LA TIMISOARA, BAZE DE DATE CU AMPRENTELE PICIORUSELOR NOU-NASCUTILOR

18-10-2011 37 secunde Sublinieri

Copiii care se nasc începând cu această perioadă la Timișoara pot beneficia de o nouă facilitate, utilă pe parcursul întregii vieți – imprimarea amprentelor pe certificatul de naștere. Află totul despre tehnologie!

Certificatele de naștere ale copiilor născuți în USA cuprind, alături de datele obișnuite, și amprentele picioarelor nou-născutului și pe cele ale mamei.Existența acestor amprente în certificate, dar și păstrarea lor în baze de date speciale, poate fi extrem de utilă în cazurile de copii dispăruți și apoi regăsiți sau în situația neplăcută a încurcării copiilor în timpul spitalizării.

Pornind de la experiența celor din USA și din alte state europene unde amprentarea copilului imediat după naștere este uzuală, din 1 octombrie 2011 și la o clinică din Timişoara a fost inițiat acest proces. Manevra este absolut nedureroasă și nu implică niciun fel de riscuri pentru bebeluși. Amprentele originale rămân anexate foii de observație a nou-născutului, iar părinții primesc o copie a acestora. Astfel că, pe lângă primele fotografii ale copilului în album pot fi adăugate și primele amprente ale piciorușelor lui!


Categorii

1. DIVERSE, Era Big Brother

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “LA TIMISOARA, BAZE DE DATE CU AMPRENTELE PICIORUSELOR NOU-NASCUTILOR

  1. La Universitatea Politehnica Timisoara toti studentii noi trebuie sa isi faca legitimatie tip RFID prin care sunt obligati (da, nu li se face legitimatie daca nu accepta) sa isi dea amprentele digitale.
    Aceasi procedura se aplica si salariatilor daca isi fac legitimatie noua cu exceptia persoanelor VIP. Procedura nu este conform cu LEGEA nr. 677 din 21 noiembrie 2001.

    P.S.:
    Sunt constient ca facind publica aceasta informatie risc sa mi se ia locul de munca, de aceea rog pe administrator sa ia in considerare acest risc. Multumesc.

  2. @ Nicolae:

    V-am “secretizat” numele. Exista si o informatie publica despre acest fapt, vreun act?

  3. Fiecare student nou este obligat sa-si faca legitimatie, majoritatea isi dau amprenta in “stilul turma”(Pe aceasta “se mizeaza”). Daca vreunul refuza sa-si dea amprenta, ramine fara legitimatie, cu consecincele acestei stari. Aceasta situatie face parte din Regulamentul de Ordine Interioara. Aceste informatii nu sunt din categoria informatiilor publice; nu sunt declarate secrete de serviciu, dar cine le face cunoscute in afara este calificat ca neloial institutiei, suportind consecintele.

  4. Pingback: CARD DE IDENTIFICARE PENTRU COPIII PIERDUTI: la ce face reclama Antena3! (video)
  5. Pingback: AMPRENTA DIGITALA: cheie de acces a SOMERILOR in BAZA DE DATE CU LOCURI DE MUNCA (video)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare