PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (1)

2-12-2008 Sublinieri

Omului i se pare ca este curat, daca n-a facut pacatul cu lucrul. Cea mai mare inselare este asta! Ca tocmai atunci suntem in cel mai greu pacat, adica in nesimtire, dupa Sfantul Maxim. Cand nu avem simtirea pacatului, suntem in cel mai greu pacat; ca atunci mintea noastra-i oarba, iar nesimtirea este moartea mintii. (…)  Nu este clipa si nu este vreme in care nu ma aflu maniind pe Dumnezeu; sa avem increderea aceasta si sa stim, si chiar de n-am simtit si n-am ajuns la convingere, sa ajungem de-acum“.

parintele-cleopa-9.jpg

“Fiindca a fost vorba, sa vorbim ceva despre paza mintii. Eu pacatosul, cand incep sa vorbesc de rugaciunea mintii sau de paza mintii, mi-i rusine si mi-i greu sa vorbesc; ca vorbesc despre ceea ce nu am. Ca zic Sfintii Parinti ca nimic nu-i mai sarac decat mintea aceea care filosofeaza pentru fapta buna, neavand lucrare. Eu sunt acela cu musca pe caciula, ca vreau sa vorbesc cele ce nu fac si niciodata nu am facut. Dar eu cred ca va vor fi de folos acestea in drumul pe care te duci. Fiindca viata aceasta este o lupta, cum spune la Iov: O lupta si o ispita este viata omului pe pamant si in aceasta lupta si ispita, de fiecare clipa este nevoie de iscusinta. Cum a spus si marele Apostol Pavel: In lupta aceasta grea si mare, aveti nevoie de rabdare si celelalte.

Si este prea de nevoie, pentru ca va duceti intre straini, acolo unde va duceti, intalnindu-va cu oameni de alta credinta: protestanti si catolici si cutare… Si ca ortodox, pentru ca sa-ti pazesti sufletul curat, o lucrare mai prezenta si mai puternica decat paza mintii nu va fi. Paza mintii are atata legatura cu rugaciunea mintii, ca si trupul cu sufletul. De la paza mintii putem trece imediat la rugaciunea mintii. Si totdata, in paza mintii intra multe lucrari duhovnicesti. Sfantul Isihie Sinaitul spune asa: Nimeni nu va putea scapa de capeteniile tartarului mi-aduc aminte din Filocalie fara de paza mintii, macar de ar fi cat de mare filosof si cat de mare intelept in lume.

Ce este paza mintii, dupa invataturile Sfintilor Parinti? Este o lucrare prezenta, foarte usoara si n-are nevoie de mare osteneala, decat numai de frica lui Dumnezeu. Ea se naste chiar din frica lui Dumnezeu! Iar frica de Dumnezeu se naste din credinta in Dumnezeu. Ca dumnezeiescul parinte Maxim spune: Cela ce crede, se teme. Eu nu am nici o pricina sa ma tem de cineva, daca nu cred ca-i de fata. Iar cand cred ca Dumnezeu este de fata, ma tem! Deci, iata cum din credinta in Dumnezeu se naste frica de Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naste trezvia atentiei, sau paza mintii, sau ferirea mintii de la pacat, sau privegherea mintii.

Cand auzim la Sfintii Parinti : paza mintii, trezvia atentiei, lnistea mintii, ferirea mintii, privegherea mintii sau toate acelea, este acelasi lucru, cum am zice: paine, bucata de paine, felie de paine; dar tot de paine este vorba, numai sub alte cuvinte. Paza mintii, dupa invatatura Sfintilor Parinti, consta in aceasta: in a ne trezi cu mintea, in a ne impotrivi pacatului cu mintea si in a chema pe “Doamne Iisuse …” prin rugaciunea mintii. Vezi cata legatura are rugaciunea mintii cu paza mintii? Ca nu-i de ajuns sa ma trezesc eu. Ce fac eu acum este bun? Ce gandesc eu acum este bun? Ce intentionez eu acum este bun? Ce cuget eu acum este bun? Sau ce alegere fac eu asupra acestui cuget este buna? N-ajunge atat! Ci, indata mi-a dat putere Preasfantul Dumnezeu, sa-mi stapanesc pornirile prin volnicia de sine sau de sine stapanirea.

Nu vezi ce spune in Psaltire? … Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai incununat pe noi. Indata ce ne-am trezit, simtim cu mintea daca se apropie un pacat de minte sau un gand rau; ca orice gand rau este un sarpe ganditor, adica un diavol. Si indata ce l-am simtit ca se apropie, sa ne impotrivim; cu arma bunei voiri (cu vointa) ne impotrivim sa nu-l primim, caci avem aceasta putere. Dar puterea noastra e slaba si taria neputincioasa, cum spune colo la hirotonie. Si atunci ce-i de facut? Ne trezim, dupa puterea noastra; sa vada Dumnezeu ca vointa noastra se misca spre bine si ne impotrivim pacatului. Si negresit sa tinem legatura cu Domnul, chemandu-L prin rugaciunea “Doamne Iisuse … “.

Dar nimeni sa nu se bazeze pe trezvia sa sau pe vointa sa, ca-i tare impotriva pacatului, ca ramane foarte, foarte inselat! Pentru ca, negresit, vointa noastra si trezvia noastra trebuie sa fie intarite de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea ne trezim, ne impotrivim, cu voia de sine stapanitoare si chemam pe “Doamne Iisuse …”. Acestea trei stau nedezlipite una de alta. Pentru ca daca nu chemam pe “Doamne Iisuse … “, nu reusim sa ne despatimim in nici un fel cu mintea. Ca El ne-a spus in Evanghelie: Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic. Clar! Cheama pe Domnul in ziua necazului si te va izbavi, cum spune Psalmistul. Sau: Auza-te Domnul in ziua necazului si celelalte. Daca-L chemam pe Dumnezeu, El ne ajuta. Asa si tu. Si trezvia noastra-i buna si vointa noastra care se impotriveste raului, daca este ajutata de darul si puterea lui Dumnezeu.

Chemarea numelui Domnului sa nu inceteze, ca zice Apostolul: Tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui. Acum mai este si a patra lucrare: Ne trebuie smerenie! Sa ne trezim cu mintea, sa ne impotrivim pacatului cu mintea, sa chemam pe “Doamne Iisuse …” si sa avem mare smerenie a inimii si cunostinta de sine, fiindca ne luptam cu demonii cei mandri. Da! Ca indata ce se ridica din noi parerea de sine, sau ingamfarea, sau cinstea de sine, indata ne paraseste Domnul si ne lasa in propriile noastre puteri: “Ia sa vedem ce ai sa faci tu fara Mine?” Ca i-a spus oarecand lui Israil: Sa nu iesi la razboi fara Mine! Stii ce-a patit cand a iesit la razboi cu amoreii, fara sa cheme ajutorul lui Dumnezeu!

Aceasta indrazneala – sa zicem asa – sau semetie de cuget, sau cutezanta de sine a omului de a se bizui pe trezvia lui si pe puterea lui de vointa, este izvorata din iubirea de sine. Egoismul! Adica, dupa cum arata dumnezeiestii parinti, din mama tuturor pacatelor, care este iubirea de sine. Ca din iubirea de sine se nasc si mandria si trufia si semetia si celelalte. Din iubirea de sine se naste, mai intai: mila de sine, crutarea de sine, indreptatirea de sine, multumirea de sine, trambitarea de sine, lauda de sine, placerea de sine, parerea de sine. Apoi: inchipuirea de sine, simtirea de sine “ca sunt ceva!; ingamfarea de sine, cinstea de sine, increderea in sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine si, daca vreti sa va talcuiesc, acestea au o multime de ramificatii. Apoi vine moartea mintii si omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului – adica nesimitirea inimii -, dupa care a plans Sfantul Simeon Noul Teolog toata viata, precum am gasit-o la “Scara”. Nesimtirea, nu numai ca omoara sufletul, ci omoara mai intai partea privitoare, adica pe minte; nesimtirea este moartea mintii si omorarea sufletului mai inainte de moartea trupului. Daca i-ai omorat ochiul, ai intunecat trupul. Asa si sufletul, prin minte moare; si de aici inainte diavolul a pus stapanire peste toate puterile sufletului.

Aceasta se intampla cand omul are incredere in sine si in puterea lui de trezvie si zice: “A! Eu sunt un om intelept. Ce sa ma mai rog, ce sa mai stau in genunchi, ce sa mai chem pe Iisus, doar eu stiu sa ma pazesc de pacat. Pai, eu nu stiu ca-i pacat?” Cand vede Dumnezeu in sufletul nostru aceasta incredere si rezemare pe sine si cutezanta de sine, ne lasa in mana diavolilor. Atunci ispita ne arata cat putem, fara darul lui Dumnezeu si fara mila Lui. De aceea, sufletul nostru in toata clipa greseste lui Dumnezeu. Sa aveti convingerea aceasta, ca nu exista clipa cand nu maniem pe Dumnezeu. Si pentru ca nu este clipa cand nu maniem pe Dumnezeu, nu este clipa cand nu avem nevoie de ajutorul Lui. Sufletul, negresit, indata ce greseste cu mintea si cu orice pornire spre pacat, trebuie sa alerge cu umilinte la ajutorul lui Dumnezeu, sa ceara mila, iertare si ajutor impotriva ispitei. Ca, daca cuteaza pe desteptaciunea lui, zicand: “A! eu stiu multe, eu pot multe!“, auzi ce spune Scriptura la Solomon: Cela ce se increde in sine, va cadea, cadere jalnica. Pentru ce? Te-ai increzut in sine; nu mai ai nevoie de Dumnezeu! “Pot si eu ceva!” Si atunci Dumnezeu iti arata ce poti! Ca fara de El nu putem nimic. Si la trezvia atentiei este mare nevoie sa simtim in jurul nostru ajutorul lui Dumnezeu, de care avem nevoie in fiecare clipa. I

n Sfanta Scriptura se spune asa: Fata Babilonului, ticaloasa si Duhul Sfant spune mai departe, cand cantam “La raul Babilonului” –, fericit este care va apuca si va lovi pruncii tai de piatra (Ps. 136, 8-9). Iata pe cine fericeste Duhul Sfant! Pe cela ce ia fiii fetei Babilonului si-i tranteste de piatra. Talcuirea Sfintilor Parinti din Filocalie este asa: Fata Babilonului este mintea noastra. Cuvantul “Babilon” inseamna “amestecare“. Fiindca mintea noastra pururea este amestecata cu ganduri bune si rele, o numeste “fata Babilonului“, nascuta din amestecare, combinata cu amestecarea. Iar fiii fetei Babilonului sunt gandurile mintii, care le naste ea. Si cine-i fericit? Acela care-i treaz cu mintea si, cum vede ca s-a nascut din minte un copil – un gand rau -, il da de piatra Hristos. Cum ti-a venit un gand rau in minte – intelegi ? -, ia-l de picioare si da-l de piatra: “Doamne Iisuse …“. Vine un gand de curvie: “Doamne Iisuse …“, da-l de piatra! Vine un gand de manie, da-l de piatra Hristos! Vine un gand de trufie: “Doamne Iisuse…“. Vine un gand de viclenie: “Doamne Iisuse…“. Vine un gand de zavistie: “Doamne Iisuse…“. Tranteste-i de piatra pe pruncii acestia ai “fetei Babilonului” – adica cugetele rele ale mintii -, de cand sunt prunci. Adica, ucide patimile in tine, cat sunt mici, ca pe urma este mult mai greu! Pe acesti prunci ai fetei Babilonului ii omoara darul si puterea lui Hristos! Hristos S-a numit in Sfanta Scriptura de trei ori piatra: Piatra cea din capul unghiului, pe Care n-au bagat-o in seama ziditorii; Piatra cea nefacuta de mana, Care se taie din munte, despre care se spune la Daniil; si Piatra, stanca din care a iesit apa, cand a fost lovita de Moise, simbolizand coasta lui Hristos din care a iesit apa si sange. In Hronograful evreiesc am citit viata lui Moise, tradusa de Isaia Racaciune, un mare rabin care a trait in secolul trecut. A murit de mult! Si la dansii se scrie, macar ca ar trebui sa se treaca si in traditia ortodoxa, ca o teologumena; stiti, nu ca o dogma! Ca Moise cand a lovit stanca la Rafidim – am fost acolo la Sinai si am baut apa -, intai a iesit sange, fiindca a lovit-o cu indoiala. Pentru indoiala pe care a avut-o Moise atunci, l-a mustrat Dumnezeu si nu a murit in pamantul fagaduintei. El nu a zis: “Asculta, Israele, din piatra aceasta ai sa bei apa!”, ci a zis astfel: Au doar din piatra aceasta am sa va scot apa? Dumnezeu i-a spus imediat: “Moise, de ce nu M-ai preaslavit inaintea fiilor lui Dumnezeu? – Au doar din piatra asta … ?” “De ce n-a zis: din piatra asta Dumnezeu va va adapa pe voi ?“. Apoi Moise, fiind certat de Domnul, a lovit a doua oara, zicand: “Asculta, Israele! Din piatra asta … !” A lovit si a iesit apa. Dar este si-o taina mare aceasta, ca intai a iesit sange si apoi apa. Caci si din coasta lui Hristos a iesit intai sange si apoi apa. Iata cum a inchipuit stanca Rafidim, coasta lui Hristos.

Acum sa revenim la trezvie, ca sa nu ne pierdem in discutie, ca cuvantul nostru trebuie sa traga catre mijloc. Noi, daca ne incredem in sine si in puterea noastra de virtute, de intelegere si de filosofie, mai intai mireasma Sfantului Duh nu mai este cu noi. Indata ce Duhul Sfant simte o mica licarire a mandriei, se fereste si-l lasa pe om in propriile sale puteri. Si atunci vedem ca am ajuns la cadere. Ori cu mintea, ori cu cuvantul, ori cu lucrul, ori – Doamne fereste -, cadere care ne desparte prea tare de Dumnezeu. Iar cine are lucrarea trezviei, trebuie sa fie treaz si in privinta asta. Nu-mi incape mie in putere sa ma trezesc, ca sa ma lupt cu pacatul. Ma trezesc, dar il chem pe “Doamne Iisuse…” Legea soborniceasca a Bisericii aceasta este: sa ma trezesc, sa ma impotrivesc, sa chem pe “Doamne Iisuse … Asta este lucrarea trezviei atentiei. Ca “fata Babilonului” – adica mintea noastra, de care am amintit mai inainte -, naste mereu prunci. Si naste prunci rai – gandurile rele! Noi sa-i luam, sa-i trantim de piatra Hristos si sa-i sfaramam! Duhul Sfant atunci ne fericeste: Fericit este care va apuca si va lovi pruncii tai de piatra. In momentul cand un gand rau l-am lovit de piatra Hristos, am ucis un prunc al fetei Babilonului. Ne fericeste pentru aceasta Duhul Sfant, ca nu am nadajduit sa-l ucidem noi, ci l-am dat de piatra Hristos.

Ati auzit ca spune in Scriptura asa: In dimineti am ucis pe toti pacatosii pamantului, ca sa pierd din cetatea Domnului pe toti cei ce lucreaza faradelegea! Ai auzit cand trebuie ucisi pacatosii – adica gandurile rele? In dimineti! Gandurile pacatoase rasar din minte, ca mai inainte pruncii fetei babilonului, care se nasc dintr-insa. Si nu arata Scriptura sa-i ucidem cand ar fi pe la amiaza sau seara. Ci, cand au rasarit, in dimineti ucide pe pacatosii pamantului! Gandurile pacatoase, cum au rasarit in minte si imaginatie, trebuie ucise prin rugaciunea lui Iisus, ca sa pierzi din cetatea Domnului – cetatea este sufletul – pe toti cei ce lucreaza faradelegea. Daca am ucis pe pacatosii pamantului, adica gandurile pacatoase, cand rasar din minte, am pierdut din cetatea Domnului, pe toti cei ce lucreaza faradelegea. Ca doar prin gandurile patimase vin faptele patimase. Ce zice dumnezeiescul Parinte Maxim: Stapaneste-ti gandurile, o, monahule! Ca daca nu-ti vei stapani gandurile, indata vei ajunge sa nu poti stapani lucrurile! Tot pacatul de la ganduri vine. Si atunci, daca ucidem pe pacatosii din cetatea Domnului in dimineti, am curatit cetatea, care este sufletul nostru. Sfantul Diadoh al Foticeii zice asa: “Mintea cea iubitoare de Hristos, primele rasariri ale pacatului nu le primeste“. Cine iubeste pe Dumnezeu, cum se atinge de mintea lui un gand patimas, zice: “Doamne Iisuse…” Cheama pe Mantuitorul! Pentru ca, daca nu L-ar chema, sta de vorba cu gandul cel patimas, se indulceste cu el si, dupa ce s-a saturat de indulcire, isi aduce aminte: “Mai, dar gandurile acestea sunt pacatoase, trebuie sa zic “Doamne Iisuse…, ca uite, m-au scos din asezarea cea buna si m-au aruncat in ganduri spurcate“.

Dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul zice asa: Cand stai la rugaciune si primesti ganduri spurcate, esti asemenea unei mirese care curveste de fata cu mirele sau. S-a logodit cu mirele si pe urma, poftim! Sta si se impreuna cu altul de fata cu mirele. Cat de urata este mireasa aceasta mirelui sau, cand vede ca ea il tradeaza chiar in fata lui. Iar Dumnezeu, care vede toate, vede ca noi in vremea rugaciunii primim ganduri spurcate si sufletul nostru, in loc sa se impreune prin rugaciune cu Hristos, se impreuna cu diavolii si curveste in fata Lui. Si atunci Pavel ne spune: V-am logodit pe voi mireasa unui mire fara de moarte; si tare mi-e frica de voi sa nu se poticneasca inimile voastre, precum a Evei de satana in rai. Clar! Daca ne-am impreunat cu pacatul in fata lui Dumnezeu, cu diavolii ne-am impreunat, nu cu Hristos! Si atunci Mirele Hristos zice: “Iata, mireasa Mea – sufletul nostru -, s-a impreunat cu diavolii si i se pare ca se roaga Mie! Sta la rugaciune si curveste cu diavolii!” Ca tot gandul patimas, daca-l primim, suntem amestecati cu diavolul acelei patimi si ne duce in gheena. Zice si Sfantul Isihie: In vremea rugaciunii, se incaiera la lupta trei minti: mintea Sfintelor Puteri, mintea draceasca si mintea omului. Mintea omului sta in mijloc si el are atata putere de stapanire de sine incat, toate puterile intunericului daca ar veni, nu pot sa-l clatine. De aceea a zis Scriptura: Dumnezeu l-a zidit pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Iar in ziua judecatii ne va cere socoteala. Noi vom zice: “N-am putut, Doamne!” N-ai vrut! Eu te-am inzestrat cu putere”. Ca nici ingerii nu-l silesc pe om la fapta buna si nici diavolii nu-l pot sili la cele rele. Atata putere a luat satana in rai, cand a inselat pe Eva, sa clatine putin puterea cugetatoare a omului; adica sa-l imboldeasca prin gand sa faca raul, dar sa nu-l sileasca. Poate vom zice in ziua judecatii : “Doamne, diavolul m-a dus la femeia cutare!” Diavolul poate sa zica atunci: “Doamne, sa-mi aduca martori! Cine m-a vazut ca-l duceam de mana pe om ?” “M-a dus diavolul la crasma” zice altul. Atunci diavolul raspunde: “Doamne, sa-mi arate martori!”; a vazut cineva vreun diavol ducand pe om la crasma ? “Doamne, m-a dus diavolul in cutare loc”. Iar diavolul ii poate zice: “Doamne, el a fost prost si a fost iubitor de sine, iubindu-si fiinta lui si s-a lasat biruit de patimi. Eu i-am dat in gand si el s-a dus. Si Sfintele Puteri i-au dat in gand sa faca bine si nu a ascultat”. Deci, mintea omului sta intre Sfintele Puteri si cetele diavolesti. Si indata ce el simte ca-l ispitesc diavolii din stanga, alearga la Iisus prin rugaciune si atunci se bucura Sfintele Puteri si biruinta-i de partea noastra.

Iar daca vom sta de vorba cu gandurile si ne indulcim de ele, tot timpul stam de vorba cu diavolul. De aceea in Pateric nici nu se mai spune patima, ci: “Cutare s-a luptat cu diavolul curviei, sau cu diavolul maniei, sau cu diavolul leneviei”, ca tot pacatul este un diavol rau. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: Mare pofta, mare diavol este pacatul. Si Sfantul Efrem spune: cate pacate are omul in minte, atatia diavoli are intr-insul. Iar Sfantul Marcu Ascetul: Foarte se silesc diavolii sa ne invete sa nu credem ca avem diavoli in noi, dar zice: Cate patimi avem, atatia diavoli avem! Fiecare patima este un diavol rau. Adica: mandria, semetia, slava desarta, fatarnicia, trufia, viclenia, zavistia, pizma, invidia, ravna cea rea, mania, iutimea, nerabdarea, nerecunostinta, cartirea, rapirea, nemultumirea fata de binefacerile lui Dumnezeu sau ale aproapelui, tinerea de minte a raului, vorbirea de rau, clevetirea, minciuna, gluma, rasul. Sau mai departe: iubirea de aratare, dorinta de razbunare, slava desarta, laudarosenia, iubirea de sine cu tot alaiul ei, si pot sa spun ceasuri intregi si nu termin nici ceea ce mai tin minte din multimea pacatelor intunericului. Si iata, atatia diavoli avem in noi!

Cineva poate zice: “A! Dar nu sunt asa pacatos! Sunt de atatia ani in manastire, cu muieri n-am trait, nici n-am stiut ce-i femeia”. Si noi suntem preacurvari in toata clipa, caci cu gandul si imaginatia gresim ziua si noaptea! Pentru ce zice dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul: Nu va aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul, ca ar fi mici! Nu-s mici! Hristos, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu, ne-a aratat si a socotit preacurvie intru pofta de femeie si ucidere intru ura de frate. Si acelea se fac cu gandul. Iata, ma fac ucigas si preacurvar in toata ziua. Si apoi, cata pocainta imi trebuie? Legea Darului sau a Harului, cand a venit, a scos pacatul din radacina, nu a venit sa coseasca pacatul pe deasupra, cum da cu coasa si radacina ramane. Asa a fost Legea Veche: sa nu furi, sa nu preacurvesti, sa nu ucizi, sa nu fii marturie mincinoasa…

Legea veche oprea pacatul din lucrare, cum vorbeam ieri despre cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc. Legea Harului cand vine, scoate pacatul din radacina, ca pofta-i radacina pacatului. Sa nu poftesti femeia aproapelui…, cum spune porunca a zecea, ca esti preacurvar. Si atunci smulgi pacatul din radacina! Ca de la pofta vine pacatul. Scoate buruiana de unde porneste ea! Si cu cat Legea Harului este mai desavarsita, cu atat trezvia atentiei trebuie sa dea seama omului sa-si pazeasca mintea. Ca omului i se pare ca este curat, daca n-a facut pacatul cu lucrul. Cea mai mare inselare este asta! Ca tocmai atunci suntem in cel mai greu pacat, adica in nesimtire, dupa Sfantul Maxim. Cand nu avem simtirea pacatului, suntem in cel mai greu pacat; ca atunci mintea noastra-i oarba, iar nesimtirea este moartea mintii. Mintea nu simte pacatul si omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului. Si nesimtirea se naste si ea tot din iubirea de sine. N-am avut timp sa va spun si toate fiicele ei, asa cat le mai tin minte.  Nu este clipa si nu este vreme in care nu ma aflu maniind pe Dumnezeu; sa avem increderea aceasta si sa stim, si chiar de n-am simtit si n-am ajuns la convingere, sa ajungem de-acum. Asa trebuie marturisit. Pentru ca am ajuns la convingerea asta, cu zeci de ani in urma, ca nu exista clipa si mai putin decat aceasta, cand nu ne aflam maniind pe Dumnezeu. Aceasta stii cand o simti? Cand ajunge omul in treptele cele mai inalte ale rugaciunii inimii si cand vine Duhul Sfant in inima omului, cu Darul lui Hristos, atunci abia vede el despre milioanele de neputinte, care-l robesc simtitor si ganditor. Vezi in camera asta, ce curat este? Nu-i praf, nu-s gunoaie. Daca o raza a soarelui ar intra aici si noi am sta deoparte, am vedea milioane de microbi ce se invart si cat praf este. “Ia uita-te, ce era in camera asta!” Dar pana ce n-a intrat raza soarelui, nu vedeam. Dar daca am avea niste aparate speciale care maresc, ele ar face si mai mari corpurile acelea pe care le vedem cu ochiul liber. Asa este si cu sufletul nostru. Deci, in timpul rugaciunii celei curate, cand se scalda inima noastra in lacrimi si fierbe in clocotul plansului, dupa ce au trecut momentele acelea, atunci o sa vezi cate milioane de neputinte zac in mintea si in inima noastra. Si acestea nu le simtim. Petrecem in nesimtire, in somn, in raspandire, in invartosare, in impietrire. Ni se pare ca noi “Slava Domnului, n-am facut cutare pacat!” Dar noi le avem pe toate si suntem izvorul a tot pacatul si a toata faradelegea, in toata clipa. De aceea, pentru ca in fiecare clipa gresim, in fiecare clipa este nevoie de trezvie, de paza mintii, de rugaciune, si de umilinta in fata lui Dumnezeu. Asta este ce spune marele prooroc David: Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea”.

(va continua)

sursa online:  SFATURI ORTODOXE

parintele-cleopa-30.jpg

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Parintele Cleopa, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (1)

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!” (2)
  2. ce stiti cind va fi dezgropat? oare va fi proclamat sfant si oficial?

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » GARBOVIREA NEVAZUTA - ADANCUL NESTIUT AL PATIMILOR
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Calciu despre razboiul nevazut si vremurile de sfarsit
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Teofan Zavoratul despre lupta cu patimile (fragment)
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » La 98 de ani de la nasterea iubitului nostru parinte Cleopa Ilie: MARIA PARTEA CEA BUNA SI-A ALES…
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » DULCEATA SI DURERE DUHOVNICEASCA DE LA AVVA SELAFIIL SIBERIANUL (II): “Domnul nu impinge cu umarul in usa, dragul bunelului…”
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA NOASTRA”
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (II). “Stiti voi, fratilor, care este arma cea mai puternica a omului pe pamant?…”. De ce o lepadam tocmai pe ea?
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » GANDUL CEL BUN, GANDUL CEL RAU. Cuviosul Paisie despre cum interpretam si cum infruntam duhovniceste diferitele situatii ale vietii; cum sa nu ne smintim?
  14. Pingback: "Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?"
  15. Pingback: INTRISTAREA SAU DEPRESIA - DUHUL "UCIGASULUI DE OAMENI DINTRU INCEPUT". CARE ESTE GRAVITATEA PACATULUI SINUCIDERII? Raspunsurile psihiatrului ortodox D. Avdeev
  16. Pingback: Parintele Cleopa DESPRE VISE, VEDENII, GHICITORII, VRAJITORII SI "DRACII ARHICONI": "Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea ca sa te duca in iad?".
  17. Pingback: PARINTELE CLEOPA - cateva invataminte esentiale dintr-o viata plina de minuni
  18. Pingback: POSTUL DUHOVNICESC. Sfantul Luca al Crimeii despre lupta cu patimile si deprinderea copiilor cu postul -
  19. Pingback: INCREDEREA IN GAND ESTE INCEPUTUL INSELARII -
  20. Pingback: LUPTA IMPOTRIVA GANDURILOR. Sa punem semne de intrebare gandurilor de banuiala fata de altii, ca sa nu ne imbolnavim! -
  21. Pingback: INSELARI SUBTILE, DAR MORTALE IN VIATA DUHOVNICEASCA: Cum poate fi confundat harul cu stari sufletesti in Rugaciunea lui Iisus? Poate ajunge chiar impartasirea sa hraneasca ratacirile noastre, cand uitam scopul Sfintelor Taine? -
  22. Pingback: PARINTELE CLEOPA – 12 ani de la plecarea “in gradinile Raiului” (†2 dec. 1998): “MANCA-V-AR RAIUL SA VA MANANCE!” (inedit audio si video) -
  23. Pingback: JEAN-CLAUDE LARCHET – interviu despre tipuri de boli si terapeutica ortodoxa, catolicism si “globalizare religioasa”, Har si asceza, Traditie si actualitate -
  24. Pingback: PARINTELE CLEOPA: Paza mintii si rugaciunea inimii. IMAGINATIA – “pod al dracilor” care impiedica rugaciunea curata – si ISPITA RATIUNII “TEOLOGHISITOARE”, de care “RADE DRACUL CU GURA PANA LA URECHI”: ̶
  25. Pingback: Parintele Nectarie Mulatsiotis despre CURATIREA SUFLETULUI si ISPITELE pe care vrajmasul le aduce CRESTINULUI CASATORIT si MONAHULUI: “Nu trebuie sa ii lasam diavolului nici cele mai mici deschizaturi prin care sa intre” | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: Parintele Aldea despre lectiile esentiale pentru noi ale marturisitorilor din inchisorile comuniste. CE INVATAM DIN CADERILE SI RIDICARILE NOILOR MARTIRI? CUM LUPTAM IMPOTRIVA DIAVOLULUI? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate