“Moment istoric” de gravitate antihristica: PAPA FRANCISC si PATRIARHUL ECUMENIC BARTOLOMEU pledeaza, la Fanar, pentru UNIREA BISERICII ORTODOXE CU CATOLICII! (VIDEO). Inselaciunea “noii ere a dragostei”

30-11-2014 2 minute Sublinieri

Papa Francisc a lansat duminică la Istanbul un apel ferm pentru unitatea Bisericilor Catolică și Ortodoxă, despărțite de un mileniu, arătând că victimele războaielor și tinerii cer ca acest pas istoric să fie făcut.

„Singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei (…) este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe”, a asigurat Suveranul Pontif într-un mesaj citit în fața Patriarhului Ecumenic al Constatinopolului, Bartolomeu I, după ce au participat împreună la o liturghie.

De o importanță excepțională în mesaj este faptul că Papa a ținut să sublinieze că nu există nici o pretenție din partea catolicilor:

„Biserică Catolică nu dorește să impună nici o condiție, în afara celei a profesiunii de credință comune. Suntem gata că săutăm împreună modalitățile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condițiile actuale.”

Francisc și-a continuat mesajul istoric:

„În lumea de astăzi se ridică cu putere voci pe care nu putem să nu le auzim și care cer Bisericilor noastre să-și asume până la capăt condiția de discipoli ai Domnului nostru Iisus Hristos”.

Bisericile Catolică și Ortodoxă s-au separat în 1054, când Papa Leon al IX-lea și Patriarhul Mihail I Celularie al Constantinopolului și-au aruncat reciproc anatema.

Printre diferențele care divizează cele două blocuri creștine se află celebrul Filioque (Catolicii susțin că Duhul Sfânt din Sfânta Treime purcede din Tatăl și din Fiul, în vreme ce Ortodocșii cred că acesta purcede doar din Tatăl), sau Primatul Papei (întâietatea, infailibilitatea și superioritatea față de ceilalți episcopi).

Spre deosebire de Papa, Patriarhul Constantinopolului nu are putere reală asupra lumii ortodoxe, el având doar un rang onorific. Bisericile ortodoxe sunt autocefale, ele nu se subordonează unui Primat din afara țării.

papa-patriarhul3

papa-patriarhul

pope-patriarch

Nota noastra:

Mesajul a fost emis cu ocazia vizitei Papei Francisc la Fanar, sediul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. Pe siteul Patriarhiei exista doua comunicate care contin atat cuvantul papei Francisc, cat si declaratia comuna a celor doi lideri.

In cuvantul sau, Papa Francisc a facut o pledoarie pentru unificare punand accentul pe o pretinsa “lipsa de conditii”. Astfel, unificarea s-ar face prin respectarea traditiilor celor doua confesiuni, dogmatice, liturgice si canonice si nu ar presupune vreo subordonare a uneia fata de cealalta.

Este o maniera iezuita de a “rezolva” problema primatului papal. Intr-o astfel de situatie, care ar parea atractiva pentru naivi, pentru ca, aparent, Biserica Ortodoxa si-ar pastra integritatea dogmatica si canonica, catolicismul nu si-ar schimba nicio iota din invataturile si practicile sale canonice gresite. Spre deosebire de falsele sinoade ale unirii dinaintea prabusirii Imperiului Bizantin, de aceasta data Vaticanul a imbracat haina mielului care nu impune nimic, facand acest lucru doar ca sa nu cedeze nimic. Ceea ce duce, evident, la o unire si mai mincinoasa, caci pare bazata pe reciprocitate si “iubire”, nu silnica pe fata, asa cum a fost cazul cu Ferrara-Florenta, de pilda.

In declaratia comuna, Papa Francisc si Patriarhul Bartolomeu au reiterat apelurile la unire. Interesant este faptul ca, dupa ce se evoca situatia din Siria si Irak, cei doi amintesc si criza din Ucraina, cerand “tuturor” partilor implicate sa urmeze “calea dialogului si a respectarii dreptului international” pentru a obtine pacea.

papa-patriarhul2

*

*

*

 


Categorii

1. DIVERSE, Ecumenism, Opinii, analize, Papa (Papism), Patriarhul ecumenic Bartolomeu, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

106 Commentarii la ““Moment istoric” de gravitate antihristica: PAPA FRANCISC si PATRIARHUL ECUMENIC BARTOLOMEU pledeaza, la Fanar, pentru UNIREA BISERICII ORTODOXE CU CATOLICII! (VIDEO). Inselaciunea “noii ere a dragostei”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. @admin
    Am pus intrebarea legata de Sf .Petru pentru ca in Evanghelia dupa Matei in capitolul 16 versetul 18 Mantuitorul ii spune:,,Si Eu iti zic Tie , ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.”Cred ca pe baza acestui verset Papa isi aroga dreptul de conducator suprem , cerandu-ne noua ortodocsilor sa ne supunem lui.Dar cred ca biserica catolica s-a vandut celor oculte pe ascuns, caci in capitolul 13 din Apocalipsa spune ca a antichristul ii va pacali si pe cei alesi, adica ,cred eu ,oamenii care slujesc in biserici.La sfarsitul capitolului 12 din apocalipsa se spune ca va fi un razboi intre balaurul doborat in cer de Arhanghelul Mihail si semintia femeii care a nascut omul cu toiagul de fier si care a pazit poruncile lui Hristos.Banuiesc ca acea semintie este popor de credinta ortodoxa.

  2. @mada:

    Stim pasajul, insa e talcuit de Sfintii Parinti anteriori schismei in sensul explicat de noi mai sus: e vorba despre marturisirea lui Petru, nu de persoana sa.

  3. Asa este cum spun sfintii Parinti.

  4. @ mada,
    O explicatie mai pe larg din Editia Bartolomeu Anania a Bibliei la versetul:

    “Şi Eu îţi spun ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.”

    Uite ce spune Nota explicativa din subsolul paginii:

    Relaţia semantică Petru-piatră din acest
    verset este următoarea: În limba greacă, primul
    termen este substantiv de gen masculin: o pé-
    tros şi înseamnă „piatră” în sens generic, materie
    pietroasă, simbol al durităţii („tare ca piatra”)
    sau al insensibilităţii („inimă de piatră”),
    dar piatră mobilă, cu dimensiuni între pietricică
    şi pietroi; al doilea termen e substantiv de
    gen feminin: e pétra şi înseamnă eminamente
    „stâncă”, aceasta fiind şi simbol al imobilităţii
    („neclintit ca o stâncă”) sau al inflexibilităţii („voinţă
    de stâncă”). Aşadar, traducerea riguros
    exactă a textului este: „tu eşti Petru şi pe această
    stâncă voi zidi Biserica Mea”, dar, în acest caz, ea
    nu mai poate reproduce jocul de cuvinte în virtutea
    căruia Iisus i-a schimbat lui Simon numele în
    Petru. Consecinţa exegetică este aceea că expresia
    „pe această piatră” (epitávte té pétra) nu se
    referă la persoana lui Petru, ci la mărturisirea
    acestuia din versetul 16, ca temelie a Bisericii
    lui Hristos. De altfel, adresându-i-Se lui Petru,
    Iisus fusese cât se poate de limpede: „pe această
    piatră (stâncă) voi zidi Biserica Mea”, nu: Biserica
    ta.”

  5. @mada,

    Am raspuns si eu mai sus (com #66) la referirea asta, legata de Sf. Petru. Ideea este ca in primii o mie de ani, Biserica de Apus a fost ortodoxa, iar catolicii afirma ca biserica catolica este cea adevarata, mai apropiata de adevar. Ori, prin asta ei nu fac decat sa afirme ca in primii 1000 de ani dupa Hristos, credinta (cu dogmele si canoanele ei) nu au fost cea corecta, adica chiar cea propavaduita de Sf. Apostol Petru (si alti Apostoli). Si cum ar fi fost sa fie asezata temelia Bisericii pe o credinta gresita in primii o mie de ani?! “…si portile iadului nu o vor birui”, e o ruptura de logica aici, adica Biserica a fost biruita (de neadevar) inca de la bun inceput, in primele zece secole, si abia apoi credinta Bisericii a fost in regula? Daca ar fi urmat aceasta afirmatie a lui Hristos, catolicii nu ar fi schimbat nimic, caci era invatatura primita de ei de la Sf. Apostol Petru, de ce sa o schimbe?! Numai ca ei se folosesc in mod fals de acest verset, ca sa justifice orice modificare pe care o fac asupra crezului si dogmelor, pe motivul ca ei sunt urmasii lui Petru, adica adevarata Biserica a lui Hristos, si deci orice fac ei le este permis (conform fagaduintei din verset), ori asa ceva este complet absurd.

  6. @Alin-7 (si ceilalti):Nu este panica nejustificata,a se vedea afirmatia Parintelui Elpidie si Parintelui Nectarie Moulatsioutis despre actualul papa,care ar fi proorocul mincinos din Apocalipsa!!!Domnului sa ne rugam…Doamne miluieste(e mai tirziu decat credem multi dintre noi si doar rugaciunea multa cu durere mai poate…amana judecata dreapta a Domnului).Iertati.Amin si Doamne ajuta!!!

  7. Salut! De ce-ar fi gresita unirea celor doua Biserici? Ne opunem oricarei variante de unire sau?

  8. @Radiohead:

    Ne opunem doar unei uniri mincinoase. Unirea in adevar (ceea ce ar insemna revenirea catolicilor la Biserica) ar fi literalmente minunata.

  9. @admin
    Se cunosc detalii concrete? De unde stim ca ar fi o unire mincinoasa?

  10. @Radiohead:

    Bineinteles ca se stiu detalii, chiar daca lucrurile nu se fac in mod transparent. Tu nu ai vazut cate trimiteri, referinte sunt la finalul articolului? Detalii despre intalnirile din comisiile teologice, perspective istorice, analize dogmatice, ai de toate acolo, desi nici macar nu am pus toate materialele tematice de pe acest site. Nu exista scuza cum ca “nu stim detalii” si nu, nu ne pronuntam aiurea-n tramvai, pe baza de prejudecati. Ar fi mai potrivit sa le citesti inainte sa te pronunti, asa ar fi normal.

  11. In regula admin. I’ll do that!

  12. @Radiohead:

    OK. 🙂

    Uite, cateva recomandari, ca sa nu le citesti chiar pe toate:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/06/15/cardinal-kurt-koch-primat-papal-ecumenism-ortodocsi/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/28/primatul-papal-obsesia-absoluta-a-vaticanului-interviul-cardinalului-kurt-koch-seful-consiliului-de-promovare-a-unitatii-crestinilor/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/05/06/viclenia-unitatii-in-diversitate-cat-de-aproape-este-unirea-cu-vaticanul/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/05/14/pasi-ecumenisti-de-la-ravenna-la-elounta-v/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/12/09/documentul-de-la-ravenna-si-primatul-papei/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/01/21/politica-pasilor-marunti-noua-strategie-ecumenista-a-romei-adaptata-actualului-context-voluntarismul-marturiei-comune-prudenta-in-dialogul-dogmati

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/28/esec-catolic-la-viena-adoptarea-documentului-comun-asupra-primatului-papal-in-primul-mileniu-amanata-cu-doi-ani/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/09/25/dialog-ortodox-catolic-amman/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/01/13/patriarhia-moscovei-primatul-biserica/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/01/sfanta-chinotita-a-sfantului-munte-athos-impotriva-acordului-de-la-balamand-si-a-ereziei-bisericilor-surori/

    http://www.ortodoxie-catolicism.ro/278/cine-a-fost-patriarhul-athenagoras/

    http://www.ortodoxie-catolicism.ro/282/parintele-marcu-manolis-memoriul-sau-despre-atitudinile-apostate-ale-patriarhului-atenagora/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/07/03/sinaxa-antiecumenista-grecia-patriarhul-bartolomeu/

    http://www.ortodoxie-catolicism.ro/259/adevarul-ortodoxiei-fata-de-catolicism-originile-istorice-ale-schismei-papale-clark-carlton/

  13. MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI
    Posted on noiembrie 18, 2014

    În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
    Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxa suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.
    În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul”– Ioan 17, 17). Hristos e calea adevarul si viata. Erezia este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.
    La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.
    Sfântul Apostol Pavel la Romani 12, 4-6 spune: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” iar în epistola I Cor 12, 21-22 spune : „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase. ” arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor 12, 26-27).
    Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:
    – rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;
    – participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii și arătăm ca erezie şi respingem în mod public ECUMENISMUL, cu toate manifestările sale:
    a) prezența Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte Biserici Ortodoxe Locale în «Consiliul Mondial al Bisericilor».
    b) erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din Biserică.
    c) erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.
    d) erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.
    e) erezia conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.
    f) erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.
    g) erezia conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor).
    h) erezia conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).
    i) erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».
    j) erezia conform căreia între Biserica Ortodoxă și romano-catolicism (papo-filioquism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi Primatul Papal.
    k) acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina Botezului, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.
    l) acceptarea sinodală de către Biserica Ortodoxă Română a dialogului de la Chambesy, în care ereticii anticalcedonieni monofiziți, așa-zișii miafiziți, urmași ai ereziei lui Sever de Antiohia (Monofiziții/Miafiziții învăța că Hristos are, după Întrupare, o singură fire, compusă, şi nu două firi neamestecate și neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite într-o Persoană, fiecare fire având voința și energia ei. De asemenea, nu acceptă învățătura Sinoadelor IV, V, VI și VII Ecumenice, rămânând în rătăcire și în afara Bisericii.) sunt recunoscuți ca ortodocși și afirmarea că anatematizarea lor ar fi fost cauzată de o simplă neînțelegere terminologică, și că, prin urmare, nu ar exista nici o diferență dogmatică între Biserica Ortodoxă și grupările eretice monofizite (Copți, Armeni, Siro-iacobiți, malabarieni, Etiopieni).
    m) acordul de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord care a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.
    n) erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi – dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).
    o) așa-zisa «ridicare a anatemelor» asupra romano-catolicilor (papo-filioquiștilor), dar și asupra ereticilor monofiziți, monoteliți și monoenergiști, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.
    p) erezia conform căreia ar exista Har Mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și Har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).
    q) erezia conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Părinții de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.
    r) erezia care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (Dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.
    s) erezia conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică.
    t) ideea conform căreia numărul de credincioși ar fi criteriul Adevăratei Biserici; conform învățăturii ortodoxe criteriul Adevăratei Biserici este criteriul păstrării Adevărului Revelat în mod nealterat.
    u) transformarea pogorământului (iconomiei) în Dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstante excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Pogorământul, prost înțeles, nu urmează rânduiala în absența unor circumstanțe excepționale, constituind, astfel, nu adaptare înțeleaptă ci sfidare a așezămintelor sfinte, ducând la nesocotirea Dreptei Credințe.
    v) așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Căsătoriei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați. Taina Căsătoriei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea căsătoria mixtă este lovită de nulitate, și în același timp contituie rugăciune în comun cu eterodocșii.
    w) negarea egalității Persoanelor Sfintei Treimi; conform învățăturii ortodoxe, Tatăl nenăscut și nepurces, Fiul născut și Duhul Sfânt purces, arată modul de existentă al fiecărei Persoane, Ele fiind egale în slavă și cinste, posedând aceeași Ființă;
    x) erezia conform căreia Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol ar fi fără-de-egal pornind de la erezia care neagă egalitatea persoanelor Sfintei Treimi.
    Biserica Ortodoxă este Ecumenică (universală), nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt sinoade panortodoxe, sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.
    Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă la mustrarea fraților spre îndreptare şi arată că este o îndatorire a adunării de credincioși să întărească mustrările, atunci când acest lucru se impune: „De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul” (Matei 18, 15-17).
    Canonul 75 apostolic nu deosebeşte între mireni şi clerici, ca martori ai abaterilor episcopului: «La mărturia cea împotriva episcopului eretic să nu se primească, dar nici credincios numai unul, că pe gura a doi sau a trei martori va sta tot graiul.» Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează și asupra îndatoririi membrilor Bisericii de a mustra clerul care învaţă neortodox: „Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm” (Omilia a II-a la Ep. II Timotei).
    De aceea, ne disociem de poziția celor care învață neortodox şi, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, îi mustrăm:
    • pe reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale care fac compromisuri dogmatice și afirmă erezii eclesiologice la dialogul intercreștin și interreligios,
    • pe Patriarhul Ecumenic care s-a rugat împreună cu Papa Francisc I la Sfântul Mormânt călcând în picioare Canoanele Sfinților Apostoli care interzic sub pedeapsa caterisirii rugăciunea în comun cu eterodocșii, pe ierarhii diferitelor sinoade locale, printre care și pe ierarhii ce au fost trimiși ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ca să-l felicite pe Papa Francisc I la întronizarea sa ca șef al ereziei romano-catolice, papo-filioquiste, precum și pe Sinoadele care i-au trimis.
    • pe ierarhii, preoții, diaconii, ipodiaconii, citeții, monahii, monahiile și credincioșii Bisericii Ortodoxe ce au participat la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine și care au făcut gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii sau s-au împărtășit cu ereticii.
    • pe cei care spun că în Biserica Ortodoxă Română nu mai este Harul Duhului Sfânt, datorită faptului că unele mădulare ale Ei sunt căzute în rătăcirea ecumenistă, ca și cum Harul s-ar retrage în mod automat din Biserica Lui Hristos; nu noi suntem salvatori ai Bisericii, ci Biserica ne salvează pe noi.
    Ne disociem de acțiunea Patriarhiei Ecumenice de a chema la Fanar pe pseudo-episcopul Romei Benedict XVI, dar și pe pseudo-episcopul Francisc I, și, de asemenea, de pomenirea la Te Deum a acestuia, de pseudo-binecuvântările papei date în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Fanar și de rostirea Rugăciunii Domnești de către acesta.
    Ne disociem și de acțiunea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de a-l invita la Ierusalim pe pseudo-episcopul Romei Francisc I pentru a sărbători împreună mincinoasa ridicare a anatemelor date la 1054, precum și de toate acțiunile de pseudo-unire cu papalitatea eretică.
    Declarăm public faptul că așa-zișii reprezentanți care fac compromisuri dogmatice și gesturi liturgice condamnate de Canoanele Bisericii se reprezintă doar pe ei înșisi, nu ne reprezintă pe noi, credincioșii Bisericii Ortodoxe și nici Biserica în plinătatea (pleroma) Ei, şi că ne disociem de toate acțiunile lor ecumenist-sincretiste, așteptând să dea semne de pocăință publică, la fel cum manifestarea lor eterodoxă eretică a fost publică.
    Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învață o învățătură străină Bisericii Ortodoxe, preoții acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învață erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol .
    De aceea, noi, cler și popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoții, episcopii, patriarhii și credincioșii ce învață erezia, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, precum şi pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie.
    Așa să ne ajute Dumnezeu Cel în Treime Slăvit și Închinat!
    Amin.
    Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol (Pidalion, pg. 85): Cele rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot, episcop sau mitropolit ar îndrăzni, să se îndepărteze de împărtășirea cu patriarhul său și nu ar pomeni numele lui, așa cum este hotărât și rânduit, la Dumnezeieștile Taine, mai înainte de înfățișarea Sinodului și condamnarea lui definitivă (a patriarhului ce ar greși în ceva – nota noastra) face schismă. Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie străin de toata preoția, în caz că se va vădi de acest nelegiuit lucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care învinuiesc și se îndepărtează de întâistătătorii lor, fac schismă și rup unitatea Bisericii. În schimb, cei care se despart de împărtășirea cu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, aceia care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în biserică, unii ca aceștia nu numai că nu sunt supuși certării canonice, îngrădindu-se pe sine de împărtășirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului, ci și de cinstea cuvenită Dreptmăritorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, ci episcopi mincinoși și învățători mincinoși (nu se referă la pierderea Harului, ci la faptul ca aceștia învață minciuna, deci sunt episcopi mincinoși – nota noastră) Și (cei care întrerup pomenirea lor – nota noastră) nu au rupt unitatea Bisericii, prin schismă, ci, s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de dezbinări.
    Semnatari:
    Ieromonahul Iulian Prodromitul, Duhovnicul Schitului Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos
    Gheron Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
    Ieroschimonahul Paisie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Ieromonahul Damaschin Popa, Iconomul Schitului Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos
    Ieromonahul Damaschin Răuș Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Ieromonahul Ioil Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Ieromonahul Visarion Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Serafim Vaduva Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Efrem Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Nifon Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Macarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Varsanufie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Marcu Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Tarasie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Nazarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Isaak Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Nazarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
    Monahul Flavian Pandelea, Xiropotamu, Sfântul Munte Athos
    Monahul Vlasie Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
    Monahul Gheorghe Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
    Monahul Iosif Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
    Parintele Profesor Emerit Theodoros Zisis, Facultatea de Teologie din Salonic
    Parintele Profesor Doctor Docent(Univ. Frieburg) Mihai Valica
    Frații din Schitul Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos:
    Fratele Cristinel Prodromitul
    Fratele Mihai Prodromitul
    Fratele Nicolaie Prodromitul
    Fratele Marian Prodromitul
    Fratele Dumitru Prodromitul
    Fratele Alexandru Prodromitul
    Fratele Mircea Prodromitul
    Fratele Flavian Prodromitul
    Fratele Ioan Prodromitul
    Fratele Cristian Prodromitul
    Fratele Octavian Ovidiu Prodromitul
    Ieromonahul Antim, Mănăstirea Bistrița, Neamț
    Monahul Lavrentie Cocoș, Mănăstirea Bistrița, Neamț
    Monahul Lavrentie Șuteu, Mănăstirea Bistrița, Neamț
    Ieromonahul Dorotei cu obștea, Sfânta Mănăstire Sfântul Apostol Filip, Adamclisi
    Ieromonahul Filotei Dabu cu obștea, Schitul Brădet, Argeș
    Ieroschim.Sava,Manastirea Sf.Nectarie(Birnarel),localitatea Vatra Dornei,judetul Suceava
    Preot Matei Vulcănescu, cleric în Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei, Grecia
    Preot Mihai Cantor, Zalau
    Preot Evghenie Televka, Parohia Prod, Protopopiatul Medias, Arhiepiscopia Sibiului
    preot Ciocan Paul – Marius, Presedinte ProVita Teleorman
    preot Oros Emanuel, Parohia Mesteacăn, Protopopiatul Oas
    Laura Vulcanescu, preoteasă, Veria, Grecia
    Giannis Kotzampassis,Veria, Grecia, autorul cartii “Din Tibet in Sfantul Munte la parintele Paisie”
    Prof. Drd. Teolog Marian Maricaru, București
    Alexandru Iftime, biolog, Bucuresti
    Oana Iftime, Biolog, Bucuresti
    Manuela Harabor, actor, Bucuresti
    Dinu Tigoianu, Ramnicu Sarat, jud Buzau
    lect. dr. arh. Ana Botez, Bucuresti
    Baciu Emil Viena-1130, Diabeligasse, nr. 3/4/2 – Austria
    Cristian Nicolae Bucuroiu, Bucuresti
    Ana Veronica Ion, Bucuresti, doctor in matematica, cercetator
    Raglean Grigore Cristian Sacele,Jud. Brasov Stanca Constantin, Techirghiol, jud Constanta
    Burcea Traian, economist, Bucuresti
    Sorin Rotaru, inginer, Ramnicu Valcea
    Patrahau Marinela-Neuburg Donau-Germania
    Paul Bacosca, Psihilog, Traducator autorizat, Piatra Neamt, jud Neamt
    Iustina Antoanela Bacosca, Psiholog, Piatra Nemt, jud Neamt
    Ianiga Mariana, Valea Seaca jud. Satu Mare, profesia profesor psiholog
    Ianiga Simion, Valea Seaca Jud. Satu Mare, profesia constructor
    Bone Rudolf,Conferentiar universitar, Oradea
    Apavaloaie Bogdan Marius
    Ioana-Roxana Paunescu, Bucuresti, medic rezident
    Laurentia Stelea, consultant in calculatoare, Snagov, Romania
    Gheorghe Ciubuc, Bucuresti ,informatician
    Iulia Dumitrascu, Bucuresti, biochimist
    Grosar Lucica, Suceava, director adjunct, profesor
    Ignea Constantin, pensionar, Cordun, jud. Neamt
    Gavrila Valentin, Focsani, informatician
    Ionut Stanciu- Prof de religie, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Rabagani, Jud. Bihor
    Zsoldos Calin-Ioan, Oradea, economist
    Tabacaru Gheorghe medic pensionar
    Tabacaru Casandra Olga medic pensionar
    Tabacaru Oana Cristina medic de familie
    Tabacaru Andreea Maria medic de familie
    Domiciliul comun: com Manastirea Casin, jud. Bacau
    Cristina Cotfasa – Edmonton, Alberta, Canada – Contabil
    Boicu Sorin,com.Lipnita,jud,Constanta
    Zavoianu Alexandru Constantin, Loc. Baraganul Jud. Braila, Cantaret Bisericesc
    Vitsalaru Kristina, Cluj-Napoca, studenta
    Cehan Dan Stefan, Vaslui,student
    Simion Radu,Calarasi,elev
    Doandeș Daniel, Targu-Jiu,jud.Gorj, Profesor de matematică
    Hulea, Adrian Gabriel, Arad(jud.Arad), librar ortodox/bibliotecar
    Gabriela Radulescu – profesoara, Bucuresti
    Aurora Radulescu, Bucuresti, profesor psiholog
    Octavian Athanasiu, Inginer/inspector Bucuresti
    Cristina Dobre, Prahova – jurnalist
    Radu Dobre, Prahova – pensionar
    Maria Dobre, Prahova – pensionara
    Dancea Gabriela Aurelia, Cluj-Napoca, inginer de sistem
    Radu Dragulete, medic, Bucuresti
    Baltag Lică, București, bibliotecar
    Botezatu Gheorghina Gratiela, profesor chimie, Bucuresti
    Chindea Claudiu Teofil, comuna Harman, jud. Brasov, licentiat in management
    Radu Costina -Tecuci – contabil sef
    Prescornitoiu Geta- Focsani – lenjereasa
    Prescornitoiu Valentina -Focsani- croitoreasa
    Monahia Serafima Prescornitoiu- Manastirea Recea Vrancea
    Dragos Magureanu ,rm valcea, economist
    Radu Silviu Cristian,cercetator universitar-dr.in matematica, Enns-4470,Brauergasse 6 -AUSTRIA
    Radu Luminita Gabriela, Enns-4470, Brauergasse 6- AUSTRIA
    OLYMPUS DIGITAL CAMERA
    Trimiteți numele, prenumele, localitatea și funcția/profesia la adresa de email marturisire.impotriva.ereziei@gmail.com sau Oficiul Postal Constanta 2,ghiseul exterior 1,cp 469
    Fiecare credincios ce o semnează și-o asumă ca mărturisire personală

  14. Draga Admin, draga “cuvantule ortodox” resping si ma lepad de propunerea fariseica a papei, iar daca unirea se va face fara pocainta si renuntarea la erezii, a sa avem ocazia sa-l cunoastem si noi pe antihrist.O asemenea unire ar apropia clipa cand Domnul va veni pe norii cerului, dar numai El stie cand va fi aceasta. Fiind din lut, totusi ma intreb :ce ar mai tine lumea daca o asemenea cadere a slujitorilor Bisericii celei Una s-ar produce ? Dreptii vor fi ridicati la cer, iar cu noi cei pacatosi si nepocaiti stim ce se va intampla. De aceea ar fi de dorit sa marturisim impotriva ereziei. Pe acest site ati putea expune poporului ortodox “Marturisirea impotriva ereziei”-pe prima pagina .Aceasta este un semnal, un strigat catre pastori si turma lor, facut cu dragoste pentru ei dar si pentru cei din afara staulului care trebuie sa inteleaga ca Ortodoxia nu respinge pe nimeni, pe toti ii iubeste, pentru toti se roaga, pentru toti mijloceste, pentru toti o doare si pe toti ii vrea uniti sub bratul ei ocrotitor, cerandu-le la toti cei rataciti sa revina acasa, sa lepede inselarea diavoleasca produsa din mandria unor ierarhi, preoti si teologi din trecut- care au tras dupa ei in intuneric biete popoare intregi.
    Ortodoxia este cereasca. Sfanta Liturghie este savarsita de Sfintii Ingeri alaturi de preot. Ortodoxia are cap pe Domnul Iisus Hristos, iar Biserica instituita de El pe credinta marturisita (piatra) Sfantului Apostol Petru este Trupul Domnului nostru. De aceea este de dorit a lasa deoparte orice suparare unii fata de altii a celor ce informeaza pe internet poporul si toti ca unul sa colaboreze si sa aduca la cunostinta poporului, cu insistenta aceasta marturisire. Casa ne-a luat foc ! Vecine, crestine, mai stai pe ganduri daca ma ajuti sau nu, fiindca te-am suparat cu vreun cuvant candva ?! Iarta-ma si vino te rog sa stingem focul, pentru a nu cadea in cel vesnic cu totii !
    Doamne, te rugam, tine poporul roman in Sfanta Ta Ortodoxie !

  15. Am vazut acest articol pe facebook.
    Si am o intrebare. Aceasta ‘unire’ e un lucru rau, se poate intampla? Eu nu sunt cunoscatoare de religie, dar am citit ceva carti mai vechi despre asa-zisa venire a antihristului.
    La momentul respectiv nu le-am dat prea mare atentie, caci atunci nu pareau realiste, dar spre surprinderea mea unele lucruri incep sa devina realitate. (Exemplu: Card de sanate cu cip, noul papa care va uni bisericile)
    Ar trebui luate in serios? sau nu este nevoie sa ne alarmam?
    Multumesc.

  16. Pingback: Schitul romanesc PRODROMU (Muntele Athos): MARTURISIRE PENTRU DREAPTA CREDINTA. Mustrarea Patriarhului Bartolomeu si a ierarhilor implicati in actiuni ecumeniste/ CONDAMNAREA RUGACIUNILOR IN COMUN/ “Nu noi suntem salvatori ai Bisericii, ci Biserica
  17. Dragii mei,

    Da, trebuie sa-i iubim si pe catolici. Dar nu cu o iubire fatarnica ci cu o iubire in Adevar ! Adica nu putem sa-i iubim daca le ascundem Adevarul ! Nu putem iubi un suflet daca nu-i aratam Calea Vietii ! Ca-i place sau nu, asta nu ne mai intereseaza pe noi. Noi ne-am facut datoria !
    Iubim sufletele dar respingem orbbirea lor ! Trebuie sa le aratam cum sa creada, cum sa gaseasca Adevarul ! Calea lepadarii de sine, a Jerfei din Dragoste din Biserica Ortodoxa, este singura Cale a Vietii ! Alta eu nu stiu. Acum cine vrea sa inteleaga e bine, Cine nu vrea, Dumnezeu sa-l lumineze !!!!!

    mircea

  18. unirea se va face Apoc 17.17

  19. Singura cale: sa treaca toti la ortodocsi.
    Si punctum.
    Nihil sine Deo!

  20. Dragi prieteni,

    Exista peste 500 de religii in toata lumea, de unde stiti voi ca religia ortodoxa este religia adevarata? sau ca toti ceilalti sunt eretici? Cine a spus acest lucru? Daca acesta ar fi adevart, nu credeti ca Dumnezeu ar gasii o cale prin care sa ne comunice tuturor acest lucru?

    Nu credeti ca prin simpla afirmare ca Ortodoxismul este religia adevara si restul sunt eretici, oricare dintre cei ce sustin acest lucru pacatuiesc? Prin simplul fapt ca aceasta afirmatie este de fapt, o lauda si o insulta asupra unei alte religii.

    Prin urmare, nu ascultati aceste prostii cum ca exista o singura religie adevarata, GANDITI putin, daca ar fi asa, cineva acolo de sus ar gasi o cale sa ne comunice acest lucru.

    Vrei sa fii crestin adevarat? Tot ce trebuie sa faci este sa traiesti dupa cuvantul lui Dumnezeu, si atat!

    A spus Isus vreodata atunci cand a fost pe pamant ca trebuie sa fim ortodocsi sau alta religie?

    Cititi istoria atat din punctul de vedere ortodox cat si catolic, etc. O sa fiti suriprinsi! In primul rand de vechimea acestei religii adevarate, care nu este asa cum va inchipuiti.

    Apoi cititi putin, ce a facut “religia adevarata” cu asa zisi “eretici”? Ei bine ia persecutat, chinuit, confiscat bunurile si asa mai departe. Inca credeti ca aceasta este religia adevarata si restul sunt eretici? Priviti in biblie, ce au facut marii preoti cu Isus? Exact ce a facut religia ortodoxa cu restul religiilor!

    Ei bine, biserica ortodoxa, dupa parerea voastra a dat dovada de religie adevarata?

    Nu mai ascultati toate minciunile si manipularile bisericilor, nu este doar pacatul preotilor, este si pacatul nostru daca credem aceste minciuni, deoarece Dumnezeu nea dat minte pentru a gandi!

    Orice om, ce va trai pe acest pamant dupa invataturile lui Dumnezeu si va crede in el, va fi mantuit! Nu conteaza ca te numesti ortodox,catolic,pocait etc.

    Acum ma repet, daca ar conta aceasta, fiti siguri ca Dumnezeu ar fi gasit o cale sa ne anunte si pe noi de aceasta conditie!

    Traiti in pace si fiti fericiti!

  21. @Flaviu

    A spus Isus vreodata atunci cand a fost pe pamant ca trebuie sa fim ortodocsi sau alta religie?

    Iisus are cuvinte foarte categorice despre necesitatea de a fi fideli invataturii sale si de a propovadui intregii lumi evanghelia in numele Tatalui, Fiului si Sfantului Duh. Ortodoxia nu este o eticheta sau o doctrina oarecare, este “dreapta slavire” a lui Dumnezeu, adica exact lucrul la care ne-a chemat Iisus (vezi si pilda femeii samarinence).

  22. Flaviu
    Pana la Hristos , evrei aveau cuvânt , minuni, de la Domnul . După Hristos sa luat de la ei darurile. Si sau dat altor neamuri care fac roadă. Oare unde sunt roadele ?? Ar trebui sa te documentezi , istoria nu minte… pleiada de Sfinții , mucenicii , etc cum au apărut ? Pe sângele lor sa făcut Biserica biruitoare. Pentru ca la Cârma Ei e însuși Capul – Hristos.
    Fi pe pace prietene , știu ca tu l-ai văzut pe Isus…si tia arătat calea ..
    Un mare părinte zicea ca mulți cu scriptura sub brat se pogoară liniștiti …
    Iartă-mă prietene , Domnul sa iti trimită binecuvântare …

  23. Uniti suntem intr-u Domnul nostru, Iisus Hristos! Despre ce alta unire este vorba?
    INTOARCEREA acelor care au plecat de acolo de unde nu i-a gonit nimeni, asta inteleg ca doresc catolicii !
    Sa se intoarca, tot asa cum au plecat, caci nu pot fi refuzati sa se intoarca !
    E nevoie de timp indelung, au trecut atatea secole de la marea schizma. Sa se intoarca si sa proslaveasca pe Mantuitorul, care ne-a lasat crestinilor chemarea: “Ceeace va las sa nu schimbati, nicio cirta !”
    Cine a schimbat, sa se pocaiasca si sa se intoarca acolo de unde a plecat si de unde nu i-a gonit nimeni !

  24. Papa Francisc cumpara ortodoxia. Nu m-ar mira sa ne ofere bani sa terminam Catedrala.
    Pope Francis donates 100,000 euros toward building Austria’s first Orthodox monastery
    Patriarch Bartholomew praised Austria’s Orthodox Act saying it was an “important role model for Europe”.
    http://www.patheos.com/blogs/deaconsbench/2018/03/bridge-builder-pope-francis-donates-100000-euros-toward-building-austrias-first-orthodox-monastery/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare