Foarte grav: PATRIARHIA IERUSALIMULUI A RUPT COMUNIUNEA CU PATRIARHIA ROMANA!

10-05-2011 1 minut Sublinieri

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului s-a reunit în şedinţă sinodală ieri, 9 mai, unde, printre altele, a luat o hotărâre în «problema anticanonică a Bisericii din Ierihon» (Aşezământul românesc al Patriarhiei Române). «În unanimitate şi cu părere de rău», Sf. Sinod a hotărât întreruperea pomenirii Patriarhului Daniel al României şi caterisirea reprezentantului Patriarhiei Române la Ierusalim, Arhimandritul Ieronim Creţu. Temeiul luării unui astfel de hotărâri este construirea în ultimul deceniu a bisericii Aşezământului românesc (loc de găzduire a pelerinilor) fără încuviinţarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub omoforul căreia se află bisericile ortodoxe din Ţara Sfântă, încălcându-se astfel hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale.

Astfel, spune Patriarhia Ierusalimului, prin pretenţia Patriarhiei Române că biserica a fost ridicată pentru pelerinii români din Ţara Sfântă, se transformă jurisdicţia Ierusalimului într-un «câmp deschis» pentru ca orice altă Biserică locală să-şi clădească biserici.

După epistola Patriarhului Theofil III către Patriarhul Daniel, acesta din urmă l-a trimis pe PS Ciprian Câmpineanul la Ierusalim cu o epistolă de răspuns, pe 15 aprilie – care însă «n-a căutat, nici n-a dorit o soluţionare canonică a problemei şi păstrarea unităţii în Hristos, ci doar argumente slabe şi inutile» în favoarea situaţiei existente. Astfel, se spune din nou, «Sfântul Sinod s-a văzut silit cu durere», «pentru păstrarea şi ocrotirea drepturilor canonice şi pastorale ale Patriarhiei Ierusalimului în Ţara Sfântă» să ia hotărârea de întrerupere a comuniunii eclesiastice, «pentru restabilirea rânduielii bisericeşti».

Se mai spune că, în ciuda aceste întreruperi a comuniunii, «evlavioşii pelerini din România sunt bineveniţi în Ţara Sfântă şi în sfintele lăcaşuri patriarhale».

Comunicatul integral al Patriarhiei Ierusalimului:
http://www.jp-newsgate.net/gr/2011/05/09/3352/

traducere: R. H.

Nota:


Categorii

Alerte, Patriarhul Daniel, Patriarhul Teofil al Ierusalimului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

76 Commentarii la “Foarte grav: PATRIARHIA IERUSALIMULUI A RUPT COMUNIUNEA CU PATRIARHIA ROMANA!

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Care este adevaratul motiv al acestei hotarari a Patriarhiei Ierusalimului, Dumnezeu stie.Tot de bunavoirea Lui depinde si cum vor evolua lucrurile.
    Nu vom raspunde noi pentru asta in fata lui Dumnezeu. Are cine sa ii judece pe patriarhi, cand va veni vremea Judecatii.
    De noi depinde doar ce facem noi, fiecare la locul sau de munca, in familie, in Biserica.
    Avem prietenii, conationalii, rudele, conducatorii pe care ii meritam. Din nefericire ne plangem de mila, in loc sa ne plangem pacatele, asa cum s-ar cuveni.
    Imi cer iertare anticipat daca supar pe cineva. In primul rand, la mine am facut referire.
    Dumnezeu sa ne dea putere sa implinim ceea ce stim, altfel, degeaba atatea citiri (inclusiv pe acest site) !

  2. Hristos a inviat! Oricare ar fi dreptatea sau nedreptatea, e o gresala mare. Dupa ce ca sunt vai de capul lor, intre evrei si musulmani, o mana de ortadocsi, acoperiti la toate slujbele de catre armenii care urla peste ei, in lupta cu fratii rusi care te calca in picioare si urla ruseste peste slujba greceasca, sa arate ca-s mai multi si mai mari si mai tari…. dau la o parte pe cei mai cuminti de langa ei… Si nu exagerez cu nimic. Toata Patriarhia Greaca de la Ierusalim este slujita de maici romance, ca grecoaicele nu se dau la munca de jos. Sa dea Domnul sa le faca si unora si altora loc in Imparatia Cerurilor, eu as dori doar sa fiu de fata sa-i vad cum se vor simti unii fata de ceilalti dupa ce si-au irosit timpul aruncad cu bolovani … academic…

  3. Eu consider ca motivul acestei decizii este dat de faptul ca biserica a fost construita in Ierihon care apartine palestinienilor. Iar Palestina nu este recunoscuta ca tara, fiind si acum in dispute cu evreii. Faptul ca a fost construita biserica acolo nu face altceva decat sa sfideze poporul evreu, si astfel Patriarhia Ierusalimului a luat o masura care era inevitabila pentru pastrarea integritatii tarii.

  4. Canoanele, în baza cărora a fost condamnat şi Ion Creangă, vorbesc şi despre chipul care trebuie să-l poarte preotul. Ion Creangă a fost caterisit, printre altele, din cauză că se tundea. În ziua de azi există în întreaga creştinătate ortodoxă preoţi tunşi şi chiar bărbieriţi,dar nimeni nu-i mai cateriseşte…
    Ce văd eu aici? O luptă pentru putere, pentru bani, nu o respectare a canoanelor.
    Aşezământul de la Ierihon datează de cel puţimn 20 de ani şi “n-a mai fost nimeni tras de barbă până azi” pe motiv de respectare a canoanelor.
    Oare canoanele sunt valabile de anul ăsta, sau au fost valabile dintotdeauna? “Respectarea canoanelor”=praf în ochi pentru creduli, deci proşti.
    Neoficial, nici înainte nu te primeau să te împărtăşeşti cu ei dacă se dovedea că eşti român. Acuma au făcut-o oficial. (Asta o ştiu de la părinytele meu duhovnic, care a participat la o Sfântă Liturghie la Sfântul Mormânt şi când urmau să se împărtăşească a fost întrebat dacă e rus. El a dat din cap în semn că da şi astfel a primit Sfânta Împărtăşanie. Cine a zis că e român, nu a primit Sfânta Împărtăşanie)

  5. “Toata Patriarhia Greaca de la Ierusalim este slujita de maici romance, ca grecoaicele nu se dau la munca de jos.” (Ioana)
    Sa fie cu iertare, dar deja se deviaza si nu se vede decat cuvantul si intelesul stric al notiunii de roman.
    As avea o intrebare….cine este la munca de jos in manastirile de maici din Meteora si restul Greciei? Tot maicile romance cumva? Cred ca se exagereaza….Patrioti , patrioti , dar trebuie sa vedem realitatea…
    E o rusine peste ortodoxia romana ca s-a ajuns aici, ca Patriarhia Ierusalimului sa intrerupa comuniunea cu noi. Si asta din ambitii si slava desarta a celor ce conduc Biserica romaneasca….urmarind suveranitati si locuri cat mai pompoase in diptice…
    Unde este smerenia poporului roman?
    Sau se face cumva alergie la cuvantul smerenie si nu vedem invidia care ne stapaneste atunci cand auzim de celalalt…Iar in ce ne priveste e cel mai corect si cu randuiala sa ne vedem locul, pentru ca toti vom da socoteala…
    Cat despre greci, rusi sau altii vor da si ei socoteala pentru ale lor…
    Si oricat de greu si dificil este pentru unii de inteles, traditia ortodoxa este la ea acasa la greci…grecii pe care cu foarte mare greutate ii suportam noi romanii…

  6. Maicile de la Ierusalim fac munca de jos pentru ca asa au ales ele, si cu siguranta maicele nu considera ca fac vreo munca de jos si nici nu se considera umilite….asa ca exprimarea domnisoarei de mai sus nu isi are rostul… In manastiri toata lucrarea, indiferent ca e sus sau jos(dupa prostul inteles al unora) se cheama ascultare si nu munca de jos sau de sus….
    Asa ca ar trebui sa lasam pe maicile respective sa califice ceea ce fac acolo si nu pe cei care alimenteaza barfele de pangar si inteleg doar exterior ceea ce se intampla….

  7. Am avea rugamintea foarte mare sa nu escaladam polemicile, sa incercam sa scriem pe un ton ceva mai putin patimas si agresiv si sa nu incepem sa ne jignim intre noi, doar pentru fiindca vedem lucrurile diferit. Credem ca se exagereaza mult in ambele directii, pro- sau anti- romanista, pro- sau anti- grecista, etc. Si noi riscam, astfel. sa perpetuam si sa prelungim dezbinarea si la nivelul de baza, al “opincii”. Destul cat se dezbina vladicii.

    E un trist adevar ca astazi, cam peste tot… nu-este-cel-ce-intelege-nu-este-cel-ce-cauta-pe-Dumnezeu

    De aceea primeaza mereu orice altceva decat scopurile si motivatiile duhovnicesti, ale iubirii de Hristos si de aproapele. Inclusiv in unele dintre judecatile noastre, trebuie sa o recunoastem. Iar legat de Patriarhii si de canoane, de jurisdictii, e o realitate clara ca rusii sau grecii sunt, in Tara Sfanta, mult, mult “mai egali” decat romanii si decat altii. Iar canoanele se aplica… precum se aplica legile in Romania, “de la caz la caz”, in functie de neam si de interes. Rusilor nu li se aplica aceleasi canoane, vezi bine. Iar daca ar indrazni careva vreo caterisire sau vreo oprire a pomenirii, cam ce credeti ca s-ar putea intampla?

    Ca si PF-ul nostru urmarea orice altceva decat niste interese duhovnicesti, asa cum urmareste si in Diaspora, si acasa, e iarasi o tragica realitate. Intr-un fel, poate e bine ca i se intampla sa i se serveasca o lectie despre cum patimesc cei obijduiti de Sanctitatea Sa. Sa vada si din perspectiva inversa cum este atunci cand esti mai puternic si folosesti LEGEA (canoanele) ca pe un ciomag, din interese lumesti, dar cu ipocrita indreptatire duhovniceasca, ca sa lovesti pe cel mai mic si mai slab. Acum s-a intors putin roata si a ajuns si PF (SS) sa in rolul celui mic si slab caruia i se da in cap cu litera legii si cu ascultarea (cu “procedurile”). Poate invata ceva despre cum sa se poarte si aici, cu supusii sai, cine stie? Dar slabe nadejdi, sa fim realisti.

    Peste tot numai bani, putere, interese, meschinarie, fatarnicie. Ce ne ramane decat… sa ne vedem si sa ne plangem pacatele?

  8. Mda!
    Cu adevarat legile duhovnicesti lucreaza si in privinta Patriarhului Daniel!
    Sa-i fie de folos!

  9. Ce aveti oameni buni? Nu-i cunoasteti pe greci? S-a terminat asezamantul, lasati Patriarhul Jerusalemului in pace, sa-i faca receptia. Predati-l. Cine vrea sa-ti ia haina, dati-i si camasa. Pastrand proportiile: PF nostru nu a scos Lumea Credintei din biserici, “caterisindu-l” pe Bucuroiu.

  10. “Un monah grec îi spune unui monah român:
    -Auzi părinte! În Rai se vorbeşte limba greacă, iar în iad se vorbeşte limba română!
    -Atunci ar trebui să înveţi să vorbeşti româneşte, îi răspunse monahul român.”
    Nu e o anecdotă, nu este un banc, este un fapt real. Asta este părerea lor despre noi şi, după cum se vede,nu numai a lor. Nu-l apăr pe PF Daniel, dar eu consider că este o mare josnicie ce fac cei de la Ierusalim “în numele Domnului”. Bine că nu au curaj să facă lucrul acesta catolicilor sau monofiziţilor sau chiar musulmanilor de acolo…Cât despre noi,nu mi se pare o lipsă de smerenie, căci a fi smerit nu înseamnă a fi prost!

  11. Hristos a Inviat!
    “Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta” (Sfantul Pavel catre Timotei)
    Sa ramanem in acest duh si sa ne rugam la Domnul sa nu ne plateasca, noua, pacatosilor, dupa faptele noastre. Si cel mai putin pacatos sa ridice “piatra”.

  12. Imi cer iertare, cand am spus ca maicile romance slujesc Patriarhia … ca grecoaicele nu se dau la munca de jos…. nu am avut nicio intentie sa jignesc nici maicile romance, cu atat mai mult munca pe care o fac. Sunt convinsa ca o fac cu bucuria ca lucreaza pentru Domnul si nu se uita la nimic altceva. Ca ar fi o munca de jos, asta o considera cele care cred ca nu este de ele asa ceva. E rusine pt. ortodoxia romana? Nu cred! Pentru ce? Stiu preot care slujeste acolo de 40 de ani, in Patriarhia Greciei, dar nu este trecut in Fratia Sfantului Mormant, deoarece e roman. Dar asta nu-i impediment la mantuire… El a ales, la fe ca si maicile si vor fi multi care vor mai alege, pacat doar ca nu sunt de loc apreciati pentru jertfa lor. Dar unde coboara omul, ridica Domnul.

  13. In Timisoara si in Jud. Timis SARBII au si Bisericii si Manastiri si EPISCOP, care apartin direct de Patriarhia Sarba si nu de BOR.

    Pe langa locasuri de cult ortodoxe, sarbii au si case parohiale si alte imobile afectate cultului ortodox sarbesc care sunt CONSTRUITE de catre ei si ADMINISTRATE de catre ei, fara ca sa ii intrebe pe romani si fara ca sa dea vreo socoteala ierarhiei Mitropoliei Romane Ortodoxe a Timisoarei sau Patriarhiei BOR pentru asta!

    Si atunci DE CE NU AR FI VALABIL acelasi PRICIPIU si acelasi CRITERIU de raportare si relationare intre ROMANII ortotodcsi de la Locurile Sfinte si Ierarhia Ortodoxa a acelorasi locuri ??

    In tara noastra membrii oricarui cult crestin ortodox sau neortodox sau chiar necrestin au posibilitatea recunoscuta de lege, ca in virtutea dreptului la asociere, sa isi construiasca si administreze imobile care sa deserveasca viata ritualica si obsteasca a cultului lor.

    In tara noastra, SUTE DE ANI (pana la “secularizarea” averilor manastiresti din 2 mai 1864, cea facuta de CUZA), au existat Manastiri INCHINATE atat Sfantului Munte ATHOS, cat si direct PATRIARHIEI CONSTANTINOPOLULUI (acele “STAVROPIGHII”, administrate direct de Patrriarhia Ecumenica), a caror venituri banesti si de alta natura ERAU COLECTATE si VALORIFICATE direct de Sfantul Munte si Patriarhul Constantinopolului.

    Sute de ani grecii si sarbii ortodocsi de pe pamantul PRICIPATELOR ROMANE si din Banatul Romanesc de azi, NU S-AU SUPUS Ierahilor ortodocsi Romani locali, si nu le-au recunoscut AUTORITATEA IERARHICA asupra lor, ei depinzand de ierahii lor greci si sarbi.

    Si atunci DE CE ROMANII ortodocsi, monahi si mireni care traiesc la IERIHON si in alte locuri Sfinte din TARA SFANTA, trebuie sa se supuna Ierarhilor de acolo?
    Nu! Ei se supun BOR! si SINODULUI BOR!, si reprezinta BOR la LOCURILE SFINTE, si Ortodoxia Romneasca in Tara si Pamantul lui IISUS HRISTOS!

    Cum se spunea si mai sus, daca principala cauza a incetarii acestei RUPTURI DE COMUNIUNEintre Patriarhia Ierusalimului si cea a BOR, ar fi fost “erezia”, atunci ar fi fost indreptatita o incetare a unei asemenea comuniuni, dar PENTRU JURISDICTIA TERITORIALA asupra acelei “palme de pamant”, cum s-a mai spus, de ceilalti antecomentatori, nu este justificata o asemenea decizie a Sinodului Patriarhiei Ierusalimului!

    Oare daca rusii ar fi construit si ei de curand un asezamant ca si romanii, la locurile sfinte, ar fi avut aceasi atitudine Patriarhia Ierusalimului fata de ei ?? Ma indoiesc…

    Se pare ca sunt in lumea ortodoxa, si in alte Bisericii Ortodoxe sunt ierarhi mult mai “problematici” si STRAINI DE DUHUL ierahilor Sfintelor Sinoade, decat ni s-a parut unora dintre noi ca ar fi unii dintre ierahii nostri, mai modernisti, si scoliti prin Occident.

    Faptul ca exprima “malitiozitate” si “manie” si “rautate” la adresa altor CREDINCIOSI AI LUI HRISTOS, tot ortodocsi, arata ca Ierahii Patriarhiei Iersualimului NU AU O ASEZARE LAUNTRICA adevarata duhovniceasca si cresntina…!

    Dumnezeu sa aiba mila de noi toti

  14. Ok, eu vad ca se discuta mult pe tema asta despre smerenie, despre ce popor e mai fudul, despre geopolitica, etc…Dar prin firea lor, discutiile astea sunt fara sfarsit si ma tem ca nu duc nicaieri. Or, intrebarea mea este ce anume spun canoanele exact (daca stie cineva de pe forum)? Din cate se pare, cel care a incalcat canoanele este PF Daniel…Asa ca, dincolo de ce o fi in spatele acestei manevre (subiect interesant dar care nu face decat sa complice problema in mod aiurea), cred ca solutia e simpla…ala care a incalcat canoanele sa se retraga, iar daca e PF Daniel sa termine o data cu afacerea asta jenanta pentru tot poporul roman. Daca nu el a incalcat canoanele, sa-l sustinem cu totii, nu pentru ca e roman de-al nostru ci pentru ca are dreptate.

    Acum eu stiu ca adevarul Ortodoxiei e dincolo de litera care omoara si ca adevarata randuiala ar trebui sa fie dragostea. Dar tocmai datorita faptului ca in Biserica au fost si vor fi intotdeauna (de la opinca la vladica) oameni care nu se situeaza in logica asta, tocmai d-aia au randuit parintii canoane. Ca altminteri face fiecare cum il taie capul si ajungem sa ne excomunicam cu totii unii pe altii. Ca asa, fiecare e expert in a-si gasi lui virtuti si pacate celuilalt, insa canonul, rece si rigid cum e, e acolo ca sa ne mai tina in frau. Abstractie de canoane putem face cand ne desavarsim in dragoste si smerenie. Or e putin probabil ca asa sa mearga lucrurile in cazul liderilor geopolitici.

  15. @admin “e o realitate clara ca rusii sau grecii sunt, in Tara Sfanta, mult, mult “mai egali” decat romanii si decat altii.”

    Desi imi iubesc patria sunt nevoit sa spun ca ne meritam soarta din punctul asta de vedere. In Grecia s-au facut proteste in strada a credinciosilor IMPREUNA cu membrii Bisericii (preoti, ieromonahi, etc) improtriva cardului cetateanului iar la noi mai marii Bisericii abia daca se incumeta sa zica ceva impotriva cardului de sanatate.

  16. Sunt de acord cu comentariile lui admin(i),dar pentru prima data cind ma bucur de lucrul facut de P.F.D . Cred ca sint miscari pt zilele ce vor venii,vom traii si vom vedea.

  17. Ne aprindem pt ce a facut Ierusalimul,dar nu ne aprindem cand vedem cum Patriarhia Romana, sfidand canoanele ecumenice, calca cu dispret jurisdictia Patriarhiei Ierusalimului!Se poate sluji in limba romana prin vicariat roman sub autoritatea directa a Patriarhiei Ierusalimului.Pt ucrainenii din Romania Patriarhia Romana a constituit vicariatul ucrainean de la Sighetul Marmatiei si nu a permis Bisericii ortodoxe din Ucraina sa-si faca biserici proprii in Romania.Acest vicariat ucrainean est direct sub conducerea Preafericitului Daniel!Dar la Ierusalim BOR se crede mai presus de canoane si heraldica ortrodoxa si sfideaza prin biserica nesupusa patriarhului de drept al Ierusalimului!De ce nu a cerut Bor infiintarea unui vicariat roman la Ierusalim sub ascultarea Patriarhului Ierusalimului>astfel ii ajuta pe romani sa asculte slujbele in romaneste..Spre deosebire de Patriarhia Romana,Patriarhia Ierusalimului este intaiul scaun apostolic.Si…atunci cum isi permite BOR sa incalce drepturile jurisdictionale ale unei patriarhii surori si ale unui scaun apostolic!Acolo ese insa vorba de altceva.E vorba de bani!!!!E o sursa de castig pt cei ce organizeaza excursii!Sunt afaceri turistice facute de uni clerici din BOR,pt acestia se zbate Bor nu pt canonicitatea ortodoxa!…si dupa ce sunt primiti ca oaspeti in casa cuiva vor sa se faca si stapani cu de-a sila pe ceva!!!Cate biserici a ridicat Patriarhia Ierusalimului in Romania,fara acordul Patriarhiei Romane?Daca s-a convenit un dialog in acesta privinta inseamna ca pana la o decizie in acea biserica nu mai slujesc clerici care nu apartin de Patriarhia Ierusalimului care are drept de jurisdictie in Ierihon!Iar daca dialogul nu da roade se apeleaza la Arbitrajul Patriarhiei Ecumeice.Dar pana atunci trebuie incetata insulta si calcarea jurisdictiei Patriarhiei Ierusalimului.Iar daca sfintirea acelei biserici sa facut fara aprobarea episcopului locui atunci acea biserica este ca nesfintita,caci o lucrare sfintitoare facuta peste hotar fara aprobarea episcopului locului este nula de drept si in fata lui Dumnezeu!
    De ce nu ofera BOr aceasta biserica Patriarhiei Ierusalimului cu intelegerea ca in ea sa se slujeasca romaneste?Cand se face o biserica prin tarnosire ea intra in posesia episcopului cu jurisdictie in acel loc!
    Prin aceasta biserica sfidatoare a intregii ortodoxii BOR dovedeste ca lupta impotriva canoanelor ortodoxe.Pt astefel de abatere se poate cere depunerea din scaun a unui patriarh, iar BOR incepe sa se plaseze in schisma!
    Dar lucrurile se pot agrava si celelalte biserici ortodoxe pot sa rupa relatiile cu BOR pt asa ceva.Asta ar insemna ca Patriarhia ecumenica sa numeasca locotenent tenense pt Romania si sa hirotoneasca alt cler canonic!Exista in dreptul canonic ortodox astfel de prevedere!

  18. @Alex:

    Prin aceasta biserica sfidatoare a intregii ortodoxii BOR dovedeste ca lupta impotriva canoanelor ortodoxe.Pt astefel de abatere se poate cere depunerea din scaun a unui patriarh, iar BOR incepe sa se plaseze in schisma!
    Dar lucrurile se pot agrava si celelalte biserici ortodoxe pot sa rupa relatiile cu BOR pt asa ceva.Asta ar insemna ca Patriarhia ecumenica sa numeasca locotenent tenense pt Romania si sa hirotoneasca alt cler canonic!Exista in dreptul canonic ortodox astfel de prevedere!

    Nu cumva asta am si asteptat? O schisma, acolo, caterisire, ceva? Mai sa fie!

    Tocmai Patriarhul Teofil sa fie salvatorul canonicitatii in ortodoxie? ”Varul” fostului sef al CIA si temnicerului fostului patriarh Irineu depus necanonic din scaun?!
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/05/11/articolele-saptamanii-maica-bisericilor-tarata-in-luptele-pentru-putere/

  19. Revin asupra problemei. Calitatea Patriarhului Teofil ca si a Patriarhului Daniel intereseaza mai putin. Daca luam pe fiecare ierarh ortodox din lume la calitate s-ar putea sa ramanen cu vreo patru cinci (depinde de cat de ultraortodoxe ne sunt criteriile). Iar de subiectul asta se va ocupa Hristos la Judecata. Ceea ce conteaza acum este randuiala si unitatea Ortodoxiei, cu ierarhii pe care ii are. Ca atare, PF Daniel sa renunte la procedurile necanonice ca sa terminan cu circul asta. E treaba Patriarhului Ierusalimului daca vrea sa aplice iconomia cu altii iar pe romanashi sa-i ia cu acrivia. E dreptul lui pentru ca e jurisdictia lui. Dar nu vad pentru ce taraste PF Daniel intreaga Ortodoxie romaneasca in toata tarashenia asta “patriotica” pentru ca pe mine unul nu ma incalzeste cu nimic daca-mi cumpar lumanarea de la grec sau de la roman.

    Iar daca e sa judecam popoarele, lasa ca nu mi-e rusine nici cu unii nici cu altii. Ni s-a dat (sau mai bine zis ne-a ramas, dupa schisma) numai noua celor din partea asta a lumii adevarul iar noi in schimb de sute de ani stam si ne aratam cu degetul unii pe altii ca dasteptii: ca ala e cu nas subtire, ca ala e cu ceafa groasa, etc. Toate acestea spre ocara lui Hristos in fata paganilor si a ereticilor, de stai si te intrebi de ce ne-o mai fi dat noua via si nu altora. Oare cum ne va judeca Dumnezeu?

    In realitate sunt oameni si oameni si la greci si la romani si la sarbi s.a.m.d. Acuma sunt impartiti intre popoare dar la Judecata vor fi adunati si impartiti in doua popoare. De o parte aia care au trait in duh sobornicesc si de cealalta parte restul, care o sa-si scoata ochii unii altora pe veci pentru functii si alte alea…Nici nu o sa mai fie nevoie de flacari sau de draci.

  20. 31. “Pentru ca, după cum este scris: “Cel ce se laudă în Domnul să se laude”. (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel-Capitolul 1)

    7.”Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?”(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 4)

    11.”Fericiți sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează și îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiți sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii și nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putință să lucească.”(Fericirile părintelui Paisie Aghioritul)

    Divide et impera.
    Se vede treaba ca politica dezbinarii a reusit in cazul nostru al românilor.

  21. In atentia baietilor cu ochi mai albastri decat media, care s-au activat mai serios pe subiectul asta: incercam sa fim vigilenti, asa ca lasati-o mai jos cu incitarile, mai subtile sau mai directe, la fuga din BOR. Nu gasiti aici adepti. Sa fim bine intelesi. Are destul norod PF Kirill, sa-l stapaneasca linistit si sa ne lase in pace biserica!

  22. Fratilor,nu ne da nimeni dreptul sa judecam pe mai marele nostru. Ce spune Biblia???…Omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni;(Ep.I către Corinteni Cap.2 vs.15)

    Ce ne invata Marele Sf.Ap.Pavel?
    este scris: “Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău”.
    (Fapte cap.23 vs.5)
    In primul rind, ce a facut preafericitul gresit?Ca au construit o biserica unde oamenii pot aduce inchinare Domnului?A face o biserica e pacat? Nu a construit o sinagoga sau vreo casa sectanta ci o Biserica Ortodoxa.
    Fratilor, acea biserica nu a fost o cutie de chibrituri si a tinut-o ascunsa.
    Acea biserica, s-a ridicat cu binecuvintare, daca era ilegal de ce nu au oprit atunci constructia?Ca nu au facut acte pe ea drept este,dar haideti,sa o luam babeste: eu daca merg la sora mea si ii cer o bucata de pamant sa imi fac casa, nu fac acte cu ea ci sora spune :Frate fa casa ta aici ca nu te va scoate nimeni oare eu ma astept ca sora mea sa vina peste vreo 10 ani sa ma scoata afara de pe pamantul ei?
    Au construit o ,,biserica,, sectara????Sau vreo moschee musulmana?
    Au construit o Biserica Ortodoxa care e problema?Sau noi nu suntem, tot crestini ortodocsi?Nu ne impartasim la fel ca ei?Nu avem acelasi crez?Nu credem in adevaratul Hristos?

  23. Hristos a Inviat!

    Israel, Tara Sfanta, tocmai a implinit o varsta frumushica: 63 de ani.
    Am Israel Chai!
    Smochinul cel uscat/blestemat a revenit la viata si Sfanta Scriptura contine numeroase profetii cu privire la poporul ales.
    Sa nu uitam ca Tara Sfanta apartine Celui de Trei ori Sfant si ca orice dezordine va fi condamnata mai devreme sau mai tarziu.
    De ce a aparut aceasta criza in Biserica Ortodoxa?
    Biserica este Trupul Lui Hristos si dezordinea / schizma nu are ce cauta!!!
    Un fapt clar si de netagaduit este ca El Shadai, Dumnezeu Atotputernic nu va permite niciodata ca Numele Fiului Sau sa fie pangarit.
    Mireasa Lui Hristos este sfanta fara pata, fara zbarcitura si bucuroasa, mereu gata sa se intalneasca cu Preaiubitul sufletului ei.
    Apostolul Pavel in Epistola sa catre Filipeni ne indemana prin Duhul Sfant:
    Filipeni 4:4-9
    “Bucurati-va intotdeauna in Domnul!Din nou voi spune bucurati-va!Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii.Domnul este aproape.Nu va ingrijorati de nimic, ci, in orice, faceti cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugaciune si prin cerere cu multumiri, si pacea ( Shalom) lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere , va pazi inimile voastre si gandurile voastre in Iisus Hristos.Incolo, fratilor, cele adevarate , toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrdnice de iubit, toate cele vorbite de bine, daca este vreo virtute si daca este vreo lauda, la acestea ganditi.Ce ati si invatat si ati primit si ati auzit si ati vazut in mine, pe acestea faceti-le!Si Dumnezeul pacii va fi cu voi.”
    Aceasta cearta m-a dus cu gandul la credinciosii care au format prima Biserica asa cum o ne-a descrie Noul Testament.Evrei ai unei cai inguste a iudaismului, numita secta nazarineana si neamuri numite crestine.Deci evrei si neamuri mergeau la bratz pe o cale noua si totusi veche cu radacini ancestrale.O capodopera extraordinara asa cum o gasim descrisa tot de Apostolul Pavel in Epistola sa catre Efeseni cap.2:11-22
    De aceea, aduceţi-vă aminte că, odinioară, voi, păgânii cu trupul, numiţi netăiere-împrejur de către cei numiţi tăiere-împrejur, făcută de mână în trup,
    12. Eraţi, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel, lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu, în lume.
    13. Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos,
    14. Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii,
    15. Desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea,
    16. Şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia.
    17. Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape;
    18. Că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh.
    19. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu,
    20. Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos.
    21. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul,
    22. În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

    Ce este de facut?
    Fiecare sa raspunda in dreptul sau cu mana pe inima…

    Eu aleg sa va salut cu cuvintele Apostolului Pavel:Epistola catre Efeseni cap.6:23,24
    Pace fratilor si dragoste cu credinta, de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul Yeshua Ha Mashiah.Harul fie cu toti cei care Il iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos in curatie !Amin!

  24. @Dana Kushner

    Adevarat a inviat!

    Nu prea intelegem sensul celor scrise… iar Israelul, statul, organizarea politica si ce o anima, e departe de a reprezenta un smochin care ar reveni la viata. Poate va referiti la evreii care se convertesc la crestinism (ortodoxie), asta ar fi, intr-adevar, altceva.

  25. Hristos a inviat !
    E cel putin ciudat ca Patriarhului BOR, Daniel, i se reproseaza ceva in legatura cu manastirea romana de la Jerichon,
    cu care el nu are nici in clin nici in maneca, aceasta fiind ctitorie a Pr.Argatu, ridicata cu sprijinul binecredinciosilor crestini, si cu binecuvantarea ambilor patriarhi de atunci ai BOR (Teoctist) si al Ierusalimului (acesta din urma fiind ulterior demis administrativ pt vanzarea unor proprietati ale Patriarhiei, unor afaceristi evrei, fiind actualmente tinut captiv intr-o chilie de actualul Patriarh al Ierusalimului)…
    Daca Manastirea romana din Jerichon ar avea doar o modesta bisericuta si cateva chilii amarate in jur, ar mai sari ca ars Patriarhul Ierusalimului sa apere canoanele legate de jurisdictie ? Sa vedem daca da sau NU:

    Prin 1997, politia palestiniana ia cu asalt Manastirea de la Stejarul Mamvri (al lui Avraam), care apartinea ROCOR (Biserica Rusa din Exil, a Sf.Ioan Maximovici), ii agreseaza pe ieromonahi si pe monahii, ii scoate cu forta din manastire si face cadou manastirea, Patriarhiei KGB-Moscovei… (Manastirea apartinuse in mod natural si canonic ROCOR, fiindca in Rusia Bolsevizata, manastirile erau demolate, ieromonahii asasinati (v.Oranki – Pr.D.Bejan), iar “Sinodul” ne-canonic al BORuse (ca sa inlocuiasca Sinodul real ce susese fie asasinat, fie plecat in Exil, fie retras in Catacombe), lipsit de continuitate apostolica (cf.Sf.Ioan Maximovici si cf. si Patriarhului Romaniei ajuns la Moscova la o conferinta, unde a vazut Sinodul Rus punandu-si barbile false in cuier)) a fost si eretic pana in maduva oaselor, prin erezia serghianista imbratisata (de colaborare cu statul anti-hristic / bolsevic)…
    Va rupe Patriarhia Ierusalimului comuniunea si cu Patriarhia KGB-Moscovei, datorita acestei posesiuni moscovite asupra Man. de la Hebron (Stejarul Mamvri) ?

    Desigur ca Patriarhia Ierusalimului iubind asa tare Patriarhia Moscovei (aceasta diun urma avand un cui impotriva BOR, datorita Mitropoliei Basarabiei), nu se va incurca in discutii fratesti si duhovnicesti cu BOR si va ramane ca celelalte Patriarhii sa decida asupra problemei… ( nu de alta, dar subtila erezie filetista le-a orbit vederea duhovniceasca prea multor greci, doar nu degeaba au fost tinute moastele Sf.Ioan Iacob Hozevitul in afara bisericii (de langa Hozeva), pana cativa patriarhi ai Ierusalimului si cativa stareti au trecut dincolo si urmatorii au permis ca ne-grecestile sf.moaste sa intre in biserica)…

    http://www.attacreport.com/ar_subv/sprof_link_chr_eastorth_plo.htm
    “Bishop” Arafat
    The PLO’s Alliance with the Moscow Church
    Any observer who believed the Soviet Union to be “dead,” the Moscow Church to be Christian, and the PLO to be Muslim faced a rude awakening when all three recently joined forces to battle anti-Communists.

    http://www2.stetson.edu/~psteeves/relnews/hebron.html
    New Challenge for Arafat: A Russian Church
    By SERGE SCHMEMANN
    New York Times, July 11, 1997

    [Note: a response to this article was sent to the New York Times by a nun in Israel: Sister Anastasia ]

    Hebron, West Bank — Intervening in an old dispute between rival Russian Orthodox churches, Palestinian police have forcibly evicted expatriate monks and nuns from Hebron’s only Christian church and have given it to representatives of the Russian patriarch in Moscow.

    The action on Saturday came three weeks after Patriarch Alexy II of Moscow, the head of the Russian Orthodox Church, made an official visit to Israel and formally asked Yasser Arafat, head of the Palestinian Authority, to recognize Moscow’s claim to pre-Revolutionary Russian church properties under the authority’s control.

    http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/stejarul-mamvri-hebron-123825.html (v.foto)
    Exista pareri care sustin ca ramasitele stejarului de la Mamvri sunt vechi de aproape 5.000 de ani, precum si traditia conform careia stejarul va muri imediat inaintea celei de a Doua Veniri a Mantuitorului. Ambele sunt insa numai pareri, caci acest stejar a fost datat ca avand in jur de 850 de ani, iar uscarea acestuia (moartea) s-a petrecut in anul 1996. Stejarul actual este asadar un stejar crescut din tulpina stejarului biblic, pe locul cinstit inca din cele mai vechi timpuri drept locul unde Avraam a primit binecuvantarile. Potrivit marturiilor pelerinilor crestini, circumferinta stejarului, pe cand era inca viu, era de aproape zece metri.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Abraham%27s_Oak_Holy_Trinity_Monastery

  26. Romanii din afara tarii sunt intr-adevar foarte dezbinati si rai unii cu altii,asa am auzit si eu.Dar in ceea ce priveste mandria nationala,sa fim seriosi, asa ceva nu mai exista la ora aceasta la noi in tara.Si nu neaparat mandrie dar nici sentimente nationale nu exista.Dar in schimb suntem experti in a ne defaima si a ne dipretui propriul popor intr-un mod cu totul exagerat,iar asta este cea mai raspandita boala a noastra.
    Sunt de acord ca avem defecte si ca ne meritam soarta si conducatorii dar sa pastram totusi o limita.

  27. @”bandit mistic”

    Românii din afara tarii sant rai unii cu altii numai daca nu sant crestini practicanti.Totusi, nici in biserici preotii nu pun accent pe comuniune intre crestini.Mai facem o cheta pt un bolnav, mai …, dar nu ne cunoastem semenul lânga care ne rugam duminica la Liturghie.

    E drept, nu santem o comunitate unita, in comparatie cu alte neamuri.

    Pot sa spun ca altii de alte origini au defecte mari, mult mai mari decat cele mari ale noastre, si totusi nu si le scot in evidenta, lamentandu-se ca noi.In cel mai rau caz, le ignora.
    Noi românii am trait mereu cu impresia ca … vai, Occidentul ne este superior…si in loc sa muncim cu raspundere, am preferat sa invidiem ”calitatile ” altora si sa ramanem in inertie.

    Ceea ce nu inteleg e cum un popor ca al nostru, care s-a alimentat secole din ortodoxie, a ajuns asa anemizat valoric si asa de simplu de manipulat.
    E clar ca lovitura s-a dat la vârfuri, acolo de unde ar trebui sa plece lumina catre popor, dar nici poporul n-a iubit decât ignorantza si forma fara fond.

  28. Asa este.
    Ideea era ca noi,romanii , am fost ,se pare, prea ingaduitori fata de anumite minoritati.

  29. Shalom ( Pace),

    Imi pare foarte rau ca nu ati inteles comentariul meu.Am citat versete din Sfanta Scriptura.
    Am remarcat cu placere cuvintele pline de har si adevar ale Domnului Iisus Hristos pe care le-ati postat pe acest blog:

    “Nu socotiţi că pace am venit sa aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace ci sabie. Aşa a grăit Domnul”

    Sabia Duhului Sfant este menita sa faca armonie, curatenie si in acest spirit am postat in comentariul meu cateva versete din Noul Testament.

    Concentrati-va, scumpii mei frati, caci Cuvantul Domnului ne indeamna astfel:
    ” cine citeste sa inteleaga”
    Sa intelegem vremurile si soroacele!
    Mireasa lui Hristos nu doarme ci are candela aprinsa!Mireasa lui Hristos are ulei in candela si este inteleapta!Mireasa lui Hristos nu se ocupa cu “nimicuri”!

    Aleg sa va salut cu un pasaj din Apocalipsa Sfantului Ioan:

    Apocalipsa 22:12-21

    ” 12. Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
    13. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul.
    14. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!
    15. Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
    16. Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.
    17. Şi Duhul şi Mireasa zic: “Vino!” Şi cine aude, să zică: “Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!
    18. Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
    19. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”
    20. Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: “Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Iisuse!
    21. Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

  30. Pingback: Razboi întru Cuvânt » INTREBAREA CARE II FRAMANTA PE PATRIARHII ORTODOCSI IN VEACUL AL OPTULEA: CARE ESTE CEL MAI MARE DINTRE NOI?/ Incredibila ambitie a Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului/ SINOD IMPORTANT IN SERBIA: se discuta despre excomunic
  31. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Sa fim prevazatori cu aparenta binelui: CUM POATE INTRA UN ERETIC IN CALENDARUL PATRIARHIEI MOSCOVEI “LA PACHET” CU SFINTII ROMANI AI INCHISORILOR
  32. Pingback: Patriarhul Daniel a primit vizita unei delegatii a Patriarhiei Moscovei. MAI MULTE NECLARITATI SI O POSIBILITATE – AGENDA COMUNA PENTRU SINODUL PANORTODOX? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  33. Pingback: Patriarhia Romana si Patriarhia Ierusalimului au refacut comuniunea euharistica - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  34. Pingback: PATRIARHIA IERUSALIMULUI S-A IMPACAT SI A RELUAT COMUNIUNEA CU PATRIARHIA ROMANA, recunoscand Asezamantul Romanesc de la Ierihon. Oare... care va fi fost pretul? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare