INTRISTAREA SAU DEPRESIA – DUHUL “UCIGASULUI DE OAMENI DINTRU INCEPUT”. CARE ESTE GRAVITATEA PACATULUI SINUCIDERII? Raspunsurile psihiatrului ortodox D. Avdeev

23-07-2010 Sublinieri

“90% din sinucigasi fac ultimul lor pas sub inraurirea nemijlocita a duhurilor ucigase de oameni dintru inceput (In. 8,44). Si propriu-zis, mai fiecare sinucidere este ucidere a omului de catre demon cu mainile omului insusi”.


Depresia nevrotica

O parte insemnata a starilor depresive sunt urmare a felului pacatos de viata, urmare a actiunii distructive a pacatului asupra sufletului omenesc. Aceste cuvinte sunt valabile in primul rand pentru depresiile nevrotice, care, precum vom arata mai jos sunt inrudite cu patimile pacatoase ale intristarii si trandavirii.

In “Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, adoptate la Sinodul Arhieresc jubiliar (Moscova 13-16 august 2000) se spune printre altele:

”Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generate de catre pacat a naturii umane. Distingand in structura personalitatii nivelurile duhovnicesc, sufletesc si trupesc de organizare, Sfintii Parinti faceau distinctie intre bolile dezvoltate de la natura si cele provocate de lucrarea demonica sau de patimile care l-au inrobit pe om”.

Depresia nevrotica este la baza sa duhovniceasca o stare psihopatologica ce s-a dezvoltat in urma patimilor trandavirii si intristarii, „care l-au inrobit pe om” — iar orice patima este „atatata” si mai mult de catre draci, care afla in sanul lor adapost.

Stiinta cunoaste multe lucruri despre aparitia tulburarilor depresive, insa in mediul savant nu se accepta sa se vorbeasca despre pacat, desi cauza multor forme de depresie este tocmai el, fapt despre care dau marturie Sfintii Parinti intreaga experienta ascetica a Ortodoxiei.

Cu mult inainte de observatiile stiintifice psihiatrice privitoare la provenienta depresiei nevrotice, Sfintii Parinti au descris foarte exact aceasta boala sufleteasca, numind-o „patimi pacatoase ale trandavirii si intristarii” – asa incat in acest caz diagnosticului medical ii corespunde un „diagnostic” duhovnicesc.

Depresia este un semnal sui generis al sufletului, prin care acesta isi arata starea nenorocita – insa nu plans petru pacate, ci chin al sufletului nepocait,caruia demonii ii soptesc: „Totul merge prost, n-ai de ce sa mai tragi nadejde…”

Nevroza depresiva incepe cel mai adesea din pricina problemelor de viata. Dispozitia omului se inrautateste, nimic nu-i mai aduce bucurie, totul il enerveaza; cade in posomorare, in intristare, tot ce il inconjoara apare intr-o lumina intunecata. Foarte adesea stari de acest fel apar pentru ca „nu mi-a iesit in viata cum am vrut: nu mi s-au infaptuit dorintele, a avut loc un anumit conflict, cineva m-a jignit”, s.a.m.d.

Nu orice intristare e insa pacatoasa. In zilele de amaraciune, in clipele de intristare omul devine „mort” fata de multe miscari pacatoase ale sufletului sau. Iubirea de cinstiri, de bani, de placerile simturilor trec pe planul al doilea in astfel de perioade ale vietii. La bucurie, omul uita de sine; la necaz isi intoarce gandurile, vrand-nevrand, spre sine insusi, isi constientizeaza pacatosenia tot mai profund.

Daca aceasta nu se intampla, daca intristarea este „de dragul intristarii” iar pocaintei i se substituie „autocanibalismul” nevrotic, care in afara de distrugere nu ofera sufletului nimic, este evident ca a avut loc o falsificare. O astfel de intristare mincinoasa este patima pacatoasa.

Bineinteles ca minciuna, clevetirile josnice si jignirile nu aduc bucurie sufletului, dar daca omul este cu desavarsire zdrobit de ele si ramane vreme indelungata intr-o dispozitie trista sau, mai mult, intr-o stare de deznadejde, de pierdere deplina a stapanirii de sine, a nadejdii in mila lui Dumnezeu si a credintei in sfintenia Purtarii de grija dumnezeiesti pentru om, aceasta nu mai este nicidecum o stare crestineasca a sufletului, ci este deja pacat. In atare caz, si cel viclean atat asteapta, ca omul sa calce stramb si sa se arunce in prapastia trairilor sufletesti apasatoare si a deznadejdii.

Intristarea este intotdeauna parere de rau (pentru ceea ce s-a pierdut, pentru ceea ce nu s-a implinit (s.a.m.d.), iar trandavirea este precedata mai mereu de lenevie, nelucrare, iubire exagerata a confortului, iubire de sine.

Sfantul Ierarh Ignatie (Briancianinov) defineste patimile pacatoase ale trandavirii si intristarii in urmatorul mod:

INTRISTAREA = amaraciunea, mahnirea, curmarea nadejdii in Dumnezeu, indoirea de fagaduintele dumnezeiesti, nemultumirea fata de Dumnezeu pentru cele ce se intampla, putinatatea de suflet, nerabdarea, nemustrarea de sine, supararea tinuta impotriva aproapelui, cartirea, lepadarea de crucea propriului destin, incercarea de a te cobori de pe ea.

TRANDAVIREA = lenevia la orice fapta buna si mai ales la rugaciune, parasirea pravilei bisericesti si a celei de chilie, nepasarea, lipsa de evlavie, odihnirea peste masura prin somn, prin zacere si prin rasfatul de tot felul, umblatul din loc in loc, grairea in desert, glumele desarte, purtarea profanatoare, uitarea propriilor pacate, uitarea poruncilor lui Hristos, robirea de catre ganduri, lipsa fricii de Dumnezeu, impietrirea, nesimtirea, deznadajduirea.

Dupa cum afirma Sfintii Parinti, intristarea vine atunci cand o patima nu s-a vazut satisfacuta: de pilda, cand omul nu a primit suma de bani pe care o voia, cand simtamintele i-au fost respinse de aleasa inimii lui, cand nu a fost avansat la serviciu de multa vreme s.a.m.d.

Patimile pacatoase sunt legate intre ele si se influenteaza intre ele. Astfel, trufia si slava desarta sunt „sustinute” de lacomia pantecelui si de curvie, iar toate aceste patimi sunt in acelasi timp legate de iubirea de bani. Rezultatele acestei “tovarasii” sunt: mania, intristarea, trandavirea — vorbind metaforic, sindromul „corabiilor inecate”. Trandavirea, intristarea il pandesc pe cel ce n-a dobandit credinta tare in Dumnezeu. Aceste patimi stapanesc adeseori in sufletul celor care, lepadand Cerescul, s-au lipit cu tarie de pamantesc. Altfel spus, la temelia sa adanca depresia nevrotica este urmare a necredintei in mantuitoarea Purtare de grija a lui Dumnezeu. In atare caz, necazurile si suferintele sunt pentru om ceva respingator, absolut inutil. La drept vorbind, aceasta este urmarea logica a filosofiei hedonismului, a vietii „dupa propriul plac”, spre care nazuiesc foarte multi oameni.

Preasfintitul Varnava (Beliaev) remarca pe aceasta tema:

„Exista in stiinta despre mantuire o lucrare care il duce pe om la Dumnezeu pe cea mai scurta cale. Este vorba de intristarea pentru pacate, de intristarea dupa Dumnezeu… experienta si suflarea harului in inima dau incredintarea ca rugaciunea cu lacrimi fierbinti de pocainta in singuratate este singurul mijloc de mangaiere. Ce-i drept, la inceput se varsa lacrimi amare, corozive, dar mai apoi se simt usurare, bucurie, luminare. Cu cat inainteaza omul mai mult pe calea mantuirii, cu atat i se salasluieste veselia mai mult in suflet; plangi, curg lacrimile siroaie, dar in inima e tot mai senin si mai cald. Minunat lucru! Nepatrunsa lucrare a harului!…

Exista insa si alt plans, si alta intristare. Impatimita modei plange fiindca nu are noua palarie de primavara si ca i s-au demodat ghetele, ca „cutare” a inceput sa o curteze pe „cutare”, iar „cutare” e mai frumoasa ori mai fericita decat ea; tanarul se intristeaza pentru putinatatea banilor de buzunar pe care ii poate cheltui pentru placeri; sotia plange din orgoliu ranit pentru ca sotul o insala, iar sotul, la randul sau, pentru ca are insuccese la serviciu; medicul, inginerul, avocatul – toti sunt nemultumiti pentru ca nu castiga destul, oricat ar avea li se pare putin; comerciantul cade in deznadejde pentru o paguba suferita, si asa mai departe, si asa mai departe. Toti plang si se intristeaza chiar cand traiesc in lux si in bogatie, dar lucruri stricacioase sunt acestea pentru care ei se dau de ceasul mortii. Nu au ceva sau pierd ceva, si se intristeaza. Uneori de pe urma acestei intristari se ofilesc, se imbolnavesc si chiar mor. Aceasta intristare este draceasca. Vrajmasul neamului omenesc este cel care o insufla. Se chinuie, geme omenirea, incearca sa-si faca viata lipsita de intristare, dar fara Dumnezeu nimic nu poate”.

In lucrarea sa fundamentala „Bazele artei sfinteniei”, episcopul Varnava a face o fina analiza duhovnicesc-psihologica a temei abordate. Iata cateva extrase din aceasta lucrare.

“Dintre toate cele opt capetenii ale rautatii, duhul trandavirii e cel mai rau, zice Sfantul Ioan Scararul. Intr-adevar, impotriva fiecarei patimi slujeste drept doctorie virtutea potrivnica ei (de pilda, impotriva lacomiei pantecelui – infranarea, impotriva iubirii de avutii – neagonisirea, impotriva trufiei – smerenia s.a.m.d.), dar impotriva trandavirii nu exista o astfel de virtrtute speciala. Iata de ce la Sfintii Parinti ea e numita uneori „moarte atotpierzatoare”, intrucat cere puteri multe pentru a se tamadui si atrage dupa sine toate pacatele si mii de rele, mergand la mireni pana la lepadarea insasi ideii de mantuire personala, iar la monahi pana la dezbracarea mantiei si intoarcerea in lume. In schimb, nici una dintre patimi nu li aduce nevoitorului atatea cununi ca trandavirea. Tocmai in lupta cu aceasta patima se cunoaste cum slujeste omul lui Dumnezeu – fara fatarnicie sau cu lenevie si nepasare, si plata este pe masura.

Cand, unde si cum navaleste asupra omului duhul trandavirii?

Despre o anumita vreme a navalirii se poate vorbi numai in cazul monahilor-sihastri. Pe timpul vechilor Parinti ai pustiei, vrajmasul ii ispitea de obicei in jurul amiezii, cand soarele se afla la zenit si din pricina caldurii pe care incepea sa o respire pustia, era firesc ca mintea si trupul sa slabeasca. Mai ales dupa o noapte fara somn, petrecuta la rugaciune. Iar pana la intarirea cu hrana mai era mult, pentru ca o gustau numai spre seara, dupa apusul soarelui. Atunci, dracul aducea asupra lor trandavirea, teama ca ostenelile lor sunt zadarnice, teama ca se vor imbolnavi si nu va fi cine sa-i ajute la batranete, sila fata de salasul lor, de multa vreme inmiresmat cu rugaciunea, care, pasamite, n-ar mai aduce nici un folos. Tocmai de acest demon il indeamna Domnul pe nevoitor sa nu se teama, graindu-i prin prorocul: Nu te vei teme de frica de noapte, de sageata care zboara ziua si de dracul cel de miazazi (Ps. 90, 5-6). In ce-i priveste pe mirenii pacatosi, care traiesc dupa voia lor si cum ii taie capul, care dorm bine, se imbuiba de dimineata si la amiaza se intaresc iarasi cu hrana, dracul trandavirii navaleste asupra lor in diferite momente si in legatura cu alte imprejurari. Exista insa cazuri cand dracul lucreaza cu aceeasi ravna si cu stricta „punctualitate” ca si in cazul dinainte…

Odata ce a navalit asupra omului, dracul trandavirii isi intrebuinteaza toate mijloacele pentru a-l departa de lucrarea cea buna, si merge in directiile aratate la inceputul acestui articol.

Intristarea

Ce este intristarea?

“Intristarea este piedica in calea a tot binele”, spune Sfantul Nil Sinaitul.

“Cand duhul rau al intristarii pune stapanire pe suflet” — citim descrierea lucrarii acestei patimi la Cuviosul Serafim de Sarov, „atunci, umplandu-l de uscaciune si neplacere, nu-l lasa sa faca rugaciune cu osardia cuvenita, il impiedica sa se indeletniceasca cu citirea Scripturilor cu luarea-aminte cuvenita, il lipseste de blandete si de seninatate fata de frati si naste scarab fata de orice impreuna-vorbire: pentru ca sufletul plin de intristare, facandu-se ca nebun si iesit din minti, nu poate nici sa primeasca linistit sfat bun, nici sa raspunda cu blandete la intrebarile ce i se pun. El fuge de oameni ca de niste pricinuitori ai tulburarii sale, si nu pricepe ca pricina suferintei e inlauntrul sau…”

De unde vine intristarea?

Intristarea este de obicei urmare a gandurilor manioase ori a nereusitei de a satisface o oarecare patima. Ca atare, cel ce isi va birui poftele si patimile va izgoni pentru totdeauna din inima sa si intristarea. Astfel, cel infranat nu se va intrista ca a ramas fara pranz, cel feciorelnic – ca nu i-a reusit fapta murdara la care se gandise intr-o clipa de intunecare a mintii, cel nemanios – ca n-a avut prilejul sa se razbune, iar cel smerit cugetator – de lipsirea de cinstiri din partea oamenilor. Cel neagonisitor nu se va amari nici daca ramane fara ultima letcaie…

Cu oamenii patimasi se intampla insa ca intristarea vine asupra lor fara vreo pricina vazuta. Atunci, zice Cuviosul Ioan Cassian,

“prin inraurirea subtire a vrajmasului suntem supusi unui asemenea necaz ca nu putem sa primim cu obisnuita placere nici macar cercetarea (vizita) oamenilor la care tinem si a rudelor noastre, si orice ne-ar spune acestia intr-o discutie cuviincioasa ni se pare ca vine la vremea nepotrivita si ca e de prisos...”

Totusi, aceasta dovedeste numai ca intristarea nu-si are intotdeauna pricinile in surse exterioare. Nu. Inauntrul nostru, in adancul inimii, stau semintele ascunse ale patimilor, care, indata ce se revarsa asupra sufletului ploaia ispitelor, dau indata mladite si roade. Ca atare, trebuie spus din nou ca daca am fi nepatimasi nu doar pe dinafara, ci am avea adevarata liniste in suflet, nici un fel de uneltiri ale dracului intristarii n-ar putea avea inraurire asupra noastra. Pamantul inimii, uscat de post, de privegheri si de rugaciuni, n-ar putea sa mai primeasca semintele patimilor insuflate de catre draci.

De aici reiese ca nu trebuie sa fugim de oameni cu scopul de a evita intristarea. Ce-i drept, nu poate sa scape de tulburare omul care traieste in lume si intra mereu in contact cu persoane care li sunt cu desavarsire straine ca duh, stapanite nu doar de patimi, ci uneori chiar de dracii insisi. Dar gandul ca simpla schimbare a locului aduce usurare este gresit. Schimband mediul, omul schimba doar pricinile care-i starnesc patimile. Nu asta ii trebuie, ci rabdare si inca ceva, de care vom vorbi mai jos. Daca omul va avea rabdare si, indeobste, curatia inimii va fi in stare sa spuna impreuna cu prorocul David: cu cei ce urau pacea eram facator de pace (Ps. 119). Atunci se va impaca lesne nu doar cu oamenii, ci si cu fiarele salbatice, si acelea il vor cinsti, dupa cuvantul Scripturii: fiarele cele salbatice vor avea pace cu tine (Iov 5, 23).

Ucigaşii întristării

S-a zis deja ca intristarea se hraneste pe socoteala existentei patimilor in om. Indeparteaza din tine impatimirea de lucruri, de pofta, de lacomia pantecelui, si nici o intristare nu va mai fi vreodata in tine. Pot fi aratate insa si mijloace pozitive, care taie din radacina aeeasta patima, in special rugaciunea, milostenia si neagonisirea.

Omul sufera, se chinuie din pricina intristarii, sufletul lui tanjeste. Si iata ca se duce la doctor. Acesta ii prescrie preparate care il calmeaza si il imbunatatesc dispozitia sufleteasca, usurandu-i in mod artificial suferintele – dar tratamentul, dupa cum remarca pe buna dreptate medicul ortodox V. K. Neviarovici, in multe cazuri nu vindeca deloc sufletul bolnav si prin el omul este doar indepartat de suferinte, care au mai intotdeauna un sens terapeutic, din punct de vedere duhovnicesc. Subliniem ca aici este vorba despre depresia nevrotica. In depresia endogena tactica este alta.

Forma nevrotica a tulburarilor depresive este legata in modul ce mai direct de starea morala a omului. Desigur, eu, ca medic, usurez suferintele pacientilor prin medicamente, discutii si prin simpla compasiune omeneasca — dar satisfactia la consult vine numai atunci cand convorbirea se poarta despre suflet, despre credinta, despre pocainta. Cu acordul pacientului si la dorinta lui, incercam sa gasim simptomelor bolii o apreciere de pe pozitii duhovnicesti.

Singura cale corecta spre vindecarea de nervozitate, de trandavire, de intristare si spre dobandirea pacii sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea vietii dupa poruncile lui Dumnezeu. Pentru om, principalul este sa inteleaga sursele pacatoase ale firii sale psihice, sa constientizeze profund neputinta sa, sa urasca pacatele demonice ale trufiei, slavei desarte, maniei, trandavirii, minciunii, curviei si sa doreasca sa se schimbe, sa se intoarca spre Domnul cu nefatarnicie si pocainta.

Adevarata cauza a tulburarilor depresive consta de regula in pacatele savarsite de catre om. Sfintii Parinti considerau ca la baza tuturor suferintelor sufletesti sta trufia. Ca atare, pentru a scapa de depresia nevrotica, omul trebuie sa se straduie pentru dobandirea smereniei. Nivelul ridicat de pretentii care nu se infaptuiesc in viata, conflictul intre dorinta si realitate lasa totdeauna in suflet simtamantul frustrarii, intristarii, amaraciunii, supararii. Absolut indispensabil pentru fiecare crestin este mersul la slujbe, mai ales in zilele de duminica si de praznic, precum si participarea la Tainele Bisericii. In rugaciunea pe care preotul o citeste inainte de spovedanie exista cuvintele acestea: De vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat. De Sfintele Taine trebuie sa ne apropiem cu frangere de inima, cu credinta adanca si cu nadejde in mila lui Dumnezeu.

Trebuie neaparat ca omul sa citeasca Sfanta Scriptura, mai ales Evangheliile, si sa implineasca poruncile lui Hristos, ce sunt cuprinse acolo. Un ajutor pe nepretuit il ofera literatura patristica. O mare bucurie aduc crestinului faptelor bune, grija pentru aproapele.

Sa pastram in inimile noastre minunatele si marile cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel: Pururea bucurati-va, neincetat rugati-va. Intru toate multumiti, caci aceasta este voia lui Dumnezeu intru Hristos Iisus pentru voi (Tes 5, 16).

Pacatul sinuciderii

La sfarsitul capitolului despre depresia nevrotica este potrivit sa vorbim despre greul pacat al sinuciderii, pentru ca tocmai trandavirea si deznadejdea sunt premergatorii acestui pacat cumplit. Care sunt cauzele sinuciderilor? Punctul de vedere al medicilor este urmatorul: majoritatea covarsitoare a sinucigasilor sunt sanatosi din punct de vedere psihic. Sinuciderea este o criza a personalitatii. Factorii sociali nu au aici nici o insemnatate hotaratoare: este vorba de o problema spirituala. Arhiepiscopul Ioan Sahovskoi scrie:

Sarmani patimitori, sinucigasilor!.. Voi n-ati primit rascumpararea prin scurtele suferinte curatitoare de pe pamant, suferinte dulci pentru cel care le imbratiseaza – o, mult mai dulci decat placerile nalucite de dorul carora ati murit. Da, statea in puterea voastra ceea ce v-a soptit puterea raului, care atunci n-avea nici o stapanire asupra-va, dar tot in puterea voastra statea si sa nu faceti asta. In puterea voastra statea sa stiti ca Dumnezeu exista, ca El nu-i doar expresia cea mai inalta a Dreptatii mai presus de intelegerea noastra, ci chiar mult mai mai mult decat toate aceste firave conceptii omenesti. In puterea voastra statea sa intelegeti ca Dumnezeu nu poate sa dea Cruce si sa nu dea puteri, ca in puterea voastra statea sa va intoarceti la Dumnezeu, sa va mantuiti prin chemarea (nemincinoasa) a Numelui Sau…”

Inainte de sinucidere, sinucigasii nu stiu deloc ca in preajma lor sta duhul rau, nespus de scarbavnic, care-l sileste sa isi ucida trupul, sa sfarme pretiosul „vas de lut”, care pazeste sufletul pana la soroacele hotarnicite de Dumnezeu. Si sfatuieste acest duh, si indeamna, si staruie, si sileste, si-l inspaimanteaza cu toate spaimele, doar-doar va apasa omul pe tragaci sau va sari pe fereastra, fugind de viata, de chinul sau cel nesuferit… Omul nici nu gandeste ca „chinul nesuferit” nu este de la viata, ci de la cel de unde: vin si toate gandurile care „dau temei” uciderii de sine. Omul crede ca el le cugeta pe toate, si ajunge la concluzia sinucigasa — dar nu cugeta el deloc, ci prin gandurile lui vorbeste cel pe care Domnul l-a numit ucigas de oameni dintru inceput…

Omul nu face altceva decat sa-si dea in mod inconstient acordul la propunerea diavolului, sa ia asupra sa, fara sa vada asta, pacatul diavolui lui, sa se uneasca cu pacatul si cu diavolul… Un singur cuvant de rugaciune cu pocainta, un singur semn al mantuitoarei Cruci, facut macar in gand, si o singura privire cu credinta catre ea — si paienjenisul raului este rupt, omul este mantuit prin puterea lui Dumnezeu de pieirea sa… Doar o scanteie mica de credinta vie si de credinciosie fata de Dumnezeu – si omul e izbavit!

Dar nu toti oamenii care s-au izbavit uciderea de sine sau de un alt pacat pricep ca in preajma lor statea sau poate ca sta inca ori se apropie de el cateodata) scarbosul duh rau, fiinta pe care o descopera doar sensibilitatea duhovniceasca si luarea-aminte duhovniceasca ascutita! Nici pe departe nu-si dau seama toti oamenii (fie crestini) de lucrarile si manifestarile duhurilor rele, despre care cu atata putere si limpezime uimitoare vorbeste cuvantul lui Dumnezeu. 90% din sinucigasi fac ultimul lor pas sub inraurirea nemijlocita a duhurilor ucigase de oameni dintru inceput (In. 8,44). Si propriu-zis, mai fiecare sinucidere este ucidere a omului de catre demon cu mainile omului insusi.


Autoasistenta duhovniceasca

Foarte importanta este pentru autoasistenta psihologica aprecierea corecta de catre bolnav a pricinilor propiiilor caderi (dupa W.K.Neviarovici). Adeseori ne straduim sa ne indreptatim si sa cautam tapi ispasitori in alti oameni sau in circumstantele exterioare. Intelepciunea Sfintilor Parinti invata sa nu ne ocupam niciodata cu indreptatirea de sine, fiindca omul este din firea sa cazuta iubitor de sine si intotdeauna va afla mijlocul de a „stramba”, pentru a-si dovedi nevinovatia, adevarata stare de fapt (de pilda: „ce-i drept, m-am infierbantat si am fost magar, da’ sunt si eu om, si el ar fi trebuit sa…” s.a.m.d., autoconvingandu-se tot mai mult de vinovatia celuilalt si indreptatindu-se pe sine).

In locul indreptatirii de sine e mai corect sa ne autoinvinuim, sa incercam cu sinceritate a intelege cauzele caderii, care se ascund de obicei in iubirea de sine, in slava desarta si mai , ales in mandrie. Unde are loc caderea, mai inainte s-a salasluit trufia, fiindca si trufia este inainte-vestitoarea caderii” .

Alta metoda psihologica eficace este rationalizarea. In primul rand, omul trebuie sa se linisteasca, sa se roage, apoi sa ia o foaie alba de hartie, un stilou si sa analizeze cu atentie, luciditate, situatia dificila, conflictuala ce a luat nastere, sa noteze punct cu punct principalele cauze ale conflictului si posibilele cai de rezolvare a lui, sa cantareasca toate „pro”-urile si “contra”-urile, sa intrevada nevoile si anxietatile tuturor celor implicati in situatie si sa gaseasca argumente clare in folosul rabdarii, stapanirii de sine, smereniei. Pe parcurs pot fi observate circumstantele nebagate de seama mai inainte , nuante psihologice esentiale. Etapa finala a rationalizarii trebuie sa fie luarea unei anume hotarari, deoarece cu cat va dura mai mult atitudinea nehotarata, ambigua fata de conflict, cu atat mai dificila va fi rezolvarea lui si ca atare cu atat va fi mai greu de restabilit echilibrul sufletesc. Vrasmasul mantuirii noastre incearca todeauna sa ne lipseasca de pacea sufleteasca si ne bage in ceata, sa ne incline spre trandavire. Sa ne amintim lucrul acesta si sa avem trezvie, luciditate duhovniceasca.

Prevederea. In pofida varietatii evenimentelor din viata omului, multe din ele se repeta, reprezentand un anumit „cliseu”. Din experienta aflam ca ne putem „poticni”, ne putem pierde pacea sufleteasca sau putem cadea in pacat in mod regulat, in anumite situatii ce se repeta. Ca atare, trebuie sa ne pregatim din timp pentru situatiile dificile, pentru intalnirile si convorbirile importante, pentru pasii de mare insemnatate. Bineinteles, este cu neputinta sa iei totul in calcul, dar multe lucruri pot fi prevazute. Pregatirea nu trebuie facuta insa numai prin cugetare, ci si prin rugaciune, prin discutia cu duhovnicul, prin sfatul si binecuvantarea lui. Sfantul Ierarh Teofan Zavoratul sfatuieste:

„Dimineata, dupa rugaciune, sezi si socoate ce trebuie sa faci de-a lungul zilei,unde trebuie sa mergi, cu ce si cu cine ai a te intilni, si hotaraste dinainte ce si unde sa gandesti, ce sa spui, in ce stare sa-ti pui sufletul si trupul si asa mai departe. Asta inseamna ca adevaratul crestin trebuie sa aiba stapanire de sine, sa controleze toate miscarile sufletului sau, nu sa le ingaduie a lua nastere de la sine, fara stiinta lui. Si trebuie sa fie stapan peste tot ce se intampla inauntrul sau, stapan al puterilor sale”.

Deconectarea. Este o metoda simpla si eficace. Cine nu stie cat de placut este sa te plimbi pe o cararuie de padure si sa asculti cantarea pasarilor, sa privesti florile de prin pajisti… Unuia ii aduce bucurie munca pe langa casuta de la tara, altuia intalnirea cu prietenii si seara petrecuta intr-o companie folositoare pentru suflet s.a.m.d. Stiinta de a te odihni cu folos pentru suflet e o intelepciunc care merita eforturile cheltuite pentru insusirea ei.

Insingurarea si linistea. Fiecare dintre noi are neaparat nevoie sa se insingureze din cand in cand (macar pentru o jumatate de ora), sa stea in tacere, sa-si puni gandurile in ordine, sa se roage in tihna, sa se deconecteze de grijile zilnice, sa fie singur cu Dumnezeu si cu sine insusi.

Este bine ca intr-un atare context sa te plimbi cu rugaciunea pe buze si cu pacea in inimi, sa faci lucru de mana ori sa citesti.

Rabdarea ispitelor. In practica am reusit, cu adevarul lui Dumnezeu, sa aduc mingaiere bolnavului in urmatorul mod: i-am propus sa-si inchipuie ca se afla in ultima zi a vieii pamantesti si sa isi aprecieze suferintele din acest punct de vedere. Adeseori sfatul acesta s-a dovedit folositor.

„Fara necazuri nu este mantuire”, spunea Cuviosul Serafim, iar Cuviosul Simeon Noul Teolog ne invata astfel:

Haina patata de murdarie si spurcata cu totul de oarecare necuratie nu se poate curati daca nu-i spalata in apa si frecata indelung: nici haina sufletului, spurcata cu tina si cu noroiul patimilor pacatoase, nu poate fi spalata decat prin multe lacrimi si prin rabdarea ispitelor si necazurilor”.

Dupa spusele Sfantului Ioan Gura de Aur, pentru crestin este important sa inteleaga urmatoarele: 1) trebuie sa nu pacatuiasca; 2) daca a pacatuit, sa se pocaiasca; 3) cine nu se pocaieste cum trebuie, are de rabdat necazurile ce o sa vina asupra lui.

„Ispitele si necazurile se trimit de Sus omului pentru folosul lui: sufletul educat prin ele devine puternic, scump inaintea Domnului sau. Daca el va rabda totul pana la sfarsit intru nadejdea in Dumnezeu, este cu neputinta sa se lipseasca de bunatatile fagaduite de Duhul Sfint si de slobozirea desavarsita de patimi.

Daca vor rabda pana la capat feluritele necazuri (vadite, facute de catre oameni, sau tainice, de la rascoala in minte a gandurilor netrebnice) sau boli trupesti, sufletele se vor invrednici de aceleasi cununi cu mucenicii si de aceeasi indraznire cu ei”. (Sfantul Ierarh Ignatie Briancianinov)

Reteta duhovniceasca a Sfantului Ierarh Ignatie (Briancianinov)

Va trimit o reteta duhovniceasca si va sfatuiesc sa folositi doctoria propusa de cateva ori pe zi, mai ales in clipele de mare suferinta, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu vor intarzia sa se arate puterea si vindecarea ascunse in doctorie, care la aratare e cat se poate de smerita. Insingurandu-va, rostiti fara graba, in asa fel incat sa va auziti glasul, inchizandu-va mintea in cuvinte (asa sfatuieste Sfantul Ioan Scararul), urmatoarele:

„Slava Tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc; pomeneste-ma intru Imparatia Ta!”

Rugaciunea trebuie rostita cat se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi spuneti-o din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pana ce va veti simti sufletul linistit si mangaiat. Pricina linistirii si mangaierii e limpede: harul si puterea lui Dumnezeu se cuprind in slavoslovirea lui Dumnezeu, nu in grairea impodobita si multa. Iar slavoslovirea si multumirea sunt lucrari predanisite noua de Insusi Dumnezeu, nicidecum nascocire omeneasca. Apostolul porunceste din partea lui Dumnezeu sa facem aceasta lucrare (v. 1 Tes. 5, 18)”.

Recomandari suplimentare in privinta depresiei nevrotice

Fitototerapia, adica utilizarea in scopuri terapeutice a plantelor medicinale, este un bun auxiliar.Vom remarca, totusi, ca ea nu inlatura cauzele aparitiei starilor nevrotice si reprezinta numai un bun tratament simptomatic (care inlatura simptomele). In mod traditional se utilizeaza radacina de Valeriana, menta (frunze), hameiul (inflorescence), talpa-gastei, musetelul, fructele de chimen, sunatoarea s.a. Au o influenta benefica asupra sistemului nervos stafidele, caisele uscate, mierea.

Nu este de prisos sa amintim si de folosul calirii organismului. Un rol de nu putina insemnatate il joaca efortul fizic potrivit cu puterile fiecaruia, mai ales la persoanele tinere. Trupul neostenit tulbura sufletul prin irascibilitate si ganduri murdare.

In tulburarile de somn: se pun doua lingurite cu inflorescence de hamei la un pahar de apa clocotita, se lasa 4 ore, se strecoara, se bea paharul inainte de culcare. Inainte de somn trebuie unse tamplele cu ulei de lavanda sau turnate 1-2 picaturide ulei de lavanda pe o bucatica de zahar, iar aceasta sa fie supta. La capul patului este util sa fixati un saculet din panza cu radacini uscate de Valeriana. Exista observatii conform carora asternuturile de culori inchise ajuta la linistirea sistemului nervos.

Daca depresia nu da deloc semne de disparitie, trebuie sa se faca apel la asistenta medicului.

(din: Dr. Dimitri Avdeev, “Depresia ca patima si ca boala”, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2005)

Legaturi:

Mândria reprezintă, pe lângă alte cauze, principalul factor care stă la baza tulburărilor psihice. În cazul psihozelor, ea este catalizatorul care face ca boala să fie cât mai manifestă. Iar în stările de borderline, mândria este singura care declanşează afecţiunea psihică(psihiatrul ortodox Dimitri Avdeev).

*

***


Categorii

Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Dmitri Avdeev, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intristarea, deznadejdea, Mandria, trufia, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, Sfantul Ignatie Briancianinov, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “INTRISTAREA SAU DEPRESIA – DUHUL “UCIGASULUI DE OAMENI DINTRU INCEPUT”. CARE ESTE GRAVITATEA PACATULUI SINUCIDERII? Raspunsurile psihiatrului ortodox D. Avdeev

  1. Când nu accept sincer credinţa
    Resping şi darul învierii,
    Convins că n’am să cad vreodată
    În laţul crunt al disperării.

    Resping şi sensul şi dobânda
    Cea ortodox’a suferinţei
    Fugind de ea în vraja lumii
    Şi în nonsensul necredinţei.

    Dar vai, după cotrina lumii
    S’ascunde-un chin şi-o suferinţă
    Perfidă, dispreţuitoare,
    Ce-şi are moartea consecinţă.

    Vinovăţiile plăcerii
    Ce curg din multele păcate
    Duc pururea la deznădejde,
    La chin lăuntric şi la moarte.

    Şi vai. Şi vai, că moartea nu e
    Aici o cale de salvare,
    Căci suicidul nu ne scoate
    Din iad, din vai şi disperare.

    Că el e numai scurtătura
    Cea mai directă spre cel rău,
    Spre chinul veşnic şi-i refuzul
    La dragostea lui Dumnezeu.

    Viaţa pe lume-i un amestec
    De insucces şi suferinţă,
    Dacă plăcerea-i scop şi ţintă
    Şi când păcatu-i consecinţă.

    Domnul Hristos ne cere crucea
    -Nu viaţa lumii, nu plăcerea-
    În dragoste şi-n curăţie,
    Ca să ne’ofere învierea.

    Ortodoxia ne aduce
    Toate comorile iertării
    Şi numai ea ne poate scoate
    Total din iadul disperării.

    În taina sfintei spovedanii
    Primim dobânzile de har,
    Şi suntem scrişi în cartea vieţii
    Când ne hrănim de la altar.

    Păcatu’aduce deznădejde
    Şi căile spre cer se’nchid
    Când demonul domină totul
    Şi ne târăşte-n suicid.

    O, vai şi vai, Doamne Iisuse,
    Cum pierdem căile iertării
    Când alergăm lacomi de viaţă
    În lumea căilor pirzării.

    Nu ne lăsa să pierim veşnic
    În desnădejdea necredinţei
    Ci’ajută-ne să înţelegem
    Şi să trăim viul credinţei.

    Să înţelegem ce e viaţa
    Şi cât de sfântă e iubirea
    În curăţia ortodoxă,
    Care aduce mântuirea.

  2. Ca de obicei articolele publicate aici surprind nevoia zilei.

    Tristetea si deznadejdea cangreneaza parca din ce in ce mai mult aceasta societate in care confortul pare sa atinga culmi din ce in ce mai mari. Omul nu mai ajunge sa faca fata cerintelor mereu crescanda ale societatii, de natura materiala, si care sufoca nevoile spirituale. Societatea prin toate mijloacele agreseaza sufletul, impunandu-i omului standarde la care el trebuie sa se alinieze si care de fapt il alieneaza. Ca un rezultat firesc,tristetea, depresia,este o boala la moda in societatea contemporana. Dar, inainte de toate tristetea este un pacat.

    Cand am aflat ca Madalina Manole si-a pus capat zilelor, mi-am spus ca pana in cele de pe urma ea a lasat acest mesaj lumii, ca tristetea este un pacat. Si iata ca vrasmasul tocmai acolo a luptat-o pe cea care canta ” Fata draga nu fi trista, fiindca e pacat”, caci prin pacatul tristetii, acutizat in deznadejde, a ajuns si la sinucidere. A spune lumii de astazi ce este pacat este o provocare. Si Madalina a cazut prada tristetii, si a primit gandurile ce i-au intuncecat constiinta. Iar mesajul ei, repet, acesta trebuie sa fie, ca tristetea este un pacat ce poate duce la dispretuirea darului vietii, pe care Creatorul ni l-a dat. Iar asa cum am vazut ca se intampla astazi prin acest fenomen al sinuciderilor in lant, amplificat la maxim de media, cu durere spunem: “Vai aceluia prin care a venit sminteala!”

    As reaminti, pe de alta parte, aici, un articol intitulat “Tamaduirea tristetii” si care reprezinta un extras din cartea “Terapeutica bolilor spirituale” de Jean-Claude Larchet.

    Fie ca sa ne intarim cu totii duhovniceste si sa nu lasam tristetea sa isi faca cuib in inimile noastre.

  3. Ai,duhovnic?…Ai lumina!De vrei sa ai mintea si viata in lumina,asculta-ti duhovnicul si nu vei mai avea nici o problema in luarea deciziilor proaste.
    Grijile,le lasam Domnului!Prin mana duhovnicului capatam dar de pace si lumina,scapand de griji si nesiguranta.Avem pe Dumnezeu in noi,iar binecuvantarea duhovnicului inchide usa intrusilor, celor uratori de bine,si numai daca noi vrem,deschidem acea usa uratorului de bine,lasand sa intre pe ea tulburarea,prin neascultarea noastra.
    Duhovnicii,poarta in ei pe Duhul Sfant si prin Duhul Sfant ne iarta pacatele si ne indreapta viata,asemenea unor ingeri,ei vad cu mintea pe Dumnezeu.Au destula putere sa desfaca si mintea noastra de pe pamant sa o statorniceasca in Domnul.
    Se intristeaza cand vad ca intristam pe Domnul si nu-L lasam pe Duhul Sfant sa vieze in noi.
    ASUPRA LOR APASA NECAZURILE SI INTRISTARILE INTREGULUI PAMANT SI SUFLETELE LOR SUNT ATRASE DE IUBIREA LUI DUMNEZEU SI SE ROAGA NEINCETAT CA SA DOBANDIM MANGAIERE IN INTRISTARI SI NECAZURI SI PACE PENTRU INTREAGA LUME.
    PRIN RUGACIUNILE LOR FIERBINTI EI NE ATRAG SI PE NOI SA SLUJIM LUI DUMNEZEU CU DUH SMERIT SI IUBIRE.
    Pentru smerenia si iubirea lor de norod ii iubeste pe ei Domnul.
    SE AFLA IN MARE OSTENEALA SI LUPTA DUHOVNICEASCA si de aceea sunt bogati in intelegerea sfintilor,pe care-i imita in vietile lor.

    Doamne Iisuse Hristoase,pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri,miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toi,pacatosii.
    Amin!

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » PARADOXURILE CONCUBINAJULUI – Raspunsuri ale psihiatrului ortodox Dmitri Avdeev despre relatiile dinaintea casatoriei si despre pastrarea fecioriei
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Dmitri Avdeev despre cum sa ne educam crestineste copiii. PERICOLE IGNORATE SI DE MULTI PARINTI CREDINCIOSI: JUCARIILE SI EROII LA MODA, TELEVIZORUL
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Parinte Epifanie Teodoropoulos despre PSIHANALIZA, BOLI PSIHICE, DEMONIZARE, MEDICAMENTE SI MEDICI
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » DISPERAREA ROMANILOR A AJUNS LA EXTREM? Incident fara precedent in Parlament care poate avea consecinte psiho-sociale ingrijoratoare: “Ati luat mancarea de la copii, ne-ati ucis viitorul!”
  8. Pingback: TRISTETEA SI AKEDIA: cauze, manifestari, terapeutica duhovniceasca (Jean-Claude Larchet)
  9. Pingback: Doua caderi: Petru si Iuda. O singura ridicare. MANDRIA NU NE LASA SA PRIMIM IERTAREA SI NE DUCE LA DEZNADEJDE -
  10. Pingback: JEAN-CLAUDE LARCHET – interviu despre tipuri de boli si terapeutica ortodoxa, catolicism si “globalizare religioasa”, Har si asceza, Traditie si actualitate -
  11. Pingback: Din predica Sfantului Nicolae Velimirovici la DUMINICA SLABANOGULUI DE LA SCALDATOAREA VITEZDA: “Iata Omul care a venit pentru om!”; “Mila este mai de pret decat orice fel de punere in lege pe dinafara” -
  12. Pingback: DEPRESIA – BOALA SECOLULUI 21? Emisiune la TRINITAS TV cu parintele Mihai Stanciu si psihiatrul Florin Tudose [VIDEO] - Recomandari
  13. Pingback: Parintele Cleopa (audio) despre DREPTUL IOV. Sfantul Ioan Gura de Aur (II) despre TIRANIA TRISTETII, RABDAREA BOLII si despre PARINTII NEPASATORI LA PACATELE COPIILOR -
  14. CHiar mi-aş dori o explicaţie, dacă se poate, a situaţiei mele:

    copil model, cuminte, ruşinos, habotnic, transformat la 22 de ani in revoltat contra regulilor si a lui Dumnezeu, pe care am incetat sa-l mai iubesc si sa-l mai consider existent.

    la 23 de ani m-am casatorit. mi-era indiferent ca fac asta, am zis ca voi divorta daca nu-mi convine, m-am casatorit pentru ca familia lui ne batea la cap sa facem asta si ai mei se temeau sa nu vin cu copil acasa sa-i fac de rusine. Era unica sansa de a fi cu el si atunci, am zis: na-va casatorie.
    N-am visat niciodata sa ma marit, sa am copii si sa ajuns la fel de nenorocita ca vecinele si matusile pe care le vedeam de copil ca fiind slugi la barbati, batute si fugarite si muncind pe branci pentru copii si casa.

    mentiune: am crescut cu bunicii, mama m-a lasat la ei la 24 de ani fiind prea tanara sa creasca un copil. tataa? habar nu am. si nici nu ma intereseaza.

    au inceput scandalurile. am locuit 6 luni cu cumnata, pentru ca incapatanatul meu de “sot” nu voia si pace sa plecam sa stam cu chirie, departe de galagia lor. a sperat ca va primi bani sau casa de la parinti, dar n-a primit nimic nici azi. socrul a murit si in casa lui a ramas cumnatul care a investit in apartament si a respirat fericit cand eu am decis ca ies din casa “Lui” si plec sa am aer si viata. In final, stimatul sot a mers cu mine si am cautat chirie. Lucram amandoi pe atunci. Nu stiu cum am ramas insarcinata, desi ne certam mereu si plangeam in disperare… si voiam sa divortez la nici un an de casnicie blestemata. Am nascut in 2005 si de atunci a inceput calvarul. Serviciu pierdut, nimeni n a vrut sa ma angajeze pentru ca aveam ogligatii acasa, copil care necesita atentie si tratamente si zile libere, fiind “mucos”… Na… Astfel am ajuns intretinuta si scandalurile si umilinta s-au tinut lant. Sotul, desi vine din familie de habotnici, nu are nicio relatie cu divinitatea. Si am renuntat si eu sa mai am vreo una. desi ma mai rog si o fac degeaba.
    Dupa atatia ani, am ramas iar fara sserviciu, pentru ca nu mai suportam stresul – am lucrat in biblioteca si ma umileau alea acolo, desi am studii superioare – si nu am reusit sa divortez inca. Nu am unde sa ma duc, nu am bani si sunt in depresie. Ma trateaza ca pe un caine, nu ma iubeste si nu ma respecta, ne-am si batut, am spart si geamuri, am urlat, am disperat, l-am ignorat. acum ne-am mutat chipurile “la casa lui”- si-a facut credit pe 30 de ani, dar nu ma incanta cu nimic. NU suntem o familie, nicidecum fericita si nici macar amici. Eu locuiesc in sufragerie si el cu copilul in dormitor. NU am facut sex de patru ani, pentru ca a incercat candva sa ma oblige sa am relatii cu el, abia operata de cezariana, nu i a pasat… Si l-am pedepsit crunt. NU se duce la altele, doar munceste foarte mult si nu-i pasa de nimeni si de nimic. I-am cerut sa nu ma mai umileasca, sa nu ma mai urasca, sa nu mai calce in picioare un suflet. … Viata mea e zero barat, n.am mama, n-am tata, n-am un sprijin, DUmnezeu m-a uitat, societatea romaneasca nu ofera o sansa sa poti trai decent cu un salariu decent… Ce am gresit eu si unde e Dumnezeu in toata povestea asta???? viata mea s-a dus pe copca si cand aud ca Dumnezeu e iubire si pace, imi vine sa mor. am primit bani din cer ca sa-mi fac masterul, cand plangeam cu sughituri ca nu am bani sa plec la Iasi, desi am intrat a patra. Dar nu ma angajeaza nimeni si nici nu vor sa ma vada, ca sa ma accepte cineva la doctorat. Pentur ca nu sunt o lichea si vreau mai mult. Dar nu am pile, bani, corp de daruit unor nemernici universitari.
    CE AR TREBUI SĂ FAC? SUNT BLESTEMATĂ? n am omorat pe nimeni … primesc numai rau si ma zbat singura si inutil intr-o mocirla care mi inunda sufletul. cum voi iesi din asta si cand? de ce accepta DUmnezeu asa ceva? vreau un salariu si divortul. sa pot respira si sa-mi revin la viata. Pentru ca desi sunt vie, ma simt moarta. Nu mai simt iubire, nu mai simt decat ca trebuie sa am sabia scoasa, sa ma lupt. Mereu atacata, fara prieteni, doar cu oameni rai si invidiosi in jurul meu… familia – matusi, sora, verisoare- nu mai stie de mine… suntem niste straini. Cat mai pot duce? Sunteti psihiatru, spuneti-mi, am innebunit sau mai e?

  15. Buna ziua,
    In sfarsit vad o abordare -timida-a unei probleme ingrozitoare pe care o au o mare parte din oamenii unei lumi in care nu mai intelegi nimic.
    Sunt una dintre cei cu suferinta sufletului si stiu ca nu exista tratament mai adevarat decat rugaciunea, intelegerea rolului pe care il ai aici si acceptarea lui cu smerenie(ar fi bine de explicat aceasta smerenie, caci multi doar se prefac din neintelegere).
    Mi-ar place sa va “usurati”modul de exprimare pentru ca sa nu mai para dogmatic si de nepatruns .
    Cu respect

  16. Pingback: Romanii in anul de gratie 2014: SCLAVI IN PROPRIA TARA SI SUFERINZI CU MILIOANELE DE DEPRESIE. Ce factori produc depresia si cum poate fi combatuta? - Recomandari
  17. Pingback: CUVINTE ALE PARINTILOR PENTRU BIRUINTA ASUPRA DEPRIMARII: “Biblia este ca sanul maicii, pe care sa-ti pleci capul la vreme de durere si necaz” -
  18. Pingback: PSIHOZA, NEVROZA sau INDRACIRE? Care sunt cauzele posibile ale bolilor psihice? -
  19. @Mihaela.
    e greu .intr adevar sa ne asumam greselile.dar trebuie..altfel nu putem fi impacati si nu putem merge inainte..si eu am momente grele.insa cand imi recunosc greselile si cand ma spovedesc .parca totul devine mai usor de suportat..gandeste te ca alti oameni sunt in situatii mult mai dificile.

  20. @Mihaela:

    ‘copil model, cuminte, ruşinos, habotnic, transformat la 22 de ani in revoltat contra regulilor si a lui Dumnezeu, pe care am incetat sa-l mai iubesc si sa-l mai consider existent.’

    Din moment ce la 22 de ani ai luat decizia de a nu-L mai considera existent pe Dumnezeu, Dumnezeu, discret cum Il stim, nu a insistat sa mai existe pt tine, in pofida vointei tale. Si a facut ceea ce I-ai cerut: a iesit din existenta ta, te-a parasit.

    Dumnezeu, spre deosebire de noi, nu sta cu forta langa om, nu Se agata de el. Vestea buna este ca nu tine supararea si daca accepti ca fara El nu poti face nimic – lucru pe care viata ti l-a demonstrat din plin din cate mi se pare mie – este gata sa stearga tot cu buretele. Pt ca asa face El cu fiii risipitori satui sa manance roscovele porcilor in Tara visurilor spulberate. Cu cei care se intorc din ratacire, evident. Pt ca unii, decat sa isi accepte spasiti si curajos greseala, prefera sa ramana in cocina. Totul este de care parte VREI sa fii.

  21. Pingback: Dmitri Avdeev: PSIHOTERAPIA – ABORDAREA ORTODOXA | Cuvântul Ortodox
  22. @Mihaela:

    Am vazut tarziu postarea ta. Dureroasa… Ce sfat ar putea cineva sa dea intr-o astfel de situatie, daca nu a trecut el prin ea? Un lucru il intrezaresc insa: daca pana acum ai rezistat, a fost din cauza credintei. Tu crezi intr-un Dumnezeu bun si drept, ai vrea insa sa poti sa crezi din tot sufletul, dar experienta ti-a aratat altceva, si in loc sa lamureasca problema usurandu-ti viata, pare ca vrea sa te incurce si mai mult continuand o situatie de calvar. Speranta insa n-a murit, desi s-a transformat in parte in revolta. Cunosc si eu un caz asemanator, poate nu atat de tragic pe cat il descrii.

    Ce e de facut? Vreau de la bun inceput sa spun ca nu am nici o reteta de genul “Cum sa slabesti in 14 zile”. Ce pot insa sa recomand cu tarie este sa te feresti cu toata puterea de singuratate. Crede, sau macar straduieste-te sa crezi ca sunt oameni buni pe lumea asta, si sunt sigur ca ai si intalnit deja. Daca deja citesti sait-ul acesta poti sa gasesti nenumarate exemple. Ia legatura cu ei si chiar daca nu o sa poti stabili o legatura din prima, pana la urma o sa reusesti sa gasesti un preot care sa te indrume si cu care sa poti pastra o legatura duhovniceasca care sa te scoata din starea in care esti si sa te ajute sa vezi frumusetea din jur, chiar ascunsa in suferinta. Vezi cum sfinti ca Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, p. Iustin Parvu au indurat chinuri de nedescris cu seninatate si rabdare, nevinovati fiind si iertandu-si calaii. Oare au facut lucrul acesta din prostie sau habotnicie? Sau pentru ca au descoperit sensul real al vietii? Eu cred ca in nici un caz din prostie si nici dintr-o intelegere ingusta. Enorm de multi se impartasesc astazi din experienta si jertfa lor, chiar daca la vremea respectiva parea fara sens si finalitate.

    Dumnezeu nu cere sa fim trasi la xerox, dar privind la modelele de succes de langa noi, ca sa ma exprim foarte prozaic, sa luam aminte si sa invatam ceva de la ele. Faptul ca ai o lupta interioara e un semn ca nu ai murit sufleteste inca, si ca nici nu iti doresti de fapt asta. Dar singuratatea te doboara. Si eu am avut vremea mea de revolta impotriva lui Dumnezeu, si azi vad limpede ca toate frustrarile si neimplinirile mele se datorau faptului ca eram pozitionat total gresit si nici macar nu intelegeam asta. Nu mai stiam nici eu ce sa fac sa pot sa ies afara dintr-o menghine care ma strangea tot mai mult. Salvarea a fost un preot cu har, pe care l-am ascultat mai mult din curiozitate, dar care in timp a reusit sa imi castige increderea si inima. A durat cativa ani sa imi (re)castig directia, dar greul a trecut. Sigur ca acum sunt alte greutati, de alta natura, dar cel putin sufletul s-a linistit si poate sa mearga inainte cu seninatate si bucurie. E paradoxal, stiu, dar asta nu se poate intelege decat de ei care trec prin experienta asta. Exact ca si un barbat care nu poate intelege nasterea, pentru ca nu o traieste din interior.

    Domnul sa te lumineze si iti aduca langa tine oameni care sa iti deschida calea, iar tu sa te lasi dusa de iubirea lui Dumnezeu. Noi ca oameni cam asta facem: Dumnezeu ne ia in brate dar noi ne zbatem din toate puterile sa ne lase jos, sa ne dea drumul. Ca vrem sa facem cum vrem noi, nu cum vrea El. Si cand o face, la cererea noastra, tot El e de vina… Apropos, te-ai gandit ca poate zbaterea ta cu doctoratul nu ti-e neaparat de folos? Ca tu asta te gandesti, dar daca poate totusi nu? Ca sa gesesti raspunsul la miile de intrebari care ti se nasc in minte nu o sa poti sa o faci fara un indrumator. Si ca sa inchei cu cuvintele Domnului: “Bateti si vi se va deschide, cautati si veti afla.” Fii sincera cu tine insuti, in primul rand, chiar daca doare. Si poate nu ar strica sa il iei pe sotul tau sa cautati impreuna un duhovnic, de care sa ascultati ca de un parinte.

    Sa va ajute bunul Dumnezeu sa va gasiti pacea sufleteasca, pentru voi si pentru copilul vostru!

  23. Pingback: Parintele Ioan Buliga: ROBIA DIN IADUL DEPRESIEI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate