Articolele duhovnicesti ale saptamanii: DESPRE CADEREA PRIN VIRTUTI SI FUGA VICLEANA DE VINDECARE. De ce avem nevoie de duhovnici si de binecuvantare?

7-05-2011 2 minute Sublinieri

Adrian Cocosila

(…) Dar exista si o cadere de la inaltime, o cadere prin virtute. Despre aceasta cadere, [se] spune: “Ca stie vrajmasul nostru cel de obste si prin indreptari a bate razboi”. Aceasta cadere este proprie marilor nevoitori, indeosebi ascetilor.

Nu e de niciun folos ca mananci putin sau deloc in unele zile din saptamana, atat timp cat te crezi sfant inainte de a fi. Nu e niciun castig rugaciunea multa, atat timp cat este facuta cu o parere inalta de sine. Caderea acestor persoane este grea, pentru ca aceste persoane se mandresc cu propriile virtuti.

Indiferent de virtutile pentru care lucrezi, trebuie sa renunti la mintea ta. Fara aceasta renuntare, omul nu va mai cunoaste pocainta, pentru ca este insotit tot timpul de judecata lui. Iar aceasta judecata il face sa creada ca are raspunsuri la orice, ca a ajuns la stiinta. Dar aceasta stiinta, lipsita de pocainta, naste trufie, iar ea nu mai lasa loc prezentei lui Dumnezeu. Asa ajunge omul sa socoteasca ca tot lucrul bun a fost savarsit de mintea lui, ca a sosit momentul cand nu trebuie sa mai intrebe si sa mai asculte de cineva.

Scriptura ne spune ca “Cine nu aduna cu Mine, acela risipeste” (Matei, 12, 30), de unde reiese ca diavolul nu este absent din virtuti, ba este chiar mai primejdios in astfel de virtuti decat in vicii, pentru ca in aceste virtuti el are infatisarea binelui. Cu hristos cel din vedenii de pilda, il poti pierde pe Hristos cel adevarat.

Asta nu inseamna ca pledez pentru ridicarile din pacat pentru scurta durata, ca orice alta cadere sa fie de la mica inaltime. Nu pentru cadere am scris aceste randuri, ci pentru lepadarea ei. Asadar, de am cazut in pacat sa mergem de indata la duhovnic sa-l marturisim si sa primim iertarea, iar de am ajuns sa postim si sa ne rugam mai mult decat o faceam inainte, sa fie cu binecuvantare. Sigur, unii vor spune cum sa cer binecuvantare pentru a ma ruga sau a posti mai mult? Acestora trebuie sa le raspundem cu blandete ca e nevoie de binecuvantare, ca fara ea vorbim de voie proprie, iar acolo unde este doar voie proprie poate fi oricand cadere si nu orice cadere, ci una iesita din comun, prin mandria cu virtutile.

In viata Sfantului Martin Episcopul Frantei gasim urmatoare povestire ciudata:

Sfantul Martin era foarte milostiv. Atat de milostiv incat pe vreme in care era soldat i-a dat unica sa mantie unui sarac.

Cu toate acestea, de fiecare data, unii cersetori schiopi si semiparalizati, cand il vedeau pe Sfantul Martin, se fereau din calea lui. Si stiti de ce? Deoarece vedeau cum Sfantul Martin facea pe langa actele de milostenii, si multe minuni. Da, vazand minunile lui, oamenii aceia se temeau ca nu cumva la un moment dat sa-i vindece si pe ei.

Erau schiopi si paralizati. Insa din milosteniile altora, traiau bine. Fara munca si fara efort. In timp ce daca erau sanatosi trebuia sa munceasca. S-au gandit bine si au preferat sa ramana cu handicapurile lor! Asa de fiecare data cand il vedeau pe Sfantul Martin, se fereau din drumul sau, ca sa nu-i faca bine, si sa piarda milosteniile de la altii.

Oare se gasesc oameni care sa urmeze dupa exemplul lor? Exista o decadere si mai rea.

Si cum? Cati nu-i imita. Cati nu evita sistematic sa se  apropie de preoti, si sa citeasca cuvantul lui Dumnezeu, din teama sa nu-si deschida ochii, si sa fie obligati sa-si schimbe modul de viata. Nu sunt oamenii vrednici sa fie plansi de nimeni?

Cititi si:

*


Categorii

Articolele saptamanii, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Articolele duhovnicesti ale saptamanii: DESPRE CADEREA PRIN VIRTUTI SI FUGA VICLEANA DE VINDECARE. De ce avem nevoie de duhovnici si de binecuvantare?

  1. Caderea prin virtuti nu exista.

    Exista numai caderea prin pacat. E impropriu spus “caderea prin virtuti”.
    Pentru ca de fapt ele nu sunt virtuti. Cel care se crede a fi mare virtuos este de fapt in mare inselare, si inacelasi timp robit de unul dintre cel mai mari patimi. Se afla doar intr-o parelnicie a virtuozitatii sale inchipuite pe care si-a zugravit-o singur in mintea sa ori altcineva i-a bagat-o in cap. Fie a cazut usor la laudele oamenilor fiind biruit de acestea, fie din nenumarate alte motive a ajuns sa gandeasca asa despre sine.
    Cu siguranta patima i-a fost hranita, si sunt nenumarate sursele din care poate fi hranita aceasta patima.

    A te mandri in inima ta ca ai avea vreo virtute, este de fapt parelnicie de sine. Oamenii cu adevarat virtuosi nu au considerat vreodata ca ar avea vreo virtute. Tocmai aici este marea taina ca cei care cred despre sine ca ar avea vreo virtute se afla de fapt in cea mai periculoasa si mai fina inselare.

    De aceea sfintii nu erau constienti de sfintenia lor, nici nu se considerau a fi avand vreo virtute, ci ei tineau mortis ca-s cei mai mari pacatosi (si aceasta nu doar formal, ci din inima cu cea mai mare sinceritate.

    Ei nu-si insuseau nici un merit personal pentru toate faptele bune din viata lor ci pe toate i le atribuiau Mantuitorului Iisus Hristos, care spune ca “fara Mine nu puteti face nimic”. Adica considerau ca Dumnezeu si-a facut mila cu ei “pacatosii”. Tocmai pentru aceste lucruri Dumnezeu i-a inaltat si i-a facut sfinti.

    Nu spune destul de clar Mantuitorul in evanghelie: “Căci, oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Luca 14,11)

    Deci in nici un caz virtutea nu este cauza a caderii, nici nu a fost si nici nu va fi vreodta, numai pacatul este cauza a caderii de orice fel si de la orice treapta duhovnicesca.

    Aaaa ca pacatul ia uneori forma teatrala a “virtutii”, asta e cu totul altceva. Este vorba despre crestinismul tatral cre din pacate este foarte raspandit in zilele noastre, si care va fi una dintre cele mai mestesugite strategii ale lui Antihrist care pe langa nalucirile si “minunile” lui mincinoase, ii va face pe oameni sa execlame “Oare se va mai găsi vreun alt om atât de bun şi drept pe pamant?”

  2. Intr-un caz mai ameliorat, cred ca exista si o frica, sau o fobie, care izvoraste si din nestiinta, plus neputinta. Oamenii nu stiu si/sau nu pot sa aiba nadejde ca Dumnezeu le va trimite toate cele necesare in orice situatie; se tem ca daca sunt vindecati, sau daca se duc la parinte pentru sfat in situatii mai grave, nu vor primi de la Dumnezeu si harul, sau taria sa-si duca “noua cruce” mai departe.
    Este o boala care trebuie vindecata cu atentie si blandete; de multe ori ea este o fobie care se dezvolta din pruncie. In cazul in care cineva fuge de un Sfant vindecator, poate ca nu mai este cazul unei fobii, ci de o intentie cu oarecare premeditare mai ampla; acest caz poate trebuie mustrat?

    Mai exista si opusul fobiei ce inclina spre deznadejde; unele personalitati sunt mult prea increzatoare in ele insele, si poarta un duh de falsa “cucernicie triumfala” care practic se confunda cu obraznicia. Aceste personalitati se duc fara “frica” sa ceara sfat, sa stea de vorba cu duhovnicul sau restul turmei, uneori fara prea mare motiv, si timp f. indelungat. In aceste cazuri, se da dovada de lipsa de smerenie si de adancire duhovniceasca. Cred ca acesta este si un exemplu al “caderii prin virtuti”.

  3. @Laurentiu

    Apare totusi ‘problema’, sau poate paradoxul, ca desi Sfintii nu se considerau sfinti sau virtuosi, totusi ei erau f. constienti de ce sunt virtutile si chiar daca ele lucrau in ei prin lucrarea (Harul) Duhului Sfant. Cred ca trebuie atentie, pentru ca putem zice ca “suntem cei mai mari dintre pacatosi”, si aceasta sa o spunem de fapt din falsa smerenie, chiar dintr-o “induhovnicire” lipsita de andancime. De fapt, nu este aceasta practic parere de sine, chiar daca este in sensul negarii de sine? Dar sfintii erau intelepti, si rosteau din scripturi, sau alti sfinti, pentru ca aceasta este de ajuns spre a fi si de folos, si spre a nu atrage atentie fata de sine sau admiratie de la cei din jur, care putea fi letala pentru un ucenic fara prea multa experienta.
    Intr-un fel, “sa fim blanzi ca porumbeii, dar intelepti ca serpii”! 🙂
    Nu ne putem lepada de cele ce le cunoastem; purificarea si indumnezeirea nu anuleaza cele invatate mai inainte, ci le transcende.

  4. @ Laurentiu:

    Am inteles ce spui fratia ta… Si totusi, esti prea radical si vehement, pierzand pe drum niste realitati si niste nuante….

    Hai sa vedem ce spun marii sfinti parinti, nevoitori cercati:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/04/07/scara-sfantului-ioan-oglinda-care-nu-ne-minte-2/

    2. Slava desarta, este, dupa natura, schimbarea firii si strambarea moravurilor si pandirea a ceea ce poate fi dispretuit. Iar dupa calitate, este risipitoarea ostenelilor, pierderea sudorilor, pandirea comorii, nepoata necredintei, inainte-mergatoarea mandriei, inecarea corabiei in port, furnica in arie. Ea e subtire, dar unelteste impotriva a toata osteneala si a tot rodul.

    3. Furnica asteapta sa se ispraveasca stransul graului si slava desarta sa se adune bogatia. Cea dintai se bucura ca sa fure; iar cea de-a doua, ca sa risipeasca. Duhul deznadejdii se bucura vazand inmultindu-se pacatul; duhul slavei desarte, vazand inmultindu-se virtutea. Caci usa celui dintai e inmultirea ranelor; iar a celui de-al doilea e bogatia ostenelilor.

    4. Ia seama si vei vedea aceasta nelegiuita inflorind pana la mormant in vesminte, in mirodenii, in convoaie si in altele.

    5. In toate straluceste soarele cu imbelsugare. Si de toate straduintele se bucura slava desarta. De pilda: sunt stapanit de slava desarta cand postesc; dezlegandu-l, ca sa nu fiu cunoscut (ca postitor), iarasi ma stapaneste slava desarta pentru modestia mea; imbracandu-ma in haine luxoase sunt biruit de ea; schimbandu-le in haine nearatoase, iarasi sunt stapanit de ea; vorbind, sunt biruit de ea; tacand, iarasi sunt biruit de ea. Oricum voi arunca acest glob cu trei coarne, totdeauna unul sta drept si el e cel din centru.

  5. Deci e o lupta pe care o avem de dus toti si o primejdie care ne paste pe toti. Si mai mare risc este pentru cel care cred ca este este… scutit de acest risc…

  6. @admin

    Cu adevarat acest risc ne paste intotdeauna. Fie ca am capatat ceva experienta, fie ca am “gasit calea de mijloc”, uitam multe alte variabile, cum ar fi: nu stim unde am ajuns raportat cu unde trebuie sa ajungem; de fapt, nici nu stim unde trebuie sa ajungem, pentru ca drumul catre asemanarea cu Dumnezeu este infinit. Desigur, Biserica ne ofera toate cele necesare si ne este ghid, dar trairea este personala, iar infinitul ramane pururea infinit.
    In termeni mai practici, daca ni se pare ca stam, vom cadea; nu ne putem inalta fara sa ne coboram. Insusi Hristos Cel Preainalt, desi Desavarsit, si Preasfant, a considerat ca este nevoie ca El Insusi sa se pogoare fata de propria creatie, si a ingaduit sa fie batjocorit, batut si rastignit. Deci, noi, suntem urmatori ai Lui, si nu invers.

  7. O alta variabila, nu doar pe plan pur duhovnicesc, ar fi ca nu ne cunoastem propriul destin; nu stim ce va fi cu noi, cu aproapele, cu lumea. Deci trebuie sa fim intotdeauna treji si rugatori.

  8. Cu alte cuvinte, niciodata nu putem fi siguri, nimic nu putem singuri in afara deciziilor pe care le luam nimic nu poate fi controlat de noi iar deciziile pe care le luam trebuie sa le luam dupa ce ne rugam mult; si daca am constatat ca totusi am gresit, sa nu deznadajduim ci sa avem incredere ca a fost totul spre binele nostru. Si sa ne rugam in continuare.

    Ne temem sa iesim intre oameni ca sa nu fim ispititi si sa cadem si iarasi ne temem sa ne insinguram pentru ca omul nu a fost creat sa fie singur; ne temem sa vorbim ca sa nu il smintim pe aproapele si iarasi ne temem sa tacem ca nu cumva tacerea noastra sa valoreze acceptare sau tradare. Cand daca noi nu vom vorbi stim ca pietrele vor glasui, ne luam inima in dinti sa afirmam dreptatea, suntem urgent pusi la colt; ne bucuram ca fericitii cei prigoniti pentru dreptate si iarasi cadem pentru parerea de sine ca am fi facut ceva maret sau ca am fi ceva inruditi cu sfintii.

    Pana la urma, firul Ariadnei este numai Rugaciunea, permanenta, sincera, cu zdrobire de inima. Cazuti si murdari in pamantul din care am fost facuti, numai Rugaciunile ne sunt drumul spre redobandirea Chipului si Asemanarii lui Dumnezeu – Parintele nostru bun si iubitor, faptele bune si dragostea – statii odihnitoare, racoritoare in desertul lumii noastre pestrite si pixelate cu fete morgana rânjind la orice pas.

  9. Ma iertati, dar cred ca Laurentiu are dreptate, si pe mine m-a intrigat titlul: “… caderea prin virtuti …”, pentru ca am inteles ca prin virtuti il gasim pe Dumnezeu, nu caderea.

    Exista un pericol mult mai mare si cumplit, de a cadea din virtuti, dar nu datorita virtutilor (nu prin ele), ci tot datorita pacatului si rautatii din noi. Chiar si citatul dat de admin se refera la pacatul slavei desarte care ne joaca feste mai ales cand vrem sa lucram virtutile. Orice ai face slava desarta nu te lasa si lupta cu ea e mai subtila si grea decat cu fumatul sau alte pacate grosiere.

  10. @ svm:

    Categoric ca nu din pricina virtutilor cadem, adica nu din vina lor, insa pornind de la ele… dar expresia este intrucatva consacarata in scrierile duhovnicesti pe acest subiect, speram ca se intelege sensul, si din context. A nu se intelege ca trebuie sa stam in pacate sau sa nu mai facem faptele poruncite, ca sa nu avem de unde cadea, bineinteles!

    Poate unele dintre linkurile indicate in subsol, ca recomandari de legatura, sa fie mai lamuritoare.

  11. Cadem cand credem ca suntem virtuosi, chiar daca suntem. Cadem cand lucram virtutile de dragul lor. Sfintii se pazeau de asa caderi luptand cu pacatul, nu de dragul dobandirii virtutilor ci de dragul Domnului. Luptand cu pacatul, cresteau in virtute. Dara tinta lor nu era sa lupte cu pacatul pentru dobandirea virtutilor ci pentru a trai impreuna cu Dumnezeu. Pastrarea acestei trairi impreuna se face prin micsorarea de sine, prin daruirea de sine, prin predarea noastra in mainile lui Dumnezeu.

    Dumnezeu e impreuna cu noi tot timpul, daruindu-se smerit si ascuns, sensibil si bland. Mereu cu dragoste, mereu statornic, mereu prezent. In momentul in care si noi incepem sa Il urmam si sa fim impreuna cu Dansul asa cum este El cu noi, incepem sa intram pe calea rugaciunii neincetate. Cred ca pe Dumnezeu trebuie sa il urmarim, sa Il cautam, dupa El sa alergam ci nu dupa virtuti. Si asa sa ne pazim de caderea prin virtuti.

  12. Pentru ca cine are virtuti risca sa cada in patima orgoliului. De aceea pe langa dragoste, a doua mare virtute pe care este esential sa o avem sau sa o dobandim este smerenia. De fapt cele doua merg impreuna, conform spuselor Paritelui Paisie Aghioritul:

    “Una este virtutea: smerenia.
    Dar fiindca nu intelegeti aceasta, hai sa va spun ca este si dragostea. Dar, oare, cel care are smerenie, nu are si dragoste? (Isaac Sirul: Ceea ce este sarea pentru macare este smerenia pentru virtute). Adica fara smerenie nu se pot manca… virtutiile! Daca omul nu are smerenie, nici o virtute nu se poate apropia de el. (Adica cel care are smerenie are toate virtutiile?) Desigur. Cel smerit are toate aromele duhovnicesti: simplitate, blandete, dragoste fara margini, bunatate,nerautate, jerfta, ascultare si celelalte. El are toata bogatia duhoniceasca tocmai pentru ca are saracia duhovniceasca.

  13. Multumesc Alin, frumos si adevarat.

  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE (plus audio si video)
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE STARET MELCHISEDEC (Man. Putna) in “Familia ortodoxa”: “Mai avem nevoie de discernamant in ziua de astazi?”
  16. Pingback: Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR?
  17. Pingback: PARINTELE EFREM IN ROMANIA: Cuvinte din Sfantul Munte (I) – Conferinta de la Alba-Iulia, 2000 (prima parte)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare