Documentul de la Ravenna şi primatul papei
Documentul de la Ravenna şi primatul papei
de Arhim. Gheorghe Kapsanis, Stareţul Mănăstirii Grigoriu din Sfântul Munte Athos
“În prima sa întrunire de la Ravenna (octombrie 2007), Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic între ortodocşi şi romano-catolici susţine că a pus „o bază fermă pentru discutarea viitoare a chestiunii primatului la nivelul universal al Bisericii” (Documentul de la Ravenna, paragraful 46)[1]. „Baza fermă“, după cum reiese din cele 46 de paragrafe ale documentului de mai sus, este accepţiunea că în timpul primului mileniu, înainte de Schisma finală din 1054, episcopul Romei era recunoscut ca primul între cei cinci patriarhi în cadrul sinodalităţii bine funcţionabile de atunci. Se anunţă discutarea în continuare asupra primatului după cum urmează: „Chestiunea rolului episcopului Romei în comuniunea tuturor Bisericilor romane să fie studiată în profunzime. Care anume e funcţia specifică a episcopului primului scaun în eclesiologia comunională şi în lumina a ceea ce s-a spus în documentul prezent despre sinodalitate şi autoritate? Cum anume trebuie înţeleasă şi experiată în lumina practicii eclesiale a primului mileniu învăţătura despre primatul universal formulată în Conciliile I şi II Vatican? Sunt chestiuni cruciale pentru dialogul nostru şi pentru speranţele restaurării comuniunii depline între noi” (paragraful 45).
Seriozitatea temei este evidentă. Unde tinde să sfârşească dialogul? Presa internaţională (Le Figaro 15.11.2007, The Times 16.11.2007), în special cea italiană, apreciază că lucrurile tind spre unirea Bisericilor cu recunoaşterea primatului papal prin sacrificarea implicită a unor prerogative papale. Occidentul aşteaptă cu optimism reţinut unirea romano-catolicilor şi a ortodocşilor în baza înţelegerii iniţiate. În Răsăritul nostru Ortodox există însă rezerve şi nelinişte. Poporul credincios se întreabă: Se va păzi oare nefalsificată credinţa ortodoxă?
Într-un articol recent al nostru am semnalat că dialogul dintre ortodocşi şi romano-catolici, după cum s-a derulat până acum, arată că duce spre un mod de unire uniat (de tip greco-catolic) şi, desigur, în baza planului elaborat de Vatican. Ne-am exprimat speranţa că “ortodocşii nu vor ceda prerogativelor papale seculare, nu vor uita Uniaţia, nu vor recunoaşte papei vreo formă de primat de autoritate şi de jurisdicţie universală, nici nu vor accepta să colaboreze în planurile unioniste ale Vaticanului, care, direct sau indirect, vor desconsidera neprihănita credinţă ortodoxă“[2] .
Unde însă conduce „Documentul de la Ravenna”?
Există motive serioase să credem că „Documentul de la Ravenna” ne întemeiază temerile, că noi ortodocşii cedăm pretenţiilor papale. Motivele sunt următoarele:
a) Documentul vorbeşte despre “Biserica romano-catolică“. Nu este vorba de un termen tehnic a cărui utilizare va uşura dialogul. Dimpotrivă, i s-a dat un conţinut teologic deplin, aşa încât dialogul să aibă loc cu premiza că Biserica romano-catolică este adevărată, Biserică ortodoxă (drept-slăvitoare).
Reprezentanţa ortodoxă a cedat inadmisibil în acest punct. Prin textul de la Balamand (1993) a recunoscut Biserica Romano-Catolică drept Biserică în sensul deplin al termenului: “De ambele părţi se recunoaşte că ceea ce Hristos a încredinţat Bisericii Sale – mărturisirea Bisericii apostolice, participarea la aceleaşi Taine, înainte de toate la unica Preoţie care săvârşeşte unica jertfă a lui Hristos, succesiunea apostolică a episcopilor – nu poate să se considere ca fiind proprietatea doar a uneia din Bisericile noastre“[3]. Este vorba despre o cedare substanţială la baza cea mai temeinică şi de plecare a tratativelor teologice. Adică, în timp ce romano-catolicii, atunci când recunosc anumite elemente constitutive ale Bisericii în Biserica Ortodoxă (Taine valide şi succesiune apostolică), rămân fideli eclesiologiei Vatican II, ortodocşii fac rabat de la credinţa noastră mărturisită în timp de Părinţi de seamă şi de Sinoade, cum că, din pricina dogmelor ei eretice, Biserica Romei a fost tăiată din trupul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, nu are elementele care să o constituie ca adevarată Biserică a lui Hristos şi, mai mult, este o Biserică eretică. Ezită să exprime încă şi constatarea istorică, cum a formulat-o Sfântul Marcu Evghenicul: „Înainte cu mulţi ani s-a despărţit de Biserica Apuseană, adică a Romei, faimoasa adunare a comuniunii celorlalţi patru prea sfinţi Patriarhi, despărţită fiind (Biserica Romei) de Biserica Universală a Ortodocşilor prin străine moravuri şi dogme …(iar cele „străine” ortodocşilor se înţeleg în orice caz ca „eretice”)“[4].
b) Dar şi această „recunoaştere reciprocă“, prost făcută, a fost depăşită de Directiva Vaticanului din iulie 2007, cu cunoscutele „Răspunsuri“[5] , prin care Papa Benedict al XVI-lea caracterizează Bisericile Ortodoxe locale ca „deficitare“(„suferă o lipsă“), deoarece nu au comuniune cu succesorul lui Petru! Conform Directivei, adevărata Biserică a lui Hristos subzistă doar în Biserica romano-catolică. Demn de semnalat este că Directiva s-a dat cu puţine luni înainte de întrunirea de la Ravenna, fapt care, în aprecierea noastră, aduce de la sine că Vaticanul trasează linia pe care trebuie să o urmeze dialogul. Iar linia este ecumenismul romano-centric, după cum l-a definit Conciliul II Vatican. Lucrul acesta îl arată chiar textul Directivei Vaticanului[6], dar o semnalează şi IPS Atanasie Jeftici, fost episcop de Zahumia şi Herţegovina: „Acest text („Răspunsuri”) arată insistenţa papei Ratzinger de a arăta faţa reală a ecumenismului său romano-catolic, care, în realitate, nu este cel despre care vorbeşte papa, ci acela în care crede şi pe care îl practică“[7]. O acută problematizare pentru Directiva papală de mai sus exprimă şi Sfântul Sinod al Bisericii Greciei către copreşedintele ortodox al Comisiei Mixte pentru Dialog, IPS Ioan, Mitropolit de Pergam, prin scrisoarea sa cu data de 8.10.2007.
Nota paragrafului 1 din „Documentul de la Ravenna“, rod prea-probabil al protestului Bisericii Greciei, urmează din păcate duhul Directivei papale. În această notă, reprezentanţii ortodocşi, cu toate că asigură că utilizarea termenului „Biserică” nu subminează conştiinţa de sine a Bisericii Ortodoxe ca Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, nu precizează în aceasta nici elementul de bază al conştiinţei de sine a ei: faptul că Biserica Ortodoxă nu acceptă că în Biserica romano-catolică „subzistă” Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Este caracteristic şi constituie verificarea timidă a reprezentanţilor ortodocşi faptul că romano-catolicii au dovedit în aceeaşi contiguitate că nu recunosc decât elemente ale adevăratei Biserici în afara comuniunii romano-catolice. Este clar că „Documentul de la Ravenna” trebuie să fie citit şi interpretat în ipoteza că partea romano-catolică rămâne fidelă şi neclintită în dogmele papale.
c) Referinţele „Documentului de la Ravenna” la credinţa apostolică, la Tainele de iniţiere, la Preoţie, la Euharistie şi la succesiunea apostolică se fac cu atâta naturaleţe pentru Biserica romano-catolică, încât cineva ar putea crede că Biserica romano-catolică în toate aceste puncte este ortodoxă. Dar ne întrebăm împreună cu Sfântul Marcu Evghenicul: „De unde, deci, să ni se arate nouă deodată a fi ortodocşi cu adevărat, cei care de atâţia ani şi de atâţia Părinţi şi Dascăli au fost judecaţi ca eretici?“[8]. Într-adevăr, când romano-catolicii au dat dovezi clare că au renunţat la învăţăturile lor eretice? Dimpotrivă, au dat dovezi bine probate de persistenţă în ele. Cum au credinţă apostolică de vreme ce Filioque-le, harul creat, primatul ca privilegiu de jurisdicţie universală, infailibilitatea, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu şi altele constituie încă dogmele lor de bază indiscutabile? Cum au Taine de iniţiere valide (Botez, Mirungere), Preoţie şi Euharistie, de vreme ce după Sfântul Marcu au fost despărţiţi de Biserica Universală a lui Hristos? Apoi, Sinodul Quinisext a întărit Canonul I al Marelui Vasile, că „cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… cei ce s-au rupt, devenind mireni n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut“. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât aici nu este vorba despre câştigarea celor ce se întorc de la latinism (romano-catolicism) la credinţa Bisericii Universale, ci despre confirmarea din partea Bisericii Ortodoxe a învăţăturilor eretice ale latinilor. Cum au şi succesiune apostolică, deoarece, conform Sfântului Grigorie Teologul, Ortodoxia cugetului confirmă succesiunea apostolică, pe când eterodoxia o distruge? „Căci, pe de o parte, (înţelegem) a avea aceeaşi părere şi a împărţi acelaşi tron, iar, pe de altă parte, a avea o părere contrară şi a sta împotriva tronului; pe de o parte, denumirea, iar pe de alta, adevărul succesiunii” scrie dumnezeiescul Grigorie[9].
d) În „Documentul de la Ravenna” se dezvoltă două importante laturi ale fiinţei Bisericii, sinodalitatea şi autoritatea. S-a căzut de comun acord (paragrafele 40 şi 41) că miezul eclesiologic al sinodalităţii şi al autorităţii a fost experiat de obşte în mod ortodox în primul mileniu de viaţă a Bisericii în Răsărit şi în Apus. Totuşi, oricât am vrea să considerăm ca pozitivă această simfonie, nu ne permite să ne liniştim elucidarea aceluiaşi paragraf: „Nu sunt de acord însă (ortodocşii şi romano-catolicii) în ce priveşte interpretarea dovezilor istorice din această epocă cu privire la prerogativele episcopului Romei drept protos, o chestiune înţeleasă în moduri diferite încă din primul mileniu” (paragraful 41). Prin această elucidare s-au pus bazele pentru o reinterpretare a primatului papal acceptată de către ortodocşi.
Fără îndoială, în primul mileniu sinodalitatea funcţiona şi, de aceea, nu a fost dezvoltată autoritatea în modul primatului şi jurisdicţiei universale. Însă alunecarea spre primatul papal nu a avut loc într-o clipă. Din cauza hegemoniei papale peste întreaga Biserică, în Biserica Romei s-a conceput de secole deja o procedură de degradare a sinodalităţii şi de ivire a primatului papal. La această procedură face trimitere direct şi clar „neînţelegerea” dintre ortodocşii şi romano-catolicii Comisiei Mixte de la Ravenna. Totuşi, în timp ce romano-catolicii nu se abat de la interpretarea papo-centrică a termenilor de sinodalitate şi autoritate în primul mileniu de viaţă a Bisericii, acordul „Documentului de la Ravenna” înclină spre recunoaşterea unui primat universal al papei. Doar dacă romano-catolicii acceptă să interpreteze elementele istorice ale primului mileniu ca şi ortodocşii, va fi sigur că vor renunţa la inovaţiile papale ale celui de-al doilea mileniu. Numai cu această premisă discuţia anunţată, în timpul următoarelor întruniri ale Comisiei Mixte asupra interpretării sinodalităţii şi autorităţii în cel de-al doilea mileniu şi de Conciliile I şi II Vatican, va atrage consecinţe ortodoxe, adică se va înclina spre desfiinţarea primatului papal. Altfel, cu siguranţă că deznodământul va fi recunoaşterea unui primat papal jurisdicţional (chiar şi sub forma unei funcţiuni diaconale) peste toată Biserica.
Cunoscând strategia Vaticanului, considerăm că romano-catolicii nu pot să renunţe la papo-centrismul lor, la cel vechi şi la cel mai nou, deoarece l-au consfinţit cu hotărârile a treisprezece sinoade „ecumenice” ale lor. Ne amintim ultimele proclamaţii ale papei Ioan Paul al II-lea prin Enciclica „Ut Unum sint” (1995)[10]: „Biserica Catolică are convingerea că a păzit mandatul Apostolului Petru, Episcopul Romei, pe care Dumnezeu l-a zidit „ca pe o căpetenie eternă şi văzută şi temelie a unităţii”” (paragraful 88). Şi: „Sunt convins că am în punctul acesta o responsabilitate specială… să aflu un mod de exercitare a primatului, care, fără a desfiinţa în nici un fel natura misiunii sale, să se deschidă spre o nouă perspectivă” (paragraful 95). De altfel, recentă este şi proclamarea primatului papal de către papa Benedict al XVI-lea la Fanar în 2006.
În plus, chiar dacă s-ar întâmpla într-un dialog sincer să nu fie urmată linia Vaticanului, tactica este răsturnarea acordurilor teologilor ori de câte ori nu sunt în acord cu linia Curiei. Să ne amintim de cedarea ortodocşilor în tema prezenţei uniţilor la dialog, chiar de la inaugurarea lui; în ciuda hotărârilor sinodale panortodoxe pentru o poziţie inflexibilă în această temă. Să ne mai amintim răsturnarea căii dialogului asupra uniaţiei şi dezordonata noastră cedare până la linia umilitoare a documentului de la Balamand. Să ne amintim, în sfârşit, şi de brutala intervenţie a papei în timpul celei de a IX-a Întruniri a Comisiei Mixte la Baltimoore şi de naufragierea aşteptărilor ortodoxe vis-a-vis de uniaţie. Şi să nu uităm Directiva papala din iulie trecut! Ne temem în ceea ce priveşte discutarea primatului la următoarele întruniri ale Comisiei Mixte, că linia Vaticanului va fi impusă prin recunoaşterea în favoarea papei de la Roma a unui tip de primat universal, poate sub o formă atractivă (în „cod creştin“, după Meletie Pigas), a slujirii întregii Biserici, dar, totuşi, necunoscut şi neacceptat în Biserica Veche. Ne temem de aceasta, deoarece deja ceva începe imperceptibil să transpară prin paragraful 41 din „Documentul de la Ravenna“.
e) Dorinţa şi speranţa noastră este ca romano-catolicii să renunţe la interpretarea lor papo-centrică asupra elementelor istorice din primul mileniu, ca şi la primatul jurisdicţiei universale ce i-ar urma. Poate aşa, ridicându-se cauza, care este dispoziţia papală de hegemonie, se vor îndrepta şi consecinţele dogmatice. Fericitul părinte Iustin Popovici leagă primatul papal de ereziile papale precum cauza de efect: „Dogma ortodoxă, mai bine zis pan-dogma despre Biserică a fost lepădată şi înlocuită de pan-dogma latino-eretică despre primatul şi infailibilitatea papei, adică a omului. Iar din această pan-erezie s-au născut şi se nasc continuu alte erezii: Filioque-le, excluderea epiclezei, azimele, introducerea harului creat, purgatoriul, tezaurul faptelor prisositoare…”[11].
Cu dorinţa şi perspectiva ca latinii din veacul al XV-lea să respingă inovaţiile lor dogmatice, Sfântul Marcu al Efesului a mers la Sinodul de la Ferrara-Florenţa, dar s-a izbit de aroganţa papală a lui Eugeniu al IV-lea. Cu aceeaşi dorinţă şi perspectivă, ca papii şi teologii lor să renunţe la papo-centrimul lor, a scris Sfântul Dositei al Ierusalimului Dodekavivlos sau Istoria asupra celor care au patriarhisit în Ierusalim[12], după cum semnalează succesorul său în scaunul Ierusalimului şi editorul ei, pururea pomenitul Hrisant: „Şi prin cartea de faţă – ca prin Apostolii propovăduitori de Dumnezeu şi prin de Dumnezeu purtătorii Părinţi Răsăriteni şi Apuseni, venindu-şi în simţire şi mişcaţi fiind – şi, de bună voie, mai-marii Bisericii apusene să reuşească însăşi aceasta şi să unească Bisericile, mişcaţi de râvnă dumnezeiască, şi să înceteze schismele şi smintelile, care sînt uneltele diavolului“[13]. Desigur, Hrisant observă cu nădejde: „Chiar dacă ar primi îndreptare Biserica Apuseană şi ar lepăda înnoirile şi toate câte nu le avea când era în împreună-glăsuire cu Biserica Răsăriteană, atunci şi episcopul Romei desigur va fi după cum se zice în tot pământul de sub soare primul în ceata patriarhilor şi va fi proclamat cu îndrăzneală de către prea marile Biserici şi de către Arhiereii lumii primul la ecfonise, iar în diptice se va aşeza după cum era şi mai demult, înainte de schismă; dar unitatea Bisericilor îi va înnoi şi îi va reda cu multă bucurie şi mulţumire privilegiile şi mijlocirile cele corecte şi cinstea“[14]. Dar, după cum se ştie, Conciliile I şi II Vatican au dogmatizat o instituţie papală mai rigidă.
În ceea ce ne priveşte, dialogul teologic, când are loc de pe baze ortodoxe, nu este rău. Ar putea să fie considerat participarea noastră umană la lucrarea lui Dumnezeu pentru revenirea, dacă este posibil, a eterodocşilor la credinţa şi comuniunea Bisericii Universale. Printre aceste condiţii, importantă este persistenţa noastră în egală măsură pe poziţia consfinţită sinodal a Bisericii Ortodoxe împotriva papismului, atât în ceea ce priveşte multitudinea de învăţături diferite, cât şi în ceea ce priveşte hegemonismul papo-centric asupra întregii Biserici. Din păcate, „Documentul de la Ravenna” nu observă poziţia ortodoxă, patristică şi sinodală, clară şi fără nici o umbră de îndoială. Lipseşte duhul în care a tratat unirea Bisericilor Sfântul Marcu Evghenicul la Sinodul de la Ferrara-Florenţa, când a impus chiar din principiu ca bază a discuţiei inviolabilitatea Simbolului şi interpretarea sa ortodoxă. Lipseşte cugetul eclesiologic al hotărârilor sinodale ale Patriarhilor Răsăritului din timpul turcocraţiei. Lipseşte duhul sincerităţii cu care vorbeşte Sfântul Nectarie al Pentapolei în lucrarea sa Despre cauzele schismei. Dimpotrivă, domină o îndoielnică „eclesiologie comunională (socială)“, în care comuniunea nu se înţelege între ortodocşi în credinţa Bisericilor locale, ci între Biserica Ortodoxă şi Biserica eterodoxă a Romei. De semnalat, că nu este vorba despre o „comuniune eclesiastică“, ci de o „comuniune eclesială” (ecclesial communion). În „eclesiologia comunională (socială)” de mai sus se subestimează importanţa pe care o au, mai întâi, inviolabilitatea Credinţei apostolice, care, în „Documentul de la Ravenna“, rămâne o simplă referinţă fără importanţa marcantă pe care i-o dă Biserica Ortodoxă spre deosebire de Roma eterodoxă, iar, în al doilea rând, se subestimează porunca Sfintelor Canoane despre neîmpărtăşirea cu ereticii în Taine şi, mai ales, în Euharistie, poruncă care este trecută sub tăcere cu desăvârşire. Totuşi, ambele aceste elemente sunt de bază în învăţătura ortodoxă despre Biserică ca şi comuniune.
Din „Documentul de la Ravenna” transpare tendinţa de a înfrunta chestiunea primatului papal ca o „normalizare” a privilegiilor papale şi nu ca o problemă profund teologică care se referă la însăşi taina lui Hristos. Acceptarea primatului jurisdicţional asupra întregii Biserici, adică un episcop să fie cap şi conducător al Bisericii întregi, fie chiar şi însărcinat cu un rol de slujire (diaconie), este o blasfemie la adresa Persoanei lui Hristos ca unic Cap al trupului Bisericii. Primatul jurisdicţional constituie o răsturnare a eclesiologiei ortodoxe, conform căreia deasupra tuturor episcopilor este Sinodul Ecumenic. În acesta prezida în iubire episcopul Romei ca egal împreună cu episcopii săi, dar în mijlocul episcopilor se aşeza Sfânta Evanghelie ca simbol al prezenţei lui Hristos, unicul cap al Bisericii întregi. Unicul privilegiu al episcopului Romei (de semnalat: atunci când era ortodox), care este acceptat din punct de vedere ortodox, este preşedenţia (protokathedria) în sinoade (motivată de onoare) între cei cinci patriarhi ortodocşi şi, ca urmare, pomenirea lui ca primul între ceilalţi patriarhi în Diptice. Aceasta reiese din litera şi Duhul canonului 28 al Sinodului IV Ecumenic. Celelalte pretenţii ale episcopului Romei şi rolul lor nu sunt acceptate de Biserică. Prin urmare, este nevoie de multă atenţie asupra terminologiei expresiei, care e predominantă în „Documentul de la Ravenna” şi care a fost proclamată în Italia – chipurile – recunoaşterea pentru prima oară de către ortodocşi a primatului papei[15]. Faimoasa expresie spune: „Primii (protoi) trebuie să-l recunoască pe cel ce este primul (protos) între ei” (paragraful 10). Ambiguitatea expresiei este evidentă. Biserica întotdeauna a recunoscut „protokathedria” episcopului Romei, desigur, atâta vreme cât el era ortodox, însă niciodată până astăzi nu a acceptat vreun primat sau vreo autoritate a sa peste Biserica întreagă, cu atât mai mult cu cât Biserica Romei persistă în dogmele ei eretice.
La următoarele întruniri ale Comisiei Mixte se aşteaptă să se discute rolul episcopului Romei şi modul de exercitare a primatului său în „comuniunea bisericilor“! Nouă, ortodocşilor însă, nu ne este cu putinţă să acceptăm o re-interpretare papo-centrică a primatului episcopului Romei. Din pricina interpretării papo-centrice a primatului, papa a fost investit cu privilegii absolut inacceptabile, fără consimţământul celorlalte Biserici ale Vechii Pentarhii şi, în plus, spre răsturnarea rânduielii canonice (întărite sinodal) a Bisericii vechi. Câteva din acestea care, cu amploare, cu multă putere în cuvânt şi cu satisfăcătoare garantare teologică au fost stigmatizate de partea ortodoxă (noi facem trimitere argumentat la pururea pomeniţii patriarhi Dositei al Ierusalimului şi Meletie Pigas al Alexandriei), sunt următoarele:
- Primatul jurisdicţional, deoarece apostolul Petru a fost – chipurile – capul colegiului apostolic şi a avut asupra lor un primat de putere (jurisdicţional)[16].
- Infailibilitatea papei[17].
- Papa este mai presus de sinoade[18].
- Episcopul Romei este deasupra celorlalţi patriarhi[19] .
- Tronul Romei este judecător al tuturor şi nu se supune judecăţii nimănui[20].
- Tronul Romei are dreptul de „ekkliton” asupra întregii Biserici[21].
- Papa se consideră episcop al Bisericii Universale (adică din toată lumea)[22]. Amintim că papa (doar el!) până astăzi semnează: episcop al Bisericii Universale.
- Papa este capul universal al Bisericii cu misiune de slujire (diaconală). Acesta este un loc în care partea romano-catolică investeşte şi astăzi; să ne amintim faimoasa expresie, că papa este „sluga slugilor lui Dumnezeu“! „Documentul de la Ravenna” vorbeşte despre primatul diaconal al papei de la Roma şi, de aceea, este necesară o atenţie deosebită. Meletie Pigas, preasfinţitul patriarh al Alexandriei, care recent a fost aşezat în sinaxarul Bisericii, scrie printre altele despre el: „Dar, (ei) zic, trebuie să fie cineva dintre episcopi şi între episcopi mai presus. Desigur, pe acesta îl numesc cap diaconal (ce slujeşte)…, dar tuturor acestor episcopi doar Hristos este Conducător şi Cap… Ei (a se înţelege romano-catolicii) conferă acestui cap diaconal o autoritate nemărginită şi asupra credinţei şi asupra Bisericii… În timp ce manifestă o mască de cap ce slujeşte, se comportă cu o tiranie mai absolutistă decât orice stăpânire absolutistă“[23].
Din cele de mai sus se înţelege că acordul de la Ravenna asupra sinodalităţii şi autorităţii nu îndeplineşte criteriile eclesiologice ortodoxe, aşa încât să poată constitui o bază sigură pentru discutarea ulterioară a primatului papal. Cu toate acestea, dacă se va continua discuţia asupra modului de interpretare a primatului papal în cel de-al II-lea mileniu şi de către conciliile I şi II Vatican, aceasta trebuie să se facă de către reprezentanţi ortodocşi care au cunoştinţă de Ortodoxia Sfinţilor Părinţi şi nu de mentalitatea vremurilor ce predispune la compromisuri sau de dispoziţia totalitară a Vaticanului. Recunoaşterea vreunuia din „privilegiile” papei menţionate mai sus sau acordul în ceva asemănător, care contravine eclesiologiei ortodoxe, înseamnă fără îndoială o unire uniată (de tip greco-catolic) cu care nu vom fi de acord. Şi aceasta, deoarece suntem datori să ne păzim pe noi înşine şi poporul ortodox de o mască uniată contemporană, care dincolo de alte urmări, va aduce primejduirea mântuirii noastre veşnice; şi deoarece suntem datori, în acelaşi timp, să ajutăm, dacă este cu putinţă, şi pe „mai-marii Bisericii Apusene, să-şi vină în simţire“, după cum zicea pururea pomenitul patriarh Hrisant al Ierusalimului, şi să lepede papismul lor spre mântuirea lor şi a poporului lor, care ignoră Ortodoxia.
Sfântul Munte, 30 decembrie 2007
Preluat şi tradus din greceşte din periodicul «Παρακαταθήκη» (noiembrie – decembrie 2007) de Leontie monahul
NOTE: [1] Fragmentele citate din documentul care s-a semnat la Ravenna s-au luat din traducerea originalului englez pe care au făcut-o Seviciile Bisericii Greciei şi s-a publicat de către ziarul „Orthodoxos Kosmos” într-un număr special cu titlul „Documentul de la Ravenna”. [2] Arhimandritul Gheorghe, stareţul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte, „Nelinişte pentru unirea ce se pregăteşte de către Vatican între ortodocşi şi romano catolici”, periodicul Parakatathiki, nr.54 (2007). [3] Episkepsis, nr. 496 din 1993. [4] Sfântul Marcu al Efesului, Tois apantahou tis ghis…, în Ioannis Karmiris, Ta Dogmatika ke Simvolika Mnimeia tis Orthodoxou Katholikis Ekklisias, vol. I, Atena 1960, pagina 426. [5] Titlul Directivei este „Răspuns la întrebări referitoare la anumite puncte de vedere în jurul învăţăturii despre Biserică” (a se vedea Epistola Sfântului Sinod al Bisericii Greciei către IPS Ioan, Mitropolit de Pergam, 8.12.2007). [6] A se vedea comentariul Directivei în ziarul Katholiki, p.30-78 din 24.07.2007. [7] Atanasie, fost episcop de Zahumia sşi Herţegovina, Despre ecumenismul romano-catolic (sârbă), periodicul Pravoslavie, ediţia Patriarhiei Serbiei, nr. 969-970 (1-15.08.2007), pagina 12. [8] Sfântul Marcu al Efesului, Tois apantahou tis ghis…, ibidem, pagina 426. [9] Sfântul Grigorie Teologul, Eis ton megan Athanasion, 8, PG 35, 1089. [10] Epistola Enciclică „CA TOŢI SĂ FIE UNA” (UT UNUM SINT) a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea despre datoria ecumenică, ed. a Vaticanului, pp. 106 şi 114. [11] Arhimandrit Iustin Popovici, Orthodoxos Ekklisia kai Oikoumenismos, ed. Orthodoxos Kypseli, Tesalonic 1974, pagina 224. [12] Dositei al Ierusalimului, Dodekavivlos, ed. Rigopoulos. [13] Idem, p.14. [14] Idem, p.13-14. [15] Vezi de exemplu formularea ambiguă: „Importanta soluţiilor (de la Ravenna) este că pentru prima oară Bisericile Ortodoxe au spus : Da, această bază universală a Bisericii există şi, de asemenea , că în baza universală există sinodalitate şi autoritate. Aceasta înseamnă că există şi un primat. Conform cu practica Bisericii primul episcop este episcopul Romei” ( Walter Kasper, VIS 15-11-2007). Vezi de asemenea The Times, 16-11-2007. [16] Dositei al Ierusalimului, Dhodhekavivlos, idem, pp. 65-66 şi 72. [17] Idem, ibidem p. 519. [18] Idem, ibidem pp. 279, 343 şi 132-133. [19] Idem, ibidem p. 301. [20] Idem, ibidem pp. 188 – 190, 191 şi 346. [21] Idem, ibidem pp. 338-339 şi 343. Ekkliton: ales să judece. [22] Idem, ibidem pp. 149-150. [23] Meletie Pigas, Contra stăpânirii papei, în Dositei al Ierusalimului, Tomul Bucuriei, ed. Rigopoulou, Tesalonic, 1985, pp. 493-497 (în traducerea noastră).
Doneaza pentru filmul "Scrum"
”Fratiilor, dupa cum se vede vine ”pacea”, n-o sa mai ne dusmanim, sarea o sa-si piarda din calitatiile ei, o sa avem fratiietate si progres, iar …dar o sa fie o mica? mare!!! problema: o sa existe o ”secta” care n-o sa ne recunoasca ortodoxii in Duh si Adevar dar cine mai traieste si crede in acest Duh si Adevar?”…DOAMNE FERESTE!!!
Fratiilor sincer nu stiu cat o sa mai ne tina Dumnezeu pe acest pamant! De ce?
1. Invatamantul e la pamant, elevii sunt ca posedatii, numai daca iau note de 2 sau 3 asculta;
2. Am citit ca nu mai e mult pana o sa avem un guvern mondial;
3. Aceasta pseudo-unire a ”crestiniilor ”ecumenisti cu papa si ai sai.
Dar nu asta e problema mea si daca nu va supar a voastra. Problema mea e sa nu abdic de la eticheta de invechit, de ciudat al acestei lumii si nu in ultimul rand, de om care incearca sa mearga dupa invataturiile Evangheliei, A Sfintei Cruci si cele ale Sfintiilor Parintii.
Fratiilor sa incercam sa ne ducem crucea personala, sa incercam sa nu judecam pe cei care ne gresesc, dar mai ales sa ne rugam Domnului sa ne dea puterea sa intoarcem si celalalt obraz.
Totusi un sfat va pot da: BISERICA MEA NICI PRTILE iadului NU O VOR PUTEA BIRUI! Egreu de crezut asta ca om, insa sa incercam sa renuntam la eul nostru, si sa ne rugam Domnului sa ne ajute sa biruim eul nostru si apoi o sa credem in ce ne spune Mantuitorul Hristos: Turma mica, turma mica o sa fiu cu voi pana la sfarsitul veacuriilor. IUBITII SI IERTATI!!!
Mda!
Unde nu-i traire, unde alergatul dupa functii si asezare pe tronuri inalte sau mai inalte, unde credinta se intelege doar rational, compromisul bate la usa si, chiar daca – in viziunea lor – pare o abatere mica, neinsemnata ne duce de-a valma in prapastie! Unde-s traitorii de alta data care fugeau de mariri? In smerenia lor, unii s-au dus la Domnul si nehirotoniti!
-‘a lipsit cel cuvios’ – devine cuvantul de ordine si, vorba Pr.Adrian Fageteanu vine vremea (de nu a si venit) “…când nu ne vom putea ruga în comun, de obşte“, nici în Ierusalim, nici în Garizim, nici în Bucureşti, nici în Lainici, nici într-o biserică, ci numa’ în Duh şi în Adevăr” si, n-are sens sa bravam fiindca fiecare va ajunge ca “cel ce vrea să se salveze singur, face ca baronul von Münchausen, luându-se singur de chică. Scriptura pe de altă parte ne spune clar: nu vă puneţi nădejdea nici în oameni, nici în căpeteniile năimite.”
@vulturul
Eu ma gandesc ca, daca se ajunge la ‘unirea’ asta, s-a ales praful de ortodoxia noastra fiindca n-are cine s-o mai reprezinte! (ma refer la ierarhi).
Iar daca va fi o amestecatura odioasa (cum se prevede) Harul Sf.Duh va pleca din bisericile noastre, din manastirile noastre si de la toti preotii care fac pact cu diavolul!
O sa alergam de nebuni intreband in stanga si-n dreapta cine a scapat nevatamat de aratarea asta de ‘comuniune’ si ‘impreuna-rugaciune’ pentru a ne spovedii, cumineca…sa mai vorbesc de celalalte TAine? De pomenirea mortilor, Liturghii, acatiste?! Grea dar dulce povara dar si rasplata pe masura poverii va avea cel ce nu se va smintii dintre preotii care nu vor cadea pentru a ne salva pe cei care vom ramane!
@Vulturul
Pentru ca aduci vorba de copiii, eu zic ca nu atata vina au ei saracii, cat parintii pe-o parte (fie prin lipsa de timp, fie prin propriul exemplu), batranii (bunicii si/sau alte bone dati pe mana lor) si societatea….in general! Ceea ce vad la noi, asta si copiaza! Cat discernamant, cat timp petrecut alaturi de ei iti trebuie pentru a-i urni din loc si a scoate oameni din ei! Televizorul, internetul ii sminteste pe masura! Adica: degeaba e bine si pace in casa, se fereste de anturaj bolnavicios, periculos atata timp cat are la dispozitie –timp nelimitat – un televizor si/sau un calculator conectat la internet din care, poate viziona si citii orice! Crud, fraged fiind cu varsta si, la inceput de drum se poate murdarii si ramane intinat fiindca cine-i poate filtra cu discernamant ceea ce trebuie/are voie sa vada potrivit cu varsta lui? Chiar daca a fost invatat ceea ce trebuie, v-a lasa rusinea, buna-cuviinta, masura si va sarii calul! Singurul care ar intervenii cu succes ar fi Doamne, Doamne! Daca L-ar cunoaste din frageda pruncie….
Sf.Nicolae Velimirovici este mai direct intr-o scrisoare adresata cuiva care, ca si tine, din mila pentru copii, infiera vremurile grele datorita ‘tuturor bolilor si smintelilor contemporane’ si, iata ce-i raspunde sfantul:
“Dar El a zis: De nu va veti intoarce si sa va faceti precum copiii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor! Asadar, Hristos arata apasat ca este mai mare nevoie sa fie educati cei mai in varsta decat copiii. El arata si metoda prin care trebuie sa fie educati acestia. Foarte simplu: sa priveasca la copii. El a spus insa si cum trebuie educati copiii. Tot foarte simplu: ‘Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti’. Atata doar: copiii sa vina la Hristos, iar tot restul e treaba Lui. Si singura sarcina a parintilor este sa nu-i impiedice pe copii sa vina la Hristos. Asadar, lasati-i pe copii sa vina la Hristos si lasati-i pe batrani sa vina la copii. Hristos este Vesnica Tinerete. Aceasta Vesnica Tinerete ii cheama pe copii ca sa le daruie putere, asa incat sa nu imbatraneasca duhovniceste, ci sa ramana vesnic tineri, ageri si bucurosi. Intelepciunea: copiii sa ramana pururi copii si sa nu se prefaca in batrani. Impotriva acestei intelepciuni sta educatia scolara, scolastica, ce prin puterea sa tinde sa faca din copii batrani in timpul cel mai scurt, sa le dea ca exemplu batrani, sa le insufle gandire si pricepere batraneasca, sa le zbarceasca inimile cu scepticismul si pesimismul batranilor. In loc sa devina batranii precum copiii, batranii fac din copii batrani – si astfel, nici ei nu intra in Imparatia lui Hristos, nici pe copii nu-i lasa sa intre. De aici pretutindeni in Europa plangeri ca tineretul e disperat”
Catolicismul se macina astazi din interior, prin scandaluri interne si multe inconsistente si conflicte de ordin teologic.
Aceste “reuniuni” nu sunt decat un fel sfortare ieftina prin care biserica catolica incearca sa distraga atentia de la adevaratele ei problemele.
Atata vreme cat vor exista nevoitori in Adevar, forta ortodoxiei va ramane pana la sfarsitul veacurilor penru ca in ea respira Domnul.
De aceea numai putregaiul cade din biserica ortodoxa, cum spunea pr. Boca.
fratilor e asa de grav. Crestinismul asta nou- umanist care ne trambiteaza ca e nevoie de dragoste intre toti ca toti suntem ai lui Dumezeu si ca exista intre noi bariere datorate fundamentalismului si traditionalismului ; e cea mai perversa forma de ratacire.
acuma ecumenismul care e lup aprig se imbraca in haina asta de oaie
sa nu fim repede judecatori a i celor care cad in aceste ispite ci sa ne rugam pt. toti cu mai multa ravna inaintea lui Hristos. Da nici sa ne lasam ametiti sau ademeniti de aceste dulcegarii.
Daca ne complacem in acest tip de crestinism pierdem tocmai ceea ce ne confera aceasta mare cinste si calitate – pierdem pe Hristos vom fi crestini fara de Hristos – ce ironie dar vom fi “plini de dragoste si intelegere” umanisti si ne vom trezi jucand in marea hora globala nivelati, fara de Hristos si pierduti
Am vazut tot felul de comentarii in diferite publicatii, ziare , situri, unele pro altele contra ecumenismului
Prefer sa fiu gica contra nu pt ca eu ca ortodox nu am pic de dragoste ci pt ca stiu ca atunci cand dreapta mea cinstire adica ortodoxia este supusa schimbariii asta inseamna fara prea multe ocolisuri- moartea mea sufleteasca prin asumarea minciunii .
nu am ura fata de celelalte confesiuni dar nici nu pot sa ma inchin papei sa palmiesc pe acei marturisitori care au platit cu viata marturisirea adevarului ortodoxiei sa sciup in obrazul sfintilor si a stramosilor mei prigoniti si omorati la randul lor pt ca nu au voit sa schimbe dreapta lor credinta
indiferent de pacatele mele, ortodoxia prin mijloacele si harulul Duhului Sfant prezent in ea tocmai pt acuratetea si fidelitatea pastrarii Adevarului, ma reinvie ma mantuie ma leaga mereu de Hrstos
Sa ne amintim de atitudinea Sfintilor parinti fata de erezie. Daca ar traii aceste vremuri ar avea intelepciunea sa puna punctul pe I
Unii care ii urmeaza intocmi o si fac Slava lui Dumnezeu .
Ce ne ramane noua? sa dam marturia cea buna vor fi destui care vor intelege.
sa o facem cu discernamant si cu intelepciune condamnand prima data erezia si expunand o clar ca fiind lepra ce primejduieste azi Biserica
si pt filoecumenisti intelegeti ca filosofia asta e doar inceputul e politica pura si nu mai confundati aceasta ratacire cu dragostea
Multumim par Justin ,Danion, Dan Puric, Pr. Savatie, Laurentiu Dumitru tuturor celorlati ca ne sunt alaturi. Va purtam in rugaciuni. Rugati va si pentru noi cei de la vest-naghyhorod
Suntem aici pe Linia intai a frontului
Doamne ajuta si lumineaza Romania
Ar trebui sa ne amintim cuvintele Sf Paisie de la Neamt,despre catolici:”Au ereticii sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]“. Si tot el spune:”Un asemenea juramant, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pana la sfarsitul lumii va ramane tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos.”
Din scrierile lui Grigorie cel Mare, papa al vechii Rome ortodoxe:
“Eu spun – fara cea mai mica ezitare – ca oricine se numeste episcop universal sau doreste acest titlu este – prin mandria sa – precursorul lui anticrist, caci prin aceasta pretinde sa se inalte mai presus decat ceilalti. Gresala in care el cade vine dintr-o mandrie egala cu a antihristului, pentru ca dupa cum acest pervers a vrut sa fie privit ca fiind mai presus decat ceilalti oameni, tot asa si cel ce doreste sa fie singur numit episcop se ridica pe sine mai presus decat ceilalti”. Sa luam aminte la scrierile Sfintilor Parinti ,ca sa nu ne ratacim si sa ne pierdem mantuirea.
Off topic si nu prea (guvernul mondial va impune si o religie unica – new age):
Financial Times: Lumea se indreapta catre un guvern mondial
Aparitia unui “guvern mondial” este mai aproape decat oricand, datorita reusitei sistemului comunitar european, aparitiei unor probleme globale precum criza economica, incalzirea climei si razboiul impotriva terorismului, scrie “Financial Times”.
In opinia cotidianului, modelul Uniunii Europene, unde functiuneaza la nivel suprastatal o Curte Suprema, un Parlament, o moneda si o forta militara, ar putea fi adoptat la nivel mondial. “Financial Times” considera ca presedintele ales, Barack Obama, este mult mai deschis catre forme superioare de colaborare la nivel mondial decat a fost predecesorul sau George W Bush.
“Cand singura superputere a lumii isi restrange puterea si abilitatile de buna voie prin standarde de comportament stabilite international, trimite un un mesaj clar ca exista reguli care merita urmate”, a scris viitorul presedinte al Statelor Unite in cartea sa “Audacity of Hope”. In opinia cotidianului citat, aceaste idei si faptul ca a numit-o ambasador la ONU pe Susan Rice, un consilier apropiat, dovedeste atasamentul lui Obama fata de Natiunile Unite.
O mostra de idei vehiculate in cercurile lui Obama este oferita de un raport recent al Managing Global Insecurity (MGI), care-i include in grupul sau mic de consiliere pe John Podesta, omul care conduce echipa de tranzitie a lui Obama, si pe Strobe Talbott, presedintele Brookings Institution, din care s-a ridicat Susan Rice.
Raportul cere infintarea unui inalt comisar al ONU, care sa se ocupe de problema terorismului, crearea unui pachet de legi internationale, care sa reglementeze problema schimbarilor climatice si infiintarea unei forte de mentinere a pacii de 50.000 de oameni, care sa se afle sub controlul direct al Organizatiei Natiunilor Unite. Cu toate acestea, datorita faptului ca in Statele Unite oamenii tind sa puna mana pe arme cand aud asemenea idei, raportul nu vorbeste despre un “guvern mondial” ci despre o “guvernare mondiala”. Europenii considera insa ca nu este nici o diferenta intre cei doi termeni. Jacques Attali, consilierul presedintelui Frantei, Nicolas Sakozy, a explicat ca termenul “guvernare mondiala” este un eufemism pentru “guvern mondial”.
Concluzia cotidianului este ca un guvern mondial nu are sanse sa apara decat daca este creat intr-o maniera anti-democratica, pentru cele mai multe proiecte pentru crearea unor institutii suprastatale au fost blocate prin referendum.
Totusi, daca ar fi infiintat “guvernul mondial” ar presupune adoptarea unor caracteristici statale la nivel international, cu un set de legi universal valabile si obligatorii, lucru de care lumea actuala, dominata de un sistem anarhic in care statele – entitati suverane egale – se lupta pentru putere, este foarte departe.
S.G.
http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-12-10&id=17649
@ Romeo:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2008/12/09/financial-times-lumea-se-indreapta-catre-un-guvern-mondial/
Cotrar Hotararilor Sinodului V Ecumenic care l-a anatemizat pe Origen si invataturile lui eretice, papa Benedict al XVI le, continuind o tendinta mai veche din sanul Vaticanului, l-a reabilitat pe Origen.
Un detaliu la care ar trebui sa reflecteze un pic “unionistii” ortodocsi.
Origene: învăţător şi mărturisitor exemplar al creştinismului 1 / 383
25.04.2007, Vatican (Catholica)
http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=13661
În audienţa generală de astăzi, Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre Origene din Alexandria, un istoric din secolul al III-lea, “unul dintre cei mai mari scriitori” din istoria Bisericii. Audienţa a avut loc în Piaţa San Pietro, în prezenţa a peste 25.000 de persoane. Origene, a spus Papa, “a preluat moştenirea lui Clement şi a relansat-o într-o manieră atât de înnoită, încât a imprimat o cotitură ireversibilă dezvoltării gândirii creştine. A fost un adevărat maestru […] şi un mărturisitor exemplar al doctrinei pe care o transmitea.”
“Cotitura ireversibilă” dată istoriei de Origene, a spus Papa, a constat în principal din “fundamentarea teologiei pe explicarea Scripturilor. A face teologie însemna pentru el în mod fundamental a explica, a înţelege Scriptura; sau am putea spune şi că teologia sa este simbioza perfectă între teologie şi exegeză. Într-adevăr, specificul doctrinei origeniene pare să constea tocmai în invitaţia neîncetată la a trece de la litera la duhul Scripturii, pentru a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi acest aşa-numit `alegorism`, scria von Balthasar, coincide perfect `cu dezvoltarea dogmei creştine realizată de învăţătura doctorilor Biserici`, care – într-un fel sau altul – au învăţat lecţia de la Origene. Astfel Tradiţia şi Magisteriul, fundamentul şi garanţia cercetării teologice, ajung să se prezinte ca şi `Scriptură în act`.”
Origene, a continuat Papa, “ajunge sa promoveze în mod eficient `lectura crestina` a Vechiului Testament, reprimând într-o maniera stralucitoare provocarea acelor eretici – mai ales gnostici si marcionisti – care opuneau unul altuia cele doua Testamente pâna la a-l refuza pe cel Vechi”. “Va invit”, a încheiat Sfântul Parinte, “sa primiti în inima voastra învatatura acestui mare maestru în credinta. El ne aminteste cu avânt interior ca, în citirea oranta (rugatoare) a Scripturii si în angajarea coerenta a vietii, Biserica se reînnoieste si reîntinereste mereu… Sa-l rugam pe Domnul sa ne dea astazi gânditori, teologi, exegeti care sa descopere aceasta pluridimensionalitate, aceasta actualitate permanenta a Sfintei Scripturi, noutatea sa pentru zilele noastre”.
SINODUL V Ecumenic – Constantinopol 553:
XI. Dacă cineva nu dă anatemei pe Arie, pe
Eunomie, pe Macedonie, pe Apolinarie, pe Nestorie, pe
Eutihie şi pe Origen, împreună cu scrierile lor nelegiuite, şi
pe toţi ceilalţi eretici care au fost osândiţi şi anatemizaţi de
către Sfânta Biserică Sobornicească şi apostolească şi de
cele patru Sfinte Sinoade mai sus numite, şi pe toţi cei care
au gândit sau gândesc cele asemenea ereticilor mai sus
pomeniţi şi care au rămas în nelegiuirea lor până la moarte,
unul ca acesta să fie dat anatemei.
Hotararile Dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice
http://static.scribd.com/docs/5iujz0b7hymgw.pdf
O eventuala unire cu biserica catolica este mai mult decat erezie. Ortodoxia a fost factorul care ne-a pastrat poporul pe aceste meleaguri, ne-a ajutat in vremuri de cotropire, in razboaie, foamete si boli, dictatura carlista, antonesciana si comunista. Tradand ortodoxia, tradam pe Dumnezeu. Noi nu putem accepta Cap al Bisericii altul in afara de Dumnezeu. Doar el conduce turma, nu un papa sau un episcop, primat(mamifer sau nu) sau asa zis reprezentant. Dumnezeu nu a delegat pe nimeni sa conduca in locul lui, iar daca ai ales sa marturisesti pe Domnul, asta nu te pune in pole-position pe treptele bisericii. Sa speram ca IPS Daniel sa nu ne faca vreo surpriza. Domnul sa ne ajute si sa ne intareasca!
Ortodoxia traita,cu toate neajunsurile pe care unii le reclama,este cel mai minunat lucru ce se intampla pentru mine in aceste timpuri.Nu imi pot imagina si nu imi doresc o atfel de slujba dumunica la biserica…Chiar zilele trecute ii spuneam unei prietene cu aceleasi preocupari:sunt oameni care nu realizeaza ce slujbe avem noi aici acasa ,in vreme ce in alte parti ale lumii,bisericile stau inchise.Cei ce pot face ceva in acest sens,va rog din suflet sa aveti grija de acest aspect.Dumnezeu va rasplati pentru grija aceasta.Sper sa nu se ajunga la asta vreodata.Slujba,spovedania si impartasania.Ajutati-ne sa ne mantuim!Aveti grija sa nu se schimbe ceva!Dumnezeu sa ne ierte si sa ne apere!
sa ne gandim la ce a zis pr Staniloae in ce priveste aceasta tema