IULIUS FILIP, EROUL ANTICOMUNIST regasit in al doisprezecelea ceas – MARTURIA NOBILA si SCRISOAREA SFASIETOARE CATRE AUGUSTIN LAZAR DIN 1986: “Da, frate române, ai fost numit să ai mare răspundere… Niciodată banii câștigați pe oasele și cadavrele fraților tăi nu pot avea decît mirosul durerii și nenorocirilor”

“De ce sînt în închisoare știi, dar te-ai ostenit prea puțin ca oameni să nu fie torturați și schingiuiți deși era o atribuțiune care îți revenea…”

“Din păcate, intelectualitatea a fost ruşinos de laşă. În toată această perioadă am fost susţinut de Dumnezeu. Numai datorită Lui trăiesc”.

EvZ:

Iulius Filip, chinuit și umilit pentru poezia „Vis și speranță”. Povestea deținutului politic care le-a făcut zile negre lui Ceaușescu, Securității și lui Augustin Lazăr

„Dar tu presă unde ești?/ Ce s-a-ntâmplat cu tine/ Ai dispărut ca în povești /Fără a reveni în sine/ Un singur „clan” tu poți să cânți / Pentru a vieții existență/ Ce-a mai rămas pe-acest pământ/ De-atâta incompetență”.  Cele două strofe fac parte din poezia „Vis și speranță”, scrisă de militarul Iulius Filip și adresată lui Nicolae Ceaușescu, la începutul anilor 80. Șocanta neobrăzare sau nebuneasca îndrăzneală trebuia pedepsită conform procedurilor sistemului comunist, slujit cu sârg de torționarii plantați în instituțiile partidului-stat.

Am avut privilegiul să-l cunosc pe Iulius Filip la una dintre întrunirile Asociației Brașov – 15 Noiembrie 1987, al cărei membru de onoare sunt. Cel mai probabil la cea de la împlinirea a 20 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni, eveniment la care a participat și Traian Băsescu, pe-atunci președintele României. Mi-l aduc aminte pe domnul Filip ca pe un om foarte blând și bun. Colegul și prietenul meu de la Ziua de Brașov, Florin Palas, i-a și înregistrat o declarație, pe care o redau integral. „Numai rugăciunea m-a ținut în viață”, ne spunea Iulius Filip rememorând amarele chinuri pe care le suferise la Aiud, adevărate batjocoriri ale umanității, ale dumnezeiescului din om.

Mărturia lui Iulius Filip despre arestarea și torturarea sa în pușcăriile Rahova, Jilava și Aiud

În 1980, am compus o poezie, «Vis şi speranţă», pe care am trimis-o conducerii comuniste din acea perioadă. După expedierea acestei poezii, am fost dat afară din Armată ca element incompatibil cu calitatea de maistru militar. Poezia era un îndemn la redeşteptarea românilor.

Am ajuns să fiu îngrijitor la blocurile de pe strada pe care locuiam. În Armată câştigam 1.800 de lei, iar ca îngrijitor câştigam în jur de 450 lei. Am reuşit, cu ajutorul unui fost profesor al meu, să mă angajez ca muncitor la Atelierele „16 februarie”. Am propus constituirea unui sindicat liber numit „Unirea”. O structură independentă de P.C.R. Acest lucru mi-a atras arestarea şi anchetarea de către Securitate.

Ne-am orientat spre sindicatul „Solidaritatea” din Polonia. Ghidul nostru erau cele 22 de reforme promovate de către aceştia. Frica de Securitate ne-a făcut să nu ne putem organiza. În 1981 am trimis un mesaj către Congresul Solidarităţii, în care uram succes deplin primului congres al unui sindicat liber din ţările socialiste. L-am semnat şi l-am trimis în trei exemplare. Unul l-am trimis prin Poşta Română, altul printr-un tren internaţional, iar pe-al treilea l-am trimis printr-un turist polonez. Mesajul a fost citit la „Europa Liberă”. A doua zi am fost arestat. După ce m-au eliberat, mi-au pus gardă permanentă la blocul în care locuiam.

În 12-13 decembrie 1981, Jaruzelski preia conducerea militară a Poloniei, iar în data de 14 am fost arestat eu. Am fost dus la subsolul Securităţii Cluj. Mi s-a adus acuzaţia de pactizare cu forţele contrarevoluţionale din Polonia. Procurorul militar ne-a încadrat la propagandă împotriva orânduirii socialiste, cu mandat de arest pentru 30 de zile. De la Securitatea Cluj am fost dus la Departamentul de Cercetări Penale a Securităţii Statului. A fost o anchetă grea. A durat până în februarie 1982. Am susţinut că nu am comis un act de trădare, deoarece la data când am trimis mesajul, sindicatul Solidaritatea era recunoscut de statul polonez.

 

1981. Ziarul Le Monde scrie despre disidentul român

Într-o declaraţie pe care am dat-o la Securitate am cerut demisia lui Nicolae Ceauşescu, pentru trădarea intereselor naţiunii române şi pentru că a dus ţara în pragul falimentului şi al sărăciei.

În 30 septembrie 1981, „Le Monde” a relatat pe larg mesajul pe care l-am trimis la Gdansk. Am fost condamnat la 8 ani de închisoare. Am fost reprezentat de o avocată tânără din oficiu, Mariana Goetz, care îmi cerea să declar la proces că regret faptele. Nu am regretat nimic. Am declarat că îmi asum întreaga responsabilitate pentru cele scrise şi afirmate. Avocata mea a trecut de partea acuzării.

Rahova. Supus la tortura cu belciug, 10 zile

M-au închis, prima oară, la închisoarea Rahova, în secţia specială a condamnaţilor la moarte. Am fost închis cu Năstăsescu Gheorghe, Muşat Gheorghe, Măgureanu Gheorghe, Stanciu Dumitru, Dumitru Iuga şi mulţi alţii.

M-au considerat un element irecuperabil.

Am fost ţinut sub supraveghere şi pedepse continue. Eram supus la tortură cu belciug zece zile. Era un inel în mijlocul cimentului cu patru lanţuri, care duceau în patru direcţii. Eu eram cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. Mi se băga lanţul de la belciug pe sub lanţul de la picioare, pe sub cătuşele de la mâini şi stăteam pe ciment. Mâncam ca animalele dintr-un castron. Ne dădeau să mâncăm din două-n două zile.

Majoritatea deţinuţilor politic erau muncitori. Din păcate, intelectualitatea a fost ruşinos de laşă. În toată această perioadă am fost susţinut de Dumnezeu. Numai datorită Lui trăiesc.

Jilava. Doi inși în halate albe îl țineau cu capul pe geam

Un alt securist mi-a făcut raport şi a cerut să fiu internat la spitalul Jilava. Am fost dus acolo din iulie până în octombrie. Eram legat cu lanţuri şi cătuşe. Lanţurile erau legate de piciorul patului, iar cătuşele de capul patului. Prin haine îmi făceau injecţii neuroparalitice. După ce mi le-au făcut, eram legumă. Eram terminat. În acea perioadă m-a căutat soţia. Comandantul închisorii i-a spus că sunt foarte bolnav şi nu pot veni la vorbitor. Atunci soţia a mers în audienţă la Direcţia Penitenciarelor Bucureşti. A primit o aprobare specială să mă vadă. Atunci, ăştia de la Jilava au îmbrăcat doi inşi în halate albe, m-au luat pe sus, m-au dus la poartă şi mă ţineau de spate, cu capul scos pe un geam. Soţia m-a întrebat ce fac, dar eu nu-i puteam răspunde. Eram paralizat, eram un mort viu în faţa geamului. Dându-şi seama ce se întâmplă cu mine, soţia s-a dus în audienţă la Ambasadorul Statelor Unite ale Americii. După aceasta a fost desfiinţată secţia de nebuni din spital.

La Aiud, o zi mânca, una nu

În 1983, m-au dus la Aiud. Mă plimbau toată ziua cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. O zi ne dădeau de mâncare, una nu. Dacă la intrarea în închisoare aveam 67 de kg, ajunsesem la 39 kg. Am stat un an de zile singur în celulă. Am fost eliberat după 5 ani şi 4 luni de detenţie.

Când am auzit de manifestarea anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, am fost foarte bucuros. Prin nişte muncitori am aflat ce s-a întâmplat. Am zis că, în sfârşit, muncitorii români suferă şi luptă împreună, deşi nu se cunosc.

În 1988 am trimis un mesaj Conferinţei Generale Europene, de la Viena. Acest mesaj avea 13 puncte de reformă. Am fost arestat la Iaşi, unde mergeam la o întâlnire cu muncitorii. Vroiam să formăm sindicatul „Libertatea”. Când mi-au dat drumul, am plecat ca refugiat politic în S.U.A.

Am fost decorat, în anul 2005, cu Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merit al Republicii Polone”. (mărturie consemnată de Florin Palas)

[…]

***

Cotidianul:

SCRISOAREA deținutului politic către Augustin Lazăr: „Nu auzi durerea și oftatul neamului românesc?”

Centrul de Consultanţă Istorică a dat publicității o scrisoare a deținutului politic Iulius Filip, cel despre care s-a spus că a fost refuzat pentru eliberare de Augustin Lazăr. Disidentul i-ar fi scris procurorului Augustin Lazăr.

Scrisoarea publicată de Centrul de Consultanță Istorică pe Facebook este adresată în data de 14 iulie 1986 „președintelui de propuneri” de către Iulius Filip.

Iată documentul prezentat

„Scrisoare deschisă
Către președintele comisiei de propuneri

Frate române:

Am citit caracterizarea pe care mi-ați făcut-o și cunosc cine v-a pus la dispoziție materialul informativ. Reținerea cererii ptr. liberare condiționată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost și sunt un om liber?Cînd o să citeșți aceste rînduri, o să ți se pară deplasată această poziție, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare și atunci din nou fireasca întrebare – de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sînt acasă și liber, mai ales pe aceste meleaguri ale Albei, centrul de Istorie bogat al Țării inima care pulsează în fiecare român cînd îi pronunță numele, leagăn veșnic pentru eroii neamului românesc, iar eu să fac cerere către aceștia să ne mai acorde o dată – Libertatea -. Cum sîntem în stare să profanăm mormintele și memoria lor dacă nu sîntem în stare să păstrăm ce ne-au lăsat? Unirea, Libertatea și Frăția. Dar cîte sacrificii: Blajul pașoptist, Iancu așteaptă, Horia și Doja plîng, Bobîlna este înșelată și ne întoarcem la Marea Unire…

Ne-am păstrat ființa neamului nealterată și te întreb frate române – avem dreptul a ne plînge? Nu sîntem gata să stăm în fața istoriei și să suportăm prezentul la fel? Cum ne-am pierdut dreptul cîștigat de strămoșii noștri de-a trăi liberi? Ce am făcut noi cei prezenți trebuie să facă fiecare român și atunci ar dispare fără urmă dictatura și tirania internă.

Te întreb, frate române, chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea și oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Țară bogată și frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găsești care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?

După părerea mea, cele două închisori Aiud și Gherla sînt rușinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii.

Te-ai întrebat vreodată cîți frați români au trecut pe aici?

Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria și timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinație)

Iar acum am să-ți scriu despre mine. Mă trag dintr-o familie de țărani deveniți muncitori, datorită unor condiții de viață modeste de pe Valea Samus (Valea Someșului) – să nu crezi cumva că s-au îmbunătățit, înainte de arestare am fost în aceste zone ale Sălajului și Maramureșului – sărăcia, durerea și oftatul erau la tot pasul, părinții mei s-au stabilit în Banat unde m-am născut și eu.

Tata este arestat și condamnat ptr pactizare cu sîrbii, cunoști frate române granițe ptr puntea Libertății? În acea perioada marele, viteazul, iubitul dictator și tiran I.V. Stalin era supărat pe Tito și dacă El era supărat trebuia să fie și poporul român, pentru că El era peste tot, iar ceilalți nu aveau nici o valoare. Familia mea este o familie care nu suportă dictaturile, tiraniile și totalitarismul și atunci firesc drumul nu poate fi decît acesta.

Anumiți frați români din acea perioadă supuși cu zel marelui stalin (după cum vezi nu merită nici literă mare) au obligat familia să părăsească zona de graniță. Tata nu mai trăiește, a murit de silicoză de cînd mă aflu în închisoare.

Știi frate române ce este această silicoză?

Toți frații lui tata au fost mineri, deci mă trag dintr-o familie de mineri.

Ai auzit frate române de Valea Plîngerii 1977? Știi ce a fost acolo? Sigur că știi!

Înainte de a muri tata a venit la poarta închisorii vrînd să mă vadă dar administrația nu i-a dat voie deoarece eram pe restrictivă. Ce părere ai frate române de acest “umanism”?

Îți scriam mai înainte de Valea Plîngerii, dar mai este una tot a plîngerii și anume Valea lui Samus (îți dau traseul Cetan pînă dincolo de Jibou) știi de ce plînge Samus? Cel mic racolează toată murdăria de la Cluj – Bonțida (crescătoria de porci) Gherla (combinatul de mobilă) iar cel mare Bistrița și G. Gh .Dej iar jos spre Satu Mare merg împreună. Frate române – Samus înseamnă viață – iar Samus nu mai are viață ptr. că apele reziduale l-au distrus. La fel au fost distruși plămînii pămîntului cu sălbăticie în zonele Vad (aici domnitorul Ștefan ne-a lăsat o moștenire) Valea Groșilor, Dobrocina, Fodora, Chizeni, Șimișna, Răstoci pînă la Jibou (dealurile golașe plîng prin marile alunecări de teren).

Știi de ce toate acestea frate român?

Cum explici flora și fauna distrusă?

Nu se poate face irigații, nu se pot adăpa animalele, nu se mai scaldă oameni, nu se poate topi cînepă, malurile s-au surpat ptr. că sălciile, plopii, arinii care le susțineau s-au uscat.

Dacă acestea se usucă, omului îi spun: codrul a fost întotdeauna frate cu românul – iată sacrificiul meu ai grijă de tine – și oamenii au avut, au părăsit satele.

Înainte de colectivizarea forțată fiecare din cele 100 de sate cît numără Dobrocina (se spune Dobrocina și nu Dabrocina ptr. că este format din două cuvinte DROB și CINĂ sau tradus sarea în bucate) aveau doi, trei bivoli acuma au rămas foarte puțini. CeAPeul este falimentar sau mort de la naștere. Oare cine sînt cei care au ordonat colectivizarea forțată a agriculturii și zonele de deal și munte au rămas pustii?

Pe data de 9 iunie 1983 ajung la Aiud, pe restrictivă. Despre torturile, schingiuirile, teroarea, discriminarea umană care le-a făcut cu mine banda criminal-teroristă formată din: Lt. Trifan, plt adj Ionică, plt adj Vaida, sg maj Lazăr mai tîrziu, după ce termin închisoarea.

Da, frate române, ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiți că cei pe care-i serveșți iau mulți bani pe funcțiile lor, dar fii sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii cistigati pe oasele și cadavrele fraților tăi nu pot avea decît mirosul durerii și nenorocirilor. Bunul Dumnezeu va face mare dreptate. De ce sînt în închisoare știi, dar te-ai ostenit prea puțin ca oameni să nu fie torturați și schingiuiți deși era o atribuțiune care îți revenea.

Încă din școala primară mi-a plăcut să aștern pe hîrtie semnele înțelegeri și bunătății omului, dar terorismul întîlnit aici va cuprinde multe sute de pagini. Printre preocupările înainte de a fi condamnat a fost și poezia. O parte din poeziile scrise le-am adunat într-un poem intitulat “Laudă minciunii” cu tema: analizarea, concluzionarea, criticarea și satirizarea unor fenomene ca: prostia, minciuna, grandomania, incultura, demagogia, cultul, mitul și dictatura, iar în final arătam cum țara a ajuns în pragul falimentului și sărăciei. Desigur că o să te întrebi cine mi-a dat dreptul să fac așa ceva.

Iată cine – legea sfîntă a țării – Constituția (art. 17) – Cetățenii RSR fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie sînt egali în drepturi în toate domeniile vieți economice, politice, juridice, sociale și culturale. Statul garantează.

În luna ianuarie 1981 am trimis autorităților o poezie intitulată “Vis și speranță” pentru care mi-am pierdut locul de muncă. M-am reîntors la Uzina de reparații locomotive Cluj la ceferiștii mei. Ca muncitor m-am adresat sindicatului Solidaritatea din Polonia cu ocazia Congresului de la Gdansk. Acolo se găseau și corespondenți de presă străini care au reluat mesajul și iar necazuri deoarece în România este interzisă lozinca “Proletari din toate țările uniți-vă”. Francezi, în special ziarul “Le Monde” se află în dosarul meu ca act de acuzare. Ei, frate române, acum începe represiunea regimurilor totalitariste.

În noaptea de 12/ 13 decembrie 1981 sînt atacate mișelește sediile sindicatului “Solidaritatea”, iar o mare parte dintre membrii arestați, inclusiv Lech W. președintele Solidarități ales legal și recunoscut pe plan intern și internațional. Specific legal și recunoscut ptr că anumite cadre ale ministerului de interne din Polonia sau constituit în bandă [neinteligibil] cu sadism. În data de 14 dec 1981 am fost arestat și condamnat la 8 ani închisoare fiind acuzat de pactizare cu forțele contrarevoluționare din Polonia. Oare o organizație sindicală legală recunoscută pe plan intern și internațional cu program de reforme și drepturi ptr poporul muncitor polonez este un act contrarevolutionar? Ca o dovadă a recunoașterii sale internaționale, am făcut cerere să fiu primit în rîndurile Solidarității. Te întreb, frate române, sînt dușmănos la adresa României? Președintele Walesa a primit premiul Nobel pentru pace crezi cumva, frate române, că cei care au acordat acest premiu sînt contrarevoluționari?

Data de 14 iulie 1986
Filip Iulius”
(Sursa: Arhiva CNSAS)  

Legaturi: