Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, OCTAV BJOZA, catre primaria Targu Ocna: RETRAGEREA CETATENIEI DE ONOARE A MARTIRULUI VALERIU GAFENCU – UN ACT STALINIST!
C ă t r e,
Consiliul Local al oraşului Târgu Ocna
Domnului primar Ştefan Şilochi
Spre ştiinţă Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, D-lui Director General Alexandru Florian
Referitor: retragerea titlului de „Cetăţean de onoare” al oraşului Tg.Ocna, acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu
Amintim că prin Hotărârea nr.17/10.02.2013, Consiliul Local al oraşului Târgu Ocna, acordă titlul de „Cetăţean de onoare” post-mortem lui Valeriu Gafencu, în semn de cinstire şi recunoştinţă pentru lupta anticomunistă, suferinţa, smerenia şi sfinţenia de care a dat dovadă pe parcursul vieţii şi mai ales în finalul acesteia, când s-a stins în temniţa din Târgu Ocna.
Deşi vigilenţi, cercetătorii din cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, au aflat cu oarecare întârziere despre acest fapt şi printr-o adresă tip „somaţie”, din data de 08.11.2012, solicită Consiliului Local retragerea imediată a titlului acordat, pentru motivul că Valeriu Gafencu a făcut parte din Mişcarea Legionară, o mişcare de tip fascist. Mai mult decât atât, fusese condamnat în două rânduri de către un regim totalitar, deşi nu comisese nici o crimă.
Amintim de asemenea, că istoria religiilor cunoaşte cazuri de tâlhari şi femei de moravuri uşoare care s-au întors la Dumnezeu şi au devenit sfinţi şi respectiv sfinte. Iată că unui fost legionar nu-i este permis acest lucru!?
Valeriu Gafencu, printr-un sublim gest oferă ultimele sale medicamente unui evreu, Richard Wurmbrand, contribuind la salvarea vieţii acestuia.
Aflând despre pretenţia aberantă, mai multe asociaţii, fundaţii, precum şi numeroase personalităţi ale vieţii culturale şi politice iau atitudine fermă împotriva retragerii titlului.
În şedinţa Consiliul Local din 30.05.2013, la care pe lângă consilieri au participat şi reprezentanţi ai celor două „tabere”, acuzatori şi apărători ai lui Valeriu Gafencu, a fost emisă HOTĂRÂREA nr.42, prin care se respingea solicitarea Institutului Naţional „Elie Wiesel”. Şi cum reclamanţii au fost cuprinşi de o adevărată mânie proletară, au revenit la scurt timp cu întăriri. După trei săptămâni, prin HOTĂRÂREA nr.47/21.06.2013, Consiliul Local retrage titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului Târgu Ocna, acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu.
Iată dovada de netăgăduit a rezolvării în stil stalinist a unui caz în care sunt invitaţi şi iau cuvântul doar cei care acuză!! Este incredibil cum la un interval de doar trei săptămâni, consilierii şi primarul să-şi schimbe radical punctul de vedere, aruncând oraşul Târgu Ocna dintr-unul al martirilor, în altul al ruşinii. Să fie vorba de ignoranţă, de amnezie, de sfidare? Sau mai degrabă de o totală lipsă de demnitate a componenţilor Consiliului Local, cât şi a primarului zelos, în această problemă, care s-au lăsat timoraţi de domnii veniţi de sus, adică de la partid.
Aţi mai bifat domnilor o victorie, care desigur va scoate poporul român din cea mai cruntă mizerie materială şi mai ales morală, din toată istoria existenţei sale. De asemenea, aţi mai reuşit să aduceţi o gravă ofensă supravieţuitorilor temniţelor şi lagărelor de exterminare comuniste, care toţi, deopotrivă, indiferent de culoarea lor politică, sau fără de culoare, au acceptat ca Valeriu Gafencu să fie mai mult decât un cetăţean de onoare al unui oraş şi anume, un adevărat martir, un sfânt al temniţelor comuniste şi al românilor ortodocşi de pretutindeni.
Aşa va rămâne el în mintea şi inimile noastre!
În altă ordine de idei, suntem nu numai indignaţi ci chiar îngrijoraţi de faptul că după evenimentele din decembrie 1989, nu a existat o preocupare semnificativă în condamnarea extremei stângi care a săvârşit înmiit mai multe crime decât extrema dreaptă.
Indivizi şcoliţi la Moscova au venit în ţară odată cu Armata Roşie „eliberatoare”, contribuind activ la instaurarea regimului comunist „ilegitim şi criminal”.
Nici unul dintre ei nu a fost condamnat măcar „post-mortem”!
Criminalii care au trimis la moarte tot ce a avut mai bun, mai drept, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional acest popor şi mai trăiesc, beneficiază în continuare de decoraţiile şi distincţiile obţinute în lupta cu noi, precum şi de pensiile „nesimţite”?!! Nimeni nu a cerut retragerea acestora!!
În justiţia română găsim adesea termeni cum ar fi: rezonabilitate, echitate, proporţionalitate etc. Care vă sunt unităţile de măsură? Unde este dreptatea?
Motivele se cunosc şi nu le mai înşir aici pentru că m-ar cuprinde o „silă iremediabilă”.
În încheiere, se impun câteva precizări privind persoana semnatarului acestei scrisori:
– nu fac politică, alta decât cea anticomunistă;
– nu accept extremele în politică;
– nu accept cultul personalităţii;
– nu accept vigilenţa exacerbată care are menirea de a întreţine o stare de irascibilitate neconstructivă;
– recunosc şi condamn crimele săvârşite asupra poporului evreu;
– nu accept ca hoţia şi minciuna să fie aduse la rangul de politică de stat;
– nu accept ca persoane din alte culte să vină să ne dicteze cine poate sau nu să ne devină sfinţi.
PREŞEDINTE AL AFDPR, MEMBRU AL COMITETULUI INTERNAŢIONAL DE CONDUCERE AL INTER ASSO
Ing. OCTAV BJOZA
- Primaria Targu Ocna i-a retras astazi HOŢEŞTE cetatenia de onoare MARTIRULUI VALERIU GAFENCU…
- Asediul final al culturii Mortii asupra Bisericii, familiei si scolii. CUM ARE LOC “INDOBITOCIREA CIVILIZATA SI ASISTATA TEHNOLOGIC” SI OMORAREA IN MASA A SUFLETELOR, SUB OCHII NOSTRI ADORMITI?
- Pledoarie pentru VALERIU GAFENCU, Sfantul Inchisorilor, la emisiunea lui Radu Tudor “Punctul de intalnire”, cu Lucia Hossu-Longin si Lucian Bolcas (VIDEO)
- SOLIDARITATE CU VALERIU GAFENCU. Sfantul inchisorilor, prigonit si dupa moarte de un institut guvernamental?!
- [UPDATE VIDEO] Consiliul Tg. Ocna a RESPINS propunerea de RETRAGERE a cetateniei de onoare a lui VALERIU GAFENCU, Sfantul Inchisorilor
- Protest in apararea memoriei lui VALERIU GAFENCU: “Opriti defaimarea Sfantului Inchisorilor”!
- SFANTUL INCHISORILOR, indezirabil! Primaria Tg. Ocna se pregateste sa-i retraga cetatenia de onoare Martirului VALERIU GAFENCU la presiunea GUVERNULUI PONTA
- CANONIZAREA SFINTILOR INCHISORILOR – un subiect tabu? (“In premiera”: partea a doua)
Cand auzi lucruri de genul asta iti vine sa nu mai speri in nimic, mai ales ca tocmai votasera pentru pastrarea cetateniei. Cum au procedat de data aceasta? In fine, inca mai sper totusi ca este un caz izolat din care putem invata multe, iar daca nu vom putea preveni astfel de lucruri, macar sa stim cat de usor se pot intampla.
@ IoanC:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/06/21/primaria-tg-ocna-retras-cetatenia-onoare-valeriu-gafencu/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/07/09/marius-iordachioaia-moartea-din-suflet-clopotul-din-noi-paul-cocei-tara-te-vrea-prost/
In nimic pamantesc da. Doar in Dumnezeu.
Deci a fost furata, s-au prefacut ca voteaza inca o data. Cat de trist…
Aceşti oameni au avut curajul mărturisirii şi atunci, şi acum, cînd aparent nu mai au nimic de pierdut. Să vedem ce vom face noi, cei care ramînem după ei, care avem familie, serviciu, statut social. Vom prelua noi ştafeta cu măcar jumătate din măsura lor sau vom face ciocu’ mic ca nişte “jidani fricoşi” cu pantalonii maro?