Credinţa în mărturia Tatălui biruieşte lumea

<<ÎNTÂIA EPISTOLA SOBORNICEASCA A SFÂNTULUI APOSTOL IOAN

Capitolul 4

Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.

ÎNTÂIA EPISTOLA SOBORNICEASCA A SFÂNTULUI APOSTOL IOAN

Capitolul 5 Oricine crede că Iisus este Hristos, este născut din Dumnezeu, şi oricine iubeşte pe Cel care a născut iubeşte şi pe Cel ce S-a născut din El. Întru aceasta cunoaştem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile Lui.

Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele. Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?

Acesta este Cel care a venit prin apă şi prin sânge: Iisus Hristos; nu numai prin apă, ci prin apă şi prin sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte, că Duhul este adevărul. Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel.

Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare, că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: că a mărturisit pentru Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are această mărturie în el însuşi. Cine nu crede în Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul Său. Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.

Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa. Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică. Şi aceasta este încrederea pe care o avem către El, că, dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă. Şi dacă ştim că El ne ascultă ceea ce Îi cerem, ştim că dobândim cererile pe care I le-am cerut. Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.

Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte. Ştim că oricine e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; ci cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine, şi cel rău nu se atinge de el.

Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău. Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci.>>

Biruim lumea prin credinţă. Avem credinţă dacă primim Mărturia lui Dumnezeu, adică pe Iisus Hristos. Prin Hristos credem, prin Hristos Îl avem pe Dumnezeu – Tată.

Cuviosul Paisie povesteşte, la sfârşitul vieţii sale, cum, copil fiind, a suferit o încercare de îndoctrinare din partea unui adolescent marxist. Acesta i-a adus o serie de “dovezi” darwiniste despre lume, pentru a îl dezvăţa de credinţa în Dumnezeu. Copilul Paisie, zguduit, merge în pădure, într-o bisericuţă goală şi părăsită, şi începe să se roage, tulburat, de Dumnezeu, să-i arate o dovadă că există. În ciuda rugăciunii, Dumnezeu nu îi dă nici o dovadă. Copilul, lăsat singur, înfruntă situaţia. Acceptă că nu există dovadă palpabilă a lui Dumnezeu, nu poate contrapune “certitudini” ştiinţifice darwinist-marxiste o certitudine de tipul opus.

Dar îşi aduce de însăşi mărturisirea marxistului – Iisus Hristos a fost cel mai drept dintre oameni, El a fost ucis de mai marii evreilor din invidie. Şi îşi spune copilul: “dacă Hristos a fost un om atât de bun, atât de drept, şi nu a apărut niciodată unul asemenea Lui, iar ceilalţi L-au omorât din invidie şi răutate, merită ca pentru acest om să fac şi mai mult decât am făcut, ba chiar să şi mor”. Îndată, spune cuv Paisie, i s-a înfăţişat copilului Hristos, înconjurat de multă lumină, spunându-i: “Eu sunt Învierea şi Viaţa, cel care crede în Mine, de va şi muri, viu va fi”(Ioan 11, 25).

Un alt copil avea numai gânduri de răzvrătire faţă de Dumnezeu, văzut ca un fel de Creator autoritar, îndepărtat, rece. Numai bun să te răzvărteşti împotriva Lui, aşa cum făcuse Lucifer. Însă, odată, a văzut un biet film despre Hristos. A văzut cum un nevinovat, “blând şi smerit cu inima”, a îndurat chinuri de neînchipuit, batjocură, înjurături…fiind fără apărare în mâinile lor de ucigaşi. Şi atunci ceva în inima deja împietrită şi răzvrătită s-a mişcat. În Acela credea, credea în suferinţa Sa, în patima Sa. Ceva văzuse, ceva tainic, ceva care străpungea, şi care era un început. O mărturie, a Tatălui ceresc, prin care omul se împacă cu Dumnezeu.