mearga cu pufoaica in cap. Cand insotitorii lui au vrut sa o indeparteze pe femeie, parintele a zis: «Lasati-o; nu-i vinovata ea». Multor suferinzi le-a ajutat parin­tele, pe multi i-a vindecat”.

Asemenea exemple se intalnesc nu rareori in vietile nevoitorilor purtatori de Duh.

Putem spune ca doua lucruri il deosebesc pe indracit de adevaratul, ca sa zicem asa, psihotic. Unu: duhurile rele il cunosc pe Dumnezeu, se cutremura inaintea puterii Crucii lui Hristos, a ru­gaciunii, a aghiasmei. Doi: tulburarile psihice (in principal de comportament) ale indracirilor poarta amprenta involuntarului — caci sufletului ome­nesc nu ii plac lucrurile pe care vicleanul il siles­te sa le faca.

Toate sunt in voia lui Dumnezeu. Domnul in­gaduie ca unii sa cada in indracire fiindca stie ca cel cu pricina si-ar intrebuinta, daca ar fi sanatos, mintea si vointa pentru a face rau cu deadinsul; pe altii ii fereste de alte pacate. In prima Epistola Catre corinteni a Sfantului Apostol Pavel citim:

Sa dati pe unul ca acesta Satanei, spre pierirea tru­pului, ca duhul sa se mantuiasca in ziua Domnului Iisus (1 Cor. 5, 5).

Ingrijirea sufletului de catre păstorul ortodox (iar intr-o serie de cazuri si de catre psihiatrul or­todox) trebuie sa se intinda si asupra personali­tatii suferindului, asupra psihologiei lui.

Arhiepiscopul Ioan (Şahovskoi) scria:

„Păstorul ii insufla indracitului puterea de a se lupta cu du­hurile dracesti, nesupunerea fata de indemnurile lor, dispretuirea lor, sfanta ura evanghelica fata de ele si fata de pacat – fata de pacat, prin care dracii il tin de obicei pe oameni sub ascultarea lor.

Pastorul ii invata pe oameni sa nu creada in indemnurile dracesti si in clevetirile lor asupra lui Dumnezeu si asupra oamenilor, sa nu se concen­treze asupra gandurilor rele si intunecate insu­flate de draci, pe care incearca sa le bage in ini­ma si in minte. Gandurile si simtamintele nepri­mite raman «exterioare» pentru om, raman in do­meniul «calcaiului» — sub om; insuflarile dracesti primite si incuviintate devin seminte ale raului in sufletul omenesc si il leaga in mod organic de stapanirea celui viclean“.

Din cuvintele duhovnicesti ale Sfantului Luca (Voino-Iasenetki)

episcopul chirurg, doctor fara de arginti

„Tertulian, unul dintre invatatorii Bisericii din veacul al doilea, a spus urmatoarele cuvinte, ui­mitor de exacte si de profunde: «Sufletul omenesc este crestin din fire». Sufletul inseteaza de hrana duhovniceasca, de curatie si de sfintenie, el inseteaza de Hristos. Sufletul este crestin din fire si, daca nu se hraneste cu hrana duhovniceasca, se instaleaza in nefericitul de el o inanitie cronica severa. Omul infometat devine irascibil: si cei ce flamanzesc duhovniceste sunt irascibili, lesne tasnesc lacrimi de manie si suparare din ochii lor. Şi nu au tihna, si nu pot uita de necazul lor in nici un fel de distractii, fiindca sufletul lor, crestin din fire, inseteaza de hrana duhovniceas­ca, iar ei nu-i dau aceasta hrana.

Aceasta este la fel cu indracirea — intr-o masu­ra mica, slaba, dar tot indracire este, una dintre formele ei.

De ce se indracesc oamenii?

Omul traieste intr-un mediu social. Gandurile, dorintele, faptele, viziunea asupra lumii ii sunt definite intr-o masura uriasa de influenta mediu­lui care il inconjoara. Ştiti ca, daca un om sanatos se afla multa vreme langa un bolnav de tuberculoza si respira acelasi aer cu acesta, se molipseste si el. La fel ne molipsim si de la bolnavii de gripa. Asa se intampla si in viata duhovniceasca. Daca omul traieste in atmosfera multimii duhuri­lor rautatii care sunt sub ceruri, in mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinta si de dezmat, intr-o atmosfera de patimi omenesti neinfranate, daca traieste intr-o atmosfera de pros­tie si de vulgaritate, aceasta atmosfera nu are cum sa nu-i molipseasca sufletul. El respira zi de zi gcest aer otravit, unde misuna duhurile rautatii care sunt sub ceruri. Şi se molipseste nefericitul suflet, si se face el insusi locuinta a dracilor.

Şi atunci, ce sa facem? Unde sa fugim de aceas­ta atmosfera apasatoare, incarcata cu primejdii de moarte? Unde este scaparea noastra? Unde este pavaza noastra in fata dracilor, a duhurilor rauta­tii care sunt sub ceruri? La toate intrebarile grele sa cautati totdeauna raspuns in Sfanta Scriptura.

Uitati-va in psalmul 61, si acolo veti afla ras­punsul:

De la Dumnezeu vine rabdarea mea, ca El este Dumnezeul meu si Mantuitorul meu, Sprijinitorul meu… in Dumnezeu este mantuirea mea si slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu si nadejdea mea este in Dumnezeu.

Iata unde este scaparea noastra, iata unde e antidotul otravii ce intra in noi din mediul care ne inconjoara“.

Bolile sufletului — fenomen tainic

Analizand cauzele aparitiei bolilor psihice, iti dai seama cu usurinta ca diversitatea lor este greu de incadrat intr-o bolnavi psihiatrieschema. Omul care a fost intr-un spital de psihiatrie, care a vazut, a auzit sau a comunicat cu oameni bolnavi psihic poate afir­ma ca „duhul” unei astfel de institutii este foarte apasator. In cazul dat, am in vedere nu atat impresia lasata de cele vazute, cat simtamantul la­untric al inimii. Am vorbit despre faptul ca, in cazul patologiei psihice asa-zis „naturale”, simpto­matologia se dezvolta din cauze biologice. Dar „atmosfera” din clinicile psihiatrice se deosebeste totusi intr-o masura insemnata de cea care este, de exemplu, intr-un stationar de boli somatice.

Care sa fie cauza? Oare se intalneste uneori combinatia dintre indracire si boala fizica? Cel mai degraba, da.

Ierarhul Luca (Voino-Iasenetki) spunea pe aceasta tema:

Cauzele multor boli sufletesti nu sunt cunoscute nici de cei mai savanti dintre psihiatri. Spre exemplu, nu stim cauzele nebuniei furioase, dar mi se pare neindoielnic faptul ca dintre cei afectati de ea un anumit procent sunt indraciti sadea“.

De exemplu, exista o categorie de bolnavi psi­hic ce nu suporta nici un lucru legat de Biserica: nici rugaciunea, nici stropirea cu apa sfintita, nici mirosul de tamaie etc. Cunosc cazuri cand bol­navi de epilepsie, aflandu-se intr-o stare disforica (rautacioasa, agresiva), au incercat sa smulga crucile de la pieptul celor din familie, au avut o atitudine profanatoare fata de icoane si fata de alte lucruri sfinte. Acest comportament era insotit de injuraturi, racnete, amenintari.

Nu o data am observat ca debutul bolii psihice a survenit atunci cand cineva din familia celui in cauza a inceput sa se ocupe cu metode oculte de „tratament”, cu magie, vrajitorie. Am observat, de asemenea, dezvoltarea unei patologii psihice la copii dupa sinuciderea tatalui sau a mamei. Fap­tul ca intre parinti si copii exista o foarte stransa legatura spirituala este binecunoscut de multa vreme. Se stie ca, atunci cand parintii fac pacate grele, cand nu se pocaiesc si nu se indreapta, co­piii sufera deseori, iar cateodata se si imbolnavesc psihic. Experienta mea practica m-a facut sa ajung la concluzia urmatoare: la majoritatea covarsitoare a copiilor nascuti din relatii extraconjugale apar diverse devieri psihopatologice sau comportamentale.

In articolul sauBoala psihica: pedeapsa sau cruce? mitropolitul Antonie (Bloom) scrie:

abloom„In scrierile Sfantului Ioan din Kronstadt exista un pasaj care ne poate pune pe ganduri, dar care nu poate fi dat deoparte. Pomenind de bolile sufle­testi, Sfantul scrie ca sunt suflete pana intr-atat de fragile, ca s-ar sfarama de grosolania si de cruzi­mea lumii inconjuratoaresi Domnul ingaduie ca intre ele si lume sa se lase perdeaua bolii psihice, ca sa le fereasca de ceea ce le-ar putea dis­truge integritatea. Iar indaratul acestei perdele sufletul se maturizeaza si se transforma, si omul creste. Acest pasaj mi-a ramas intiparit in memo­rie, pentru ca am vazut eu insumi asa ceva.

Cu multi ani in urma, cand inca eram medic in Franta, mi s-a cerut sfatul cu privire la un artist. In mediul nostru era un iconar de exceptie, care incepuse sa-si iasa din minti. Mama si sora lui fa­ceau cum fac multi: nu voiau sa-l supere, si cand spunea ca simte miros de pucioasa, ele se prefa­ceau ca adulmeca aerul si spuneau: „Da, da, chiar asa...” — cand de fapt nu simteau nimic, fi­indca nu mirosea a pucioasa.

Cand boala a inceput sa progreseze, mi s-a cerut parerea. Cum am zis mai sus, pe atunci eram medic si am fost consultat in aceasta calitate. Mi-au zis: „L-am stropit cu aghiasma, s-a spoved­it, i s-au facut molifte, maslu, a fost impartasit -dar nu s-a vindecat. Continua sa fie bolnav… Ce este de facut?” Am raspuns atunci: „Trimiteti-l la spital ca sa ii faca electroterapie“. Imi amintesc cu cata indignare mi s-a raspuns atunci: „Ce, esti necredincios?! Crezi ca socurile electrice pot face ce n-a putut face rugaciunea?! Dar daca lucreaza in el diavolul?! Atunci am dat un ras­puns sincer si provocator. Am zis: „Ştiti, daca este la mijloc lucrarea diavoleasca, socurile electrice n-o sa-i faca diavolului nici un rau, dar pe om pot sa-l salveze...” Propunerea mea a fost intam­pinata cu mare nemultumire, dar bolnavul tot a trebuit dus la spital. In spitalul cu pricina lucram eu, si ca atare il vedeam in fiecare zi de la Dum­nezeu. Nimeni nu putea intra in contact cu el… Dar apoi si-a venit dintr-o data in fire.

Cand a iesit din spital vindecat multumita aju­torului medical, s-a dovedit ca se intamplase cu el ceea ce a spus Sfantul Ioan din Kronstadt. Ico­narul inca neexperimentat, inca nematurizat de­plin, desi foarte daruit, a iesit din spital ca iconar matur, cum nu fusese inainte”.

In majoritatea cazurilor de tulburare psihica exista si un „diagnostic” duhovnicesc. Granitele sunt aici foarte transparente.

Inca ceva. Nu o data am avut prilejul sa vad oameni bolnavi psihic de multa vreme, la care cu mila lui Dumnezeu, pe masura imbisericirii, au disparut diferite manifestari greu de vindecat sau nevindecabile ale bolii. Rugaciunea, Sfintele Tai­ne le-au modificat radical starea psihica. Dispa­reau idei delirante, halucinatii persistente. Ochii bolnavilor se limpezeau, incepeau sa se simta cu mult mai bine. In locul „mastii nebuniei”, pe figu­ra se rasfrangea pecetea duhovniciei.

In lucrarea sa „Psihiatria si problemele vietii duhovnicesti“, profesorul D. E. Melehov scria:

„Sub influenta pacatului, sufletul omenesc viu, fara sa-si piarda constiinta, traieste simtamantul vinovatiei, al tristetii, al chinului si al necesitatii de a scapa de pacat. Omul credincios merge dupa ajutor la biserica, apeleaza la o persoana cu experienta duhovniceasca. El traieste durere si su­ferinta duhovniceasca, iar cateodata poarta si urmarile fizice ale pacatului.

Prima sarcina a duhovnicului, ca si a psihiatru­lui credincios, este aceea de a pune „diagnosticul duhovnicesc“, adica este neaparata nevoie sa sta­bileasca care componenta a suferintei omului are o cauza duhovniceasca nemijlocita si se poate supune tratamentului duhovnicesc. Trebuie sta­bilit totodata ce anume din suferintele lui repre­zinta manifestare a unei boli sufletesti care isi are cauza in tulburari ale activitatii cerebrale sau a intregului organism, si ca atare cere competenta medicala…

Sau, in fine, bolnavul are tulburari psihofizice ce reprezinta urmari indirecte ale pacatelor personale sau familiale, si atunci are nevoie de combinarea metodelor duhovnicesti de tratament cu cele psihiatrice. In asemenea cazuri, insanatosirea duhovniceasca poate duce la insanatosire psihiatrica si fizica“.

Iata inca o observatie duhovniceasca foarte importanta:admin-ajax.php

Vrajmasul a cazut prin trufie. Trufia este inceputul pacatului; in ea sunt cuprinse toa­te  felurile raului: slava desarta, iubirea de slava, iubirea de stapanire, raceala, cruzimea, nepasa­rea fata de suferintele aproapelui; visarea mintii, lucrarea sporita a inchipuirii, expresia demonica a ochilor, caracterul demonic al intregii fiziono­mii; intunecarea, tanjala, deznadejdea, ura; invi­dia, deprimarea, la multi caderea in pofta tru­peasca; nelinistea launtrica chinuitoare, neascul­tarea, teama de moarte sau, dimpotriva, cautarea de a incheia cu viata si, in fine, lucru ce se intam­pla nu rareori, deplina nebunie. Iata semnele spi­ritualitatii demonice. Insa atata vreme cat ele nu se manifesta cu putere, raman nebagate in seama de multi” (Arhimandrit Sofronie Saharov, „Sfantul Siluan Athonitul).

Fara indoiala, psihiatrul are de inteles inca multe lucruri, trebuie sa-si lamureasca multe pentru a-i ajuta mai bine (duhovniceste si trupes­te) pe bolnavii psihic.

Inca ceva cu privire la psihiatri. Aceasta mun­ca nu este usoara. Statul ofera acestei categorii de lucratori medicali o serie de facilitati sociale (spor de periclitate, zile suplimentare de conce­diu). Cu amaraciune trebuie sa scriu ca despre duhovnicie nu se vorbeste aproape deloc in psi­hiatrie (ca pretutindeni in medicina moderna). Nici cerinte duhovnicesti fata de medicii psihiatri nu exista. De aici si rezultate pe masura. Faptul acesta are repercusiuni negative atat asupra bol­navilor, cat si a medicilor. De exemplu, potrivit datelor publicate, in randul psihiatrilor se intalnesc stari depresive de cateva ori mai frecvent decat la medicii de alte specialitati. Se constata si alte fapte foarte intristatoare: cazurile de compor­tament suicidal (sinucigas) si tentativele reusite de suicid nu sunt, din pacate, fenomene izolate in randul psihiatrilor. Iesirea din aceasta situatie este una singura: intoarcerea la Hristos, imbisericirea, organizarea intregii vieti potrivit poruncilor lui Dumnezeu.

Psihologia pastorala

Dint3724894cnwre toate specialitatile medicale exista una care prezinta mari tangente cu pastoratia. Nu­mele ei este „psihiatrie”. Probabil ca nu vom exa­gera daca vom spune ca, in anii lor de slujire, numerosi preoti s-au intalnit la scaunul spovedaniei sau in alte ocazii cu situatii cand un fiu duhovni­cesc prezenta anumite tulburari emotionale, comportamentale sau de gandire.

Se intalnesc si cazuri de indrumare duhovni­ceasca a unor bolnavi psihic. Şi, in fine, se distin­ge un grup vast de tulburari psihoneurologice de granita (la limita dintre sanatate si boala), a caror raspandire este destul de mare.

Inainte, in institutiile de invatamant duhovnicesc se preda psihiatria pastorala. Actualmente, disci­plina este introdusa iarasi in programele scolare ale anumitor institutii de acest tip.

Psihiatria pastorala tinde sa patrunda in acele sfere ale vietii duhovnicesti care nu sunt califi­cate drept „pacat”, dar se „invecineaza” cu el sau il „imping” pe bolnav la pacat. De pilda, anxieta­tea (daca aceasta este un simptom) nu reprezin­ti un pacat, si totusi poate genera la om conse­cinte grave. Ca rezultat al bolii psihice, sufletul omenesc parca se acopera cu o „ceata”, care trebuie risipita. Un astfel de suflet pierde, cum bine observa un preot, drumul spre Dumnezeu.

Vointa omului slabeste. Povetele pastorale sunt premature, fiindca nu pot fi receptate in mod adecvat de catre suferind. Tratarea unor asemenea suferinte prin mijloace exclusiv asce­tice nu este totdeauna justificata. Aici poate fi loc si pentru ajutorul dat de psihiatru. Este bine daca in parohie exista un medic ortodox. In atare caz, preotul se poate folosi de ajutorul lui. Cunos­tintele de psihiatrie sunt bune si pentru duhov­nic, in asemenea cazuri, psihiatria nu contravine pastoratiei, ci tinde s-o imbogateasca cu anumite informatii. Sarcina preotului este de a-i insufla celui indrumat rabdare si smerenie, de a se ruga pentru el. Sarcina doctorului este aceea de a tra­ta, nadajduind in ajutorul lui Dumnezeu, tulburarile sufletesti folosindu-se de metodele medi­cinei contemporane.

Psihiatrul-psihoterapeut, actionand asupra vo­intei omului, asupra ratiunii si a emotiilor lui, il ajuta sa invinga boala sau urmarile ei. El incearca sa indeparteze simptomele si sindroamele pato­logice manifestate ca tulburari ale sistemului nervos central, cum ar fi depresia, anxietatea, aste­nia etc, aparute nu in urma ispitei vrajmasului, ci din cauze biologice si ereditare. Dupa insanatosi­rea sa (cand aceasta este posibila), omul se in­toarce la starea normala. El poate privi cu lucidi­tate viata si pe sine insusi, poate merge la biseri­ca, se poate ruga, poate lucra spre binele fami­liei si al societatii.

Pe masura insanatosirii bolnavului, ponderea ajutorului psihiatric se va diminua, iar cea a ajuto­rului duhovnicesc va creste. Bineinteles, cele spuse mai sus nu pot descrie decat schematic un domeniu atat de complex cum este psihiatria pastorala.

In lucrarea indrumarii duhovnicesti a enoria­silor bolnavi psihic, preotul trebuie sa-si aduca aminte ca la omul credincios boala se impleteste strans cu religiozitatea lui. Chiar daca sufletul este bolnav, el crede si nazuieste catre Ziditor. In aceste cazuri tulburarile psihice au o serie de particularitati. De exemplu, in vremea depresii­lor, la bolnavi se observa adeseori urmatoarele semne: obsesia parasirii de catre Dumnezeu, deznadajduirea de mantuire, descurajarea pro­funda. Daca aceasta stare sufleteasca tine mai mult de o jumatate de luna, fara sa treaca dupa rugaciune si dupa Sfintele Taine, avem temei sa presupunem prezenta unei boli psihice, si in ata­re situatii ajutorul psihiatrului este foarte potrivit. Sa mai dau un exemplu. In psihiatrie exista un diagnostic, numit „[psihoza] religioasa“. El este pus pe baza datelor care atesta tulburari specifice de gandire. Manifestarile [psihozei] religioase sunt diverse. In unele cazuri, ea arata ca un refuz al obligatiilor sociale. In altele, se prezinta ca ne­glijare a igienei, postire si alte nevointe peste masura, fara binecuvantarea duhovnicului etc. Sta­rile acestea se deosebesc de inselare sau de rata­cirea si lipsa de experienta duhovniceasca si printr-o serie de alte manifestari, care le pun in aceeasi grupa cu alte boli psihice.

Preotul trebuie sa-si dea seama unde este pa­cat si unde este boala. De asta depind numeroa­se particularitati ale ingrijirii sufletului.

Din pacate, unii clerici si-au format parerea ca ajutorul psihiatric este lipsit de finalitate. Bolile sufletesti sunt receptate de ei fie ca rezultat al lu­crarii duhului rau, fie ca urmare a vatamarii sufle­tului de catre pacat. Şi atat.

Experienta arata ca asemenea concluzii ale pastorilor nu imbunatatesc starea psihica a bol­navilor pastoriti. Cateodata vezi cum unii dintre ei se chinuiesc, sufera de pe urma bolii, dar oco­lesc de la o posta cabinetul psihiatrului, chiar daca acesta este ortodox.

Inteleg ca psihiatria este vazuta intr-un mod aparte. Lumea isi aminteste vremurile recente, cand conducatorii comunisti ai statului incercau sa foloseasca psihiatria ca instrument politic pen­tru inabusirea libertatii de gandire. Asta s-a intamplat, nimic de zis. Vreau sa arat totusi, doua lucruri care, dupa parerea mea, sunt indiscutabile.

Primul este prezenta bolilor sufletesti (psihice).

Al doilea este ca majoritatea colegilor mei se straduiesc sa-si indeplineasca cum se cuvine obligatiile profesionale.

De altfel, legea privitoare la psihiatrie garan­teaza libertatile religioase ale bolnavilor psihic. Chiar si psihiatrii se schimba. Astazi intre ei se gasesc din ce in ce mai multi oameni credinciosi.

Odata a venit la consultatie o femeie bolnava, care vreme indelungata nu se putuse hotari daca este cazul sa se adreseze unui psihiatru. Aceasta situatie a si facut-o sa-i scrie staretului arhimandrit Chiril (Pavlov) Unul dintre cei mai cunoscuti Batrani ai Rusiei actuale, duhovnicul Sanctitatii Sale Alexie al II-lea (n. tr.).

Dupa spusele femeii, Parintele i-a raspuns:

Va puteti adresa unui psihiatru, dar trebuie sa va rugati ca Domnul, daca este voia Lui cea sfanta, sa va tamaduiasca boala prin medic“.

Ştiu ca si alti duhovnici cu experienta au binecuvantat tratamentul la psihiatru.

In incheierea acestui capitol, spre ilustrarea celor spuse cu privire la psihiatria pastorala, voi da un exemplu din cartea lui D. E. Melehov Psihiatria si problema vietii duhovnicesti“. Intr-unul din capitole, autorul descrie boala lui Dostoievski si experienta caii lui duhovnicesti.

Fiodor-dostoievski„Un exemplu foarte pilduitor pentru preot de epilepsie ere­ditara este reprezentat de boala lui F. M. Dostoievski: genialul scriitor suferea de epilepsie de la varsta de 15 ani. Era vorba de o forma relativ benigna ca evolutie de epilepsie mixta, cu rare crize si echivalente de criza. Multumita acestui fapt, el si-a pastrat pana la sfarsitul vietii capaci­tatile creatoare, desi suferea de insemnate defec­te ale memoriei. Boala s-a acutizat in anii studentiei, apoi in perioada procesului, a condamnarii la moarte, a anilor de ocna si de serviciu militar.

Sunt o greseala grosolana tentativele naive de a explica boala, de a deduce din boala conceptia despre lume si creatia artistilor sau a oamenilor politici. F. M. Dostoievski a fost un scriitor genial nu multumita bolii, ci in pofida ei. Fiind scriitor autobiografic, el a aratat in creatia sa toata diver­sitatea si caracterul contradictoriu al manifestari­lor si trairilor tipurilor dezechilibrate de persona­litate umana.

Totodata, ca om credincios, a carui credinta a trecut „prin tot cuptorul indoielilor”, a reflectat in diversitatea eroilor sai si propriile tentative de a intelege sensul bolii sale, si experienta luptei cu boala… Printul Maskin si Rogojin din „Idiotul”, chi­pul luminos, smerenia si credinta staretului Zosima si revolta lui Ivan Karamazov, curatia lui Aliosa Karamazov si profunda monstruozitate morala („infernalitatea”) a lui Fiodor Karamazov si a lui Smerdiakov, neinfranata stapanire a impulsurilor si afectelor in Dimitri, alternand cu pocainta adan­ca, de setea izbavirii pe calea patimirilor s.a.m.d… El isi dadea seama de faptul ca este prizonier al bolii sale, si se lupta cu aceasta. Dedublarea este nu numai soarta eroilor lui, dintre care multi pier in lupta cu propriile dubluri. El constientiza si de­dublarea din sine si, spre sfarsitul vietii, a tras con­cluziile experientei sale de lupta cu ea…

Dar Dostoievski si-a pastrat pana la sfarsit pu­terile creatoare, atitudinea critica fata de boala, fata de propriul caracter, si compasiunea vie fata de oameni. Dedublarea a fost tragedia geniului bolnav si a eroilor lui. Insa el si-a pastrat, dupa cum scrie Strahov, „centrul duhovnicesc profund, care defineste intregul continut al mintii si al cre­atiei“, din care iesea o energie ce vitaliza si trans­figura toata creatia lui…

Pe baza acestui exemplu putem trasa, tragand linie si facand suma, atitudinea bolnavului credincios fata de manifestarile bolii sale si liniile funda­mentale de purtare ale preotului ingrijitor de suflete fata de epileptici. Putem distinge doua inda­toriri de baza ale preotului fata de bolnavi: 1) aceea de a-l indemna pe bolnav sa se supuna exa­menului medical si, in caz de necesitate, unui tratament sistematic, si 2) aceea de a-l ajuta pe bolnav sa se lupte cu boala, sa constientizeze in mod critic si sa biruie anomaliile sale de caracter si de comportament. Medicul psihiatru il poate trata pe bolnav in perioadele de psihoza acuta, poate ajuta la diminuarea frecventei crizelor de boala si, in masura posibilitatilor, la prevenirea recidivelor acestora. Rolul duhovnicului este de­osebit de insemnat pentru acesti bolnavi in peri­oadele dintre crize, cand ei constientizeaza chinuitoarele contradictii dintre starile polare de excitatie si deprimare, de luciditate si de manie oarba, de luminare si de intunecare a constiintei, dintre starile polare de bunavointa fata de lume si oameni si de inraire mohorata, irascibilitate, banuiala fata de invataturile moralizatoare…

Comportamentul preotului este definit de in­datorirea generala a pastoratiei: aceea de a ajuta omului sa afle adancul pocaintei, sa refaca per­ceperea duhovniceasca corecta a vietii din suflet­ul omenesc, raportarea corecta la propriul pacat si la propria demnitate nemuritoare de fiinta omeneasca, care este supusa unor incercari atat de dramatice la bolnavi atunci cand dedublarea se manifesta la modul maximal”.

Profesorul D. E. Melehov indica in lucrarile sale ca motiv de a apela la competenta medicului urmatoarele stari psihopatologice:

  • crize isterice, epileptice si mixte
  • scaderea continua a capacitatii de munca, astenia, reducerea progresiva a memoriei si a capacitatilor intelectuale
  • modificarea intensa si progresiva a trasatu­rilor fundamentale de caracter, nemotivata si independenta de conditiile exterioare: dezvoltarea irascibilitatii, racelii, rautatii, cruzimii, anxietatii, instabilitatii emotionale
  • halucinatii vizuale, auditive, olfactive, tactile repetate, senzatii patologice ale pielii, sen­zatie de electrocutare etc.
  • stari profunde si persistente sau care recidi­veaza frecvent de depresie, tristete insotita de deznadejde si mai ales de ganduri suicidale, ori stare de veselie fara motiv insotita de activitate exacerbata si dezordonata, de aflux necontrolat de idei si de supraevalua­re a propriilor capacitati
  • idei obsesive de necontrolat, aflux dezordo­nat de idei, pauze si intreruperi involuntare in procesul logic, senzatii artificiale, „con­fectionate”, idei induse, care apar sub acti­unea curentilor electrici, hipnozei, undelor radio sau indracirii
  • stari intense si repetate de „iluminare”, ve­denii, glasuri ce nu vin din experienta de viata anterioara si sunt straine de structura generala a personalitatii
  • dominatia de neinvins a atractiilor biologice grosolane, a gandurilor hulitoare, straine de nucleul fundamental al personalitatii, senti­mentul persistent al parasirii de catre Dum­nezeu, insotit de deznadejde si de ganduri suicidale.

Cateva definitii

PSIHIATRIA – disciplina medicala ce studiaza clinica, diagnosticarea si tratamentul bolilor psihice

PSIHOTERAPIA – sistem de actiune terapeuti­ca si psihologica asupra psihicului, iar prin psihic — asupra organismului bolnavului

PSIHOLOGIA – stiinta ce studiaza legitatile dezvoltarii si functionarii psihicului ca for­ma aparte a activitatii vitale

PSIHOLOGIA MEDICALĂ – stiinta ce studiaza particularitatile psihologice ale oamenilor care sufera de diverse afectiuni si posibili­tatile de a li se acorda asistenta psihologica

NARCOLOGIA — disciplina medicala ce studi­aza clinica, diagnosticarea si tratamentul bolilor pe care le produce dependenta de o serie de substante, cum ar fi alcoolul, diver­sele narcotice, tutunul etc.

NEUROLOGIA (neuropatologia) – stiinta me­dicala ce studiaza clinica, diagnosticarea si tratamentul bolilor nervoase, cum ar fi ur­marile traumelor coloanei vertebrale si cre­ierului, afectiunile nervilor periferici, atacu­rile vasculare cerebrale s.a.

(din: Dr. Dmitri Avdeev, Cand sufletul este bolnav, Editura Sophia, 2005)

Legaturi:

Din aceeasi carte:

***


Categorii

Dmitri Avdeev, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, Sfantul Luca al Crimeei, Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor (Gadarei)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “PSIHOZA, NEVROZA sau INDRACIRE? Care sunt cauzele posibile ale bolilor psihice?

  1. Sunt si boli psihice, dar exista si cel opus Domnului,care vrea sa piarda pe om cu orice pret.

  2. Am scris mesajele anterioare legate de acest subiect ,ca sa intelegeti prin ce am trecut.

  3. Saracii oameni…in general!

    Cred ca acum, mai mult ca niciodata oamenii sufera…MULT!

    Spunea si Pr.Paisie Aghioritul ca in vremurile astea pacatoase, ”totul s-a transformat intr-un spital de nebuni”; deja vedem lucruri/situatii inimaginabile…capabile sa zdruncine chiar si pe unul duhovnicesc (daca e sensibil asa…ca iconarul din articol) dar-mi-te pe unul DOAR lumesc…care se agata cu dintii numai de lumea asta si-si pune BAZA numai in ea…

    Eu, nu anamitez psihologia, psihiatria si, in special neurologia…care arata cauza suferintei psihologice CARE poate fi endogena ( de natura interna) datorita substantelor din creier (care sunt in dezechilibru….fie in deficit, fie inu exces)- multi crezand ca poti fi bolnav mintal, numai din cauze exogene (exterioare);

    Din ceea ce spunea Pr.Arsenie Boca referitor la bolile psihice, am retinut ca ele apar atunci cand nu acceptam realitatea si, datorita mustrarilor continue de constiinta (in care nu facem PACE cu ea ci, o ingropam in nisip) duce la o parasire a Darului Sf.Duh (ca si in cazul iubirii excesive fata de cineva) ca sa vedem ce inseamna lipsa Sf.Duh din om si, umplerea golului lasat…cu ALTCEVA…

  4. Diferenta – care n-ar duce la conflict si efect contrar in procesul real de vindecare – tine de duhovnicia terapeutului si de CEVA cunostiinte din partea bolnavului (daca nu este irecuperabil si/sau rupt de realitate deja…) in sensul ca, psihologul este bun pentru evaluare (chiar si numa’d.p.d.v. lumesc), tu – ca pacient, potential bolnav – dupa niste teste de caracter, personalitate, in functie de trecutul nerezolvat d.p.d.v. conflictual (cu tine insusti, cu cei din jur) poti sesiza linia de demarcatie in care, psihologul (dupa diagnoza pusa) lipsit de spiritualitate (in sens duhovnicesc) depaseste masura prin prpunerea de practici ce frizeaza ezoterismul sau ocultismul, inclusiv hipnoza…, poti sa-l limitezi in continuarea unui astfel de ”tratament” si sa te marginesti DOAR la multumirea exactitatii diagnosticului, in care te-a facut sa te descoperi si sa descoperi ce s-a intamplat/intampla in interiorul, strafundul tau…care nu-ti da pace;

    Daca – in schimb – nu este deloc religios si chiar alergen la ce inseamna credinta si, mai este si infatuat (usor sau mult 🙂 ) datorita cunostiintelor de care este constient si le etaleaza corespunzator….iar pacientul este la pamant si deja vulnerabil, mai bine zici NU unui astfel de psiholog si astepti cuminte, intreband in stanga si-n dreapta unde/cand poti da de un om al lui Dumnezeu;

    P.S. Am cunoscut/cunosc psihologi, am colegi CHIAR, care au terminat psihologia; referitor la ei, va pot spune ca erau foarte vulnerabili, de O sensibilitate exagerata si cu probleme reale – ce tin de psihologie; dupa ce au terminat facultatea, sunt mai increzatori, mai stapani pe sine (asa par, cel putin…) dar, daca ii iei la bani marunti…iar in continuare Xanax, Cipralex si, nerelegiosi fiind…conflictele interioare tot nu si le-au rezolvat! Au capatat putin staif – probabil in disimulare, in ascundere a propriilor probleme sub o masca de indiferenta, de detasare, de multumire…uneori!

    P.P.S. Interesat din articol este faptul ca reiese cum ca, dintre randurile psihologilor, psihiatrilor…se numara cei cu tentative de suicid, de deprimare…se pare ca este adevarat!

  5. Alta cauza – practicarea vrajitoriei de catre unii din parinti sau rude (de oricare ar fi ea: neagra, alba, veche sau noua :bioenergie, radiestezie…) si care apasa pe nenorocitii de urmasi.

    Partea ”frumoasa” este ca tocmai cei vinovati (vrajitorii) te fac sa te simti tot tu vinovat, in loc sa se auto-culpabilizeze si sa-si puna semne de intrebare…nu spunea Cuv.Macaria ca in vremurile din urma mai toata lumea se va ocupa cu vrajitoria?! Pornind de la ghicitul in orice (chiar si prin consultarea horscopului la televizor, net, carti)…si-atunci, cum sa se (mai) coboare Harul peste tine cand esti cu doua fete?! Una dimineata, alta…seara!
    Sau – drac toata saptamana, Duminica – la Liturghie – inger!

  6. Eu fac parte din tagma nevricosilor, maniosilor…pe ei insisi si/sau pe altii!

    De cate ori se vorbeste despre probleme psihologice, ma duce gandul – brusc! la un banc:

    “Psihopatul este SIGUR ca 1 + 1 = 3;

    Nevropatul STIE ca 1 + 1 = 2 DAR….il enerveaza!”

    Asa si eu, poate si altii…realitatea vremurilor e greu de rumegat, de acceptat!
    Cat discernamant si renuntare (de buna-voie) iti trebuie ca sa-ti menajezi nervisorii…se marseaza TARE prin tembelizor si alte mijloace de comunicare sa-ti induca starea de deznadejde, de lipsa de speranta, de iritare, de neputinta…si ce mai poti face cu un om lipsit de vlaga si cu vointa indoita?! Multe! Din punctul lor de vedere: dupa ce l-ai bagat la murat, il prelucrezi pentru salata de beuf!

  7. Am cerut numai ajutorul bisericii si a medicului.Numai asa m-am vindecat.Nu am fost la vraci, vrajitori, bioenergeticieni.

  8. “De exemplu, in vremea depresii­lor, la bolnavi se observa adeseori urmatoarele semne: obsesia parasirii de catre Dumnezeu, deznadajduirea de mantuire, descurajarea pro­funda. Daca aceasta stare sufleteasca tine mai mult de o jumatate de luna, fara sa treaca dupa rugaciune si dupa Sfintele Taine, avem temei sa presupunem prezenta unei boli psihice, si in ata­re situatii ajutorul psihiatrului este foarte potrivit.”
    O jumatate de luna? In viata duhovniceasca doua saptamani este un timp atat de scurt…

  9. “Dumnezeu respecta intr-atat libertatea cu care El Insusi si-a inzestrat fapturile,incat n-o anuleaza nici macar atunci cand aceasta se intoarce impotriva Lui.
    Prefera sa foloseasca alte moduri de a le atrage din nou,cu multa gingasie,aproape de iubirea Lui.
    Insa diavolul.demonii,vrajitorii,oamenii rai nu vor cu nici un chip sa se schimbe!
    Ei ajung la o asemenea pervertire incat aleg moartea in locul vietii,ura in locul iubirii,durerea in locul fericirii,raul in locul binelui.
    Si toate astea fara o cauza precisa,fara un motiv anume…Mintea li se clatina in fata dimensiunilor irationalului.
    Astfel se distrug de unii singuri,autocultivandu-si aceasta nebuna vanitate care sugruma sufletele.
    Cand omul nu duce o viata conforma cu voia lui Dumnezeu,cand traieste adica impotriva firii sale,in chip pacatos,atunci el se transforma sufleteste.
    Iubirea sa catre aproapele se raceste,devenind treptat dezinteres,eventual ura.
    Omul acesta se iubeste numai pe sine,singura sa preocupare devenind modul in care poate ajunge sa traiasca mai bine,fie chiar si in detrimentul celorlalti:cum sa manance mai bine cum sa-si petreaca timpul cat mai lejer si mai agreabil.
    Nu concepe sa fie lipsit de nimic,nu accepta sa imparta nimic,nu cunoaste satiu in dorinta de a-si procura orice(ceea ce crede el ca-l foloseste),chiar in exces(sau a aplica orice strategie pentru a intemeia o familie cu cineva extem de ravnit,idolatrizat,fara sa-l cunoasca cu adevarat…)
    Nedreptatea care este in aceasta lume nu esta rezultatul lacomiei si rautatii omenesti,ci plata pacatelor…lege divina care se cere neaparat conservata.”
    “Marii initiati ai indiei si P.Paisie”

  10. Cu siguranta ca exista boli psihice si indracire; doua lucruri cu totul diferite.

    Unul dintre parintii filocalici vorbeste despre nebunie (nu indracire) ca despre o purtare de grija a lui Dumnezeu. Daca cineva a ajuns sa-si foloseasca mintea sau viata pentru a sluji diavolului, in lucruri fara folos si are in familie pe cineva care se roaga pt el, pronia divina socoteste ca pt mintuirea acelui suflet este mai de folos sa-si piarda mintile, ca sa intre in rai (adica ceea ce face macar sa fie facut fara de minte, sau sa devina blind, pierzindu-si mintile) decit avind mintea intreaga, sa intre in iad.

    Desigur, sunt mosteniri de familie (boli transmise de la parinti), pacatele parintilor, dezechilibrul unor substante din organism, conditii exterioare care pot favoriza boala. Saracii oameni! Unii dintre ei, cu totul nevinovati. Problema este a celor cu mintea intreaga, a societatii care ii lasa pe unii ca acestia sa fie psihoterapeuti, lideri religiosi (si aici nu ma refer la Parintii Bisericii, ci la toti capii sectelor, bolnavi psihic, care au creat si adunat in jurul lor adepti pt ca aveau o viziune mai “deosebita” asupra Scripturii, provenita dintr-o minte bolnava), sefi – se stie ce face un paranoic cind ajunge sef – etc.

    Pentru ca pe masura ce acestia inainteaza in lucrarea lor (pe masura ce psihoterapeutul bolnav are mai multi pacienti, sau liderul religios stringe mai multi adepti, seful e mai admirat si plin de succese etc) boala se amplifica. Si de aici incepe, spun sfintii Bisericii si lucrarea demonilor, care prin descoperiri mincinoase sporesc acea lucrare. De asemenea, in practicile magice, la inceput acestea sunt facute, de multe ori, din curiozitate – ei, si ce daca dau in carti, sau intorc ceasca de cafea? Dar daca apoi se repeta aceste acte pina ajung o obisnuinta sau creeaza dependenta celui care le practica, iar el aduna adepti sau doreste un cistig mai mare, faima sau altceva, de aici incepe si lucrarea demonilor, care intervin si-i arata ei tot felul de lucruri, pina il duc in iad. Diavolul nu vrea sa nu ai bani sau slava sau altceva. Un singur lucru vrea: sufletul tau.

    Asadar, o boala psihica poate sa ramina boala psihica toata viata, ca o cruce. Dar, in anumite conditii, exista si posibilitatea ca demonii sa intervina la un moment dat, amplificind lucrarea unui astfel de om SAU AJUTINDU-L SA O FACA, chiar si daca uneori nu sufera de boala psihica, cum este cazul unor practicanti ai magiei. ACEASTA LUCRARE A DEMONILOR NU ESTE INSA DEMONIZARE, IN SENSUL CRESTIN, pt ca omul, cu voia lui, a ales sa slujeasca diavolului, iar cazurile de posesie demonica in cazul vrajitoarelor, de ex, sunt destul de rare si prezente mai ales daca ele, la un moment dat, nu mai vor sa-i slujeasca diavolului care atunci intra si le sileste sa o faca. Dar din pacate, am vazut vrajitoare care stiau cui slujesc (in naivitatea mea, am zis sa le fac constiente ca slujesc diavolului:) ) si ca vor merge in iad si continuau sa faca magie.

    Despre posesia demonica:
    1. este vorba de stapinirea sufletului omenesc fara voia omului respectiv, CU SILA de catre diavol, care lucreaza prin acel om din interior (prin Sfintul Botez el este gonit afara si doar de afara ne amageste si ne poate face rau, dar demonizatii, prin stiinta lui Dumnezeu, il au inauntru) chiar si fara vointa acestuia (tipete, voci, face ca animalele, se zbate, se arunca in foc etc etc)

    2. cauze: pacatele personale, pacatele parintilor sau voia lui Dumnezeu (cum i-a spus orbului din Evanghelie ca nu e orb pt pacatele nimanui, ci doar ca sa se slaveasca Dumnezeu prin el)

    3. Singura care il tine in viata pe demonizat, care ii da nedejde, putere si tarie este credinta in singurul care l-a biruit pe diavol, Iisus Hristos, Dumnezeu. Ca o paranteza, de asta parintii filocalici spun sa nu te lupti tu cu diavolul pt ca mai degraba vei fi inselat, ci sa-L chemi pe Hristos in ajutor.

    4. Cei mai multi oameni sunt stapiniti de diavol cu voia lor, prin pacate. Unii insa, fara voie, demonizatii. Imi veti spune care sunt mai rau? Demonizatii simt focul, mirosul, plingerea iadului in aceasta viata si prin asta se pot mintui. Nu sunt opriti de la impartasanie, in vreme ce unii pacatosi sunt opriti. Demonizarea este mucenicie pt ca acesti oameni sufera chinurile iadului in trup fiind, atit cit rezista trupul. Dar aceste chinuri sunt infinit mai mari pentru suflet, care este nemuritor; trupul moare daca se intrece o anumita limita.

    De adaugat ar fi faptul ca nu orice tristete, frustrare, ginduri negre etc sunt boala psihica. Nu orice discutie de exemplu cu o cunostinta care este psiholog este o cerere a sfatului sau parerii. Abuzurile psihologilor in astfel de cazuri sunt impardonabile, chiar daca e vorba de prieteni, sau mai ales. Psihoterapeutii mai ales, au aceasta inclinatie de a face analize si tratamente, presupuneri si diagnostice si cind nu e cazul, incercind sa-i incadreze pe oameni in anumite tipare clinice ale lor doar de dragul jocului de-a stiinta sau … de-a imaginatia. Am vazut acest lucru de multe ori, desi persoanele respective nu cunosteau situatia in ansamblu si erau lipsite de foarte multe date ale problemei pt a-si putea permite sa traga concluzii. Aceasta se intimpla atunci cind initiativa vine din partea psihologului, minat de patimile lui, iar nu de nevoile pacientului.

    Daca psihoterapeutul va vedea in meseria sa numai o stiinta sau o practica clinica, iar NU O CALE SPIRITUALA SAU O RELIGIE, si la asta se va limita, este imposibil sa se imbolnaveasca psihic el insusi sau sa treaca cu practicile in parapsiho sau in demonic. Mai mult, daca e ortodox, ce-l costa sa spuna la spovedanie: parinte, simt ca o iau razna din pricina bolnavilor? Aceasta il va face sa se detaseze oarecum si sa poata lucra cu stiinta sa si mai putin cu imaginatia sau cu patimile (care sunt puteri ale sufletului prost orientate) si il va ocroti de influenta nefasta pe care o pot avea bolnavii asupra sa.

    Despre Avdeev. Vine din mediul rusesc unde avem, pe de o parte, o ortodoxie inclinata spre trairea mistica, ce poate duce la boli psihice (pe cei predispusi), iar pe de alta parte, in sec XX, foarte multe erezii venite din mediul rus, secte, framintari etc. Este un context care trebuie sa ne faca atenti. La fel, in ce-i priveste pe occidentali, care pot usor amesteca ideologii straine in discursul lor.

    E foarte interesanta discutia. Eu insa ramin la parerea ca PSIHOTERAPIA ORTODOXA POATE FI UN VIS, DAR ESTE IMPOSIBIL SA FIE O PRACTICA. Singura metoda de tamaduire a sufletului posibila in ortodoxie este duhovnicia, Sfinta Taina a spovedaniei, prin harul care lucreaza prin preotul duhovnic ce a primit hirotonia si hirotesia, puterea necesare pentru a ierta si dezlega pacatele, care sunt la temelia bolii sufletului. Daca se lucreaza altfel asupra sufletului unui ortodox, pina si tamaduirea poate fi o inselare; de fapt, o cadere dintr-o boala in alta. Nu stiu de ce totusi psihoterapeutii vor cu orice pret sa scoata smochine din maracini, cind stiu ca e imposibil. Bazele teoretice si practice ale psihoterapiei NU SUNT CRESTINE. Asadar, ESTE IMPOSIBIL CA ROADELE APLICARII ACESTEI METODE SA FIE ORTODOXE. Dimpotriva, provoaca mai multa tulburare, mai mult rau unui suflet. De ajutat nu ajuta cu nimic. Se trece de la psiho la parapsiho, deci ajungem in domeniul magiei, care este demonic. In duhovnicie insa, unde lucreaza harul, care este sfint, nu poate fi vorba de inselare.

  11. @ Maria:

    Bine ar fi sa nu ne grabim sa judecam si sa dam sentinte bazate pe stereotipuri sau prejudecati negative despre alte neamuri, intamplator tot ortodoxe. Avdeev este pur ortodox si patristic in gandire. Si e departe de a fi singurul. Avand, asa cum a aratat, sprijinul a nenumarati batrani duhovnicesti cu viata sfanta.

  12. “Cat timp ducem o viata trupeasca si nu ne apropiem de Dumnezeu cu inima,dracii salasiuiesc in noi sub chipul diferitelor patimi:lacomie de mancare si bautura,desfranata aprindere,orgoliu trufie,samavolnica gandire in raport cu credinta,cu Biserica,cu dogmele credintei,rautate,invidie,avaritie,iubire de arginti;trind in acest fel,le facem intocmai voia.
    Cand incepem sa lucram Domnului,cu inima deschisa,cand punem degetul pe rana-ca sa spun asa-,starnindu-i pe diavolii patimilor noastre,atunci ei dezlantuie inversunat razboi impotriva noastra,pun in miscare infernala lor rautate si toate armele pe care au stiut sa si le asigure,adica pasiunea noastra pentru cele pamantesti,pana cand nu reusim sa-i izgonim din noi,sa-i punem pe fuga cu rugaciune sarguitoare si cu impartasirea cu Sf.Taine.
    Intocmai fac si demonizatii.Ei nu se agita atata timp cat nu-i ducem la un loc sfant,dar atunci cand ajung acolo,se isca in ei o putere extraordinara,o pornire rea fata de acel loc sfant,pe care indata incep sa-l huleasca,scuipand si racnind cat ii tine gura.Iata de ce demonizatii scot racnete in biserica in timpul slujbelor,sau cand sunt dusi la Sf. Moaste.Fiindca dracii din ei sunt confruntati cu energii benefice,pe care nu le suporta si care sunt mai puternice decat ale lor si care ii ard,ii inghesuie,ii rezbesc,asa cum li se cuvine,ii gonesc din culcusul lor drag.
    Da-ti seama omule,de mizeria ta sufleteasca si roaga-te cu tarie,statornic,Mantuitorului oamenilor,ca sa te scape de ea.
    Nu crede despre tine: nimic nu ma ameninta,nu ma gasesc in primejdie,n-am trebuinta sa ma rog des si mult,ca sa scap din necaz,fiindca nu ma aflu in el,sau oricum nu-l cunosc.
    Dar chiar acesta iti e marele necaz:ca aflandu-te in el nu-l cunosti:necazul pacatelor tale!
    Rabda cu resemnare totul,ca si cum toate acestea ti-ar fi fost trimise de Dumnezeu pentru pacatele tale,si spune precum talharul cel intelept:”Primit-am pe drept,dupa faptele mele”(Luca23,41)si priveste cu ochii mintii la Mantuitorul care patimeste pe Cruce.”
    “Caci pe cine il iubeste Domnul il cearta si biciueste pe tot fiul pe care il primeste;orice mustrare,la inceput,nu pare ca e de bucurie,ci de intristare,dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii”(Evrei 12,6,11).
    -Sf. IOAN De Kronstadt-

  13. “Omul duhovnicesc se afunda cu mintea si cu inima in Dumnezeu,gaseste in El comoara de cunostinte intelepte,de adevar,de pace si bucurie in Duhul Sfant.
    Omul trupesc se afunda in lumea desfranata si pacatoasa,sau in cea materiala,nu-L vede nicaieri pe Dumnezeu in ea,cauta sa-si nutreasca din ea mintea-i mioapa,robita celor pamantesti,egoismul si orgoliul sau.
    Ca sa poti nadajdui si sa te unesti cu Dumnezeu in vecii vecilor,curata-ti inima!
    Diavolul obisnuieste sa se napustesca asupra noastra cand suntem stramtorati.
    Toate cele materiale sunt supuse stricaciunii.Pacatele,de asemenea,duc la alterarea sufletului si a trupului.Cunoscand acestea,trebuie sa se aprinda in noi nadejdea in cele nestricacioase si netrecatoare.Voi cei ce va dati in vant dupa mancaruri alese,voi ce va faliti cu imbracaminte luxoasa,cu case pompoase si cu averi,stiti oare ce faceti?VA JUCATI CU BALOANE DE SAPUN!
    Dispretul fata de de creatura este dispretul fata de Creator.
    De aceea nu-ti este ingaduit sa spui vorbe precum:acest om imi este antipatic,desi s-ar putea sa fie un om de treaba.
    Ar fi un dispret diavolesc fata de creatura lui Dumnezeu,o marsavie draceasca.Tine minte ca orice om este chip al lui Dumnezeu si ca maretia omului sta in inima lui.Omul cauta fata,Dumnezeu cauta inima.
    Adu-ti aminte cat mai des ca raul este in tine,nu in oameni.Nutrind o asemenea convingere,vei putea tine piept multor pacate si patimi.
    Nenorocirea noastra consta in faptul ca punem pe seama altora raul din noi!
    Viata crestinului trebuie sa fie o permanenta veghe asupra noastra,asupra inimii noastre,fiindca nu trece o clipa ca vrajmasii nevazuti sa nu fie gata sa ne sfasie.Cu fiecare minut fierbe in ei mai mult rautatea impotriva noastra.
    De aceea, nu dospi in inima rautate fata de nimeni si de nimic,nu dispretui pe nimeni sub nici un pretext.”
    -Sf.IOAN de K.-

  14. Foarte buna aceasta analiza Dr. Dmitri Avdeev dpdv, medical

    Totusi s-ar pune intrebarea care ar fi diagnosticul psihiatrului, fie el si ortodox, daca ar intalni un “nebun pentru Hristos” l-ar putea recunoaste oare, ori l-ar incadra la „schizofrenie paranoidă cu delir mistic” ?!

    Din pacate psihiatri ca Dimitri Avdeev sunt o minoritate.
    Majoritatea psihiatrilor vad in cei religiosi (nu ma refer aici la figurantii din Biserica ci la crestinii autentici) niste oameni paranoici sau cu grave probeleme de comportament.

    Asadar crestinul nu trebuie “sa-si adapteze” comportamentul in conformitatea cu “standardele” lumii se azi ci ele trebuie sa se raporteze la invataturile Evanghelice si ale Bisericii in general

    Pana la urma ce treaba are Hristos cu “lumea” sau ce insotire este intre Hristos si printul veacului acestuia…cum am zice “ce învoire este între Hristos şi Veliar”

    Lumea in intelesul evanghelic ca si lumea de atunci ca si lumea de azi stim noi in ce se scalda…

  15. Cauzele maj bolilor psihice nu prea pot fi demonstrate dpdv stiintific, ci sunt mai mult presupuse, (asa cum este cancerul de pilda)…genetice, metabolice, de mediu etc., chiar si teoria cu neurotransmitatorii ramane numai la nivel de teorie stiintifica. Faptul ca si clasificarea lor are la baza alte criterii decat in cazul bolilor organice – se definesc bazat pe simptome/manifestari/aparitie ci nu pe cauza.
    Unele boli psihice sunt resultatul bolilor organice.
    Un lucru interesenat – la schizofrenici de pilda, “ceva” sa petrece cu copilul in timpul sarcinii; cu claritate nu putem spune ca stim prea multe.
    Asta poate si din neajunsurile cu care stiinta opereaza astazi, ca in studii se cam ignora partea spirituala si mai niciodata nu se analizeala religiozitatea sau lipsa ei intr-o familie, mediu in care creste copilul, etc., iar “vina” se arunca aproape exclusiv pe acesti hormoni care la un moment dat incep sa isi faca de cap.
    Asa se sustine de pilda (prin “cercetari” recente) ca si homosexualitatea are o componenta genetica plus de mediu, bazat pe comportamentul gemenilor identici care au fost studiati si al parintilor.

    Cert este ca nu exista boala ci exista bolnavi iar oamenilor nu li se pot pune etichete (astia sunt indraciti, ceilalti sunt din fire, etc). Cauzele pot fi multiple.

    Personal cred ca fiecare om este unic si vine in lumea asta cu un anumit bagaj, este asezat/creste intr-un mediu (mai iubitor sau mai hostil) si este intr-o permanenta devenire iar peste toate se aseaza pronia divina care il face sa fie ceea ce este la un anumit moment pe care noi il observam.
    Slava Tie Doamne ca ne-ai aruncat in aceasta vale a plangerii ca sa tanjim dupa patria cea cereasca.

  16. multumim pentru acest material . e foarte bun si ar trebui cunoscut de toti oamenii.

  17. Pingback: Anturajul ca o troaca de porci. URACIUNEA si OTRAVA VORBELOR MURDARE sau DESARTE. Puterea de corupere a tovarasiei pacatoase. TERIBILUL AVERTISMENT IMPOTRIVA PARTASIEI CU PACATUL -
  18. As dori mai mult respect pentru psihiatri si psihologi, cei care nu au studiat in acest domeniu nu au cum sa se pronunte pe un site de spiritualitate, ar fi mai bine sa se limiteze doar la acest domeniu, cel de spiritualitate. Cei care se lauda ca au prieteni sau colegi, psihologi sa nu arunce cu piatra, sa vada intai barna din ochii lor.Un psihiatru munceste 6 ani de medicina pentru a fi un bun specialist, apoi se perfectioneaza in munca sa cu bolnavii, sunt singurii care pot da medicatie in bolile psihice.Nu au satisfactia unui medic de familie, care a dat un medicament si bolnavul care a avut gripa s-a vindecat. Ei pot da medicatie toata viata unui pacient si acesta sa nu se vindece niciodata.Psihiatria este un domeniu foarte greu, cine isi iubeste meseria, are grija sa nu aduca propriile probleme, in domeniul sau. Este o diferenta foarte mare intre bolile psihice si demonizare, un bun specialist va face diferenta.

  19. Eu am suferit multi ani de atacuri de panica, agorafobie, claustrofobie, anxietate si toate derivatele lor, am trecut pe la terapiile alternative ca reiki si yoga si m-am vindecat intr-un final cu ajutorul credintei, scriind o carte despre tot drumul meu …. Poate ajute pe cineva – Din intunericul tulburarilor psihice catre Lumina Vindecarii
    Cum am depasit depresia, anxietatea, atacul de panica si agorafobia, trecand de la reiki, yoga si curentul new-age spre adevarata credinta -Izabelle Grigoriu

    Prezentare:
    „Cele mai grele boli sunt bolile de nervi. Mor nervii şi te trezeşti slăbănog, tremurând de nu te mai poţi opri, sau bolnav la casa de nebuni. Nu e boală de moarte, dar nici leac nu are. Şi cine distruge nervii? Iată cine, spun doctorii: beţia, curvia şi bolile ei, mânia sau furiile şi supărările peste măsură. Deci feriţi-vă de acestea, că ele omoară milioane de firişoare (celule) nervoase, care nu se mai refac în veac. Toate celulele se refac, afară de celula nervoasă.” – Părintele Arsenie Boca

    „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.”- (Psalmul 50:15). Nu trebuie decât să ne recunoaştem neputinţele şi să ne abandonăm în braţele protectoare şi pline de iubire ale Creatorului. De restul şi de minunile care ni se vor întâmpla, se va ocupa El. Eu sunt dovada vie! – Autoarea

  20. Pingback: CUM NE PUTEM ASEMANA CHIPULUI DIAVOLULUI? “Asa cum cel demonizat umbla fara nicio haina pe el, asa si noi… daca avem un gand rau despre cineva, ii dam drumul cu usurinta, nu mai acoperim cu nimic“. RACNETUL TERORIZANT AL DEMONULUI si 
  21. Referitor la acesti factori..Pentru inceput imi cer scuze daca nu am sa scriu corect gramatical(poate pe unele persoane le derajeaza).La mine a inceput de pe la varsta de 15 ani cand simpteam un al doilea eu,pur si simplu persoana pe care o cunostea parintii,prietenii era uneori schimbata;incepeam sa simpt o uriasa furie interioara doar ca pe atunci ca si copil nu stiam care sa fie problema.La scoala am fost intotdeauna primul din clasa avand o foarte buna memorie vizuala,eram apreciat de toti colegii.. Dar cu timpul acel exces de furie a disparut,eram o persoana normala care avea foarte multi prieteni,un job,intr-un cuvant o viata frumoasa..Cu ceva timp in urma alaturi de cativa prieteni dupa cateva ore petrecute cu ei,in drum spre casa reapare acea furie interioara: spuneau ei ca nu eram eu,nu ma recunostreau ,nu puteau sa vorbeasca cu mine si nici macar sa ma atinga nu reuseau… eu nu stiam absolut nimic de cele petrecute. Am incercat sa meditez asupra problemei dupa ce a urmat si a doua oara aceiasi criza de nervi(eram la bunicii iar cand m-am intors acasa din spusele lor,vroiam sa ma duc la o intersectie si povesteam de nustiu ce forte ale binelui si ale raului care se lupta) (a doua zi dupa ce m-am trezit la fel,nu imi aduc aminte de absolut nimic,doar ca imi simpteam corpul de parca ar fi fost ars tot,si aveam o uriasa durere de cap)… de atunci intotdeauna noaptea ma simpt urmarit,privit … iar eu nu stiu ce mi se imtampla….Daca cineva ar putea sa imi dea un mic indiciu referitor la ce am scris, m-ar ajuta sa gasesc un raspuns la problema mea.. pentru ca mi se intampla din ce in ce m-ai des..

  22. Pingback: LUCRAREA DEMONILOR IN SUFLETELE NOASTRE. Forme de manifestare a indracirii si CUM PUTEM LUPTA CU INFLUENTELE DIAVOLESTI | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: RAZBOIUL NECONTENIT CU “STAPANITORUL ACESTEI LUMI”: “De partea cui sunt, intr-adevar: a lui Hristos ori a diavolului?” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: “Ce ar trebui să facă o persoană care a reuşit să învingă un obicei păcătos?” CUM SE POATE INTOARCE DUHUL NECURAT IN OM, IMPREUNA CU ALTE SAPTE DUHURI MAI RELE? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate