GABRIEL RESOURCES ameninta statul roman cu “CEVA RADICAL DIFERIT” in cazul in care noua lege a minelor nu progreseaza rapid

21-11-2013 2 minute Sublinieri

efectul-rosia-montana

  • Hotnews: 

Gabriel Resources vrea ca Romania sa adopte rapid o noua lege generala a minelor, altfel compania va trebui sa faca “ceva radical diferit” cu proiectul Rosia Montana

Gabriel Resources (actionar majoritar la Rosia Montana Gold Corporation) are nevoie de un progres rapid in privinta noii legi a minelor din Romania, in caz contrar compania va fi nevoita sa faca “ceva radical diferit” cu controversatul sau proiect aurifer, a declarat marti directorul general al companiei, citat de The Canadian Press, transmite Yahoo! News.

Un proiect de lege care ar fi dat unda verde, in mod specific, inceperii proiectului Rosia Montana, unul dintre cele mai mari proiecte de exploatare aurifera din Europa, a fost respins de o comisie parlamentara romana saptamana trecuta.

Cu toate acestea, raportul intocmit de comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului a propus un cadru legal mai larg pentru exploatarile de minereuri aurifere si argentifere, precum Rosia Montana.

Directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, a declarat marti ca actionarii companiei incep sa-si piarda rabdarea si vor sa vada un progres in privinta adoptarii acestei legi in urmatoarele luni, altfel compania va trebui sa schimbe directia.

“Trebuie sa vedem ca noua lege generala a minelor despre care s-a vorbit isi face drum in Parlament, si asta intr-o maniera rapida”, a spus Henry intr-un interviu acordat la Londra. “Nu pot fi doi pasi inainte si un pas inapoi pentru urmatoarele sase, noua sau 12 luni. Trebuie sa vedem ca Romania isi formeaza o viziune clara pentru ea insasi, pentru a avansa cu o industrie miniera moderna”, a adaugat Henry.

El nu a precizat ce anume ar insemna “radical diferit”, dar a spus ca compania isi analizeaza toate optiunile.

“Astazi, sustinem foarte mult guvernul roman in toate dilemele lor si cheltuim inca importante sume de bani in economica romaneasca, dar vrem sa vedem o solutie rapida, care sa ne permita sa avansam acest proiect”, a aratat el. Gabriel Resources asteapta de 14 ani sa obtina autorizatiile pentru inceperea proiectului Rosia Montana, iar analistii financiari au devenit din ce in ce mai sceptici fata de companie, noteaza sursa citata.

 

Retragerea Gabriel Resources ar fi o sansa pentru Romania – federatia europeana pentru patrimoniu Europa Nostra

Plecarea Gabriel Resources, firma canadiana care vrea sa deschida cea mai mare mina de aur din Europa, ar fi o sansa pentru Romania, considera presedintele executiv al Europa Nostra, federatia europeana pentru patrimoniu, prezidata de tenorul Placido Domingo, scrie AFP.

“Daca aceasta companie se retrage, ar fi o sansa pentru tara voastra pentru ca toate resursele naturale si patrimoniul acestei regiuni vor fi prezervate si pornind de la aceasta prezervare vom putea construi un viitor durabil”, a afirmat Denis de Kergolay, miercuri, in cadrul unei conferinte sustinute la Academia Romana.

Fundatia Europa Nostra apara patrimoniul cultural european pentru a-l face un instrument al dezvoltarii durabile, gratie parteneriatelor cu UNESCO, Comisia Europeana si Consiliului Europei. Societatea canadiana Gabriel Resources, prin filiala sa Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), vrea sa extraga 300 de tone de aur in satul Rosia Montana din centrul Transilvaniei.

Mina presupune folosirea a 12.000 de tone de cianuri si va conduce la distrugerea partiala a vestigiilor romane de aici. Senatul roman a respins marti un proiect de lege care viza accelerarea procedurilor de deschidere a controversatei mine. RMGC a amenintat recent ca actionarii sai ar putea sa-si piarda rabdarea, dupa 14 ani de asteptare.

Partizanii proiectului spun ca acesta reprezinta singura solutie de dezvoltare a acestei regiuni, gratie investitiilor de sute de milioane de euro promise de Gabriel Resources. Compania spune ca va restaura o parte a galeriilor romane in perioada celor 16 ani de exploatare.

de Kergolay spune insa ca, “in 16 ani, nu va mai fi nici aur si se vor termina si locurile de munca, in timp ce o mare parte a patrimoniului va fi distrusa”.

In cazul unei retrageri a RMGC, autoritatile romane si regiunea Rosia Montana pot beneficia de fonduri europene importante pentru dezvoltarea acestei regiuni cu “patrimoniu cultural unic“, a subliniat el. “Uniunea Europeana poate fi un partener la fel de serios” ca si compania canadiana, a adaugat acesta, oferind ajutorul Europa Nostra pentru stabilirea unui plan de dezvoltare alternativ.

Europa Nostra a inclus Rosia Montana pe lista celor sapte situri de patrimoniu cele mai amenintate din Europa. Cu ajutorul Bancii Europene de Investitii, acest program isi propune sa identifice parteneriate publice si private pentru a asigura un viitor pentru aceste locuri.

Raportul comisiei parlamentare care a analizat şi respins proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană va fi analizat de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General.”Sesizarea a fost înregistrată, iar raportul a fost dat în lucru la Secţia de urmărire penală şi criminalistică”, au declarat reprezentanții Parchetului General, potrivit Mediafax.

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu a declarat, marţi, în cadrul dezbaterilor privind Roşia Montană, că toţi cei implicaţi şi care au dat semnături în mod abuziv şi ilegal în cazul acestui proiect nu vor avea sărbători liniştite, raportul comisiei parlamentare fiind deja trimis la Parchetul General.

Comisia parlamentară specială a respins, pe 11 noiembrie, proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană adoptat de Guvern. Şi Senatul a respins, marţi, proiectul de lege în forma transmisă de Guvern.


Categorii

1. DIVERSE, ROSIA MONTANA

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “GABRIEL RESOURCES ameninta statul roman cu “CEVA RADICAL DIFERIT” in cazul in care noua lege a minelor nu progreseaza rapid

  1. Nu inteleg nimic, cum adica urmarire penala? Comisia parlamentara… apartine de legislativ in capul meu… de unde si pana unde puterea judecatoreasca prin procurori(care sunt avocati ai statului), cerceteaza penal puterea legislativa? Pentru semnaturi abuzive? Ce sunt acelea, adica n-au voie la opinia personala cei care au semnat?
    Nu, hotarat lucru, imi lipseste mie o informatie, de asta cred ca nu inteleg.

  2. @Alina

    Odata cu “statul de drepti” al lui Basescu se pare ca sau reinventat regulile demonocratiei in Romania!

  3. apropo de gabriel resources, ar face bine sa lase tara asta si daca vor despagubiri bine ar face sai adune pe toti politicieni care sau perindat pe la putere de dupa ”revolutie” si pina in prezent si sai scoata la licitatie si sai scuture un pic de toate averile agonisite din vanzarea tarii bucata cu bbucata, caci bani dumnealor acolo sunt ci nu la noi populatia acestei tari

  4. Celor de la GR nu le pasa lor de unde le vin banii de ” despagubiri”.
    Ei contractul l-au semnat cu statul român.
    Cei de la conducerea României nu au raspundere contractuala personala aici, ei au raspundere numai fata de electoratul român, asa ca …. românii de rând ar trebui sa-si scuture ei insisi bine de tot conducatorii alesi.
    Sa nu vizese românul ca va face dreptate strainul si ca nu i se va baga pe gat si despagubirile astea eventuale!
    Sau… mult mai bine-ar face sa ceara românii dreptate direct din mâna Judecatorului a toate, dar câti o facem.
    Asa ca ”dreptate” vor face tot strainii si-n acest caz, dreptate doar pt ei. Si da, in România nu e democratie decat ca sa creada fraierii, e oligarhie evidenta, sau mai bine spus oligo-anarhie.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare