GRECIA: PEDOFILIA SI SADOMASOCHISMUL, TRECUTE LA DIZABILITATI!

10-01-2012 1 minut Sublinieri

 

O iniţiativă a guvernului elen i-a şocat zilele acestea pe greci. Pedofilii, exhibiţioniştii, cleptomanii şi piromanii vor fi încadraţi în categoria persoanelor cu dizabilităţi, iar grecii se tem că se vor aloca bani de la stat pentru tratamente destinate acestor categorii.

Ministrul Muncii, citat de BBC, precizează că noile categorii vor fi incluse pe lista dizabilităţilor, dar că nu se vor acorda ajutoare financiare pentru pedofili, exhibiţionişti, cleptomani şi piromani. Ministrul a explicat că era nevoie de o completare a listei categoriilor cu dizabilităţi, care nu a mai suferit modificări din 1993.

Guvernul grec a hotărât să extindă lista cu dizabilităţile recunoscute de stat astfel încât să includă şi pedofilia, cleptomania şi exibiţionismul, informează Huffington Post. Această decizie a provocat nemuţumiri în rândul grupurilor de persoane cu dizabilităţi, The National Confederation of Disabled People (NCDP) numind-o “de neînţeles”.

Marea nemulţumire a constat în faptul că persoanele care comit delicte, precum abuzurea sexuală a copiilor sau furtul, sunt încadrate în aceeaşi categorie cu bolnavii care au nevoie de un transplant de organe, şi beneficiaza de subvenţii şi ajutoare speciale.

Pe lângă categoriile menţionate, pe listă au mai fost adăugaţi şi piromanii, fetişiştii, persoanele dependente de jocuri de noroc şi sado-masochiştii, propuşi pentru a fi analizaţi din punct de vedere medical şi, în funcţie de rezultate, să primească ajutor financiar.

Liderul NCDP, Yiannis Vardakastanis, care este orb, a avertizat că această hotărâre va crea noi dificultăţi, mai ales pentru persoanele cu dizabilităţi cărora deja li s-au redus ajutoarele de handicap, din cauza crizei economice.

Grecia se luptă cu falimentul încă din 2009, iar cheltuielile pentru sănătate au fost reduse ca parte a programelor de austeritate adoptate de guvernul elen, ca o condiţie impusă de Fondul Monetar Internaţional pentru acordarea de împrumuturi.

 


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “GRECIA: PEDOFILIA SI SADOMASOCHISMUL, TRECUTE LA DIZABILITATI!

  1. Pingback: IPS Serafim de Pireu: Tehnocratii Bilderberg lucreaza pentru instaurarea GUVERNULUI MONDIAL, A RELIGIEI UNIVERSALE SI PREGATESC CALEA LUI ANTIHRIST (Video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: ALARMANT: Dupa modelul ”normalizarii” homosexualitatii, PEDOFILIA a fost definita drept ORIENTARE SEXUALA in SUA. UPDATE: APA pretinde ca folosirea sintagmei ”orientare sexuala” a fost o greseala de tipar - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare