DEPENDENTA DE APROBARE sau despre formele mai subtile ale slavei desarte

20-08-2011 3 minute Sublinieri Print Print

Doxologia (Cristina Sturzu): Dependenţa de aprobare

Una dintre cele mai la modă dependenţe este cea de aprobarea celorlalţi. Învăţată încă din copilărie ca modalitate de supravieţuire în lumea „celor mari“, această adicţie ne face să ne luăm tot felul de sarcini care ne încarcă viaţa şi aşa destul de plină, împingându-ne până la epuizare.

Poate cunoşti în jurul tău sau poate tu însuţi observi la tine câte activităţi faci „pentru alţii“, cât îţi încarci programul şi aşa încărcat cu activităţi pe care chiar nu le poţi refuza, pentru a împlini porunca slujirii celorlalţi. Deşi poate nu te recunoşti ca şi dependent de aprobarea celorlalţi, poţi spune că eşti dintre cei care doresc să-i vadă pe toţi din jur mulţumiţi şi face tot ce-i stă în putere pentru asta. Dar în Faptele Apostolilor, în capitolul 1, găsim:

„Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.“

Cultura actuală îţi va spune că cea mai bună formă de a scăpa de această trăsătură este să fii tu însuţi, cel care eşti cu adevărat. Să-ţi preiei controlul asupra propriei vieţi. Să înveţi să spui „nu“. Să-ţi permiţi să faci lucrurile pe care vrei să le faci şi chiar să le faci. (Sună familiar?). Ironia e că dependenţii de aprobare pot părea că lucrează pentru Dumnezeu şi pentru cei din jur, dar motivaţia lor profundă e de cele mai multe ori legată de propria securitate emoţională, de propria reputaţie şi de propria imagine în ochii altora. Nu e legată de slava lui Dumnezeu şi ascultarea de El. Este vorba de propria slavă şi de părerea celor din jur.

Un dependent de aprobare confundă „fă plăcere celorlalţi“ cu slăvirea lui Dumnezeu

Mulţi dintre noi ne vom gândi la Marta, despre care am auzit citindu-se la Evanghelia din ziua Adormirii Maicii Domnului, şi la munca pe care o făcea ea, fiind atât de importantă. Era atât de concentrată pe a face lucrurile „cum trebuie“ ca să împlinească nişte „obligaţii“, încât aproape că a pierdut din vedere că prioritatea reală era să-L cunoască pe Iisus şi să înveţe de la El. Deşi lucrurile cu care era ocupată nu erau rele în sine, Mântuitorul i-a spus că „doar un lucru trebuie“ şi, după cum se vede, acelea nu erau.

La dependentul de aprobare, meritul se bazează pe reuşite şi e motivat de mândrie

În inima cuiva care se teme să-i dezamăgească pe cei din jur stă credinţa că el îi poate face să fie fericiţi. Sub frica de a spune „nu“, de a lăsa pe cineva să se descurce ori chiar să rateze o împlinire este minciuna că el poate împlini aşteptarea celorlalţi de a face lucrurile bine ori chiar la perfecţie. De fapt, dacă ne gândim mai bine, hrănirea nevoii de aprobare nu e decât unul dintre idolii zilelor noastre.

Poate că, într-adevăr, ai lucrat pentru a face binele, pentru a face lucruri plăcute înaintea Domnului, dar ai fost motivat de altă dorinţă decât cea de a-I sluji Domnului. Domnul iubeşte adevărul şi smerenia mai mult decât un sacrificiu bine-făcut. Poate că ai acceptat multe responsabilităţi din credinţa că tu eşti singura persoană capabilă să le împlinească; ai uitat însă că Domnul este Cel care ne cheamă să-L slujim, după cum spune Sfântul Apostol Pavel -

„Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu“ (II Cor. 3, 5-6).

Aşa încât, cum putem să vindecăm dependenţa de aprobarea celorlalţi?

Aceasta începe când realizăm cât de neputincioşi suntem în toate, că „fără El nu putem face nimic“. Că orice am face, nu are nicio legătură cu performanţa personală. Nu ai făcut niciodată şi nici nu vei putea face vreodată un lucru care să te facă să meriţi ceva de la Dumnezeu. Tot ce ai este de la El şi este Dar!

Atitudinea mai plăcută înaintea lui Dumnezeu e aceea a unei inimi înfrânte – „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi“ – care se teme de El, decât atitudinea celui care le-a făcut pe toate, după cum putem vedea şi în Parabola vameşului şi fariseului. Atunci când vei începe să trăieşti cu gândul ca ceea ce faci să-I placă Domnului mai mult decât să le placă celorlalţi, atunci timpul tău, priorităţile tale şi motivaţiile tale vor începe să se alinieze la voia Domnului. Poate nu vei împlini aşteptările celorlalţi, dar cu siguranţă Îl vei slăvi pe Dumnezeu.

Nu ai nevoie să fii dependent de aprobare. Nu ai nevoie să trăieşti în frica de a nu fi respins, pedepsit, de a nu face greşeli ori de a nu fi la nivelul aşteptărilor cuiva. Singurul care te va judeca este Mâtuitorul, Care spune

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară“ (Matei 11, 28-30).

Iar El deja te-a acceptat şi aprobat.



Categorii

Articolele saptamanii, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “DEPENDENTA DE APROBARE sau despre formele mai subtile ale slavei desarte

  1. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

    Va multumesc pentru acest articol, este pentru mine cea mai buna dovada ca nicio rugaciune nu ramane fara raspuns!

  2. Mai fratilor,mai vedeti ca nu se gaseste asa pasaj in Sfanta Scriptura,Faptele Sfintilor Apostoli,capitolul 1.
    Este intr-adevar in Sfanta Scriptura un fragment care zice cam asa, la Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel,dar pare ca zice despre modul in care sa te comporti fata de erezii:
    “8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
    9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!
    10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
    11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; ”
    Iar in alta parte zice Sfantul Apostol Pavel sa fie vorbirea noastra dreasa cu sare,poate asta zice sa marturisesti ce crezi tu diferit,da fara sa jignesti pe altul.
    (la Epistola catre coloseni a Sfantului Apostol Pavel,capitolul 4:
    “5.Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt afară (de Biserică), preţuind vremea.
    6.Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia. ”
    A se vedea la viata Sfantului Grigorie Palama,cum sfantul vorbeste cu aceia de erau de religie musulmana,folosind ce stiau spre a le spune ce credea Sfantul,despre Sfanta Treime.
    Daca nu sunt gata aceia sa primeasca,nu insista ci incheie discutia.
    Asa a fost poporul roman,omenos cu toti de au venit in tara romaneasca cu pace, fara razboi,ca doar aci erau si cativa musulmani (a se vedea moscheele din Dobrogea) ca traiau si ceva iudaisti (evrei) aci si ceva catolici etc.
    Nu isi negau crestini ortodocsi de aci religia in discutii,daca traiau acestia aci in tara,nu se casatoreau cu cei de alta religie,nu facea nici rugaciuni cu aceia in comun si totusi era multa pace intre oameni de aci.
    Sa fii omenos cu cei care vin in tara ta,pasnici,in pace,ca vor si dansii sa isi duca traiul aci,ca cine stie ce nevoie i-a impins de au inceput sa pribegeasca,este bineplacut lui Dumnezeu Iisus Hristos,ca asa era Sfantul prooroc Avraam,ospetind strainii,vedem si la dreptul Iov ca tot asa era “Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porţile mele le deschideam călătorului” etc.
    Vedeti ca in Romania au fost adapostiti si niste crestini ortodocsi de rit vechi din Rusia (lipoveni),ca erau prigoniti acolo si acum de vreo 20-30 de ani Patriarhia Moscovei si ROCOR au ridicat anatemele de fusesera aruncate asupra acestora.

  3. heeei…
    acest “fără El nu putem face nimic” este sminteala pentru multi.

    un articol foarte bun, un subiect despre care nu se vorbeste cat ar trebui.
    dar oricat de mult s-ar discuta, unde nu e viata in Hristos, nu se va fi inteles despre ce e vorba “in duh si adevar”, ci totul ramane teorie, o noua bifa pe lista subiectelor abordate :(

  4. Asa este, citatul se gaseste Epistola catre Galateni, dar este potrivit si poate fi folosit pentru orice tine de slava desarta. Greseala de citare nu afecteaza cu nimic articolul, care ramane un demers reusit de aducere la lumina a unei forme mai subtile de manifestare a slavei desarte sub masca evlaviei si a dragostei de aproapele.

  5. @mihailt
    in legatura cu “vorbirea dreasa cu sare”… imi permit si eu sa-mi dau cu parerea. Avand in vedere ca sarea este aceea care confera gustul placut si complet al bucatelor, cu conditia sa fie folosita in doze minuscule, presupun ca Apostolul se refera la faptul ca ceea ce spunem trebuie sa fie imprimat cu dragoste si blandete, incat sa nu ranim pe cel cu care discutam ci sa-i aducem bucurie spirituala. Sa-l invatam fara sa-l criticam, sa-l certam fara sa il ranim si mereu sa fim luminosi si placuti celor din jur. Metafora ospatului este omniprezenta in scrierile biblice. De aceea presupun ca bucuria adusa simturilor de un set de bucate mestesugite este comparabila cu bucuria pe care trebuie sa o raspandim asupra sufletelor cu care intram in legatura in orice, oricat de banala legatura de comunicare.

    Iertare daca am gresit cu interpretarea si accept amendamente cu inima deschisa:)

  6. Cred că dependenţa de aprobare ascunde în unele cazuri nu atât dorinţa narcisito-egoistă de a fi apreciat, ci ascunde dorinţa de a fi iubit, de care mulţi dintre semenii noşti sunt lipsiţi.

  7. @antuza:

    Nu e contradictie intre dorinta egoista de a fi apreciat si dorinta de a fi iubit, neaparat. In sensul in care nevoia de a fi iubit, nevoie fireasca, sadita de Dumnezeu in noi, atunci cand, din diferite motive, nu isi gaseste implinirea sau incepe sa se manifeste in directii gresite, poate capata forme alterate, patimase sau, in limbaj psihologic, patologice. De aceea in ascetica ortodoxa nu ni se cere fim lipsiti de dorinte, ci sa le convertim, transformandu-le, prin pocainta, in sensul lor originar, sanatos.

  8. admin,

    cam greu cu convertirea dorinţelor prin pocăinţă în sensul lor originar, sănătos. Greu dar nu imposibil, cu ajutorul lui Dumnezeu.

  9. Avem sadita in noi setea de a fi iubiti , pt ca suntem ziditi dupa chipul lui Dumnezeu care este Iubire. Si fiecare din noi este iubit neconditionat de Dumnezeu, care vede in fiecare om – dincolo de neputinte, pacate greseli – potentialul sadit in el atunci cand l-a ” proiectat”.
    Toata lucrarea noastra este sa ne straduim sa simtim aceasta iubire a lui Dumnezeu si sa o dam mai departe- asa cum o primim- adica neconditionat.
    In dar am luat, in dar sa dam! Fara sa fim constienti de aceasta iubire nesfarsita a lui Dumnezeu, vom rataci dupa tot felul de alte “iubiri”, pt ca omul nu poate trai fara iubire.

  10. Unul din cele mai zguduitoare cuvinte, citate si in acest articol, este mustrarea adusa de Mantuitor fariseilor:

    Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?

  11. Pingback: CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare