Militantul ateist RICHARD DAWKINS sustine EXTERMINAREA COPIILOR cu Sindromul Down/ Comisia Junker: CENTRALIZARE SAU SUBSIDIARITATE in chestiunea DREPTURILOR FUNDAMENTALE?/ Screeningul parental prin testarea ADN-ului fetal si AVORTURILE. Forme de EUGENIE mascata/ PORNOGRAFIA – “omniprezenta” in viata adolescentilor britanici/ Conchita Wurst – concert special la PARLAMENTUL EUROPEAN

Un caine, mai …uman decat filosofii umanisti, imbratiseaza un copil cu Sindromul Down. sursa foto: realitatea.net

• Cultura Vietii:

Richard Dawkins vrea exterminarea copiilor cu Sindrom Down

Recent, într-un material dedicat declarațiilor scandaloase ale profesorului Richard Dawkins menționam că, pentru adepții „religiei ateismului” (nu credem că se mai îndoiește nimeni că secular-ateismul este o formă de cult cvasi-religios, adesea violent, intolerant și extremist, având în centrul dogmei zeul „Știință”) nimic nu este niciodată prea mult și totul, oricât de rău, poate fi re-evaluat, întrucât despărțirea de adevărul revelat, neschimbabil și veșnic al Dumnezeului treimic se soldează cu cele mai grave derapaje posibile (vezi și articolul „Militantul ateist Richard Dawkins apără pedofilia.”)

N-au trecut decât câteva luni și „marele profesor” (cum îl caracteriza cineva supărat că ne-am permis să îl criticăm) recidivează cu încă o „cugetare” ce îl include în categoria eugeniștilor totalitariști. Conform renumitului campion al „umanismului” este „imoral să permiți copiilor cu Sindrom Down să se nască”.

Asistăm la un scenariu cunoscut, deja: un distins erudit cu păr alb aruncă o teorie nebunească, iar niște ani mai târziu cineva o va pune în practică… Un exemplu istoric este Karl Marx: el n-a omorât pe nimeni cu propriile mâini, însă  ideologia care îi poartă numele a fost una din cele mai criminale din istorie. Același lucru se aplică și în cazul lui Dawkins: de azi înainte, nimeni nu mai poate pretinde că n-a știu cât de periculos este „umanismul” său.

E „imoral” să naști un copil cu Sindrom Down

Într-o ieșire șocantă, filosoful ateist Richard Dawkins a răspuns unei întrebări pusă pe Twitter afirmând că este „civilizat” pentru o femeie să-și avorteze copilul cu Sindrom Down și că ar fi imoral să NU o facă. El explică reducerea suferinței, „atunci când este posibil” ca pe un țel nobil, indicând că nenăscuții nu suferă fizic și că ei „nu au sentimente”.

Conversația a început când Dawkins a scris pe Tweeter că Irlanda este o țară civilizată, cu excepția atitudinii față de avort (care este ilegal).

Apoi, la întrebarea „dacă uciderea deliberată a 994 de copii cu Sindrom Down înainte de naștere în Anglia și Țara Galilor în 2012” a fost un lucru „civilizat”, RD răspunde:

.@AidanMcCourt Yes, it is very civilised. These are fetuses, diagnosed before they have human feelings.

— Richard Dawkins (@RichardDawkins) August 20, 2014

Pe lângă că se află în eroare – copiii nenăscuți simt durere și emoții – comentariile lui Dawkins au atras critici pentru cruzimea și indiferența sa față de copiii cu dizabilități. El replică:

Apparently I’m a horrid monster for recommending WHAT ACTUALLY HAPPENS to the great majority of Down Syndrome fetuses. They are aborted.

— Richard Dawkins (@RichardDawkins) August 20, 2014

În poate cel mai șocant moment, când o femeie scrie „sincer, nu știu ce aș face dacă aș fi însărcinată cu un copil cu Sindrom Down. O dilemă etică reală.”, Dawkins o sfătuiește fără înconjur:

„Abort it and try again. It would be immoral to bring it into the world if you have the choice.”

Mai târziu menționează că problema cine se naște și cine nu este una care ține de „suferință”.

„Yes. Suffering should be avoided. [The abortion] cause[s] no suffering. Reduce suffering wherever you can.”

Ulterior face precizări suplimentare spunând că, spre deosebire de cei cu tulburări autiste, care pot aduce o mare contribuție, poate chiar au abilități îmbunătățite (față de ale copiilor „normali”), cei cu Sindrom Down nu se pot „îmbunătăți”.

Reacțiile pro-vita

Apărătorii persoanelor cu Sindrom Down și lideri pro-vita l-au criticat pe Richard Dawkins pentru comentariile sale. „Este greșit și nebunesc pentru oricine să sprijine uciderea copiilor cu dizabilități,” a spus Lila Rose, președinta organizației Live Action citată de LifeSiteNews. „Comentariile ignorante ale lui Dawkins servesc doar pentru stigmatizarea încă și mai puternică a persoanelor cu Sindrom Down.”

„Cei cu Sindrom Down sunt ființe umane, cu demnitate inerentă și ei, împreună cu familiile lor, merită respectul și protecția noastră.”

Carol Boys, director executiv la Down’s Syndrome Association (SUA) a declarat pentru MailOnline că, în contradictoriu cu aserțiunile lui Dawkins, „oamenii cu Down pot trăi vieți împlinite și pline de satisfacții, pot avea o contribuție valoroasă la societate”.

Președintele Institutului Charlotte Lozier, Chuck Donovan, este de acord cu Lila Rose: „Avocații avortării celor slabi sau cu rezistență fizică și dexteritate intelectuală mai reduse ar trebui să-și amintească faptul că fiecare dintre noi este ‘mai slab’ în anumite privințe”.

Conform lui Donovan, „după aceste criterii, condamnăm la moarte întreaga umanitate”.

„O civilizație adevărată – o civilizație a iubirii – nu se angajează în astfel de calcule reci și în ultimă instanță suicidare”, a mai spus el pentru LifeSiteNews.com.

Victime aproape sigure

Deși există concepția larg răspândită că persoanele cu Down sunt condamnate la o viață de suferință, un sondaj major relevă că 99% dintre respondenți se descriu ca „fericiți”. În același timp, 99% dintre părinți afirmă că își iubesc copiii suferinzi de această anomalie cromozomială iar 97% sunt „mândri” de ei. Doar 4% din părinți spun că regretă că au un astfel de copil.

În ciuda acestor fapte, se estimează că în țările occidentale 90% dintre copiii diagnosticați in utero cu Trisomia 18/21 sunt avortați. Dezvoltarea și îmbunătățirea unor noi metode de testare provoacă îngrijorare că procedura va deveni încă și mai răspândită.

„Umaniștii” europeni: tăcere jenată sau încuviințare tacită?

Niciuna din organizațiile de marcă ale umaniștilor – British Humanist Association (BHA), European Humanist Federation (EHF), International Humanist and Ethical Union (IHEU) – n-au găsit de cuviință să facă vreun comentariu. Dl. Dawkins este nu doar un ultra-cunoscut biolog evoluționist, ci și un „profet” al „umanismului”, „rațiunii” și „viziunii științifice asupra lumii”. De aceea BHA i-a acordat premiul „Services to Humanism” în 2012. În 2009 BHA și IHEU împreună i-au acordat premiul pentru activitatea de promovare a științei în lume. Alte distincții includ doctor honoris causa la Université Libre de Bruxelles, premiul American Humanist Association’s Humanist of the Year (1996), în 2001 și 2012 premiul „Emperor Has No Clothes” al Freedom From Religion Foundation, medalia bicentenară Kelvin a The Royal Philosophical Society of Glasgow (2002) și Premiul Deschner, numită după filosoful german anticlerical Karlheinz Deschner.

Ducând mai departe adulația cvasi-religioasă pentru Dawkins, din anul 2003 Atheist Alliance International acordă un premiu “Richard Dawkins”.

Ieșirea de tip nazist a lui Dawkins n-a provocat decât o tăcere stânjenitoare printre acești promotori ai „umanismului”, care, de mulți ani par de fapt că onorează un anti-umanist. Cum va fi oare „umanismul” capabil să pretindă că susține respectul și non-discriminarea, câtă vreme cea mai proeminentă figură publică afiliată lor afirmă că handicapații nu trebuie să se nască?

Sau, poate, tăcerea nu este una de stânjeneală, ci de complacere și aprobare? Poate că toți cei în cauză sunt de acord cu Dawkins? Aceasta ar ridica, desigur, întrebări suplimentare: acest raționament se aplică doar celor cu Sindrom Down, sau tuturor oamenilor care au vreo dizabilitate?

Avem nevoie urgent de o clarificare. QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR.

Viziunea lui Juncker asupra drepturilor fundamentale în UE

Noua Comisie Europeană și abordarea drepturilor fundamentale

Este pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Tratatului Uniunii Europene (Tratatul de la Lisabona) când Comisia europeană își alege Președintele (anterior acesta era numit de Consiliul Uniunii). Totodată, conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European își întărește rolul de co-legiuitor, împreună cu Comisia Europeană, iar aceasta din urmă găsește mai multă legitimitate democratică în postura de organ de guvernare a UE.

În acest context – destinat să producă un ciclu legislativ mai eficient – vine la conducerea CE dl. Jean Claude Juncker, pentru un mandat de 5 ani, cu o agendă pe care presa mainstream o caracterizează ca „puternică și inovativă”. Punând batista prudenței peste țambalul federalizării – ultima marotă a politicienilor eurofili – Juncker se va adresa nevoii de a întări Uniunea ca o comunitate de state prin realizarea unei mai mari libertăți de mișcare, întărind în același timp zona euro.

Dar ce implicații ar putea avea noul rol, mai activ și mai dotat cu prerogative, al președintelui Comisiei Europene, în aria drepturilor fundamentale?

În agenda agenda sa program, făcută publică pe 15 iulie, Juncker este foarte prudent când vorbește despre drepturi fundamentale:

“I intend to make use of the prerogatives of the Commission to uphold, within our field of competence, our shared values, the rule of law and fundamental rights, while taking due account of the diversity of constitutional and cultural traditions of the 28 Member States”.

Conform acestei declarații, Juncker urmărește fidel abordarea reînnoită a Uniunii în ce privește drepturile fundamentale, adusă de intrarea în vigoare a Cartei Drepturilor Fundamentale a UE. În același timp, Juncker și-a anunțat intenția de a lua în considerare în mod serios, conform principiului subsidiarității, pluralitatea tradițiilor constituționale și culturale ale statelor membre UE.

Însă, în ciuda acestor declarații, noul Președinte a anunțat că este gata să acorde unui Comisar responsabilități specifice pentru Carta Drepturilor Fundamentale. O astfel de propunere este în consonanță clară cu strategia mai largă a UE de implementare concretă a prevederilor Cartei, adoptată de Comisia Europeană în 2010. Este, de asemenea, în concordanță cu angajamentul UE de a combate discriminarea.

După cum spune același Juncker în agenda sa:

“Discrimination must have no place in our Union, whether on the basis of nationality, sex, racial or ethnic origin, religion or belief, disability, age or sexual orientation, or with regard to people belonging to a minority”.

Până acum, legile unionale interziceau discriminarea pe criterii de orientare sexuală, vârstă, dizabilitate sau religie doar în aria de muncă (cf. The Racial Equality Directive, 2000/43/EC, și the Employment Equality Directive, 2000/78/EC). Însă, din 2008, Comisia a făcut presiuni pentru o nouă directivă, Proposal for a Council Directive on implementing the principle of equal treatment between persons irrespective of religion or belief, disability, age or sexual orientation (Propunere pentru o Directivă asupra implementării tratamentului egal între persoane fără deosebire de credință, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală – COM(2008) 426 final, 2008), care ar impune ideea controversată a „tratamentului egal” în alte sectoare inclusiv educația, protecția socială, sănătatea și accesul la bunuri și servicii.

Această propunere este încă dezbătută în Consiliul UE și, până acum, nu există semnale că s-ar fi ajuns la un acord unanim, obligatoriu pentru adoptarea Directivei. Dar Președintele Juncker a declarat:

“I will therefore maintain the proposal for a directive in this field and seek to convince national governments to give up their current resistance in the Council”.

N-ar trebui sa ia dl. Președinte in considerare rațiunile pentru care guvernele naționale și-au exprimat opoziția la această propunere? Voci tot mai numeroase din UE dezaprobă abordarea UE a non-discriminării, întrucât se tem că, dacă Directiva va fi implementată, agenda „drepturilor fundamentale” va duce la o supralegiferare inflexibilă și la un mai mare control social asupra întreprinderilor și vieții private a cetățenilor la o scară încă și mai mare. De asemenea, oponenții sunt preocupați de lipsa de respect tot mai evidentă pentru principiul subsidiarității.

Dar, conform cu Art. 51.1, însăși Carta Drepturilor Fundamentale urmărește o logică a susidiarității:

“The provisions of this Charter are addressed to the institutions and bodies of the Union with due regard for the principle of subsidiarity and to the Member States only when they are implementing Union law. They shall therefore respect the rights, observe the principles and promote the application thereof in accordance with their respective powers”.

O logică similară găsim la Art. 5 al Tratatului UE:

“Under the principle of subsidiarity, in areas which do not fall within its exclusive competence, the Union shall act only if and in so far as the objectives of the proposed action cannot be sufficiently achieved by the Member States, either at central level or at regional and local level, but can rather, by reason of the scale or effects of the proposed action, be better achieved at Union level”.

Cu alte cuvinte, conform acestor texte, statele membre ar trebui să poată să-și urmeze propriul drum în protejarea și respectul față de drepturile omului, atâta vreme cât o fac.

Deși Președintele Juncker a exprimat în mod repetat sprijinul față de tradiția culturală a fiecărui stat membru al Uniunii, a declarat de asemenea că intenționează să „convingă statele membre să renunțe la rezistența pe care au manifestat-o în Consiliu și să obțină adoptarea și implementarea Directivei privind tratamentul egal. Aceasta poate releva mai mult decât dl. Juncker își dorește o atitudine orientată către centralizarea puterii Comisiei în aria drepturilor fundamentale, mai degrabă decât respectul față de independență și subsidiaritate.

O acțiune care să aibă ca scop obținerea unei abordări unitare, nivelante la nivelul UE a drepturilor fundamentale prin erodarea puterii de decizie a fiecărui stat membru ar putea submina în mod profund încrederea statelor membre în agenda drepturilor fundamentale. Așa încât, Comisia ar trebuie să exerseze logica subsidiarității care este înscrisă în carta Drepturilor Fundamentale, mai degrabă decât să forțeze o politică a centralizării. Vom vedea ce ne rezervă viitorul; pentru moment, putem doar observa că Juncker contează pe sprijinul Parlamentului cât și al majorității calificate a Consiliului UE, care l-a nominalizat.

Protejarea și cultivarea familiei și a natalității în Rusia – câteva idei pentru autoritățile române

Extrase din adresa d-nei Elena Mizulina, președintă a Comisiei pentru Familie, Femei și Copii din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) la Forumul Internațional „Familia numeroasa si Viitorul umanității”, Moscova, 11 septembrie 2014.

D-na Mizulina ne-a făcut o impresie excelentă, atât la nivel profesional cât și personal, fiind un lider natural al întrunirilor la care participă. Toate luările sale de poziție au fost în acord cu învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe. Sperăm ca această selecție de idei să fie de folos și politicienilor români.

În Rusia a fost implementat un sistem de legi pentru protejarea familiei, care tintesc la a restaura valorile familiei.

Doresc sa atrag atentia asupra problemei demografice – se vede schimbarea in Rusia in ultimii ani, o rata a natalitatii la care nu ne puteam astepta acum cativa ani, ne indreptam spre familia cu 3 copii ca model mediu al familiei rusesti, dupa aproape 10 ani de eforturi de sprijinire a natalitatii.

Legislatia privind adoptia – s-a facut mult in sprijinirea celor care doresc sa adopte.

Se lucreaza cu familiile pentru a stopa separarea familiei de copii.

Se lucreaza pentru reducerea adoptiilor internationale dar si pentru reducerea numarului de orfelinate.

A scazut numarul orfanilor cu 30% in ultimii 5 ani, s-au inchis peste o suta de orfelinate.

Numărul părinților decăzuți din drepturile parentale a scăzut cu 30% în ultimii ani.

Numărul părinților care au fost repusi in drepturile complete a crescut numai anul trecut cu 3,5%.

Încercăm să schimbăm abordarea: care sunt nevoile parintilor care isi abandoneaza copiii? Au fost concediați, au nevoie de o locuință? Să îi ajutăm.

Avem acum si legislatie pentru protectia copiilor in societatea informationala impotriva violentei in mass media. Legislatia a fost criticata puternic de vest din dezinformare – nu se urmareste prohibitia informarii sau cenzura, ci ca informatia disponibila copiilor sa fie supervizata si marcata ca atare, parintii sa isi protejeze astfel copiii. Societatea rusa a sprijinit in proportie de 80% aceste masuri, la fel si toti oficialii de rang inalt.

Oamenii sunt preocupati de protejarea familiei si de provocarile la adresa acesteia.

Oficialii incep sa inteleaga ca razboiul contra familiei este una din provocarile la nivel global.

Amenintarile vin de la cercuri politice si de forta economica, de la persoane care ocupa adesea cele mai inalte pozitii in parlamente si guverne; este un urias lobby media in favoarea acestor alterari.

Eforturile noastre comune in parlamentele lumii nu sunt inutile, iar parlamentul Rusiei este un pionier in protejarea acestor valori, se vad schimbari in aceasta directie.

Se pregatesc noi propuneri legislative privind protectia copiilor la internet – filtrarea informatiei pentru a sprijini familia in protejarea copiilor de informatiile daunatoare.

Propunere legislativa pentru prevenirea avorturilor: consiliere si timp de asteptare de o saptamana. De asemenea legislatie mai severa privind incalcarea legii avorturilor.

De la 1 iunie 2012 a fost adoptata strategia pentru copii pana in 2017; este bazata pe incurajarea traditiei de familie care exista in toate religiile majore.

In Rusia folosim expresia familie traditionala, nu pe cea de „familie naturala” ca in Vest unde se simte nevoia distantarii de „familiile” gay.

Legislatia este realizata cu colaborarea reprezentantilor confesiunilor; este important ca pozitia Bisericii vine tot mai aproape de fortele sanatoase din politica.

Competitia intre natiuni este foarte dura azi si singura noastra fortareata este familia in care copiii sa fie educati in spiritul valorilor nationale.

Am ales valorile traditionale, aceasta este alegerea noastra indiferent ce altii ar spune despre noi si suntem decisi sa urmam aceste valori.

Suntem de asemenea recunoscatori SUA și UE pentru ca ne dau ocazia unei dispute ideologice in care sa ne afirmam valorile. Credem ca, daca doreste un dialog cu Rusia, Occidentul trebuie sa tina cont de toate acestea.

Un nou test de screening prenatal riscă să crească numărul avorturilor eugenice

Screeningul prenatal este practicat și promovat în întreaga lume, inclusiv în România. El reprezintă, în fapt, o formă de eugenie modernă împotriva bebelușilor cu anomalii genetice depistabile in utero, la care, din păcate, mulți părinți – conform unelor studii, în jur de 90 la sută – participă benevol și chiar cu mare interes, avortând copiii considerați „cu risc”.

Se știe deja că oricărei viitoare mămici i se recomandă dublul sau triplul test, pentru a avea un indiciu preliminar dacă bebelușul său ar putea avea sindrom Down sau alte anomalii cromozomiale, precum și defecte de tub neural.

În cazul unui rezultat de risc crescut, mai ales la începuturile oferirii lui în România, dublul/triplul test era adeseori însoțit de „recomandări” active (dacă nu chiar agresive) ale unora dintre medici de a avorta direct, de multe ori strict în baza testului.

Ulterior, după decelarea informațiilor, inițial vagi și rezumate la marketingul furnizorilor, deținute chiar de medici referitor la valoarea predictivă reală a testului, după ani de avortare a mii de copii perfect sănătoși și a unui număr mai mic de copii la fel de prețioși și minunați cu sindrom Down, în luni de sarcină la care erau (aproape) viabili sau nu doar viabili, ci chiar prematuri și ar fi supraviețuit fără probleme, întreaga comunitate medicală și eventual și mămica cibernaută s-au lămurit că testul este „nediagnostic”. Adică, oferă doar o estimare statistică de „risc crescut”, care, înainte de a presa mama să avorteze (sic!), trebuie confirmată prin examenul – riscant – al amniocentezei, dovedindu-se a crea doar stres inutil în cel puțin 19 din 20 de cazuri… Adică, practic, un copil cu rezultat pozitiv la dublu/triplu test are, de fapt, minim 95% șanse de a fi sănătos!

Mai mult, amniocenteza fiind efectuată târziu în sarcină, în practică mama ajungea să afle rezultatul mai concludent și considerat diagnostic, dar nici acesta creditat cu o precizie absolută, de 100%, într-o etapă în care copilul ei ar fi fost aproape de a putea supraviețui în mediul extrauterin. Astfel, până la primirea rezultatelor diagnostice, se ajungea până aproape de 20 de săptămâni sau mai mult, deci aproape de viabilitate, incluzând timpul de reflecție al părinților cu privire la opțiunea avortului.

Desigur, aceasta nu i-a vexat pe mulți în alegerea unei „întreruperi de sarcină”, dar scrupulele multor părinți sau temerile lor referitoare la un avort riscant în lună mare, cumulat cu faptul că femeile informate puteau refuza amniocenteza invazivă, neconfortabilă și riscantă, nu puteau să nu constituie un inconvenient pentru furnizorii testului și prestatorii de avorturi.

Iată, așadar, că am ajuns în etapa în care ni se propune o nouă „soluție”. Ultima găselniță a testelor genetice prenatale, promovată de acum ca un fel de test minune, extraordinar de precis și indicat, este testarea ADN-ului fetal din sângele mamei.

Aflăm de pe site-urile de prezentare că testul este neinvaziv – constă pur și simplu în prelevarea unei probe de sânge de la femeia însărcinată în săptămânile de sarcină 10-24. Practic, pentru mamă el nu presupune decât prelevarea unei eprubete de sânge în plus.

Din această probă de sânge matern se analizează ADN-ul copilului, pentru că, aparent, acest material genetic se transferă în sângele matern prin placentă. Practic, se examinează genele copilului pentru anomaliile genetice cu trei cromozomi (trisomia 21 – sindrom Down, trisomia 18 – sindrom Edwards și trisomia 13 – sindrom Patau) sau, în unele variante ale testelor, cu un singur cromozom (monosomie – sindrom Turner).

Până acum, dincolo de mirarea față de progresul tehnologic în materie și strict din punct de vedere practic pentru mămici, nimic prea nou. Însă, față de variantele anterioare de teste similare (dublu/triplu test), acest test este creditat cu o „precizie” (iluzorie!) de (peste) 99% în detectarea feților cu anomalii genetice, fiind îmbrățișat de comunitatea medicală ca o revelație în domeniu și de temut de orice persoană care iubește viața și apără copiii nenăscuți.

În blogurile occidentale, de la apariția, excesiv lăudată, a acestui tip de teste de ADN fetal, au început să apară, chiar în unele analize foarte interesante, inclusiv predicții futurologice referitoare la o lume de tip Gattaca, în care embrionii sunt testați genetic și „selectați”, în primul rând pentru o stare de sănătate perfectă, apoi în funcție de diverse potențialități fizice și intelectuale, ba chiar trăsături de personalitate. Cine nu corespunde, poate fi cu ușurință distrus intrauterin, din fazele incipiente ale vieții sale.

Desigur, în cazul în care genele umane ar fi înțelese în totalitate și asignate cu precizie de 100% anumitor trăsături, iar cariotiparea ADN-ului fetal ar ajunge la fel de precisă, precum și accesibilă ca preț, nu ar mai exista nicio limită în demersurile de tip eugenic de „îmbunătățire” a rasei.

Dar deși, în ciuda entuziasmului științific elitist, suntem departe de o astfel de lume, testele de ADN fetal actuale, cu toate deficiențele lor prezentate detaliat mai jos, sunt extrem de periculoase în prezent.

De ce? Răspunsul îl aflăm de la o doamnă doctor ginecolog care, acum puține luni, prezenta aceste teste la știrile de dimineață ale TVR. Aceasta anunța nonșalant – și parcă nu fără un zâmbet inexplicabil de satisfacție sadică în colțul gurii – că acest test „cu o specificitate de 99%” se poate efectua de la 10 săptămâni de sarcină, iar rezultatele se obțin în 2 săptămâni. Prin urmare, în cazul unui rezultat pozitiv pentru sindrom Down, se poate efectua avort de către părinții doritori, în termenul legal pentru avort la cerere.

Acest test, ca și dublul/triplul test precedente, NU este însă diagnostic, teoretic trebuind să fie confirmat și el prin aceeași amniocenteză sau prelevare de vilozități corionice, cu riscurile și neplăcerile aferente. Dar nu toate laboratoarele avertizează cadrele medicale și părinții asupra acestui fapt și, din cele de mai sus, este clar că prima recomandare a multor medici este de a avorta direct, pe baza acestui test.

Iată, deci, povestea se repetă: marketingul eugenic „a prins” din nou la medici. S-a zis cu avortul în lună mare – practic, în România, un infanticid realizat prin nașterea prematură indusă a copilului și lăsarea acestuia să moară în echivalentul spitalicesc al unui tomberon, chiar dacă ar fi fost viabil. Gata cu testele invazive, gata cu „fițele” medicilor care nu ar fi fost în ruptul capului de acord cu așa ceva, gata cu necesitatea de a apela la comisii medicale pentru a obține „dreptul” de a scăpa de „fetusul” „cu defect” și incomod… Sau nu?

Și de această dată, dincolo de faptul că promovează o mentalitate eugenică ce refuză să accepte valoarea omului în orice situație de viață, ducând acest refuz chiar până la măsuri criminale, marketingul acestor teste este extrem de înșelător – nu în sensul că ar spune direct minciuni, ci pentru că iar ascunde, în spatele terminologiei statistice și a cifrelor mai impresionante, informații importante referitor la ce înseamnă în realitate un rezultat pozitiv al testului.

În blogul The DNA Exchange, Katie Stoll, consilier genetic din statul Washington, explică ce se ascunde, de fapt, în spatele „specificității” și „sensibilității” statistice (nu preciziei!) de „peste 99%”.

„Un test poate avea atât o sensibilitate, cât și o specificitate mare fără a fi un bun predictor al prezenței efective a bolii. Probabilitatea ca un rezultat pozitiv să fie corect depinde și de incidența bolii” (frecvența apariției acesteia în cadrul populației – n.a.).

De exemplu, la mamele între 25-29 de ani, incidența sindromului Down este de circa 1/1000. Aceasta înseamnă că, din 100.000 de gravide, doar 100 vor avea un copil cu sindrom Down. Dintre cele 100 de mămici, 99,5% (aproximativ 100 de femei) vor primi un rezultat pozitiv la test, 99,5% fiind „sensibilitatea” testului. Dar și 100 de femei care NU au copii cu sindrom Down vor primi tot un rezultat pozitiv: (100.000 – 100) = 99.900 femei cu copii sănătoși x (100% – 99,9%) (99,9% fiind „specificitatea” testului) = 99,9 (aproximativ 100).

Practic, la 995 de rezultate pozitive corecte se raportează, teoretic, 999 false. Astfel, un rezultat „pozitiv” la test la populația de femei tinere, cu risc scăzut, ar însemna o șansă de ușor sub 50% ca acel copil să aibă efectiv sindrom Down. Conform unor calcule similare, chiar și pentru populația de peste 35 de ani, la care incidența este de circa 1/250, șansele de a avea un copil sănătos rămân de circa 20%.

În plus, întrucât laboratoarele nu urmăresc și nu raportează rata reală de predicție corectă a testului, nu putem ști în ce măsură calculul statistic teoretic, care este doar o estimare, supusă diferitelor erori matematice, se și verifică în practică – așadar, ratele reale de predicție corectă pot fi mai scăzute decât cele calculate statistic. În cazul celorlalte trisomii, mai rare, care au incidențe de 1/2000 (trisomie 18) sau 1/5000 (trisomie 13), și aceasta încă la vârstele materne înaintate, rezultatele pozitive nu sunt altceva decât stres inutil pentru vasta majoritate a mamelor.

Stoll se întreabă:

„Cum reconciliem faptul că, pentru multe femei, șansele unui rezultat fals pozitiv la testele de ADN fetal pot fi mai mari decât șansele unui rezultat pozitiv corect, când acest lucru pare a fi contrazis de modul în care laboratoarele raportează rezultatele? […] Există o îngrijorare reală că pacientele iau decizii cu privire la sarcină pe baza testelor de screening, înțelegând greșit că testul ar fi diagnostic.”

Prin „decizii cu privire la sarcină”, Stoll se referă, desigur, la avort. O întrebare mai pertinentă ar fi, însă, cum ne împăcăm cu faptul că se avortează orice copii, nu doar cei sănătoși sacrificați accidental pe altarul eugeniei contemporane? Ce spune despre noi, ca societate, faptul că atâția dintre noi suntem gata să omorâm un mic om neajutorat pentru doar bănuiala că ar putea avea un „defect” – și încă unul complet arbitrar și care, dacă s-ar naște copilul, i-ar permite să ducă o viață normală: să aibă un loc de muncă, să întemeieze o familie? (Ne referim aici la sindromul Down.)

Și încă s-au efectuat, inclusiv în România, și alte avorturi, pentru „defecte” depistate ecografic, dar insignifiante, care ar fi fost tratabile – de exemplu o poziție incorectă a piciorului, care s-ar fi corectat punând piciorul respectiv în ghips timp de circa o lună după naștere.

În plus, există boli cu adevărat dizabilitante, nedetectabile în prezent antenatal, cu mult mai rele decât sindromul Down, care de asemenea nu anulează dreptul acelor copii la viață: infanticidul rămâne condamnat universal ca un rău abject.

Un alt aspect extrem de îngrijorător: prin acest tip de test este posibilă și identificarea sexului copilului – tot în timp „util” pentru a efectua un avort la cerere în cazul în care considerăm „oportun”. Din nou, testul nu este 100% corect, el încercând să depisteze cromozomul Y în plasma maternă, însă nedetectarea acestui cromozom putând însemna, pur și simplu, un eșec al testului de a-l depista, chiar dacă este prezent… Dar cine mai stă să se intereseze de astfel de „chichițe”, într-o lume care începe să considere că are dreptul să aleagă doar copiii care satisfac cele mai subiective cerințe arbitrare?

Despre avortul selectiv pe criteriul sexului s-a scris mult, el fiind înfierat doar de comunitatea pro-viață, întrucât, conform taberei pro-avortiste, care se pretinde promotoarea drepturilor femeii, un fetus e un fetus, și nu o ființă umană, indiferent de sex.

Cunoaștem cu toții situația din China și India, unde avortul selectiv e o practică răspândită, în defavoarea fetelor. Desigur, la noi, din fericire, nu există infama lege a unui singur copil, care constituie o cauză primară a acestui fenomen regretabil – apar însă mentalități profund antinataliste la nivel de individ și societate, un număr crescând de familii urbane dorind de acum chiar un singur copil și o majoritate a familiilor mulțumindu-se cu doi (preferabil, băiețel și fetiță), și de multe ori considerându-se absența unui băiat ca un neajuns sau un eșec.

Nu avem date privind eventuale sondaje de opinie efectuate în România cu privire la avortul selectiv, dar indiferent de preferințele teoretice privind sexul copilului, o majoritate covârșitoare a occidentalilor / europenilor par a declara în sondaje că avortarea unui copil strict pe baza sexului este imorală, putându-ne aștepta că, cel puțin la nivel declarativ, situația stă la fel și la noi.

În practică însă, nu putem ști câți dintre respondenții la această întrebare teoretică, puși în situația de a alege, ar opta totuși pentru un avort dacă li s-ar oferi „șansa” într-o săptămână mai mică de sarcină, încadrată în termenele legale pentru avort la cerere și care presupune riscuri „mai mici” pentru mamă (riscuri care sunt, suplimentar, cu mult subestimate).

În țările cu preferințe puternice pentru băieți, nu numai asiatice, ci și, de exemplu, țările din Balcanii de Vest (cel mai notabil Albania), raportul de băieți născuți la o fată este cu mult peste normalul de maxim 1,05-1,06 la care țara noastră se situează în prezent. Nu am vrea să vedem acest tip de decalaj și în România, pentru că, acolo unde abuzurile devin posibile, putem fi siguri că se vor și comite abuzuri, iar consecințele dezastruoase ale dezechilibrului numeric între sexe – creșterea gradului de violență, traficul de persoane și multe altele – sunt realități de necontestat.

Există și o palidă veste bună. Testele de ADN fetal costă, în prezent, sume cu trei zerouri în România, nefiind acoperite de asigurările de stat și, astfel, nici la îndemâna majorității populației. Dacă merită banii pentru „precizia” explicată mai sus, decide fiecare.

Având în vedere însă evoluția rapidă a pieței, prețul începe încetișor să scadă, neputându-se ști dacă nu cumva în scurt timp acest gen de teste nu va fi recomandat tuturor mamelor, similar cu dublul/triplul test în prezent. Or, proasta înțelegere a ceea ce înseamnă de fapt rezultatele, cumulat cu plăgile în continuă extindere a individualismului uman și a perfecționismului parental cu privire la propriii descendenți, reușesc să creeze o perspectivă teribilă pentru societatea viitorului apropiat.

• Stiri pentru Viata: Pornografia este „omniprezentă” în vieţile noastre iar educaţia sexuală ne împinge spre promiscuitate – sondaj în rândul adolescenţilor britanici

Într-un sondaj de opinie realizat de Institute of Public Policy Research (IPPR) în rândul adolescenţilor de 18 ani din Marea Britanie se arată că marea majoritate, atât a băieţilor cât şi a fetelor, consideră că accesul ușor la pornografia online pune presiune asupra lor pentru a imita ceea ce prezintă pornografia.

De asemenea, ei s-au plâns și de faptul că adesea educaţia sexuală prezintă promiscuitatea ca fiind normală, punând o presiune suplimentară asupra lor ca să devină activi sexual mai devreme decât ar face-o în mod obișnuit.

„Noile date ale sondajului arată că imaginile pornografice sunt omniprezente în vieţile adolescenţilor, în special tinerele femei fiind profund conştiente de cât de dăunătoare pot fi acestea”, a declarat Dalia Ben-Galim, director asociat al IPPR.

„Imaginile şi tipul de pornografi, pe care tinerii le pot accesa destul de uşor sunt mult mai explicite şi mai violente decât ceea ce putea fi accesat în trecut”, a spus ea.

Sondajul realizat pe un eşantion de 500 de adolescenţi a constatat că 77% dintre adolescente sunt de acord că „pornografia a pus presiune asupra fetelor şi tinerelor femei să arate într-un anumit fel”, în timp ce 75% au spus că pornografia le presează să „se comporte” într-un anume fel.

80% dintre adolescenţii de 18 ani au spus că este „prea uşor pentru tineri să vadă accidental pornografie online”. Şapte din zece au spus că „accesarea pornografiei era privită ca ceva obişnuit” când erau la şcoală, în timp ce aproape jumătate (46%) au spus că „trimiterea de înregistrări sexuale sau poze nud face parte din viaţa cotidiană a adolescenţilor”.

60% au spus că omniprezenţa pornografiei a complicat procesul de maturizare.

72% au menționat că pornografia de pe internet „duce la atitudini nerealiste faţă de sex”, în timp ce 67% au fost de acord că pornografia „poate să creeze dependenţă”, iar 70% au declarat că pornografia încurajează societatea să privească femeile ca pe niște obiecte sexuale.

„Se pare că tinerii au adoptat toată această tehnologie, pur şi simplu acesta fiind modul în care se comportă în relaţiile lor şi felul în care trăiesc acum”, a spus Ben-Galims. „Deşi aspectul acesta este adevărat, a fost surprinzător de descoperit cât de incomodaţi se simt atât de mulţi tineri de impactul acestei tehnologii şi de uşurinţa cu care poate fi accesată pornografia, aceste lucruri alimentându-le atitudinile.”

Ben-Galim a declarat că este evident că imaginile pornografice au pervertit ceea ce unii tineri consideră normalitate într-o relaţie.

„Este înspăimântător dacă aceasta devine imaginea a ceea ce este normal şi de dorit”, a spus ea.

O parte din sondaj cuprinde întrebări pentru tinerii de 18 ani legate de experienţa lor în educaţia sexuală.

Mulţi au criticat orele de educaţie sexuală pe care le-au primit la şcoală, atât pentru faptul că nu au făcut suficient pentru a-i descuraja să devină activi sexual, cât şi pentru neabordarea în mod adecvat a problematicii pornografiei online.

O tânără de 18 ani a răspuns la întrebarea legată de orele de educaţie sexuală din chestionar: „Întotdeauna m-am simţit presată de profesori atunci când, de exemplu, îmi spuneau că «sexul e normal, doar să vă protejaţi aşa cum trebuie», când de fapt eu nu eram interesată în a face sex la momentul respectiv şi eram fericită să aştept persoana potrivită.”

„Nu cred că sexul ar trebui predat drept «normă». Oamenii ar trebui făcuţi să se simtă confortabil, iar profesorii ar trebui să spună «ar fi bine să aşteptaţi; legea spune că până la 16 ani, dar nu vă simţiţi presaţi de asta»”

Mulți au regretat lipsa avertizărilor asupra imaginii false pe care o prezintă pornografia, cerând „o interdicţie asupra accesului la pornografie”.

„Ai învăţa pe copii că pornografia este aproape fantezie este o idee bună, la fel cum ar trebui să le fie explicat despre operaţiile estetice şi medicamentele (viagra, enemas etc.) care sunt administrate oamenilor din înregistrări, astfel încât să nu existe imagini false în mintea lor”, a scris unul dintre participanți.

Datele sondajului folosite în acest raport sunt disponibile aici [http://www.ippr.org/assets/media/publications/attachments/OP4391-IPPR-Data-Tables.pdf]

Raportul bazat pe sondajul IPPR „Tinerii, sexul şi relaţiile: Noile norme” a fost publicat online la data de 27 august.

Traducere: Diana Elena Gratie

• Mediafax: Conchita Wurst va cânta în faţa Parlamentului European în luna octombrie

Conchita Wurst, care a câştigat ediţia 2014 a concursului Eurovision, va susţine un concert special la Bruxelles, pe esplanada Parlamentului European, la invitaţia unui grup de europarlamentari, pe 8 octombrie, în cadrul unei iniţiative ce vizează combaterea discriminărilor, a anunţat joi artista.

“Atunci când te angajezi să lupţi pentru iubire, respect şi toleranţă, te înscrii într-o mişcare foarte largă, susţinută de mulţi oameni din Europa şi în rândul factorilor politici, chiar dacă ea este din păcate combătută de anumite forţe”, a declarat Conchita Wurst pentru agenţia de presă austriacă APA, citată de AFP.

Conchita Wurst va susţine un concert de o oră la invitaţia eurodeputaţilor provenind din cinci grupuri parlamentare diferite, lansată de vicepreşedinta ecologistă austriacă Ulrike Lunacek, care a militat şi a reuşit să convingă Parlamentul European să adopte în luna februarie un raport contra homofobiei şi a discriminărilor asociate orientării sexuale.

“S-a stabilit: pe 8 octombrie, Conchita Wurst va cânta în faţa Parlamentului European, la invitaţia mea şi a altor eurodeputaţi“, a confirmat Ulrike Lunacek pe pagina ei de Facebook. […]/ integral pe mediafax.ro