Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu?
Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei; OMILIA LXXXIV: „Şi iată unul din cei ce erau cu Iisus, întinzînd mîna, a scos sabia şi lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis:„întoarce sabia la locul ei; că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor muri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împliniScripturile, că aşa trebuie să fie (Matei 26)?” -Cine a fost cel care a tăiat urechea?-Evanghelistul Ioan spune că Petru (Ioan 18, 10). A făcut lucrul acesta din pricina firii lui înflăcărate.Dar se cade să ne întrebăm: Pentru ce purta sabie? Că purta sabie se vede nu numai de aici, ci şi din răspunsul pe care ucenicii l-au dat lui Hristos: „Sînt aici două săbii (Luca 22, 38)”.-Pentru ce, dar, le-a îngăduit Hristos să poarte săbii?-Şi la întrebarea aceasta ne răspunde tot evanghelistul Luca, care, spunînd că Hristos a zis ucenicilor Lui: „Cînd v-am trimis fără de pungă şi fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut nevoie de ceva?”, iar cînd ei au răspuns: „De nimic”, le-a spus: „Iar acum cel ce are pungă să o ia, asemenea şi traistă; iar cel ce n-are sabie să-şi vîndă haina lui şi să-şi cumpere sabie”. Iar cînd ei au răspuns: „Sînt aici două săbii”, le-a spus: „Sînt de ajuns (Luca 22, 35-38)” -Dar de ce le-a îngăduit să poarte sabie?-Ca să-i încredinţeze că are să fie vîndut. De aceea le-a spus: „Să-şi cumpere sabie”, nu ca să se înarmeze cu săbii – Doamne fereşte! -, ci prin cuvintele acestea a arătat vînzarea.-Dar pentru ce le spune să ia traista?-I-a învăţat să fie treji, să privegheze şi să aibă multă rîvnă. La început, pentru că erau neiscusiţi, Hristos i-a încălzit cu marea Lui putere; acum însă îi scoate ca pe nişte pui din cuib şi le porunceşte să se folosească de aripile lor. Dar ca să nu socotească ucenicii că le-a îngăduit să poarte sabie din pricina slăbiciunii Lui, Domnul le aminteşte de cele petrecute mai înainte, spunîndu-le: „Cînd v-am trimis fără pungă, aţi avut lipsă de ceva?”, ca şi prin una şi prin alta să cunoască puterea Sa; şi prin aceea că i-a ocrotit şi prin aceea că acum îi lasă singuri. -Dar de unde erau acolo săbii?-Fuseseră la cină şi ieşiseră de la masă. Acolo erau şi cuţite pentru miel. Ucenicii, auzind că au să vină unii împotriva Domnului, poate că au luat şi săbii, ca să le aibă de ajutor şi să lupte pentru învăţătorul lor. Dar aceasta era numai ideea ucenicilor. De aceea Petru este certat de Hristos că s-a slujit de sabie; şi-l ceartă cu aspră ameninţare. Petru a atacat sluga care s-a apropiat; a atacat-o cu căldură; dar n-a făcut-o ca să se apere pe el, ci pe învăţătorul lui. Hristos însă n-a îngăduit să se facă vreo vătămare; a vindecat urechea slugii. A făcut o mare minune, în stare să vădească blîndeţea şi puterea Lui, dar şi iubirea şi bunătatea ucenicului. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos şi a băgat-o la locul ei din supunere faţă de Hristos. Cînd a auzit: „Bagă sabia ta la locul ei”, a ascultat îndată şi niciodată în toată viaţa lui n-a mai făcut asta. Evanghelistul Luca spune că ucenicii L-au întrebat pe Domnul: „Să lovim cu sabia (Luca 22, 49) ?”, dar Domnul i-a oprit. A vindecat sluga rănită, iar pe ucenic l-a certat şi l-a ameninţat; şi ca să-l convingă, a spus: „Toţi cei ce scot sabia, de sabie vor muri”. Adaugă şi un temei cuvintelor Lui: „Sau vi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu să-Mi trimită mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar ca să se plinească Scripturile”. Cu aceste cuvinte, Hristos, a stins mînia lor, arătîndu-le că şi Scripturile hotărăsc lucrul acesta. De aceea i-a rugat mai înainte pe ucenici să îndure cu resemnare tot ce se întîmplă, cunoscînd că totul se întîmplă după voia lui Dumnezeu. Şi i-a mîngîiat pe ucenici cu două temeiuri: unul, că vor fi pedepsiţi cei ce fac rău: „Toţi cei ce scot sabia, de sabie vor muri”; al doilea, că El nu suferă acestea fără voia Lui: „Pot să rog pe Tatăl Meu”. -Dar pentru ce n-a spus: „Sau credeţi că nu pot să-i omor pe toţi?”-Pentru că păreau a fi mai vrednice de crezare cuvintele spuse; că apostolii nu aveau încă despre Hristos părerea ce I se cuvenea. Cu puţin mai înainte spusese: „întristat este sufletul Meu pînă la moarte”; şi: „Părinte, să treacă de la Mine paharul acesta”; a fost văzut apoi tulburat sufleteşte, plin de sudoare şi întărit de înger. Aşadar, pentru că Hristos a arătat multe slăbiciuni omeneşti, n-ar fi fost crezut dacă ar fi spus: „Credeţi că nu pot să-i omor pe toţi?” De aceea a spus: „Sau socotiţi că nu pot să rog pe Tatăl Meu?” Apoi spune iarăşi cuvinte pe care le-ar fi spus orice om: „Să-mi trimită douăsprezece legiuni de îngeri”. Dacă un înger a ucis o sută optzeci şi cinci de mii de ostaşi înarmaţi (IV Regi, 19, 35), ar fi fost, oare, nevoie de douăsprezece legiuni pentru o mie de oameni? Nu! Dar Hristos grăieşte aşa din pricina fricii şi slăbiciunii ucenicilor; că erau morţi de frică. De aceea aduce ca temei Scripturile, spunînd: „Cum se vor împlini Scripturile?” îi înfricoşează şi mai mult cu cuvintele Scripturii: „Dacă Scripturile spun aceasta, le zice Domnul, pentru ce vă împotriviţi acestor oameni, luptîndu-vă cu ei?” Aeste cuvinte le-a spus ucenicilor Săi; celorlalţi le grăieşte aşa:„Ca la un tîlhar aţi ieşit cu săbii şi cu beţe să Mă prindeţi? În fiecare zi şedeam în templu învăţînd şi nu M-aţi prins!” Uită-te cîte a făcut Hristos ca să zguduie sufletele celor care au tăbărît asupra Lui: i-a aruncat cu faţa la pămînt, a vindecat urechea slugii, i-a ameninţat cu moartea, căci „cine scoate sabia de sabie va muri” şi prin vindecarea urechii i-a încredinţat şi de adevărul acestor cuvinte. De fiecare dată Hristos îşi arată puterea Lui şi prin cele ce face şi prin cele ce spune că se vor întîmpla în viitor, pentru a le arăta că prinderea Lui nu se datorează puterii lor. De aceea a şi adăugat: „în fiecare zi eram cu voi şi şedeam învăţînd şi nu M-aţi prins”. Şi cu aceste cuvinte le arată că prinderea Lui s-a făcut cu voia Lui. Trece peste minuni şi vorbeşte numai de învăţătura Sa, ca să nu pară că se laudă. „Cînd învăţam, nu M-aţi prins. Cînd am tăcut, atunci aţi tăbărît asupra Mea! Eram în templu şi nimeni n-a pus mîna pe Mine. Acum însă la o vreme nepotrivită şi la miezul nopţii, v-aţi aruncat asupra Mea cu săbii şi cu beţe. Pentru ce era nevoie de aceste arme, cînd am fost tot timpul în mijlocul vostru?” Cu aceste cuvinte le-a arătat că, dacă nu S-ar fi dat de bună voie în mîna lor, n-ar fi putut pune mîna pe El. Dacă n-au putut să-L prindă atunci cînd îl aveau în mînă, dacă n-au putut să pună mîna pe El atunci cînd îl aveau în mijlocul lor, nici acum n-ar fi putut-o face, dacă n-ar fi voit să fie prins. Hristos însă lămureşte şi nedumerirea aceasta: pentru că acum a voit. „Dar aceasta s-a făcut, a spus El, ca să se plinească Scripturile profeţilor”. Ai văzut că pînă în cel din urmă ceas şi chiar în clipa vînzării a făcut totul pentru îndreptarea acelora, vindecînd, profeţind, ameninţînd: „De sabie vor muri”, spunînd că de buna Sa voie suferă: „În fiecare eram cu voi, învăţîndu-vă”, arătînd că este de acord cu Tatăl: „Ca să se împlinească Scripturile profeţilor”. -Dar pentru ce nu L-au prins în templu?-Pentru că în templu n-ar fi îndrăznit din pricina mulţimii. De aceea Hristos a şi ieşit afară din oraş, pentru ca şi locul şi timpul să le îngăduie să-L prindă şi pentru ca pînă în cel din urmă ceas să le taie orice cuvînt de apărare. Cum ar fi putut da o învăţătură potrivnică, El, Care S-a dat pe Sine pentru ca să se împlinească profeţiile? „Atunci toţi ucenicii Lui, lăsîndu-L, au fugit”.Cînd L-au prins, ucenicii au stat pe loc; dar după ce a grăit cuvintele acelea către cei ce L-au prins, au fugit. Au văzut că nu mai este cu putinţă să mai scape, de vreme ce de bună voie Se dă pe mîna lor şi spusese că se face aceasta potrivit Scripturilor. După ce au fugit ei, „L-au dus la Caiafa; iar Petru L-a urmat şi a intrat să vadă care este sfirşitul”.Mare este dragostea ucenicului! N-a fugit nici cînd a văzut pe ceilalţi ucenici fugind, ci a rămas şi a intrat împreună cu El. E drept, a intrat şi Ioan, dar acesta era cunoscut la curtea arhiereului (Ioan 18, 15).-Şi pentru ce L-au dus acolo unde erau adunaţi toţi?-Pentru ca să se facă toate cu hotărîrea arhiereilor. Caiafa era atunci arhiereu; şi toţi erau acolo şi-L aşteptau pe Iisus. Pentru aceasta privegheau şi erau treji! Scriptura spune că nici n-au mîncat atunci Pastele, ci în acest scop au stat toată noaptea treji. Cînd evanghelistul Ioan a spus că era dimineaţă, a adăugat: „N-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să mănînce Pastele (Ioan 18, 28)”. -Ce putem spune?-Că au mîncat Pastele în altă zi şi au călcat în picioare legea din dorinţa de a-L ucide pe Hristos. Hristos n-a călcat timpul Pastelor; dar ei îndrăzneau orice, chiar dacă ar fi călcat mii şi mii de legi. Altădată, cînd fierbeau cumplit de mînie, n-au putut pune mîna pe El, deşi au încercat de multe ori să-L omoare; acum însă, cînd au pus mîna pe El într-un chip atît de neaşteptat, au preferat să lase şi Pastele numai ca să-şi împlinească ucigaşa lor dorinţă. De aceea s-au şi adunat cu toţii. Era o adunare de ciumaţi. Şi vrînd să dea ticăloşiei acesteia o înfăţişare de judecată, au căutat şi martori. „Dar mărturiile nu se potriveau”, spune evanghelistul Marcu (Marcu 14, 56). Atît era de plăsmuită judecata! Totul era numai tulburare şi zgomot. „Şi venind martori mincinoşi au spus: acesta a zis: „ Voi dărîma templul acesta şi în trei zile îl voi zidi (Matei 26, 60-61).Hristos într-adevăr spusese: „În trei zile”; dar n-a spus: „îl voi dărîma”, ci „dârîmaţi (Ioan 2, 19)”; şi n-a vorbit despre templul din Ierusalim, ci despre trupul Lui.-Ce a făcut arhiereul?-Voind să-L facă pe Domnul să Se apere, ca să-L prindă în cuvînt, a spus:„Nu auzi ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?” Iar El tăcea (Matei 26, 62-63)”. Orice apărare ar fi fost fără de folos. Nimeni n-ar fi ascultat-o. Era numai o formă de judecată. De fapt era un atac de tîlhari care atacă la drumul mare. De aceea a tăcut Hristos. Arhiereul însă stăruia, zicînd: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Iar El a spus: „Tu ai zis! Dar Eu vă spun: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezînd în dreapta puterii şi venind pe nori”. Atunci arhiereul şi-a sfişiat veşmintele lui, zicînd: A hulit! (Matei 26, 63-65)”A făcut lucrul acesta ca să fie şi mai împovărătoare învinuirea adusă Domnului; a făcut mai tari cuvintele sfîşiindu-şi hainele. Spusele Domnului băgaseră frica în ascultători; de aceea arhiereul a făcut acum ceea ce făcuseră iudeii la uciderea lui Ştefan cînd şi-au astupat urechile (Fapte 7, 57). Şi ce hulă era aceea? Că Hristos spusese doar mai înainte cînd erau ei adunaţi: „Zis-a Domnul Domnului Meu: „Şezi de-a dreapta Mea”; şi a tîlcuit aceste cuvinte (Matei 22, 41-45). Atunci n-au îndrăznit să spună ceva, ci au tăcut şi de atunci nu L-au mai contrazis. Cum se face, dar, că acum numesc spusele Sale hulă?-Dar pentru ce le-a răspuns Hristos aşa?-Ca să le taie orice cuvînt de apărare; că pînă în cea din urmă zi i-a învăţat că El este Hristos, că stă în dreapta Tatălui şi că va veni iarăşi să judece lumea; cuvinte care arată desăvîrşitul acord dintre El şi Tatăl. Aşadar, după ce şi-a sfîşiat hainele, arhiereul a spus:„Ce vi se pare (Matei 26, 66)?”Nu pronunţă el hotărîrea, ci-i pofteşte pe ceilalţi, ca şi cum ar fi fost vorba de nişte păcate cunoscute de toţi şi de o hulă învederată. Ştiau că dacă ar fi ajuns să se judece pricina şi să se cerceteze cu de-amănuntul, Hristos ar fi fost absolvit de orice vină; de aceea îl osîndesc fără judecată şi bagă în mintea ascultătorilor gîndul acesta, spunîndu-le:„Voi aţi auzit hula! (Matei 26, 65)”Aproape că i-a silit şi i-a constrîns să pronunţe hotărîrea. -Ce au spus aceia?-„Vinovat este de moarte (Matei 26, 66)!”L-au şi socotit osîndit. Au procedat aşa ca să-l facă şi pe Pilat să pronunţe aceeaşi sentinţă. Arhiereii ştiau aceasta şi de aceea au spus: „Vinovat este de moarte!”. Aceiaşi oameni sînt şi pîrîşi şi judecători, aceiaşi şi cei ce pronunţă hotărîrea; aceiaşi oameni au făcut atunci totul.-Dar pentru ce nu L-au învinuit că a călcat sîmbăta?-Pentru că de multe ori le închisese gura. De altfel chiar din pricina celor spuse atunci voiau să-L prindă şi să-L osîndească. Arhiereul, luîndu-o înainte, a scos din gura celor adunaţi hotărîrea, atrăgîndu-i pe toţi de partea lui prin sfîrşierea hainelor. Şi L-au dus la Pilat ca pe unul ce fusese osîndit. Astfel arhiereul a făcut totul. Lui Pilat nu i-a spus nici una din învinuirile aduse.-Dar ce i-a spus?-„De n-ar fi fost acesta făcător de rele, nu L-am fi dat ţie (Ioan 18, 30)!” Voiau să-L omoare punîndu-I în spate crime obşteşti.-Dar pentru ce nu L-au ucis pe ascuns?–Pentru că voiau să-I atace şi slava lui. Mulţi auziseră de El, mulţi îl admirau şi se minunau de El; de aceea arhiereii şi-au dat toată silinţa să-L ucidă pe faţă, înaintea tuturora. Hristos nu i-a împiedicat, ci S-a slujit de răutatea lor spre vădirea adevărului, pentru ca moartea Lui să ajungă cunoscută. A ieşit cu totul altceva decît ce voiau arhiereii. Voiau să-L facă de ocară, să-L facă de ruşine prin osîndirea aceasta; Hristos însă tocmai prin aceasta a strălucit mai mult. Şi după cum spuneau: „Să-L omorîm, ca nu cumva să vină romanii şi să ne ia cetatea şi neamul (Ioan 11, 48)” şi după ce L-au omorît s-a întîmplat ce-au spus, tot aşa şi acum; şi-au dat toată silinţa să-L răstignească în faţa întregii lumi, ca să-I vatăme slava; dar a ieşit cu totul dimpotrivă. Iudeii aveau şi ei puterea să-L ucidă – ascultă ce le spune Pilat: „Luaţi-L voi şi după legea voastră jude-caţi-L (Ioan 18, 31)”27 – dar n-au voit, pentru ca să pară că a fost ucis ca un călcător al legilor statului, ca unul ce a vrut să ia puterea, ca un răzvrătit împotriva ordinei de stat. De aceea L-au şi răstignit împreună cu tîlharii; de aceea au şi spus: „Nu scrie: acesta este împăratul iudeilor”, ci: El a spus! (Ioan 19, 21)”. Toate acestea s-au făcut pentru adevăr, pentru ca iudeii să nu aibă nici măcar o umbră de neruşinată apărare. La fel şi cu mormîntul! Peceţile şi paza au făcut să strălucească şi mai mult adevărul. Acelaşi lucru l-au făcut şi batjocoririle, bătăile de joc şi ocările. Aşa e minciuna. Pe acolo se descoperă, pe unde se unelteşte. Aşa s-a întîmplat şi acum. Cei ce păreau biruitori, aceia mai ales au fost facuti de ruşine, aceia au fost biruiţi şi au pierit; iar Cel Ce părea învins, Acela mai cu seamă a strălucit şi a învins cu tărie.
Comentarii