TABARA DE REZISTENTA DE LA PUNGESTI LUATA CU ASALT DE JANDARMI. Accesul spre locatie interzis, Chevron demareaza lucrarile in forta! (VIDEO)

2-12-2013 7 minute Sublinieri

update: PREMIERUL PONTA FELICITA JANDARMII PENTRU “APARAREA” PROPRIETATII COMPANIEI CHEVRON DE “OAMENII INFIERBANTATI”!

“Legalitatea e ăla care ţine bîta în mînă”

*

“Cînd cei care au puterea îi transformă în duşmani ai poporului pe oamenii simpli din Pungeşti (sau Moşna, Roşia Montană etc.) care nu fac altceva decît să îşi apere viaţa şi sănătatea  (…) atunci „democraţia” nu mai poate fi clamată nici măcar la modul politicianist complet fals, ipocrit şi absurd cu care ne-am obişnuit”.

 Premierul Victor Ponta a spus că, la Pungești, jandarmii au respectat legea și i-a felicitat pentru acest fapt.

„Este un proiect naţional atât de important încât, cu tot respectul pentru cei douăzeci, cinzeci, o sută de oameni mai înfierbântaţi, trebuie să aplicăm legea şi să vedem care este interesul naţional”, a spus primul-ministru, vorbind despre necesitatea ca România să fie independentă energetic.

El a afirmat că jandarmii au apărat o proprietate privată.

„România poată fi o ţară democratică şi puternică dacă toţi respectăm legile. Nu acceptăm şi nu vom accepta ca douăzeci, treizeci, cinzeci, şaptezeci de oameni să încalce legea. Acolo e vorba despre o societate privată, cei de la Chevron îşi păzesc o proprietate privată şi, dacă era vorba de proprietatea privată a oricărui om din această ţară (…), tot la fel procedam: trimiteam forţele statului ca să aplice legea’, a afirmat Victor Ponta la finalul şedinţei BPN al PSD.

Cum era de aşteptat, Chevron a aplicat doar o tactică a temporizării atunci cînd s-a „retras” din Pungeşti (ceea ce face şi guvernul, în general, cu Roşia Montană). Au aşteptat să mai treacă timpul şi, mai ales, să vină frigul, pentru că acolo miza e în plin cîmp, e mai greu decît la protestele din oraşe.

Dacă nici venirea frigului nu i-a temperat pe protestatari, a sărit imediat guvernul în ajutor, punînd forţele de ordine la dispoziţia Chevron, ca mercenari care să apere interesele companiei. Bineînţeles, de la Ponta pînă la alţii mai mici, toţi vorbesc de legalitate – ceea ce e simplu cinism, pentru că nu există, în general şi în cazul ăsta, o stare de legalitate stabilă şi independentă, ci doar una determinată de putere.

Şi protestatarii, şi jandarmii blochează drumuri – şi acum, şi în episoadele trecute ale confruntării. Acţiunea ambelor părţi e la fel de ilegală, jandarmii nu pot avea nici o justificare legală să împiedice la modul ăsta generic oamenii să circule pe drumuri judeţene sau chiar pe uliţe din sate. Dar dacă protestatarii din zonă se aleg cu dosare penale, jandarmii se aleg cu laude de la Ponta, pentru exact acelaşi tip de fapte.

În realitate, legalitatea e ăla care ţine bîta în mînă.

Evident, chiar şi atunci cînd acţiunea e identică, ceea ce fac autorităţile, guvern şi forţe de ordine, e mult mai grav – spre deosebire de oamenii simpli care protestează şi care nu au nimic în spate care să îi susţină, autorităţile abuzează de poziţia de putere pe care o au şi, de fapt, despre asta e vorba. Atunci cînd Ponta vorbeşte despre acele zeci de oameni de la Pungeşti care pun în pericol ordinea şi legalitatea din România (ca şi la discuţiile aberante despre minoritatea anarhisto-legionară periculoasă care i-a spart luneta lui Daniel Barbu), de fapt e vorba despre exercitarea discreţionară a puterii.

În toate aceste ocazii, guvernanţii şi şefii forţelor de ordine au dat declaraţii agresive în favoarea acţiunilor în forţă ale jandarmilor şi împotriva acţiunilor cetăţenilor simpli (aproape întotdeauna cei abuzaţi; inclusiv la Club A, pe lîngă evenimentul spargerii lunetei, se văd abuzuri grave ale jandarmilor, care lovesc cum au chef fără nici o justificare, doar pentru că sînt ei supăraţi) pentru că nu sînt obişnuiţi să accepte nici un control civil al exercitării puterii, nu vor să accepte nici o mediere civilă a puterii lor discreţionare.

În declaraţiile lui Ponta, Barbu sau Maior, protestarii Roşia Montană sînt transformaţi în anarhişti şi revoluţionari periculoşi: mai pe faţă sau mai voalat, ei sînt asimilaţi unor neo-nazişti, extremişti, legionari etc care constituie un pericol la adresa statului ca atare. După Dragnea, cele cîteva sute de oameni din Pungeşti blochează accesul la dezvoltare pentru restul de 20 de milioane de români, una din cele mai incalificabile declaraţii din istoria politicii româneşti.

Sînt lucruri peste care n-ar trebui trecut prea uşor, pentru că asta e cam ultima linie de apărare în materie de stat care îi reprezintă cît de cît, minimal, şi pe cei care nu au putere, nu doar interesele economice şi politice. Cînd cei care au puterea îi transformă în duşmani ai poporului pe oamenii simpli din Pungeşti (sau Moşna, Roşia Montană etc.) care nu fac altceva decît să îşi apere viaţa şi sănătatea (existînd dovezi abundente despre poluările grave, cutremurele etc. pe care le pot produce gazele de şist), atunci „democraţia” nu mai poate fi clamată nici măcar la modul politicianist complet fals, ipocrit şi absurd cu care ne-am obişnuit.

Sînt lucruri peste care nu ar trebui să trecem uşor, pentru că dincolo de limita asta nu mai există decît din rău în mai rău. Numai că dacă ne trezim să tratăm doar ultimele manifestări concrete ale unor lanţuri cauzale mai profunde, deja am pierdut. La nivelul de situaţii concrete şi punctuale, sistemul puterii, oricare ar fi el (aproape sigur, şi alte guverne ar fi fost cam la fel de servile faţă de interesele Chevron), va avea întotdeauna cîştig de cauză. Problemele trebuie luate de la rădăcina lor, care e simplă şi clară: sîntem oameni egali, care, din acest unic motiv posibil, avem dreptul la o viaţă decentă, la condiţii de viaţă propice, la sănătate, la dezvoltare (din aia adevărată, nu cu exploatări disperate), la garanţii instituţionale, la legalitate, la respect din partea puterii şi aşa mai departe. Ca să existe rezultate durabile, lucrurile trebuie luate ceva mai din spate, altfel e cam greu.

Aproximativ 30 de persoane aflate în corturile din tabăra din Siliştea-Pungeşti au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, luni dimineaţă, oamenii spunând că au fost ridicaţi din corturi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri, drumul find blocat în totalitate.

Reprezentanţii Chevron au anunţat, luni dimineaţă, că la ora 7.00 au fost începute lucrările de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localităţii Siliştea-Pungeşti din judeţul Vaslui, unde au ajuns mai multe utilaje.

Răzvan Mitroi, purtătorul de cuvânt al Chevron România, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la ora 7.00 compania a reluat lucrările în zona Siliştea şi că pe terenul concesionat acolo au sosit primele utilaje de la firma care va executa lucrările de amenajare a platformei unde ar urma să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist.

“Chevron poate confirma că şi-a reluat operaţiunile în perimetrul Siliştea din judeţul Vaslui. Chevron intenţionează să realizeze exclusiv activităţi de explorare, folosind tehnologii convenţionale în perimetrul EV-2 (n.r. – Bârlad), conform permiselor pe care le-am obţinut la începutul lunii octombrie 2013. Prioritatea noastră este să desfăşurăm aceste activităţi într-un mod sigur şi responsabil faţă de mediul înconjurător, în baza acordurilor de mediu pe baza cărora operăm. Chevron îşi reiterează angajamentul de a avea relaţii constructive şi pozitive cu comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea şi de a continua dialogul cu publicul interesat, comunităţile locale şi autorităţile despre proiectele sale”, se menţionează într-un comunicat de presă al Chevron.

Utilajele Chevron au ajuns în zonă cu ajutorul Jandarmeriei, câteva zeci de localnici încercând să împiedice accesul utilajelor.

Localnicii care stau în tabără susţin că luni dimineaţă, în jurul orei 04.30, jandarmii au intervenit în forţă şi i-au urcat în dube pe unii dintre ei, oamenii spunând că, în total, au fost ridicate de către jandarmi 30 de persoane. O parte din protestatari susţin că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine.

Doi dintre protestatari au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, una dintre persoane – Costică Spiridon, fostul primar din Pungeşti din perioada 2000-2004 – a suferit o lipotimie în urm unui atac de panică, iar cel de al doilea protestatar transportat la spital – un bărbat de 42 de ani – a acuzat dureri în piept.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Irina Drăgan, a declarat că “misiunea jandarmilor este să asigure un climat de normalitate la Pungeşti” şi că în timpul deplasării jandarmilor în zonă aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean, şapte dintre acestea fiind ridicate şi duse la Poliţie.

“Peste 100 de persoane au blocat drumul judeţen şi au avut un comportament ostil, iar jandarmii au acţionat pentru deblocarea căii de acces. Şapte persoane au fost duse la Poliţia Vaslui. Este normal ca jandarmii să acţioneze pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, fiind o zonă specială”, a afirmat Irina Drăgan.

Totodată, reprezentanţii Jandarmeriei spun că o maşină a instituţiei a fost avariată de protestatari.

“Pe timpul deplasării jandarmilor spre localitatea Siliştea, un grup de aproximativ 100 de persoane au blocat drumul judeţean din localitate, fiind necesară intervenţia jandarmilor în vederea deblocării căii de acces. Persoanele în cauză au avut un comportament ostil la adreasa forţelor de ordine, pe timpul acţiunii pentru deblocarea căii de acces un autovehicul al Jandarmeriei fiind avariat. Şapte persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Judeţene Vaslui în vederea identificării acestora şi stabilirea condiţiilor în care s-au produs evenimentele în care aceştia au fost implicaţi. Activitatea Jandarmeriei se ve desfăşura în continuare în conformitate cu atribuţiile legale, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, acţionându-se totodată cu fermitate şi echidistanţă împotriva oricăror încălcări ale legii”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Jandarmerie.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zona taberei de la Pungeşti sunt zeci de maşini ale Jandarmeriei, Poliţiei şi Ambulanţei, iar drumul judeţean este blocat cu garduri metalice, câteva zeci de localnici aflându-se lângă gardurile de protecţie şi huiduindu-i pe jandarmii care ies cu maşinile din perimetrul unde nu este permis accesul. […]

UPDATE Orele 9.30:

La aceasta ora sunt retinute in jur de 40 de persoane din Tabara de Rezistenta din Pungesti. Jandarmii echipati cu bastoane, gaze lacrimogene, scuturi si cagule, au ridicat absolut pe toti cei din tabara si sub pretextul legitimarii i-au dus cu dubele in Vaslui. Am incercat sa aflam ce-i cu ei si unde sunt dusi, dar de la IPJ Vaslui, purtatorul de cuvant Mihaela Straub ne-a indicat ca persoana care poate sa ne dea relatii pe Lucian Modoranu, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Vaslui, insa acesta nu raspunde la telefon. Acum in Pungesti copii nu pot merge la scoala, nici o masina nu circula pe drumul judetean din Silistea, Pungesti, jandarmii si politia blocand drumul si accesul oricaror persoane si mijloace de transport spre Tabara de Rezistenta. Oamenii spun ca au fost calcati in picioare, fugariti, luati la bataie in curtile lor, nu au fost lasati sa fotografieze sau sa filmeze pentru ca sa nu existe dovezi ale abuzurilor facute de jandarmii veniti din mai multe locuri: Ploiesti, Bacau, Barlad, Vaslui, etc. De altfel si accesul presei a fost oprit tot pentru ca sa nu existe informari corecte si mai ales dovezi a ceea ce au intreprins cei aproape 1000 de jandarmi, ce au anihilat rezistenta oamenilor din Pungesti cu violenta, incepand cu orele 5.30. Toti oamenii care nu au ajuns in tabara si cei care le-au venit in ajutor s-au oprit la barajul facut de politie la intrarea in Silistea, Pungesti, si femei cu copii in brate, batrane, barbati in toata firea, striga dupa ajutor la toti romanii care pot veni sa-i sprijine. Spre cei de la Pungesti se indreapta si doi membri ai Grupului de Initiativa a Societatii Civile (GISC) Bârlad: gr. (r) Neculai Rotaru si ing. Ovidiu Tiron.

Replica Chevron: “Chevron s-a instalat la Pungesti!”

Reprezentantii Chevron au anuntat mass media centrale, astazi dimineata, ca la ora 7.00 au fost începute lucrarile de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localitatii Silistea-Pungesti din judetul Vaslui, unde au ajuns mai multe utilaje. Purtatorul de cuvant al Chevron Romania, Razvan Mitroi, a declarat ca luni dimineata compania a reluat lucrarile în zona Silistea si ca pe terenul concesionat acolo au sosit primele utilaje de la firma MIF care va executa lucrarile de amenajare a platformei unde ar urma sa fie amplasata prima sonda de explorare a gazelor de sist. Deja circa 40 de muncitori instaleaza acum in jurul terenului din Pungesti un gard din sarma si bare de otel, iar primul excavator a ajuns pe pozitii.

[…] UPDATE 10.30La faţa locului se află, în acest moment, circa 1.000 de jandarmi, aceştia fiind aduşi din mai multe judeţe ale ţării cu patru autocare şi cu şase autospeciale ale Jandarmeriei. Aceştia au interzis accesul către bucata de teren unde Chevron urmează să monteze prima sondă de explorare a gazelor de şist. La un un kilometru de o parte şi de cealaltă a drumului judeţean, oamenii au început să strige: „Hoţii, hoţii!“ şi „Jandarmeria, apără hoţia!“. Mai mult, o parte dintre protestatari susţin că au fost chiar bătuţi în propriile curţi. […]

După o lună şi jumătate de suspendare a activităţii la Pungeşti, americanii de la Chevron s-au întors în această dimineaţă pentru a-şi instala utilajele în comuna vasluiană şi de această dată având loc incidente cu localnicii. Jandarmii au intervenit, îndepărtându-i pe protestarii care reclamă că au fost evacuaţi cu forţa din corturi şi urcaţi în dube.

Viceprimarul din Pungeşti, Ioan Voina, a declarat pentru gândul că din informaţiile sale 20 de protestatari au fost reţinuţi în cursul dimineţii. ”La Jandarmerie au fost luaţi oamenii pentru identificare. Li s-au cerut cărţile de identitate şi nu le aveau la ei”, a explicat el. […]

pungesti-al2


Categorii

Gazele de sist, PUNGESTI, Razboiul impotriva Romaniei, Stat politienesc, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

81 Commentarii la “TABARA DE REZISTENTA DE LA PUNGESTI LUATA CU ASALT DE JANDARMI. Accesul spre locatie interzis, Chevron demareaza lucrarile in forta! (VIDEO)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: EXCLUSIV: ORDINUL DE INSTITUIRE A “ZONEI SPECIALE DE SIGURANTA” DE LA PUNGESTI. Ce sta la baza celei mai importante restrangeri a drepturilor fundamentale din istoria recenta a Romaniei? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare