Omul-emoticon, omul-cifra, omul-organizatie… SI CARE E DE FAPT VOCATIA NOASTRA, CUM SA TRAIM? Modelul martirului Mircea Vulcanescu in amintirea fiicei sale si a lui Mihai Sora (RECOMANDARI ORTODOXE 13-21 IANUARIE 2011)

21-01-2011 8 minute Sublinieri

(…) Praznuim pomeniri de Sfinti si apoape nimeni nu vine la biserica. Se pare ca distanta ii arunca pe crestini in trandavie sau mai degraba nu distanta si numai trandavia ii impiedica. Pentru ca, asa cum nimic nu-l poate impiedica pe cel care are intentie buna si ravna sa faca ceva, tot astfel, pe cel nepasator, lenes, delasator, toate il pot impiedica. Mucenicii si-au varsat sangele pentru Adevar, iar tu te ingreuiezi de o distanta atat de mica? Aceia si-au jertfit viata pentru Hristos, iar tu nu vrei sa te ostenesti nici un pic? Domnul a murit de dragul tau si tu il dispretuiesti? Praznuim pomeniri de Sfinti si tu te ingreuiezi sa vii la biserica preferand sa stai acasa? Si totusi trebuie sa vii ca sa vezi cum diavolul este biruit, Sfantul biruieste, Dumnezeu se slaveste si Biserica triumfa. ”Dar, sunt pacatos, spui si nu indraznesc sa privesc la chipul Sfantului” . Tocmai pentru ca esti pacatos, vino ca sa te faci drept. Sau poate ca nu stii ca si cei care stau inaintea Sfantului Jertfelnic sunt pacatosi. Pentru aceasta a iconomisit Dumnezeu ca preotii sa fie razboiti si ei de anumite patimi, ca sa fie ingaduitori cu neputinta omeneasca si sa-i ierte pe ceilalti. (…)

  • Cristian Stavriu:

Cand patima traieste in inima, nu poate sa nu ceara hrana… Sf.Teofan Zavoratul

Valoarea virtutii castigata in libertate fara constrangere… Cuv. Paisie Aghioritul

  • Crestinortodox.ro:

Omul-emoticon

(…) Dar lumea virtuala aduce cu sine pe langa beneficiile sale de necontestat si neajunsurile ei. Unul dintre acestea este posibilitatea facila a falsificarii realitatii. Omului i se ofera pe aceasta cale posibilitatea de a “modifica” – edita – lumea reala, cu o foarte mare usurinta in mediul virtual. Acesta insa nu se opreste la a modifica aspecte ale lumii, ci se modifica interior pe sine. Acesta reprezinta pentru multi spatiul ideal unde isi pot manifesta duplicitatea. Asa se face ca mediul on-line nu este numai un spatiu al libertatii, ci poate fi deopotriva unul al fatarniciei si ipocriziei deoarece aici poti emite cu usurinta opinii din umbra anonimatului. Universul virtual se arata a fi in acest fel depersonalizant.

Unul din argumentele care arata acest fapt il constituie incercarea de a exprima sentimentele pe calea internetului, prin intermediului emoticoanelor. Un zambet, o lacrima in coltul ochiului sau un sarut, pot fi trimise cu usurinta interlocutorului. Acesta, la randul sau, raspunde cuviincios cu o “stare” pe masura. Departe de a fi nostime, acele mici iconite ce au pretentia de a exprima varietatea starilor noastre sufletesti, sunt folosite uneori pentru a ascunde propriul gol interior. Ele transmit un mesaj dar nu sunt intotdeuana un vehicul si al sinceritatii noastre.

De aceea, trebuie sa recunoastem faptul ca tehnologia, chiar daca a impins la un alt nivel barierele cunoasterii, ale timpului si ale distantei, nu a reusit sa apropie in mod real oamenii. Comunicarea nu ne foloseste aproape la nimic daca nu este insotita de comuniune. (…) De nimic nu ma tem atunci cand navighez pe internet cat de omul emoticon. Nu de alta, dar exista toate (ne)sansele ca in acest spatiu virtual, fie sa-l intalnesc la tot pasul, fie sa devin eu insumi unul asemenea lui.

Radu Alexandru

Crestinii si sminteala

Sminteala si ferirea de aceasta este ceva ce ne priveste pe noi, pe crestini. Nu trebuie sa luam aminte atat daca necrestinii smintesc lumea sau pe semenii lor, ori daca se smintesc ei insisi de ceva din jurul lor, cat mai ales sa nu smintim noi, cei aflati in Biserica, dar si sa nu ne lasam smintiti. Spuneam ca nu trebuie sa luam aminte daca necrestinii se smintesc de ceva din jurul lor, deoarece insusi marele Apostol Pavel spune despre ei, zicand: “Noi propovaduim pe Hristos cel rastignit: pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie” (I Corinteni 1, 23). Important este sa nu smintim noi pe nimeni cu vreo fapta de-a noastra, aflata intr-un contrast brutal cu invatatura propovaduita de noi, si nici sa ne smintim de faptele lor, necrestini fiind ei. Sminteala este o lucrare a diavolului, este un duh viclean. A sminti si a ispiti sunt lucrarile diavolului, iar nu ale omului. Cand un om sminteste, de fapt diavolul o face prin el. Daca diavolul nu va gasi loc in noi, prin noi nu va putea veni ispita si nici sminteala. Unde este insa iubire curata, acolo nu este sminteala, caci iubirea alunga sminteala, dupa cum citim: “Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina si sminteala nu este in el” (I Ioan 2, 10).

Sminteala in “Pravila bisericeasca”

“Se numeste sminteala, influenta rea facuta aproapelui prin cuvinte si fapte nelegiuite, prin care aproapele este atras spre pacat. Cu cat cineva este mai invatat si cu un rang mai mare in viata sociala sau slujba bisericeasca, cu atat pacatul este mai mare, pentru ca “celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere.”

“Cine sminteste pe altul fara voie, acela se dojeneste ca un neglijent. Crestinul este dator sa fie atent ca sa nu faca sminteala, renuntand chiar la ceea ce ii este lui de folos dupa lege, numai ca sa crute mintea slaba a celui neputincios, (Romani 14,13-21; I Corinteni 8,13), ba chiar sa se jertfeasca pentru a nu face sminteala, ca si cum si-ar taia mana sau piciorul (Matei 5, 29-30).”

“Cand cineva face o fapta buna, pentru slava lui Dumnezeu in conformitate cu legile Lui (Isaia 8,12-16; Osea 14, 9; Matei 21, 33-45; Luca 2, 34; Romani 9, 30-33; I Corinteni 11, 18), dar se gasesc unii care se smintesc, acela nu trebuie sa tina socoteala de gandurile lor smintite, daca nu poate face altfel, ci sa se roage lui Dumnezeu pentru ei si sa caute sa-i lamureasca, pe cat este cu putinta cei sinceri se vor lumina, iar cei vicleni si incapatanati se vor pierde, ca si iudeii care se sminteau de faptele Mantuitorului (Ioan 6, 41-71).”

Sa nu smintim!

Sa nu ne facem pricina de sminteala si nici de ispita, dupa cum ne indeamna Sfantul Pavel, zicand: “Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteala” (Romani 14, 13). Chiar daca smintelile nu au cum sa lipseasca, este de neaparata trebuinta ca ele sa nu vina prin crestini: “Cu neputinta este sa nu vina smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi daca i s-ar lega de gat o piatra de moara si ar fi aruncat in mare, decat sa sminteasca pe unul din acestia mici” (Luca 17, 1-2; Marcu 9, 42). “Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7). Judecata celor care smintesc va fi tare grea, dupa cum citim: “Trimite-va Fiul Omului pe ingerii Sai, vor culege din imparatia Lui toate smintelile si pe cei ce fac faradelegea si-i vor arunca pe ei in cuptorul cu foc; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor” (Matei 13, 41-42). Si toate acestea pentru ca omul crestin, in loc sa se faca pricina de ridica a celui de langa el, s-a facut pricina de cadere.

Noi, cei care ne numim crestini, trebuie sa vietuim atat de curat si de cuviincios, incat sa nu fim cu nimic vinovati de caderea celor de langa noi. “Nedand nici o sminteala intru nimic, ca sa nu fie slujirea noastra defaimata, ci in toate infatisandu-ne pe noi insine ca slujitori ai lui Dumnezeu” (II Corinteni 6, 3-4). Iar de va veni ispita in altii, vazandu-ne ca facem ceva bun, aceea este caderea lor, cu nimic influentata de noi. Dupa cum am amintit si mai sus, cand cineva face o fapta buna, pentru slava lui Dumnezeu in conformitate cu legile Lui dar se gasesc unii care se smintesc, acela nu trebuie sa tina socoteala de gandurile lor smintite.

Daca ne inchinam cand trecem prin fata unei biserici, iar un altul de langa noi isi aduce aminte de greutatile intampinate in zi si incepe sa-l injure pe Dumnezeu, nu ne vom face vinovati de a-i fi adus aminte aceluia de Dumnezeu. Sunt cazuri in care trebuie sa renuntam chiar si la lucruri care nu sunt rele sau pacatoase in ele insele, pentru a nu sminti pe un crestin mai slab in credinta. Crestinul este dator sa fie atent ca sa nu faca sminteala, renuntand chiar la ceea ce ii este lui de folos dupa lege, numai ca sa crute mintea slaba a celui neputincios. Pentru aceasta spune si Sfantul Pavel, zicand: “De aceea, daca o mancare sminteste pe fratele meu, nu voi manca in veac carne, ca sa nu aduc sminteala fratelui meu” (I Corinteni 8, 13). “Bine este sa nu mananci carne, nici sa bei vin, nici sa faci ceva de care fratele tau se poticneste, se sminteste sau slabeste (in credinta)” (Romani 14, 21).

Sa nu ne smintim!

Important este sa nu ne smintim nici noi de faptele altora, fie ei crestini sau nu. De faptele neziditoare ale acelora dintre crestini nu trebuie sa ne smintim, ca de ale unora mai slabi, ci sa ne straduim a-i ridica prin dragostea si rugaciunea noastra. Cat despre faptele necrestinilor, nici nu se cade a lua aminte la ele, ca la ale unora care nu vietuisc dupa Dumnezeu. Referindu-se la necrestini, parintele Paisie Aghioritul spune: “Sa nu cerem de la porci sa aiba evlavie la crini”

Cand Hristos a spus “daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi” (Ioan 6, 53), atunci multi s-au indepartat de El. Drept aceea, de nimic din dreapta credinta nu trebuie a ne sminti, oricat de greu ne-ar fi sa primim ceva anume. Dumnezeu lucreaza adesea pe cai care ne pot scandaliza, insa intotdeauna spre mantuirea omului. Mantuitorul a spus tuturor: “Fericit este acela care nu se va sminti intru Mine” (Luca 7, 23; Matei 11, 6).

Sa nu ne lasam smintiti de nimic din Biserica si de nimic din faptele semenilor nostri. Numai Dumnezeu cunoaste inima omului, dupa cum vedem si din pilda cu Vamesul si Fariseul. Noi nu putem cunoaste inima omului, ba inca nici motivatia fiecarei fapte a celui de langa noi nu o cunoastem. Sa luam aminte la noi insine si la invatatura din Sfanta Scriptura si din cuvintele Sfintilor.

Teodor Danalache

Shopping-ul sau despre omul pacalit

Vocatia si cariera crestinului

(…) Daca privim in jurul nostru, ne dam seama ca societatea arata mai degraba ca un trup lipsit de unitate, unul ce se dezintegreaza, fiind sfasiat din interior. Asta pentru ca nu mai punem dragoste in ceea ce facem. Nu atat dragoste pentru activitatea in sine, cat pentru semeni, pentru cei care beneficiaza de pe urma ei. Nu intamplator, am uitat din ce in ce mai mult semnificatia darului in aceasta lume orientata pe “servicii”. O lume in care aproape totul este contra cost.

Indiferent de meseria pe care o urmam si indiferent de pozitia pe care ne-am afla, in cadrul unei organizatii, sa gandim lucrurile din interiorul Bisericii, nu ca si cand ne-am afla in afara ei. Avem nevoie de aceasta experienta pentru a nu folosi darurile in mod egoist – stiut fiind faptul ca “talantul poate fi ascuns in pamant” (Mt. 25,25) – si pentru a nu uita ca, in definitiv, singura vocatie comuna tuturor este sfintenia.

Radu Alexandru

  • Lumina:

Creditele, coşmarul omului contemporan

România primului deceniu al mileniului trei este o ţară adânc îndatorată, iar cetăţenii ei, împinşi în deznădejde şi dezumanizare. Nu mai puţin de 4,4 milioane de români au împrumuturi la bănci, iar peste 700.000 dintre ei nu-şi mai pot plăti ratele la zi, ridicând valoarea restanţelor la 3,2 miliarde de euro în 2010. O adevărată catastrofă umană. Un semn deopotrivă al unei nemăsurate chibzuieli, dar şi al unei profunde crize spirituale şi morale, care au creat o lume în care oamenii, depersonalizaţi, au ajuns doar cifre.

Când oamenii uită de purtarea de grijă a lui Dumnezeu: Garanţia şi asigurarea creştinului

Lumea modernă în care ne ducem zilele cu bucurie sau necaz ne-a învăţat să ne uşurăm povara cu garanţii şi asigurări. A devenit o modă să ne asigurăm bunurile şi chiar viaţa. Această manieră de a ne păzi de tot ce-i rău Îl izgoneşte oarecum pe Dumnezeu din viaţa noastră. Nu ne mai încredinţăm Lui, ci unor organisme financiare. Bunicii noştri aveau o altă socoteală. Nu călătoreau în timpul Sfintei Liturghii, făceau cruce când plecau la drum şi încuiau casa. Nu aveau alarme, ci pe Dumnezeu împreună-lucrător. (…)

Avem timp – aceasta e poate una dintre cele mai mari înşelări cu care vrăjmaşul ne ameţeşte mintea. Bine, veţi spune – trăim într-o epocă modernă, ce tot vorbim de vrăjmaşul? Însă, aşa cum spunea şi părintele Paisie Aghioritul, contemporan cu noi – a creat cel-ce-urăşte-oamenii un duh al lumii care ne desparte de tot ce ne-ar putea ţine aproape de Dumnezeu. Deşi pare exagerat, echipele de marketing ale marilor firme fac parţial munca diavolului. Cum să ieşi din capcană când nu ai întărire duhovnicească şi ţi se îndeasă în traista vieţii garanţii pe veacuri? E ca şi cum ţi s-ar şopti: “Ia produsul meu, uite, e scump, dar noi îţi garantăm că ani buni nu vei avea nevoie să iei altul”. Iar noi, prunci în ale celor duhovniceşti, prindem momeala. Atunci când ni se vând produse cu viaţă lungă, ni se creează senzaţia că noi vom trăi suficient de mult încât să le folosim. Atunci, dacă am atâţia ani în care mă pot bucura de cele agonisite, înseamnă că am şi timp de pocăinţă, ar sugera în subconştient. Uităm că mâine sau într-un an am putea pleca în acea lume în care toate din cele de aici rămân nefolositoare. E drept că de multe lucruri are nevoie omul în lumea aceasta şi că sfânta simplitate a devenit azi o virtute la care noi, mirenii, cu greu mai tânjim. (…)

L-am cunoscut nu atat ca profesor, pentru ca el facea seminarii la catedra de sociologie si etica a profesorului Gusti, care nu era frecventat decat de cei care isi alesesera aceasta specializare, ceea ce nu era cazul meu”, a povestit filosoful Mihai Sora ieri, cu ocazia primei intalniri din cadrul seriei de conferinte “Mircea Vulcanescu. “Era cunoscut ca om public, ca unul din marii conferentiari in domenii extraordinar de diverse, in care temeinicia si amanuntimea cunostintelor lui erau fara egal. Era si un om extraordinar, cald, disponibil pentru a sari in ajutorul celui care avea nevoie de asa ceva. (…) A murit in plina putere. Cu vitalitatea pe care o avea, se puteau astepta foarte multe lucruri de la el, daca isi putea duce viata pana la sfarsit. A murit insa ca puscarias. Alaturi de elita intelectuala si politica a Romaniei dintre cele doua razboaie. (…)

Mircea Vulcanescu, economistul cu suflet de artist

“Tatal lui era foarte sever, iar mama lui era extrem de artista si de generoasa”, a povestit Marioara Vulcanescu, una dintre cele trei fiice ale lui Mircea Vulcanescu, tot in cadrul conferintei sustinute ieri la Clubul Taranului. “In copilarie, cand tatal lui lucra la Petrosani, ca director administrativ (tot economist era si de-aceea l-a silit pe tata sa urmeze calea asta arida), bunica mea iesea cu copiii la spectacole pe care tata si cu sora lui le invatau pe dinafara si le jucau acasa cu copiii din vecini. Ajunsese sa pastreze aceasta bogatie culturala si sa ne-o transmita si noua. Cand se juca, de pilda, cu noi, participa mai mult decat noi. Avea aceasta bogatie sufleteasca sa interpreteze orice gand, orice fapta din toata inima. In tot ce facea, chiar si in joaca, punea atata seriozitateToata fiinta lui si-o implica atunci cand facea un lucru. Imi aduc aminte ca in timpul procesului, cand si-a sustinut cauza, completul de judecata era fascinat. Pe urma insa a trebuit sa le judece conform poruncilor primite. Insa lunga expunere a tatei, pe care n-au intrerupt-o decat la momentul pranzului, a durat patru ore. Era atat de amanuntit, inca ti se parea ca esti la fata locului si ca traiesti lucrul acela. A spus toata stradania lui de a ajuta tara intr-un moment extrem de greu”. (…)

Marioara Vulcanescu, despre cei sase ani petrecuti de Mircea Vulcanescu la Jilava

Fusese transportat la Jilava. Statea intr-o camera, in conditii cumplite. Peretii curgeau si pe jos era umed.Tata l-a luat asupra lui sa se odihneasca putin, pentru ca ei erau siliti sa umble, sa nu stea pe jos. Tata s-a lungit ca acest tanar sa se poata odihni. Dup-aceea, domnul Constant, care ne-a mai povestit o multime de lucruri de acolo, ne spunea ca se deprinsesera sa faca pe rand acest lucru cand erau prea obositi de a merge in cerc asa, ca sa se incalzeasca. Conditii pe care nu ni le putem inchipui. Daca s-ar face filme, nu m-as putea uita la ele, pentru ca ar fi departe de a te face sa traiesti ce au trait oamenii aceia. Din cauza aia el s-a imbolnavit de plamani si in anul urmator, inainte de a-si ispasi pedeapsa de opt ani (dupa sase ani), s-a prapadit din cauza conditiilor de la Jilava”. Unul din cei mai tineri nu a rezistat si era sa lesine, fiind si bolnav de plamani.

Faptul ca si-a ispasit ultimii ani in inchisoare a fost pentru el poate un lucru pe care si l-ar fi dorit. Ar fi fost foarte nemultumit ca, in momentul in care tara noastra suferea cumplit, el sa o duca bine. Avea un sentiment de roman care isi iubea glia”.

Vezi si:


Categorii

Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Mircea Vulcanescu, Pagini Ortodoxe, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Omul-emoticon, omul-cifra, omul-organizatie… SI CARE E DE FAPT VOCATIA NOASTRA, CUM SA TRAIM? Modelul martirului Mircea Vulcanescu in amintirea fiicei sale si a lui Mihai Sora (RECOMANDARI ORTODOXE 13-21 IANUARIE 2011)

  1. Ziarul Lumina:
    “Unde este intelepciunea romanului de alta data?” imi aminteste de un cuvant din intelepciunea lui Ion Plugarul: decat sa ma trezesc dator, mai bine ma culc flamand.
    Dupa cele citite in articol, as putea sa cred ca patriarhul a renuntat la imprumutul bancar pentru construirea Catedralei Neamului – ca sa nu adauge surmenaj peste surmenajul social.

  2. Traim intr-o lume din ce in ce mai smintitoare. Metodele prin care sminteala se propaga in mod insidios sunt din ce in ce mai diverse. Parca exista un plan nevazut care urmareste smintirea cu precadere a crestinilor. Prin tot ceea ce s-a intamplat mai ales in ultimii ani, se observa o accelerare a smintirii in spatiul public, ca si cum ar exista o „intrecere” in a inventa noi si din ce in ce mai sofisticate metode de smintire. Se „educa” generatii dupa generatii de tineri crestini distrugandu-li-se moralitatea „din fasa” prin „educatia sexuala” inceputa inca de la gradinita, prin obisnuirea cu ideea ca homosexualitatea este un lucru normal, cu faptul ca a fi casatorit este ceva foarte invechit si care nu mai este necesar, sau cu ideea ca a avea parteneri multiplii este un lucru foarte bun. Se vrea distrugerea familiei, ultimul „bastion” de rezistenta impotriva raului, si aproape ca s-a reusit. Pornografia si violenta sunt omniprezente la TV, in filme, in muzica, in desene animate chiar, in reviste pentru adulti, si in fel de fel de alte publicatii. Mijloacele massmedia joaca un rol principal, pentru ca sminteala intra in primul rand prin ochi si urechi. Se produce un haos „organizat” in invatamant, in asa fel incat se incurajeaza tinerii sa nu invete, adica se urmareste sa creasca generatii cu un nivel de educatie scazut pentru a fi usor influentabile, si pentru a nu mai avea vlaga ca sa lupte impotriva raului. Se cauta slabanogirea tineretului pentru ca el sa nu mai reactioneze la rau, la anormal, la tot ceea ce este sminteala, se cauta ca mai ales tinerii sa se obisnuiasca sa considere binele rau si raul bine, adica sa nu mai aiba discernamant, si sa aiba o constiinta pervertita. Cu alte cuvinte sa accepte pacatul ca fiind ceva firesc. Cei care vor pervertirea tineretului vor transformarea radicala a unei societati, a unei lumi a normalitatii care peste numai o generatie sau doua sa poata fi schimbata complet, si sa poata fi distrusa. Miza este foarte mare. Se urmareste ca treptat treptat sa dispara orice insemne crestine din institutiile publice, se prezinta religia ca fiind ceva perimat si daunator, iar cei credinciosi sunt considerati niste oameni slabi si inapoiati. Se urmareste asadar minimizarea importantei bisericii in viata noastra. Si toate acestea se intampla sub nasul nostru al celor „crestini practicanti”. Nu mai reactionam, suntem dezbinati, ne preocupa sa demonstram cum ca duminica este prima si a opta zi a saptamanii, asa cum ii preocupa pe teologi daca ingerii au sau nu au sex inaintea caderii Constantinopolului. O lume sta sa cada peste noi si noi parca suntem „vrajiti”. Suntem inerti si indiferenti, pentru ca daca reactionam, nu-i asa, suntem marginalizati, ostracizati, suntem considerati niste ciudati, si mai ales NU suntem „pollitically correct”, adica cu alte cuvinte smintim prin insasi pasivitatea noastra. Cum s-a putut ajunge aici? La ce s-ar mai putea ajunge? Pai s-a ajuns din cauza lasitatii noastre, a comoditatii noastre, a lipsei noastre de memorie in ceea ce priveste prigoana crestinilor din vremea comunista. Se spune ca cel care uita va face aceleasi greseli. Traim intr-o lume care ne momeste cu tot mai multe oglinzi colorate si margele. Cascam ochii la acestea si ne smintim de realizarile noastre, uitand ca singura realizare care ar trebui sa conteze in economia mantuirii noastre este apropierea noastra de Dumnezeu, macar prin frica de El, si mai apoi, daca urcam pe scara credintei, prin iubirea de Dumnezeu. Iar noi ca si crestini ar trebui sa ne stradium sa ne smintim cat mai putin de cele ce se intampla in jurul nostru, pentru ca “arme” avem: Tainele Bisericii, invatatura Sfintilor Parinti, etc., si, prin comportamentul nostru sa nu adaugam sminteala la cea care deja exista, ci din contra, sa fim un exemplu de buna purtare pentru cei din jurul noastu, si de indeplinire a poruncilor lui Dumnezeu, pentru ca astfel, prin fapta in primul rand, sa-i facem pe cei din jurul nostru sa faca diferenta dintre bine si rau, dintre adevar si minciuna. Si sa facem totul cu sinceritate si cu inima buna, su smerenie adevarata si cu gandul in permanenta la Dumnezeu.
    Ma scuzati pentru lungimea comentariului.

  3. Perfect de acord cu punctul de vedere asupra emoticoanelor,eu n-am simtit niciodata vreun imbold ca sa le adaug mesajelor scrise.
    Internetul nu-i ajuta pe oameni sa comunice CU FOLOS.Repede nu inseamna totdeauna CU FOLOS.Pentru copii si adolescenti Internetul(calculatorul) este chiar daunator,deformeaza realitatea,personalitatea si deprinderile.
    Copiii devin sclavi ai virtualului si nu mai au chef sa se joace afara la soare,sa umble pe dealuri(sau prin parcuri ,la oras),sa se prajeasca la rau si sa-si umple sufletul cu simtirea frumusetilor create de Dumnezeu.
    Insa televizorul ii insingureaza si-i depersonalizeaza pe oameni chiar mai mult.Undeva la tara,in niste sate insirate pe dealuri impadurite,uitate de “civilizatie”(curent electric si alte inventii) pana in 1990,lumea era in comunicare si in comuniune in Biserica,la nunti,botezuri si inmormantari.
    Se vizitau tot timpul si vorbeau.Stiti cum este astazi ? Majoritatea au “parabolice”,nu se mai viziteaza deloc,nu-si mai vorbesc,prefera sa se uite la “cutia cu imagini”.In Biserica acestor sate,o ctitorie foarte frumoasa a unor boieri pe care multe orase si-ar dori s-o aiba,se fac slujbe la 2 saptamani sau chiar mai mult de catre un preot care vine dintr-o alta comuna si atunci se strang cateva batrane.Toti stau si se uita la televizor sau merg la munca,sau fac orice altceva.
    Dureros de trist !

    @Antuza
    Am mai spus odata,dar mai repet,cand eram mai mic,cam pe la 7 ani,ma intrebam cum va fi lumea prin anul 2000.Nu mi-am putut inchipui niciodata ca va fi atat de respingatoare.Ma refer la ceea ce tu ai descris deja.
    In ciuda inventiilor tehnologice(sau poate si pentru asta),copiii si tinerii
    stiu tot mai putine,iar limbajul si comportamentul lasa de dorit.
    Bunul-simt si rusinea tind sa dispara complet.Am vazut toate acestea cand am
    venit acum de sarbatori.Eu nu m-am temut niciodata de saracia din Romania,ci de altceva mult mai periculos si daunator decat saracia.
    Nu mai spun ce anume,stiu ca voi, care cititi acest site, intelegeti la ce ma refer…

  4. Pai Gelu, daca “internetul nu-i ajuta pe oameni sa comunice CU FOLOS”, noi ce facem aici? 🙂

    Inainte existau scrisorile, si mai inainte epistolele, de ce oare acelea erau cu folos si acestea nu? Difera doar suportul, in acest caz sa fie suportul digital de vina? Daca da, de ce?

    Cat priveste utilizarea emoticon-urilor, ele sunt necesarea atat timp cat nu cunosti starea de spirit a celui care transmite un mesaj, se poate ajunge la confuzii si neintelegeri serioase (vorbesc si din proprie experienta). E necesar sa stii cand cineva glumeste sau vorbeste serios. Ca si in viata reala, depinde de sinceritatea fiecaruia. Chiar si in viata reala, oricine isi poate pune un “emoticon” pe fata, zambind fals sau afisand o mimica care nu este in concordanta cu trairea interioara. Difera doar metoda de exprimare. Falsitatea si minciuna se pot exprima in nenumarate feluri. Nu mijlocul de exprimare este de vina, ci omul care alege sa fie nesincer.

  5. @GeluS:

    Ceea ce am descris eu e valabil si pentru alte tari, cu nuantele si intensitatile de rigoare, numai ca intr- o tara care inca se mai considera ortodoxa aceste lucruri sar parca mai mult in evidenta …

    Spui: “Eu nu m-am temut niciodata de saracia din Romania, ci de altceva mult mai periculos si daunator decat saracia.” Te rog sa dezvolti daca se poate. Nu sunt sigura ca am inteles la ce te referi. Acest ceva mult mai periculos si mai daunator decat saracia nu exista si in alte parti ale globului, sau e ceva specific national, neaos romanesc?

  6. Interesant colajul acesta de articole cu omul-emoticon, vocatia si cariera crestinului precum si cel despre sminteala, toate duc la concluzia pe care am tras-o in urma cu ceva ani: problema principala este ca noi nu mai comunicam din inima, din suflet.
    Pe atunci, circulam mult cu autobuzul si nu era zi de la Dumnezeu sa nu vorbeasca cel putin unul pe langa mine la telefonul mobil, de cand se urca pina cobora. N-am inteles de ce trebuia toata lumea sa-i asculte conversatia.
    Ma exaspera chestia asta si inca ma mai inebuneste cat de mult se poate vorbi la telefon si cat de putin se comunica de fapt. Ma frapeaza cat de mult se vorbeste in sedinte si se bate apa in piua de catre niste oameni care au de munca pina peste cap.
    Multi vorbesc pentru ca le place sa se auda vorbind, explicand altora una si alta, altii vorbesc pentru ca le place sa se explice sau sa se prezinte pe ei in fata lumii ca fiind foarte interesanti…dar practic comunicare sanatoasa nu mai exista caci i-a luat locul vorbaria.
    Nu telefonul, internetul sau chiar discutiile fata catre fata sunt problema, daca ar fi folosite cu masura toate sunt bune. Aceasta vorbarie multa incearca sa umple niste goluri in oameni, gol creat de lipsa sentimetelor de iubire, respect, admiratie, consideratie pentru celalalt, incercare ce duce exact in directia opusa celei dorite, caci vorbind atat de mult se pierde esentialul.
    Bunicii mei nu vorbeau mult si totusi se intelegeau foarte bine. Nici telefon mobil sa stie unul de altul in fiecare clipa n-au avut, dar au avut grija unul de altul intr-o iubire curata pina au inchis ochii.
    Sminteala produsa celor din jur prin aceasta logoree fara sfarsit isi are si ea aportul ei destul de insemnat. Caci fara sa vrem auzim lucruri pe care n-ar trebui sa le auzim….intamplandu-se la fel si cu vazul si restul simturilor…tare e greu azi sa mergi drept pe Carare si de aceea trebuie straduinta mare ca gandul sa fie orientat continuu catre cele sfinte, altfel nu putem “sa fim asa cum am dori sa fim in clipa sfarsitului nostru”.

  7. Pai Mirela,mai in gluma,mai serios cine garanteaza ca noi comunicam si daca da,care-i roada comunicarii noastre !?
    Inainte, cand oamenii isi scriau scrisori era sigur ca se cunosteau sau ca urmau sa se cunoasca in adevaratul sens al cuvantului.Acum cu Internetul oamenilor le place sa fie “digital pen pals”,fara sa se cunoasca vreodata ,insa realitatea nu va putea fi niciodata inlocuita de virtual fara a afecta negativ persoanele care devin dependente de acesta.
    Si cum stii daca emoticonul reflecta sincer si corect starea de spirit a interlocutorului ?
    Eu recurg la Internet pentru a ma actualiza asupra evenimentelor si asupra unor lucruri pe care nu le stiu,insa cu cu oamenii imi place sa vorbesc direct,nu prin Internet.
    Nu este acelasi lucru daca citesc o carte pe Internet sau o am si-o citesc acasa.Cartea de pe Internet nu este acolo, acasa,cu mine…
    Iar pentru mine o felicitare sau un mesaj pe Internet nu inseamna niciodata acelasi lucru ca atunci cand primesc o scrisoare sau o felicitare in plic !
    De aceea nu agreez nici felicitarile electronice…

    @Antuza
    Mi-ar lua tare mult ca sa dezvolt integral. Ma voi opri asupra uneia din bolile care a imbolnavit si schimonosit natiunea noastra de azi:lacomia.
    Nu trebuie sa ne raportam la altii,asta nu schimba lucrurile,dar chiar daca ne raportam,ai nostri castiga clar in competitia lacomiei.
    Lacomia atrage alte boli si nenorociri,asa ca o vad ca pe un mare rau.
    Mai sunt si altele ,nu trebuie sa le mai spun,toate arata ceva:romanii crestini s-au departat de Dumnezeu si orbecaie si schioapata de amandoua picioarele !

  8. @GeluS:

    Ai dreptate, nu trebuie sa ne raportam la altii, pentru ca asta intr-adevar nu schimba prea mult situatia. Trebuie sa remarc totusi ca nu suntem cel mai lacom popor din lume. Dupa atatia ani de comunism care in Romania in special a fost foarte dur, de saracie crunta, de privatiuni de toate felurile, dupa ce s-a luat romanului cam tot ce avea, romanii au avut in sfarsit liber sa faca bani, sa cumpere proprietati si sa-si ridice nivelul de trai. Este de inteles pana la un punct. Unii au exagerat, si tot ce e mult nu e bun. Ma intreb cum ar fi reactionat alte popoare daca ar fi trecut prin experiente asemanatoare cu a noastra? Experiente limita! Si trebuie mentionat de asmenea ce greu i-a fost romanului sa recapete tot ceea ce i-a fost furat de catre statul comunist. Cred ca mai grave decat lacomia au fost individualismul si egoismul care au facut ca dupa 1990 in loc sa se coaguleze o unire a romanilor si o dorinta de a face ca tara sa se schimbe cu adevarat in bine, au facut ca aceasta ocazie extraordinara pe care am avut-o sa se piarda. Fiecare s-a gandit cum sa-si „rezolve” propriile probleme. Taranii au plecat de la sat la oras, proces inceput inca din timpul comunismului, apoi s-a plecat masiv in strainatate, studentii au plecat si ei la studii, etc. Majoritatea romanilor s-a gandit ca o viata au si ca s-au saturat ca sa se chinuie, si astfel am facut fara sa vrem jocul celor care au vrut o Romanie slaba, fara oameni capabili care sa o scoata la liman, cu o populatie diminuata, dezbinata, cu o economie la pamant, pentru ca tot mai putini ramaneau ca sa faca ceva. Asa ca nu ar trebui sa ne plangem pentru ca fiecare dintre noi are partea lui de vina ca s-a ajuns aici. Ni s-a bagat in cap ca suntem plini de defecte, ca suntem vai de capul nostru, ni s-a spus ca nu valoram mare lucru, tocmai ca sa ne dispara increderea in forta noastra de a face ceva, de a schimba lucrurile in bine in tara noastra. Ne iubim cu adevarat tara? Si daca da, cum? Cred ca am ajuns totusi sa ne autoflagelam exagerat de mult, si ca pe langa defecte avem si noi calitatile noastre, pe care insa nu l-am folosit, si care acum ni se intorc impotriva. Am ingropat talantul pe care l-am primit de la Dumnezeu. Nu e inca timpul pierdut ca sa se poata face ceva, dar trebuie sa lasam individualismul si egoismul deoparte, si sa folosim mai mult calitatile cu care suntem inzestrati pentru a reusi sa facem ceva, si bineinteles numai punandu-ne nadejdea in Dumnezeu, pentru ca fara El nu putem face nimic. Sa fim ca un pom care da roade, si nu ca pomul uscat pe care Hristos a spus ca e mai bine ca sa fie taiat.

  9. Gelu, intr-adevar, unii au dezvoltat o fobie fata de internet si virtual… Depinde, de la om, la om, dar nu toti cei ce utilizeaza internetul sunt si dependenti de acesta. Si fireste ca o comunicare face-to-face este mai de dorit decat una virtuala. Unul din avantajele internetului ar fi si faptul ca poti comunica cu multi mai multi oameni decat ai putea sa o faci in mod direct.

    Si cum stii daca emoticonul reflecta sincer si corect starea de spirit a interlocutorului ?

    La fel de mult cum stii cand cel din fata ta iti zambeste sincer sau nu… Ideea pe care o subliniam era aceea ca TU poti sa iti arati starea de spirit prin emoticon, prin lipsa caruia s-ar putea intelege eronat unele afirmatii. Eu am pierdut odata un prieten (real si nu virtual) pt ca nu am folosit emoticon, si pt ca nu si-a dea seama ca glumesc s-a suparat, desi ne cunosteam de ani de zile. Oamenii se supara foarte usor din pacate. Desi intr-adevar pt unii pot parea superficiale si neserioase, emoticon-urile sunt cat se poate de utile, pt ca nu ai cum sa iti dai seama de starea de spirit, e mai simplu sa pui un icon decat sa scrii “imi vine sa rad/plang”… Cat priveste grija ca cel care le foloseste este sincer sau nu, tocmai se trateaza intr-un alt articol tema suspiciunii generalizate… poti porni de la premiza ca cel care iti scrie este sincer, de ce sa fi suspicios? 😉 (pun si emoticon ca tot iti displace…:) )

    Eu recurg la Internet pentru a ma actualiza asupra evenimentelor si asupra unor lucruri pe care nu le stiu,insa cu cu oamenii imi place sa vorbesc direct,nu prin Internet.

    Pai tocmai faptul ca scrii la sectiunea comentarii, te contrazice 🙂
    Dar cine oare nu prefera comunicarea directa? Cine nu prefera o carte sau felicitare reala si nu virtuala? Insa de este sau nu cu folos comunicarea pe net, pentru multi chiar este. Mie, de exemplu, mi-au folosit comentariile scrise de tine, de unde chiar am avut ceva de invatat. 😉 Sincer!

  10. Mirela,cred ca n-am fost destul de explicit in cele scrise.Eu nu m-am referit la COMUNICATIILE PE ACEST SITE care chiar SUNT FOARTE FOLOSITOARE si sunt gestionate in mod corect !
    Mie-mi sunt tare dragi cei care vin aici scotand margaritarele cele scumpe si alese ale inimii lor !
    Insa acestia nu sunt prea multi ,dar sunt site-uri ale tabloidelor nationale unde se razboiesc certandu-se urat si jignindu-se multi,multi,cu sute si chiar cu mii de postari uneori.Si subiectele sunt alese in asa fel,incat oamenii astia sunt intr-adins parca provocati ca sa aiba dureri de cap dupa acest soi de “comunicare” !
    Vorba Cuviosului Parintelui nostru Cleopa:”Hehe,multe va-nvata pe voi dracul !”

  11. Cineva zice intr-un comentariu al unui articol ce se opreste asupra modului de crestere a copiilor azi :
    (http://smartwoman.hotnews.ro/in-numele-performantei-cu-ce-e-mai-buna-mama-care-isi-forteaza-copilul-sa-exceleze-fata-de-cea-care-obliga-o-fata-de-5-ani-sa-isi-epileze-sprancenele.html“)

    “…vorbim prea mult… credem putin si facem nimic. Formula perfecta a esecului”.
    Foarte adevarat.Iata, am deschis discutia despre emoticoane,insa nu zicem nimic de martirul acesta,Mircea Vulcanescu, care n-a facut nici un rau poporului si tarii noastre si a fost asasinat de niste netrebnici,ascultatori ai antihristilor.
    Episodul intinderii pe jos la Jilava al acestui intelectual daruit de Dumnezeu, ca sa se odihneasca acel tanar istovit de puteri,este ceva antologic,este marturisirea IN FAPTA a dragostei si marimii de suflet pe care Hristos o asteapta si de la noi,dupa puterile noastre si dupa conjunctura vremurilor de acum.
    Insa pe Internet suntem furati de tot felul de subiecte si detalii marunte si in multe cazuri nu le vedem pe cele esentiale sau nu mai avem energie pentru ele.Asta este…

  12. Pingback: Inca o TRADARE NATIONALA: Parlamentul RENUNTA la datoria de 19 MILIARDE DE EURO a Germaniei, la indemnul BNR! Si un adevar istoric: MIRCEA VULCANESCU, omul de stat din spatele acestei datorii istorice
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare